< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Nondualismul radical este nondualism pur, nepoluat de spiritualitate.
Spiritualitatea vorbeşte de Dumnezeu ca de un secret închis păcătoşilor.
Nondualismul, ca de un secret deschis, încercând să-l descrie oricui, dar admiţând că nu poate fi descris. El pare inaccesibil minţii, dar asta doar până într-o zi, când încetează să mai fie un secret.
< Sus >
Fiecare creatură este un vis al lui Dumnezeu. Iar dacă nu-ţi place vreunul dintre visele Sale, fiindcă nu se potriveşte cu visul-care-eşti-tu, ce dacă?! Sau dacă invidiezi un alt vis, fiindcă e mai frumos decât al tău, ce dacă?! Toate sunt la fel de intense şi trecătoare ca orice vis. Fascinant pe moment, dar care nu mai contează la trezire...
< Sus >
Gândeşte-te că iluminarea vine, vine, nu e opţiunea ta. Dar e ca o moarte. Se va manifesta prin corpul tău, care se va lipsi de „tine”. E ca atunci când corpul îţi este luat în posesie de alt spirit. Doar că nu va fi alt spirit, ci Dumnezeu.
Îţi pasă acum ce se va întâmpla cu acel corp, care nu va mai fi „al tău”, din care „tu” vei lipsi? Lasă viitorul în pace, nu mai visa la iluminare şi bucură-te de clipele acestea, când încă eşti „tu”.
Există multe feluri de a muri când trupul se dezintegrează. Însă un tip special de moarte, la care nu te-ai gândit, este când un spirit îţi ia în posesie trupul, practic, alungându-te definitiv din el. Asta se numeşte „posedare”. Te desparţi forţat de trup, exact ca la moartea fizică. Dar e o moarte ciudată, în care nu mori nici tu, nici trupul...
Dar şi mai ciudată e moartea nonduală. De data asta, „tu” te stafideşti, te topeşti, te dizolvi în infinit, iar trupul rămâne să trăiască în continuare, condus direct de Dumnezeu. Deci „tu” dispari, iar trupul trăieşte bine-mersi. Moartea asta se numeşte, uneori, iluminare sau eliberare.
< Sus >
Nondualiştii radicali nu sunt învăţători, ei nu dau sfaturi de pe poziţia de maestru, ci doar sfaturi de bun-simţ, omeneşti. Pot fi, cel mult, „dezvăţători”, adică să contrazică orice credeai tu a fi adevărat.
Nondualiştii care promovează numai o poziţie sunt neapărat nişte învăţători. Nimic rău în asta... Pare chiar un titlu de mândrie să fii învăţător spiritual sau învăţător nondualist.
Iată ce fac învăţătorii nondualişti, în general:
Recomandă tuturor să facă ce făceau ei când au primit Graţia iluminării.
Recomandă tuturor să aibă atitudinea pe care o aveau ei înainte de a primi Graţia iluminării.
Recomandă tuturor să se comporte şi să gândească ca ei acum, după ce au primit Graţia iluminării.
Le doresc succes tuturor! 😊
< Sus >
- Mă simt fixat într-un centru, ca o insectă înfiptă într-un ac. Uneori, centrul pare a fi în cap, alteori pare a fi în plexul solar... E punctul meu de vedere. Şi oriunde m-aş duce, punctul ăsta mă însoţeşte, stă lipit de mine. Chiar şi când am un vis, tot din acest centru de comandă şi control visez.
- E un fals control şi un fals centru. Nu controlezi nimic şi nu există niciun centru nicăieri. E doar un coşmar, dragule. Tu exişti pretutindeni, n-ai limite şi nici corp.
Aparentul trup nu-i al „tău”, fiindcă „tu” nu există. „Eul” este iluzia de persoană autocentrată în corp. O iluzie, deci, un coşmar chiar, fiindcă ceea ce-i în jurul tău ţi se pare că poate deveni oricând un posibil pericol. Cauza anxietăţii este iluzia că ai avea un centru. O iluzie perfectă.
Punctul tău unic de vedere e ca o cetate mereu sub asediu.
Dar tu nu eşti un punct, ci tot spaţiul, pe care nu-l ameninţă nimic, fiindcă e gol şi infinit... Zboară, deci, din vârful turnului încotro doreşti, lasă-ţi în urmă temerile fără temei.
Cum spunea un înţelept, "eşti un cerc al cărui centru este pretutideni, iar circumferinţa, niciunde".
< Sus >
Jim Newman şi-a ales cuvintele. El spune că, pe de o parte, există dorinţele egotice, prin care eul vrea să capete o experienţă mai bună, doreşte mereu ceva mai mult. Când dorinţa e împlinită, apare o satisfacţie temporară, dar care este repede înlocuită cu o nouă dorinţă.
