<  Pagina Nondualitate radicală


Ce este nondualitatea (20)

Richard Sylvester ne şochează cu un slogan paradoxal, dar pe deplin justificat în cazul nondualităţii: "Dacă nu eşti confuz, înseamnă că nu eşti atent". Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

Dacă nu eşti confuz, înseamnă că nu eşti atent

Există o zicală care spune aşa: „Dacă nu eşti măcar puţin trist, înseamnă că nu eşti atent la ce se petrece în lume”. Ei bine, pentru intenţiile noastre, vreau s-o schimb puţin şi, în contextul non-dualităţii, voi spune astfel: „Dacă nu eşti confuz, înseamnă că nu eşti atent”.

De fapt, ceea ce încerc să subliniez aici este totala imposibilitate de a vă dumiri ce este non-dualitatea sau, dacă vreţi, de a înţelege non-dualitatea. Am putea spune despre cineva care a studiat şi cercetat mult că „înţelege” non-dualitatea, în sensul că a acumulat o mulţime de cunoştinţe despre ea. Dar asta nu înseamnă că chiar a desluşit non-dualitatea. Non-dualitatea nu poate fi înţeleasă de minte. Nu poate fi cunoscută de minte. 😊 Aşa că, dacă credem că am înţeles Asta, cu siguranţă că nu am fost atenţi.

Există câteva motive pentru care non-dualitatea nu poate fi înţeleasă. Unul dintre ele este, pur şi simplu, natura cuvintelor. Tot ceea ce avem la dispoziţie fie pentru a comunica despre Asta cu alţi oameni, fie pentru a ne gândi la Asta, a ne lămuri în mintea noastră, tot ceea ce avem la dispoziţie sunt doar cuvinte, concepte alcătuite din cuvinte. Iar problema cu cuvintele este că ele pot descrie numai aspecte ale dualităţii.

Cuvântul „împărtăşire” descrie un aspect al dualităţii. Cuvântul „existenţialism” descrie un aspect al dualităţii. Chiar şi cuvântul „nondualitate” descrie un aspect al dualităţii, pentru că descrie un gând, un concept, un „lucru”, dacă vreţi – pentru că doar atât pot face cuvintele. Şi, desigur, este un truism, după cum ştim cu toţii, cuvântul „pisică” nu este o pisică, 😊 expresia „ceaşcă de ceai” nu este o ceaşcă de ceai, nu o putem bea, iar cuvântul sau expresia „nondualitate” nu este non-dualitatea. Cuvintele ne induc în eroare permanent şi inevitabil. Ele sugerează în mod continuu şi inevitabil, de exemplu, că „lucrurile” există şi că pot fi împachetate sub formă de idei, deci şi că Asta poate fi împărţită şi divizată şi definită şi categorisită.

Non-dualitatea nu se pretează la niciuna dintre aceste abordări. Deci cuvintele sunt veşnic înşelătoare, ne înşală chiar şi atunci când vine vorba de lucrurile foarte obişnuite. Dar, cu toate acestea, cuvintele sunt extrem de utile, 😊 ele sunt, la urma urmei, tot ceea ce avem la dispoziţie pentru a comunica idei, gânduri, imagini mentale.

Prin urmare, să nu desconsiderăm cuvintele, dar în acelaşi timp să le recunoaştem limitările foarte drastice. Este imposibil să transmiţi în cuvinte chiar şi o experienţă foarte simplă cum ar fi, de exemplu, cum simt eu căldura soarelui, senzaţia de căldură a soarelui care îmi luminează faţa. Cu cât mai imposibil devine când vorbim despre non-dualitate.

Un alt motiv pentru care putem spune că „dacă nu eşti confuz, înseamnă că nu eşti atent” atunci când vine vorba de non-dualitate, este că, lăsând la o parte dificultatea de a pune Asta în cuvinte, oricum, nimeni nu înţelege non-dualitatea. Chiar vreau să accentuez: nimeni nu înţelege non-dualitatea. Nici căutătorul care asistă la o întâlnire despre nondualitate, nici căutătorul care citeşte o carte pe acest subiect, nici autorul care a scris cartea, nici vorbitorul care stă în faţa ascultătorilor, nimeni. Nimeni, indiferent de cât de mare i-ar fi pălăria de guru 😊 şi de cât de lungă i-ar fi barba de guru şi oricât de multe ghirlande de flori ar avea la gât, nimeni nu înţelege non-dualitatea.

Cum este posibil să spun aşa ceva? Este absolut normal să o spun. Este posibil, pentru că non-dualitatea nu se pretează la vreo înţelegere. Înţelegerea ţine de minte. Repet, înţelegerea aparţine gândirii. Înţelegerea aparţine, repet, în parte, lumii limbajului şi cuvintelor. Non-dualitatea nu poate fi înţeleasă. Însă conceptele despre non-dualitate pot fi înţelese. Descrierea unei experienţe pe care cineva a avut-o la perceperea non-dualităţii poate fi înţeleasă, până la un punct. Dar non-dualitatea nu poate fi înţeleasă.

