<  Pagina Nondualitate radicală


Ce este nondualitatea (24)

Richard Sylvester răspunde la două întrebări ce revin mereu de la cei interesaţi de nondualitate. Totuşi, răspunsurile sunt ambivalente, iar el explică de ce. Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

„Este Asta reală sau ireală? Trezirea este ceva obişnuit sau extraordinar? ”

O întrebare care se pune adesea este: „Asta – Asta fiind lumea – este reală sau ireală?”. Iar răspunsul cel mai exact este „Da... şi nu”. Destul de frustrant!

Cu alte cuvinte, „Asta” este atât reală, cât şi ireală. Într-un sens, „Asta” – prin care înţeleg orice se iveşte, orice experienţe ce apar – este singura realitate – dacă cuvântul real sau realitate înseamnă ceva – şi vreau să vă sugerez că, în mod clar, înseamnă ceva. Deci dacă cuvintele real şi realitate înseamnă ceva, înseamnă Asta – spre Asta indică, pentru că vorbele nu pot decât să indice spre ceva.

Deci „Astă” experienţă, indiferent ce se întâmplă – sunetul unei voci, vederea a ceva care se iveşte, senzaţia de presiune a şezutului pe scaun, senzaţia de căldură în această zi (care este una dintre cele mai călduroase zile ale anului de până acum) – toate acestea sunt experienţe şi Asta este ce-i real. Sunetul unei voci este real. Un gând este real, este un gând real.

Totuşi, putem spune şi că, într-un alt sens foarte important, este ireal. Ar fi mai clar să spunem că este o iluzie.

Cuvântul „iluzie” este important şi este adesea înţeles greşit, pentru că atunci când folosim cuvântul iluzie, de multe ori este luat ca însemnând ceva ce nu există. Ca fiind mai degrabă imaginar decât real. Dar nu asta înseamnă cu adevărat. Cuvântul iluzie înseamnă că ceea ce apare este diferit de ceea ce considerăm că ar fi. Dacă este o iluzie, înseamnă că-i diferită de ceea ce considerăm ca „realitate”.

Prin urmare, ceea ce am putea spune despre „Asta” este că-i o „iluzie reală”.

De exemplu, pare a fi plină, dar în realitate este goală. Deci nu este ceea ce pare a fi. Acolo unde pare a fi plin de tot felul de lucruri şi de experienţe, de tot felul de emoţii, totuşi, în realitate, „Asta” este o revărsare, am putea spune, de Iubire necondiţionată. Şi totuşi, pentru cel care stă pe un scaun sau într-un autobuz sau merge pe stradă trăind-o, s-ar putea să nu pară deloc ceea ce este. Deci este o iluzie, în sensul că este ceva diferit faţă de cum apare.

Prin urmare, lumea, realitatea, experienţa, oricum am numi-o, este atât reală, cât şi ireală.

Problema pentru persoană – omul care se simte separat şi solid, trăind în ceva ce pare a fi o lume exterioară – problema pentru persoana respectivă este că „Asta” pare a fi exclusiv reală. Irealitatea ei nu este percepută.

Desigur, persoana poate deveni interesată de chestiuni filosofice sau spirituale şi poate intelectualiza în tot felul de moduri că „Asta” nu este reală în fapt. Dar nu are nicio valoare, pentru că nu-i decât un alt gând sau un alt mod de a gândi. Cu adevărat transformator este ca „Asta” să fie percepută ca fiind ireală. În acelaşi timp, continuă şi percepţia realităţii sale.

Acum, se iveşte o întrebare conexă: „Trezirea spirituală este ceva obişnuit sau ceva extraordinar?”. Iarăşi, ca şi în cazul răspunsului la prima întrebare din acest scurt video, poate frustrant, poate chiar enervant, răspunsul la această întrebare este atât da, cât şi nu.

Într-un sens, am putea spune că Trezirea este cel mai obişnuit lucru din lume. Pentru că, odată cu Trezirea, nu se schimbă nimic. Prin Trezire, se percepe că aparentul trăitor al tuturor experienţelor, pur şi simplu, nu există, este vid. Astfel, am putea spune că, în Trezire, totul continuă ca înainte. Fără lumini strălucitoare, fără îngeri exuberanţi zburdând prin jur. Totul rămâne perfect cotidian şi perfect „normal”. Doar se recunoaşte că nu se petrece în faţa nimănui sau că nu este trăit de cineva anume. Trăirile există, dar nu există un trăitor.

Aşa că, într-un sens, am putea spune că este complet ordinar, total banal. Dacă o persoană îşi bea ceaşca de ceai şi în clipa următoare se percepe „Asta”, rămâne doar băutul ceştii de ceai, nemaiexistând cineva care face asta.

Şi, da, există şi un alt sens în care putem spune că Trezirea este, cu siguranţă, extra-ordinară. Pentru că este extraordinar să vezi că cineva care, aparent, şi-a „trăit o viaţă personală” – indiferent câţi ani a trăit pe această planetă, 20, 30, 40, 50, vârsta nu contează – este absolut extraordinar pentru cel care a simţit că este o persoană separată, să vadă că acea persoană nu există în realitate. Dacă vreţi, există doar vid acolo unde pare să fie o persoană. Astfel încât toate acestea, totul, fiecare parte a realităţii apare, dar nu ca percepută de cineva. Apare, dar nu apare cuiva sau pentru cineva.

În loc de o persoană care trăieşte toate acestea, s-ar putea, eventual, percepe că apare Iubirea necondiţionată. Or, lucrul acesta nu poate fi descris, în niciun caz, ca fiind ceva obişnuit.

Aşa că, da, Trezirea este obişnuită, în sensul că totul continuă ca înainte. Şi este extraordinară, în sensul că apare percepţia că tot ceea ce se întâmplă nu se întâmplă pentru cineva anume, ci pentru iubirea necondiţionată. Iar această iubire necondiţionată nu are nimic de-a face cu „mine”, cu cine credeam eu că sunt. Acesta este un subiect la care ar merita să revenim mai târziu, într-o altă discuţie, în cadrul acestei serii.

Voi încheia aici cu un mic rezumat. Este Asta reală sau ireală? Ambele. Este Trezirea ceva obişnuit sau extraordinar? Ambele.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
28 octombrie 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=5T3K3X3nado

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 18 octombrie 2022.