<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre

NONSENZORIAL, MEDITAŢIE, PURIFICARE

de Răzvan Alexandru Petre

  Spiritualitatea profundă este nonsenzorială

Lumea creată are trei mari zone, foarte diferite între ele, denumite în ordine, de jos în sus (în sensul creşterii frecvenţei de vibraţie): lumea fizică, lumea astrală şi lumea cauzală. Deasupra tuturor tronează Divinul Absolut, Cel nemanifestat, transcendent. În limbajul yoghin, acestea corespund în fiinţa umană celor trei "veşminte" (sharira) care înconjoară Sinele divin, Atman: Sthula (Linga) sharira, Sukshma sharira şi Karana sharira.

Lumea fizică o cunoaştem cu toţii. Lumea astrală se aseamănă parţial cu aceasta ca formă, dar diferă foarte mult ca fenomene. Iar lumea cauzală diferă total de ambele.

Desigur, între ele există subzone intermediare, de trecere. Lumea astrală are o porţiune inferioară, unde sălăşluiesc spiritele inferioare, una mediană unde se află spiritele mediocre şi cele care doresc să avanseze, dar şi o zonă superioară, unde spiritele fac progrese rapide pentru a se ridica în planul cauzal. În tot planul astral obiectele şi fiinţele care trăiesc în el AU O FORMĂ. Există culori, sunete, obiecte astrale, oarecum asemănătoare cu cele pe care ni le putem imagina, dar mult mai vii şi mai atrăgătoare pentru cele 5 simţuri. Diferenţa majoră faţă de Pământ este că acolo gândurile şi afectele sunt cele care pot genera instantaneu obiectul sau mediul dorit de suflet. Deci, mai ales în astralul superior, putem vorbi de o desfătare senzorială, este Paradisul descris în unele cărţi.

În lumea cauzală însă LIPSESC FORMELE. Acolo trăiesc spirite superioare, ca nişte luminiţe, care se hrănesc sufleteşte doar cu idei în stare pură, abstractă. Este dificil să ne imaginăm acest tărâm vibratoriu, fiindcă imaginaţia însăşi operează cu forme destinate simţurilor. În universul cauzal, spiritele au dezvoltat un al şaselea simţ – intuiţia. În cauzalul superior, spiritele nici măcar nu se văd unele pe altele, ci se intuiesc, se simt. Iată cât de abstract este acel spaţiu pentru mintea omului!

Deasupra lumii create, cu cele trei mari zone ale sale, se află Dumnezeul Creator. Uneori, sau mai des, El se face cunoscut creaturilor care animă aceste spaţii. Astfel:

- În planul terestru, El este proclamat de către înţelepţi, maeştri spirituali, sfinţi, avatari etc. Să ne amintim aici de cea mai înaltă Prezenţă a Fiului Său printre pământeni, cel care a fost omul Isus Cristos!

- În universul astral, Dumnezeu se face mult mai des prezent prin diverse mijloace spectaculoase, potrivite gustului spiritelor din astral, sub diverse forme şi fenomene (de exemplu, un bătrân cu barbă, un nor vorbitor, un foc ce ia diverse forme etc), destinate învăţării şi progresului spiritelor medii.

- În lumea cauzală, Dumnezeu este permanent prezent, aşa cum simţim soarele într-o zi senină fără a ne uita neapărat spre cer: lumea e mai frumoasă şi oamenii, mai veseli când e soare afară. Spiritele superioare resimt în mod continuu influenţa binefăcătoare şi inspiratoare a Divinului Absolut, care le pare foarte aproape şi uşor de înţeles în intenţiile Sale. Totuşi, în ciuda înaltei fericiri, aceste spirite încă resimt o separare neplăcută de Supremul Creator şi Binefăcător al lumii, care le îndeamnă să progreseze neîncetat, pentru a micşora această distanţă până la a se contopi total cu Taina şi Beatitudinea Divină.

