< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
Răzvan-Alexandru Petre
Teoria Dumnezeilor multipli sau paraleli Consecinţe şi detalieri Ego-ul e Dumnezeu? Metafora sforii Metafora anesteziei locale
Mulţi înţelepţi au încercat de-a lungul istoriei să explice Divinitatea, dar nu au prea reuşit. Cauza este că Divinul sau Absolutul este dincolo de gândire şi minte, deci nu poate fi conceptualizat. Din acest motiv, toate învăţăturile spirituale se lovesc la un moment dat de un zid al incoerenţei. Cu cât încearcă să fie mai detaliate şi să explice totul, cu atât se înfundă în propriul model al realităţii, care este doar o hartă, nu terenul. Şi atunci introduc noi şi noi concepte, care să explice petele albe de pe această hartă.
Îmi încerc şi eu puterile la aceeaşi probă sportiv-intelectuală: cum să explicăm Misterul inexplicabil.
Modelul pe care l-am folosit în mai multe articole anterioare a fost unul foarte simplu. Vezi figura 1. Divinitatea ar fi ca un cerc imens, din care îşi desprinde mici fragmente, numite spirite. Aceste spirite populează Creaţia divină, reprezentată ca un pătrat separat de Sfera Divină. Spiritele sunt fragmente holografice ale Sferei Divine, adică au calităţi divine.
Fig.1 Creatorul este distinct de Creaţie şi de spiritele Sale
- Problema cu acest model este că sugerează că spiritele ar fi mult mai mici şi mai slabe decât Tatăl Divin. În plus, afirmă că s-ar separa de Divin atunci când sunt “trimise” în Creaţie. Ambele afirmaţii sunt, probabil, false.
Pentru a corecta acest model, propun altul, ceva mai precis.
< Sus >
Divinul ar fi Sfera primordială. El se clonează sau se replică într-o infinitate de Spirite identice.
Fig.2 Spiritele sunt clone identice ale Divinităţii, dar cu misiuni distincte
Aici, fiecare Spirit este identic cu Divinitatea primordială, de unde a început clonarea. Spiritele se înşiră pe o axă, plecând de la Origine. Această axă invizibilă ar echivala cu Creaţia, la modul abstract. Fiecare Spirit este unic şi original, ocupându-se în detaliu de o anumită porţiune a Creaţiei şi nu de alta, corespunzător poziţiei sale pe axă.
Prin urmare, Creaţia este cea care dă unicitate fiecărui Spirit, căci în lipsa ei, toate ar fi absolut identice sau nici n-ar exista. Din varietatea Creaţiei şi creaturilor rezultă deci şi originalitatea fiecărui Spirit. Dar este valabilă şi reciproca: dacă Spiritele nu ar avea din start o misiune distinctă, nu ar putea modela creaturile într-un mod distinct.
Spiritele sunt legătura dintre Absolut şi Creaţie. Pentru a putea crea, întâi, Absolutul se divide/multiplică în nenumărate Spirite. (Spre deosebire de matematică, în acest caz, diviziunea şi multiplicarea sunt identice ca sens, pentru că Absolutul nu poate fi cuantificat.)
Fiecare Spirit se încarnează în miliarde de forme fizice (umanoizi, animale, plante, minerale, elementali etc) şi forme energetice (fiinţe astrale cu formă, mentale fără formă etc), simultan (fiindcă timpul nu există în lumea lui Dumnezeu). Aceste miliarde de forme, animate de unul şi acelaşi Spirit, alcătuiesc doar o mică parte a Creaţiei universale. Toate Spiritele adunate formează Întreaga Creaţie.
Prin urmare, Creaţia şi Creatorul se generează reciproc. Creatorul este format din mulţimea de Spirite co-creatoare. Ele n-ar putea exista dacă n-ar fi Creaţia, care să le dea unicitate. Pe de altă parte, Creaţia apare din jocul liber al nenumăratelor Spirite.
Am putea spune chiar mai mult: Creaţia şi Creatorul sunt una, nu două chestiuni distincte şi conectate, ci sunt feţele aceleiaşi monede. Aceasta este viziunea nondualistă. (Discutăm de două aspecte diferite, pentru că încă ne aflăm în dualitate, şi însăşi gândirea este dualistă, folosind concepte în perechi.)
- Dar chiar şi acest model are o hibă. El consideră că totul începe cu Sfera primordială, care este copiată de restul Spiritelor. Se pare însă că nu este chiar aşa. De aceea, vom introduce o completare.
