<  Index "Spirite celebre vă vorbesc"

Spiritele lui John şi Robert Kennedy

Mesaje de la spiritele politicienilor John şi Robert Kennedy, din cartea "Great Minds Speak to You" ("Spirite celebre vă vorbesc"), dictată mediumului Tina Spalding. John F. Kennedy, al 35-lea preşedinte american, a negociat Tratatul de interzicere a testelor nucleare şi a iniţiat Alianţa pentru Progres. A fost asasinat în 1963. Robert Kennedy a fost procuror general în timpul administraţiei fratelui său. Ulterior a fost senator SUA şi a fost asasinat în timpul candidaturii sale la preşedinţie. 

john si robert kennedy 
John (1917–1963) & Robert (1925–1968)

Mesajele lui John şi Robert Kennedy

«Iată-mă. Sunt aici de ceva timp. M-am obişnuit cu acest loc, cu funcţionarea acestuia şi mă pregătesc să intru într-un alt corp fizic, într-o altă încarnare fizică, ca să-mi pot continua lecţiile. În corpul fizic se desfăşoară o învăţare, au loc nişte lecţii. Acestea se adăugă una peste cealaltă, se amestecă şi se unesc într-o cunoaştere extinsă destinată Suprasufletului, Sinele superior.

Fiecare dintre voi are un Sine superior care vă organizează viaţa, experienţele şi înţelegerea experienţelor adunate. Toate acestea sunt integrate; toate sunt calibrate şi sunt trimise la o sursă de organizare vibraţională şi mai înaltă. Astfel are loc acest proces continuu de evoluţie – evoluţia conştiinţei. Fiecare nivel de conştiinţă este din ce în ce mai înalt ca vibraţie şi din ce în ce mai dificil de înţeles pentru mintea umană.

Am trăit o viaţă de scriitor, orator şi personaj public şi ar fi multe de spus ce am făcut în viaţă. Am fost foarte iubit, respectat şi bine îngrijit, deşi viaţa mea a fost scurtă. Sunt aici de ceva timp şi este o experienţă minunată să mă aflu aici, să împărtăşesc idei cu anumite fiinţe care v-au influenţat, dar n-aţi ştiut că vă influenţează.

Pentru că am crescut într-o familie religioasă foarte tradiţională, nu am experimentat niciun fel de comunicare parapsihică în mod conştient, dar după trecerea mea, mi-am dat seama că am avut în permanenţă alături mulţi învăţători înţelepţi şi minunaţi. M-au inspirat să iau decizii bune, cu inima deschisă şi cu mintea deschisă, iar acest lucru mi-a fost de ajutor. Dar în acel moment nu eram conştient de faptul că aceste gânduri, concepte şi idei – îndemnurile – veneau prin alte fiinţe. Nu ştiam, când stăteam la birou, reflectând la o decizie, gândind şi rugându-mă pentru sprijin, că în cameră era plin de consilieri înţelepţi şi iubitori care mă ajutau, trimiţându-mi energie, informaţii şi opţiuni dintre care să aleg. Acesta este unul dintre lucrurile care mă bucură cel mai mult după trecerea mea, care a fost o experienţă destul de şocantă.

Am fost ucis. Am fost omorât. Am fost asasinat. Am fost scos din joc la o vârstă foarte tânără, înainte să realizez ceea ce doream să realizez. A fost un moment foarte trist când am plecat în acel fel, pentru că nu-mi terminasem încă munca. Aşa am simţit, că nu mi-am terminat munca. Aşa că m-am cam necăjit să aflu că nu mă mai pot întoarce, că eram rănit fatal. Mi-am părăsit corpul cu un sentiment de profund regret pentru că nu mi-am terminat misiunile, dar după ce am ajuns aici, mi-am dat seama că nu era cazul.

Evenimentele trecerii mele nu au fost absolut deloc un accident. Au făcut parte din înţelegerea pe care am făcut-o înainte de a mă naşte, pentru a ajuta la trezirea societăţii. Apar în lume unele evenimente foarte drastice, care fac ca întreaga naţiune, întreaga lume, să se concentreze într-o anumită direcţie, la un moment dat. Aceste evenimente sunt orchestrate din non-fizic cu acordul deplin al spiritelor participante.

