<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre

VÂRSTELE EGO-ULUI

de Răzvan-Alexandru Petre

Capitole:

Etapele spiritualităţii Vârstele ego-ului Pragurile critice Cei doi Tony Senzaţia de liber-arbitru corelată cu vârsta spirituală Scrisoare către un peştişor pre-iluminat Ieşirea din Poveste

Etapele spiritualităţii

Când descoperi spiritualitatea, întâi îţi deschizi mintea să primeşti informaţii spirituale prin lecturi duhovniceşti, participarea la conferinţe sau predici, însoţirea cu înţelepţii sau sfinţii, vizionarea diverşilor învăţători pe YouTube etc.

După ce ai primit suficient, urmează faza în care începi să emiţi tu însuţi informaţii spirituale prin misionarism religios, scrieri sapienţiale originale, predarea unor metode de optimizare a vieţii personale, conferinţe, organizări de lucrări spirituale etc.

În faza finală, nu mai faci spiritualitate cu mintea, ci devii tu însuţi spiritualitatea. Întreaga ta fiinţă radiază lumină. Uneori te manifeşti activ, alteori rămâi într-o aparentă izolare, realizând lucrări tainice.

Deci marile etape ale spiritualităţii, în funcţie de activitatea mentală, ar fi:

a. Recepţia mentală de informaţii spirituale.
b. Emisia mentală de informaţii spirituale.
c. Spiritualitatea vie, de dincolo de minte.

< Sus >

Vârstele ego-ului

N-ar exista spiritualitate dacă n-ar exista un ego uman. Ceea ce numim „spiritualitate” este un efort uman spre domolirea, educarea şi subordonarea ego-ului. Înspre final, acesta se abandonează complet şi cedează locul Spiritului.

Se spune că omul nu se naşte cu ego, ci îl dobândeşte la o vârstă fragedă, de la cei din jur. Jim Newman spunea că, atunci când ego-ul dispare, corpul fizic îşi pierde o anumită contracţie subtilă energetică. Aceasta seamănă, în opinia mea, cu ieşirea unui drac din trupul exorcizatului. Oare ego-ul este un demon cu care ne procopsim absolut toţi în primii ani de viaţă?! În acest caz, botezul ortodox al pruncului are rolul de a preîntâmpina îndiabolizarea. În ciuda acestei tradiţii tainice, toţi căpătăm un ego până la vârsta de 3 ani.

Din fericire, iluminaţii spun că ego-ul poate fi eliminat fără pericol, cu efecte binefăcătoare. Prin urmare, nu este necesar vieţii omului. Ar fi precum un condiment adăugat la viaţă. Unora le place mâncarea foarte condimentată. Totuşi, prea multă iuţeală îţi iese pe urechi! La un moment dat, vei simţi nevoia să renunţi la acest ego, creator de atâtea probleme inutile.

Într-o schemă foarte simplă, vârstele spirituale ale ego-ului ar fi următoarele:

1. Ignoranţa simţurilor („copilăria spirituală”, ego nestăpânit)

2. Deschiderea spiritual-religioasă („tinereţe spirituală”, ego controlat)
------------
3. Pre-iluminarea („maturitate spirituală”, dorinţa de a scăpa de ego)
------------
4. Mortul-viu („senectute spirituală”, alternarea de ego cu non-ego, iluminare intermitentă) - etapă tranzitorie

5. Eliberarea („moarte spirituală”, eliberare definitivă de ego)

În general, primele vârste sunt mai lungi. Dar există şi excepţii. Unii oameni pot sări direct la etapele superioare, fiind mai avansaţi nativ. Ultima, eliberarea, este ceea ce am numit în subcapitolul anterior „spiritualitatea vie”.

< Sus >

Pragurile critice

Până la sfârşitul vieţii, trecând prin experienţe dramatice, foarte mulţi oameni ignoranţi spiritual (1) ajung să devină măcar religioşi (2).

Însă destul de puţini oameni spiritual-religioşi (2) trec pragul critic către pre-iluminare (3). Abia în această etapă se capătă înţelegerea idealurilor şi metodelor mistice.

Următorul prag critic este trecut când omul are parte de iluminarea spirituală (4), trăind direct adevărul mistic. Toate învăţăturile care indică spre această realitate sunt frumoase, dar nu se compară cu trăirea directă. Totuşi, în această etapă, momentele de trezire autentică (iluminare) alternează cu revenirea la starea obişnuită (numită acum „post-iluminare”).

De aici, este de preferat ca omul să treacă natural, în relativ scurt timp, spre ultima fază spirituală, în care iluminarea nu mai dispare – eliberarea definitivă de ego (5).

