<  Pagina Nondualitate radicală


Ce este nondualitatea (25)

Richard Sylvester trece în revistă absurdităţile credinţei catolice, care este una din poveştile pe care am putea s-o alegem în locul poveştii nondualităţii. Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

Poveşti alternative la non-dualitate: "Povestea catolicilor"

Într-un episod anterior am vorbit despre cum perceperea Non-dualităţii tinde să răstoarne toate poveştile despre sens şi scop din viaţa cuiva, inclusiv toate poveştile religioase. Desigur, această afirmaţie provoacă obiecţia, pe care chiar am auzit-o de la mulţi oameni prezenţi la întâlnirile pe care le-am ţinut, obiecţia fiind „Păi, nu este şi Non-dualitatea tot o poveste?”.

Iar răspunsul este: Bineînţeles că da, absolut, sigur că este. Orice poate fi pus în cuvinte sau idei este o poveste. Cu toate acestea, eu susţin că Non-dualitatea este mama tuturor poveştilor. Este povestea care are cele mai puţine detalii ciudate şi înflorituri şi ornamente inutile în comparaţie cu alte poveşti despre sens şi scop, cum ar fi religiile lumii sau poveştile spirituale.

Aşadar, aş dori ca – în unul sau două sau poate chiar trei sau mai multe episoade – să analizez unele dintre aceste poveşti alternative şi mult mai complicate, prin care dăm semnificaţie şi scop vieţii noastre. Voi începe astăzi cu povestea catolicismului. Şi am să citesc un capitol din cartea mea „Confesiunile unui căutător spiritual”, care se numeşte „Printre catolici”.

«Voi petrece o după-amiază la o mănăstire benedictină. Acesta este un fapt neobişnuit pentru mine. De fapt, nu am mai făcut-o niciodată până acum. Şi nici nu am mai făcut-o vreodată de atunci. Am fost invitat de un prieten ca oaspete într-un retreat de weekend pentru membrii Bede Griffiths Sangha. Aceasta este o comunitate care caută să combine spiritualitatea occidentală cu cea orientală, aşa cum a făcut însuşi Bede Griffiths, un călugăr benedictin. Deşi era romano-catolic, a ajutat la înfiinţarea unui ashram în Kerala, bazat parţial pe modelul hindus, şi a trăit mulţi ani într-un alt ashram în Tamil Nadu. Şi-a luat un nume sanscrit, devenind cunoscut sub numele de Swami Dayananda.

Am asistat la discuţii, la cântece şi la o meditaţie, apoi la un exerciţiu, în care suntem împărţiţi în subgrupuri şi ni se dă o foaie de hârtie. Pe aceasta sunt scrise o serie de citate la care trebuie să reflectăm. Fiecare dintre noi trebuie să alegem un citat scris pe prima pagină a hârtiei. Pe rând, îl vom citi în faţa subgrupului nostru şi apoi vom vorbi pe scurt despre motivul pentru care l-am ales.

Edward, care este liderul subgrupului nostru, ne explică faptul că acestea sunt instrucţiunile, dar că el este un lider cu vederi liberale al unui grup cu vederi liberale, aşa că le putem interpreta cât de liberal dorim. Încep să-l plac pe Edward.

Îmi place în mod deosebit un citat de pe verso-ul foii de hârtie. Este uşor de recunoscut că-i despre Non-dualitate, un subiect care mă fascinează. Aşa că, atunci când îmi vine rândul, cer subgrupului meu să întoarcă pagina pe verso, ca să-l urmărească în timp ce eu îl citesc. Edward intervine imediat: „Vi s-a cerut”, îmi aminteşte el cu severitate, „să alegeţi un citat de pe prima pagină. Vă rog să urmaţi instrucţiunile!”.

Liberalismul său a dispărut în mod misterios. Tonul său sugerează faptul că, din cauza unei astfel de insubordonări, s-ar putea prăbuşi imperii. Şi că, fiind un oaspete, aproape un intrus, refuzul meu deliberat de a urma instrucţiunile care mi-au fost date atât de clar este şi mai odios. Dacă nu voi fi împiedicat, este posibil să dezlănţui dulăii haosului şi să ameninţ însăşi ordinea lumii.

Se pare că citatele de pe pagina doi a suportului de curs sunt pentru o sesiune din ziua următoare. Tocmai am fost împiedicat să sabotez acea şedinţă. O victorie la limită, într-adevăr. Nu-l mai agreez pe Edward. Înţeleg acum mai bine expresia „un pumn de fier într-o mănuşă de catifea”.

Prietenul meu îmi spune mai târziu că Edward suferă de depresie. Nu mă surprinde. Nu mă surprinde nici că şi alte persoane de la retreat suferă de crize de depresie şi că, după patru sau cinci ore petrecute cu ei, am impresia că sunt un grup de oameni foarte tulburaţi.

La acel moment, credeam că reprimarea emoţiilor duce la depresie. Cred asta şi acum. La acel moment credeam că cea mai rapidă cale spre eliberare este să ne îngăduim să ne simţim emoţiile. Cred asta şi acum. Mă refer la eliberarea de bolile psihologice, nu la libertate în vreun sens filozofic. Această cale spre libertate este uneori numită de psihoterapeuţi „ne-evitarea trăirilor psihologice”. Cred că această expresie vorbeşte de la sine.

Participanţii la retreat sunt oameni în mod conştient virtuoşi şi morali. Sunt decişi să facă intenţionat binele şi să evite intenţionat răul. Dar, ascultându-le discuţiile, mă frapează cât de chinuiţi par mulţi dintre ei. Ce loc bun au găsit aici! Edward este doar o extremă.