Aş vrea să discut despre asta cu voi, cei din planul fizic, pentru că adeseori vă scufundaţi într-o imensă jale din cauza unor evenimente pe care le consideraţi greşite, nedrepte. Şi atunci aruncaţi multă ură asupra a ceea ce numiţi Dumnezeu, această forţă binevoitoare care ghidează evoluţia acestui univers, evoluţia conştiinţei sale. Dar trebuie să înţelegeţi că moartea nu există când priviţi din această parte şi o ştim cu toţii; avem cu toţii o înţelegere completă a scopului, efectului şi procesului propriu-zis. Proiectele făcute în non-fizic sunt destul de diferite de cele pe care vi le faceţi voi, care sunteţi ataşaţi de corpurile voastre fizice. Nu înţelegeţi că aceste corpuri sunt doar temporare; veţi avea altul şi, de fapt, nici nu aveţi nevoie de un corp pentru a fi perfect în regulă sau pentru a vă continua experienţa vieţii.

Când pe această parte se planifică un eveniment, are rostul să ridice nivelul de conştiinţă şi să atragă atenţia oamenilor asupra unei anumite situaţii sau probleme de pe Pământ şi pentru a provoca o discuţie importantă mai presus de preocupările lumeşti obişnuite: cum să ajungeţi la locul de muncă, cum să vă hrăniţi familia, treburile casnice, cumpărăturile zilnice – astfel de lucruri. Sunteţi adesea copleşiţi de aceste preocupări, deoarece nu sunteţi învăţaţi despre tărâmurile superioare ale fiinţei. Nu sunteţi învăţaţi despre capacităţile spirituale pe care le aveţi cu toţii; foarte mulţi dintre voi nu priviţi mai departe de un pas sau doi în faţă. Mulţi nu priviţi nici măcar atât de departe. Sunteţi total cufundaţi în trecut – rănile trecutului, judecăţi din trecut care vă împiedică să vă bucuraţi de viaţă. Numai când staţi în momentul prezent, începeţi să apreciaţi ceea ce aveţi în viaţă. Acesta este unul dintre lucrurile pe care o moarte cum a fost a mea îl aduce în prim-planul atenţiei generale.

Multe fiinţe nu îşi folosesc viaţa la întreaga capacitate. Ele nu îşi urmează pasiunile şi visele, aşa că un eveniment precum a fost al meu – care a fost un asasinat public – îi face pe oameni să se oprească. Îi opreşte să-şi mai continue viaţa într-un mod inconştient şi acesta este scopul Spiritului, dorinţa Spiritului: să vă trezească din întuneric, din capcanele lumii fizice în care cădeţi uneori, din cauza programării puternice a corpului fizic şi a învăţăturilor culturale.

Nu am fost învăţat să privesc non-fizicul altfel decât în sensul tradiţional, în care îngenunchezi şi te rogi la un Dumnezeu aflat în afara ta, care este posibil să te pedepsească. Desigur, nu este deloc aşa; nu asta vedem aici. Nu există niciun dram de judecată, niciun dram de pedeapsă, niciun dram de critică pentru ceea ce faceţi. După ce treceţi dincoace aveţi parte doar de educaţie – o educare a conştiinţei.

În primele momente de la sosire mă simţeam frustrat, fiindcă credeam că nu-mi terminasem lucrarea, dar după ce am primit nişte sfaturi bune, după ce mi-am rezolvat trauma fizică din urma asasinatului prin care trecusem şi după ce am ajuns în spaţiul meu astral – corpul meu astral – atunci mi s-a spus că aceasta fusese înţelegerea şi mi-am amintit-o. Memoria mi-a revenit complet, înţelegerea mea era totală, iar evaluarea situaţiei era întreagă. Am ştiut imediat tot ce aveam nevoie să ştiu despre viaţa mea, despre lecţiile mele şi despre ce s-a întâmplat pe Pământ după asasinarea mea.

