< Pagina Nondualitate radicală
Suzanne Chang ne mărturiseşte cu sinceritate şi luciditate cum se desfăşoară procesul iluminării în propria sa fiinţă, ce senzaţii şi îndoieli pot apărea şi concluzia la care a ajuns după câteva luni de trăire a nondualităţii. Urmăriţi videoclipul subtitrat încorporat la sfârşitul textului.
Trezirea înseamnă o pierdere.
De fapt, e vorba despre nimic.
Dar, ca să spun o poveste, este vorba despre sfârşitul unui efect, sfârşitul nevoii, sfârşitul căutării, sfârşitul senzaţiei că ceva ar fi fost pierdut, că ar lipsi ceva.
Sfârşitul speranţei şi al sensului.
Sfârşitul a orice altceva decât Asta.
Pentru că Asta-i tot, Asta este tot ce există.
Asta este deja Întregul, Asta este deja Perfecţiunea, Asta este deja Acasă.
Asta e deja Împlinirea.
Aşa că nu s-a găsit nimic, nu s-a realizat nimic, nimeni nu a obţinut nimic.
Nimeni nu câştigă această cursă.
Nimeni nu spune „În sfârşit, am reuşit. Am găsit ceea ce am căutat dintotdeauna”.
Ce pare să se întâmple, înainte de trezire, este că se crede în poveşti.
Povestea despre un „eu” care trece prin timp, care are o viaţă a lui şi care a construit toate aceste lucruri, a căutat în atâtea feluri diferite, probabil că nici nu ştia că se află într-o permanentă căutare, dar datorită acestei căutări, şi-a construit o viaţă. Această viaţă imaginară pare a fi a „mea” şi „eu” mă simt real.
Dar deşi am toate aceste lucruri, tot nu mi se pare suficient.
Şi se poate întâmpla ca această senzaţie iluzorie că ceva este pierdut, că ceva lipseşte, poate dispărea înapoi în nimic, acolo de unde a venit – ceea ce şi este, nimic.
Iar atunci se percepe că acea poveste şi toate poveştile nu au fost niciodată cu adevărat reale.
Dar nu neg faptul că ele se simt foarte reale şi sunt foarte convingătoare.
Odată cu această aparentă întâmplare de pierdere a acelei persoane imaginare, întreaga viaţă a acelei persoane se dizolvă.
În cadrul poveştii, lucrurile ţi se iau, pur şi simplu, rămâi cu tot mai puţine.
Această iubire necondiţionată poate fi resimţită ca foarte brutală.
Ea dizolvă absolut totul.
În schimb, apare această odihnă, care este Asta.
Există această stare de bine, această împlinire naturală, această pace.
Acea senzaţie de lipsă, că ar lipsi ceva, pare să fi dispărut.
Orice imagine despre viitor nu mai poate fi crezută.
Orice amintire a trecutului nu mai este văzută ca fiind reală.
Şi tot ce-ţi mai rămâne este doar Asta.
Devine clar că totul, totul, totul, totul este o aparenţă.
Totul este gol. Totul este nimic.
Totul dansează, se joacă, se manifestă. Totul este Asta. Nu există nicio separare.
Totul este fără limite, fără margini, fără graniţe, absolut liber.
Deci în Asta este inclus orice. Separarea este tot Asta. Senzaţia că ceva lipseşte este tot Asta.
Toate poveştile sunt Asta.
Toate cuvintele, toate expresiile sunt absolut goale. Tot ce apare.
Dacă vreţi o sugestie vizuală, aş putea să descriu Asta – deşi nu aşa se vede concret – prin senzaţia că, deşi lucrurile par solide, abia dacă există, sunt făcute din fum, din vapori. Sunt acolo şi nu sunt.
Aşa că, Asta nu pare neapărat foarte frumoasă. Uneori, nu se simte prea plăcută. E moartea eului, moartea unei vieţi întregi.
Nu se poate şti cum se va simţi şi cum va fi pentru fiecare minte-corp, cum se va întâmpla, ce va rămâne, ce se va dizolva, dacă va exista o comunicare despre Asta sau nu.
