Maestrul Shunyamurti răspunde la întrebări venite din toată lumea: despre beatitudine, despre practica trezirii, despre moartea ego-ului, despre dependenţe şi alte lucruri interesante pentru personaj.
Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului
În regulă, iată încă o întrebare de acelaşi fel:
«Mintea, de asemenea, nu este reală, şi totuşi ne dorim fericire infinită, care este detectată chimic prin glanda pineală etc. Aceasta este o reflecţie a adaptării minţii noastre la real, dar dacă mintea nu este reală, oare nici beatitudinea nu este reală?»
Nu, beatitudinea este şi ea o iluzie.
Da, beatitudinea nu este reală, pentru că este ceva ce personajul tău ireal poate ex-perimenta (sau „im-perimenta”). Nu este reală şi de aceea, în Advaita, se face o diferenţă între Saguna Brahman şi Nirguna Brahman. În Saguna se află Sat-Chit-Ananda, care este tot o iluzie.
Este un nivel foarte înalt şi pur de iluzie, dar e doar iluzie. Nu există Sat, nu există Chit, nu există Ananda. Dar acestea sunt reflexiile în oglindă care sunt în cea mai coerentă armonie cu Inteligenţa care le proiectează, cu cât mai puţin amestec din partea ego-ului, care ar transforma iluzia fericirii în iluzia suferinţei. Dar totul este iluzoriu la nivelul oricărui efect care poate fi experimentat sau simţit sau transformat într-un obiect al percepţiei.
Sper că răspunsul nu v-a dezamăgit.
Dar realul este dincolo de beatitudine. Nu-i vorba că ar fi „plictisitor şi că, la urma urmei, nu există fericire”. Nu, ci este dincolo de orice ai putea concepe.
*
«Cum să mă descurc cu soţia mea? Ea este o femeie iubitoare, dar nu este pe calea cunoaşterii de sine. Ea nu este o persoană negativă sau dezagreabilă, cu vicii, şi doreşte mereu să fim intimi şi pasionali. Îi vorbesc despre importanţa conştiinţei de sine în meditaţie, dar ea nu este pe cale.»
Uite ce, ea este deja Buddha. 😊
Tu eşti cel care nu înţelege, crezând că există o cale de urmat. Ştii, nu există nicio cale. 😊 Şi dacă ea este o persoană drăguţă cu care te înţelegi bine, mulţumeşte-le stelelor tale norocoase că asta-i reflecţia pe care o ai.
Şi bucură-te că nu trebuie să tot vorbeşti despre metafizică cu această persoană şi astfel să-ţi creezi o seară foarte plictisitoare. 😊 Ştii, totul este perfect.
Sunt sigur că omul nu voia să audă răspunsul ăsta. 😊
< Sus >
*
«Există vreo învăţătură mai înaltă decât Avadhuta-Gita?»
Ştiţi, eu nu clasific scripturile şi învăţăturile. Este o scriptură a non-dualităţii radicale, dar există multe astfel de scripturi care abordează din unghiuri diferite, iar pe cineva Avadhuta-Gita s-ar putea să nu-l ajute, din cauză că nu abordează realitatea din unghiul său psihologic.
Dar ar putea să-l ajute Ashtavakra-Gita, sau Tathagata-Garbha sau Ratna-Gotra-Vibhaga din tradiţia budistă. Aşadar, nu este o chestiune de superior sau inferior. Este vorba de ceea ce este relevant pentru nivelul tău de conştiinţă şi de simbolurile cu care rezonezi şi care îţi pot declanşa realizarea non-dualităţii radicale.
Şi întrebarea continuă:
«Sugeraţi vreo practică pentru a rămâne continuu în acea stare?»
Nu, pentru că eşti în acea stare. Este singura stare care este reală, numai că personajul tău nu poate rămâne în ea continuu. De fapt, personajul tău poate doar să o întrezărească foarte rar şi intermitent pentru perioade scurte, pentru că personajul tău ar dispărea dacă ai avea o realizare continuă a adevărului.
Şi atunci nu va mai exista nimeni care să pună întrebări.
Deci acest lucru se poate întâmpla, dar nu pentru că personajul ar fi practicat ceva care conduce la asta.
Cu toate acestea, aşa cum am spus mai devreme, pe măsură ce Voinţa acelei Inteligenţe, care este Realitatea supremă, îţi modifică personajul, acesta va dori să practice, dar ceea ce va dori să practice este, pur şi simplu, prezenţa pură, nu vreun fel de activitate care ar avea ca rezultat indirect prezenţa pură, cum ar fi pranayama sau asana sau incantaţii sau repetarea de mantre.
Nu, toate acestea sunt doar activităţi care întârzie realizarea a ceea ce eşti cu adevărat, deoarece presupun că personajul ar trebui să facă ceva. Iar tocmai asta-i iluzia de care trebuie să te eliberezi.
Şi întrebarea continuă:
«În studiul şi practica acestei învăţături, simt că sunt în lume, dar nu aparţin de ea, şi nu ştiu care este scopul meu în acest vis.»
