Ce este conştiinţa?
Materia este şi particulă, şi undă
Marea unificare a forţelor s-a făcut < Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Fizica cuantică şi idealismul filosofic
Ce este conştiinţa?
Materia este şi particulă, şi undă
Marea unificare a forţelor s-a făcut
Fizica cuantică are o mare influenţă asupra filosofiei actuale. Mulţi savanţi cuantici au virat către spiritualitate în mod natural, fondând aşa-zisa „fizică a conştiinţei”.
Experimentul simplu şi major al fizicii cuantice, învăţat chiar şi în liceu, este cel cu fanta dublă prin care se trece un fascicol de lumină. În mod natural, pe ecranul din spatele fantelor se va crea o figură de interferenţă a celor două unde luminoase în care s-a bifurcat raza iniţială de lumină. Însă, dacă cercetătorii pun detectori în dreptul fantelor, comportamentul luminii se schimbă, iar pe ecranul din spate se vor crea două linii paralele, corespunzătoare a două fluxuri de fotoni.
Concluzia imediată este că, atunci când intervine un observator exterior, lumina nu se mai comportă ca o undă, ci ca un flux de particule. Cu alte cuvinte, simplul act al observaţiei, al prezenţei unei conştiinţe, face să colapseze funcţia de undă cuantică într-o particulă localizată, adică în substanţă.
Interpretarea filosofică ar fi că, în mod natural, există doar un câmp universal. Nu există niciun obiect aşa cum îl vedem noi, ci doar un potenţial într-un câmp de forţă. Doar când apare o conştiinţă, atunci câmpul pare a lua o formă materială, solidă. E ca şi cum conştiinţa produce materia, şi nu invers, cum afirmă filosofia materialistă. Iată cum fizica cuantică a revitalizat idealismul filosofic.
Din perspectivă umană, acest aşa-zis „câmp universal” nu este altceva decât vid, gol. (Ceea ce nu putem detecta se numeşte vid, nimic, neant.) Materia este „extrasă” din neant, datorită conştiinţei, susţine fizica conştiinţei.
< Sus >
Acum apare însă chestiunea dificilă a definirii conştiinţei. Ce este această conştiinţă atât de puternică? Iar aici părerile diverg radical.
Unii iau conştiinţa umană ca model şi o declară reperul absolut. Toate concluziile aşa-zisei „filosofii a minţii” se referă la individul uman, pe când filosofia cuantică studiază imaginea de ansamblu şi la nivel microscopic.
Totuşi, nondualismul avertizează că conştiinţa-de-sine nu e deloc un reper sigur, ba dimpotrivă, este cea mai mare iluzie, ca şi liberul-arbitru. Şi atunci, trebuie să facem distincţie între conştiinţa-de-sine şi conştiinţă, pur şi simplu.
În acest caz, au animalele această conştiinţă? Animalele au o percepţie senzorială şi îşi pot focaliza atenţia. Dovedesc chiar inteligenţă, proporţională cu gradul de evoluţie biologică. În cazul lor, conştiinţa înseamnă percepţie plus inteligenţă.
Însă azi observăm că şi roboţii au o mare inteligenţă, ba chiar au şi senzori. Deci conştiinţa ar fi percepţie (animală sau artificială) plus inteligenţă (artificială sau naturală). Şi aici ne înfundăm, fiindcă nu putem admite că roboţii au conştiinţă. Şi nici nu ar fi corect ştiinţific să introducem o discriminare între ce este biologic şi ce este electronic.
Ar mai trebui să adăugăm ceva la definiţia conştiinţei, poate ideea de voinţă, de decident, de liber-arbitru. Dar nondualismul tocmai asta desfiinţează. Aşa că conceptul de „conştiinţă” ne conduce într-un punct mort filosofic.
