<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


TOTAL MANIPULAT

de Răzvan-Alexandru Petre

Nenumărate explicaţii metafizice  icon   Cauzalitatea ad libitum  icon  Moartea trezeşte nondualismul

- Marius Ghidel spune că nu prăjitura ne aduce plăcere; ci plăcerea vine din interior, de la Spiritul Divin. Aşa este. Şi frumuseţea pe care o vedem în jur, de fapt, se proiectează din interior, din Frumuseţea Spiritului. Ce să mai spunem de iubire?! Este clar că-i exact invers decât ne închipuim noi... Exteriorul e doar o oglindă a interiorului.

Divinul ne transmite plăcere oricând facem ceea ce El vrea: când mâncăm, când facem sex, când cântăm, când facem sport etc. Totodată, El ne manipulează şi prin durere, îndemnându-ne să evităm ceea ce ne aduce suferinţă. Sunt cele două pârghii cu care Divinul ne aduce spre perfecţiune.

- Dacă ar fi aşa cum spui, El ar trebui să nu ne pună obstacole când dorim ceva sau, dimpotrivă, să ne scape de ce nu ne place. Dar viaţa ne umple de frustrări. Deci nu pare nimic planificat sau menit să ne conducă undeva...

El este în toate. Plăcerile şi suferinţele sunt create de El pentru a-şi umple eternitatea şi a crea evenimente. El manipulează elementele dualităţilor în diverse combinaţii şi proporţii, făcând viaţa interesantă. Nu există niciun scop nici în plăcere, nici în suferinţă.

Noi nu facem lucruri cu care El nu ar fi de acord şi, pentru a ne aduce pe calea cea dreaptă, ar folosi „biciul sau zăhărelul”. E chiar mai grav de atât. Ne manipulează prin chiar fiecare gând ce ne trece prin cap. Gândurile ne formează imaginaţia şi, în minte, putem să ne bucurăm sau să ne întristăm, având astfel şi experienţe pur mentale.

Şi chiar când nu gândim, tot suntem manipulaţi direct prin impulsuri volitive. Voinţa de a face ceva sau altceva de unde crezi că ne vine? Din inconştient. Adică de la Dumnezeu.

mergi incolo

- Atunci, cine mai sunt eu, dacă nu am nicio contribuţie la nimic, ci sunt total manipulat?

- Ei bine, răspunsul e simplu: eşti nimic. Nu exişti. Dar şi mai grav este că cel care te manipulează, Dumnezeu, este tot nimic. Nici El nu există, e un imens abis, vid, gol... Eşti creat după chipul şi asemănarea Creatorului.

Nu ţi se pare minunat că nimic nu există, şi totuşi pare să existe o lume şi nişte personaje şi un Dumnezeu deasupra, în Ceruri ?! Când, de fapt, nu există nici lumea, nici Cerurile, nici tu, nici eu, nici măcar aceste rânduri, care sunt născocite de o minte iluzorie, fabricată dintr-un material inexistent într-un spaţiu-timp generat ad-hoc de o Voinţă impersonală, a nimănui.

Ce mister... mare şi adevărată magie!

< Sus >

Nenumărate explicaţii metafizice

La începutul timpurilor, când a stabilit destinul fiecăruia, Dumnezeu nu a prevăzut că cineva îl va întreba „dar DE CE mi se întâmplă asta?”. Părea lipsit de sens ca cineva care, de fapt, nu există separat de Dumnezeu să-şi pună astfel de întrebări fără sens... Dumnezeu nu s-a gândit niciodată de ce Creaţia Sa arată aşa şi nu altfel. De fapt, El nu gândeşte niciodată, nu plănuieşte Creaţia, ci o emană spontan, dintr-o dată. Este o simplă expresie, ca şi cum ar geme "Au!" sau "Mm!". Sau "Aumm!".

Totuşi, acum, că este întrebat, Dumnezeu găseşte, în puţul imaginaţiei Sale fără fund, nu doar una, ci o mulţime de explicaţii metafizice. Fiecare specialist spiritual va oferi propria-i explicaţie, credibilă în felul ei, deşi unele se bat cap în cap. Aceste explicaţii nu pot lămuri ceea ce nu poate fi înţeles, căci Voinţa divină nu e raţională, ci doar au rolul să liniştească sufletul, să-i amelioreze starea emoţională. Nu există niciun adevăr metafizic absolut (ups!), ci doar adevăruri de moment.

