OCOLUL EGO-ULUI ÎN 80 DE FRAZE

Ego-ul este o acumulare de scheme mentale. Pot fi numite prejudecăţi, automatisme, reflexe de gândire, emotive sau comportamentale. Ideea principală este că acestea împiedică omul să perceapă clar realitatea. Căile spirituale şi şcolile de gândire psihologică au pus la punct diverse metode de a diminua sau chiar desfiinţa tiparele de gândire repetitive.

Cele mai multe scheme mentale, emoţionale şi comportamentale sunt acumulate în cursul vieţii acesteia, dar unele vin din trecutul îndepărtat – încarnări anterioare sau moşteniri de neam. Unele sunt mai „solide”, necesitând metode subtile pentru a le elimina, altele pot fi modificate sau eliminate rapid cu ajutorul voinţei.

Este important de reţinut că numai o parte din personalitate are legătură cu ego-ul. Dintre cele cinci laturi ale personalităţii, aptitudinile, inteligenţa şi creativitatea sunt independente de acesta. În schimb, temperamentul şi caracterul moral se suprapun cu ego-ul, parţial. După iluminare (transformarea psihologică de sorginte spirituală în care ego-ul este abolit), temperamentul nu se schimbă, dar se echilibrează, se armonizează cu caracterul superior transmis de către Spirit.

Nici deprinderile şi reflexele fizice nu au valoare egotică. Ele eliberează conştiinţa de sarcini neinteresante. E suficient să luăm act de funcţionarea lor automată. (De exemplu, dacă vom fi prea atenţi la modul cum scriem la tastatura de computer, ne vom încetini viteza...)

În principiu, nu putem vorbi despre ego ca obiect psihic, fără a vorbi şi despre iluminarea spirituală. Doar autoritatea înţelepţilor lui Dumnezeu ne poate lămuri această chestiune. Fără ei, nici măcar conceptul nu ar fi existat. Ego-ul apare ca realitate distinctă numai prin contrast cu starea de iluminare. Altfel, ne învârtim printre concepte ambigue şi criticabile. În domeniul psihicului uman singurul instrument este însăşi mintea. De aceea, ca orice instrument, ea trebuie să fie calibrată după un reper şi mai exact: Spiritul.

Ego-ul se comportă ca un sine fals, ca şi cum ar avea o voinţă proprie. De fapt, el nu are decât automatisme, căci sursa voinţei libere este Conştiinţa. În acelaşi timp, Conştiinţa umană nu controlează toată activitatea mentală. Multe decizii sunt luate de inconştient, iar Conştiinţa este doar informată despre alegere, dându-şi acceptul sau schimbând decizia imediat. Toate acestea sunt procese foarte subtile, de care omul nu prea îşi dă seama.

În cazul iluminării spirituale, cele mai multe activităţi inconştiente continuă să funcţioneze, ajutând la bunul mers al complicatei maşinării umane, dar sunt blocate automatismele inutile cauzate de ego (falsa personalitate). În lipsa unui ego, lipsesc tiparele de gândire, emoţionale sau comportamentale, adică apare libertatea reală a minţii. Nu se pot ştii care vor fi reacţiile minţii non-egotice, fiindcă lipsesc schemele prestabilite. Omul iluminat este imprevizibil şi nemanipulabil.

SOLUŢIA ANTI-EGO

Din axioma antemenţionată mai înţelegem un lucru important. Trebuie să avem grijă de a nu dăuna restului personalităţii atunci când „dizolvăm” ego-ul. Căile ascetice extreme comportă astfel de riscuri evidente, căci adeptul îşi sacrifică însăşi bucuria de a trăi pe altarul unui ideal de sfinţenie discutabil. Bucuria vieţii este darul lui Dumnezeu pentru creatură şi nu trebuie batjocorit.

Pe calea Cunoaşterii de Sine nu urmărim neapărat să ne corectăm „slăbiciunile” umane, ci doar conştientizăm modul cum funcţionăm psihic. Desigur, nu ne interzice nimeni să ne îndreptăm comportarea sau să scăpăm de obişnuinţe dăunătoare. Este normal să o facem. Doar că autocunoaşterea vizează o transformare mai profundă, care nu poate fi obţinută doar prin voinţa brută. Schimbarea va sosi cu timpul, fără sforţări, prin detaşare de interesele personale. Suntem relaxaţi... Pare cumva incredibil, dar marii înţelepţi ai acestei planete ne oferă garanţia ca schimbarea benefică se produce prin simpla cunoaştere.