Atunci când vorbim de spiritualitate la modul profund, adică despre apropierea de statutul de spirit superior, trebuie să ne raportăm mai ales la nivelul cauzal. Giumbuşlucurile astrale ţin mai mult de competenţa magicienilor, care reuşesc să manipuleze obiectele fizice prin aportul fiinţelor astrale sau având ei înşişi puterea de a folosi energii superioare planului fizic. Aceasta nu are prea mult de a face cu spiritualitatea! O incursiune în lumea astrală (de exemplu, printr-o călătorie extracorporală) ne asigură o experienţă interesantă, dar nu neapărat profund spirituală. Numai atingerea astralului superior ne poate încânta desăvârşit. Dar acesta e doar ABC-ul spiritualităţii, o etapă potrivită pentru cei obişnuiţi cu formele obiectelor, înainte de a aborda adevăratul spaţiu spiritual, cel cauzal. Din aceste motive, maeştrii spirituali nu pun preţ pe exhibarea puterilor paranormale, căci ele se adresează inevitabil simţurilor, iar ele fac parte din cele două lumi inferioare. Or, maeştrii nu vor să ne pierdem timpul, ci să ne putem înălţa la lumea spirituală desăvârşită...

Pe scurt, lumea fizică şi cea astrală – a numelor şi formelor - sunt destinate fiinţelor obişnuite (spirite încarnate sau dezîncarnate), pe când lumea cauzală reprezintă începutul vieţii spirituale înalte. De aceea, adepţii serioşi, obişnuiţi cu diverse tehnici de yoga, vor aspira să aibă acces măcar la universul cauzal, cel fără de forme. Abia de acolo în sus se poate vorbi de experienţe cosmice, divine, absolute, dincolo de orice imaginaţie.

În tradiţia contemplativă budistă se vorbeşte deseori despre aşa-zisul "Vid", pe care îl întâlneşte adeptul adâncit în meditaţiile sale. Este un nivel de care unii se sperie nejustificat, căci este vorba tocmai de lumea cauzală, care mai este numită şi Maha Shunya (marele vid) în scripturile indiane. De fapt, nu trebuie confundat acest "Vid" cu neantul, fiindcă lumea cauzală este plină de surprize minunate.

În consecinţă, o tehnică meditativă potrivită pentru acest ţel ar fi aceea în care adeptul caută să îşi dezvolte cel de-al şaselea simţ intuitiv, pentru a percepe direct (fără a vedea, auzi, pipăi, mirosi, gusta) fiinţele din planul cauzal, de la care ar putea primi sfaturi şi idei constructive, interesante, chiar geniale. Desigur, adeptul trebuie să aspire constant la Absolut, la Totalitate, la Adevărul complet, ca să nu se plafoneze... Dezvoltându-şi intuiţia, adeptul va putea urca mai sus, percepând universul prin prisma Conştiinţei Divine, iar în final ar putea percepe Însăşi Conştiinţa Divină transcendentă, dincolo de creaţie, identificându-se cu Ea.

Intuiţia este simţul spiritual pe care trebuie să-l lucrăm în noi. Pentru aceasta, nu este necesar să avem experienţe extrasenzoriale, ci nonsenzoriale.

Ca urmare a unui minim efort de a medita profund, fără stimularea imaginaţiei, adeptul îşi trezeşte în centrul fiinţei o fericire calmă, care îl ajută să treacă netulburat peste tensiunile provocate de cursul vieţii. Necazurile nu mai au aceeaşi forţă dominatoare, iar bucuriile obişnuite sunt văzute ca mult inferioare fericirii la care adeptul are acces prin simpla atenţie îndreptată spre centrul fiinţei sale. Unii percep acest centru în mijlocul pieptului, alţii în mijlocul capului, sau în ambele locuri simultan, ori într-un spaţiu nedeterminat, fără localizare corporală. Câştigul imediat al meditaţiei este acela de a dobândi o nouă dimensiune psihică, prin care ne simţim protejaţi, calmi, detaşaţi de micile necazuri sau bucurii lumeşti, inspiraţi în preocupările noastre, putând trăi simultan atât în concretul imediat senzorial, cât şi în acel spaţiu invizibil, fericit. Nu este o părăsire a lumii fizice, ci o îmbogăţire a fiinţei cu o nouă percepţie nonsenzorială, intuitivă, spirituală, cu beneficii practice.

