< Pagina Nondualitate radicală
Selecţii din întâlnirea de duminică despre nondualitate, susţinută la Copenhaga în 2023 de iluminatul Tim Cliss.
Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului
«[...] Mi-aş dori ca nimeni să nu ştie adevărul.
Mi-aş dori ca toată lumea să nu se îndoiască de faptul că adevărul este de necunoscut. Pentru că asta aduce cu dragostea.
Dar ce am spus?! 😃 Majoritatea oamenilor şi-ar dori... Deci dacă ai o credinţă într-un adevăr fundamental, indiferent că este o credinţă politică, religioasă, nu contează, non-dualistă, spirituală, nu contează… De pildă, cineva are credinţa că oamenii sunt nişte suflete, nu-i aşa, şi pe oriunde merge le spune tuturor că greşesc, treaba asta-i cumplit de... Însuşi conceptul de adevăr sau realitate ─ „eu ştiu ce este real, eu ştiu adevărul despre realitate” ─ este îngrozitor în relaţiile cu alte fiinţe umane.
Asta-i părerea mea. 😃 Chiar cred că aşa este.
Mulţi oameni încă îmi spun „Păi, da, totul ţi se pare în regulă, fiindcă tu cunoşti adevărul. 😃 Ai avut realizarea absolutului.” Nu pot să subliniez îndeajuns de mult că motivaţia mea de a vorbi nu vine deloc din asta. Ci motivaţia de a vorbi despre aceste lucruri este de a spune oricui vrea să asculte: Ştiu că vrei să ştii, ştiu că vrei să ştii. Dar nu poţi să ştii. Şi nu pentru că cunoaşterea absolutului ar fi imposibilă, ci pentru că nu există cunoaştere absolută. Toată cunoaşterea este doar relativă. Şi atunci, cunoaşterea se eliberează şi ea. Este minunat. Pentru că astfel cunoaşterea rămâne doar ceea ce este: cunoaştere relativă. Şi atunci îi poţi admira cu adevărat pe cei care au cunoştinţe despre subiectele care te interesează. Iar viaţa devine şi mai interesantă, nu mai puţin interesantă.
În acest sens, nu eşti deloc nihilist. Doar că nu vei fi interesat de nimeni care vrea să-ţi spună că a găsit adevărul. Poţi spune politicos „O, ce interesant!”. Dar din acel moment să nu mai asculţi nicio iotă din ceea ce spune. 😃 Ceea ce, recunosc, îmi face mare plăcere s-o fac. „O, da, e interesant!”. Gata! Nu mai ascult nimic nimic din ce are de gând să-mi înşire...
Deci motivaţia de a vorbi despre aceste lucruri vine din a spune oricui vrea să asculte: Dacă ai putea, ar fi bine să te opreşti din căutare. Nu poţi. 😃 Dar dacă ai putea... Dacă aş ştii că există o cale către aici, dacă ar exista o cale, atunci te-aş învăţa-o. Cu siguranţă că aş face-o. Am fost profesor toată viaţa mea. Pot să predau orice dacă ştiu unde trebuie să ajung. Aş face-o, te-aş învăţa calea, dacă aş crede că există o cale. Dacă ar exista o cale. Dar nu există nicio cale către aici, nu-i aşa?! Nu există nicio cale. De aceea se poate descrie Viaţa ca fiind întreagă şi completă: pentru că nu există nici o cale care să te conducă la ea şi nu există nici căi care să te îndepărteze de ea.
* * *
Nu ştiu dacă v-aţi căutat vreodată eul. Bănuiesc că aţi făcut tehnici din astea, se numeşte „investigaţia de sine”. Nu ştiu ce aţi găsit voi. 😃 Am făcut investigaţia sinelui timp de cel puţin 10 minute. 😃 După primele 30 de secunde, era evident că nu-i nimic de găsit, dar am perseverat. Şi am insistat timp de 6-7 minute, am perseverat şi nu am găsit nimic. „Ei bine, mi-e destul de clar că nu-i nimic de găsit”. Şi cu asta basta. 😃
Dar apoi am citit sau am întâlnit pe cineva care-mi spunea: „Eu fac investigaţia sinelui de 37 de ani”. 😃
Mă uit la el uşor nedumerit. „După ce te-ai aşezat prima dată în meditaţie – ori că ai citit despre treaba asta, ori te-a învăţat cineva şi ai practicat-o – şi nu ai găsit nimic, nu-i aşa, imediat, după un minut, nu ai găsit nimic, nu-i aşa?!...
