<  Pagina Nondualitate radicală


Ce este nondualitatea (22)

Richard Sylvester recunoaşte că şi nondualismul este tot o poveste, dar nu oricare, ci "muma tuturor poveştilor". Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

„Este Nondualitatea doar o poveste?”

Pe măsură ce creştem mari, ni se umple capul cu poveşti. Pot fi poveşti religioase, poveşti despre semnificaţia şi scopul vieţii, poveşti despre politică, poveşti despre ce înseamnă să fii o fiinţă umană şi cum ar trebui să ne comportăm ca atare. Multe dintre aceste poveşti sunt pline de semnificaţii, care ni se oferă în speranţa că le vom urma pentru tot restul vieţii. Deseori, suntem fascinaţi de aceste sensuri, le urmăm, fac parte din condiţia noastră umană. Uneori, denumesc fiinţele umane drept „rachete balistice căutătoare de sensuri”. E de ajuns să ni se prezinte un sens, iar noi adulmecăm aerul, devenim interesaţi şi plecăm imediat după el. Şi poate chiar ne ataşăm de acel sens, oricare ar fi el, un sens religios, un sens spiritual, un sens despre progres. Ne putem ataşa de acel sens pentru întreaga noastră aparentă viaţă.

Uneori, când spuneam aceste lucruri în cadrul unor întâlniri, eram provocat, chiar destul de des, de cineva din public care îmi replica: „Dar oare nu este non-dualitatea tot o poveste, faptul că staţi aici şi ne vorbiţi despre non-dualitate nu este oare la fel de mult o poveste ca şi dacă ne-aţi vorbi despre, să zicem, dragostea lui Isus sau vreun crez politic sau altceva de genul acesta?”.

Iar răspunsul meu la această întrebare este întotdeauna acelaşi. Anume: sigur că da, non-dualitatea este, de asemenea, o poveste, nu există niciun dubiu în privinţa asta. Nimic din ce poate fi pus în cuvinte nu are cum să nu fie o poveste. Prin simpla punere în cuvinte a ceva, prin simpla exprimare verbală, intrăm într-o poveste. Deci, da, povestea non-dualităţii este tot o poveste.

Dar... Poate că aţi intuit deja că urmează şi un „dar”. Afirmaţia pe care o voi face, pretenţia absolută este că, deşi şi non-dualitatea este o poveste, ea este „muma tuturor poveştilor”. Este, să zicem, povestea de bază, povestea fundamentală. Este povestea care se apropie cel mai mult de realitate, deşi nicio poveste pusă în cuvinte nu este prea aproape de realitate, totuşi, este povestea care descrie realitatea cel mai fidel posibil. Este povestea care are cele mai puţine ornamente, cele mai puţine decoraţiuni – uneori spun că are cele mai puţine onduleuri şi turnuleţe care se pot vedea în arhitecturile foarte fanteziste. Povestea non-dualităţii este, de fapt, foarte simplă şi clară. Iar unora dintre noi li se pare foarte frumoasă tocmai datorită simplităţii ei, pentru că nu i se adaugă ornamente inutile.

Dacă vă gândiţi la unele oferte de poveşti, în special cele religioase, ele sunt incredibil de decorative. Într-un fel, chiar asta ne atrage la ele. Dar, de asemenea, ar trebui să fim conştienţi de faptul că, cu cât o poveste devine mai împodobită, cu atât se îndepărtează de descrierea realităţii sau de Asta.

De exemplu, dacă luăm povestea catolicismului: pentru unii este o poveste foarte frumoasă, dar pentru alţii, cu siguranţă că nu este. Însă indiferent de poziţia noastră, putem vedea foarte uşor că este un sistem extrem de complex. Sunt straturi peste straturi peste straturi de complexitate suprapuse în povestea – poate că ar trebui să spun multele poveşti – ale catolicismului.

