Ierarhie şi anarhie< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Cum se alege cine se va ilumina?
Ierarhie şi anarhie
Disclaimer 1: Aceasta este o poveste. O vei crede sau nu pe propria răspundere.
Disclaimer 2: Se pleacă cu o afirmaţie, dar pe parcurs, conform întrebărilor şi răspunsurilor logice, se ajunge la negaţia sa.
Există oare vreo coerenţă, vreo logică după care sunt aleşi cei ce se iluminează nondual?
Am putea răspunde cu DA, plecând de la paradigma spiritualistă. Spiritele superioare sunt mai puţin pradă iluziei cosmice. Ele au trecut deja prin mai multe faze de deziluzionare. Au părăsit de nenumărate ori planul fizic, unde iluzia este atât de groasă, trecând în planul astral, unde natura mentală a realităţii este mai evidentă. În astral, ceea ce-ţi doreşti apare instantaneu. E clar că mintea determină totul.
Apoi spiritele au avansat în planul fără forme, unde nu mai sunt supuse iluziei formelor. Totuşi, există încă o iluzie foarte rafinată, cea a gândirii personale şi a individualităţii. La un moment dat, chiar şi asta va dispărea, iar spiritul va rămâne invizibil sieşi şi celorlalţi, abia distingându-se.
Ei bine, ceea ce se întâmplă în planul spiritual are repercusiuni şi în planul fizic, când un spirit superior este încarnat. El are înclinaţia naturală să scape de iluzie, aşa că va fi foarte uşor să se trezească nondual. Ba chiar şi oamenii care doar simpatizează şi sunt atraşi de nondualism sunt tot încarnări ale spiritelor superioare.
Am putea spune că iluminarea treptată are loc atunci când se creează în mintea omului o rezonanţă sau corespondenţă cu planuri spirituale tot mai înalte. Iar iluminarea bruscă apare prin rezonanţa direct cu Sursa. Totuşi, spiritul nu dispare, fiindcă ar trebui creat altul.
Oricum sunt create mereu altele, dar nu fiindcă dispar primele. Ideea divină este ca numărul să crească la infinit, nu să rămână constant. Iar spiritele care sunt în rezonanţă directă şi perfectă cu Sursa s-ar numi serafimi sau elohimi sau dumnezei...
Nondualismul nu poate atrage spirite în curs de dezvoltare, pur şi simplu, pentru că „în curs de dezvoltare” înseamnă tocmai că sunt supuse iluziei cosmice. Dar altfel, nu există nicio ierarhie între spirite, toate sunt egale. Singura diferenţă este susceptibilitatea la iluzionare.
Ce înseamnă iluzionare? Înseamnă să crezi tot ce vezi, să crezi tot ce-ţi trece prin minte. E un proces automat şi de neoprit. Odată cu evoluţia spirituală, devii mai rezervat, mai dubitativ, mai agnostic. Iar la un moment dat, brusc, intuieşti că nu există nimic real, ci totul e o înscenare divină. Şi abia atunci începi să o iubeşti cu adevărat, fiindcă nu mai ai niciun motiv să o urăşti.
Cât timp existau lucruri dureroase pe care le credeai reale, nu puteai să iubeşti totul la grămadă. Făceai distincţie între bine şi rău, în funcţie de propria sensibilitate sau de interes. Dar din momentul în care vezi că nu există niciun rău real, te poţi relaxa şi iubi necondiţionat.
Poate că unii vor replica: „nici psihopaţii nu văd vreun rău în crimele lor”.
Da, dar ei sunt foarte atenţi la răul care li se face, cum ar fi încarcerarea şi condamnarea la închisoare. Ei nu sunt desprinşi de dualitate, ci doar preferă răul în mod spontan. Sunt „demoni întrupaţi”, conform nomenclaturii spiritualiste. E o diferenţă fundamentală.
Din contră, iluminaţii au inima deschisă, iubesc şi nu pot urî. Ei au discernământ complet, dar sunt detaşaţi de aparenţe. Sunt oameni şi îngeri, în acelaşi timp.
