< Pagina index "Ce este nondualitatea"
Richard Sylvester ne oferă un sfat psihologic foarte eficient pentru îndepărtarea disconfortului creat de stările neplăcute de tristeţe, anxietate, iritare şi alte emoţii nevrotice. Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului
Te simţi bucuros, furios, trist sau înfricoşat? Poate că pare o întrebare ciudată, dar este o întrebare pe care o pun uneori terapeuţii clienţilor lor sau facilitatorii de grup sau terapeuţii de grup în grupurile lor. Are rolul de a obţine un fel de reacţie la emoţii.
Ideea din spatele întrebării este că, de fapt, există foarte puţine, să le zicem, emoţii reale, foarte puţine simţăminte reale. Uneori, psihologii le numesc sentimente naturale sau emoţii fundamentale. Sugestia este că, în esenţă, acestea sunt doar patru.
Există furia, există tristeţa, există frica şi există bucuria – căreia i-am putea spune iubire sau, dacă vrem, fericire.
Deci sugestia este că, în esenţă, emoţiile sunt foarte simple, dar ceea ce se întâmplă pentru mulţi dintre noi este că intră în scenă nevroza, începe o poveste nevrotică. Şi, de fapt, ceea ce ne permitem să simţim este un amestec de emoţii diminuate – uneori acestea sunt numite emoţii nevrotice sau pseudo-emoţii. Ele sunt considerate fie variante atenuate ale emoţiilor de bază, fie un amestec de emoţii de bază.
Iată un exemplu foarte evident: am putea spune că ne simţim anxioşi, neliniştiţi fără motiv, dar anxietatea este, desigur, o versiune redusă sau atenuată sau oarecum îngrădită a fricii. Sau am putea spune că ne simţim iritaţi şi, desigur, a te simţi iritat sau deranjat este, pur şi simplu, un fel de versiune a furiei – pe care nu ne permitem fie să o simţim pe deplin, fie să o recunoaştem că există.
Prin urmare, ideea este ca, pentru a ne raporta într-un mod sănătos la emoţiile noastre, ar fi bine să trecem dincolo de aceste emoţii atenuate sau diminuate – să zicem, acest sentiment de enervare, de iritare – şi să luăm contact cu emoţia reală, cea de furie, i-am putea spune emoţia de furie pură, care stă la baza lui.
Una dintre problemele aduse de aceste emoţii diminuate sau atenuate – uneori numite emoţii nevrotice sau pseudo-emoţii – este că ele sunt însoţite de o poveste repetată mereu în minte. Iar problema ar fi că, astfel, ele tind să se prelungească, să dureze foarte mult. În unele cazuri, o pseudo-emoţie precum iritarea sau agasarea poate dura la nesfârşit – din cauza poveştii din minte despre motivul pentru care sunt enervat, despre lucrul care mă enervează, pe care o pot repeta aproape la nesfârşit. Oricare dintre noi ne putem aminti, probabil, de cel puţin o persoană pe care am întâlnit-o sau pe care o cunoaştem care este în stare să rămână indispusă sau iritată ore, zile, săptămâni, luni, poate chiar ani.
În schimb, o emoţie naturală – fie o emoţie naturală de furie, fie o emoţie naturală de supărare, fie o emoţie naturală de frică – datorită faptului că nu este blocată într-o poveste nevrotică, va tinde să iasă din sistemul nostru psihic relativ repede şi fără a cauza prea multe daune psihologice, eventual niciunul, care apar atunci când suntem captivi într-o poveste nevrotică.
Deci furia pură poate apărea, este simţită, poate fi exprimată sau poate să nu fie exprimată şi apoi dispare. În schimb, iritarea, enervarea, supărarea, îmbufnarea, acestea pot fi menţinute şi continuă şi tot continuă, măcinând şi iar măcinând nervii sistemului nostru psiho-fizic.
Prin urmare, sugestia noastră ar fi că, practic, este foarte dificil să prelucrăm emoţiile nevrotice sau pseudo-emoţiile. Este foarte dificil să prelucrăm iritarea sau agasarea. De exemplu, este foarte dificil să depăşim anxietatea, în parte, din cauza acestei tendinţe de a ne lăsa prinşi în povestea recirculată în capul nostru despre motivul agasării, tristeţii, anxietăţii.
