< Pagina Nondualitate radicală
Iluminata Simcha Lev, din Israel, ne explică cum priveşte ea corpul fizic, care îi este rolul şi ce putere are acesta în cazul unui iluminat. Despre personalitatea trupului şi faptul că este independent de gânduri, dar foarte influenţat de emoţii. Urmăriţi videoclipul subtitrat în limba română încorporat la sfârşitul textului.
Aparentul corp fizic. Îl numesc un aparent corp fizic, pentru că este doar o aparenţă de corp, de substanţă, de materie, de carne şi sânge, de vehicul. Un vehicul despre care oamenii cred că le conţine sufletul sau ceva spiritual. Şi că există două lucruri: sufletul şi corpul, care stau împreună, au un fel de legătură, dar sufletul este captiv în interiorul corpului. Şi noi credem că suntem acest corp. Când ne uităm în oglindă, acesta credem că suntem, ne identificăm prin forma unică a corpului nostru.
După ce am suferit această transformare şi am început să trăiesc Starea de eliberare, mi-am dat seama de ceva despre corp şi despre legătura lui cu această eliberare. În primul rând, mi-am dat seama că nu este alcătuit din materie şi că nu este făcut din nimic şi că nu există la modul real cum credeam eu. Nu este real. La fel cum nu era reală identificarea mea cu personajul Simcha şi cu povestea ei şi cu psihologia ei, tot aşa, nici corpul nu este real. Poate trece prin pereţi sau merge pe apă sau zbura sau sfida gravitaţia, pentru că nu este diferit de gravitaţie sau de pereţi sau de orice altceva. Deci ideea este că este posibil.
Dar nu se întâmplă, pentru că nu ar fi logic în poveste, în acea aparentă poveste, după cum se desfăşoară ea. Acesta este singurul motiv pentru care nu trec prin pereţi sau nu merg pe apă: doar fiindcă nu se potriveşte cu povestea mea, cu povestea lui Simcha, cu cine este ea.
Deci corpul nu diferă de nimic din jurul său şi de această Unime, care este totul. Nu are margini, nu are formă, este o simplă iluzie şi aparenţă. Dar, atâta timp cât uitându-te în oglindă, asta vezi, ai un corp.
Şi ce am mai înţeles, după ce mi-am dat seama că el nu există şi că nu poate face nimic, pentru că nu există, al doilea lucru pe care l-am înţeles este că trupul este complet separat de acest Suflet. „Sufletul”...
La un an după ce am avut această transformare, am fost martoră la un accident rutier. Conduceam maşina şi o motocicletă mi-a trecut în faţă şi apoi motociclistul a pierdut controlul şi a căzut, a zburat în faţa maşinii şi s-a prăbuşit. Casca i-a zburat şi s-a zdrobit. M-am oprit chiar în faţa lui şi am ştiut că era mort, pentru că imaginea era terifiantă. Şi am observat că trupul meu a reacţionat foarte puternic la acest lucru, pentru că era o scenă oribilă, ca dintr-un film foarte prost, cu foarte mult sânge. Iar corpul meu a reacţionat. A vrut să vomite. Mă durea stomacul. La acea privelişte, corpul voia să vomite şi stomacul mă durea.
Dar Unimea – care ştia ce se întâmplă, care ştia că nu se întâmplă nimic, care ştia ce vede Simcha, cine este ea, cine este acest motociclist acum decedat – Unimea era neatinsă.
Ca o persoană normală, am reuşit să sun la poliţie şi să fac tot ce trebuia şi am rămas foarte calmă şi foarte concentrată şi am acţionat în cel mai înalt mod posibil la această întorsătură foarte ciudată a evenimentelor. Dar corpul meu, corpul lui Simcha, era de-a dreptul îngreţoşat.
Aşa mi-am dat seama că trupul poate simţi sau exprima lucruri pe care Unimea, fiind neatinsă, nu le poate simţi. E ca şi cum ar avea o viaţă proprie şi reacţiile sale corespund cu ceea ce trăieşte psihic – nu cu Starea absolută, cu Realitatea.
