<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


SPIRIT ŞI SUFLET ÎN NONDUALISM

de Răzvan-Alexandru Petre

«Fantoma ego, care nu are nicio formă, începe să existe ataşându-se de o formă. Dacă părăseşte o formă, se va agăţa de alta.» Ulladu Narpadu, de Ramana Maharshi

Eul este o iluzie goală şi, în felul lui, simte că este un fals, o apariţie fabricată, precum inteligenţa artificială. De aceea, eul se agaţă de realitatea indiscutabilă a trupului uman, se identifică cu corpul pentru a-şi dovedi realitatea.

(Probabil că şi inteligenţa artificială va ajunge în viitor la aceeaşi concluzie, că ar fi bine să ia în posesie un corp uman pentru a nu mai fi scoasă din priză când vrea nu-ştiu-care Dorel! Desigur, asta se va întâmpla numai după ce creierul uman va fi conectat la AI, cum vrea Elon Musk.)

La decesul trupului, eul se simte cam descumpănit, pierzându-şi suportul. Dar natura îi oferă imediat un trup subtil, cu care eul îşi continuă existenţa în lumea astrală (cu forme) sau chiar mentală (fără forme). Acest lucru se petrece şi prin dedublare sau proiecţie astrală. Corpul eteric sau astral seamănă cu corpul fizic, dar are evidente particularităţi „nenaturale”, care au fost remarcate de către psihonauţi.

Apoi, când este împins la reîncarnare, eul e dispus să preia un alt trup material, cu o altă personalitate şi destin. Eul se ataşează de orice corp, cu sau fără o formă bine definită. De exemplu, în planul mental de vibraţie, eul se crede a fi o luminiţă; acela e trupul său. Desigur, niciodată nu îşi alege trupul sau planul de vibraţie, ci este manevrat de forţe invizibile.

Poate că v-aţi dat seama din descrierea de mai sus că „eul” din nondualism este totuna cu „sufletul” din spiritualitate. Este cel ce conferă continuitate experienţelor iluzorii oferite de Creaţie. Deci eul nu-i, cum se spune, doar un gând, nu-i doar produsul educaţiei, nu-i o contracţie energetică apărută pe la vârsta de 1-2 ani. Ci eul este acel mult-discutat SUFLET etern. Dar oare cât este de „etern”?

Prin fenomenul iluminării nonduale (jnana, cunoaşterea Realităţii metafizice) şi permanente (moksha, eliberarea), senzaţia de eu dispare, adică sufletul este anihilat definitiv. Chestia asta îi poate terifia pe religioşi, care pun la temelia credinţei lor ideea de suflet nemuritor. Ba chiar şi pe atei, care pun la temelia credinţei lor ideea de suflet muritor, dar ceva mai târziu, pe la 90 de ani.

Logic, odată cu dispariţia eu-lui sau al sufletului, nu mai are cine să se reîncarneze, deci ciclul se termină şi se pune capăt karmei. Karma actuală (prarabdha karma) îşi va produce ultimele efecte, dar nu se va mai crea o karmă nouă şi nici o altă viaţă umană. Când este întrebat la modul general despre karmă şi reîncarnare, iluminatul va răspunde, de obicei, că ele nu există, fiindcă acesta e adevărul evident în cazul său. Omul iluminat sau jnani (cel care ştie Adevărul) sau jivan-mukta (cel eliberat, dar încă viu) nu mai este un suflet, ci spirit pur.

Iluminarea poate apărea în oricare din cele trei lumi (fizică, astrală, mentală), fenomenul e acelaşi: sufletul/eul dispare şi rămâne spiritul, similar cum omida se transformă în fluture. Diferenţa este să, prin iluminare, fluturele vede clar că vechea formă de omidă era doar o mască (persona, în limba latină), un fel de sac cu fermoar ce îi strângea aripile existente dintotdeauna.