Atenţia concentrată de un astfel de eveniment dramatic îi zguduie pe oameni şi îi readuce în momentul prezent pentru o vreme. Îţi priveşti copiii cu dragoste, pentru că ştii că te pot părăsi în orice moment. Îţi priveşti partenerul cu mai multă îngăduinţă, pentru că ştii că el sau ea poate nu va mai fi acolo mâine – chiar dacă astăzi poate că nu mai iubeşti această persoană şi poate că-ţi doreşti să plece. Pe oameni i-a zguduit foarte tare să piardă un om ca mine, pentru că eram foarte iubit. Eram foarte apreciat. Munca pe care o făceam era apreciată, dar i-a şi supărat pe unii. Începusem să schimb structurile care slujiseră multor elite de la conducere. Începusem să abordez filosofia lidership-ului cu o viziune nouă – o viziune mai spirituală. La un anumit nivel, am putea spune că dispariţia mea a fost o pierdere pentru lume, dar această întâmplare a modelat istoria ţării într-un mod care n-ar fi fost posibil dacă aş fi rămas în viaţă, dacă nu aş fi fost scos din joc în acel mod deosebit de violent şi dur.

Vedeţi, vi se permite să vă trăiţi vieţile aşa cum vreţi, dar Spiritul va provoca nişte haos din când în când; va aduce ceva imprevizibil, dacă vede că trăiţi într-o profundă inconştienţă care nu dă semne să se schimbe sau din care nu vă treziţi. Aceasta a fost contribuţia mea la istorie.

- - -

Eu am fost Robert Kennedy. Am fost asasinat într-un mod foarte dureros pentru cei care priveau – care văzuseră acelaşi lucru întâmplându-se fratelui meu, care văzuse cum familia mea mai trecuse printr-o asemenea catastrofă. Moartea mea a fost chiar mai tragică decât a fratelui meu, pentru că s-a întâmplat cu doi membri ai aceleiaşi familii, făcând-o şi mai dramatică, atrăgând şi mai mult atenţia şi făcând-o mai dureroasă pentru cei dintre voi care cred în moarte.

Desigur, există o necesitate de a experimenta tot ceea ce aveţi nevoie pentru a ajunge la înţelegerea a ceea ce este adevărat şi ce nu este adevărat. Printr-o adâncă tristeţe şi suferinţă experimentaţi ceea ce nu este adevărat, care este un indiciu pentru cât de bine vă descurcaţi – cât de mult suferiţi – deoarece o minte deschisă, mintea care este cu adevărat conectată la adevăr, nu suferă. Nu îi judecă pe alţii, nu se teme de moarte şi nu se judecă pe sine, fără pic de ură. Îşi priveşte propria viaţă cu preţuire, dragoste, interes şi entuziasm.

Sunt aici sus, lucrând la strategii politice împreună cu cei care fac parte din grupul în care lucrez. Cercetăm şi implantăm aceste idei în acele fiinţe care sunt deschise. Dar este o perioadă dificilă acum pe Pământ; există nişte structuri care nu servesc binelui general, care nu îl servesc pe omul obişnuit. Ele servesc marile companii, servesc idealuri politice de vibraţie scăzută, sunt de natură materialistă şi lipsite de iubire din multe puncte de vedere.

Acesta este motivul pentru care doresc să particip la această carte; acesta este motivul pentru care doresc să îmi spun opinia – pentru că aceste structuri politice, aceste structuri economice, aceste conglomerări uriaşe de acţiuni complexe şi dăunătoare, nu servesc lumii şi este timpul ca voi toţi să înţelegeţi că aveţi o putere personală. Puteţi înlocui orice. Dacă, împreună, dezaprobaţi ceva sau preţuiţi ceva, puteţi schimba întreaga structură a planetei.

Nu trebuie să credeţi în lumea materială. Nu trebuie să credeţi [chicoteşte] că fiecare vot contează. Trebuie să înţelegeţi care să vă fie obiectivul; anume, credinţa într-un anumit principiu – dar în deplină aliniere cu adevărul – care să vă urmeze Inima, dar nu într-un mod agresiv, nu într-un mod critic, ci într-un mod înflăcărat. Acţiunile vă urmează gândurile şi cuvintele. Căutaţi alinierea cu alte fiinţe care au aceleaşi dorinţe, aceleaşi pasiuni. Dar nu luaţi parte la aceste procese cu agresivitate. Ci cu dorinţa ardentă pentru o societate iubitoare, sănătoasă şi plină de compasiune.

