RAMAKRISHNA SI KUNDALINI

"Odată a venit la mine un sadhu din Hrishikesh. Mi-a spus: "Sunt cinci tipuri de samadhi. Observ că le-ai trăit pe toate. În decursul lor, Curentul Spiritual* dă senzaţia unei mişcări precum a furnicii, a peştelui, a maimuţei, a păsării sau a şarpelui."

Uneori, Curentul Spiritual îmi urcă pe coloana vertebrală lent, precum o furnică.

Uneori, în samadhi, sufletul înoată voios în oceanul extazului divin, precum un peşte.

Uneori, când mă întind pe o parte a corpului, simt Curentul Spiritual împungându-mă ca o maimuţă jucăuşă. Dar eu rămân liniştit. Acel Curent, precum o maimuţă, dintr-o săritură, atinge Sahasrara. De aceea mă vedeţi că tresalt brusc în sus.

Alteori, Curentul Spiritual se ridică precum o pasăre ţopăind de la o ramură la alta. Locul unde se aşează arde ca focul. Poate sări din Muladhara în Svadhisthana, din Svadhisthana în inimă şi aşa, treptat, până la cap.

Iar alteori, Curentul Spiritual se mişcă în sus precum un şarpe. Mergând în zig-zag, ajunge până la urmă în creştet, iar eu intru în samadhi."

* Notă. Translatorul a folosit termenul de "Curent Spiritual" referindu-se la cuvântul sanscrit "Mahavayu", care semnifică "Marele curent energetic", diferenţiindu-se de celelalte fluxuri de energie din corpul omenesc, numite simplu, vayu. Curentul Spiritual nu este altceva decât Kundalini-shakti.

Citat tradus în limba română din "The Gospel of Sri Ramakrishna" (Chapter 44 - The Master on Himself and his Experiences), tradus în engleză de Swami Nikhilananda din "Sri Sri Ramakrishna Kathamrita" - conversaţiile lui Sri Ramakrishna cu discipolii, adoratorii si vizitatorii săi, înregistrate de Mahendranath Gupta. Lectura online a acestei cărţi, pe site-ul oficial al Misiunii Ramakrishna.

"Doamne, cum putem şti că fiecare dintre noi atinge aceeaşi experienţă, căci metodele noastre sunt diferite? De pildă, când eu meditez şi îmi concentrez toată fiinţa spre uniunea cu Divinul, energia mea spirituală nu funcţionează ca a altuia."

"Ah, aceasta este o comparaţie între cum funcţionează diversele tipuri de intuiţie omenească," răspunse Maestrul. "Asta e uşor de descris. Aici, " arătând spre el însuşi, "le-am experimentat în toate modurile, ca să le pot verifica. Dar indiferent cum acţiona energia mea spirituală, în final se ridica până în a şaptea vale şi acolo rămânea…"

În acel moment, Ramakrisha intră în samadhi. Respiraţia i se opri. Inima i se opri. Nu mai avea puls. Dacă nu ar fi avut o temperatură constantă, corpul său putea fi confundat cu un cadavru. Desigur, nu era nimic alarmant; discipolii săi îl văzuseră în acea stare deseori, chiar şi pe durata a zile întregi.

"Oh, fiii mei, am să încerc să vă fac să înţelegeţi. Dar experienţa este atât de măreaţă, încât cuvintele sunt insuficiente. Ar trebui să vă scufundaţi voi înşivă în oceanul de extaz al unei asemenea experienţe, căci nu există altă modalitate de a-i sonda profunzimile. Oricât de iuţi ar fi mintea şi intelectul, nu pot totuşi să întreacă fulgerul Conştiinţei lui Dumnezeu. Ambele nu fac altceva decât să ridice praful cuvintelor în care se pierd."

"Dar, Doamne, ne-ai spus că ne poţi explica modurile în care apare percepţia spirituală."