Fig.3 Toate Spiritele există din veşnicie şi sunt necreate de nimeni
Vom considera că nu există nicio Sferă primordială, căci ar însemna să fi apărut prima în timp. Or, tocmai am spus că timpul nu există în lumea divină. Prin urmare, modelul mai apropiat de realitate ar fi cel al unui rând de Spirite, înşirate ca nişte mărgele pe o aţă. Acest şirag nu are niciun capăt, însemnând că niciun Spirit nu este mai important decât altul şi nici mai bătrân decât altul. Creaţia ar fi reprezentată, la modul abstract, de aţa care face legătura dintre mărgele.
Acum ne imaginăm mai clar de ce Creatorul este, de fapt, suma tuturor Spiritelor creatoare, neexistând nicio ierarhie, niciun Spirit princeps, niciun Creator primordial. Fiecare Spirit este acelaşi Creator, ocupându-se de o porţiune limitată a Creaţiei, dar având aceleaşi calităţi divine cu celelalte Spirite. Creatorul este un colier de Spirite.
- Însă şi acest model are un defect. El sugerează că Creaţia ar fi un fenomen obiectiv, exterior Creatorului. Adică avem aţa şi mărgelele, ca obiecte diferite. Aceasta este o viziune dualistă, probabil falsă. Vom încerca să perfecţionăm acest model, astfel:
Spiritele-mărgele sunt, de fapt, nişte biluţe metalice magnetizate. Ele nu sunt ţinute în şirag de ceva material exterior, ci de atracţia magnetică dintre ele. Or, magnetismul este un câmp invizibil, imaterial. Creaţia ar fi acest câmp ireal, iluzoriu. Spiritele formează automat un colier, datorită câmpului lor magnetic. Nu au de ales, forţa magnetică le va atrage împreună, creând automat ceva – un colier divin.
- Din păcate, şi acest model are un mic defect şi anume relativa rigiditate. Forma de colier ne sugerează că poziţia biluţelelor va rămâne identică în eternitate, ceea ce nu este cazul. Haide să nu ne limităm la această formă circulară, ci să considerăm că biluţele sunt libere să alunece unele faţă de altele. Ne-am putea imagina că ţinem în palmă o grămadă din acestea, pe care le frământăm neîncetat, schimbând structura grămezii.
Deci sferele se aranjează aleatoriu în spaţiu, lipite între ele de forţa magnetică. Există în comerţ un set de biluţe magnetice cu care copiii pot alcătui diverse forme, numit “Magcube 216”, care poate ilustra această idee.
Fig.4: Spiritele au totala libertate de creaţie, de explorare şi interacţiune
Şi ajungem astfel la ideea de reţea, urzeală, ţesătură cosmică, cuvânt care în sanscrită se numeşte “tantra”. Iată sensul real al cuvântului tantra, care are o semnificaţie cosmică-divină, nicidecum sexuală, cum a ajuns în Occident.
Iar dacă aranjăm biluţele pentru a forma o sferă mai mare (fig.5), la exteriorul sferei apare un alt tipar, cunoscut sub numele de “Floarea vieţii”. Poate că această ultimă imagine reprezintă cel mai limpede Realitatea divină.
Fig.5 Există o unică Fiinţă concretă, reală, care îşi asumă diferite misiuni creatoare. Creaţia este o abstracţiune, ireală, ca un câmp magnetic invizibil generat în interiorul Divinităţii.
Dumnezeu sau Creatorul este suma tuturor Spiritelor. Nu vreo altă Fiinţă exterioară a creat spiritele, ci ele există din veşnicie împreună. Putem spune că ele sunt una şi aceeaşi Fiinţă, care şi-a repartizat în Sine sarcinile Creaţiei. Fiecare părticică a primit o sarcină.
Şi nu i-a dat-o nimeni, ci şi-a asumat-o, şi-a imaginat-o, şi-a ales-o fiecare Spirit. Libertatea este totală, nicio restricţie. Mai mult, fiecare Spirit este liber să-şi extindă misiunea neîncetat. Aceasta este tendinţa majorităţii Spiritelor, să exploreze noi şi noi aspecte, unele absolut inedite, altele mai vechi, dar privite dintr-o altă perspectivă.
Iar dacă există şi Spirite mai leneşe, mai dezinteresate de Creaţie, nu-i niciun bai. Chiar şi acestea au contribuţia lor, manifestând o detaşare absolută şi, astfel, întreţinând aşa-zisa zonă “transcendentală”.