Şi zice: „Da”.
„Atunci de ce ai continuat?”
„Păi, îmi căutam sinele...” 😃
Nu râdeţi, că asta e, asta e. Asta înseamnă căutarea spirituală. Asta-i natura ridicolă a căutării.
„Deci nu ai găsit nimic.”
„Da, nu am găsit nimic.”
„Şi atunci, te-ai gândit să o faci din nou a doua zi. Ce ai găsit?”
„Iarăşi, nu am găsit nimic.”
„Deci te-ai gândit că ar fi o idee bună să faci asta timp de 37 de ani. Şi ce ai găsit?”
„Nimic.” 😃
Totuşi, e amuzant. Desigur, acum fac puţin mişto de el, dar e tragic.
Însă e atât de evident, bineînţeles că „nimic” nu e un răspuns. Deci ce vei face? Vei persevera, pentru că nu ai găsit ceea ce cauţi – adică acel răspuns care nu există.
Aici nu-i vorba de ştiinţă avansată sau neuroştiinţă, nu-i aşa, la care să nu găseşti soluţia. Însă nimicul este foarte direct. Prea simplu! Asta e. E prea simplu.
Deci nu găseşti nimic şi ai impresia că nu poate fi asta, nu-i aşa?! E imposibil să nu fie nimic de găsit. Asta nu-ţi dă nicio satisfacţie. Nu găseşti nicio satisfacţie în nimic. E doar nimic. Deci, găsind nimic, nu ai găsit acel ceva, acel ceva absolut.
Dar ce-ai zice dacă Asta e absolut nimic?!...
Nu vei găsi nimic. Nu-i nimic de găsit. Ce mai glumă! 😃
* * *
Bineînţeles că da.
Cineva mă întreba zilele trecute: „Pe cine mai urmăreşti?”. 😃 Şi i-am zis: „Mda, sunt câţiva vorbitori care îmi plac”. În principal, mă urmăresc doar pe mine. 😃 😃 Este singurul care are sens. 😃 Dar să vedeţi ce chestie – şi nu glumesc, e real!
Fratele meu m-a prins zilele trecute... e chiar mai rău decât să fii prins masturbându-te de către frati-tu. Ceea ce oricum ar fi jalnic, ar fi umilitor, dar nu la fel de umilitor ca atunci când frati-tu intră şi zice „La ce te uiţi? La naiba, chiar la tine!” 😃 😃
Şi a însemnat atât de mult pentru moartea ego-ului. Ziceam: „Dar e bun, e bun, vorbeşte pe înţeles.” Da. Şi mă simţeam foarte jenat, a fost amuzant. Râdeam. Mda, e destul de jenant. Iar acum m-am confesat lumii întregi... 😃 Asta da confesiune!
Dar trebuia să spun ceva în legătură cu ce? O, da! Deci există unii vorbitori care îţi plac şi crezi că unii vorbesc, din nou zic: mai aproape de adevăr, cu mai multă claritate. Dar tot ce înseamnă asta – şi urmează o revelaţie! – este că ei se exprimă mai în acord cu gândurile, opiniile, sentimentele tale. Desigur, nu sunt ale „tale”, dar asta înseamnă. Deci adevărul e doar – asta da, revelaţie! – acel ceva mai aproape de ceea ce consideri tu că ar fi adevărat. Nu-i nimic altceva! Nu-i aşa că-i amuzant?!
De orice ar fi atrasă fiinţa umană sau cu ce ar rezona – ăsta-i un cuvânt popular. Iar rezonanţa înseamnă „spune ce aş spune şi eu”. Asta-i tot ce înseamnă adevărul. Nu-i aşa că e amuzant?! Iată câtă semnificaţie au cuvintele cuiva. Singura lor semnificaţie este cât de apropiate sunt de ceea ce aş spune eu, nimic altceva. Ăsta e marele Adevăr. Ce mai glumă! 😃
Asta aduce multă uşurare. E minunat!