Lucraţi pentru dezvoltarea a ceea ce preţuiţi, a ceea ce consideraţi că este bun. Lucraţi împreună cu alte fiinţe care au aceleaşi idei pentru a aduce schimbări în politicile energetice, în politicile de reglementare a alimentelor şi în propriile comunităţi. Susţineţi acele fiinţe care cultivă hrana pe care o doriţi, care vă oferă serviciile dorite, pe banii voştri. Sprijiniţi-le cu cuvintele blânde şi prin acţiuni concrete. La un nivel politic mai mare, concentraţi-vă asupra acelor societăţi, organizaţii şi afaceri care vă oferă tipurile de servicii pe care le doriţi. Nu daţi banii companiilor care nu au grijă de sănătatea voastră. Nu daţi banii companiilor care distrug mediul înconjurător. Nu daţi banii companiilor care abuzează de fiinţe pentru forţă de muncă ieftină – munca sclavilor.

Toate acestea vă stau la dispoziţie. Aveţi capacitatea de a vă educa în privinţa acestor lucruri. Acesta este adevăratul vot: Cui daţi banii, pentru că banii conduc lumea materială în care trăiţi în acest moment. Înţelegeţi că principiile spirituale, viziunea spirituală şi înţelegerea adevărului sunt adevăratele forţe creatoare din univers. Gândul vostru este adevărata forţă creatoare din univers. Gândul, alimentat de pasiune, este cel ce schimbă lumea, cel ce schimbă însăşi structura mediului în care trăiţi. Odată ce aţi înţeles acest lucru, veţi fi cu adevărat puternici. Veţi fi un lider printre oameni, pentru că veţi alimenta această lume cu ceea este menită să fie alimentată, anume iubirea, pasiunea, idealurile înalte şi viziunea spirituală ca toate fiinţele să fie iubite, fericite, sănătoase, îngrijite şi hrănite. Aveţi capacitatea de a crea toate acestea.

Sunteţi mulţi, în special în America de Nord, care deţineţi o mare putere şi o pondere financiară în această structură economică şi aveţi capacitatea de a transforma această lume votând cu dolarii voştri. Urmăriţi surse de energie curate şi sănătoase pentru planetă şi urmăriţi produse, alimente şi materiale care sunt ecologice şi care nu distrug Pământul. Refuzaţi să cumpăraţi, din inconştienţă sau lene, produsele companiilor care distrug mediul înconjurător prin utilizarea pesticidelor şi prin tactici de intimidare, în efortul lor de a monopoliza furnizarea de alimente din lume.

Fiecare aveţi o putere extraordinară. Fiecare aveţi o influenţă extraordinară. Aş dori să vă văd pe toţi cei care conştientizaţi asta, care aveţi capacitatea de a transforma lumea, să începeţi să vă uniţi în grupuri prin intermediul internetului. Găsiţi grupuri prin intermediul reţelelor de socializare şi a tehnologiei pe care o aveţi acum la dispoziţie. Vă puteţi organiza în grupuri care pot schimba această lume.

Aceasta a fost viziunea mea în viaţă. Nu am reuşit să continui, dar numele meu, vocea mea, familia mea şi influenţa mea sunt la fel de puternice astăzi ca şi atunci. De fapt, influenţa mea a crescut datorită felului în care am părăsit planeta. Trebuie să înţelegeţi acest lucru. Aceasta este dovada că există un scop mai mare decât viaţa individului. Puteţi face o declaraţie importantă prin viaţa voastră, prin moartea voastră, care va îmbunătăţi experienţa lumii şi va înălţa conştiinţa tuturor fiinţelor de pe această minunată planetă pe care trăiţi. Şi acesta este scopul meu aici: să mă folosesc de ticăloşia la care am fost supus, de numele meu şi experienţa dramatică a morţii mele, care a atras atenţia tuturor, care i-a făcut pe toţi să stea pe gânduri. Voi continua să le folosesc în continuare pentru a atrage atenţia asupra puterii pe care o aveţi în viaţă – puterea de a vota cu banii, vocea, acţiunile şi cuvintele voastre.