Creaţia ia naştere din interacţiunea acestor Spirite, o interacţiune mereu schimbătoare. Fiecare Spirit generează o părticică din Marea Creaţie, fiind atent la detaliile din raza lui de competenţă. Fiecare Spirit este liber să experimenteze ce vrea, să creeze ce şi câte creaturi vrea, iar rezultatul global este, de aceea, imprevizibil şi uimitor pentru toată lumea.
Aici nu vorbim de oameni, de creaturile limitate, care presupunem că ar avea liber-arbitru. Nu. Omul nu are o reală libertate, fiind condiţionat de o mulţime de lucruri. Aici vorbim de adevărata libertate a Spiritelor, care, vă amintesc, au miliarde de extensii sau ejecţii magnetice, ca fiinţe încarnate sau energetice. În spatele tuturor formelor şi fenomenelor pe care le vedem în univers se află nişte Spirite dumnezeieşti, pe care nu le vedem cu ochii fizici. Chiar şi spiritele naturii sau îngerii sau spiritele maeştrilor etc, sunt, de fapt, simple extensii ale grandioaselor Spirite divine.
Divinitatea vede însă lucrurile puţin altfel. Creaţia nu este ceva concret, real, cum sunt Spiritele. Creaţia este acel câmp magnetic global generat de biluţe. Deci este ceva abstract, am putea spune, chiar ireal, ca o iluzie sau un vis, din perspectivă divină.
Forţa magnetică modifică mereu geometria structurii de Spirite-biluţe. Şi invers, prezenţa Spiritelor generează automat un câmp magnetic al Creaţiei, având un rezultat spontan, aparent haotic. Îi spunem “haotic” pentru că nu este ordonat de nimeni din afară. Se autoreglează, astfel că, în cadrul Creaţiei, apare o ordine şi legi cosmice. Fără lege şi ordine, Creaţia n-ar avea coerenţă, s-ar dezintegra imediat.
Totuşi, nimeni nu impune nimic, fiecare Dumnezeu este liber să creeze orice vrea. De aici, aparentul haos. Totuşi, niciunul nu-şi impune dorinţele şi orice iniţiativă este pusă în practică cu acceptul unanim. De aici, aparenta ordine. Oricât ar părea de ciudat, acordul unanim este uşor de obţinut, deoarece Dumnezeu este foarte îngăduitor, acceptă cam orice iniţiativă şi, doar în cazuri extreme, uzează de veto.
Şi astfel, aparenta ordine şi aparentul haos alternează la nivel personal, colectiv şi global, după cum putem observa în jur. Dar nu există nici ordine, nici haos, ci doar aşa ni se pare nouă câteodată. Mai bine zis, ambele există simultan. Cele două sunt expresia libertăţii, respectiv a concordiei ce există în lumea dumnezeiască – aspecte care nu se opun reciproc, ci se completează armonios, generând dinamismul lumii.
Tot astfel, nu există nici bine, nici rău, ci doar aşa îi pare ego-ului nostru. Nimeni şi nimic nu ne poate feri complet de necazuri, dureri şi suferinţe, dar există multe metode să ne întărim şi să le suportăm mai uşor. Dacă vreţi explicaţii de ce există răul, religile au varianta lor, spiritualitatea de origine orientală are o altă variantă, psihologia are viziunea ei ştiinţifică. Iar nondualismul are o abordare foarte simplă şi clară: fără ego, nu mai pare să existe nici bine, nici rău, ci totul este neutru moral, se întâmplă, pur şi simplu, bucuria şi suferinţa.
< Sus >
Acest model al Divinităţii are ceva special faţă de modelele anterioare şi anume importanţa fundamentală acordată Spiritelor, mai mult decât vreunui Dumnezeu suprem.
Unii i-ar spune politeism, dar ar fi o etichetă nepotrivită, fiindcă modelul ţinteşte spre nondualism, adică spre unitate, deşi nu ierarhia de tip monoteist. În religii şi în spiritualism, îngerii sau spiritele sunt văzute ca un fel de fraţi mai mari ai omului sau tătuci înţelepţi. Spiritul ni se prezintă ca o entitate temporală, care evoluează în timp, deci, în niciun caz nu poate fi asemănat cu Dumnezeu. Spiritul este o entitate energetică şi atât, o rotiţă dintr-un angrenaj, un element dintr-o ierarhie. El face voia Domnului şi NU ESTE Dumnezeu. Astfel, spiritul sau îngerul este antropomorfizat, este tras pe calapodul minţii umane.