Nu este adevărat că o cale spirituală autentică ar fi mai bună decât alta, căci niciuna nu poate garanta dobândirea iluminării. Aceasta este suprema realizare spirituală într-o viaţă de om. De altfel, unele căi nici nu pomenesc de ea, mulţumindu-se cu alte realizări importante pentru evoluţia personală. Graţia lui Dumnezeu nu poate fi forţată cu nicio metodă.

Secretul ascuns sub diversele interogaţii spirituale propuse de diverşi maeştri ai autocunoaşterii (de genul „Cine sunt Eu?” sau „Sunt Eu acum Tot?” etc) este faptul că ele ne pot aduce în interiorul fiinţei noastre. Dacă nu reuşim să ne interiorizăm, întrebările rămân nişte stereotipuri. Metoda ideală pentru noi este aceea care ne poate face să ne adâncim în interior, făcându-ne mintea să tacă.

ILUMINATUL ILIE CIOARĂ

Cine a fost Ilie Cioară? Un mistic şi iluminat român. Ce desemnează aceste calităţi?

Experienţele mistice sunt cele în care sufletul este urcat în cele mai înalte Ceruri, unde trăiesc spiritele superioare neîntrupate. Ilie ne descrie experienţa sa în tărâmul divin, care l-a împins decenii la rând să Îl regăsească şi să-L simtă pe Dumnezeu în fiecare clipă.

Iluminarea este transformarea psihologică radicală a omului, venită prin Graţia divină, după care viaţa şi lumea sunt transfigurate clipă de clipă, privite cu prospeţimea Spiritului. Se creează o legătură directă între Spirit şi minte, care sparge o barieră naturală. Iluminatul parcă ar fi dintr-o altă specie umană.

Mai trebuie ştiut că Spiritul are propria sa personalitate. De fapt, personalitatea omului este în mare parte împrumutată de la Spiritul său, dar condimentată cu hachiţele şi toanele egotice. De aceea, înţelepciunea Divină nu iluminează oamenii în care sunt întrupate spirite inferioare sau imature. O asemenea „iluminare” ar avea o dublă problemă: şi cu oamenii, şi cu Dumnezeu. Spiritele trebuie să parcurgă lungul drum al evoluţiei înainte de a li se oferi drepturi depline de Fii ai lui Dumnezeu.

Iluminarea este supremul privilegiu oferit unui Spirit încarnat, ca şi omului respectiv: pe de o parte, Spiritul înţelept dirijează perfect omul, conform Ordinii Divine, iar pe de cealaltă parte, omul se simte uşurat şi binecuvântat de Spirit.

Să vedem ce metodă ne propune iluminatul român pentru atingerea acestui ideal.

METODA CUNOAŞTERII DE SINE

Ilie Cioară ne vorbeşte în repetate rânduri de necesitatea Atenţiei permanente şi dezinteresate, neînsoţită de judecăţi de valoare, pentru a nu ne lăsa ademeniţi de prejudecăţi şi interpretări, în scopul atingerii vidului psihologic. El spune că flacăra Atenţiei are capacitatea de a dizolva sau dezagrega orice gând sau emoţie întâlnită în cale. Rezultatul final al practicii este uimitor: „Cunoaşterea de Sine” se defineşte ca simplă „Stare de A Fi” sau Stare de Pură Conştiinţă.

Dacă nu o exersăm personal, poate părea o idee ciudată şi neverosimilă. Dar aici este vorba de un tip special de Atenţie, care admite implicit că simţirea sau gândul provin de la ego, deci sunt neîntemeiate pe adevăr. Apare automat o respingere a irealului fabricat de minte.

Oricare minte umană, de la cea mai simplă la cea mai complicată, funcţionează la fel: macină gânduri într-una. Indiferent de calitatea, rafinamentul activităţii mentale, fenomenul este acelaşi: turbioane de gânduri şi emoţii ne asaltează nu doar în stare de veghe, ci şi în somn.

Ilie Cioară confirmă: Ceea ce dăunează trăirii plenare este zburdălnicia minţii, care aleargă fie într-un trecut consumat, fie înspre un viitor imaginar, epuizându-şi energia fără folos. Mişcarea minţii este şi rămâne un veritabil zgomot. Este acelaşi mesaj al tuturor tradiţiilor sapienţiale, fie că ne place, fie că nu: atenţie, MINTEA MINTE!

