< Pagina Nondualitate radicală
Introducerea la întâlnirea despre nondualitate din 13 iunie 2024, susţinută online de iluminatul Tim Cliss.
Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului
Deci iluzia este că ar mai exista şi altceva. Nu există nimic altceva (decât Asta)... Iar Asta include şi iluzia că ar mai exista şi altceva.
În mod tradiţional, se pare că această viziune este numită acceptare sau renunţare sau resemnare sau moarte. Dar nu există nimeni care să renunţe sau să moară. Moartea nu este în altă parte. Moartea nu este altceva.
Poate că aceasta este cea mai remarcabilă dualitate acceptată de majoritatea oamenilor, anume că moartea ar fi absolut separată de viaţă. Eu nu „ştiu” asta, însă nu mă îndoiesc că moartea nu este în altă parte. Moartea este mereu prezentă. Naşterea este mereu prezentă. Viaţa este mereu prezentă.
Prin urmare, chiar nu e nimic de aşteptat. Nici măcar moartea.
Nimic nu se va întâmpla, orice ai fantaza că s-ar putea întâmpla, ce ţi-ai dori să se întâmple, ce speri că s-ar putea întâmpla. Iar dacă se va întâmpla, se va întâmpla, pur şi simplu. Nu există un „urmează să se întâmple”.
Şi asta nu-i deloc Eliberarea pe care am visat-o. Nu este nici pe departe acea Nirvana pe care o aveam în minte. Şi totuşi este Eliberarea, ridicol de simplă. Nu mi-ar fi trecut prin cap niciodată că Eliberarea înseamnă eliberarea de ideea că viaţa ar putea fi altfel decât este.
Este uluitor de simplă, este indecent, ridicol, dezgustător de simplă. Atât de simplă, încât, practic, nicio fiinţă umană nu o poate pricepe: Imposibilitatea altor posibilităţi.
Iar asta, din cauză că sună negativ pentru cel care trăieşte în speranţe şi vise şi fantezii ale unui viitor imaginar. Sună chiar nihilist. Auzind că nu există nimic altceva, eul simte ceva oribil de negativ, nihilist.
Păi, cine ar putea trăi fără speranţă?!
Ei bine, minunea este că Nimeni. Speranţa este complet inutilă. Este necesară doar pentru cel care spune „asta nu-i tot ce există”, „asta nu-i îndeajuns de bună”. Nu spun că ar fi îndeajuns de bună. Spun doar că este aşa cum este.
Iar viaţa nu ar putea fi altfel pentru simplul fapt că nu este altfel.
Nici măcar nu sugerez că gândurile şi fanteziile despre un viitor imaginar n-ar putea apărea. Bineînţeles că pot apărea. Cred că este inevitabil. Ştiţi, acea idee că „trebuie să trăieşti în prezent, în acum” e doar o altă şaradă. Nu există niciun cineva care să fie „în acum” sau în afara sa. Nu există nimeni care să fie „prezent” sau nu.
Partea proastă este că vă rămâne foarte puţin de făcut. „Ce naiba o să fac acum?!” „Nu trebuie făcut nimic... Încotro să mă îndrept?”
Nu există un cineva care să necesite îmbunătăţire.
Din contră, partea bună a eu-lui este: „Sunt un program de auto-îmbunătăţire”. Iar asta vă motivează la nesfârşit să nu vă simţiţi îndeajuns de buni. „Întotdeauna am un nou plan.” 😊
Aşa că nu-i de mirare că (acum) viaţa pare, uneori, destul de des, lipsită de motivaţie. Însă acest aspect este mai mult decât compensat de pacea că nimic nu trebuie făcut. Că se face sau nu, nu contează cu adevărat. Că e important sau nu, nu contează cu adevărat.
Poate că v-a trecut deja prin minte că ideea despre ce contează, ce este semnificativ, ce este important este absolut unică pentru fiecare fiinţă umană. Nu există nimic care să conteze cu adevărat. Dar asta nu înseamnă că nu contează cu adevărat pentru tine. Însă doar atât înseamnă. La atât se reduce „importanţa”. Şi asta e eliberator, aduce o mare libertate.
Tu spui că contează. Okay. Eu spun că nu contează. Cine are dreptate? 😊 Ideea că unii oameni ar şti mai bine decât alţii ce-i important, nu-i decât o iluzie.