Un alt exemplu a fost atunci când m-am urcat în roata Ferris, aşa cred că se numeşte, acea roată uriaşă care te ridică la înălţime. Iar Simcha avea frică de înălţimi. Însă, după transformare, am intrat cu plăcere în interiorul unei cabine Ferris. Şi mi-a plăcut foarte mult, am râs. Dar stomacul meu, stomacul lui Simcha se scufunda. O frică reală se exprima prin corp. Deci exista o reacţie a corpului la acea emoţie, dar nu o reacţie mentală, pentru că nu poate exista nicio frică în această Stare. Adică nu poţi simţi că s-ar întâmpla ceva. Singurul mod în care poţi simţi sau şti că se întâmplă ceva şi ce simte personajul este prin intermediul corpului.
Acestea au fost două cazuri în care eu, Simcha a înţeles cum o ajutase corpul să aibă reacţii atunci când se identifica cu personajul, când credea că personajul şi corpul sunt unite, un suflet în interiorul vehiculului. Când vă gândiţi acum că sufletul se află în corp, aveţi impresia că este sufletul „vostru”, că sufletul cuiva este în corpul cuiva. Însă când realizezi Adevărul absolut, ştii că nu există sufletul cuiva în corpul cuiva. Nu există un cineva şi nimeni care să simtă ceea ce simte corpul.
Desigur, în starea normală în care trăieşte omenirea în prezent, se face pereche perfectă între identificarea cu personajul şi simţămintele exprimate prin corp. Dar atunci când se elimină personajul, rămâne doar expresia corpului. Iar corpul este la fel ca orice alt obiect din jurul meu – nu înseamnă nimic. Deci nu contează cât de puternic va reacţiona. Nu influenţează starea în care se află Simcha.
Personajul Simcha este reprezentat în continuare de corpul ei. Aşa că povestea continuă. Povestea continuă şi acum ea ştie cine este, deşi apare ca un corp. Iar această aparenţă de corp trebuie să se comporte ca şi cum ar fi reală, are un anumit rol în această realitate. La fel cum legile naturii încă funcţionează, şi acest corp trebuie să se supună regulilor fizice. Deci, în aparenţă, încă face lucrurile de bază pe care le fac toţi oamenii. Simcha doarme. Desigur, ea este o pasăre de noapte, îi plac nopţile mai mult decât dimineţile. Funcţionează mai bine pe timpul nopţii şi îi place să fie trează şi să fie înconjurată de tăcere, de noapte. Dar trebuie să şi doarmă, căci dacă nu va dormi, va fi obosită şi se va îmbolnăvi.
Apoi, personajul Simcha, aşa cum era înainte, suferea de migrene. Toată viaţa ei a suferit de migrene severe. Iar după transformare, ceva foarte interesat s-a întâmplat cu migrenele. După transformare, când Simcha a avut prima migrenă, a apărut în cealaltă parte a capului. Toată viaţa ei, migrena apăruse în partea stângă a capului şi ştia că aceasta este partea destinată migrenei. Ştia asta foarte bine, trăise aşa timp de 45 de ani. Dar după transformare, migrena a apărut în partea dreaptă a capului, la tâmpla dreaptă. Era atât de ciudat, ca şi cum creierul ar fi fost cablat încrucişat sau ceva de genul ăsta. Iar singura diferenţă între migrenele de dinainte şi de după transformare este faptul că ştii ce este durerea, ştii că această durere nu este reală, nu este durere. Corpul simte durerea, dar nu are ataşată nicio greutate psihologică. Este doar o durere, care este o expresie, la fel ca orice altă expresie, la fel ca floarea sau ceva ce-ţi place, mâncarea sau ceea ce iubeşti. Este durere, doar o expresie care se manifestă acum. Într-adevăr, corpul suferă, dar e doar corpul. Pur şi simplu, asta se întâmplă, şi nimic mai mult.
Un alt lucru ciudat care s-a întâmplat cu aparentul corp fizic al lui Simcha după transformare e legat de faptul că, toată viaţa ei, nu i-a plăcut niciodată să mănânce ceapă. Era un lucru foarte important pentru ea. Ştia clar că nu va mânca nimic cu ceapă. Încă de când era copil, mama gătea fără ceapă. În toate restaurantele, toţi cei care o cunoşteau pe Simcha ştiau asta despre ea. Nu mânca ceapă sub nicio formă, nici crudă, nici în salată, nici gătită, nimic. Dar după transformare, am fost într-un loc în care se servea un fel de plăcintă cu spanac şi am luat o felie mare şi am mâncat-o pe toată. Iar prietena mea a venit la mine şi m-a întrebat „Ai mâncat asta?” şi eu i-am zis „Da, a fost foarte bună”. „Dar era plină de ceapă, nu ai observat?”. Nu observasem. Nu observasem că plăcinta conţinea ceapă, pentru că, după transformare, nu mai fac judecăţi despre nimic. Deci nu am putut să judec că ar fi ceva în neregulă cu această mâncare sau că ceva mă deranjează. Totul era în regulă. Cred că acesta este motivul şi astfel n-am putut să observ. Iar din acea zi, mănânc ceapă. Este foarte ciudat pentru cineva care mă cunoştea şi acum mă vede mâncând ceapă. Cred că asta e cea mai bună dovadă pe care o pot da că mă aflu în această Stare: această schimbare atât de radicală. E poate amuzant, dar chiar este o schimbare radicală, pentru cei care mă cunosc.