Marii demonii sau spiritele inferioare de rang înalt pot recunoaşte şi ei iluzia cosmică. Însă consideră că îşi pot bate joc de creaţie, pe motiv că este iluzorie. Nu o iubesc. Nu au deschidere afectivă, deci le lipseşte o verigă importantă spre perfecţiune. Au doar o minte rece, nu şi o inimă caldă. Aceasta este diferenţa esenţială între îngeri şi demoni. Pot avea o cunoaştere echivalentă, dar îi deosebeşte iubirea.
Cum este posibil acest lucru? Nu provin oare din aceeaşi Sursă divină?
Răspunsul clasic este: Pentru a exista dinamism trebuie să existe doi poli.
Nondualismul radical însă va spune că chiar şi această diferenţă de polaritate este o iluzie creată de Sursă, aşa că nu trebuie să ne batem capul cum şi de ce. La fel şi cu întrebarea „de ce există eul şi cum a apărut?”. Creaţiile Sursei sunt absolut de neînţeles. La nivelul Sursei nu există nicio raţiune. E oarbă şi sălbatică.
Relax...!
În lumea naturală, în grupul unde există o ierarhie, atmosfera este relativ mai liniştită şi stabilă, fiindcă autoritatea va restabili întotdeauna ordinea în caz de neînţelegeri. Este şi cazul unui stat organizat, cu poliţie şi justiţie.
Opusul ierarhiei este anarhia. Ea nu înseamnă neapărat violenţă, dar poate duce mai repede într-acolo. De exemplu, în cadrul relaţiilor internaţionale, nu există nicio ierarhie, iar fiecare stat se simte obligat să acumuleze putere pe cont propriu sau prin alianţe pentru a se apăra în cazul unei agresiuni externe. „Realismul politic” susţine că această anarhie structurală este cea care împinge la cursa înarmărilor şi, uneori, la confruntări armate între state. Nu-i nimeni de vină pentru războaie.
Putem extrapola noţiunea de anarhie la civilizaţiile din cosmos. Se pare că nu există nicio ierarhie între civilizaţii, ci doar acorduri de înţelegere paşnică. Totuşi, nu toate au subscris şi se mai petrec ciocniri violente în cosmos. Există astfel de dovezi în trecutul planetei Marte, de pildă. S-au observat chiar şi pe Pământ unele ciocniri agresive între OZN-uri.
Trecând pe alt plan, din comunicările mediumnice aflăm că între spiritele bune nu există ierarhie, ceea ce înseamnă că spiritele mai puţin evoluate se supun voluntar ordinelor celor mai evoluate, recunoscându-le superioritatea. Există deci un sistem de valori la care au subscris toate spiritele bune.
Dar există şi spirite rebele, care au alte păreri. Acestora le spunem demoni sau spirite luciferice. Ele produc mult rău pe lume, din punctul omenesc de vedere. Deseori, ele nu-şi recunosc superioritatea nici între ele, neputând să coopereze prea mult. Totuşi, atunci când se subordonează unui spirit mai puternic, o fac de frică, pentru a nu fi chinuite energetic.
Ar fi „incorect spiritual” să botezăm aceste spirite ca fiind „inferioare”. Pentru Sursa Absolută nu există nimic mai „important” sau mai „valoros” decât altceva. În lumea lui Dumnezeu există de toate, amestecate anarhic. Din acest motiv, răul nu va dispărea niciodată de pe lume. Structural, Creaţia este haotică.
Deşi unele spirite acceptă o ierarhie de comun acord, totuşi Sursa nu obligă la unanimitate. Ierarhia poate stabili mai lesne o armonie între indivizi, care se simt astfel mai liniştiţi, liberi să promoveze frumuseţea, creativitatea. Dar nu orice fel de ierarhie, ci numai cea voluntară. Atunci când este impusă cu forţa, ierarhia poate deveni despotică şi restrictivă, o ştim foarte bine.
În concluzie, Sursa Absolută este anarhică, neordonată, haotică. Dar în cadrul Creaţiei s-au coagulat centri de putere spirituală care tind să O organizeze. Dualitatea specifică Creaţiei face ca aceşti centri să orbiteze înspre Bine sau înspre Rău. Nu există a treia alternativă de putere. Binele înseamnă ierarhie voluntară, iar Răul, ierarhie impusă.