Dimpotrivă, în acest nou model, Spiritul este ridicat la rangul de Divinitate absolută, peste care nu tronează niciun alt Dumnezeu mai potent. Am încercat să sugerez acest lucru scriind Spirit, cu majusculă, atunci când nu are sensul pe care i-l dau religiile sau spiritualismul, cel de entitate energetică. Spiritul, cu majusculă, este un imens colectiv de entităţi fizice şi energetice şi, mai mult decât atât, este însuşi Dumnezeu. Diferenţa dintre aceste Spirite divine este că fiecare animă un alt grup de entităţi, cu misiuni diferite. În rest, sunt identice ca putere şi drepturi divine.
Chiar şi Isus ne spune, uneori, prin mediumul Gina Lake, că este un colectiv, nu o persoană, şi vorbeşte la plural, cu “Noi”. Aceeaşi idee este reiterată de spiritele care vorbesc prin mediumul Leslie Flint. De altfel, majoritatea spiritelor sau extratereştrilor care vorbesc prin mediumii actuali ni se adresează ca din partea unui colectiv.
Desigur, această nouă viziune contrazice ceea ce se cunoaşte sau se presupune în spiritualism şi religii. Pierdem ceva vechi, dar câştigăm o nouă viziune, ni se deschide un nou orizont al înţelegerii.
De obicei, spiritele se prezintă mediumului sub forma personalităţii lor din ultima viaţă omenească, ca şi cum ar fi nişte oameni fantomatici. Sau, în viziuni, îngerii apar ca nişte entităţi energetice care îl conduc pe neofit prin lumea spiritelor.
Dumnezeu, în schimb, se ţine ascuns, protejat, imposibil de aflat. Spiritele-ghizi ne spun că Dumnezeu nu poate fi văzut, că le este inaccesibil chiar şi lor, atât este El de secret sau imaterial. Nici măcar acea Lumină adorabilă de la capătul tunelului nu este Dumnezeu. Şi niciun spirit nu pare să ştie când va ajunge la capătul scării evolutive, când va intra definitiv în Divinitate.
Treaba asta ne poate pune pe gânduri: oare nu cumva, prin aceste cuvinte laconice, doar ne păcălesc, ascunzându-ne că ele însele sunt Dumnezeu?! Prefăcându-se că sunt nişte biete slugi ale Domnului este un mod subtil de a nu se demasca. Nu cumva acel Dumnezeu separat nici măcar nu există, decât în poveştile cu iz religios?!
În ultimii ani, unii mediumi au primit informaţii conform cărora spiritul este mai mult decât se presupunea în spiritism. Au aflat că spiritul se poate diviza în 12 sau 144 de porţiuni, care se pot încarna chiar simultan (în oameni şi animale)! De pildă, Bashar, celebrul extraterestru canalizat de Daryl Anka, spune că ei doi fac parte din acelaşi suprasuflet (oversoul – lb.engl.). (sursa)
Asta e deja o nouă abordare, care ne apropie treptat de o înţelegere mai vastă. Ne obişnuim cu ideea că spiritul este cu totul altceva decât o entitate asemănătoare cu omul. Nu mai este o simplă entitate, ci ceva măreţ şi greu de înţeles. La fel ca Dumnezeu.
Probabil că forma de entităţi energetice sub care ni se prezintă Spiritele este aleasă de ele pentru a nu ne tulbura mintea prea tare. Am fi cu totul bulversaţi dacă fiecare Spirit s-ar prezenta simultan ca mai multe entităţi. Sau dacă toate Spiritele s-ar prezenta ca Dumnezeu. Nu le-am mai crede pe cuvânt.
Cum să fie toate Dumnezeu?! Care ar mai fi atunci diferenţa?
Păi, diferenţa este aceea că fiecare Spirit vrea să se manifeste original şi are propriile idei cum să influenţeze Creaţia şi creaturile. Iar statutul de Dumnezeu îi permite s-o facă. Are totală libertate, în limitele ordinii generale a Creaţiei.
Chiar şi din spiritism aflăm că spiritele se consultă, dezbat, se contrazic şi, în final, iau decizii de comun acord. Însă doctrina spiritistă se menţine în dualitate, pentru a părea familiară. Modelul său comun este că omul ar fi chiar spiritul încarnat, dar care este adormit sau amorţit şi uituc. Lui îi vin în ajutor nenumăraţi îngeri păzitori, spirite-ghid, entităţi astrale. Desigur că acest model lasă unele chestiuni sub semnul întrebării.