În viziunea lui Laurenţiu Marga, înainte de adevărata iluminare, apare trăirea prezentului, de care vorbeşte şi Eckhart Tolle, ca fiind o vedere proaspătă a realităţii înconjurătoare, în care totul pare însufleţit şi parcă îţi vorbeşte direct. Cel care o trăieşte prima dată rămâne cu gura căscată, la propriu. Nu-i trecea prin cap ce minune îl înconjoară. Această vedere poate rămâne un timp nedefinit. Totuşi, trăitorul mai poate urca spiritual către o fază şi mai profundă, în care mediul fizic din jur îşi vădeşte natura iluzorie (5). Conform maestrului Marga, trăirea în momentul prezent (4) se obţine prin renunţarea la gândurile abstracte ale minţii (despre trecut şi viitor) şi păstrarea atenţiei asupra obiectelor din câmpul vizual.

Iluminarea nu apare întotdeauna dintr-o dată, în mod spectaculos şi uşor de povestit. Este posibil ca iluminarea să se instaleze treptat, în decurs de 1-2 sau mai mulţi ani. Ea poate fi precedată de o lungă căutare spirituală. Este însoţită de o înţelegere tot mai clară a nondualităţii, atât intelectual, cât şi intuitiv. Astfel, o carte despre nondualitate citită anterior acestei etape părea că avea secrete absconse, dar odată ce ai intrat în această fază, devine foarte clară şi simplu de citit. Am putea considera că această iluminare treptată ar fi o combinaţie între etapele 3, 4 şi 5.

Trăirea în momentul prezent (prima fază de iluminare)

Variaţii

Desigur, demarcaţiile dintre „vârstele ego-ului” nu sunt trasate cu rigla, neputând cuprinde toată bogăţia de situaţii reale. De pildă, un 2 poate avea sclipiri de 4, care il pot promova în 3. Sau un 1 poate avea sclipiri de 2 inainte sa intre definitiv în 2. Sau un 4 poate cădea ocazional în 2, ori chiar definitiv, la propria dorinţă. Sau un 3 poate avea ocazional puseuri de 2 sau chiar 1. Prin definiţie, singura stare stabilă este 5.

În 3 ai multe întrebări la care cauţi răspuns, eşti un căutător. În 5 ai toate răspunsurile de la Spirit, dar nu ai întrebări. De aceea, o soluţie fecundă pentru cunoaşterea spirituală este unirea unui 3 cu un 5, cunoscută ca „relaţia discipol-maestru”. Un discipol care se realizează pe calea oferită de maestrul său îl va continua şi imita pe acesta, chiar involuntar. Maestrul îşi transferă energia sa în discipol, care îşi face apoi lucrarea singură.

În schimb, omul care ajunge la iluminare ghidat doar de propriul Spirit va fi original, explorând creativ o latură a Vieţii necercetată sau nemanifestată de alţii. Exemple: Jiddu Krishnamurti, U.G. Krishnamurti, Sri Aurobindo, Ramana Maharishi etc.

Starea 4 prezintă un anumit risc, fiind ambiguă şi înşelătoare. Omul se poate simţi în mod fals desăvârşit, proclamându-se maestru, dar fără a fi pe deplin stabilizat în starea 5. Pe de altă parte, 4 este o vârstă prolifică spiritual, conţinând atât starea 3, cât şi 5, oferind posibilităţi creative nelimitate şi o punte de legătură miraculoasă între lumea comună şi cea mistică. Foarte mulţi sfinţi, înţelepţi, mentori celebraţi s-au manifestat în lume la vârsta senectuţii spirituale (4).

Starea 5 este foarte rară, detaşată de simţirea comună, care îl face, uneori, pe iluminat de neînţeles pentru cei din jur. Fiecare om este unic şi nu există tipare sau modele nici pentru această categorie.

Iată, de pildă un interviu simultan cu 3 iluminaţi (cel din mijloc fiind un post-iluminat, după ce spune): Lisa Cairns, Tim Freke şi Gary Weber  

Când crezi că vei muri?

Oare ce ar răspunde sincer ego-ul, conform vârstei sale psihice, la întrebarea „Când crezi că vei muri?”:

1. Ignorantul: Niciodată.

2. Religiosul: Oricând.

3. Pre-iluminatul: Mâine.

4-5. Iluminatul: Am murit deja.

< Sus >

Cei doi Tony

Tony Robbins este un coach de dezvoltare personală cu o mare celebritate în Occident. Oamenii plătesc sute de dolari doar ca să asiste la un „spectacol” de-al său în care le vinde speranţe. E acelaşi tip de public care îşi ridică adrenalina la o predică creştină în stil american, cu muzică şi strigăte. Doar că, de data aceasta, ei cred în puterea lor personală de a-şi crea succesul. Şi caută pe cineva care să le întărească această credinţă. Energia lui Tony Robbins îi ajută, pentru câteva ore, să treacă de disperare şi nemulţumire. Desigur, când trece febra întâlnirii cu maestrul de ceremonii, viaţa reintră pe făgaşul ei normal.