Sursa este atotputernică, dar neutră. Dumnezeul binelui coagulează toate energiile ce tind spre armonie, iar Dumnezeul răului, pe cele care tind spre dizarmonie. Aceşti doi Dumnezei nu sunt atotputernici, ci doar adună şi organizează energiile specifice Lor. Singura putere aparţine Sursei, dar Ea este haotică, imprevizibilă chiar şi pentru cei doi Dumnezei. Absolut toate spiritele nu fac decât să se supună impulsurilor („bune” sau „rele”) venite de la Sursă.
Când credinciosul se gândeşte la Dumnezeul binelui, invocă o confederaţie de spirite constructive, armonioase, ce îl pot ajuta, dar numai în anumite limite. Aceste limite sunt variabile şi stau la discreţia Sursei, care uneori le face cunoscute dinainte, iar alteori nu. De aceea, nici îngerii noştri păzitori nu ştiu întotdeauna ce va fi cu noi sau dacă vor reuşi să ne ajute. Se spune că spiritele în curs de evoluţie au limite în cunoaştere şi putere, iar cele foarte avansate ar deţine toate secretele. Numai că cele foarte avansate nu se ocupă de mărunţişuri şi nici nu vor împărtăşi oricui secretele.
Când Sursa ne pregăteşte surprize neplăcute (accidente, drame personale, boli etc.) pune la lucru spiritele rele, fiindcă cele bune nu sunt în stare să le îndeplinească. Dimpotrivă, când ne pregăteşte lucruri bune, doar spiritele bune sunt potrivite să ne ajute. De fapt, spiritele se autoselectează în funcţie de sarcină. În jurul nostru sunt mereu prezente atât spirite bune, cât şi cele rele, şi fiecare primeşte din eter imboldul respectiv de acţiune.
Oare ar fi corect să nu ne rugăm la Dumnezeul Binelui, fiindcă, în ciuda bunăvoinţei Sale, nu are puterea supremă?! Ci să ne rugăm direct la Sursa absolută, singura atotputernică, locul unde se iau toate deciziile?!
Din păcate, Sursa e tare nesimţită, nu ne bagă în seamă. Nici măcar nu ne recunoaşte ca entităţi separate de Ea. Noi suntem celulele Sale, aşa că ne supunem automat la orice decide Ea. Nu avem nicio autonomie, iar rugăciunile noastre sunt apă de ploaie, oricum ne-am ruga. Important este cum simţim lăuntric, cu ce rezonăm, dar nici asta nu depinde de individ, care-i doar aparent separat, el fiind parte indisolubilă din Întreg.
În concluzie, „Dumnezeu” este personal (aparent favorabil), „Satan” este anti-personal (aparent nefavorabil), iar „Sursa” e impersonală (neutră, detaşată). Şi nu are rost să mă rog de niciuna, fiindcă ori vrea, dar nu poate, ori poate, dar nu vrea, ori nu mă aude...
În final, toate trei sunt doar nişte concepte.
Soluţia nondualistă ar fi să recunosc adevărul că eu sunt Însăşi Sursa, fiindcă nu există nimic altceva. Întreaga Creaţie, cu toţi zeii şi dumnezeii săi, este un vis al Meu. Deci de cine mă rog şi pentru ce?!...
PUTEREA RUGĂCIUNII se arată în momentele critice. De exemplu, când s-a rugat Isus în noaptea dinaintea crucificării „Fă, Doamne, să nu mor în chinuri!”. Iar soluţia universală, pe care Isus ne-a lăsat-o peste veacuri, este resemnarea „Facă-se Voia Ta, nu a mea!”.
Mesajul foarte clar, scris cu sânge, este că rugăciunea nu-ţi poate schimba destinul. Doar te poate întări psihologic în clipele de cumpănă. Este cea mai ieftină alternativă la xanax sau marijuana. O altă variantă ieftină ar fi muzicoterapia. Fiecare are avantaje şi dezavantaje. Rugăciunea rămâne în fruntea listei, oferind acces oricui şi oricând la cel mai puternic drog: speranţa. Speranţa are puterea să compenseze suferinţa de a avea un „eu” psihologic.
Toate aceste remedii devin însă inutile când dispare însăşi boala, adică „eul”, prin iluminare nonduală.
Răzvan A. Petre
20 aprilie 2024
< Sus >