Prima dată am aflat din cărţile lui Michael Newman că Spiritul, de fapt, trăieşte în alte sfere şi îşi trimite doar o mică parte la încarnare. Iar în alte articole, am completat modelul spiritist, pe baza informaţiilor din alte surse, astfel: Mintea fizică nu este singură, ci omul mai are o Minte supraconştientă, numită Inima sau Duhul Sfânt sau Sinele Superior. Acesta este primul ajutor şi sprijin în orice chestiune ce depăşeşte competenţele minţii fizice. Abia în a doua instanţă intervin şi spiritele ajutătoare.
Care este rolul propriului Spirit?
El coordonează Mintea supraconştientă.
Dar cât de bine informat sau potent este El, din moment ce are nevoie de ajutoare externe?!
Aici, chestiunea cam rămâne în suspensie, din perspectivă spiritistă.
Pe de altă parte, nondualiştii sunt complet indiferenţi la poveştile cu spirite. Ei văd numai imaginea de ansamblu: Tot-ce-există. Ba mai mult, neoadvaitinii spun că nu există niciun scop al creaţiei, care este doar o aparenţă. Iar ego-ul sau simţul separării este o iluzie şi mai mare, care poate dispare în secunda următoare fără ca nimic să se schimbe în exterior. Nici ego-ul nu are niciun scop sau explicaţie, ca orice altceva.
Prin urmare, s-a căscat o prăpastie între învăţătura spiritistă şi viziunea nondualistă. Fiecare explică o parte a tabloului, dar nu comunică între ele.
Nondualistul, deşi vorbeşte în termeni universali, este strâns legat de perspectiva propriului corp-minte. Ce înseamnă “aici-şi-acum” pentru un iluminat nu este acelaşi “aici-şi-acum” pentru alt iluminat. Deşi folosesc aceleaşi cuvinte, descriind dispariţia limitelor dintre eu şi lume, este evident că viziunea concretă depinde de fiecare corp-minte în parte.
Prin urmare, ar fi nevoie de atenuarea acestui paradox, cel puţin la nivel teoretic, intelectual.
Noul nostru model subliniază rolul major al Spiritului individual, în sensul că nu există un Dumnezeu suprem căruia i s-ar supune toate spiritele, ci toate Spiritele sunt Dumnezei egali. Abolim ideea de ierarhie, ceea ce este un pas destul de revoluţionar, anarhic.
Mai mult, neexistând timp, Spiritele nu evoluează. Iată o altă afirmaţie scandaloasă. Spiritul doreşte să aibă tot felul de experienţe în încarnările sale, dintre care unele neplăcute. Nu e nimeni de vină pentru suferinţa omului, nici agresorii, nici karma, nici vrăjile sau blestemele, nici măcar bietul om. Toate acestea sunt nişte eventuale corelaţii, contexte sau pretexte pentru ca Spiritul să experimenteze prin intermediul omului ceea ce şi-a propus şi orice altceva mai apare.
Isus, în cartea “Falling in Love with Life” (Îndrăgostirea de viaţă), dictată mediumului Gina Lake:
«Da, puteţi găsi şi exemple în care oamenii mor de foame şi atunci vă întrebaţi: “Lor cum le asigură nevoile Dumnezeu?”. Fiinţa divină, care sunteţi cu toţii, doreşte să aibă parte de orice fel de experienţe şi, astfel, fiecare dintre voi a avut şi vieţi în care a trăit în cele mai devastatoare condiţii. Chiar şi aceste condiţii vă servesc pentru a vă dezvolta în anumite moduri. Ele vă dezvoltă răbdarea, compasiunea şi sensibilitatea. Ele slujesc unui scop în evoluţia vieţii. Deocamdată, aşa stau lucrurile în această dimensiune – aveţi un ego care vă împiedică să vedeţi adevărul şi să aveţi o relaţie cu Dumnezeu.»
Desigur, ego-ul nostru se revoltă de o asemenea perspectivă şi, dacă ar lua-o în serios, şi-ar numi Spiritul sau pe Dumnezeu drept călău sau sadic sau criminal. E dreptul ego-ului să se simtă nedreptăţit. Şi este normal să caute explicaţii raţionale, cauzale.