< Sus >
S-a reluat acelaşi experiment fizic folosind o singură fantă întâi cu un flux de electroni şi apoi cu o rază de lumină laser de intensitate foarte redusă (pentru a micşora numărul de fotoni). Studiind atent figura rezultată pe ecranul din spatele fantei, concluzia este şi mai uimitoare. Când s-a folosit un fascicol de electroni (deci, particule) s-a obţinut aceeaşi figură ca atunci când s-a folosit o undă luminoasă şi anume: o combinaţie între interferenţa de unde şi suprapunerea unui tir de particule.
Concluzia stranie este că particulele-electroni se comportă ca o undă, iar unda electromagnetică de lumină se comportă ca nişte particule-fotoni. Cu alte cuvinte, materia este atât particulă, cât şi undă. Dar cum să pricepem asta, când cele două stări ale materiei sunt descrise de legi fizice atât de diferite, cel puţin în teoriile actuale?
*
Marele fizician Nassim Haramein spune că interpretarea experimentelor de fizică cuantică a fost greşită. Adică, „conştiinţa” nu produce colapsul funcţiei de undă, fiindcă nu-i vorba de niciun colaps şi de nicio conştiinţă. Există nişte legi universale care pot explica totul fără aportul vreunei conştiinţe magice.
Folosind mecanica lui David Bohm, precum şi conceptul de „energie a punctului-zero”, Nassim explică că, de fapt, particulele emerg din câmpul universal de energie, şi „navighează” în acest câmp, formând unde, aşa cum un vapor creează valuri în oceanul pe care îl străbate.
La rândul lor, aceste unde „zgâlţâie” particulele, de unde apare principiul de nedeterminare al lui Heisenberg.
Detectorii folosiţi în experimentul cu fantele introduc şi ei propria oscilaţie, care perturbă undele iniţiale, scoţând astfel în evidenţă numai particulele şi anulând undele asociate lor.
În realitate, există atât particulele, cât şi undele provocate de mişcarea particulelor în câmp. Câmpul însuşi este nedetectabil, fiind de mărimea Planck, adică infinitezimal. Noi nu putem observa decât particulele şi/sau undele asociate lor.
Deci nu e vorba că o conştiinţă-martor ar tranşa realitatea fie ca particulă, fie ca undă (cum greşit afirmă fizicienii cuantici), ci a înţelege că la baza universului stă acest câmp universal de energie infinită, dar nemanifestat. Acesta ar fi Vidul creator, în care apar automat particule, care, la rândul lor, mişcându-se datorită energiei imanente, produc oscilaţii în acest eter universal.
Aici ideile lui Nassim converg cu afirmaţiile iluminaţilor nondualişti. Nici nondualismul nu dă apă la moară ideii unei „conştiinţe” ce influenţează materia – considerată o pistă falsă. Spiritualiştii sunt cei care au lansat această idee, cum că creaţia a pornit de la o Conştiinţă divină. Ei înţeleg prin acest termen ceva asemănător cu conştiinţa umană, dar la o scară mai mare.
Ei bine, nondualismul subliniază această eroare şi că ar fi mai riguros să nu vorbim de conştiinţă, ci de experienţă, pur şi simplu. Există experienţa, dar nu şi cel care experimentează – divin sau uman sau de orice altă natură. Doar experienţa există, pur şi simplu. Iar ce luăm noi drept „conştiinţă” este experienţa pe care o are doar un organism foarte evoluat, precum al omului. Atomii nu au această conştiinţă personală, deci nu o putem lua în calcul într-un model universal.
„Conştiinţa divină” ar trebui rebotezată „câmpul cuantic”, pentru mai multă rigurozitate. După fizicianul Nassim Haramein, acest câmp fundamental este format din pixeli spaţio-temporali de mărimea Planck (extrem, extrem de mici). Întreg universul ia naştere prin scalarea acestor pixeli, precum se întâmplă în modelul matematic al fractalilor.
< Sus >
De multe decenii, Nassim Haramein lucrează la o teorie universală, care să aibă şi utilitate practică, precum realizările lui Nikola Tesla.