  Calmul absolut, tăcerea, nemişcarea

Se spune, în mod laconic, că meditaţia reuşită înseamnă "să nu faci nimic în vederea niciunui scop". Adică, în traducere, să stai cât mai perfect nemişcat corporal, emoţional şi mintal. Şi să nu urmăreşti experienţe neobişnuite, puteri şi viziuni supranaturale, miracole sau exacerbarea egoului spiritual. Toate acestea ţin de lumea aparenţelor, de visul Creaţiei. Când nu faci nimic, dar absolut nimic, şi nu cauţi nimic, dar absolut nimic - atunci eşti cu adevărat Treaz. Abia atunci începe o aventură care nu poate fi nici imaginată, nici povestită. Intri în Realitatea Supremă, cea lipsită de orice fel de vibraţii.

"Şi din Repaos m-am născut, mi-e sete de Repaos!"...

Stai într-un loc liniştit şi caută în sinea ta calmul absolut, nemişcarea totală. Nu contează dacă locul unde te afli are zgomotele sale. Oricum, mintea ta e zgomotoasă, se perindă prin ea cu viteză tot felul de gânduri. Nu e nevoie să faci nimic cu acestea, lasă-le să se zbenguie prin aer şi prin spaţiul mental. Tăcerea pe care o cauţi şi o găseşti are o cu totul altă calitate. Este foarte profundă, te trage spre ea în adânc şi te umple de fericire. Atât: nemişcare şi fericire. Aceasta e conştiinţa absolută. Eşti cât se poate de treaz, percepi lumea în jur, dar totodată eşti interiorizat şi plin de spaţiu. Observi că tăcerea-nemişcată-iubitoare nu are nimic în comun cu realitatea obişnuită. Ele coexistă, dar nu se ating. Exteriorul nu poate înţelege absolutul, iar absolutul nu are nimic cu manifestarea. Nici tu nu încerci să comunici cuiva ce simţi, fiindcă nu ai cuvinte. Ce să comunici? Liniştea?! Nu atragi gânduri care să relateze jurnalistic despre absolut şi tăcerea mentală se amplifică. Acceptă faptul că lumea şi tăcerea absolută nu au nimic în comun! Opreşte-ţi imaginaţia şi râzi de "bunăvoinţa" minţii! E important să sesizezi că Absolutul şi realitatea sunt complet rupte una de alta, nu există nicio punte de legătură între ele. Poţi continua să auzi sunetele exterioare, dar mai atrăgătoare ţi se pare tăcerea fericirii şi în ea te afunzi încrezător. Sunetele şi gândurile tale nu pot penetra dincolo de hotarul cu Absolutul. Ele încă mai există şi dă-le dreptul de a exista în jumătatea lor de realitate. Nu te deranjează, fiindcă tu te refugiezi în cealaltă jumătate, în tăcere. Te simţi bine şi nu încerci să aduci aici, cu gândul, nimic şi pe nimeni. Aici e spaţiul tău secret şi intim.

Calmul absolut este accesibil oricui îl caută, se află în fiecare om. Nimeni nu poate fi învăţat să ajungă la el. Absolutul însuşi se deschide dintr-o dată şi te înghite, conştiinţa îţi alunecă în spaţiul nemişcării. Nu ai nimic să relatezi, pur şi simplu trăieşti starea de linişte absolută. Repetă starea aceasta cât mai des şi vei vedea că ea va deveni tot mai uşor de păstrat, liniştea se va stabiliza şi va radia în exterior, contaminându-i şi pe alţii. Nu te aştepta la minuni şi transformări exterioare, fiindcă Absolutul nu este interesat de manifestările schimbătoare. Nu vei obţine nimic în plan material, poate, ci - la început - vei rămâne aceeaşi persoană, cu aceleaşi idei, dorinţe, calităţi şi slăbiciuni. Dar vei adăuga liniştea cu care te vei suporta pe tine, pe alţii şi întâmplările vieţii. Chiar şi în manifestările naturii poţi găsi un indiciu că liniştea absolută există: de exemplu, ochiul uraganului – în centru este pace, dar la periferie este urgie. Din realitatea agitată te poţi refugia în centrul tău magic, atent, detaşat...

Dar asta nu te face vulnerabil, nu te depărtezi de realitatea concretă?