„Chiar îmi place de el.” Da, fiindcă vorbeşte ca tine! 😃 De aia. Asta înseamnă.
„E foarte bun!” Da, la fel ca tine! Crezi că eşti bun sau vrei să fii bun şi apare o rezonanţă cu ce ai gândit tu. Chiar dacă nu ai gândit-o niciodată, cineva o spune şi este exact ceea ce ai fi vrut să gândeşti sau ceea ce ţi-ar fi plăcut. Şi atracţia vine din „este ca mine”. Amuzant!
Iar atunci consideri că ar fi spus vreun adevăr absolut, doar pentru că îţi place. E ca şi cum ţi-ai alege un guru pentru că îi place aceeaşi marcă de cafea ca şi ţie. E la fel de semnificativ. Nu-i aşa că e amuzant?! Şi totul se învârte în jurul acestui mit că trebuie să existe Adevărul, Realitatea, dar nu orice realitate învechită, pentru că ştiu că nu aia te interesează, ci tu vrei Realitatea absolută. Ei bine, Realitatea absolută este acea micuţă realitate relativă pe care ţi-ai făurit-o singur. 😃 Aia e. E minunat să îţi dai seama! Este extrem de eliberator.
* * *
Nu sunt un fan al fericirii, deoarece ideea că „fericirea este corectă şi tristeţea este greşită” face ca mare parte din viaţă să fie greşită. Există oameni care vorbesc despre nondualitate ca şi cum ar fi vorba, cumva, despre fericire. Nu sunt deloc de acord.
De fapt, astfel respingi cea mai mare parte a vieţii, consideri cea mai mare parte a vieţii ca fiind greşită. 😃 Fericirea apare în mod spontan, la fel ca şi tristeţea şi jalea, plictiseala, furia, resentimentele, gelozia, invidia. Şarada spirituală despre starea de iluminare – dacă o vei obţine, chiar dacă ţi se sugerează că „tu” nu ai putea s-o obţii, dar dacă va fi obţinută – e impresia că ar fi o stare permanentă, orice fel de permanenţă. Dar nu există nicio permanenţă, iluminarea este anihilarea oricărei idei de continuitate, nici măcar de permanenţă, ci continuitate. Până şi ideea sau impresia că te-ai putea feri de o stare, un sentiment, o senzaţie pentru o perioadă de timp – e un nonsens! Totul apare şi dispare. Nimic nu rămâne.
Ştiţi cum se spune: „Am fost fericit toată ziua”. Nu e adevărat. Ştiţi deja că nu e adevărat, oricine o ştie. Fericirea nu e o stare continuă. „Am fost trist toată ziua”. Rahat! Nu-i adevărat. Eşti trist numai când te gândeşti că eşti trist. Când e doar tristeţe fără gândul „sunt trist”, nu poţi să-i spui tristeţe. E aşa cum e.
Dorinţa de continuitate se referă adesea la fericire, când te simţi bucuros, extatic, când simţi libertatea. Dorinţa iluzorie e să poţi păstra starea asta. Mai bine zis, dorinţa de a păstra ceea ce vrei şi de a pierde ceea ce spui că nu vrei. Ăsta-i un nonsens. Pur şi simplu, nu aşa este viaţa.
Îmi amintesc cum eram în depresie. Ştiu sigur că atunci când sufeream de depresie – diagnosticată, cu medicamente şi terapie, toată lumea crezând că am o boală mintală – nu eram deprimat tot timpul, nu. Nu aşa stau lucrurile. Nu aşa e viaţa. Nu e ceva permanent.
E ca atunci când cineva te întreabă „Ce mai faci?”. Nu ştii niciodată cum te simţi până când cineva nu te întreabă „Ce mai faci?”. Şi atunci începe gândirea. „Deci cum mă simt?” şi inventezi ceva şi îi răspunzi. Iar apoi te simţi obligat: „Dar tu ce mai faci?”. 😃
Numai că el a avut timp de gândire şi are răspunsul pregătit.
