Frumuseţea şi înţelepciunea
zilei de 29 decembrie 2022

Dumnezeu ne-a dăruit viaţa, dar pentru a fi cu adevărat vii, trebuie să facem ceva. Depinde de noi să întărim, să facem mai frumoasă, mai subtilă această viaţă ce am primit-o. 

Viaţa are o infinitate de grade. Cel care rămâne în gradele sale inferioare poate intra în legătură numai cu realităţile aflate la nivelul său. El taie interior legătura cu Izvorul Divin, iar aceasta ruptură îi dă, încet-încet, senzaţia că nimic nu are sens, pentru el nu mai există nicio putere superioară ce guvernează universul, numită Dumnezeu sau altfel. Când rămânem aşa de jos în propria conştiinţă, cum am putea sesiza ceva din realităţile sublime, cum am putea să ne bucurăm de existenţa Domnului?! Nu Îl simţim nici în noi înşine, nici în afara noastră. Pentru a simţi viaţa divină, trebuie să ne divinizăm mai întâi propria viaţă. Numai viaţa divină din noi poate trezi centrii spirituali ce ne vor permite să simţim prezenţa Domnului în noi, precum şi în oricare fiinţă şi orice lucru.

"OMRAAM" MIKHAEL AIVANHOV

 

<  Înapoi la Prima pagină Spiritus