< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Uită-te cât de mult a avansat ştiinţa!... Şi apoi, uită-te cum stagnează spiritualitatea de mii de ani! Aceleaşi vechi mituri şi poveşti, reluate şi modificate pe ici pe colo, ca să pară noi. Nicio schimbare reală, niciun progres.
- Oare de ce?
Pare un îndemn să ne preocupăm de treburile materiale, nu de cele inaccesibile minţii noastre limitate. Ni se dă spiritual doar atât cât putem duce cu mintea, puţin, foarte puţin. Dar suficient de mult să ne ţină ocupaţi cu speculaţii, ipoteze şi credinţe oarbe.
- Vrei să spui că trebuie să ne limităm la materie? Nu şi la ce e dincolo de ea?
Materia e asociată cu eul. Eul poate obţine mari progrese în stăpânirea materiei, prin ştiinţă. Şi asta şi vrea, să controleze materia. De legile ei drastice îi este frică, iar ştiinţa îi conferă confortul necesar, material şi psihologic.
Problema este că şi spiritualitatea vine tot din frica eu-lui. În trecut, era necesară, din cauză că lipsea destulă ştiinţă.
- Adică acum nu mai este necesară?! Andre Malraux spunea că secolul XXI va fi religios sau nu va mai fi deloc...
Ce mare brânză au făcut oamenii cu religia şi spiritualismul?! Pe bune, uită-te în istorie, ca şi în prezent: conştiinţa omului e la acelaşi nivel de turmă. Fiindcă eul a rămas acelaşi: înfricoşat şi limitativ. Spiritualitatea nu a reuşit să schimbe lumea, şi asta din cauză că nu a putut să schimbe eul din temelii. (În contrapartidă, a încercat şi bolşevismul să creeze omul nou, dar cu un rezultat dezastruos... 🙁)
- Şi cine poate, mă rog frumos, dacă nu spiritualitatea?
Numai iluminarea nonduală. Dar atunci nu mai este nevoie de spiritualitate. Fiindcă spiritualitatea se adresează unui ego. Iar iluminarea îl şterge, îl dizolvă. Fără ego, dispare frica. Şi dispare şi nevoia de a şti.
- Dar atunci cine se va mai ocupa de ştiinţă?
Se va ocupa, ca şi până acuma, cine are această misiune, cine are acest imbold lăuntric.
Mă refeream la nevoia filosofică de a şti tainele vieţii. Ea vine din frica eu-lui şi din dorinţa lui de a avea un control supranatural asupra mediului, asupra altor fiinţe, asupra viitorului nesigur, inclusiv presupusului viitor post-mortem. Multe lucruri subtile scapă ştiinţei, chiar şi astăzi... De aceea ni s-a dat spiritualismul.
Însă, odată cu iluminarea, dispare dorinţa de a înţelege de ce şi cum ţi se întâmplă nu ştiu ce situaţie. Şi dispare frica de viitor. Fiindcă nu e viitorul „tău”, nu e treaba „ta” ce se întâmplă cu trupul tău.
Dimpotrivă, căutătorul spiritual vrea să înţeleagă cine şi de ce a greşit, unde este cauza, ce să facă pentru a evita neplăcerile etc.
În acest sens, Buddha dădea pilda că, dacă te trezeşti cu o săgeată în tine, ce vei face? Vei începe să alergi după arcaş sau îţi vei scoate repede săgeata din carne? Omul spiritual preferă prima variantă: el caută răspunsuri, sperând că obţinerea lor îl va ajuta cumva să evite neplăcerile. Răspunsurile au singurul rol de a crea noi întrebări fără răspuns. Ca să continue ciclul iluziei.
- Deci, cum să-ţi scoţi săgeata din carne?
Singura soluţie este dispariţia eu-lui, a senzaţiei de centru, a contracţiei energetice care te separă de restul universului. E o simplă senzaţie, nu o realitate, dar ea provoacă tot chinul omenirii.
- Mai la concret, cum să o fac?