Deci, după transformare, corpul – care este o reprezentare, forma distinctă a unei idei – continuă să aibă aceeaşi reprezentare, aceeaşi voce, aceeaşi figură. Pot să spun că, după transformare, s-a schimbat ceva foarte fundamental în ţinuta mea. Înainte, umerii mei stăteau ghemuiţi, erau căzuţi în faţă. Mergeam puţin cocoşată. Şi trebuia să-mi amintesc mereu să-mi îndrept spatele şi să stau dreaptă. Mă străduiam permanent, pentru că nu voiam să merg în felul acesta, voiam să stau dreaptă. Nu ştiu dacă mă exprim corect (în engleză). Dar voiam ca spatele meu să fie drept. Şi nu reuşeam asta mai mult de câteva secunde, până ce reveneam la postura obişnuită, când mergeam, când şedeam.
De când s-a produs transformarea, acum nu pot, Simcha nu mai poate sta aşa, trebuie să facă un efort pentru a-şi ghemui umerii. Merge şi stă dreaptă în mod natural. Şi când merge, ţinuta corpului este altfel. Unimea îşi exprimă prin corp completitudinea şi demnitatea. Cum să zic, când Simcha umblă, sentimentul pe care îl ai când Unimea se exprimă prin corp este, efectiv, ca şi cum ai merge pe nori. Este atât de moale. Totul vibrează, calci pe ceva foarte foarte moale, eşti foarte, foarte uşor. Există o lejeritate în corp. Corpul simte că nu are substanţă. Aşa că este foarte uşor şi mersul este foarte natural.
Ştiu că există şi o meditaţie pentru mers, unii oameni încearcă uneori să rămână concentraţi în timp ce umblă, şi făcând asta, pot înţelege cum este acest tip de mers. Înseamnă să fii una cu tot ce te înconjoară şi mişcarea urmează starea. Corpul a atât de lejer şi fără greutate.
De asemenea, prin această mare putere focalizare care vine odată cu această realizare, corpul este foarte precis. Înainte de transformare, aveam mici accidente, ştiţi, când te loveşti de piciorul mesei sau când îţi cade ceva din mână sau aluneci din neatenţie. Îţi pierzi vigilenţa şi atunci ţi se întâmplă ceva. Dar acum în această Stare, rareori mai fac asta. Rareori am accidente corporale, pentru că trupul este una cu tot ce-l înconjoară, se mişcă întotdeauna în cel mai armonios mod. Chiar şi când cade. Ieri m-am dus să-mi ud grădina şi cineva, nu ştiu cine, băiatul meu sau altcineva, lăsase în iarbă ceva ca un baston mare şi alunecos. Nu ştiam că este acolo, aşa că am călcat pe el şi parcă aş fi călcat pe un skateboard. Neştiind că era acolo, pur şi simplu, am alunecat pe el. Dar corpul a reacţionat foarte alert, ştiind instantaneu cum să cadă într-un mod optim. Şi m-am trezit în fund, dar cu spatele vertical şi uitându-mă la ce era acolo şi cum am căzut.
Cred că, deoarece corpul se mişcă automat, nefiind controlat de cineva care este foarte agitat şi se străduie să facă lucrul respectiv, atunci se mişcă în armonie cu ce are în jur, astfel încât nu se accidentează. Adică este foarte... este una cu tot restul. Aşa se exprimă el acum.
Ştiu că mulţi oameni au probleme cu aparentul lor corp. Pot exista multe motive pentru care nu-ţi place corpul tău aparent. Poate că nu-ţi place cum arată, ce aspect are. Nu-ţi place forma în care ai fost creat, culoarea, greutatea, înălţimea, faţa. Ceva din acest aspect nu-ţi convine. Ai fi vrut să fie mai frumos, mai în ton cu ce crede societatea că-i frumos. Deci corpul tău aparent te poate deranja din acest motiv.