Dar ce este ego-ul?
Este iluzia de persoană cu conştiinţă de sine. Conştiinţa de sine este expresia dualităţii subiect-obiect: eu-subiect se analizează ca pe un eu-obiect. Însă, în concordanţă cu nondualismul, aceasta este o iluzie creată de Spirit ca să experimenteze ignoranţa de Sine, ascunsă sub masca conştiinţei de sine. Deci părerile şi supărările ego-ului (care este doar un program de bruiaj sistematic al Adevărului), nu au niciun efect, nicio consecinţă.
Spiritul este avid de orice experienţă umană, până într-o zi, când şi-a făcut plinul. Şi atunci decide să aducă trezirea spirituală sau iluminarea în omul în care este încarnat, adică sfârşitul experienţelor egotice. Viaţa omului iluminat continuă, dar fără simţul persoanei separate de Tot-ce-există. Desigur, acel corp-minte îşi va păstra locul său în lume, va continua să aibă grijă de el şi îşi va păstra intactă personalitatea omenească. Nu e nimic patologic în asta, dimpotrivă, aduce o sănătate psihică maximă.
Ce este iluminarea?
Este înţelegerea organică, profundă că Tu eşti Dumnezeu.
Cum se întâmplă asta?
Prin eliminarea din prim-plan a ego-ului, rămâne Spiritul în prim-plan, care este Dumnezeu, tu fiind una din miliardele Sale de extensii. Este ca atunci când pe ecranul computerului sau televizorului avem o imagine mare, iar într-un colţ rulează o fereastră mai mică cu alt film. Prin iluminare, ego-ul nu mai ocupă tot ecranul minţii, ci se retrage într-un colţişor.
Simţind intuitiv că provii din Spirit, te simţi una cu celelalte Spirite, prin urmare, nu te mai simţi separat de restul lumii. Aşa explicăm dispariţia senzaţiei de separare, la un nivel subliminal. La nivel mental, continui să analizezi lucrurile raţional, să le împarţi în categorii, dar eşti mult mai tolerant.
Dar dacă deja sunt Dumnezeu, de ce nu-mi dau seama încă de acum, măcar oleacă?
Fiindcă încă nu ţi-a venit vremea să afli. Ai văzut cât de bine se deghizează Dumnezeu sub forma unor spirite sau îngeri. La fel de bine, ba şi mai bine, s-a deghizat sub forma ta umană. El a decis să joace acest rol de ignorant şi limitat, cu care te identifici acum. Dar e doar un rol. Tu eşti, în esenţă, Dumnezeu. La suprafaţă, continui să pari o fiinţă mărginită şi ar fi o dovadă de inteligenţă şi bun-simţ să nu te pretinzi mai mult decât pari. Ar fi ridicol ca ego-ul, care este un program de inteligenţă artificială, să se autoproclame “Dumnezeu”.
< Sus >
În multe texte şi învăţături nondualiste se repetă acelaşi mesaj: “Tu eşti Dumnezeu, Tu eşti Dumnezeu”. Problema este că aceste învăţături se adresează unor ego-uri, care, inevitabil, vor înţelege anapoda mesajul, cum că “omul ar fi dumnezeu”. Tot aşa, ego-ul înţelege anapoda legea karmei, cum că ar 1) face inutilă compasiunea, fiindcă 2) fiecare are ceea ce merită. Dintr-o premisă corectă (2), ego-ul trage o concluzie eronată (1).
În general, cuvântul Dumnezeu semnifică un Creator macrocosmic, îndepărtat, care cuprinde tot ce există. Intelectual, este imposibil să crezi că tu ai fi Tot-ce-există. Şi niciun iluminat nu a spus sau dovedit că ştie ORICE şi, în general, nu a căpătat o cunoaştere lumească sau ştiinţifică în plus. Deci, din start, afirmaţia nondualistă sună fals pentru ego. Sau o acceptă de suprafaţă, ca să extragă nişte avantaje din ea, dacă este posibil.
Cu ajutorul teoriei multitudinii de Dumnezei cu drepturi şi puteri egale este mult mai uşor să înţelegi sau să accepţi că eşti doar una dintre extensiile unui astfel de Dumnezeu egalitar. Teoria lasă o marjă raţională şi pentru diferenţele dintre oameni şi pentru discordanţele din lume etc. Pare o explicaţie mai logică decât aceea că Dumnezeu ar fi monolitic.
