<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


UNIVERSUL - văzut de departe

de Rãzvan Petre

 

„MATERIA ÎNTUNECATĂ” ESTE MISTERIOSUL „ETER”

Astrofizicienii sunt de acord că forţa gravitaţională a materiei observabile din Univers nu este de ajuns să menţină galaxiile în forma compactă pe care o au, fiind necesară o masă a materiei de câteva ori mai mare decât cea cunoscută. Prin urmare, este acceptat faptul că restul forţei gravitaţionale necesare este furnizată de aşa-zisa materie „întunecată” - adică invizibilă (nedepistabilă electromagnetic, ci doar dedusă pe baza calculelor) şi transparentă (care nu interacţionează decât gravitaţional cu materia obişnuită).

Notă: Materia întunecată (în limba engleză, dark matter) deţine circa 90% din totalul materiei universului. Un exemplu de particulă specifică materiei întunecate este destul de frecvent pomenita particulă NEUTRINO.

Cu alte cuvinte, materia obişnuită pluteşte într-un ocean de „materie întunecată” (citeşte ETER), cu care nu interacţionează deloc sau doar foarte puţin.

Această constatare ştiinţifică este nici mai mult, nici mai puţin decât o recunoaştere a existenţei ETERULUI (suport al fenomenelor fizice), acceptat teoretic de fizicienii secolului 19, dar imposibil de demonstrat tehnic la acea vreme. Astfel, LUMEA ETERICĂ începe să intre şi pe tărâmul ştiinţei, după ce a fost postulată încă din vechime de către ştiinţa ezoterică.

 

DISTRIBUŢIA MATERIEI ÎN UNIVERS

Tehnica de ultimă oră (observaţii astronomice plus supercomputere) a putut trasa distribuţia „materiei întunecate” în univers. Galaxiile vizibile au luat naştere în mijlocul acestei „materii întunecate”, astfel că imaginea de mai jos reproduce cât se poate de exact forma Universului.

Notă: În urmă cu sute şi mii de ani, indienii antici spuneau şi ei că „universul este o reţea” (în limba sanscrită, tantra). Dar de unde ştiau ei atunci cum arată Universul? 

Iată imaginea spectaculoasă a unei secţiuni cu latura de 2 miliarde ani-lumină din Univers, obţinută prin simulare pe computer.

Fig. 1: Fragment din UNIVERS (2 miliarde ani-lumină).

Click dreapta aici pentru a descărca imaginea la rezoluţie completă (2048x1536, mărime fişier 1MB)

Notă: Citiţi şi vizionaţi Millennium Simulation, experimentul din anul 2005, în urma căruia s-a obţinut extraordinara imagine a Universului (unde “pc” este prescurtarea de la parsec = 3,25 ani-lumină, iar Mpc înseamnă un milion de parseci)!

Urmăriţi aici videoclipul cu structura universului (şi celelalte videoclipuri asociate, precum acesta).

Fiecare pixel luminos (sunt peste 3 milioane de pixeli ce compun această imagine) descrie un roi de galaxii (în engleză, cluster). Roiurile se aranjează sub formă de filamente, formând o reţea luminoasă în imagine, fiecare conţinând zeci de mii de galaxii şi purtând numele de superroiuri. Filamentele se întind pe distanţe de milioane de ani-lumină în spaţiu.

Notă: Un roi de galaxii conţine între 50 şi 1000 galaxii.

O galaxie pitică poate conţine 10 milioane de stele, Calea Lactee are 200 miliarde de stele, Andromeda are 1000 miliarde de stele, iar cea mai mare galaxie depistată are 100000 miliarde de stele.

Se estimează că ar fi circa circa 100 miliarde de galaxii in universul observabil.

Pe scurt, Universul observabil are multe miliarde de galaxii, fiecare galaxie având multe miliarde de stele (cu sistemele stelare aferente, multe fiind similare cu sistemul nostru solar).

Iată un detaliu al imaginii, măsurând câteva zeci de milioane de ani-lumină.

Fig. 2: Fragment din UNIVERS (zeci de milioane ani-lumină)

 

ANALOGIA DINTRE UNIVERS ŞI CREIER

Imaginea seamănă şocant de mult cu reţeaua de neuroni din creier. Parcă Universul ar fi un Creier gigantic! Sau invers, poate că creierul a fost inventat după modelul Universului... Oricum, este evident tiparul comun celor două sisteme super-complexe.

În fotografia de mai jos sunt prezentaţi câţiva neuroni şi conexiunile dintre ei. Secţiunea măsoară câţiva micrometri.

Notă: Există circa 100 miliarde de neuroni în creierul uman – câte galaxii sunt în Univers!

Fig. 3: Reţea de neuroni din creier

Similar cu structura universului, reţeaua de neuroni nu se dezvoltă la întâmplare, din nişte neuroni apăruţi separat, care simt nevoia să se unească! Dimpotrivă, procesul se desfăşoară după o schemă bine definită, urmând nişte trasee eterice-energetice preexistente.

În următoarea imagine, mic detaliu din Univers, este prezentat în centru un roi de galaxii (culoarea galbenă), precum şi reţeaua de „materie întunecată” (aici colorată în violet). Secţiunea măsoară milioane de ani-lumină.

Fig. 4: Fragment din UNIVERS (milioane ani-lumină)

 

ÎN LOC DE CONCLUZII

Universul material, la scară foarte mare, nu este omogen şi izotrop, ci este alcătuit din noduri şi filamente cu grosimi de zeci de mii de ani-lumină. Ca să ajungi la o planetă aflată, să zicem, la 1 miliard de ani-lumină distanţă nu poţi să o iei de-a dreptul, ci pe ocolite, pe traseele de materie ale macroreţelei galactice.

Această reţea universică nu a putut apare din întâmplare, căci hazardul ar fi creat o structură relativ uniformă în toate direcţiile. Prin urmare, este evident că există un anumit tipar şi schemă de organizare a Universului! Această structură o întâlnim şi în alte sisteme complexe studiate de ştiinţă (cum ar fi creierul), care dovedesc un înalt grad de organizare.

Big-Bang-ul iniţial nu s-a produs într-un singur punct, de unde s-ar fi născut tot Universul! Structura de reţea a Universului ne sugerează că avem de a face, probabil, cu milioane de explozii iniţiale, produse în nodurile reţelei galactice, care a împrăştiat materia de-a lungul filamentelor. Prin urmare, e vorba de o coordonare macrocosmică a tuturor milioanelor de Big-Bang-uri simultane. Nu putem vorbi de o singură scânteie iniţială care a aprins celelalte noduri de materie, căci distanţele sunt pur şi simplu prea mari între ele.

Notă: Dacă ar fi existat un singur Big-Bang, atunci materia din punctul princeps ar fi fost cea mai veche, iar pe măsură ce ne-am depărta de el, materia ar fi tot mai tânără, în toate direcţiile. Dar acest lucru nu s-a constatat.

Rămâne deci să ne minunăm cum de a fost posibilă coordonarea tuturor exploziilor iniţiale simultan în tot Universul! Şi să ne mai punem şi alte întrebări, încă fără răspuns, de genul:

- Oare pentru extinderea reţelei galactice se produc alte Big-Bang-uri locale, în nodurile de la periferia Universului?

- Când vorbim de expansiunea universului, trebuie să o înţelegem şi ca pe o „îngroşare” a filamentelor galactice, care ocupă treptat tot spaţiul liber dintre filamente?...

Răzvan Petre
21 noiembrie 2010