Încă de la începutul fizicii cuantice a apărut conceptul de energie a punctului zero. Denumirea vine de la faptul că, la temperatura de 0 grade Kelvin, energia este imensă şi deloc nulă, cum ni s-a spus până acum, cum că mişcarea atomilor ar înceta. Iar faptul că există o energie infinită la nivel cuantic a fost pusă sub preş, poate fiindcă nu îi venise vremea. Ea a fost resuscitată de Nassim şi îmbrăcată recent în formule fizico-matematice imbatabile. Teoria sa converge 100% cu măsurătorile de mare precizie de ultimă oră din fizică, fiind mai precisă decât orice alt model al fizicii actuale.
El pleacă de la studiul protonului, considerat un fel de sferă în care se compun multe moduri de oscilaţii având ca lungime de bază mărimea Planck. Lungimea Planck este atât de mică, încât, dacă am considera-o de mărimea unui fir de praf, atunci diametrul protonului ar fi distanţa de la Pământ la steaua Alfa Centauri.
Toate aceste unde din interiorul protonului se compun după legile de interferenţă, multe anulându-se între ele, dar altele sporindu-şi forţa până la a genera presiunea internă din proton egală cu exact valoarea măsurată în laboratoarele avansate.
Apoi, undele care se compun imediat la marginea protonului, au ca rezultat valori egale cu forţa nucleară tare din cadrul atomului. Mai la depărtare, compunerea aceloraşi unde dă valoarea măsurată a forţei gravitaţionale, iar şi mai departe, a forţei electromagnetice (incluzând şi forţa nucleară slabă).
Şi aşa s-a ajuns la prezicerea teoretică a tuturor forţelor cunoscute în fizică plecând de la conceptul de „energie a punctului-zero”, a lungimii Planck şi altor formule matematice. În curând, teoria lui Nassim Haramein va fi dată publicităţii integral, iar fizicienii vor fi fericiţi să afle că, în sfârşit, cele patru forţe fundamentale ale naturii au fost unificate.
Iată interviul exploziv cu savantul neconvenţional Nassim Haramein:
Zero Point Energy & the Future of Humanity – A Deep Dive with Nassim Haramein
Folosiţi traducerea automată de la YouTube – click pe iconul rotiţă, la Subtitrări alegeţi „Subtitrare automată English”, apoi click din nou pe acelaşi icon şi alegeţi „Traducere automată, în Română”
Nassim nu e pe placul fizicienilor cuantici, care şi-au făcut o carieră pe baza teoriei clasice, nici pe placul fizicienilor ce susţin teoria stringurilor, şi nici pe placul celor care au îmbrăţişat fizica conştiinţei. Teoria lui exclude conştiinţa din fizică, dar totodată ne oferă o altă deschidere spirituală, una în acord cu nondualismul. Într-un fel, Nassim împărtăşeşte soarta nondualiştilor, care nici ei nu sunt prea simpatici spiritualiştilor...
Plecând de la infinitezimala mărime Planck, teoria sa explică şi prezice formarea atomului de carbon, a moleculei de benzen, apoi a microtubulilor presupuşi de Robert Penrose a sta la baza conştiinţei, şi chiar frecvenţele produse de neuroni. Asta face teoria foarte solidă, fiindcă duce la valori măsurabile în laborator, atât fizice, cât şi biologice şi neurologice. Faţă de alte teorii, ea face predicţii total verificabile practic la orice nivel: atomic, macroscopic şi astrofizic. Universul se scalează de la nivelul primar, Planck, până la nivel micro şi apoi macro. E de o frumuseţe geometrică uimitoare...!
Dar Nassim nu se opreşte aici. Unificând teoria cuantică cu teoria relativităţii, el vrea să schimbe lumea, realmente, folosindu-şi teoria unificată pentru a controla gravitaţia (prin curbarea spaţiului-timp) şi a obţine energie nelimitată la nivel local, extrasă din energia fluctuaţiilor vacuumului (energia punctului zero, energia câmpului cuantic). Obiectivul său epocal este dus la îndeplinire de International Space Federation, cu sediul în Elveţia. Ce vremuri interesante trăim...!
< Sus >
Răzvan A. Petre
8 iunie 2025