Lumea concretă îşi are legile ei. Transcendenţa îşi are şi ea legile ei. Dacă aplici legile transcendente la realitatea concretă, s-ar putea să ai unele probleme. Fii normal în lume! Şi invers, uită de legile materiei când abordezi transcendenţa, ca să poţi ajunge la ea. Sigur, vei fi mai contemplativ, mai detaşat. Nu le poţi avea pe toate. Să fii şi campion, şi sfânt este imposibil. Vrei o viziune spirituală sau performanţe materiale?!

Dar această stare este indusă artificial, prin autosugestie, este o stare imaginată de minte!...

Budiştii vorbesc despre minte şi stările ei, iar budiştii fac performanţă contemplativă. Nu contează dacă îi spui minte sau supraminte sau conştiinţă superioară. Importante sunt rezultatele. Rezultatul pe care îl cauţi este calmul absolut.

Oare nu cauţi astfel să fugi din faţa problemelor, ca un laş, în loc să le rezolvi?

Calmul detaşat te ajută să rezişti în mijlocul necazurilor vieţii. Dar acelaşi calm te ajută să nu te laşi copleşit de bucuriile ispititoare şi iluzorii ale lumii. Prin urmare, este un mare curaj să laşi deoparte ego-ul, care trăieşte polarizat, având continuu aversiuni şi ataşamente. Liniştea absolută apare când ego-ul dispare temporar; nu este laşitate, ci cel mai mare sacrificiu posibil.

  Meditaţie şi purificare

Maeştrii iluminaţi ne atrag atenţia că spiritualitatea se sprijină pe doi stâlpi: meditaţia şi purificarea. Extinzând sensul acestei indicaţii, primul "stâlp" se referă la existenţa nativă sau dobândirea anumitor abilităţi metafizice prin care putem percepe direct realitatea de dincolo de simţuri şi a puterii interioare. Acestea ne sunt necesare pentru a nu ne îndoi de justeţea practicii spirituale, care deseori ne solicită unele sacrificii. Mai sunt utile şi pentru obţinerea de cunoaştere spirituală direct de la sursă, nu din teorie.

Al doilea "stâlp", purificarea, se referă mai ales la curăţarea minţii de gunoiul mental pe care l-am strâns în această viaţă, sau din moştenirile karmice. În căile tradiţionale, purificarea începe cu cea corporală, dar esenţa sa este clarificarea psihică (mentală şi emoţională). Fără această purificare, abilităţile extrasenzoriale pot fi considerate cel mult un talent de magician şi se pot oricând întoarce împotriva deţinătorului lor. Autocunoaşterea, autocontrolul şi dedicarea pentru o cauză nobilă, superioară, lui Dumnezeu, sunt condiţii obligatorii pentru ca abilităţile speciale să fie de folos într-un scop spiritual şi să nu ducă la exacerbarea egoului.

În concluzie, meditaţia este o armă, dar pentru a fi cu adevărat utilă spiritului, trebuie însoţită de purificarea cugetului, prin autoanaliză, introspecţie şi tragerea învăţămintelor din întâmplările vieţii. Viaţa este cel mai bun învăţător şi ne oferă lecţii atunci când nu ne aşteptăm. De aceea, un adept spiritual poate progresa foarte repede atunci când trăieşte o viaţă obişnuită, printre semeni, nefiind nevoie să se retragă ani de zile în sihăstrie, ferit de ispite.

Puternic ŞI pur. Dacă eşti doar puternic, rişti să cedezi ispitelor luciferice. Dacă eşti doar pur, rişti să nu te poţi apăra eficient, rămânând dezamăgit şi slăbit. Imaginea cristică a Puterii este cea a Luminii pure, strălucitoare.

Duelul etern dintre ideologia materialistă şi cea spiritualistă este doar vârful aisbergului războiului nevăzut dintre forţele lui Cristos şi cele ale lui Lucifer. Bătălii nevăzute se dau pentru fiecare suflet care aspiră spre Dumnezeu. Chiar omul Isus a fost ispitit de Lucifer! Fiecare yoghin este supus încercărilor, pentru a i se deturna sensul eforturilor nobile de a se desăvârşi moral şi spiritual. [Am folosit cuvântul "yoghin" în sensul general de om care îşi doreşte unirea (yoga) cu Dumnezeu, făcând eforturi psiho-fizice pentru acest ţel, indiferent de calea pe care o urmează.] Yoghinii sunt preţioşi pentru lumea spirituală, fiindcă sunt puternici interior şi ferm orientaţi. Oamenii obişnuiţi sunt instabili – acum iubesc din suflet, acum urăsc cu patimă, acum sunt cu Dumnezeu, acum sunt ai lui Lucifer. Acţionează automat, natural, fără dileme, sub impulsurile momentului, bune sau rele, cum se întâmplă să fie.

