< Pagina Nondualitate radicală
Iluminata Simcha Lev, din Israel, ne explică diferenţa dintre, pe de o parte, iubirea omenească, chiar şi cea mai înaltă cu putinţă, anume iubirea necondiţionată, şi, pe de altă parte, Starea naturală, autentică, divină. Urmăriţi videoclipul subtitrat în limba română încorporat la sfârşitul textului.
Dar despre iubire?
Eu nu folosesc acest cuvânt şi ştiu exact de ce nu folosesc acest cuvânt atunci când descriu Starea naturală sau iluminată. Pentru că observ o mare confuzie în privinţa cuvântului „iubire”, la fel ca şi în cazul cuvântului „Dumnezeu”.
Pentru mine, iubirea este un cuvânt infectat de mentalitatea omenească. Este un cuvânt ce ridică anumite întrebări şi nu poate fi folosit pentru a descrie Starea naturală. Şi mă refer la toate felurile şi tipurile de iubire, chiar şi la cea necondiţionată.
Unii spun că iubirea necondiţionată ar fi sinonimă cu Starea iluminată, pentru că iubeşti totul şi iubirea ta nu depinde de ceva, nu câştigi nimic prin ea, ci doar iubeşti. Însă, pentru că Starea naturală recunoaşte faptul că nu există nimic şi nu există nimeni, înseamnă că nu poţi oferi iubire necondiţionată nimicului, nu există cineva care să dăruie această iubire necondiţionată şi nici cineva care să o primească. Iubirea este o emoţie care ţine de forma separată, la fel cum şi celelalte emoţii aparţin formei separate: ura, gelozia, frica, îngrijorarea.
Totuşi, în această gamă de emoţii, iubirea este cel mai înalt mod în care se poate exprima o formă separată, pentru că iubirea o face să se deschidă. Atunci când iubim ceva sau pe cineva, vrem să îi oferim ceva, suntem fericiţi să îi acordăm atenţia noastră persoanei sau lucrului pe care îl iubim, suntem bucuroşi să ne dăruim lucrului sau aceluia pe care îl iubim, pentru că este al nostru, ne identificăm cu el. Atunci când iubim ceva, devenim una cu acela, în condiţia noastră de formă separată. Astfel experimentăm unirea cu lucrul pe care îl iubim. Acesta este un mecanism al Unimii.
Dar Unimea însăşi nu poate fi acest mecanism, deoarece forma separată are motivele sale pentru a iubi, iar în Starea naturală, Starea iluminată, nu există motive.
Celălalt aspect al acestei deschideri, a dăruirii şi a iubirii a ceva, cealaltă latură este posesiunea. Atunci când iubim ceva, îl iubim pentru că este al nostru, îl iubim pentru că ne aparţine. Îl posedăm şi aşa putem să devenim una cu el. Astfel ne agăţăm de el. Deci aceasta este condiţia pe care o punem: „Voi iubi acest lucru pentru că este al meu, îl voi ţine pentru mine”.
Chiar şi în iubirea romantică în care cineva iubeşte pe altcineva, dar cealaltă persoană nu-l iubeşte, putem spune că există o iubire – iubeşti acea formă separată şi nu o ai, nu o deţii. Dar chiar şi în acest caz, când iubeşti pe cineva şi iubirea nu e reciprocă, persoana tot îţi aparţine. Tu eşti „eroul” care iubeşte pe cineva şi acesta nu îţi înapoiază iubirea, dar el tot îţi aparţine, sub forma acelui personaj ce nu-ţi pretinde iubirea. Deci ceva îţi aparţine şi anume dezamăgirea ta, durerea ta şi acela care nu te iubeşte, dar îţi aparţine, în această poveste. Tot îl poţi iubi, chiar dacă nu te iubeşte la rândul său, pentru că el îţi aparţine în imaginaţie, în această poveste.
Aşa că, atunci când vorbim despre iubirea trăită de forma separată, se pot spune următoarele trei lucruri:
1) Iubirea te deschide sufleteşte şi te poţi exprima şi poţi deveni una cu lucrul sau cu persoana pe care o iubeşti – este un proces minunat.
2) Apoi, te agăţi de ceea ce iubeşti, chiar dacă nu îl posezi fizic, îl faci al tău iubindu-l, devine al tău. Repet, aşa este mecanismul unirii.