Non-dualitatea, aşa cum am spus de multe ori şi cum au spus-o şi alţii, non-dualitatea fie este percepută, fie nu este percepută. Iar când este percepută, în niciun caz nu este percepută de „mine” şi nu este percepută de „tine”. „Eu” şi „tu” suntem, cum s-ar spune, pe vecie împiedicaţi de a percepe non-dualitatea. Poate că sună cam tragic: „O, nu, iată că cineva este exclus pentru totdeauna de la bucuria nondualităţii!”. 😊 Nu, nu asta spunem aici.

Motivul pentru care „eu” şi „tu” nu putem percepe niciodată nondualitatea este acela că nici „eu” şi nici „tu” nu există. În momentul perceperii non-dualităţii, nu de către cineva, nu de către un „eu” şi nu de către un „tu”, se poate recunoaşte – aş spune chiar că se va recunoaşte aproape cu certitudine – că „eu” nu exist, „tu” nu exişti, „noi” nu existăm. Aşa că nu ar trebui să fim neliniştiţi sau trişti când auzim pe vreun vorbitor spunând: „Tu nu vei percepe niciodată non-dualitatea”. Aceasta nu este o sentinţă. Ci este o expresie, n-aş zice neapărat de speranţă, ci expresia posibilităţii ca atunci când „tu”, cel ce crezi că eşti, dispare, atunci să se dezvăluie şi non-dualitatea.

Se dezvăluie, dar nu este niciodată înţeleasă. Iar dacă cel care mă ascultă acum simte că a înţeles-o sau crede că este posibil să o înţeleagă, nu-i mai mult decât un sentiment, un gând că acest ceva ar putea fi înţeles – lucru absolut zadarnic şi inutil. Nu contează deloc dacă cuvintele şi frazele despre non-dualitate sunt înţelese sau nu. O voi repeta, căci vreau să subliniez asta. Nu contează deloc dacă cuvintele şi frazele despre non-dualitate sunt pricepute. Cui îi pasă dacă cuvintele şi frazele şi ideile despre non-dualitate sunt înţelese?! Ar fi doar un alt ornament pe raftul înţelegerii. La ce bun?! N-are niciun rost, nu înseamnă nimic.

Nicio atitudine pe care aş avea-o „eu” faţă de Asta – faţă de non-dualitate şi această aparenţă – nu are vreo utilitate. Şi totuşi, totuşi – merită spus întreit – totuşi, Asta, non-dualitatea – în lipsa altui cuvânt mai bun, pentru că „non-dualitate” nu este un cuvânt potrivit, dar nu există altul mai adecvat – Asta, non-dualitatea, se poate dezvălui, dar nu „mie”, nu „ţie”, nu „nouă”. Însă chiar şi atunci când se va dezvălui, confuzia noastră poate rămâne, confuzia poate chiar să crească, cine ştie. Nu contează. Aici nu este vorba despre a fi sau nu confuz, nu este vorba despre a fi sau nu fericit, nu este vorba despre faptul că „eu” sau „tu” am realiza ceva în vreun fel.

Dacă non-dualitatea se dezvăluie, atunci se dezvăluie, şi gata. Ce frumoasă tautologie pentru a termina acest scurt episod!

Aşadar, voi repeta cu ceea ce am început: dacă nu eşti confuz, înseamnă că nu eşti atent. Iar dacă eşti confuz, ei bine, chiar nu ştiu ce să spun, 😊 dar aş spune totuşi: dacă eşti confuz, atunci poate că ai un motiv de sărbătoare. Pentru că, deşi nu te poţi apropia de nondualitate, poate că, în mijlocul acestei confuzii, eşti un pic mai aproape de ea. Da, sunt foarte conştient de paradoxul sau chiar flagranta contradicţie a ceea ce tocmai am spus. 😊 Dar, din nou, simt nevoia să spun că, dacă asculţi sau citeşti ceva despre non-dualitate şi nu începi să detectezi destul de repede paradoxuri şi, probabil, chiar contradicţii, atunci probabil că citeşti sau asculţi ceva care nu merită cu adevărat. 😊

Aşadar, voi concluziona, ba nu, nu voi trage nicio concluzie, ci mă limitez la asta: Dacă nu sunteţi confuzi, înseamnă că nu aţi fost atenţi.

Sper că v-a plăcut acest episod. Va mai urma, probabil, un alt episod în curând. Iar între timp, sper să vă bucuraţi pe deplin de confuzie.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
8 septembrie 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=BtnAyjFDMhQ

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 5 august 2022.