Totul este atât de necunoscut şi totul a fost necunoscut, este necunoscut.
Treaba minţii este să vrea să ştie. Vrea să solidifice şi să definească şi să cunoască totul sau orice i se pare important sau preţuieşte, vrea cu adevărat să ştie. Simte că este cu adevărat important să ştie.
Însă acum e o dispariţie atât de totală şi absolută a tot ceea ce părea real, deşi nu era. S-a dizolvat în nimic şi acum e clar că întotdeauna a fost doar vid, pe tot parcursul timpului aparent.
Până şi devastarea emoţională şi îngrijorarea când toate aceste lucruri se prăbuşeau... Dar acum nu mai există nicio îngrijorare.
Şi cam asta şi-a dorit mereu căutătorul spiritual. Această tăcere de dincolo de tăcere, care nu e chiar tăcere, nu ştiu ce este.
Este acest nimic absolut.
Sfârşitul nevoii de a avea altceva decât ceea ce există deja...
Partea ciudată este că această stare nu poate fi fabricată, nu poate fi imitată sau atinsă prin efort propriu, pentru că această aparentă dezgolire se întâmplă de la sine.
Această relaxare sau odihnă naturală se întâmplă de la sine.
Aparenta desfiinţare tot mai intensă a viitorului şi a trecutului se întâmplă de la sine.
Căutătorul spiritual nu şi-ar fi putut imagina niciodată că dizolvarea va fi atât de profundă.
Se poate simţi ca o pierdere reală. Se poate simţi ca o moarte reală, înainte de moartea trupească.
Dar diferă foarte mult de o experienţă spirituală... Dacă aţi avut o experienţă de trezire spirituală în care aţi simţit că a avut loc o moarte, acea moarte a intrat în posesia unui „eu”. Acea întâmplare este pentru „mine”. Este trăită de un „eu”. Deci este foarte diferită de dizolvarea reală a „eului” iluzoriu. Moartea completă a acelei senzaţii de nevoie, de lipsă, a acelei căutări – este cu totul altceva.
Este sfârşitul absolut al „tău”. Sfârşitul total al vieţii „tale”.
În cazul lui Suzanne, se schimbă multe lucruri, în sensul că nu mai simte că ar lipsi ceva. Deci energia de a acţiona este minimă. Până şi plimbarea pe jos nu durează decât e nevoie. Este şocant să-ţi dai seama că acele 20 de minute de mers în plus proveneau, de fapt, din acea senzaţie de nevoie, acel sentiment că „ar trebui”, acel impuls al unei persoane care vrea să fie neapărat într-un anumit fel.
Energia dedicată mâncării este minimă.
La fel, energia angrenată pentru a face lucrurile de bază.
Nu mai este un efort, există o energie, dar foarte puţină.
Dar asta nu-i o problemă. Şi nici vreo îngrijorare. Este ce este. Iar, dacă va reveni mai multă energie, atunci asta va fi. Dacă nu, asta va fi. Nimeni nu controlează nimic. Nimeni nu poate prezice nimic.
Deci nu spun că aşa se va întâmpla la toţi. Habar nu am. E o simplă descriere a ceea ce se întâmplă aici.
Şi există o adevărată frumuseţe în acest repaus natural.
Dar este ironic faptul că se poate simţi o dorinţă atât de intensă pentru sfârşitul eului – chiar dacă este iluzoriu, un efect, nici nu ştiu ce este.
Ar fi o simplă poveste să afirm că eul este un fel de contracţie, care apoi dispare. Doar o poveste.
Dar se simte foarte real. Se simte foarte reală această separare şi această căutare, din cauza senzaţiei că ceva lipseşte, că ceva mai bun se poate întâmpla, speranţa într-un viitor mai bun.
Aşa că poate fi foarte, foarte, foarte devastator.
Această eliberare – care deja există şi pe care nimeni nu o realizează, nimeni nu o obţine – se poate resimţi ca un cataclism pentru mintea-corp.
În timp ce este devorat de această iubire brutală, se mai pot auzi ecouri puternice ale eului, protestând: „Mda, nu asta am vrut, nu la asta mă aşteptam”.