"Deşi ceea ce contemplă ochiul minţii este imposibil de descris, pe de altă parte, căile care duc până la această stare pot să fie exprimate în cuvinte. Chiar dacă ţelul este unic, modalităţile de a-l atinge sunt diferite.

Marii înţelepţi (rishi) din vechime au enumerat cel puţin cinci moduri prin care energia sufletului omului se poate ridica spre Dumnezeu, când este învăpăiată prin rugăciune sau meditaţie. Rishi spun, de exemplu, că sufletul înaintează adesea prin sărituri, ca broasca – hop, hop, hop. Alteori el urcă precum un şarpe pe o pantă: prin iuţi alunecări în zig-zag.

Dar mai există şi alte moduri. Fiecare celulă a corpului, fiecare pulsaţie a inimii freamătă lent; tot astfel, ritmul regulat după care se trezesc intuiţiile este lent şi inevitabil, ca marşul unei colonii de furnici. Al patrulea mod este al păsărilor. Ştiţi cum zboară păsările de la un arbore la altul, mişcându-se prin aer aparent fără scop. Cu toate acestea, ele ţintesc un arbore îndepărtat, care a fost în mintea lor tot timpul. În acest fel stau lucrurile şi cu energiile sufletului, când ele au fost suficient stimulate printr-o constantă abnegaţie către Divin. Fiecare părticică din voi îşi ia atunci avântul pe aripile Luminii care străpunge orice obscuritate. Pot să rătăcească mai întâi fără nici un scop, dar dacă perseveraţi în a medita intens şi a vă ruga, aceste aripi vă vor duce până în Cetatea Unităţii Perfecte.

Al cincilea mod este în întregime diferit de celelalte. Înţelepţii l-au numit "calea maimuţelor". Putem vedea uneori maimuţele stând nemişcate ca o stâncă şi, deodată, ele încep să ţopăie şi să sară fără oprire, până când îşi ating punctul de destinaţie: grădina cu mango. Tot aşa stau lucrurile şi cu percepţia voastră spirituală. Meditaţi profund zi după zi şi totuşi nu se întâmplă nimic nou. Dar continuaţi neobosiţi să vă gândiţi la Cel Unic cu toată energia inimii, a corpului, a minţii şi a sufletului vostru. Vegheaţi ca nici cea mai neînsemnată părticică din voi să nu rămână inertă; concentraţi-vă cu o extremă ardoare, până când, după doi sau trei ani, intuiţia va sări dintr-o dată de la un plan la altul, urcând deasupra celor mai abrupţi munţi cu uşurinţa unui şoim, ajungând apoi să se scufunde în ADVAITA – unirea perfectă cu Conştiinţa Infinită!"

Acum Ramakrishna închise ochii şi stătu liniştit. Uşor, trecu în samadhi. Din nou, ascultătorii săi au trebuit să aştepte mult timp. Poate suna incredibil, dar răbdarea cu care îşi aşteptau Maestrul depăşea orice măsură. Cu această ocazie, a trecut aproape o oră până ce Ramakrishna ieşi din samadhi şi continuă discursul.

"Alături de modurile diverse prin care un suflet poate să se înalţe până la Unitatea Supremă, trebuie să cunoaşteţi planurile de conştiinţă pe care trebuie să le traversaţi. Fie că este vorba de un Buddha sau despre un om obişnuit, meditaţia sa intensă îl va conduce prin şase văi succesive – planuri de conştiinţă – până la al şaptelea şi ultimul. Ori că intuiţia sufletului vostru progresează prin sărituri ca ale broaştei, ori că zboară uşor ca o pasăre, va trebui să parcurgă cele şapte văi."

"Este experienţa din aceste văi aceeaşi, indiferent cum ajunge sufletul la ele?" întrebă un discipol.

Acelaşi discipol continuă să-l întrebe: "Şi ai început de fiecare dată meditaţia în acelaşi fel? Metoda ta era diferită de ce facem noi?"