În lipsa purităţii psihice, riscăm numeroase pericole pe calea spirituală. Unele tehnici yoghine dezvoltă energii puternice, care pot arde circuitele impure din organism, cu posibile urmări grave. Sau pot fi deturnate în scopuri pretins spirituale, în sens antidivin. Exemplul cel mai frecvent întâlnit sunt tehnicile sexuale iniţiatice. Pe lângă evidenta obsesie sexuală, ele produc dezechilibre psihologice grave. De fapt, fiecare om are vulnerabilităţile sale, care pot fi exploatate prin tertipuri luciferice în dauna sa şi a dorinţei sale sincere de evoluţie spirituală... Vezi memoriile yoghine ale lui Mircea Eliade.

 Răzvan Petre, 3 iunie 2011

ANEXĂ

Iată, mai jos, câteva învăţături importante despre yoga mentală, de la maestrul Yog Ramacharaka.

Scopul Raja-yoga este dezvoltarea conştiinţei adevăratului Eu (Sinele superior, Spiritul divin lăuntric), nu obţinerea puterilor paranormale:

"Până când individul nu se trezeşte şi nu-şi recunoaşte adevărata sa identitate, nu e capabil să înţeleagă izvorul forţelor sale. E necesar ca simţul realităţii Eului să devină permanent şi preponderent, în jurul căruia se învârtesc toate gândurile şi acţiunile. Învăţătorii yoghini spun că există două trepte în dezvăluirea fondului real al conştiinţei omului. Prima treaptă îl obligă pe discipol să înţeleagă că Eul este o fiinţă reală, având o viaţă independentă de trup. A doua treaptă este conştiinţa unităţii cu viaţa universală." (pag.14)

"Adevăratul Eu al individului este scânteia Dumnezeiască trimisă din flacăra sfântă, este copilul Părintelui Divin, nemuritor, veşnic, indestructibil şi invincibil. Trezindu-se, el constată că posedă şi manifestă însuşiri de care nu era conştient, recunoscând că îi sunt date de Absolut (capacităţi ascunse, paranormale)." (pag.16)

"Iniţierea constă în trecerea de la minte la spirit. În acel moment, omul simte că Eul său real este mai presus de trup şi minte, pe care le poate folosi ca instrumente ale sale.

Iniţierea reprezintă trezirea sufletului la conştiinţa fiinţei sale reale. Dar manifestarea forţei şi strălucirii Eului este numai o slabă reflexie a luminii pe care individul o va vedea în starea specială numită iluminare. Iluminarea este dezvăluirea naturii reale a spiritului şi a înrudirii sale cu Întregul." (pag.19)

"Omul trebuie să devină propriul său stăpân, înainte de a spera să manifeste vreo influenţă asupra universului dinafara lui sau asupra oamenilor. Fiecare individ trebuie să parcurgă întreaga cale, pas cu pas, trebuie să o străbată prin propriile eforturi." (pag.20)

Despre starea de meditaţie:

"Trebuie să vă feriţi de a trece din starea de pace fizică şi mentală în stare de somnolenţă. De asemenea, obiceiul meditării nu trebuie să apară involuntar. Individul nu trebuie să se găsească la un moment dat cufundat în adânci raţionamente abstracte atunci când trebuia să se ocupe de lucruile obişnuite ale vieţii. Starea meditativă trebuie să fie în întregime sub controlul voinţei. Cei care tind spre iniţiere nu trebuie să devină visători în stare de veghe. Dimpotrivă, trebuie să fie oameni stăpâni pe ei înşişi, să posede un cotrol total asupra gândurilor, simţurilor, dispoziţiilor şi a tuturor stărilor lor." (pag.21)

Citate din "Raja yoga", de Yog Ramacharaka, Editura Teora