Sugestia noastră – de fapt, venită, de asemenea, din multe alte locuri şi de la mulţi alţi oameni – este că ne vine mult mai uşor şi durează mai puţin timp să procesăm aceste simţăminte inconfortabile dacă putem ajunge la emoţia de bază, care se află dedesubt. Nu se află cu adevărat dedesubt, ci este, pur şi simplu, emoţia cea adevărată, dacă putem trece dincolo de poveste, dincolo de emoţia atenuată şi să ne permitem să simţim emoţia reală de dedesubt.
Iar pentru cei mai mulţi dintre noi nu este foarte dificil să facem acest lucru. Deci, când, de exemplu, avem o iritare sau ne macină un deranj, dacă recunoaştem că, probabil, dedesubt zace o furie, cei mai mulţi dintre noi vom putem intra destul de uşor în contact cu ea – dacă ne aşezăm într-un loc liniştit, dacă suntem atenţi la corp mai degrabă decât la povestea din minte, dacă intrăm în rezonanţă cu corpul nostru şi simţim unde se află senzaţia fizică reală, fiindcă întotdeauna va exista şi o senzaţie fizică care însoţeşte emoţia. Iar dacă nu reuşim să o localizăm, este probabil din cauză că suntem prea captivaţi de povestea din mintea noastră.
Deci, dacă mă simt iritat de Fred, să zicem, din cauza a ceva ce mi-a spus ieri, atâta timp cât repet în capul meu povestea despre ce a spus Fred, probabil că îmi va fi foarte greu sau imposibil să localizez acea senzaţie de furie. Dar dacă mă aşez liniştit, dacă pot lăsa să dispară povestea despre cât de mult sunt supărat pe Fred, dacă o las să dispară pentru o vreme şi, în schimb, sunt atent la corp, probabil că voi reuşi să localizez emoţia. Emoţia se va regăsi aproape întotdeauna undeva în trunchiul corpului meu. Va fi, probabil, legată de locul în care simt că se va află unul dintre organele majore ale trupului.
Dar dacă pot să mă detaşez, să-mi distrag atenţia de la povestea din minte şi să localizez senzaţia în corp şi să-i îngădui să existe, doar să-i acord puţină atenţie, atunci probabil că nu mai trebuie să fac nimic altceva sau foarte puţin. Probabil că tot ce trebuie să fac este să îi acord atenţie.
Deci, dacă simt tristeţe, localizez tristeţea în corp şi doar sunt atent la ceea ce simt. Dacă simt furie sau frică, fac acelaşi lucru, localizez senzaţia şi doar îi acord atenţie. Îi acord atenţie pentru o vreme şi apoi fac altceva. Iar apoi, dacă mai apare, mă aşez din nou şi îi ofer din nou atenţie pentru o vreme, iar apoi mă duc să fac altceva.
Nu e nimic rău cu distragerea atenţiei. Nu-i bine să acord prea multă atenţie acestor senzaţii prea mult timp. Dar asta-i o modalitate mult mai nevinovată de a face faţă, „problemei” emoţiilor deranjante. Este o modalitate mult mai inocentă, decât să mă las prins în repetarea la nesfârşit în minte a poveştii, ca apoi, poate, să fiu nevoit să merg la un terapeut şi să plătesc sute şi sute şi sute de euro pentru a desluşi despre ce este vorba în acea poveste. Şi cred că nu este necesar.
N-aş spune nici că ar fi un lucru rău, deloc, dar cu toate acestea, în privinţa multor probleme, dacă pot localiza care este emoţia reală, emoţia esenţială – o variantă de furie, o variantă de frică, o variantă de tristeţe sau un amestec din acestea – dacă pot localiza acea emoţie de bază şi să-i acord atenţie, foarte adesea, aceasta este una dintre cele mai rapide modalităţi de a rezolva măcar disconfortul provocat de aceste emoţii.
Nu voi vorbi aici despre problema emoţiei în sine. Emoţia poate fi sau nu o problemă. De ce să o transformăm într-o problemă? Ci vorbesc despre neplăcerea pe care o provoacă.
Prin urmare sunt furios, înfricoşat, trist sau bucuros? Eşti furios, înfricoşat, trist sau bucuros? Dacă eşti bucuros, să sărbătorim! Dacă sunt bucuros, să sărbătorim! Dar dacă tu şi cu mine suntem furioşi, înfricoşaţi sau trişti, poate că există o modalitate mai rapidă de a procesa asta, de a o rezolva. Asta-i sugestia noastră: aşază-te, stai liniştit, fii atent la ceea ce spune corpul, doar fii atent şi lasă-l într-ale lui.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
15 noiembrie 2022
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=fvTISEx6D7E
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 7 noiembrie 2022.