"Nu e nicio diferenţă între ele. Stăteam liniştit, cum mă învăţase guru-l, îmi purificam gândurile şi sentimentele de orice falsă idee că aş fi separat de El. Aspiram frenetic după Prezenţa Divină Supremă prin mintea mea, prin inima mea, prin sufletul meu, prin fiecare celulă a corpului meu. Ştiam că, de fapt, nimic nu mă separă de El. El era în Mine. Astfel, dinamizam intens fiecare părticică din mine însumi, ca să aduc la lumină Sinele Suprem ascuns. Iată cum rosteam:

"Ieşi, o, tu, sabie a nemuririi, din acest corp care este teaca ta." Astfel m-am rugat neobosit zile, săptămâni şi luni de-a rândul.

Cele 7 "văi" - trezirea lui Kundalini şi ascensiunea sa din chakră în chakră.

În sfârşit, energia mea s-a pus în mişcare – hop, hop, hop – şi s-a avântat pe deasupra ţărmului acestei lumi, în apele primei văi dintre cele şapte. O lumină complet necunoscută, precum a altui fel de soare, umplea tot ceea ce vedeam. Toate lucrurile acelui pământ asupra cărora se opreau ochii mei erau îmbrăcate de Frumuseţe.

Pretutindeni unde priveam, frumuseţea şi spiritualitatea ţâşneau din materie, ca nişte tigri ce sar din ascunzători întunecate. Am înţeles atunci că acesta era lăcaşul simţurilor. Vederea atâtor minunăţii m-a umplut de pofte nemăsurate. "Posedă, posedă!" îmi strigau ele. Am fost atunci cuprins de o dorinţă irezistibilă de a mă delecta şi a duce cu mine întreaga frumuseţe acumulată în jurul meu. Dar în acel moment un alt strigăt s-a înălţat în mine: "Opreşte-te, păzeşte-te de sinistra tentaţie a acestei văi!"

Imediat, reînsufleţindu-mi ardoarea, m-am scufundat şi mai profund în meditaţie şi m-am rugat cu mai mare înflăcărare pentru a fi eliberat de tentaţiile acestei văi. După câteva luni de zile, rugile mele au primit răspuns. Lumea simţurilor nu mă mai tenta deloc: încetul cu încetul, prima vale aluneca în afara conştiinţei, întocmai cum vulturului îi alunecă scheletul prăzii dintre gheare."

Acum, după ce Ramakrishna a profitat de partea ei cea mai bună, a lăsat prima vale în urma sa.

"Am intrat în a doua vale. Aici nu mai eram deloc posedat de obsedanta frumuseţe materială a ceea ce vedeam. Lumina care învăluia lumea aici era mai rafinată, mai subtilă şi mai domoală. M-am simţit fericit. Forme frumoase, dar neterminate, culori şi sunete armonioase îmi bântuiau şi îmi îndulceau orele petrecute în această vale. Aveam de gând să mă opresc definitiv din meditaţie pentru a rămâne aici. Da, apoi chiar am avut tentaţia de a crea viaţa; aici am ascultat pregnant "chemarea sexului", căci în sublima lume a celei de-a doua văi sexualitatea îmbracă aparenţa de beatitudine şi de putere.

Dar indiferent cum s-ar manifesta această seducţie, sufletul trebuia să îi reziste. De aceea m-am străduit să mă eliberez de obsedanta atracţie a sexualităţii. Pe altarul abnegaţiei, al căutării neobosite a lui Dumnezeu, am aprins şi mai tare flăcările devoţiunii. Focul iluminării ardea foarte slab la început. Apoi, în mod gradat, el s-a făcut mai strălucitor. Câteva zile mai târziu, flăcările sale au ţâşnit ca nişte săbii de lumină. Sub muşcătura arzătoare a flăcărilor, cea de-a doua vale s-a prăbuşit în cenuşă. De atunci, ea şi tentaţiile ei nu m-au mai tulburat niciodată.