Spiritele bune ştiu bine acest lucru şi încearcă să împace şi capra, şi varza, şi lupul. O cale de mijloc este să ne spună că există un destin, dar că îl putem ocoli sau împiedica. Pe urmă, că ne-am comportat diferit de predestinare, fiindcă liberul-arbitru a fost mai puternic. Iar când nu reuşim să ne depăşim necazurile, ni se spune că asta ni-i soarta şi trebuie să se împăcăm cu ea.

Cel mai complicat e cu omul spiritual, care merge din specialist în specialist şi are capul doldora de explicaţii incompatibile. El ajunge chiar la disonanţe cognitive, când trebuie să aleagă între două explicaţii opuse, dar la fel de valide. Şi o face, de obicei, apelând la al treilea specialist. Şi tot aşa, într-o spirală fără sfârşit, rămânând la fel de nelămurit.

Poate, abia atunci, va ajunge şi el la concluzia că Dumnezeu nu are logică. E o mare uşurare să îţi dai seama de asta şi, mai ales, că „tu” nu exişti (asta-i chiar culmea ilogicii!). Deci întrebările „tale” sunt doar modul prin care Unica Fiinţă joacă foarte serios rolul de niznai într-o piesă cosmică pe care Ea o materializează. Dacă nu există nimeni altcineva, decât El, ce rost are să existe vreo logică în toată această Creaţie?! Cui să îi dea socoteală că lumea n-are nicio noimă, dacă lumea nu există?!...

< Sus >

Cauzalitatea ad libitum

Există două tipuri de cauzalitate: cea fizică (cauză-efect) şi cea metafizică (scop-mijloc).

Primul tip pare imposibil de combătut. În schimb, al doilea tip e mai uşor de dedus ca fiind o fabricaţie mentală. Putem găsi un scop în orice, care devine astfel un mijloc. Asta face spiritualitatea, e specializată în găsirea unor scopuri superioare, spirituale, ascunse, oculte. Şi astfel, orice lucru capătă semnificaţie, sens şi „nu există întâmplare, ci doar necesitate”.

Nondualismul merge mai profund, recunoscând că timpul nu există. Prin urmare, semnificaţia sau necesitatea unui eveniment pentru viitor este doar aparentă, aşa cum o deduce mintea temporală. În Realitate, acela şi numai acel eveniment putea exista în acel moment, la fel ca toate care vor urma. Lucrurile decurg unele din altele doar aparent, în virtutea cauzei şi efectului, care este tot o aparenţă temporală.

< Sus >

Moartea trezeşte nondualismul

Nondualismul e înnăscut în oameni. El iese imediat la suprafaţă în prezenţa morţii. Atunci omul îşi aminteşte imediat că...

Viaţa nu are niciun rost inteligibil.

Dacă spui că are rost să „laşi în urmă ceva pentru cei vii”... Şi viaţa lor e la fel de zadarnică.

Dacă spui că toţi „contribuim la progresul omenirii”... Până la urmă, toate civilizaţiile au dispărut, iar omenirea a luat-o de la zero. Singura continuitate este cea a vieţii biologice – suntem de prăsilă şi atât. Rostul omului nu diferă cu nimic de cel al animalelor. Care-i rostul animalelor...?!

Dacă spui că „civilizaţia va pleca pe alte planete”... Da, uite cum aleargă ET din galaxie în galaxie şi nu-şi mai găsesc un loc liniştit... Recent, astronomii au descoperit o gaură neagră imensă care înghite un sistem solar pe zi...!!!

Logica umană nu găseşte vieţii umane nicio semnificaţie. Mai degrabă ar putea găsi raţiunea iubirii pătimaşe a oamenilor pentru fotbal. 😊

Trăim fără niciun scop, degeaba. Poate doar dacă se va descoperi vreun alt tip de logică, dar încă nu...

Răzvan A. Petre
29 iunie 2024

< Sus >