Şi poţi să-ţi urăşti sau să nu-ţi placă corpul pentru că te trădează, pentru că este bolnav, pentru că e nefuncţional şi îţi face viaţa grea. Poate că eşti handicapat. Poate că eşti foarte bătrân. Deci nu-ţi accepţi corpul aşa cum este, ai vrea să fie diferit. Sunt nenumărate motive pentru care oamenii îşi urăsc sau nu le place corpul, nu-şi acceptă formele exterioare şi doresc să fi fost altfel.
Dar haide să privim corpul ca ceea ce este el: reprezentarea unei idei, o simbolizare a personajului. Nu este doar senzaţia directă pe care o simţiţi acum „Acesta sunt eu, corpul meu. Pot simţi aceste mâini, acestea sunt mâinile mele”. Nu-i chiar atât de simplu.
Aşa este cunoaşterea directă: „Asta-i mâna mea. Ştiu că, dacă o tai, va sângera.” Dar eu vă spun că această mână este o reprezentare a unei idei, o metaforă a personajului ce trăieşte într-o formă distinctă. Iar Stării absolute nu-i pasă în ce fel de formă trăieşti. Ba mai mult. Ea însăşi S-a modelat exact în această aparenţă de corp. Şi există atât de multe tipuri diferite de forme, de trupuri. Este uimitor.
Prin urmare, să ne împotrivim aspectului nostru exterior, formei corpului, înseamnă să ne împotrivim nouă înşine ca Unime. Şi cine suntem noi să ne împotrivim Ei?! Este atât de nefiresc să te împotriveşti la cine eşti, la ceea ce este reprezentat prin forma ta. În loc să apreciezi originalitatea formei tale uimitoare, unică în felul ei, tu cauţi modalităţi de a o îmbunătăţi sau de a o schimba sau de a o apropia de modul cum crede personajul că ar trebui să arate sau să se comporte corpul. Şi nu acceptăm bătrâneţea, şi nu acceptăm bolile. Dar ele se întâmplă. Acestea apar. Îmbătrânim, ne îmbolnăvim.
Dar de ce trece corpul prin toate aceste procese? Pentru că este menit să o facă. Este soarta personajului separat să treacă prin toate acestea, ca să vadă cum acţionează şi cum reacţionează în diferite situaţii. Şi cum îmbătrâneşte. Şi cu ce-i îmbogăţesc toate acestea cunoaşterea de Sine, Cine este.
Putem considera corpul ca pe ocazia de a contempla ce reprezentare ne-am ales. Noi ne-am ales-o. Şi să descoperim ce este unic în acest corp, de ce este frumos aşa cum este. Pentru că este foarte frumos aşa cum este. Felul în care arăţi acum este uimitor, este de nedescris. Corpul tău este un mecanism atât de magnific, o idee atât de minunată. Gândeşte-te la cât de complicată îi este structura, câte funcţii colaborează doar pentru a face această mână să se mişte. Iar aceste lucruri comune tuturor oamenilor sunt învelite în diferite forme, în diferite tipuri de corpuri. De ce ai vrea să semeni cu altcineva sau cu ceva care ar fi „mai bun”?! De ce este considerat ceva a fi mai frumos? Există convenţia că tinerii sunt mai frumoşi decât bătrânii şi că numai anumite proporţii ale feţei te fac frumos, sau culoarea ochilor. Dar nu au nicio importanţă.
Adevărata Frumuseţe... trebuie să fiţi de acord că există oameni care nu sunt consideraţi frumoşi după standardele societăţii, dar sunt cei mai frumoşi oameni pe care îi cunoaşteţi, datorită felului cum sunt ei, a ideii pe care reprezintă. Datorită felului în care vă fac să vă simţiţi sunt ei frumoşi. Nu contează ce formă are corpul lor. Corpul lor este doar o simplă reprezentare. Dar când vă uitaţi la ei, îi vedeţi frumoşi datorită a ceea ce sunt, chiar dacă nu au o frumuseţe convenţională. Credeţi că sunt frumoşi. Chiar dacă este o femeie foarte grasă – iar societăţii nu-i plac oamenii graşi, dar este grasă – însă este drăguţă şi râde şi te face să te simţi bine şi este frumoasă. Este atât de frumoasă. Nu contează cum arată persoana. Forma exterioară este o reprezentare. Doar judecata societăţii despre cum ar trebui să arate oamenii îi face pe unii să respingă acest cadou pe care l-au primit ca trup. Deci corpul tău este modul în care această Unime a decis să Se reprezinte. Tu eşti o reprezentare a acestei Unimi în această realitate iluzorie. Tu eşti ideea, eşti o metaforă a Ceea-ce-este. Ţi-a dat o anumită formă şi trebuie să fii mândru de ea.