Sunt semne bune că se desfăşoară un proces planetar ce cuprinde tot mai multe fiinţe umane spre acest deziderat nondualist. Viitorul nu aparţine vreunei religii sau spiritualităţi, ci nondualismului. Va fi ceva cu totul nou, deci nu încerca să extrapolezi spiritualitatea pe care o cunoşti. E învechită în esenţa ei. Eul uman merge spre distrugere, cu tot cu spiritualitate.
Chiar şi profeţiile apocaliptice au cele două sensuri, propriu şi figurativ. Distrugerea materială va apropia distrugerea eu-lui în multe fiinţe. Vor rămâne numai oamenii fără eu, înconjuraţi de cei al căror eu este pe ducă, destul de purificaţi ca să priceapă ce vorbesc iluminaţii.
Oare câţi au citit poemele lui Rumi?! Şi din aceştia, oare câţi au înţeles ce spune el acolo?! Ei bine, în noul Pământ, toţi îl vor înţelege pe Rumi, fie ei iluminaţi, fie pe cale să devină iluminaţi.
- Mi se pare că faci din nondualism o nouă religie a fricii şi speranţei... Cum s-ar zice, apucaţi-vă, oameni buni, de nondualism până nu e prea târziu!...
Nondualismul doar descrie situaţia de fapt. Cine pricepe, bine, cine nu, nu. Nu există garanţii pentru nimeni. De fapt, moartea fizică va veni oricum pentru toţi. Nu de asta ne fereşte nondualismul. Vor mai deceda mulţi iluminaţi până va veni Noul Pământ...
Dimpotrivă, nondualismul vorbeşte de moartea eu-lui, care trebuie să vină chiar acum, cât încă eşti viu. Aceasta este adevărata moarte, după cum mărturisesc iluminaţii. Corpul supravieţuieşte bine-mersi, dar psihic eşti terminat.
Continui să respiri, să te mişti, să vorbeşti, să faci amor, să mergi la serviciu, dar... tu ai murit deja. E o stare indescriptibilă şi minunată, pe larg relatată de iluminaţii de azi. Avem privilegiul de a-i auzi pe internet pe mulţi şi să ne întâlnim cu ei faţă în faţă. Asta nu se putea până acum trei decenii. Aşa că vremurile se precipită, cu ajutorul ştiinţei computerelor. Vezi, ştiinţa, drăguţa de ea!
Apropo, întrebai mai devreme de ce să ne limităm preocupările doar la materie şi să nu ne extindem şi la ce este dincolo de materie...
Odată cu iluminarea, materia este demascată ca fiind o iluzie. Iar „dincolo de materie” este tot o materie, mai subtilă, după cum ştii. Dacă ai fi întrebat „ce este dincolo de iluzie?”, ar fi sunat mai înţelept.
Cunoaşterea materială nu va avea niciodată sfârşit. Nici măcar cele mai avansate civilizaţii extraterestre nu au ajuns la capătul ei. Călătoresc prin găuri de vierme şi portaluri spaţio-temporale, stăpânesc mari taine şi energii, dar tot mai au de învăţat.
Deci, ce te interesează cu adevărat: mai multă cunoaştere şi putere materială sau ieşirea din iluzia materiei? Asta-i întrebarea fundamentală.
- Şi ce-mi oferă ieşirea din iluzia materiei?
A! nimic, decât fericire. N-are cum să-ţi ofere ceva pragmatic. Ci doar se revelează că tot ce vezi şi gândeşti este o iluzie, un joc, un vis, ceva ireal. Dar nu "ţie" îţi revelează, ci se revelează.
- Bine, dar de ce există, dacă nu există?
Pui acum o întrebare filosofică. Eul tău vrea să ştie. Ei bine, nu ştiu şi nici nu mă interesează. Soarta mea nu depinde de acest răspuns.
- Dar de ce sau cine depinde?
Spune-i Nondualitatea, Sursa, Totul-nimic, Dumnezeu, cum vrei să-i spui... E tot ce există şi nu există.
- Ori există, ori nu există?
Ambele variante. E un vid care pare să se manifeste sub forma universului.
- Cred că acum am înţeles: matale eşti cam dus cu mintea...
- H😊-h😊-h😊 ! Ai nimerit-o. Mintea s-a dus!...
Răzvan A. Petre
21 august 2024
< Sus >