Tony Parsons este un „dezvăţător” spiritual, care vorbeşte despre iluminare celor ce sunt interesaţi: foarte puţini. Mesajul lui Tony diferă de cel al nondualiştilor clasici prin faptul că este cât se poate de radical: „Ego-ul este o iluzie, iar odată cu iluminarea, se recunoaşte faptul că n-a existat niciodată – tu nu exişti.” Impactul trezitor este puternic în cei pregătiţi să-l asculte, dar cei nepregătiţi spiritual vor fugi mâncând pământul.

Acest Tony recunoaşte că mesajul său nu este pentru ego, căruia nu are ce să îi ofere ca soluţii pentru fericire, sănătate sau succes. Tony vorbeşte din nondualitate, un ideal fără speranţe de a fi atins de ego. Este un mister cum de reuşeşte totuşi să strângă atât auditoriu. Poate pentru că unii dintre aceştia s-au trezit spiritual doar asistând la întâlnirile lui Tony Parsons (de pildă, Jim Newman, Richard Sylvester)...

Ce au în comun cei doi Tony? Amândoi sunt celebri, dar în lumi diferite. Robbins are un public format din vârsta 1, eventual şi 2. Publicul interesat de nondualitate al lui Parsons este format dintr-o mână de oameni, incomparabil mai mic, aparţinând vârstei 3 şi 4.

Mesajele lor diferă fundamental, sunt chiar opuse şi, totuşi, nu se contrazic. Şi asta, pentru că publicul-ţintă diferă. Fiecare primeşte ceea ce poate înţelege şi este pregătit să asculte.

Aceasta este ideea: în lume găsim toate opiniile posibile, deseori divergente. Dar niciuna nu este bună sau rea, corectă sau greşită. Pur şi simplu, se adresează unor oameni diferiţi, la vârste spirituale diferite.

Un Tony ne încurajează să ne împlinim visele. Celălalt Tony, aparent, ne descurajează, dar paradoxal, ne şi aduce o mare uşurare. Un Tony vorbeşte de „ceea ce se întâmplă” când orice este posibil. Celălalt Tony vorbeşte de „ceea ce nu se întâmplă” când percepi Absolutul nemanifestat.

Un Tony te ajută să ai un succes. Poţi avea mai multe. Dar, chiar dacă ai avea numai succese, asta tot nu te-ar mulţumi. Uită-te la dictatori! Ego-ul uman nu ştie să se oprească. Celălalt Tony spune că toate succesele din lume nu pot umple această nemulţumire fundamentală. Un succes te satisface pe moment, parţial. Apoi căutarea reîncepe.

Primul vorbeşte de succes pentru ego, celălalt vorbeşte de moarte pentru ego. Într-un fel, tot despre ego vorbesc amândoi. Ego-ul este într-o continuă căutare a ceea ce-i lipseşte. Omul decedează cu nostalgia împlinirii, neştiind ce caută, de fapt. Aceasta este drama ego-ului, veşnicul căutător a ceva care să-l împlinească definitiv şi complet. Dar nimic din lumea aceasta iluzorie nu o poate face, nici concret, nici abstract.

Când ego-ul ajunge la vârsta maturităţii spirituale (3) şi s-a cam plictisit de sine, înţelege că singura lui soluţie este să renunţe la căutare pentru a fi fericit. Dar nu se poate opri. Natura lui este perpetua căutare şi nemulţumirea cu ce a găsit. De aceea spune Tony că n-ai nicio şansă să reuşeşti. Numai Graţia divină poate opri acest proces, aducând pacea şi fericirea, dar nu pentru ego, care a fost un vis ce s-a terminat, ci pentru Nimenea care a rămas în locul lui, acolo unde ESTE dintotdeauna.

< Sus >

Senzaţia de liber-arbitru corelată cu vârsta spirituală

Liberul-arbitru este o senzaţie subiectivă, care poate varia în funcţie de vârsta spirituală, dar şi de alţi factori ocazionali. Voinţa liberă se poate referi la libertatea de a alege sau libertatea de a acţiona conform impulsului propriu.

1. La vârsta ignoranţei, în general, ai senzaţia că eşti total liber să gândeşti cum vrei şi să acţionezi cum vrei. Atunci când realizările nu ies cum te aşteptai, dai vina pe propria nepricepere, pe opoziţia altor oameni sau a naturii, ori pe întâmplare.