Aşadar, acesta nu-i un răspuns la niciuna dintre întrebările tale.
Când răspunzi la o întrebare, nu faci decât să creezi o altă întrebare. Aşa funcţionează ştiinţa, aşa funcţionează filosofia, aşa funcţionează etica.
Însă nu-i vorba că răspunsurile ar fi greşite sau că întrebările ar fi greşite. Ci doar că s-ar putea să devină sau să fie extrem de evident că răspunsurile sunt necesare doar pentru alte întrebări. 😊
Iar Asta, orice ar fi Ea, nu poate fi supusă întrebărilor, dar include toate întrebările.
Şi astfel, nu contează dacă sunt întrebări sau nu, dacă sunt răspunsuri sau nu. Toate sunt relative.
Şi nu „cunosc” că nu există răspunsuri absolute, dar nu mă îndoiesc de asta. Nu există adevăr. Nu există realitate, nu una care să poată fi cunoscută. Şi atunci, există numai adevăr şi numai realitate.
Dar este minunat că răspunsurile nu sunt necesare. Vă spune asta un om care întotdeauna a vrut să ştie. Întotdeauna am vrut răspunsurile. Şi nu doar răspunsuri relative, ci am vrut răspunsuri absolute. Aşa că i-am citit pe cei Mari şi Înţelepţi, Maeştrii, Cei care spuneau că ei cunosc.
Şi credeam că am pus toate întrebările corecte. „Trebuie să pui întrebările corecte dacă vrei răspunsurile corecte.” Şi nu ştiu cum şi, cu siguranţă, nu ştiu de ce, dar este foarte incontestabil şi am o convingere totală, sau aici există o convingere totală că nimeni nu ştie răspunsurile.
Asta seamănă mai mult cu iubirea necondiţionată decât orice altceva. Nu există experţi în Absolut.
Există o mulţime de experţi relativi şi sunt foarte fericit să apelez la cunoştinţele, înţelepciunea şi înţelegerea lor cu privire la chestiuni relative pe orice subiect. Dar nu şi pe ăsta.
Sunt destul de sigur că simţiţi sau că există senzaţia că nu ştiţi. De aceea şi sunteţi aici, de aceea mergeţi la întâlniri spirituale, de aceea citiţi cărţi, de aceea vă uitaţi pe YouTube, desigur. La naiba, şi eu am făcut-o timp de 10 ani. 😊
Nu vă va conduce nicăieri.
Poate că v-aş spune să încetaţi căutarea, dar ştiu că n-are niciun rost, deoarece căutarea este inevitabilă cât timp mai există o motivaţie, o energie, oricum s-ar numi, acea nevoie de a şti. „Încă simt că aş putea să aflu.”
Dar, pentru ca să se menţină acest impuls, trebuie să fii convins că există nişte oameni care au aflat. Trebuie să crezi că există unele fiinţe umane care au primit marea binecuvântare a Cunoaşterii şi Înţelegerii supreme.
Nu „ştiu” că astfel de fiinţe nu există. 😊 Totuşi, nu mă îndoiesc, nu am nicio îndoială.
Cum naiba ar putea o fiinţă umană, o maimuţă inteligentă, o primată, să ajungă să înţeleagă totul?! Cine naiba ne credem că suntem?! 😊 Dar eul, în grandoarea sa, ascultă alte eu-ri şi le crede tâmpeniile că au ajuns la o mare concluzie. „Ei ştiu Adevărul!”. 😊
Este culmea aroganţei şi a orgoliului...
Adică, este minunat, să nu mă înţelegeţi greşit! Îmi place asta la umanitate, că ne-am pus pe un piedestal că am fi culmea creaţiei sau, pentru evoluţionişti, culmea evoluţiei, că suntem crème-de-la-crème. Prostii!
Nu diferim cu nimic de iarbă, de murdărie, de stânci şi de copaci. 😊 Doar cu această dorinţă înnăscută de a ne crede speciali.
Ei bine, nu există pace în asta. Provoacă efort şi luptă.
Şi, da, este incredibil ce, aparent, a reuşit să obţină omul prin strădaniile sale. Dar totul este în zadar.
Aşa este iubirea necondiţionată: nimic nu este pentru ceva sau pentru cineva.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
27 iulie 2024
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=e1VnMxfRJ3I
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Tim Cliss, videoclip publicat pe 14 iunie 2024.