<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


PLANURILE VIBRATORII OGLINDESC IMAGINAŢIA DIVINĂ

de Răzvan-Alexandru Petre

Cele cinci corpuri sau învelişuri  icon  Lev Shestov

Omului spiritual i s-a propus următoarea schemă de gândire:

Cele cinci corpuri sau învelişuri 

Omul este o creatură holistică, adică e format din cinci corpuri sau învelişuri (fizic, eteric, astral, mental şi spiritual), între care există influenţe reciproce, legături cauzale. De asemenea, în fiecare corp acţionează legea cauzalităţii specifice acelui plan de vibraţie. Holistic înseamnă cauzalitate locală întrepătrunsă cu alte cauzalităţi mai îndepărtate.

De pildă, vindecările făcute de şamani acţionează direct asupra corpului eteric-energetic. Iar efectele se fac simţite în corpul fizic, prin influenţă de sus în jos. Un alt exemplu: forţa elefantului nu poate fi explicată prin slaba calitate energetică a hranei sale vegetariene. „Iarbă, mănânci, iarbă poţi” spune românul, dar sloganul ăsta nu se aplică aici. Ştiinţa materialistă nu poate explica acest mister şi multe altele, ci trebuie să facă apel la un alt gen de ştiinţă, cea ocultă sau esoterică sau paranormală sau eteric-energetică.

Aiurea! Toate învelişurile sau corpurile sunt iluzorii. Totul e produsul Imaginaţiei divine. Nu există nicio legătură reală între planuri, fiindcă există o singură Iluzie. Legătura este şi ea la fel de iluzorie.

Sau, dacă vreţi neapărat, este o simplă oglindire. Adică, Imaginaţia divină stabileşte un scop, care se oglindeşte în toate cele cinci planuri simultan, dacă e nevoie. Niciunul dintre planuri nu este cauza decisivă, care să-şi răsfrângă influenţa asupra celorlalte planuri. Nu! Sunt cinci imagini reflectate ale Luminii Divine în oglinzi diferite. Fiecare oglindă are propriile atribute de distorsiune, care modifică cumva Lumina primordială.

5 mirrors

Modelul ierarhic al planurilor „de sus în jos” e fals. Există o Lumină în centru şi 5 (sau mai multe) oglinzi de jur împrejur. De aceea, putem explica lumea pe baza legilor dintr-un singur plan, excluzându-le pe celelalte. Logica atee este la fel de valabilă ca logica spiritualistă.

Desigur, în faţa ştiinţei materialiste vor apare şi miracole inexplicabile. Dar nu pentru că vin influenţe din alte planuri (deşi aşa s-ar explica logic-spiritualist), ci fiindcă asta e Voinţa creatoare, să-şi încalce propriile reguli. Însă dacă vrem neapărat explicaţii logice, le vom primi sub această formă: sunt energii subtile din alte planuri vibratorii.

Iată aceeaşi idee sub alt formă: Există o Cauză unică pentru totul şi orice (bulina albastră din centru). Dar cine stă la periferie va vedea o spirală de cauze şi efecte, într-o curgere nesfârşită (săgeţile negre).

spirala cauzală

< Sus >

De fapt, nu există nicio Voinţă care să vrea întâi ceva, iar apoi să se contrazică. Absolutul nu vrea niciodată nimic, ci doar se manifestă direct, nepremeditat. Da, că este o manifestare contradictorie, suntem de acord. Găsim în lume toate extremele, toate antagonismele posibile. Dar asta pentru că Absolutul este foarte curios să-şi exprime toate potenţialităţile, fără niciun plan dinainte. (Care „dinainte”? că nu există timp...)

Îndeobşte, se spune că „excepţiile întăresc regula”, ceea ce pare total ilogic. Chiar şi o singură excepţie dărâmă orice regulă, nu-i aşa?! Din punct de vedere metafizic, excepţiile ne arată că nu există reguli infailibile, chiar şi legile fizice pot fi încălcate, după cum ne demonstrează magicienii. Legile naturii sunt doar o iluzie persistentă, dar dorită de Creator. Nu ştim cum ar arăta o lume fără legi, fără reguli. Poate că-i mai bine să credem că totul este bine ordonat în jurul nostru... Dacă ne-am da seama că plutim într-un necunoscut absolut, ne-am speria şi am intra în depresie, nu-i aşa?!

«Dacă morile ar putea vorbi, precis s-ar lăuda că ele dirijează vântul.» (Jules Renard)

Omul se împarte între Legea cauzalităţii şi Legea Graţiei, se spune. Prima acţionează continuu, iar a doua ocazional, întrerupând-o pe prima. Cam aşa explică spiritualitatea.

De fapt, mintea vede cauzalităţi, fiindcă numai asta vrea şi asta poate. De aceea, extinde cauzalitatea fizică la planurile subtile. Mintea nu poate pricepe că totul este Imaginaţia divină la lucru. Mintea vrea să ştie lucrurile bine aşezate, după o ordine şi ierarhie, ca să le poată cuprinde.

În China antică, infinitului i se spunea „zece mii”. Atât putea cuprinde mintea de atunci. Astăzi vorbim de miliarde de miliarde de miliarde. Dar nu putem să cuprindem aceste numere astronomice cu mintea noastră. Mintea înseamnă limite. Absolutul este realmente infinit în toate sensurile imaginabile.

«Dacă uşile percepţiei ar fi curăţate, fiecare lucru i-ar părea omului aşa cum este, Infinit. Căci omul s-a închis pe sine ca să vadă toate lucrurile prin colţurile înguste ale cavernei sale.» (William Blake, "Căsătoria Raiului şi Iadului")

În fiecare epocă, mintea colectivă se încadrează într-o paradigmă de gândire. În epoca următoare, paradigma se schimbă câte puţin, şi tot aşa. Există perioade de suprapunere, iar apoi de excludere reciprocă.