Singurul scop, pentru oricine, este trezirea din vis. Nu este nimic de făcut în vis. Dar, pe măsură ce te apropii de trezire – datorită Realităţilor supreme care o ordonă, exprimându-ne în terminologia dualistă iluzorie – vei dori să fii de folos.
Vei dori să faci karma yoga pentru a-ţi ajuta comunitatea şi lumea. Vei dori să devii un bodhisattva plin de compasiune. Vei dori asta, dar pe măsură ce claritatea ta luminoasă se maturizează şi mai mult, îţi vei da seama că nu există nimeni pe care să-l ajuţi sau pentru care să faci ceva, iar personaul tău poate continua să acţioneze altruist, dar va fi irelevant odată ce starea de buddha sau adevărul suprem a fost atins.
Şi acum, nu mai există niciun interes pentru reflecţia Realului. Acum eşti absorbit în Real. Dar personajul poate continua să vorbească, însă nu va mai exista identificarea cu acel personaj.
Şi motivul este că acel personaj este o imagine de vis în mintea altor fiinţe aflate încă în vis, nu din cauza dorinţei inerente a personajului de a face ceva. Tot ceea ce eşti ca personaj este doar un obiect pentru a satisface fanteziile celorlalţi. Şi dacă celălalt vrea ca tu să fii un bodhisattva, asta vei fi, iar dacă vrea să proiecteze altceva asupra ta, asta vei fi pentru el.
Dar realitatea ta nu va fi afectată de asta. Şi nu va exista confuzie şi teamă că, „aoleu, celălalt nu mă va înţelege sau va crede că spun ceva greşit sau ridicol...”. Nu va exista nicio poveste dualistă.
Toate acestea vor fi dispărut cu mult înainte de a ajunge la acel nivel.
< Sus >
*
«Mintea şi cea de-a treia hologramă (nu sunt sigur ce vrei să spui prin asta) au fost construite din propria noastră conştiinţă sau este un construct al altor forţe astrale interdimensionale, pentru a ne păcăli să credem că domeniul senzorial este ceea ce suntem?»
Asta-i o teorie a conspiraţiei interesantă, dar nu am avut nevoie ca altcineva să ne păcălească. Suntem pe deplin capabili să ne păcălim singuri, 😊 ba chiar să ne imaginăm fiinţe interdimensionale, care sunt la fel de iluzorii.
Ele pot fi reale în cadrul hologramei, dar şi ce dacă?! Totul rămâne o proiecţie a unei voinţe ce produce un anumit rezultat, ce poate a avut nevoie de anumite personaje – inclusiv extratereştri şi arhonţi şi alte tipuri de entităţi – pentru a îndeplini acele funcţii, dar ele nu au nicio realitate. Desfăşurarea dramei este cea importantă, iar ea e funcţia Inteligenţei supreme, care este dincolo de vis şi nu poate fi păcălită, nu poate fi înşelată.
*
Iată un tip de întrebare pe care o primesc des şi care, într-un fel, este interesantă prin incoerenţa ei.
«Acum două luni, am experimentat moartea ego-ului, care a fost fericire timp de două săptămâni, apoi într-o dimineaţă m-am trezit şi super-ego-ul meu...»
Ar trebui pronunţat aici, supă-egoul, şi poate că este mai corect, pentru că uneori superego-ul se întoarce după ce ai servit supa şi ai indigestie... 😊
Dar dacă încă mai ai un supă-ego sau un super-ego, nu ai trecut prin moartea ego-ului. A fost o iluzie, bine?
Şi nu ar trebui să confundaţi o experienţă momentană, probabil cu droguri sau altceva în care mintea voastră s-a oprit... fie pentru o oră sau opt ore într-un fel de trip – dar aia nu este moartea ego-ului. Moartea reală a ego-ului este când nu mai rămâne nimeni care să aibă un superego care să revină şi să-l atace.
Deci, sper că am clarificat lucrurile.
Omul continuă şi vorbeşte despre anxietatea şi atacurile sale de panică şi alte lucruri. Odată ce aţi trecut prin moartea ego-ului, chestiile astea nu mai apar. Nu există astfel de simptome.
Şi mai permiteţi-mi să spun că chiar şi moartea ego-ului este o iluzie. Chiar dacă vorbim despre ea, iar Ramana vorbeşte şi el despre trecerea prin moartea ego-ului, ego-ul nu moare. Ceea ce moare este credinţa ta că ai fi această reflexie în lumea oglindită.
Asta e tot. Nu ai fost niciodată ego-ul. Nu există niciun ego. Totul este o iluzie. Şi, odată ce realizezi că asta-i tot ce a fost vreodată şi nu a avut niciodată legătură cu tine, nu ai nicio karmă. Aşadar, orice poveste karmică de suferinţă s-ar desfăşura în acel personaj, nu are nimic de-a face cu tine. Cu adevărat, nimic. Zero barat.
Şi atunci suferinţa ta ia sfârşit, pentru că a fost doar o identificare greşită. Întreaga lume este doar un caz de identitate greşită.
