Frumuseţea şi înţelepciunea
zilei de 6 noiembrie 2022

Este scris în cartea "Facerea" că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său şi, de veacuri, evreii şi creştinii citează acest verset: "Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră"... Ei o citează, da, dar au aprofundat oare cu adevărat sensul acestei revelaţii pentru a-i trage toate consecinţele? Nu, şi ei continuă să se plângă că nu primesc răspuns la rugăciunile lor. 

A spune că Dumnezeu ne-a creat după chipul său, înseamnă că El a introdus în noi o chintesenţă din El Însuşi, de aceeaşi lumină, de aceeaşi puritate, de aceeaşi putere. Ştiinţa Iniţiatică numeşte această chintesenţă divină din noi Eul Superior. De fiecare dată când ne concentrăm asupra Eului Superior, noi ne legăm de Creator. Datorită strădaniilor depuse pentru a atinge acest centru, acest vârf ce se află în noi, noi facem să ţâşnească o lumină, o forţă ce ne va însufleţi toate celulele corpului. Iar această lumină, această forţă sunt, de fiecare dată, nişte răspunsuri pe care Dumnezeu le dă rugăciunilor noastre.

"OMRAAM" MIKHAEL AIVANHOV

 

<  Înapoi la Prima pagină Spiritus