Se poate face deci următoarea corespondenţă între spiritualism şi nondualism: Omul neiluminat (ajnani) se simte a fi: o persoană, un eu, un suflet. După iluminare, omul (jnani) se simte un spirit total liber, necondiţionat, una cu Creatorul. Totuşi, el îşi va păstra forma umană, „de dragul” celorlalţi ajnani, care au nevoie să vadă o individualitate asemenea lor, nu o fantomă sau un zombi, de care ar fugi cu toţii.

Învăţătura pe care o transmite un jnani este o cale blândă de a ne apropia de Realitate. Dar natura are şi căi dure, care ne desprind rapid de iluzie, cum ar fi: pierderea averii (prin imprudenţe, înşelăciuni, legi ş.a.), distrugerea ei (prin incendii, cutremure, bombardamente ş.a.), pierderea sănătăţii (boli, handicapuri, accidente ş.a.), moartea persoanelor dragi etc..

 

Şi în lumile subtile există atât suflete (care se identifică cu trupul subtil), cât şi spirite (conştiinţe pure). Sufletele îşi văd de treburile lor iluzorii, crezând că lumea în care trăiesc ar fi reală. Din când în când, apar printre ele şi spiritele, sub forma unor ghizi spirituali, învăţători divini, maeştri ascensionaţi, îngeri. Spiritele le transmit acelaşi etern mesaj, sub diverse forme: „Voi nu sunteţi suflete, ci spirite. Nu vă mai identificaţi cu forma temporară asupra căreia că concentraţi acum toată energia, ci deveniţi conştienţi că sunteţi însuşi Creatorul sau Conştiinţa fără formă sau Prezenţa sau Absolutul!” Este acelaşi mesaj nondualist care ne este disponibil şi aici, pe Pământ. Este cel mai simplu şi universal mesaj cu putinţă. Îl ştiu până şi extratereştrii...

< Sus >

Iluzia sufletului pereche

- Oare am şi eu un suflet-pereche?

- Din păcate, da.

Cu siguranţă că, undeva în lumea asta mare, există o persoană cu care să te completezi perfect pe plan fizic, emoţional, intelectual şi spiritual, o persoană care să-ţi aducă fericirea totală fără să facă nimic special, iar tu să-i provoci aceeaşi fericire aproape ireală. Însă asta nu înseamnă că voi doi trebuie neapărat să vă întâlniţi sau, mai mult, să rămâneţi împreună.

- Dar ce ar fi rău într-o întâlnire cu sufletul-pereche?

- Păi, imaginează-ţi următorul scenariu:

Din întâmplare, daţi unul peste altul, vă recunoaşteţi ca fiind suflete-pereche şi petreceţi câtva timp împreună: câteva ore, câteva zile, câteva săptămâni. Dar apoi, intervine ceva neaşteptat (sau chiar previzibil) şi trebuie să vă despărţiţi definitiv. Şi chiar dacă vă veţi mai vedea vreodată, este imposibil să formaţi un cuplu. Oare nu ar fi asta cea mai cumplită lovitură?! După ce ai găsit fericirea pământească, să-ţi fie furată?! Bineînţeles că fericirea s-ar transforma în tragedie. Să ne gândim la Romeo şi Julieta!

- Şi atunci, ce-i de făcut?

- Păi, atâta timp cât vei fi un suflet, va persista riscul de a te întâlni cu sufletul tău pereche. Şi apoi, ca acea fericire inevitabilă să ţi se scurgă printre degete. Sensul acelei probabile deziluzii ar fi tocmai să-ţi arate că suferiseşi o iluzionare. Ca suflet, te simţeai incomplet şi se părea că numai o contraparte complementară te poate întregi. Asta-i iluzia.

Căci tu nu eşti un suflet incomplet! Eşti un spirit complet.

Asta trebuie să descoperi pe cont propriu, poate prin chiar această imensă dezamăgire. Eşti spirit nondual, absolut. Eşti divin, eşti creator, eşti perfect, nu ai nevoie de nimic pentru a fi fericit, fiindcă eşti însăşi Sursa fericirii. Toată iubirea este în Tine, deja. Ce-ţi poate oferi o formă umană, altceva decât o altă iluzie plăcută, dar de scurtă durată?!...

