Poezisme soresciene

- Şi dacă ţi-aş spune că
cercul e o spirală văzută din faţă,
adică o linie care nu se ţine de cuvânt?!

Şi că, în preajma unei găuri negre,
linia timpului devine şarpele care-şi înghite coada?!

Şi că roata în care aleargă şoricelul
de grija viitorului (deja sortit, de altfel)
e o cale întinsă la infinit,
albită de lumina siderală?!

Şi că, tot mergând drept, din stea în stea,
te învârţi prin Calea Lactee, grija ta fiind acum
doar să le pictezi în culorile lor originare?!

Călătorind pe marginea sferei cosmice,
linia şi cercul se confundă, în mod clar!

Nichita, poetul nedual

Nichita şi Rumi
au împărţit harta lumii
în cel care nu mai doarme
şi cel care nu mai moare.

Nichita şi-a păstrat ţara,
iar Rumi a cucerit restul traducerilor.
Aşa îşi împart lumea marile Puteri,
la un pahar de vorbă...

Iar omenirea era doar de umplutură,
le umplea paharul gol
al tăcerii lor profunde
cu exclamaţii de neînţelegere.

„E un mistic!”, îl acuzau unii.
„E un poet!”, îl apărau alţii.
„E un boem. Ar trebui pus la muncă”,
discutau cei cu simţul răspunderii.

„Opriţi-vă!”, se arunca Nichita,
cu suta lui de kilograme,
strivindu-i pe cei care murdăreau
Necuvântul cu platitudinile lor.

Şi atunci scotea pe gură
rotocoale de fum poetic,
pe care ei se grăbeau să-l prindă
în capsule etanşe
sau să-l noteze pe şerveţele.

Iar când şi acesta se termina,
strângeau sudoarea poetului
în ceşti de porţelan,
din care sorbeau divina împărtăşanie,
sperând să capete şi ei puţin har
cu care să înfăţişeze,
în cenacluri mistice de seară,
Necuvântul
sau Nedualul, cum i se mai spune.

Dar niciunul nu voia să-L trăiască,
ci doar să vorbească despre El.
Aşa cum vorbea-trăia Nichita,
aruncând rostiri neînţelese
despre Nedual
sau Neînţeles, cum i se mai spune.

Poezia care a existat doar un minut

Criticul literar Alex Ştefănescu, despre o întâlnire cu Nichita:

«„Acum – a continuat Nichita Stănescu – scrie pe o foaie separată încă o poezie!“ Şi a mai compus una, pe loc, mai frumoasă decât toate celelalte zece. Eram ameţit de admiraţie. „Îţi place?“ „Da! Da!“ „În cazul ăsta, să-i dăm foc ca să rămână numai a noastră.“ Mi-a luat foaia din mână şi i-a dat foc cu bricheta, trimiţând în neant o poezie care existase doar un minut.» (sursa)

Nimic

Nu e nimeni

Dumnezeu se priveşte
în oglinda minţii umane,
dar nu se vede,
oglinda având praf de ego.

Apoi, Dumnezeu ia o cârpă
şi şterge oglinda
până îi redă luciul de odinioară.

Secretul deschis

Dar nu există niciun Creator,
însă nu deoarece creaţia s-ar fi auto-creat,
ci fiindcă, pur şi simplu,
nu există nicio creaţie...

Mintea minte

Omul, primul dintre primate
şi ultimul pe lista evoluţiei animale,
a vorbit...

Până au venit rebelii gândului
şi au răsturnat ordinea aparentă
cu lunetele lor obraznice.

Cuvântul cel glorificat
e un mare mincinos.
Gândul însuşi minte,
mintea minte.

Rugăciunea unui nondualist

Tatăl nostru
care eşti pretutindeni,
sfinte-s toate,
că Te ascunzi în ele...

Trăim în numele Tău,
se face doar voia Ta
atât în Ceruri,
cât şi pe Pământ.

Fericirea noastră
cea de toate zilele
nu lipseşte niciodată,
că-n tot ce se-ntâmplă
nu-i nimic greşit.

Iar când suferim
şi ne lovim de rău,
ştim că-i joaca
şi visul Tău creator,
şi nu poate fi altfel
decât e deja.

Cine să Te înţeleagă,
dacă exişti doar Tu
ca fiinţe, lucruri,
idei, fenomene?!...

Ferpar nondualist 😃

Cu durere în glas şi în pix, vă scriu despre decesul fratelui meu geamăn, Cârcotaşul neliniştit.

Slujba de pomenire nu va avea loc, ca să nu mai aud de el. Născut (şi nu făcut) fără picioare, Cârcotaşul a stat toată viaţa agăţat în spinarea mea, ca o cocoaşă, de unde-mi şoptea mereu ce să fac şi ce să cred. Doar în somn mai scăpam de cicăleala lui.

S-a stins după o lungă suferinţă... din partea mea, nu a lui. Dar s-a îndurat Domnul şi mi-a îndepărtat cocoaşa asta invizibilă. Pot să zbor, să cânt, să urlu de bucurie. Aleluia!

Cei care l-au cunoscut sunt rugaţi să-l ierte pentru prejudiciile aduse. Avea numai intenţii bune, doar că era handicapat. Îi era mereu frică să nu cadă în gol şi de-aia spunea tâmpenii, pe care, de dragul lui, eu le puneam în faptă.

Asta e! Ego-ul şi rudele nu le alegi, ci ţi le dă Dumnezeu. Dar, cum se cuvine despre cei morţi: bine că n-a fost mai rău.

Acum Cârcotaşul „le cântă îngerilor”, cum se zice la televizor, dacă l-au primit în rai... Că era şi afon, nu auzea armonia Cerului, beleaua. Odihnească-se în pace, deşi nu-i plăcea deloc liniştea şi pacea.

Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu sunt invitaţi la incineratorul de gunoaie „Iluminatorul”. Defilare cu fanfară şi mostre gratuite de cenuşă, sfinţite de călugări advaita. Parastasul, cu pachete pentru acasă. Daţi şi la prieteni – mesajul ăsta, nu pachetul!... 😃

POEZISME SORESCIENE

Sideraţie