3) Şi în al treilea rând, nu putem compara această iubire omenească din starea de separare cu Starea naturală, chiar dacă o numim iubire necondiţionată. Pentru că şi iubirea necondiţionată în cadrul formelor separate tot iubeşte ceva. Or în Realitatea absolută nu există nimic, nu există niciun iubit şi nimic de iubit.
Poate că ce spun aici pare extrem de lipsit de afecţiune, pentru că noi idolatrizăm iubirea, atât de multe lucruri se fac în numele iubirii. Uneori se fac şi lucruri groaznice, la fel ca şi în numele lui Dumnezeu. În numele iubirii se justifică şi se fac multe lucruri, pentru că ea are o putere. Oamenii îşi pot ruina vieţile, pe ei înşişi şi familiile lor din cauza „iubirii”.
Când, de fapt, este doar nevoia lor de a se agăţa de ceva, de a poseda ceva al lor şi de a se simţi foarte bine, pentru că pot trăi această emoţie înaltă şi o pot dărui cuiva, şi atunci se simt mai bine în pielea lor.
Dar acesta este jocul pe care forma separată îl joacă cu ea însăşi: „cât de bun sunt eu, cât de bună este viaţa mea, eu pot fi o persoană iubitoare şi pot dărui dragostea mea altora, deci devin o persoană mai bună.”
Şi este adevărat că a dărui iubire este un lucru minunat. Este cel mai uimitor lucru pe care forma separată îl poate face. Dar aici nu vorbesc despre ce este mai bine de exprimat în această realitate. Dintre toate sentimentele, desigur că iubirea este cea mai înaltă, este cea mai nobilă şi trebuie să aspirăm să iubim, să iubim necondiţionat, să simţim această emoţie şi să ne deschidem sufletul.
Dar dacă o comparăm cu Starea naturală şi încercăm să facem diferenţa între ele, atunci trebuie să dăm la o parte conceptul de iubire aşa cum o vedeţi voi acum. Pentru că acum există CEVA ce iubeşti şi cu care devii una şi încă iubeşti ceva doar pentru tine însuţi. Chiar dacă este o iubire necondiţionată, tot există un cineva care oferă această iubire necondiţionată.
Ar trebui să nu existe vreun cineva care să exprime iubirea. Aceasta este cea mai înaltă Stare posibilă, când nimicul nu exprimă nimic faţă de nimic. Folosesc cuvântul „nimic” şi poate că vă sună groaznic şi, rostindu-l, mă gândesc „oare ce cred cei care mă ascultă şi încă nu se află în poziţia mea de acum?!”. Aceste cuvinte par dure şi reci şi teribile.
„Iubirea de nimic... Nimeni nu iubeşte... Iubirea este pentru Sine... Nu există iubire necondiţionată”. E cumplit! Dar Realitatea absolută, cea încă atât de bine ascunsă... nici măcar nu îndrăznesc să o descriu, pentru că este atât de diferită de experienţa trăită de omenire în fiecare milisecundă. Nu se poate înţelege despre ce fel de Stare vorbesc. Iar când afirm că „nimicul e cel ce iubeşte”, că „nu există ceva de iubit”, că „iubirea nu are nevoie să se exprime”, mă refer la altceva decât ceea ce credeţi voi.
A iubi ceva înseamnă a deveni una cu acel ceva. Or Asta este deja una cu Ea însăşi, aşa că nu are nevoie de procesul de iubire pentru a-şi exprima iubirea. Pur şi simplu, este singurul lucru care există.
Un cuvânt mai potrivit decât iubirea pentru această Stare este Compasiune şi Dăruire. Iar când spun că această Stare este Compasiune şi Dăruire de sine fără să existe cineva care să primească sau să fie compătimit, înseamnă că există doar Ea. Deci elimin procesul de exprimare a acestui sentiment.
Ceea ce facem noi aici, ca forme separate, este să exprimăm aceste emoţii. Dar în Starea naturală nu-i nevoie să facem nimic pentru a o exprima, pentru că Ea este deja Asta. Este vie, este minunată, este plină, este profundă şi nu are nevoie să o dovedească. Pe când iubirea omenească este o provocare zilnică să îţi demonstrezi iubirea, să îţi exprimi iubirea şi să faci lucrurile cu iubire.