Şi toate acestea pot părea o glumă atât de ciudată – toată această căutare, încercarea de a obţine eliberarea şi chiar şi cataclismul dizolvării eului, oricât de dureros ar fi – când vezi că, de fapt, nu se întâmplă nimic, că nu s-a întâmplat niciodată nimic, că nimic nu a avut sensul pe care i l-am dat noi.
Ce glumă! E o nebunie!
Deci, în esenţă, tot ce v-am spus a fost o poveste – dar nu-i nimic în neregulă cu poveştile, aşa comunicăm.
E povestea unui copil care a suferit o traumă psihică, declanşând automat un anumit mecanism de protecţie, care apoi s-a repetat de-a lungul vieţii. Şi apoi, dizolvarea poveştii, a mecanismelor de protecţie, relaxarea sistemului nervos, decondiţionarea.
Deci povestea acestor lucruri, povestea că ai intrat pe o cale spirituală, apoi că ai găsit acest mesaj nondualist, apoi auzi că eul ar fi o contracţie, care poate dispare, toate sunt simple poveşti şi niciuna adevărată.
Poate părea foarte real, poate fi foarte convingător că tu exişti. Nu neg asta. Dar de fapt, nu se întâmplă nimic. Şi aşa a fost întotdeauna. Nu era nimeni acolo care să facă, care să gândească, care să simtă ceva. Şi totuşi, toate acestea se întâmplau.
Aşadar, orice se spune aici nu este mai mult sau mai puţin valoros decât orice altceva. Nicio poveste nu este mai mult sau mai puţin importantă decât orice altă poveste.
Poveştile sunt frumoase.
Percepţia că totul este gol este frumoasă.
Povestea morţii eului este devastatoare, este de o frumuseţe obsedantă.
Cum de poate ceva să îşi dorească atât de mult propria absenţă?! Iar apoi, când percepe ce se înţelege cu adevărat prin „Asta e deja eliberarea”, atunci poate apărea un fel de groază, de genul „Wow, asta nu e chiar ceea ce voiam! Nu-i ceea ce mă aşteptam”.
Pentru Suzanne, încă există o preferinţă pentru Asta, oricât de oribil ar fi fost uneori.
Într-adevăr, există atâta frumuseţe în Asta, o odihnă atât de naturală.
Este preferată în locul suferinţei adânci şi chiar al suferinţei mai subtile, cauzate doar de pălăvrăgeala neîncetată a minţii, şi chiar în locul formelor subtile de căutare spirituală.
Deci, da, aş spune că merită, pentru nimeni. Dar nu-i neapărat cazul pentru toată lumea. Ar putea fi groaznic, aparent, în cadrul poveştii.
Cu siguranţă, aşa a fost aici.
Şi da, nu vreau s-o ascund. Nu vreau să ascund cât de absolut devastatoare a fost această moarte a unui eu care nu a existat niciodată. Tot ceea ce simţea cu adevărat că posedă, s-a dus.
Şi treaba asta nu a fost primită cu inima uşoară aici. Dar nimeni nu acţiona, era o simplă reacţie automată.
Da, în poveste este vorba de o pierdere. Totul se dizolvă complet înapoi în nimic.
Aici apare furia, frustrarea, bucuria, beatitudinea, fericirea.
Uneori, este dificil să-ţi expui povestea într-un mod limpede, pentru că încă are loc o acomodare şi, poate că mai târziu, interacţiunile cu ceilalţi vor fi altfel, poate că energia angrenată pentru a face anumite lucruri va fi diferită.
Nu se poate ştii cu adevărat.
Suzanne nu se gândeşte prea mult la aceste aspecte, dar există un oarecare interes pentru cum vor decurge lucrurile şi cum va simţi totul peste câteva luni sau peste câţiva ani.
Dar şi ăsta-i doar un gând trecător, pentru că nu există un viitor.
Este foarte dificil să am un punct de vedere în aceste videoclipuri. Doar spun ce-mi trece prin cap şi apoi cuvintele ajung la cine ajung.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
4 iunie 2022
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=BFQ1XKU6Vmg
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Suzanne Non-duality, videoclip publicat pe 6 mai 2022.