Şi totuşi, încă nu există prea multe fiinţe umane care trebuie să se gândească serios la cum se simt, fiind în starea naturală în care nu există „tu” şi „cum te simţi”. Nu este nimic, nu e nimic spectaculos. Nu e nimic. Nu e nimic extraordinar.
Dar în schimb, acest „ce mai fac” este o poveste pe care întâi ţi-o spui ţie însuţi în gând şi apoi... când eşti întrebat, de obicei, minţi. 😃 „Sunt bine”. Nu îţi mărturiseşti cele mai negre gânduri. 😃
Dar adevărul este că nu ştii cum te simţi, pentru că nu exişti deloc. Poftim, situaţie! Ce eliberare mai mare decât asta vrei?!
Este ceva atât de obişnuit. Nici n-ai nevoie să fii întrebat, te întrebi singur: „Tocmai m-am trezit dimineaţa, deci cum mă simt?”.
Aici, când există tristeţe, nu eşti trist, există doar tristeţe. Când e bucurie, nu-i bucuria ta, nu tu simţi bucurie. Nu tu eşti fericit, ci există fericire. Când există anxietate, nu-i anxietatea ta, ci există gânduri anxioase, sentimentul de anxietate. Şi chiar şi noţiunea de anxietate este un nonsens, sunt doar nişte senzaţii în corp. O mică greaţă la stomac. Când există frică, e doar frică.
Dar apoi apare toată acea poveste psihologică: „Din ce cauză mi-e frică? De ce anume mi-e frică? Cum pot rezolva asta? Ce trebuie să fac?” Şi bineînţeles, cel mai rău, „Unde am greşit, ce eroare am făcut de lucrurile sunt aşa cum sunt?” Nu ai făcut nicio greşeală. Nu există erori în ce face cineva.
* * *
De ce mă deranjez să vorbesc despre asta, în afară de faptul că mă bucur de succesul pe care îl are ego-ul? În afară de asta, motivul pentru care vin şi fac acest lucru este compasiunea. Să vă împărtăşesc, credeţi sau nu, că a nu ştii este, pur şi simplu, uimitor. Nu uimitor în acel mod în care cel care vrea să ştie şi-ar putea imagina. Ci doar simpla uimire de a nu şti. Desigur, uimirea înseamnă chiar asta, să nu ştii. Motivul pentru care viaţa nu este uimitoare este că spui că ştii totul. Ştii ce sunt lucrurile, ştii cum funcţionează, ştii relaţiile dintre lucruri, ştii ce s-a întâmplat ieri, ştii ce se întâmplă acum şi, probabil, crezi că ştii ce se va întâmpla mâine. Aşa că nu-i de mirare că viaţa e banală, pentru că cunoaşterea ucide, e moartă. Cunoaşterea nu e vie, pentru că este falsă.
Realul este de necunoscut. Mă refer la totul, fără excepţie. Nu ştii nimic. Nu există un „tu” care să cunoască ceva şi toată cunoaşterea nu-i altceva decât cineva care crede că ştie, afirmând că ştie ceea ce crede că ştie şi colindând cu întrebatul pe la toţi ceilalţi cunoscătorii naibii.
„Ştii mai multe decât mine? Te rog, spune-mi, ca să fiu şi eu la fel de minunat de mort ca şi tine!”. 😃 Hai să nu zic mort, pentru că nu vreau să fac din cunoaştere un lucru negativ, dar este goală. Nu este ceea ce spune „eul” că ar fi. Pur şi simplu, nu-i.
Şi astfel, cunoaşterea este eliberată şi înţelegerea este eliberată pentru a te juca cu ea. Nu înseamnă nimic.
„Tu” crezi: „Cunoaşterea este foarte importantă pentru mine, pe ea mă bazez. Altfel m-aş simţi atât de nesigur.” Ei bine, nu există siguranţă. Nu există siguranţă. Şi doar „tu” te bazezi pe cunoaştere. Când însă totul dispare, dacă orice siguranţă se evaporă şi nu există nicio posibilitate de siguranţă, înseamnă că nu este nevoie de ea. Numai „tu” ai nevoie de ea. Viaţa nu are nevoie de nimic. »
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
14 noiembrie 2023
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=ydIJyCjn32o
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Tim Cliss, videoclip publicat pe 18 octombrie 2023.