Pe de altă parte, există o jinduire inconştientă către împlinire, adică către dispariţia dorinţelor.
Nondualismul atrage oameni care au şi jinduire, şi dorinţă, uneori din ambele. Dar nondualismul radical nu oferă satisfacerea niciunei dorinţe, aşa că unele eu-ri vor fi repede plictisite. Dar dacă motivul este jinduirea, atunci nondualismul va atrage magnetic, ca un sorb într-un abis de moarte a eu-lui.
Nondualismul radical a început cu puţine cuvinte, pe care nondualiştii le cam repetă. Nici nu prea e mult de zis, dar ce se spune e copleşitor, dacă e priceput. Aceste expresii se tot reciclează de la unul la altul, la cei care provin din şcoala de gândire a lui Tony Parsons. Totuşi, cu timpul, morişca cuvintelor atrage de pe margine şi altele noi, iar creativitatea se dezvoltă nestânjenită, de exemplu, ca la Emerson din Toronto.
< Sus >
Eul este experienţa separării şi atât. Nu e o entitate, ci o experienţă divină. Separarea în spaţiu, între mine şi restul lumii.
Dar şi separarea în timp. Individul simte că acum îi lipseşte ceva pentru a fi mulţumit şi atunci se străduieşte să găsească o experienţă mai bună în viitor. Fericirea va veni dacă el va deveni mai bun, poate.
Uneori, eforturile lui dau roade şi capătă o satisfacţie, care însă nu durează niciodată, din cauză că eul separat nu se poate simţi complet. Un fragment nu este întregul.
Împlinirea apare automat numai când dispare individul, iar separarea se dizolvă în Unime. Eul individual poate fi satisfăcut uneori, dar niciodată împlinit.
< Sus >
Eul vine mereu în urma evenimentelor, dar şi le arogă, ca şi cum el le-ar fi produs. Este iluzia liber-arbitrului.
Eul e ca o ghiulea agăţată de piciorul fiecărui eveniment. Mersul întâmplărilor ar fi uşor, dar ghiuleaua îl face să pară greu, serios, grav.
Prin iluminare, când ghiuleaua se desprinde, mersul redevine uşor, dar în acelaşi timp se observă că n-a existat nicio ghiulea, niciodată, a fost doar o autosugestie negativă, un efect nocebo.
< Sus >
Sinele Dumnezeu este ca un conducător de dronă sinucigaşă. Îi pasă Lui că drona va fi distrusă pentru a-şi îndeplini scopul?! Sigur că nu. Va trece imediat să conducă o altă dronă, în altă misiune.
< Sus >
Dumnezeu este întotdeauna sincer. Ca un meteorolog. De fiecare dată spune altceva. Pentru că tu vrei să auzi altceva.
< Sus >
Te-ai convins că lucrurile nu se întâmplă cum vrei tu în viaţă, deci n-ai libertate de făptuire. Nici nu gândeşti ce vrei tu, deci n-ai libertate de alegere. Acum a venit vremea să te răfuieşti cu cine te-a păcălit că ai avea liber-arbitru: eul.
Eul este însăşi Amăgirea. Ce-ar fi să nu-l mai crezi niciodată în nicio privinţă?! I-ai face cel mai mare rău, pe care-l şi merită. Iar ţie, cel mai mare bine.
< Sus >
Nondualistul radical este ca un coach de bungee-jumping. El nu merge din uşă în uşă cu promoţii de genul „Nu vreţi să vă aruncaţi în gol de pe pod? Vă împing eu, nicio problemă...”
Ci doar stă lipit de pod, aşteptând vreun disperat de ocazie.
< Sus >
Pentru orice lucru şi fiinţă oamenii au inventat cuvinte diferite. Doar pentru propria persoană există unul singur: Eu. Pentru că Eu este o unică Fiinţă cu nenumărate feţe.
< Sus >
Oamenii fericiţi nu se înghesuie să dea sfaturi altora cum să fie fericiţi. Sfaturile vin de la cei nefericiţi, care caută să ne convingă că ei ştiu să fie fericiţi. Odată ce îi credem, speră să se convingă chiar şi ei.
Dar fericirea NU e o ştiinţă. Este o... habar n-am ce. Mai bine, întrebaţi-i pe ăia cu sfaturile.
< Sus >
Pentru a fi fericiţi, unii experţi în dezvoltare personală ne propun: Spuneţi NU cuvântului „nu”! Ceva în genul filmului „Yesman”...
Doar că, dacă îl scoţi pe „nu”, trebuie să-l scoţi şi pe „da” din dicţionarul personal. Altfel nu funcţionează dualitatea.
< Sus >
Fiecare fiinţă – vizibilă, invizibilă, mare, mică, importantă, neimportantă – este ca o frână pe care şi-o pune Divinul la atotcunoaşterea Sa. El se exprimă şi se manifestă prin fiecare, dar cu măsuri diferite. Orice fiinţă se încadrează într-o măsură.