< Sus >
*
«Poate motivaţia superioară pentru moarte să fie deturnată de impulsul inferior de moarte egotic? De exemplu, revenirea neaşteptată a unei dependenţe vechi, cum ar fi fumatul, care este foarte intensă, oare serveşte drept ascunzătoare pentru ego şi, prin urmare, devine centrul atenţiei etc.? Investigarea cauzei profunde sau folosirea voinţei par să nu facă altceva decât să intensifice dependenţa.»
Asta-i adevărat. Când te lupţi cu dependenţa, o faci mai puternică.
«Încât ţi se pare că singurul lucru care te ţine departe de eliberare este acea dependenţă. Ce sugeraţi ca cea mai înţeleaptă abordare pentru a rupe acest ciclu al obsesiei? »
Ei bine, asta-i o poveste. Nu există niciun fel de dependenţă. Ăsta-i un concept inventat pentru a păstra oamenii într-un cult al grupurilor în 12 paşi, ştiţi. Şi în zilele noastre toată lumea trece pe la Egoholicii Anonimi sau alte versiuni de grupuri. 😊
Nu există aşa ceva, pentru că, iarăşi, acesta e un atribut al ego-ului.
Problema este întotdeauna anxietatea, iar anxietatea este cauzată, pur şi simplu, de identificarea ta cu un corp muritor care va muri şi suferă dureri şi simte lipsuri, nu are esenţă, nu ştie de ce se află aici sau care-i rostul lumii, se află într-o stare de confuzie şi într-un haos intern pe care îl proiectează ca o poveste despre nevrednicie şi nefericire etc., despre care am vorbit deja.
Dar dacă îţi accepţi personajul fără niciun fel de rezistenţă, el se va plictisi de fumat şi îşi va da seama că, de fapt, miroase urât şi îşi arde găuri în haine, 😊 are tot felul de probleme. De ce ai vrea să fumezi, când nu-ţi creează decât neplăceri, atunci când priveşti obiectiv?
Şi apoi vrei să anulezi neplăcerile şi astfel te menţii mereu dublu-rajasic şi preocupat şi, aşa cum a spus ea aici, într-o stare în care îţi captează întreaga atenţie.
Aşadar, soluţia este să nu-i acorzi nicio atenţie. Acordă-i toată atenţia stării de Prezenţă, energiei de neconceput care este prezentă atunci când nu există niciun gând, iar apoi, dacă nu există niciun gând, nu există nici dorinţa de a fuma, pentru că ea este doar un gând. Şi va dispărea ca un efect secundar al pierderii interesului, nu pentru că ai luptat cu ea şi ai învins-o.
Îţi pierzi interesul pentru astfel de chestii. Oameni care nu se pot lăsa de fumat descoperă într-o zi că, pur şi simplu, s-au oprit. Nu au avut nevoie de plasturi, medicamente, hipnoză sau altceva.
Nimic din toate astea nu a funcţionat, dar într-o zi îţi pierzi interesul, şi nu mai eşti fumător. Dar cine a făcut ceva?! Nu, nu a fost efectul vreunei acţiuni sau al vreunei voinţe sau altceva. A fost, pur şi simplu, o modificare a funcţiei de undă cuantice, petrecută dincolo de conştiinţa măruntă a ego-ului, acolo unde se întâmplă cu adevărat totul.
Totul este provocat de ceea ce este super-conştient, în afara conştiinţei personajului. Şi de aceea, acolo se petrece acţiunea. Acolo este cu adevărat intervenţia. Acolo este puterea cu adevărat, nu în personaj.
*
«Cum poate cineva, timp de 40 de ani, să se tot înalţe şi să cadă, să treacă de la fericire totală la disfuncţie totală?»
Aceasta este o poveste obişnuită. Personajul tău se află într-un roller-coaster, şi multe personaje sunt aşa. Dar oare de ce plătesc oamenii bani grei ca să se dea în roller-coaster? Fiindcă le place. Le plac suişurile şi coborâşurile şi imprevizibilul. Şi oricum, lumea n-are sens, aşa că măcar asta te împiedică să te plictiseşti de ea. 😊
Şi de ce urcă oamenii pe munţi? Doar ca să se uite în jur, apoi coboară, iar pe urmă trebuie să urce pe următorul vârf. 😊 Aşa că toată lumea se preocupă să facă lucruri fără rost. 😊 Dar ce altceva poate face un personaj din oglindă?
Deci, în momentul în care îţi pierzi interesul pentru personaj, atunci devii real.
Dar de ce să-ţi pese de suişurile şi coborâşurile personajului?! Pierde-ţi interesul faţă de el şi nu se mai întâmplă nimic. Pentru că, iarăşi, amintiţi-vă de fizica cuantică, unda devine particulă doar atunci când este observată. Nu-ţi mai observa personajul, iar acesta dispare.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
16 septembrie 2024
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=fArcla3Nx8U
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Sat Yoga Institute, videoclip publicat de Shunyamurti pe 28 decembrie 2023.