Într-un articol recent, sugeram această idee, dar sub o formă hibridă. Spuneam acolo că Dumnezeu este format sau găzduieşte foste spirite care şi-au aruncat învelişul energetic, perispiritual. Se înţelegea că toate spiritele vor deveni cândva una cu Dumnezeu, dar abia după ce-şi vor fi terminat stagiul evolutiv, adică într-un viitor aruncat la infinit.
Modelul actual este mai radical, el stipulează clar că fiecare Spirit este deja Dumnezeu şi a fost dintotdeauna. Şi că nu există un singur Dumnezeu, ci o infinitate. Acest mesaj ne cam bulversează...
Atunci cui să ne rugăm?
Să ne rugăm Dumnezeului din noi. Ca oameni, facem parte sau suntem animaţi de un Spirit-Dumnezeu. Avem propriul nostru Dumnezeu la purtător. Atunci de ce să ne rugăm altui Dumnezeu închipuit undeva, departe?! Sigur, dacă vrem, putem să ne rugăm şi Dumnezeului vecinului. Dar oare ar fi onest din partea noastră, ştind că suntem meniţi să facem voia Dumnezeului din noi, nu al vecinului? Desigur, este posibil să facem şi voia Dumnezeului vecinului, dar numai dacă este de acord Dumnezeul nostru.
Propriul nostru Spirit este Dumnezeul nostru. Spiritul vecinului este şi el un Zeu, egal cu Dumnezeul nostru în lumea absolută a Dumnezeilor. La un nivel profund, toate Spiritele sunt una şi conlucrează. E ca situaţia gemenilor siamezi, care au creiere diferite, dar acelaşi sânge. În acest model, recunoaştem că totul este Dumnezeu, dar punem accent pe Dumnezeul din noi. Acesta este un punct de vedere mai sănătos psihologic. Ca simpli oameni, nu privim lumea prin ochii altuia, nu vedem prin ziduri, nu trăim viaţa celorlalţi.
Însă, modelul nu discriminează pe nimeni şi nici nu încurajează egocentrismul. Ego-ul n-are nicio legătură cu Spiritul. Ego-ul poate dispărea într-o secundă, dar Dumnezeul minţii-corp rămâne. Acesta este Sinele Divin din om. Este Sine, pentru că este specific acestui ansamblu corp-minte. Mai exact spus, corpul-minte este o extensie a acestui Spirit şi nu a altuia. Este Divin, pentru că e în comuniune cu Tot-ce-există, prin legătura inter-Spirituală.
La nivel de corp-minte, sunt un individ, dar la nivel de Spirit, suntem un colectiv universal. Problemele psihiatrice apar când, la nivel de suprafaţă, nu îmi mai percep corect corpul-minte (de pildă, mă confund cu alte fiinţe într-un mod necontrolat, ca după o repriză de stupefiante). Iar problemele psihologice sunt nelipsite atunci când, la nivel profund, subtil-energetic, NU mă simt unitar cu universul (adică sunt egocentric). Majoritatea tulburărilor psihologice au drept cauză esenţială influenţa exagerată şi necontrolată a ego-ului.
< Sus >
Am găsit o altă variantă pentru a ilustra ideea Dumnezeilor multipli.
Să ne închipuim o sfoară lungă roşie. Pe aceasta facem nişte noduri mai mici, iar nodurile le grupăm în nişte ochiuri mai mari, iar în final lipim capetele sforii. Vom obţine imaginea din figura 7.
Fig.6 Absolutul (întreaga sfoară roşie), Spiritul (ochi sau buclă largă) şi încarnările sale (noduri)
Absolutul sau Originea este sfoara. Nu există altceva decât sfoara, oricum am vrea să o punem: întinsă, răsucită, împletită, înnodată.
Din ea facem nişte ochiuri mari sau bucle largi, care sunt Spiritele. Spiritele sunt aceeaşi sfoară, dar aranjată într-o anumită topologie.
În fiecare ochi facem nişte noduri strânse, care reprezintă entităţile în care se încarnează Spiritul respectiv. Fiecare entitate face parte din acelaşi spirit, căci nodul e făcut într-un anumit loc al unui ochi de sfoară.
Entităţile pot fi fizice – oameni, animale, plante – sau energetice – eterice, astrale sau pur spirituale. Fiecare entitate încarnează anumite dorinţe ale Spiritului, în anumite puncte din spaţiu-timp. Deci ar fi posibil ca tu să aparţii de acelaşi Spirit ca şi îngerul tău păzitor. Ba, mai mult, îngerul tău păzitor să fii chiar tu din viitor!