Singura nemăsurată e Sursa Absolută, care ştie totul, poate totul, este totul, dar nu apare nicăieri ca s-o putem vedea ca pe un obiect. Ea poate apare doar ca fiinţe măsurabile, limitate, care-i transmit intenţia de moment şi loc.
< Sus >
În starea de alienare te simţi însingurat, deşi eşti înconjurat de oameni (lonely, but not alone). Alienarea este un simptom îngrijorător al societăţii occidentale, civilizate.
În starea de iluminare, eşti de unul singur, dar nu te simţi însingurat (alone, but not lonely). Tu eşti tot universul. Irecuperabil de singur. Infinit de bogat şi plin cu de toate.
< Sus >
Când eul începe să se dizolve, simţi că te dilaţi, că te expansionezi în spaţiu, începând din centrul pieptului. Inima şi timusul devine locul unde simţi toată vastitatea spaţiului, în mod paradoxal. Infinitul libertăţii are un ecou în cuşca pieptului.
< Sus >
Omul spiritual află cu uimire că nu trebuie să practice nimic pentru a deveni Totul.
Iar cel care nu s-a preocupat de spiritualitate află cu stupoare că există metode pentru a deveni Nimic.
Nondualitatea ne surprinde mereu!
< Sus >
Entuziasm juvenil: „Simt că pot face orice!”. Este admirabil optimismul şi încrederea în sine. Într-adevăr, eşti ca o celulă stem, care poate deveni orice alt fel de celulă în organism.
Totuşi, nu uita că, odată specializată, aşa va rămâne, nu se mai poate transforma în altfel de celulă. Şi atunci nu va mai putea face chiar orice...
Desigur, omul este polifuncţional şi mai maleabil decât o simplă celulă biologică, dar se supune limitelor personalităţii şi destinului său.
< Sus >
Compararea ego-ului cu o celulă canceroasă, care nu ţine cont de nevoile celulelor vecine şi se înmulţeşte nejustificat, are o problemuţă. Ea presupune şi implicaţia inversă, anume că celula canceroasă are şi ea un ego!
Dar asta contravine ipotezei că numai omul are un ego, cu care poate face bine, dar şi rău, prin liberul său arbitru.
Or, dacă celula nu poate avea un ego, înseamnă că ego-ul nu există decât în imaginaţia noastră. Atât răul făcut de om, cât şi răul făcut de celula canceroasă au aceeaşi sursă, anume Sursa.
< Sus >
Tot ce există este Dumnezeu. Tot ce se petrece este Dumnezeu contorsionându-se şi smucindu-se în diverse feluri. Sau, mai elegant spus, dansând din tot corpul Său, precum Shiva Nataraja.
< Sus >
Tu te crezi plin de defecte şi că Sinele este numai frumuseţe, linişte, armonie. Iluminarea înseamnă să vezi că şi defectele sunt tot ale Sinelui.
Nu se poate! Şi atunci cine sunt eu?
Tu eşti nimic. Prin iluminare, te resorbi în zero, care ai fost mereu. Iar Sinele se revelează a fi totul.
Însă, culmea culmilor, tu şi Sinele sunteţi unul şi acelaşi. Asta, da, surpriză!
< Sus >
De ce nu poţi privi pe altcineva drept în ochi? Din cauza eu-lui tău. El se fâstâceşte sau se simte atacat sau are alte reacţii personale.
Când în ochii celuilalt Te vezi pe Tine, te simţi acasă, nu te mai temi de intimitate.
Desigur, nu este o metodă de iluminare să priveşti ore întregi în ochii celuilalt, deşi în tantra se foloseşte şi asta. Nu o lua ca pe o tehnică magică, ci doar noteaz-o în vademecum-ul tău spiritual. Nu există nicio tehnică de iluminare.
< Sus >
Există vreo legătură între evoluţia spirituală şi iluminarea nonduală?
Evoluţia urmează traiectoria unei spirale, pe când iluminarea nonduală este revenirea la acelaşi centru invizibil al spiralei.
Evoluţia urmează tipare fractalice. Ea se reiterează la o scară mai mare şi tot mai mare. Nu are sfârşit, la fel ca fractalii. Şi nici nu are nevoie de un final; „culmea evoluţiei” este un nonsens.
Oricât de infinit de mare este universul vizibil, savanţii se gândesc acum că Big Bang-ul a fost doar naşterea universului dintr-un alt univers anterior. Iar şirul Creaţiei poate merge la infinit.
Mai mult, savanţii consideră că există şi acum alte universuri paralele şi că, în anumite zone, ele se întrepătrund. Nu sunt scenarii Sci-Fi, ci ipoteze matematice. Iar cu matematica nu te joci...