Astfel am atins cea de a treia vale. Aici am constatat că senzaţia de putere, resimţită în cea de a doua vale, se mărise însutit. Mă simţeam capabil să cuprind Soarele între palme şi să-l transform într-o grămadă de praf incandescent.

Dar şi această foame de putere trebuie să fie controlată, căci ea nu este decât o testare a caracterului persoanei. Nu există o tentaţie mai mârşavă decât dorinţa de dominare. De îndată ce mi-am dat seama de pericol, mi-am intensificat meditaţiile extrem de mult, căci era necesar să fie mai puternice decât forţa căreia trebuia să îi rezist. Astfel, m-am rugat – ah, cât de mult m-am rugat – să fiu eliberat de pofta de putere. Precum colţii unei vipere, tentaţia rămânea înfiptă în mine. Însă sufletul meu nu vroia să i se supună. Pe aripile meditaţiei, m-am ridicat sus, mereu mai sus, până când n-a mai însemnat nimic pentru mine. În acel moment, teribila viperă a deschis gura şi a căzut pe lângă mine.

Atunci, precum elefantul care trece printr-un gard, dărâmându-l, am pătruns în valea lui Hridaya Jyoti – Lumina Inimii lui Dumnezeu. Inima mea devenise precum o torţă aprinsă de flăcările Sale, iar lumina ţâşnea din sufletul meu peste toate lucrurile. Pietre şi stele, tot ce exista – cântau cu aceeaşi strălucire un cântec al Inefabilului. În această a patra vale m-am simţit aproape complet la adăpost de orice tentaţie. Totuşi, mă supravegheam cu atenţie. Cu toate că eram precum un potir de lumină, mă temeam încă de tentaţie. Această impresie mi-a servit drept avertisment să nu mai întârzii în această vale. A urmat o lungă perioadă de post, rugăciune şi meditaţie.

De data aceasta, din fericire, nu am avut mult timp de aşteptat. Lumina inimii mele s-a lărgit, răspândind în jurul ei un fel de reţea de sori. Surprins, mi-am dat seama că atinsesem valea următoare, tărâmul exprimării. Gândurile şi sentimentele mele, fiecare bătaie a inimii şi fiecare celulă a fiinţei mele erau ca o vâltoare de lumină. Din gâtul şi de pe buzele mele se scurgeau cuvinte de uimire şi de binecuvântare. Acum îl proslăveam pe Dumnezeu fără încetare, căci nu mai puteam vorbi decât despre El. Dacă cineva îmi vorbea despre plăceri sau despre posesiuni, cuvintele mă loveau ca nişte vergi. Ajunsesem astfel încât, atunci când vreo rudă vroia să mă consulte asupra treburilor familiale, fugeam şi mă ascundeam în pădurea Panchavati. Părinţii şi prietenii care pretindeau că aveau asupra mea unele drepturi îmi creau senzaţia unui puţ adânc care mă atrăgea în jos – îmi era teamă că mă voi sufoca în apele din subteranele întunecate. Prezenţa acestor oameni îmi dădea senzaţia că mă înec şi nu-mi mai regăseam pacea decât părăsindu-i. Cu alte cuvinte, cea de a cincea vale nu este plină de toleranţă şi iubire pentru toţi. Omul trebuie să o depăşească.

Iată de ce m-am avântat în meditaţii şi mai profunde şi severe. Nu mai aveam pace şi nici bucurie. "Sau Îl voi vedea pe Dumnezeu sau îmi voi pune capăt vieţii", îmi spuneam. Precum tigrul care se ghemuieşte înainte de a sări, aşa am făcut şi eu. M-am rugat, am aşteptat, am vegheat. Nu mai voiam să întârzii în valea exprimării. "Nu trebuie să mă mulţumesc a-L lăuda pe Dumnezeu. Trebuie să-L văd."