Mintea este instrumentul creator, care comandă Infinitului să ia formele pe care ea le înţelege la un moment dat. De aceea, nu există un Adevăr absolut, fiindcă toate adevărurile sunt definiţii mentale valabile într-o paradigmă. Absolutul este total permisiv pentru orice adevăr.

În afara minţii, nu există niciun Adevăr, ci doar un spaţiu ce admite orice. Marginile minţii creează adevărul ei parţial şi de moment. Un astfel de adevăr actual este modelul celor 5 planuri subtile suprapuse şi interconectate. El confirmă ideea că lumea ar fi obiectivă, iar conştiinţa se cuibăreşte unde poate şi ea în acest imens cosmos.

Evident, din punct de vedere nondualist, această viziune este total eronată. Nu există o lume obiectiv reală, ci ea este imaginată de unica Fiinţă. E imaginată în detalii incredibile, odată cu imaginarea timpului şi spaţiului.

< Sus >

Lev Shestov

O ilustrare a afirmaţiilor de mai sus ne este sugerată de cuvintele „anti-filosofului” interbelic Leon Chestov/Lev Shestov, principalul filozof existenţialist înainte de Jean-Paul Sartre.

«Trebuie admis că aparenta constanţă a fenomenelor naturale este un fapt enigmatic şi misterios în cel mai înalt grad; sunt chiar gata să spun că această constanţă prezintă un caracter nefiresc. De ce, de milioane de ani, nicio rază de lumină nu a trasat o curbă, nicio piatră nu a plutit pe apă, iar seminţele de sfeclă n-au produs niciodată ananas? Credeţi ce vreţi, dar mie lucrul mi se pare ciudat, monstruos şi numai inerţia raţiunii noastre stupide şi arogante a găsit epitetul „natural” pentru această stare de lucruri. […]

Dar dacă totul s-ar schimba brusc, dacă din seminţele de sfeclă ar ieşi uneori portocale, ananas, viţei sau chiar rinoceri, am fi la început foarte surprinşi, însă n-am avea ce răspunde şi am fi doar obligaţi să notăm noua ordine a lucrurilor, pe care am formula-o astfel: „seminţele de sfeclă produc uneori ananas, alteori viţei şi alteori rinoceri”. Descendenţii noştri, în zece sau douăzeci de generaţii, s-ar obişnui cu noua ordine a lucrurilor şi s-ar adapta la ea, ar înţelege-o la fel de bine pe cât înţelegem noi ordinea actuală şi chiar ar explica-o prin influenţa climei, a solului, prin prezenţa radiului etc... Căci faptul că o sămânţă mică produce o sfeclă enormă este la fel de neînţeles, cu toate explicaţiile botaniştilor, pe cât ar fi naşterea unui rinocer din aceeaşi sămânţă. Nu-i aşa?»

(Léon Chestov, «Le pouvoir des clefs / Potestas Clavium», 1928)

ciuperca astralSe pare că filosoful Shestov a avut intuiţia planului astral, unde domnesc alte reguli, şi a încercat să ne-o transmită cumva. Sau chiar intuiţia nondualităţii.

În acelaşi sens, vă propun să vă imaginaţi că astăzi muriţi şi, instantaneu, sunteţi proiectaţi în planul astral... După ce vă obişnuiţi puţin cu noile locuri şi oameni, ce gând vă dă târcoale? „Ce mănânc astăzi?”. E un gând ridicol în planul astral, unde nimeni nu are nevoie să mănânce, dar condiţionările mentale încă sunt puternice în cei care au murit de curând. Cu atât mai puternice sunt cât încă trăim în planul fizic. La asta voia să ne atragă atenţia Shestov.

El obişnuia să critice şi să satirizeze atitudinile noastre fundamentale în chestiunile vieţii. Pivotul operei sale este expresia „Totul este posibil”. Nu este nihilism, ci o scuturare a psihicului uman de vechile sale legături şi limite. El credea că filosofia trebuie să se preocupe de chestiuni precum libertatea, Dumnezeu şi nemurirea, care nu pot fi soluţionate de ştiinţă. În ultimă analiză, "viaţa însăşi nu poate fi înţeleasă printr-o analiză raţională sau metafizică", spunea Shestov.

El nu se opunea raţiunii, ci doar raţionalismului şi scientismului, care tind să considere raţiunea ca pe un fel de Dumnezeu omniscient şi omnipotent, care l-ar putea constrânge până şi pe adevăratul Dumnezeu, din necesităţi logice. Această tendinţă vine din frica omului de un Dumnezeu arbitrar, imprevizibil şi periculos. Această carenţă a filosofiei occidentale Shestov o contrează, pe urmele lui Søren Kierkegaard, prin ideea că Absolutul nu poate fi limitat de raţiune:

«Şi cum vor mai suspina oamenii uşuraţi când vor descoperi brusc că Dumnezeul viu şi adevărat nu seamănă în niciun fel cu cel pe care li l-a sugerat mintea lor până atunci!» (Lev Shestov, „Atena şi Ierusalim”)

«În limitele raţiunii se poate crea o ştiinţă, o sublimă etică şi chiar o religie; dar pentru a-l găsi pe Dumnezeu trebuie să te rupi de seducţiile raţiunii, cu toate constrângerile sale fizice şi morale, şi să mergi la altă sursă a adevărului. În Scriptură, această sursă poartă numele enigmatic de „credinţă”, care este acea dimensiune a gândului unde adevărul se abandonează bucuros şi fără teamă la dispoziţia Creatorului, oricare ar fi ea.» (ibidem)

Răzvan A. Petre
17 mai 2024

< Sus >