Ceea ce ne propune iluminatul român este o „meditaţie dinamică”, realizată în mijlocul acţiunilor cotidiene – cea mai performantă formă de meditaţie. Unele tradiţii spirituale propun în prealabil familiarizarea practicantului cu aşa-numita „meditaţie formală”, realizată într-un cadru liniştit, cu ochii închişi, într-o anumită perioadă a zilei sau nopţii, eventual sub îndrumarea unui profesor. Este nevoie de un minim antrenament pentru schimbarea obişnuinţei de a nu păstra tăcerea mentală nici măcar câteva secunde, când imediat apare vreun gând vagabond şi obraznic...

Meditaţia formală ne oferă, ca începători, o protecţie psihică, prin separarea activităţilor. Asta înseamnă să nu medităm adânc în momentele când ar trebui să acţionăm intens fizic şi mental. Şi, invers, să nu facem dizertaţii şi conferinţe mintale atunci când ar trebui să păstrăm pacea minţii, detaşaţi de preocupările obişnuite.

Există multe învăţături, manuale şi profesori de meditaţie, aşa că nu voi aborda acum acest subiect vast.

Este foarte bine dacă practicăm în paralel şi psihanaliza pe cont propriu. Iată mai jos câteva sugestii pentru disecţia ego-ului:

Atenţia trebuie orientată cu precădere, în mod intuitiv, asupra aspectelor marcate de ego. Deci, să zicem, raţionamentele matematice sau ştiinţifice care nu trezesc reacţii personale nu sunt de interes pentru Cunoaşterea de Sine. Atenţia trebuie să se trezească din letargie, deşi ar trebui să fie mereu activă, în mod special la acţiunile egotice (aşa cum sunt activate camerele video la prima mişcare a unui obiect în cadru).

Scopul ultim al acestei metode este să ajungem să ne autoexaminăm foarte rapid, în chiar secunda conştientizării gândurilor sau emoţiilor asociate cu evenimentele exterioare la care suntem Atenţi. Nu e cazul să ne pierdem în analize psihanalitice timp de ore întregi! Să nu facem din egou un erou, ci dimpotrivă, să-l facem de râs! Analizându-ne reacţiile mentale, atât de previzibile, vom ajunge ulterior să ne ruşinăm noi înşine de mecanicitatea gândirii noastre, de repetiţii, obişnuinţe, de căutarea obsesiv-compulsivă a senzaţiilor plăcute şi respingerea celor neplăcute, de instinctele necontrolate, de lipsa de libertate a gândirii şi emoţiilor.

Mai recomand studierea mecanismelor de apărare ale ego-ului, descoperite de Freud şi aprofundate de urmaşii săi psihanalişti. Este un exemplu remarcabil de analiză a psihicului prin prisma intereselor ego-ului. Treptat, repetând autoanaliza, ne vom dezvolta abilitatea autocunoaşterii, pe care savantul Howard Gardner o numeşte „inteligenţă intrapersonală”. Unii oameni o deţin nativ, dar nu i-au dat încă importanţa cuvenită...

Dar oare nu este tot ego-ul, acum arogându-şi aere de superioritate, cel care pretinde că a descoperit lacunele minţii, încercând să se camufleze?! Tradiţia antică indiană ne sugerează că nu. Conform acesteia, inteligenţa discriminativă (BUDDHI) este superioară ego-ului (AHAMKARA), deci îl poate testa şi interoga de la un alt nivel. Putem avea deplină încredere că această formă de autoanaliză ne va îmbunătăţi cunoaşterea de sine şi autocontrolul.

AUTOCUNOAŞTEREA – RUTINA PSIHOLOGILOR

Metoda cunoaşterii de sine este recomandată pentru căutătorii adevărului încă din antichitate. Rezultatele ei se arată încă de la început, chiar şi fără atingerea iluminării spirituale, aducând tot mai multă înţelepciune în viaţa practicantului. Acesta capătă abilităţi psihologice pe care mulţi psihoterapeuţi şi le-ar dori.

De fapt, în cursurile de formare profesională, aceştia din urmă sunt învăţaţi, ba chiar obligaţi să se autocunoască, pentru a-şi elimina vulnerabilităţile psihice. Mai târziu, contactul permanent cu problemele clienţilor îi face experţi în depistarea „vrăjelilor” minţii umane. De ce atunci psihoterapeuţii nu ating iluminarea? Poate pentru că ei nu-şi doresc să scape de ego (considerându-l absolut necesar fiinţării) şi sunt handicapaţi de paradigma materialistă folosită în învăţământul universitar. Adevărul este că unii au atins iluminarea, iar câţiva sunt celebri în lumea autorilor de cărţi spirituale.