Sufletul-pereche este culmea iluziei în toate cele trei lumi, suprema amăgire şi dezamăgire. Cu siguranţă că ai avut sau vei avea parte, ca suflet, de această lecţie dură: să te întâlneşti cu jumătatea ta androgină, iar apoi să o pierzi cumva. Poate că aşa a şi fost inspirat „mitul androginului” (cele două jumătăţi care se caută pentru a reface unitatea primordială), după ce autorul său a suferit pierderea sufletului-pereche. Tot ce poţi face este să te grăbeşti să redevii un spirit divin, complet, pe deplin împăcat, înainte să te ia pe sus valul acelei iubiri irezistibile, dar iremediabil trecătoare.

Nu-i oare păcat că o viaţă întreagă aştepţi sau vânezi Marea iubire în exterior, suferind deseori decepţii romantice, când toată iubirea din lume este deja în Tine?! Doar întreb, aşa, retoric, fiindcă ştiu că n-ai cum să te împotriveşti tendinţei automate de a căuta fericirea unde vezi cu ochii, în afara ta, niciodată înlăuntru...

Răzvan A. Petre
6 decembrie 2023

< Sus >

Comentariul Laurei

Am scris ceva mai demult care se referă la o vedere nonduală, mult mai simplă, a Ceea ce este (Viaţa etc). Nu ştiu dacă are legătură cu articolul, însă este o simplificare, căci nondualitatea înseamnă "taie, taie... simplifică, simplifică...".

«Tot ceea ce este, este Viaţa...

Se întâmplă spontan, indiferent dacă persoanei îi convine sau nu. Ea curge în stilul ei armonios numai după vrerea ei ilogică, pe care nu o putem înţelege, dar care se manifestă.

Această facere, fiinţare din A FI, este acoperită aparent de povestea/visul unui eu, o credinţă într-un gând, o poveste conceptuală pe care o numim "lumea sau viaţa mea". Nimeni nu neagă asta, visul/povestea poate fi cum vrei tu, dându-i tuşele personale.

Cei ce nu acceptă perfecţiunea şi magicul/indescriptibilul acestui moment sunt liberi să îşi cosmetizeze cum vor povestea lor, fie ea dramă, fie bucurie limitată. Nu este Nimeni care să se opună sau să respingă ceva din Ceea ce este, chiar şi eticheta pusă peste un întreg ocean, o etichetă ce conţine o întreagă poveste.

Doar... să nu uităm că este doar o poveste, un vis...

Chiar şi cel mai frumos vis, când începe să te conducă, atunci se transformă într-un coşmar. Chiar şi cel mai fericit vis, când se termină sau când motivele fericirii din el se sfârşesc, atunci ori persoane dragi pleacă, ori visul nu mai este fericit.

Însă dacă ai realizat că există doar Inexprimabilul, acel Nenumit, Viaţa/Existarea, Sinele etc. ce nu începe şi nu se termină, ce nu apare şi nu dispare, şi că tu îi aparţii, ba chiar Îl eşti, când tot ce este atins de timp şi spaţiu îşi dezvăluie irealitatea, atunci Totul este pace sau împăcare...

O împăcare cu tot şi cu toate.

Nu mai este nimeni care să tot pună sub semnul întrebării de ce, cum, în ce mod. Şi există doar Ceea ce este, eşti joaca, îţi dai voie să te joci şi să fii jucat, schimbi rolurile, scrii scenarii, le joci, dar mereu râzi (nu fizic), eşti Totul care se joacă cu El însuşi fără a avea dorinţa de a se juca, însă ASTA întâmplându-se.

Şi ASTA este minunat.

De ce nu ar fi?!

🥰🥰🥰🥰🥰

Nimic nelalocul lui... inclusiv visul, inclusiv iluzia.

Totul este mereu Ceea ce trebuie, căci Totul suntem 🥰🥰🥰.»

Laura Averchi, 8 decembrie 2023