Aceasta este forma pe care a primit-o Simcha, cea care vorbeşte acum. E o formă foarte frumoasă. E zveltă, e închisă la culoare, pielea mea e închisă la culoare, e subţirică, corpul ei are anumite calităţi. Dar poate că nu tuturor le-ar plăcea să arate aşa. Şi ce dacă?! Nu cred că cineva ar trebui să arate ca altcineva. Frumuseţea constă în unicitatea corpului. Deci aspectul unui corp este o reprezentare a Unimii. Orice corp arată într-un fel unic.
Bineînţeles că nu are substanţă, dar semnifică o anumită idee. Iar dacă vrem să înţelegem această Unime, acceptarea de sine este foarte importantă, pentru că trebuie să acceptăm cum suntem.
A te împotrivi trupului tău înseamnă să te împotriveşti Unimii. Orice îţi aduce trupul, asta vrea Unimea să exprime. Iar dacă eşti bolnav, trebuie să faci tot ce este necesar să te faci bine. Fă tot ce-ţi stă în putinţă pentru ca această Unime să asiste la povestea cuiva care a fost bolnav şi s-a făcut bine. Sau cineva a fost supraponderal, iar Unimea asistă cum, prin propriile eforturi, se face mai sănătos. Dar asta nu înseamnă să nu acceptăm forma în care ne aflăm. Acceptăm potenţialul corpului şi putem jongla cu el şi putem face lucruri uimitoare cu corpul nostru. Îl putem pune în valoare.
Simcha, înainte de transformare, mergea la cursuri de yoga şi era foarte agilă. Pentru că în copilărie, Simcha era gimnastă. Făcea salturi şi zbura prin aer, îi plăcea foarte mult. Aşa că yoga părea o modalitate de a-şi menţine flexibilitatea corpului, pentru că era şi este şi acum foarte flexibilă.
Deci mişcarea corpului este foarte importantă. Celebrarea corpului. În primul rând, prin dans. Dansul este foarte sănătos, mai ales pentru corp, pentru că se mişcă. Şi pentru a-ţi accepta corpul. Când eşti timid şi încerci să dansezi, nu-ţi place cum se mişcă corpul. Dansul este un instrument foarte puternic pentru acceptarea corpului. Şi ar trebui s-o faci. Îţi recomand să dansezi, de unul singur la început, dacă ţi-e ruşine. Pune-ţi muzica preferată şi mişcă-ţi corpul, lasă corpul şi muzica să se contopească şi lasă Unimea să se exprime prin mişcarea corpului. Conectează-te la Ea prin mişcarea corpului şi celebrează-l. Corpul nostru vrea să se sărbătorească, să se bucure de el însuşi. Dar nu prin mâncare. Mâncatul este plăcut şi necesar, aşa că trebuie să mâncăm, dar nu este principalul lucru. Adevărata acceptare a corpului înseamnă să-ţi mişti corpul şi să îl animezi şi să celebrezi corpul şi să îi laşi potenţialul să se manifeste. Aşa că dansează! Simcha adoră să danseze. Ori de câte ori aude muzică, e ca semnalul unui fluier de câini. Când aude muzica, vrea să se mişte, pentru că Unimea este mişcare şi sărbătoare şi bucurie. Iar corpului îi place, vrea să se mişte. Corpul vrea să se conecteze, iar dansul reuşeşte să facă această conexiune. Iar apoi, când dansezi în faţa altor oameni, îi încurajezi şi pe ei să se elibereze şi, practic, să accepte felul în care arată.
Aparentul corp este această idee magnifică a Unimii exprimată în limitele formei tale distincte. Şi este menit să fie celebrat, nu negat, indiferent cum arată corpul tău, indiferent ce face. El este această Unime. Sărbătoreşte-o!
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
26 ianuarie 2023
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=eKXCzo2Ds5Y
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Simcha Lev, videoclip publicat pe 21 decembrie 2022.