Deodată, am zărit ceva în faţa mea. Într-o clipă am făcut saltul… şi iată-mă ajuns în cea de-a şasea vale – valea lui Turiya, vidul absolut. Aici eram aproape de Cel Mult Iubit. Puteam să-L văd şi să-L simt, ca şi cum era în camera de alături. Numai un uşor voal transparent îmi mai separa încă sufletul de Sinele Suprem. În sfârşit, acum ştiam sigur că mă aflu într-o cameră din Cetatea Unităţii Perfecte.

Din cea de-a şasea vale se trece cu uşurinţă în planul ultim, al şaptelea.

Acolo, nici un cuvânt nu poate intra, nici măcar murmurul vreunui gând uman. Singur sufletul înveşmântat în tăcere poate ridica voalul care-l separă de îmbrăţişarea lui Dumnezeu..."

CITAT tradus în limba română din "Sri Ramakrishna, the Face of Silence", by Swami Nikhilananda. Chapter 10 - Description of the indescribable. Acest capitol poate fi studiat în cartea prezentă online la adresa aceasta sau aceasta.

Lecturi suplimentare:

Link: citate pline de înţelepciune atribuite lui Sri Ramakrishna şi preluate din diverse cărţi care îl au ca personaj principal. Citatele sunt clasificate după cuvintele-cheie. http://www.angelfire.com/space2/light11/diction/ramak2.html

Câteva dintre experienţele spirituale ale lui Sri Ramakrishna, povestite chiar de el:

Uneori văd un tânăr sannyasin (călugăr rătăcitor indian - n.n.) plecând din corpul meu. Îmi este perfect asemănător, în aparenţă, şi vine să mă înveţe diverse lucruri. Când el apare, mă face să-mi pierd conştiinţa lumii exterioare; uneori pierd complet noţiunea realităţii şi nu mai pot să simt altceva decât această prezenţă. Când sannyasin-ul se reintegrează în corpul meu, îmi revin şi eu. Tot ceea ce am învăţat de la el atunci am regăsit mai târziu în învăţăturile lui Brahmani, ale lui Totapuri şi ale altor yoghini.

Descriind experienţele sale de trezire a lui Kundalini, maestrul spunea: "Atunci când realizam această stare de conştiinţă, cineva perfect asemănător mie venea şi-mi dinamiza nadis-urile, astfel încât energia ascensiona prin Ida, Pingala şi Sushumna. El îmi înflorea lotuşii celor şase centri, care îşi revelau razele. Într-un sfârşit, lotusul Sahasrara se deschidea complet."

Atunci când mă aşezam pentru meditaţie, auzeam discrete pocnituri ciudate în toate articulaţiile mele, începând de la glezne, ca şi cum cineva le-ar fi blocat, una câte una, până când corpul rămânea imobil. Eram obligat să păstrez această poziţie până la sfârşitul meditaţiei, iar atunci aceleaşi trosnituri se reluau, în ordine inversă, ca şi cum s-ar fi deblocat toate articulaţiile mele. Abia după aceea mă puteam ridica.

În acea perioadă, atunci când mă aşezam pentru a medita, vedeam ieşind din corpul meu un bărbat care, cu tridentul (simbol al lui Dumnezeu - n.n.) în mână, îmi ordona să-mi concentrez spiritul asupra lui Dumnezeu, lăsând la o parte toate celelalte gânduri. Mă ameninţa că, dacă nu îl voi asculta, mă va lovi cu arma sa. Dacă voiam să văd divinităţile în locuri indepărtate sau să iau parte la cânturile religioase foarte aproape de templu, vedeam această fiinţă arzătoare ieşind din corpul meu, mergând în acele locuri, urmând o cale luminoasă şi reintrând apoi în corpul meu după ce îşi satisfăcuse dorinţa.

SRI RAMAKRISHNA ŞI KUNDALINI

Marele mistic, yoghin, sfânt Ramakrishna Paramahamsa (1836 - 1886)

Diferite tipuri de samadhi

Descrierea a ce nu poate fi descris

Cele 7 "văi" - trezirea lui Kundalini şi ascensiunea sa din chakră în chakră.

Lecturi suplimentare: