Indianca Sindhu Menon este profesoară de yoga şi, mai recent, iluminată nonduală. Mai jos, ne împărtăşeşte câteva gânduri inspirate de trăirea nondualităţii.
Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului
«Acest mesaj, mesajul non-dualităţii, cel puţin când este împărtăşit de aici, nu se referă la experienţa resimţită aici. Vorbeşte doar despre Asta, Ceea ce există. Şi nu-i vorba că ceva personal s-ar fi modificat aici sau că experienţa persoanei de aici s-a schimbat.
În aparenta desfăşurare a poveştii, se pot ivi unele schimbări doar pentru că în corp există o relaxare generală şi o odihnă completă, care altfel s-ar fi exteriorizat ca energie a căutării. Iar căutarea tocmai a murit şi a rămas doar Ceea-ce-este, aparent. Deci nu-i vorba că „persoana” de aici ar fi făcut ceva şi ar fi căpătat o soluţie pentru povestea vieţii sale. Ci că aparenta poveste nu mai este acum în centrul atenţiei şi nu mai există o persoană care vrea să se schimbe şi să devină mai bună. Aparenta poveste a fost absolut perfectă aşa cum s-a desfăşurat.
De fapt, este atât de perfectă, încât toate imperfecţiunile sale aparente au apărut exact aşa cum trebuiau să apară – dacă s-ar face un fel de raţionament filozofic – atât de perfectă încât să distrugă „persoana separată” în cele din urmă. Iar ceea ce a rămas este Totul. Este nimicul care este Totul. Şi nu mai există aici nimeni care să simtă nevoia de ceva.
Deci nu-i vorba că vreun cineva ar fi aici conştient de schimbare sau ar compara ce era înainte cu ce este acum, fiindcă nu există un „atunci” şi nici un „acum”. Şi nu există o schimbare reală, deoarece există numai Asta. Şi nu există cineva care să fie conştient, fiindcă, pur şi simplu, nu există nimeni.
Aparenta „conştienţă” este, de asemenea, doar o aparenţă, nimicul care apare ca atare. Nu are nicio realitate. Este real şi ireal, în sensul că pare să aibă realitate, ceea ce poate reieşi din conversaţiile sale despre ceea ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă acum şi ce se va întâmpla, şi toate cuvintele astea. Dar niciunul nu are vreo semnificaţie reală.
Dintotdeauna există numai Asta.
Privind din această libertate sau vorbind ca această libertate, când în faţă apare o contracţie şi din ea [din acel eu personal] apare o comunicare, atunci de aici se iveşte un răspuns care îi sugerează că vorbele sale, care dau atât de multă importanţă simţirilor sale, de fapt, nu au niciun sens. Iar asta, pentru că nu există nicio reală contracţie şi care, deci, să poată simţi ceea ce spune că simte.
Experienţa pare reală pentru contracţie, fără îndoială. Dar să vorbeşti cu acea contracţie (adică persoană) şi să admiţi că povestea relatată de ea ar fi adevărată, o va face pe acea persoană să se simtă reală: „Uite că exist aici”, fie că discuţia o face să se simtă mai bine, fie că nu. Nu trebuie deci să găseşti vreo soluţie pentru acea „persoană separată”, ci să-i sugerezi că nu există nicio persoană şi că nu există nicio problemă şi că nu există nicio poveste şi că nu se întâmplă cu adevărat nimic – ci doar Asta există.
Privind din poveste, când persoana îşi relatează necazurile şi se identifică cu personajul care trece prin experienţa respectivă, s-ar putea să aibă impresia că o asemenea sugestie nu-i răspunde la problemă. S-ar putea să simtă că se evită răspunsul. Dar nu este o evitare, ci doar o sugerare a faptului că şi întrebarea însăşi este ceea ce cauţi, este Totul. Ceea ce doreşti este Totul. Chiar şi durerea aparentă, senzaţia aparentă de contracţie este tot Asta. Dar când te identifici cu contracţia, simţind că „sunt separat de tot restul”, atunci durerea devine „a mea” sau personală.
Altfel, este doar o durere, este doar nimicul care se simte ca o aparentă durere, o aparentă confuzie.»
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
24 august 2023
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=VeVXBK9UXgE
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Sindhu Advaita, videoclip publicat pe 3 mai 2023.