Vizualizaţi iteraţii fractalice, nesfârşite şi totuşi diferite, ale setului Mandelbrot
< Sus >
- Cum ar putea fi explicată intuiţia din perspectivă spirituală? (întreabă cineva pe internet)
- Dacă ar putea fi explicată, n-ar mai fi intuiţie, ci gândire.
Între intuiţie şi raţiune există o singură diferenţă minoră. Intuiţia reprezintă nişte gânduri venite din neant, care n-au nicio legătură cu ce ştiam. Raţiunea reprezintă tot nişte gânduri venite din neant, dar care se leagă cumva de ceea ce ştiam deja. Sursa lor e aceeaşi: neantul.
< Sus >
Când se întâmplă iluminarea, poate să nu fie acea stare beatifică mult-aşteptată şi proslăvită peste tot. Resturile de ego se zvârcolesc ca o găină căreia i s-a tăiat gâtul. Nu e un spectacol plăcut, la început. Dar după ce-i jumulită, tăiată şi preparată gustos, ospăţul e garantat. Eliberarea de eu este celebrată cum se cuvine.
< Sus >
Veşnicie, infinit, libertate, creativitate, fericire, inocenţă, nimic, necondiţionat – iată câteva cuvinte care au o legătură directă cu Dumnezeu şi la care merită să medităm profund. Nu avem multe care să fie cu adevărat reprezentative pentru Absolut sau Sursă. Chiar şi pe aceste cuvinte sublime, oamenii au reuşit să le diminueze cumva, să le distorsioneze după mintea lor.
Una din distorsiuni este expresia „iubire necondiţionată”, care ne dă impresia că Absolutul ar fi precum iubirea omenească, dar extinsă la toate persoanele din lume. Iar de aici, îndemnul spiritual de a-i iubi pe toţi. Este o imposibilitate practică, din simplul motiv că iubirea omenească se slujeşte de corpuri umane, care sunt croite din personalităţi diferite, uneori antagonice. „Iubirea necondiţionată” a Divinului se adresează nu numai oamenilor, ci tuturor creaturilor, obiectelor şi fenomenelor. Oare tu ai putea iubi vântul cu aceeaşi intensitate ca pe copiii tăi?!
Cel mai corect ar fi să lăsăm cuvântul „iubire” de-o parte, fiindcă are multe înţelesuri şi s-a cam demonetizat. Să folosim, în schimb, cuvântul-cheie „necondiţionat”, ce rimează cu „libertatea” absolută.
< Sus >
Am scris aforisme. La un moment dat, mă voi apuca şi de euforisme. Primele se scrijelesc cu peniţa minţii, celelalte se pictează cu puful inimii.
Aforismele se mai numesc dictoane sau maxime. Calitatea specifică acestor maxime e că au o lungime minimă. 😊
Câteva exemple:
- Viaţa nu are niciun scop. Trăim aşa, degeaba. Nu avem unde ne grăbi.
- Nu se întâmplă nimic în Realitate. Doar în irealitate e multă agitaţie inutilă...
- Mintea minte. Faptele sunt reale, dar semnificaţiile lor există doar în minte.
- Timpul nu există. Deci tot ce credem noi este fals. Oare, dacă n-am crede, lumea s-ar sfârşi?!...
- Când clepsidra timpului cade din picioare, nisipul nu mai curge, şi ia forma unui opt culcat – infinitul. Eternitatea înseamnă oprirea completă a timpului, nicidecum prelungirea lui fără limită.
8 → ∞
< Sus >
● Homospiritual – "Eu sunt fundamentalist religios"
● Heterospiritual – "Eu sunt ecumenist religios"
● Trans-spiritual – "Eu comunic direct cu spiritele"
● Bispiritual – "Eu cred în Dumnezeu şi în bani"
● Autospiritual – "Eu sunt nondualist"
● Aspiritual – "Eu sunt ateu"
● Spiritual-fluid – "Eu trec uşor de la o credinţă la alta"
● Travestit spiritual – "Eu adopt o credinţă pentru diverse avantaje"
● Gay-spiritual – "Eu cred într-un Zeu Suprem"
● Lesbi-spiritual – "Eu cred într-o Zeiţă Supremă"
● Queer-spiritual – orice altceva nemenţionat
< Sus >
Nu te supăra că încă nu eşti iluminat! Va veni şi eliberarea până la urmă, iar atunci vei vedea că ai fost întotdeauna liber. Cum spune Lisa Cairns: «Iluminarea, golirea de eu, este ca defecaţia. Nu contează cât eşti de constipat; până la urmă, tot o să te goleşti.»
Sau, cum spune neamţul: „Alles hat ein Ende. Nur die Wurst hat zwei.” În traducere: Toate au un capăt. Numai cârnatul are două. 😊
Răzvan A. Petre
14 iunie 2024
< Sus >