Problema lor pare a fi că au descoperit falsurile care le-au fost spuse de Biserica catolică prin educaţie. Dar, în ciuda enervării, sunt încă prea prinşi în propaganda Bisericii pentru a se elibera complet de ea. Pe scurt, sunt extrem de confuzi şi încă hipnotizaţi, într-o oarecare măsură. Aproape că se aude zumzetul disonanţei cognitive bâzâindu-le în creier.

Nu vorbim aici de fundamentalişti şi evanghelişti. Aceşti membri din Sangha sunt oameni inteligenţi şi chibzuiţi. Ei şi-au dat seama de multe absurdităţi prezente în miezul doctrinei catolice, precum şi de groaznicele rele comise de Biserica lor:

Unu. Virginitatea ante-partum, in-partum şi post-partum a Mariei?

Doi. Înălţarea fizică a Mariei la ceruri, poate înainte de a avea loc degradarea trupului?

Teologii catolici se ceartă în legătură cu aceste prime două puncte. Faceţi o pauză şi digeraţi acest fapt. Nişte fiinţe umane inteligente şi foarte educate, dintre care unele au probabil doctorate de la universităţi respectabile, se contrazic în legătură cu aceste prime două puncte...

Trei. Transformarea reală a pâinii şi vinului de împărtăşanie în carne şi sânge uman real?

Patru. Secolele de măceluri sângeroase? Măcel peste măcel...? Măcelărirea păgânilor, măcelărirea catharilor, măcelărirea evreilor, măcelărirea femeilor nevinovate acuzate de vrăjitorie, măcelărirea hughenoţilor, poate 20.000 de oameni masacraţi în ziua Sfântului Bartolomeu şi în săptămânile următoare?

Cinci. Cruciada copiilor ?

Şase. Inchiziţia? Torturarea şi executarea ereticilor?

Şapte. Violarea copiilor de către preoţi? Bătăile aplicate copiilor de către călugăriţe şi preoţi?

Opt. Cei 350 de ani câţi au fost necesari până ca Biserica să îi ceară scuze lui Galileo, recunoscând că el avea dreptate şi că, în mod uimitor, Pământul se învârte în jurul Soarelui?

Nouă. Secolele de minciuni calomnioase împotriva evreilor, falsele acuzaţii că beau ritualic sângele unor băieţi creştini, pogromurile şi crimele sângeroase?

Zece. Interdicţiile împotriva contracepţiei de tip barieră? Biserica să provoace răspândirea sifilisului şi a SIDA în întreaga lume, în special în rândul celor săraci şi needucaţi? Căci catolicii din clasa de mijloc din Occidentul îmbelşugat au bunul simţ de a-şi ignora Papii, cel puţin în această problemă care îi afectează atât de direct.

Unsprezece. Toate acele false promisiuni, de care doar Homo sapiens este suficient de inteligent pentru a se lăsa păcălit? Yuval Harari scrie: „Nu poţi convinge o maimuţă să-ţi dea o banană în schimbul promisiunii de banane nelimitate după moarte, în Raiul maimuţelor”.

Doisprezece. Toate acele cărţi interzise? Toată acea încătuşare a minţii umane? Distrugerea aproape totală a învăţăturilor antice, civilizaţia occidentală fiind dată înapoi cu, poate, o mie de ani?

Treisprezece. Toate acele taxe de protecţie dirijate de biserică? Vânzarea de indulgenţe, zeciuiala „dă-ne banii tăi sau vei fi torturat în purgatoriu”? Toate acele şantaje?

Prostii peste prostii. Prostii periculoase. Prostii care îi determină pe oamenii buni să facă lucruri îngrozitoare. „Primul lucru pe care îl va face cineva pentru idealurile sale”, scrie Joseph Schumpeter, „este să mintă”. Iar Biserica protestantă nu este cu nimic mai brează în multe dintre aceste chestiuni.

Care persoană inteligentă şi bine intenţionată ar vrea să facă parte din astfel de cluburi? Şi totuşi, membrii Bede Griffiths Sangha nu prea reuşesc să se elibereze. În loc să respire aerul pur al libertăţii, ei se agaţă de toate fragmentele de credinţă pe care le pot păstra. Se tem că, dacă le vor abandona complet, se vor îneca. Şi totuşi, dacă ar renunţa complet, în loc să se înece, s-ar putea să se pomenească plutind liber.

Ceva mai târziu, încerc să-i vorbesc prietenei mele despre experienţa mea cu membrii Sangha. Nu-i deloc încântată. În copilărie, a fost infectată de acelaşi virus ca şi ei. Deşi este extrem de inteligentă şi nu mai este deloc o practicantă, nici ea nu se poate elibera cu totul de influenţa nefastă a Bisericii.

Neagă chiar că Biserica ar interzice contracepţia de tip barieră. Ei bine, poate că ne putem contrazice în privinţa unor cuvinte, dar am fost martor când un cardinal din America de Sud a declarat direct în faţa camerei, în contradicţie cu dovezile ştiinţifice, că „Oricum, prezervativele nu oferă nicio protecţie împotriva SIDA. Latexul are găuri suficient de mari pentru ca virusul SIDA să treacă prin el”. E prost sau mincinos? Cu siguranţă că trebuie să fie una din aceste două.

Prostii peste prostii. Minciuni. Femei ucise. Copilaşi morţi. Biserica impunând pedepsa pentru ceea ce consideră a fi păcat: „Plata păcatului va fi moartea”. (Romani 6:23 - n.tr.)

În cele din urmă, eu şi prietena mea cădem de acord să nu fim de acord, deşi tensiunea generată între noi nu va dispărea cu totul.

Nu mai sunt invitat niciodată la Bede Griffiths Sangha.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
5 noiembrie 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=FrWulJ09eTM

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 28 octombrie 2022.