<  Pagina Nondualitate radicală


Ce este nondualitatea (23)

Richard Sylvester susţine că iubirea necondiţionată nu este accesibilă persoanei, ci doar când eul s-a evaporat. Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

„Iubirea necondiţionată nu este personală”

Iubirea necondiţionată nu ţine de persoană, de individ, de cel care se simte separat. Singurul gen de iubire pe care îl poate cunoaşte persoana, individul, cel separat este iubirea condiţionată: iubirea unor persoane, iubirea de lucruri, iubirea de evenimente, iubirea de cine ştie ce. Dar întotdeauna există o condiţionalitate. Iubirea personală nu poate fi niciodată atotcuprinzătoare şi necondiţionată.

Desigur, destul de multe căi spirituale şi chiar şi unele tradiţii religioase sugerează că omul ar putea iubi necondiţionat. Problema cu această sugestie este că poate crea multă, să-i spunem, indigestie emoţională şi stres emoţional. În calitate de individ, aş putea resimţi acea senzaţie „delicioasă” de vinovăţie, din cauză că vreun swami, vreun guru, vreun învăţător, vreun reverend sau cine ştie cine mi-a sugerat că ar trebui să devin mai iubitor şi chiar să iubesc necondiţionat. Iată că s-a ivit aici un „trebuie” care, destul de probabil, îmi va da o dispoziţie proastă sau oricum, îmi va genera o reacţie adversă.

Iar dacă cred în povestea că iubirea necondiţionată ar putea fi obţinută de, să zicem, „aspiranţii spirituali”, atunci mă aşteaptă o perioadă foarte nefericită şi, posibil, plină cu învinovăţiri de sine. Aş putea chiar ajunge să mă „bucur” de un imens sentiment de vinovăţie de fiecare dată când nu reuşesc să „iubesc necondiţionat", de fiecare dată când am vreun gând negativ sau vreun sentiment negativ faţă de o persoană oarecare sau cineva din viaţa mea.

Problema cu iubirea necondiţionată este că ea nu ţine de persoană. Persoana trăieşte întotdeauna într-o stare de condiţionalitate. Acest cuvânt „stare” este puţin înşelător, aşa că hai să renunţăm la el. Persoana, individul, cel care se simte separat trăieşte întotdeauna în condiţionalitate. Şi trăieşte întotdeauna între opuse: lumină şi întuneric, iubire şi ură, simpatie şi antipatie.

Iubirea necondiţionată este percepută sau cunoscută doar atunci când nu mai este prezentă persoana. Doar atunci când persoana dispare poate fi percepută natura de iubire necondiţionată a lui „Asta”, a tuturor lucrurilor, a lui Totul-şi-nimic. Şi această iubire, fiind necondiţionată, îmbrăţişează orice. Voiam să spun „orice lucru”, dar am ezitat, pentru că este o expresie inadecvată. Dar o vom folosi, totuşi.

Am fost întrebat odată, la o întâlnire (am mai povestit asta), am fost întrebat de o tânără dacă iubirea necondiţionată include şi rahatul de câine. I-am răspuns: „Sigur că da, desigur. Iubirea necondiţionată include totul, nu exclude nimic”. Ea a părut foarte mulţumită de acest răspuns, părea să fie răspunsul pe care-l aştepta. Într-un fel, întrebarea poate părea ca o glumă, dar atinge, de fapt, esenţa a ceea ce discutăm aici.

Deci, ca persoană, ca personaj, ca maşină minte-corp, ca păpuşă divină, oricum am numi această chestie aparentă de carne şi sânge şi minte şi emoţii şi limitări, oricum am vrea să numim asta, ea trăieşte, eu trăiesc, noi trăim totdeauna ca personaje în cadrul condiţionalităţii.

Sugestia mea este că iubirea necondiţionată poate fi percepută. Ezit puţin, pentru că nu ştiu dacă să folosesc cuvântul „percepută” sau „cunoscută”, ambele expresii fiind, desigur, total nepotrivite. Deci sugestia aici este că „Asta” are o natură de plinătate, iar această plinătate este iubire, care este necondiţionată. Aceasta este sugestia mea.

Dar sugestia mai continuă şi că „eu”, ca personaj, „tu”, ca personaj, nu o poţi percepe niciodată şi nu o vei percepe niciodată. Cu toate acestea, sugestia este că, totuşi, poate fi percepută.

În schimb, sugestia că noi am putea deveni mai necondiţionaţi şi chiar să iubim necondiţionat, existentă în căile spirituale sau conform unor autorităţi religioase, poate fi extrem de dăunătoare pentru sănătatea noastră mentală şi emoţională. 😊 Cu certitudine, ne poate genera o mare dispepsie sau, îmi vine în minte expresia, „indigestie a sufletului”.

Nu afirm că avem un suflet sau că sufletul există. Cu toate acestea, „indigestia sufletului” mi se pare o expresie potrivită pentru ceea ce ni se poate întâmpla dacă credem în vreo poveste provenită de la învăţătorii spirituali, de la liderii religioşi sau alţii: că acesta ar fi scopul nostru, poate chiar destinul nostru, de iubi necondiţionat ca oameni, ca persoane, ca personaje. Aia nu va fi niciodată o iubire necondiţionată şi „ăsta” [aratând către ascultător], îmi pare rău să ţi-o spun, nu va iubi niciodată necondiţionat. 😊 Iar dacă „ăsta” face efortul de a iubi necondiţionat, probabil că va căpăta o severă durere de cap destul de rapid.

O problemă ivită când încerci să iubeşti necondiţionat sau, pur şi simplu, să devii mai iubitor este că apare aici un „ar trebui”, un „e necesar” şi poate chiar un „e obligatoriu”. Şi, aşa cum am spus de multe ori, aceste imperative tind să ne dea o cumplită, voi folosi aceeaşi expresie, indigestie a sufletului, indigestie a spiritului.

Aşa că, referitor la iubirea necondiţionată, ei bine, putem s-o lăsăm mai moale şi să ne relaxăm. Sugestia mea este mereu, dacă există posibilitatea de a ne relaxa, atunci să ne relaxăm (nu că ar şi exista cineva care s-o facă!). Cu toate acestea, dacă aceste cuvinte sunt auzite, în privinţa iubirii necondiţionate, ca şi a orice altceva, dacă ne este posibil, să fim relaxaţi. Să uităm că „trebuie” şi „e necesar” şi „e obligatoriu” să devenim mai iubitori, să iubim necondiţionat.

O să vă spun ceva – fraza tocmai mi s-a ivit în minte, aşa că o voi spune. Vreau să spun că are grijă universul de treaba asta. Are grijă universul de chestiunea asta. Dar chiar în timp ce spun aceste cuvinte, o parte din mine se revoltă cu groază. 😊

Hai să o luăm doar ca pe o metaforă. Ca pe o metaforă. Nu vreau să atrag atenţia „Poliţiei Advaita” fiindcă am spus ceva atât de aberant precum „universul are grijă de iubirea necondiţionată”. Dar atâta timp cât o considerăm o metaforă, o imagine, un simbol dacă vreţi, atunci o putem afirma şi chiar am făcut-o.

Prin urmare, ne putem relaxa. Ne putem destinde. Iubirea necondiţionată fie nu este percepută, fie este percepută. Iar în acel moment, ceea ce apare în viaţa personajului poate fi iubire, pot fi multe alte emoţii şi sentimente şi experienţe. Oricum, când este percepută iubirea necondiţionată, asta se întâmplă datorită faptului că nu există o persoană care să o perceapă.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
6 octombrie 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=f4TQV5Svf24

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 28 septembrie 2022.