Dacă luăm căile spirituale yoghine, iarăşi am putea vedea că – deşi poate că la bază există ceva foarte, foarte simplu, căci în centrul acestor poveşti există non-dualitatea – poveştile în sine devin extrem de complexe şi extrem de împodobite. Am putea iubi aceste poveşti – eu însumi sunt atras de poveştile cu Hanuman, zeul maimuţă 😊, şi cum am putea să ne îndeplinim mai bine dorinţele. Şi ce ar putea să nu ne placă la Ganesha, atât zeu, cât şi elefant, ce minunat!

Şi totuşi, putem observa că este un construct foarte ornamentat al minţii. Şi deşi, într-un fel, poate sugera realitatea, o sugerează prin multe năucitoare – hai să le spunem ornamente, dar cuvântul care mi-a răsărit în minte era aiureli 😊 – prin multe aiureli năucitoare. O, vai, uite că deja am rostit cuvântul ăsta, aşa că nu mai pot da înapoi. 😊 Este minunat, este frumos – pentru unii dintre noi este minunat şi frumos – este un fel de piesă de teatru frumoasă, o piesă frumoasă şi absurdă.

Prin urmare, da, non-dualitatea este o poveste, dar ea indică spre ceea-ce-există. Când spun realitate, mă refer la ceea ce există, la Asta, la Asta. Asta este ceea ce există, Asta este singura realitate. Deci nondualitatea indică spre ceea ce există. Indică spre plinătatea care este realitatea, ca şi spre golul care este realitatea. Şi indică spre ea, nu direct, pentru că cuvintele nu pot niciodată să indice direct, dar indică spre ea pe cât de direct este omeneşte posibil.

Aşadar, dacă ne plac decoraţiile, onduleurile şi ornamentele, atunci poate că ne-ar putea încânta poveştile despre Shiva şi Kali, sau despre sfinţii catolici, şi despre sângele lichefiat în flacoanele de la Vatican sau altele de acest gen, s-ar putea să ne încânte aceste poveşti. Dar dacă vrem să auzim, dacă ceva din noi simte atracţia către o poveste sau acea Poveste care indică mai direct decât oricare alta spre Asta, spre realitate, atunci o vom găsi, fără îndoială, în Povestea nondualităţii.

Aş dori să închei acest scurt video spunând că, pe când mă gândeam la chestiunea asta mai devreme, mi s-a părut relevant să închei cu un, să zicem, „citat” din Buddha – nu avem nicio certitudine, desigur, dacă este într-adevăr un citat din Buddha sau nu, 😊 dar aşa este el prezentat şi ar trebui să mă explic.

Am dat peste acest citat, scris pe un covoraş pentru bere, într-un pub din Ţara Galilor – care nu-i deloc un loc obişnuit pentru sutre buddhiste. 😊 Dar în acest pub din Ţara Galilor, unde am fost acum câţiva ani, era un set de covoraşe de bere foarte filozofice, care aveau citate din Nietzsche, din Karl Marx, din Buddha, din alte câteva personalităţi, cred că avea chiar şi un citat din W.C. Fields, marele „filozof” W.C. Fields 😊 [de fapt, un comedian - n.tr.]. Şi am impresia că este un citat bine-cunoscut, dar mi se pare foarte relevant pentru ceea ce vorbesc aici.

Deci, conform covoraşului galez, Buddha ar fi spus următoarele: «Nu credeţi nimic, indiferent cine a spus-o, nici măcar dacă am spus-o eu, dacă nu este în acord cu propria raţiune şi cu propriul bun simţ.»

Cred că e potrivit să încheiem cu acest citat. Cu alte cuvinte, nu există cu adevărat nicio autoritate, nu există nicio autoritate în afară de ceea ce percepi direct. Nu există vreo altă autoritate.

În concluzie, lumea este plină de poveşti, lumea – care nu există – este plină de poveşti – care nu există – pe care eu le pot crede – care nu exist. 😊 Non-dualitatea este, de asemenea, o astfel de poveste. Dar este Muma tuturor poveştilor. Ea indică cel mai direct spre Asta – spre ceea ce există, spre Asta, spre existenţa aşa cum este ea – mai mult decât orice altă poveste.

Voi încheia acest scurt videoclip aici.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
29 septembrie 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=3MGefTNqjsk

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 7 septembrie 2022.