În Starea naturală nu trebuie s-o faci, pentru că Ea este deja Asta. Şi nici nu-i nevoie să simţi ceva special, pentru că Asta este deja specială. Este atât de curată, debarasată de tot spectacolul. Este pură, este o Stare pură, pentru că există doar Ea în sine. Poate exista o intensă acţiune de iubire în această Stare şi poţi exprima această Iubire în lume. Dar aflându-te în această Stare, nu vei simţi iubire sau compasiune sau orice „sentimente bune” pe care crezi tu că ar trebui să le simţi când faci aceste lucruri minunate. Le vei face, pur şi simplu. Ele se vor întâmpla de la sine.
Nu există cineva care să-ţi accepte Iubirea. Nu există cineva care să-ţi primească Compasiunea. Există doar Asta. Este ca un cuvânt din dicţionar, doar definiţia Dăruirii, cam cum arată Ea.
Poate că acum vă gândiţi „O nu, aş prefera mai degrabă acest carusel al iubirii omeneşti, atât de minunată în toate expresiile ei: iubirea unei mame pentru copil sau iubirea romantică – cea care ne farmecă, care ne transformă ca oameni, care ne schimbă priorităţile şi ne deschide sufletele şi devenim atât de diferiţi când iubim pe cineva.”
Deci aţi putea spune: „Nu vreau să fiu în acea Stare în care nimicul iubeşte nimicul şi totul decurge după o linie dreaptă şi se întâmplă de la sine. Sună atât de plictisitor. Nu asta cred eu despre dragoste.”
Şi totuşi, când ne gândim la acest cuvânt, poate că tocmai acesta este motivul pentru care nu sunteţi încă realizaţi sau iluminaţi: pentru că iubiţi povestea, iubiţi caruselul. Vă place să existe un efect şi o cauză, iubiţi spectacolul. Credeţi că această Simplitate este prea simplă – doar să exişti în mijlocul a ceea ce există împrejur.
De aceea omenirea este captivă în forma separată: pentru că îi place. Îi place lumea din jur, cu tot spectacolul ei, cu lucrurile rele şi bune şi cu poveştile. Iar când vine vorba de iubire, vrea să iubească, vrea să simtă senzaţiile tari ale acestui carusel nebunesc şi să se sacrifice în numele iubirii şi să se transforme în numele iubirii.
Şi atunci se întâmplă acel declic şi simţiţi că iubiţi, totul vine din interior şi sentimentele sunt atât de puternice când iubiţi ceva, este o senzaţie atât de intensă şi elevată. Aşa că vă place şi asta este ceea ce vreţi să aveţi.
Nu vreţi Starea naturală pe care o descriu eu, care este atât de simplă şi plictisitoare şi fără inimă...
De aceea vreau să fac o afirmaţie clară, definind iubirea ca fiind foarte, foarte diferită de Starea naturală. După descrierea Stării naturale, poate părea că iubirea în cadrul formelor separate ar fi mai înaltă decât Starea naturală.
Dar încercaţi să vă imaginaţi Ceva care nu este o emoţie a cuiva, care doar-este, iar în interiorul ei se află tot ceea ce cunoaşteţi: mediul înconjurător, inclusiv tot ceea ce vedeţi, toate peisajele, frumoasele apusuri de soare şi cerul nemărginit şi stelele şi persoanele din jurul vostru, toate acestea; şi toate emoţiile voastre apărute în cadrul formei separate, toată dragostea pe care aţi oferit-o şi toate sentimentele pe care le-aţi avut de-a lungul vieţii, toată frica, toată ruşinea, tot ceea ce aţi simţit, toate aceste lucruri pe care le cunoaşteţi ca expresii ale voastre şi modul în care înţelegeţi lumea, încercaţi să vi le imaginaţi ca fiind un singur lucru, inclusiv toată dragostea pe care aţi simţit-o în întreaga voastră viaţă, şi încercaţi să vedeţi că totul – fie că are o formă fizică, fie că este o emoţie – este această Stare unică.