Acum este momentul să o faceţi. Pământul este în criză. Oamenii au fost prea ocupaţi cu distracţiile, prea ocupaţi cu confortul, dar acum a venit momentul să faceţi un efort şi să insistaţi să vină schimbarea. Va veni de bunăvoie sau vă va fi impusă.

Mediul se schimbă. Nivelul poluării pe care o suportaţi va atinge un nivel critic şi noi, pe această parte, discutăm foarte mult acest subiect. Avem multe proiecte şi formăm grupuri de cercetare într-un efort de a vă influenţa pe voi, cei din planul fizic, şi acesta este un motiv pentru care este creată această carte. De aceea abordăm subiecte pe care le considerăm foarte necesare să le înţelegeţi. Tema mea este că trebuie să vă înţelegeţi propria putere personală în toate acestea. Trebuie să înţelegeţi că, dacă staţi şi aşteptaţi ca altcineva să acţioneze, atunci nu se va întâmpla nimic. Sunt implicate aici puteri care nu au intenţia de a se schimba – decât dacă vor fi forţate printr-o revoluţie, o revoluţie economică, o revoluţie a liberei exprimări. Ele nu o vor face, dacă nu acţionaţi voi!

Mi-aş dori ca toţi cei care citiţi sau ascultaţi acest material să vă concentraţi atenţia asupra proceselor de alimentaţie organică şi sănătoasă, ca să puteţi trăi cu toţii fără boli ale corpului fizic. Aş dori să vă foalizaţi asupra modalităţilor naturale de vindecare care nu necesită medicamente de la marile companii farmaceutice, care vă ucid, care mai mult dăunează decât ajută. Şi aş vrea să vă focalizaţi asupra propriei voastre conexiuni spirituale personale cu non-fizicul, astfel încât să puteţi primi informaţiile care sosesc la voi tot timpul pentru a vă ajuta şi a vă inspira în activitate, în practicile sănătoase, în evoluţia conştiinţei. Fiecare aveţi la dispoziţie o resursă puternică de care nu sunteţi conştienţi şi este timpul ca toţi să o accesaţi. Este timpul ca voi toţi să începeţi să discutaţi cu noi în gând, în vise şi în stările voastre meditative. Este timpul să închideţi televizoarele şi să acţionaţi ca fiinţele creatoare şi sfinte care sunteţi. Este timpul să ieşiţi din inconştienţă, să lăsaţi deoparte lenea şi confortul imediat al unei mese copioase şi unei emisiuni de televiziune. Este timpul să luaţi parte la acţiuni politice, economice şi fizice care vor face din lumea voastră un loc în care să doriţi să trăiţi!

Cei mai mulţi dintre voi nu sunteţi mulţumiţi cum arată lumea, dar toţi contribuiţi prin ignoranţa şi lenea voastră. Nu vrem să vă jignim, ci să vă stimulăm la acţiune. Dorim să vă trezim ca să vă recunoaşteţi propriile puteri creative şi aş vrea să vă fac să înţelegeţi că fiecare dintre noi, fiecare individ, are puterea de a schimba lumea. Eu am făcut-o în felul meu; voi puteţi în felul vostru. Iată mesajul pe care doresc să vi-l aduc acum: Sunteţi la fel de puternici ca orice lider, la fel de puternici ca orice persoană de pe această planetă.

Nu vă mai pierdeţi timpul. Nu lăsaţi să treacă zilele fără această acţiune, fără această pasiune. Găsiţi ceva care vă mişcă, unul dintre aceste domenii ce trebuie transformate – economic, agricol, politic, financiar – şi începeţi să faceţi schimbările pe care doriţi să le vedeţi în viaţa voastră şi pe planetă. Acest loc este destinat să devină un loc plin de iubire, compasiune, comuniune şi împărtăşire şi veţi suferi mai mult şi mai îndelungat dacă refuzaţi să participaţi la acest proces. Nu un lider o va face; nu o ţară o va face. Ci o veţi face cu toţii, trezindu-vă împreună întru conştienţă şi acţionând pe o bază spirituală, pentru a aduce în lume schimbările care trebuie să se întâmple.