2. La începutul vieţii spirituale, diferenţa faţă de vârsta precedentă este că, atunci când realizările nu te satisfac, înţelegi că ar putea fi de vină şi condiţionările impuse de destin, forţe inteligente invizibile, spirite sau Divinitatea.

3. La vârsta maturităţii spirituale, în general, ai senzaţia că eşti liber să faci scenarii şi să gândeşti orice, dar eşti îndrumat de Sus să pui în practică numai anumite idei. Vei acţiona doar când şi cum trebuie, dirijat de inspiraţia divină, angelică, spirituală. Un peştişor în acvariu degeaba se agită, că nu va putea mişca nimic din jurul borcanului.

4-5. Odată ce te-ai stabilizat în starea fără ego, gândirea nu-ţi mai aparţine, ci este expresia directă a propriului Spirit încarnat. Corpul-minte rămâne activ cu automatismele sale: instincte, obişnuinţe, aptitudini, tipare psihomentale – dar ele sunt ţinute sub control spiritual vigilent.

Uneori se spune că, în starea de eliberare spirituală, „persoana” a dispărut. Lămurire: Persoana este alcătuită din corpul-minte şi liberul-arbitru. Or, în starea de iluminare, dispare complet liberul-arbitru, lăsând locul unei continue inspiraţii spirituale. Corpul-minte este folosit doar la punerea în practică a intenţiilor Spiritului încarnat, transmise direct, fără intermediarul ego.

Iată sinteza celor de mai sus:

Se observă că, pe măsură ce avansăm spiritual, senzaţia de liber-arbitru se restrânge treptat. Acesta este un fenomen normal, pentru că ne apropiem de comuniunea cu Unica Fiinţă care există, Absolutul Suprem. Dacă numai Absolutul este real, cum ne-am putea închipui că există în Univers vreo altă Voinţă decât a Sa?!

< Sus >

Scrisoare către un peştişor pre-iluminat

N-ai cum forţa Graţia iluminării. Relaxează-te şi bucură-te de etapa prin care treci. Nu te vei mai întâlni cu această vârstă spirituală. Extrage toată savoarea acestei experienţe pre-iluminare, cu întrebările şi răspunsurile, îndoielile şi nerăbdarea ei. Când etapa asta se va încheia, vei pieri. Acum crezi că asta vrei, să-ţi dispară ego-ul, dar nu e chiar aşa. Doar te îmbată parfumul Spiritului, eşti ameţit şi spui vorbe mari. Nu poţi renunţa la tine şi nimeni nu ţi-o cere. Relaxează-te acum.

Doar ai muşcat din momeala iluminării. E dulce nada din vârful undiţei, dar când te vei trezi scos din apă, vei muri, peştişorule de aur. Bucură-te de ultimele zile. Indiferent de ce faci, fă cu nostalgie! Ce va urma nu va mai semăna cu nimic din ce cunoşti. Nimeni nu ştie când va apare transformarea, e secretul Graţiei. Savurează aceste ultime zile, că la un moment dat se vor termina. Bucură-te de orice faci acum. După ce va veni transformarea, chiar dacă aparent vei continua aceeaşi activitate, nu o vei mai face. „Tu” vei fi dispărut şi va rămâne doar corpul, „mortul-viu”.

După pre-iluminare vine iluminarea adevărată, când ai cu totul altă perspectivă. Care? Nicio perspectivă, nicio preferinţă, niciun plan, numai inspiraţie. Iluminarea e o transformare ce te lasă fără trecut şi fără viitor, o ruptură în timp. Nu-i nicio dramă, a ieşit fluturele din crisalidă şi învaţă să zboare. Faceţi-i loc!

«Când ești gol, nu te doare dacă, dintr-odată, trebuie să schimbi direcția în viață. Ca atunci când o muscă trebuie să schimbe direcția, ea nu își propune şi nu se plânge. Totul este spontan. Poate să zboare în orice direcție. De aceea se numește 'zburătoare'. Stânga, dreapta, sus, jos, pe diagonală - oriunde e bine. Dacă ceva ce vrei să se întâmple nu se întâmplă și trebuie să schimbi direcția, intenția ta nu ar trebui să fie atât de puternică încât să suferi o dezamăgire. O minte liberă nu se bazează pe niciun rezultat fenomenal. Să investeşti în ceea ce este fenomenal te pregătește de necaz. Și totuși, totul este înăuntrul jocului măreț al conștiinței. Ce nu poate fi în interiorul acestui joc măreț? Orice mișcare este înăuntrul jocului măreț. Chiar și jucătorii care nu cred în joc sau creatorul jocului măreț fac parte inevitabil din jocul măreț.» (Mooji - din "Focul Alb")

< Sus >

Răzvan A. Petre
 3 iunie 2020