Atunci, cine sunt eu?
Sunt Nodul Ochiului Sforii. Cu alte cuvinte, sunt fie unic, fie colectiv, fie Întregul – în funcţie de punctul de vedere:
1. Ca nod (entitate), sunt individual şi irepetabil.
2. Ca ochi (Spirit), sunt o fiinţă colectivă de nenumărate noduri (entităţi).
3. Ca sfoară întreagă (Absolut) sunt totul: şi noduri (entităţi), şi ochiuri (Spirite).
Practicile meditative avansate descriu o scară de stări “iluminatorii”, adică mai multe tipuri de experienţe extatice. Le-am putea pune în corespondenţă cu anumite entităţi spirituale înalte, să zicem, cele 9 ranguri îngereşti. O stare de conştiinţă modificată ar fi, deci, un salt în cadrul ochiului sforii, de la nodul entităţii fizice în care suntem încarnaţi în prezent la un nod al unei entităţi spirituale angelice, în care ne vom manifesta cândva, într-un viitor ideal.
În schimb, iluminarea nondualistă este de un singur fel, când nu te mai percepi separat, adică există numai Întregul, sfoara (eventual, aranjată în ochiuri).
< Sus >
Toţi maeştrii recunosc că numai Graţia Divină poate conferi harul iluminării. Pe de altă parte, învăţăturile spirituale şi nondualiste ne oferă diverse practici pentru a provoca sau grăbi această realizare. Pare un paradox. Isus ne explică, prin Gina Lake, faptul că că nu putem provoca iluminarea, dar ne putem opune ei. Şi aceasta pare tot o contradicţie. Păi, ori avem influenţă, ori n-avem?!
Ceea ce trebuie să înţelegem este că putem să ne opunem iluminării, ba chiar este foarte probabil că o vom face la timpul respectiv. Însă această opoziţie nu o va bloca, ci doar ne va provoca o oarecare durere. Deci putem să primim iluminarea suferind sau nesuferind, ceea ce, trebuie să recunoaştem, înseamnă o mare diferenţă pentru persoana noastră.
Folosind o metaforă, este ca şi cum ne medicul ne spune că trebuie să trecem printr-o operaţie chirurgicală, dar putem alege dacă vrem cu anestezie sau fără anestezie. Dacă vrem cu anestezie, medicul ne învaţă cum să ne provocăm singuri o anestezie locală, iar apoi ne lasă să aşteptăm la coadă pentru operaţie. Nu se ştie cât vom aştepta, dar între timp, putem exersa anestezia locală. Şi vom observa că ne simţim foarte bine când ne amorţeşte zona dureroasă. Ba chiar ne vom face un obicei din a ne anestezia durerea locală. Mesajul nondualist este precum această anestezie, pe care învăţăm să ne-o provocăm singuri. Desigur, nu sunt operaţia chirurgicală în sine, dar viaţa noastră în aşteptarea ei devine mult mai plăcută. Ba chiar uităm cu totul de operaţie.
Iluminarea nu este pentru toată lumea. Dar asta nu înseamnă că iluminaţii ar fi nişte privilegiaţi! Dacă Divinul ar vrea, ar ilumina instantaneu toată omenirea. Nu o face, deci nu asta vrea. Fiecare om îşi are rostul său în felul în care este acum. Însă anumiţi oameni vor avea parte de iluminare, care nu este altceva decât o moarte iniţiatică. Acest fel de moarte este la fel de radicală ca moartea fizică, cum şi-o închipuie ego-ul. Desigur, după cum am spus, nimeni nu poate alege, ci Divinul singur decide dacă şi când va desfiinţa „mitul persoanei”.
Mai mult chiar, nici măcar de învăţăturile spirituale nu se poate apropia oricine, ci numai cei chemaţi, adică cei cărora li se apropie termenul să fie operaţi „pe spirit deschis”. Numai acestora învăţăturile li se par o minune de înţelepciune şi compasiune divină şi le pot aplica cu succes pentru a-şi diminua din presiunea existenţei egotice. Astfel, când vine clipa iluminării, ei vor fi deja pe jumătate detaşaţi de balastul condiţionărilor psihice, făcând tranziţia spre nondualitate foarte uşoară, aproape insesizabilă.
< Sus >
Răzvan A. Petre
9 ianuarie 2022