Vă aşteaptă un moment de criză. Sunteţi tot mai bolnavi; vedeţi cum corpurile voastre se transformă, din cauza mediului în care locuiţi. Acum este momentul să acţionaţi, să începeţi să vă schimbaţi. Deci votaţi cu banii voştri. Votaţi cu vocile voastre şi votaţi cu intervenţiile voastre în reţelele de socializare. Începeţi să schimbaţi balanţa puterii, pentru că, de fapt, voi aveţi puterea. Aceste companii nu pot supravieţui fără banii voştri, fără ignoranţa voastră. Numai dacă vă veţi trezi, veţi putea trezi şi economia, şi practicile lumii, pentru că voi plătiţi pentru pentru ele. Le sprijiniţi prin acţiunile voastre.

Fiţi atenţi la ceea ce cumpăraţi. Cumpăraţi alimente organice din supermarket. Achiziţionaţi sisteme ecologice de transport şi încălzire şi iluminat pentru casele voastre. Folosiţi panouri solare pentru căminele voastre, dacă locuiţi unde este soare. Începeţi să faceţi aceste schimbări – nu pentru propriile voastre interese economice, ci pentru salvarea, sănătatea şi funcţionarea optimă a întregii planete. Prin modul vostru de viaţă egoist şi leneş, distrugeţi acest cămin unde trăiţi cu toţii – şi aveţi nevoie de el.

Aveţi nevoie să trăiţi această viaţă fizică pentru a continua să evoluaţi. Aveţi nevoie de experienţa fizică pentru a înţelege ce şi cine sunteţi şi pentru a evolua dincolo de această realitate pe care o numiţi lumea tridimensională. Multe experienţe pe care le aveţi în fizic sunt fundamentale pentru a putea trece în sferele superioare de dezvoltare.

Acesta este mesajul meu: Ridicaţi-vă, exprimaţi-vă, dar demonstraţi-vă cuvintele prin fapte. Preţuiţi-vă mediul, corpul şi experienţa pe care o aveţi pe planetă şi veţi începe să schimbaţi balanţa puterii. Veţi începe să creaţi o economie bazată pe decizii sănătoase şi veţi beneficia cu toţii. Copiii voştri vor beneficia, nepoţii voştri vor beneficia şi voi veţi beneficia de un corp mai sănătos, de o viaţă mai sănătoasă şi de o experienţă mai sănătoasă.

Vă mulţumesc că aţi petrecut acest timp cu mine. Vă mulţumesc că mi-aţi permis să-mi spun opinia. Dacă aş fi întrupat pe tărâmul fizic, asta v-aş spune, aşa că mesajul meu este acelaşi, indiferent dacă sunt sau nu cu voi. Mă pregătesc să revin ca şi copil, iar în următoarea mea viaţă acestea vor fi preocupările mele. Nu voi mai pleca din viaţa următoare devreme pentru a atrage atenţia – asta nu se va mai întâmpla. Dar voi aduce pe Pământ pasiunea opiniilor mele politice, economice şi privind alimentaţia şi voi schimba Pământul. Mă voi naşte într-un corp care îşi va petrece viaţa vindecând daunele care au fost făcute de ignoranţa şi de lenea noastră. Sunt încântat că mă voi întoarce. Sunt entuziasmat! M-am simţit minunat aici, pregătindu-mă pentru faza următoare a educaţiei mele experienţiale şi sunt dornic să mă întorc plin de entuziasm, ştiind că am toate informaţiile necesare pentru a produce schimbarea în lume pe care doresc să o văd şi să o trăiesc.»

Comentariile lui Ananda

Ananda vorbeşte despre fuziunea spiritelor lui John şi Robert Kennedy în acest monolog:

«Suntem din nou cu tine, draga noastră. Într-adevăr, iată dovada naturii maleabile şi fluide a gândirii. Ceea ce s-a întâmplat este că aceşti doi fraţi sunt atât de strâns legaţi psihic în pasiunile, impulsiunile şi dorinţele lor referitoare la Pământ şi privind această comunicare, încât ai constatat această „infiltrare”. Ai obţinut unele concepte şi imagini ale fratelui care a împărtăşit o experienţă similară.