Deci gândiţi-vă aşa: dacă iubirea umană este atât de profundă, de deschisă şi de uimitoare, atunci cum oare este Asta, cât de imens de mare, de profundă, de sălbatică, de sănătoasă este Ea în comparaţie cu această concepţie îngustă a iubirii omeneşti?! Este cu mult mai mare decât această iubire. Nici nu se poate pune pe aceeaşi scală de măsură. Nu există comparaţie. Nu există nicio legătură între acestea două.
Iubirea aparţine formei separate şi gamei sale de emoţii. Şi, în această gamă, este uimitoare. Dar această Stare naturală, această Stare naturală liniştită şi simplă este cea absolut autentică. Dacă vreţi să folosiţi cuvântul Iubire – şi îl voi folosi o singură dată acum – dacă îl comparaţi cu iubirea umană, este cu mult, mult mai mare decât iubirea necondiţionată, care este cea mai înaltă iubire posibilă în cadrul formei separate.
Este minunat să simţim şi să experimentăm iubirea omenească. Eu o încurajez. Mi-ar plăcea să văd că oamenii se iubesc pe ei înşişi şi pe ceilalţi şi se deschid sufleteşte şi manifestă iubire şi fac ceea ce este corect în numele iubirii, nu distrug în numele iubirii, ci construiesc în numele iubirii. Dar vreau să fac această distincţie foarte, foarte clară. Această iubire nu este Ceea-ce-Este. Această iubire nu este Starea iluminată, nu are nicio legătură cu Starea iluminată.
Iar dacă te gândeşti „poate că, practicând iubirea, prin această iubire voi ajunge la Starea iluminată şi prin compasiune voi ajunge la Starea iluminată”, părerea mea este că nu te poţi forţa să iubeşti pe toţi şi pe toate, nu este ceva normal. Eu nu-ţi voi spune: „Iubeşte tot ce te înconjoară, de la furnica de pe jos până la persoana pe care o admiri în secret, sau până la socrii tăi...”. Deci nu pot să afirm „practică iubirea tuturor, pentru că, fiind o iubire necondiţionată, te va conduce la realizare”. Nu ai cum să faci asta. Poţi doar să-ţi urmezi intuiţia. Iar intuiţia îţi va arăta ce să iubeşti.
Şi atunci vei vedea ce fel de iubire oferi şi cum face ea ca totul să se transforme, fiind legată de acţiune şi fapte. Pentru că simpla iubire nu este suficientă. Ea trebuie să fie demonstrată de ceea ce faci pentru alţii şi pentru tine însuţi. Trebuie să-ţi exprimi iubirea într-un mod util pentru ca ea să fie o practică.
Însă nu puteţi practica această Iubire. Nu puteţi practica Compasiunea. Puteţi şti că Starea naturală este Compasiune, dar nu o puteţi practica.
Nu poţi alege tu ce să iubeşti, căci – aşa cum am făcut şi eu până în momentul în care percepţia mea s-a schimbat – iubirea este foarte misterioasă şi alege singură: inima vrea ceva şi este atrasă de acel ceva. Din acest motiv iubeşti pe cineva sau ceva. Şi pentru că îţi aparţine. Deci nu poţi tu alege. Aşa este implementat acest proces în povestea ta.
Dar tu poţi fi conştient că această iubire face parte din forma separată. Ca parte a formei separate este minunată, dar nu este finalul, nu este cel mai înalt aspect, care eşti Tu. Este doar o altă stare a formei separate, o stare minunată, dar nu este acea Stare autentică. Iar Starea autentică este Tăcere.
Prin urmare, iubeşte, iubeşte cât de mult poţi, fă cu această iubire cât de mult bine poţi. Dar să ştii că această iubire este foarte, foarte limitată şi diferită ca natură de Ceea-ce-Este. Iar Ceea-ce-Este, cum să zic... nici măcar nu pot încerca să spun ce este. Gândiţi-vă doar că este atât de mult, atât de mult, atât de mult mai mult...
Acest Nimic complet în sine – care înseamnă tot ceea ce vedeţi şi simţiţi în jurul vostru ca formând realitatea voastră şi decurgând după o linie dreaptă, o sfântă linie dreaptă şi liniştită - este Asta. Nu are nevoie de exprimări. Aici doar te odihneşti. Nu ai nevoie să iubeşti.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
23 decembrie 2022
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=dYlGSofti_k
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Simcha Lev, videoclip publicat pe 21 noiembrie 2022.