OBSTACOLE

Pe calea Cunoaşterii de Sine vor apare, fără nicio îndoială, obstacole greu de trecut. Deşi s-ar părea că nimic nu ne poate împiedica să fim pur şi simplu Atenţi la noi înşine, practic, multe lucruri din jurul nostru parcă se coalizează împotrivă. Bruiajul terestru, tehnologic, social, demonic şi karmic este atât de intens uneori, încât trecem prin perioade „nebune”, care ne scot din confortul psihologic în care aveam tihna meditaţiei, contemplării şi a păcii interioare. Greutăţile vieţii sunt utile pentru a ne testa nivelul de înţelepciune la care am ajuns, dar de multe ori ne şi blochează progresul interior. Viaţa pe Pământ este tot mai complicată şi ar trebui să fim mulţumiţi când avem răgazul să ne reconectăm la Natură, la Spirit şi Dumnezeu.

Pe lângă piedicile exterioare, însuşi ego-ul pare că foloseşte arme teribile cu care se apără de intenţia noastră de a-l destrăma. Iată câteva tipuri de arme psihologice (sau psihotronice, dacă vreţi!) cu care luptă ego-ul:

- DELĂSAREA. Începătorii, dar şi cei mai avansaţi se mai lasă pe tânjală cu practica spirituală. Lor li se adresa Isus: „Vegheaţi, căci nu ştiţi când vine ispita!”

Delăsarea provine uneori din plictis şi lipsa unui progres vizibil. Soluţia este să ne realimentăm entuziasmul aspiraţiei prin: lecturi inspirate, discuţii cu alţi aspiranţi, simpla vedere a unui realizat spiritual.

- MANIERISMUL sau CULTUL. Pentru cei oarecum experimentaţi, metoda a devenit un scop în sine. Ajungem la un moment dat să practicăm doar din rutină. Unii dintre noi punem apărarea cultului mai presus de respectarea unor principii divin-morale. Regretabil, am devenit sclavii propriei noastre credinţe şi metode.

Ilie Cioară ne-a transmis: Să nu faceţi nici un fel de ideal de urmărit şi atins din îndrumările mele privitoare la „Cunoaşterea de Sine”! Să înţelegem deci că: orice adevăr rostit este relativ, să nu confundăm mijlocul cu scopul, să respingem orice cult al personalităţii, eficienţa metodelor psihice depind de cel ce le practică, să apelăm întotdeauna la propria intuiţie (care este glasul Spiritului)!

- PREAMĂRIREA. Cei bine avansaţi pe o cale spirituală au suferit nişte mutaţii evidente în psihic, chiar unele percepţii speciale, neavute de ceilalţi semeni. Aceste semne clare de succes le dau încredere în metodă şi în ei înşişi, dar, din păcate, vin „la pachet” cu orgoliul spiritual. Singura soluţie este smerenia. Dacă nu a fost deja cultivată, numai nişte umilinţe teribile o mai pot trezi în acest „semizeu” autoînchipuit.

ASALTUL ÎNŢELEPCIUNII

Ilie Cioară a descoperit singur ceea ce doctrina non-dualismului spiritual propovăduieşte în lume cu tot mai mare succes. Aceasta este încă o dovadă că Adevărul este unul şi acelaşi. Mulţi iluminaţi ies azi în public să-şi împărtăşească experienţele şi să ne inspire. Ken Wilber, Mooji, Adyashanti, Peter Fenner şi alţii ne îndeamnă în diverse maniere să găsim acest Adevăr unic.

În încheiere, câteva cuvinte inspirate ale unui alt iluminat, Don Miguel Ruiz, scrise în cartea „Arta de a iubi”:

„Începând din clipa atingerii stării de Înţelepciune, toate convingerile care conduc la nefericire, la luptă, care fac viaţa să fie atât de dificilă, dispar pur şi simplu. Când omul se abandonează adevăratului său Eu, el se abandonează în faţa Vieţii, în faţa lui Dumnezeu. După abandonarea ego-ului, lupta dispare, dispare şi rezistenţa, deci şi suferinţa.

Omul înţelept este liber să îşi folosească mintea şi să îşi controleze viaţa aşa cum doreşte. O minte sănătoasă nu este afectată de Parazit, ea este la fel de liberă cum era înainte de domesticire.

Înţeleptul nu se mai foloseşte de toate imaginile pe care şi le-a creat de-a lungul timpului. El se acceptă pe sine însuşi aşa cum este, iar asta duce la acceptarea celor din jur aşa cum sunt.

Imaginaţi-vă că v-aţi trezit brusc de sub magia Visului şi că v-aţi vindecat complet. Nu mai aveţi nici un fel de răni, deci nici otravă emoţională.”