Desigur, scepticii o vor folosi ca dovadă că această comunicare ar fi neadevărată. Dar am vrea să o priveşti ca pe o dovadă interesantă a conexiunii dintre minţi, deoarece toate minţile voastre sunt conectate – cei care aveţi o legătură puternică, cei care vă aflaţi pe o cale similară. Aceşti doi fraţi au ales o cale similară de exprimare pentru a contribui la evoluţia lumii. Amândoi au ales să ia parte la viaţa publică şi amândoi au ales să fie asasinaţi. Ei sunt profund îngemănaţi ca structuri mentale şi de aceea a apărut această „eroare” de comunicare, cum ar zice aceia care caută erori. Dar am vrea să o priveşti ca pe dovada comuniunii dintre minţile ce vribrează la fel.

Acest eveniment special pune în evidenţă că nu sunteţi chiar atât de individualizaţi pe cât credeţi că aţi fi. Merită să deschideţi un dialog în jurul acestei idei că individualitatea voastră ar fi reprezentată de corpul fizic, căci voi nu sunteţi trupul. Sunteţi nişte constructe mentale, emoţionale, ideologice care vă manifestaţi temporar într-un corp fizic, dar nu sunteţi doar trupul! Aceste fiinţe care au ales să se încarneze ca fraţi, aceste personalităţi politice care au fost scoase din viaţa fizică de timpuriu, au o gândire asemănătoare, împărtăşesc multe idei şi concepte. Iar mesajul a fost dovada acestui amestec şi preocupări comune.

Mulţi dintre voi aveţi fraţi şi membri ai familiei cu care împărtăşiţi aceleaşi dorinţe. Aveţi o nevoie similară pentru un anumit tip de experienţe şi, dacă ai fi contactat după moarte şi fratele tău ar sta lângă tine, ar putea apare o similară combinaţie şi fuziune a energiilor şi ideilor voastre.

Nu dorim ca acest fenomen să fie interpretat ca o dovadă a neveridicităţii experienţei. Dimpotrivă, am vrea să vedeţi în el o clarificare suplimentară a faptului că nu sunteţi corpurile voastre şi nici ego-urile voastre. Sunteţi conştiinţa care se manifestă în puncte focale ale planului fizic. Nu sunteţi separaţi; nu sunteţi individuali, în sensul în care vă consideraţi a fi cuprinşi în această lume fizică în acest moment. Faceţi parte dintr-o minte mai mare. Faceţi parte dintr-o conştiinţă mult mai vastă, care se exprimă individual pentru un anumit scop, anume adunarea de informaţii şi experienţă. Când vă veţi întoarce în non-fizic, veţi fi din nou expansionaţi şi amestecaţi şi combinaţi cu mai multă energie a conştiinţei, care este mintea lui Dumnezeu, cum aţi numi-o.

Sperăm că am clarificat această întâmplare. Nu vrem să o priviţi ca pe o eroare sau o greşeală, ci doar ca pe o expresie a naturii adevărate a minţii, adică conştiinţa fără corp şi fără individualitate. Aceasta este explicaţia noastră şi sperăm că va satisface pe aceia dintre voi care sunteţi confuzi şi aveţi dubii acum, din cauza amestecului de opinii din acest mic dialog.

Nu este ceva căruia să-i daţi prea multă atenţie; nu este ceva de care să vă îngrijoraţi, şi numai cei care se îndoiesc de realitatea a ceea ce organizăm aici sub forma acestei cărţi, numai aceia vor lua această întâmplare ca dovadă că nu ar fi reală. Vor încerca să ignore toate celelalte exprimări care par veridice şi rezonează cu inima lor. Aceasta este o tendinţă naturală a minţii pământeşti, egotice, dar am vrea să n-o lăsaţi să vă împiedice să apreciaţi comunicările din această carte.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
22 iulie 2021