<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre

YouTube Shorts - texte (3)

de Răzvan-Alexandru Petre

SAT-CIT-ANANDA (1) Energia şi conştiinţa

Absolutul este un neant de energie nediferenţiată. Are o dinamică necontrolată şi sălbatică, ca o mişcare intestinală. Simultan cu Energia, se creează Conştiinţa, prin care întregul nediferenţiat începe să se divizeze, aparent. Căci nu este o singură conştiinţă, ci miriade şi miriade de conştiinţe individuale, care pot fi numite spirite.

Fiecare conştiinţă dă semnificaţie unui fragment din oceanul infinit de energie. Conştiinţa nu modifică creaţia, ci doar o interpretează, o priveşte ca pe nişte aparente obiecte în spaţiu şi timp, ea devenind astfel subiectul observator. Aşa apare diada obiect-subiect, precum şi spaţiul şi timpul. Energia unitară pare că devine o multiplicitate în spaţiu cu o mişcare în timp.

De exemplu, dacă Energia absolutului este un ocean de lumină difuză, atunci Conştiinţa fantazează că vede stele în cosmos. Obiectele stelare nu există ca atare, dar iată cât de potentă este lupa conştiinţei în a genera iluzii!

„Conştiinţa creează lumea”, se spune. Ba nu! Conştiinţa visează lucid o lume organizată acolo unde nu-i decât harababură.

Energia divină este reală. Ce proiectează conştiinţa este ireal. De aceea se spune că lumea este reală şi ireală, în acelaşi timp. Energia divină este experienţa pură, fără conştientizare. Procesul de conştientizare adaugă ceva nou, interesant, dar mincinos.

Un celebru experiment de fizică a concluzionat că lumina este câmp electromagnetic (undă) când nu e măsurată, dar devine, ca prin magie, un flux de fotoni (particule) când e măsurată. Experimentul a demonstrat în mic ceea ce se întâmplă la nivel universal.

Experimentul cu fanta dublă

Creaţia este în mod natural un câmp de energie fără forme distincte, dar când este privită de către o conştiinţă, devine o aglomerare de obiecte mici şi mari.

Conştiinţa vede obiecte, structuri şi legi de interacţiune, o logică şi coerenţă acolo unde nu există în mod natural decât neorânduială, nediferenţiere. Doar conferă semnificaţii, raţionalizând ceea ce este iraţional la origine şi oferindu-ne aparenţele.

Mama imaginaţiei este conştiinţa. Tot de la ea provin gândurile şi, de fapt, toată activitatea mentală este un ecou al conştiinţei.

Dacă Energia divină este iraţionalul, atunci conştiinţa este logica. Dacă Energia este adevărul, atunci conştiinţa este iluzia, maya.

* * *

De ce creează Dumnezeu lumea? Din acelaşi motiv pentru care un artist inspirat simte nevoia imperioasă de a transpune în planul material ceea ce simte, vede sau aude în mintea sa. Nu poate explica de ce simte nevoia de a se descărca de acest impuls creator în actul artistic, dar o face neapărat.
Asta face şi Dumnezeu, îşi exprimă potenţele nelimitate de creaţie, care fierb în cugetul său infinit. Iar pentru a le putea admira, El creează în acelaşi timp şi spectatorii, care sunt tot El, dar deghizaţi în costumul conştiinţei. Energia divină este actorul, iar Conştiinţa este spectatorul.
Şi aşa, nevoia se stinge, dar numai pentru o milisecundă de admiraţie. Travaliul manifestării nu se poate opri niciodată, fiindcă nu se petrece în timp, ci în eternitate…

< Sus >

SAT-CIT-ANANDA (2) Conştiinţa de sine

Energia divină creează, iar Conştiinţa divină dă sens acestei opere, o observă, o interpretează, o raţionalizează. Nu există o conştiinţă totală, ci conştiinţe individuale (sau spirite), fiecare având propria perspectivă asupra Energiei creatoare. Energia este UNICĂ, dar conştiinţele sunt o MULTITUDINE, însă fără voinţă proprie, precum ochii lui Dumnezeu.

Primordială este conştiinţa-de-ceva. Însă, la un moment dat, ea se „răsuceşte în sine” şi devine conştientă că este conştientă. Iar odată cu apariţia acestei conştiinţe-de-sine, ea se contractă, se crispează tot mai mult – şi devine ego-ul uman. Începe să halucineze că ar fi centrul universului şi că „el” ar acţiona şi ar lua decizii.

De fapt, conştiinţa doar observă, nu făptuieşte nimic. Numai Energia divină acţionează, întotdeauna.

Conştiinţa interpretează senzaţiile şi percepţiile şi, în plus, generează diverse gânduri. Dar ego-ul le filtrează numai pe cele care îl validează ca entitate separată, cum se crede el a fi.

Conştiinţa (sau spiritul) încearcă să dea formă, sens, logică Energiei divine. Din perspectiva sa, îi oferă cele mai bune inspiraţii şi idei eu-lui uman. Uneori însă, nici spiritul nu poate descifra acţiunile Energiei divine.

Eul personal pare a lua decizii imprevizibile, ca şi cum ar fi autonom. De fapt, el urmează întotdeauna fluxul Energiei, fie că acceptă inspiraţia raţional-spirituală a conştiinţei, fie că este impulsionat direct energetic. Astfel că ego-ul face întotdeauna Voia lui Dumnezeu, indiferent de poveştile pe care şi le spune despre liberul său arbitru.

Cu timpul, ego-ul se temperează, se mai destinde – este stadiul numit supra-ego. Ego-ul începe să se dezumfle treptat, în urma maturizării psihologice sau unor metode de autocontrol etc. Raţiunea spirituală îl îndeamnă spre o mai mare modestie şi stăpânire de sine.

* * *

În ultimul stadiu, apare o mare deschidere spirituală, poate chiar o trezire nonduală, şi rămâne activ mai ales eul subtil, expansionat, dar încă auto-centrat. Se poate întâmpla asta în urma unei experienţe spirituale de vârf, sau urmând o cale spirituală, prin meditaţii, etc.

Indiferent dacă vorbim de ego, de supraego sau de eul subtil, toate sunt forme ale conştiinţei de sine. Ea este un vis suplimentar (avidiya), peste iluzia creată deja de conştiinţă (maya).

< Sus >

SAT-CIT-ANANDA (3) Metafora dez-izolării

Când Vidul Absolut se manifestă, creează Conştiinţa (cit) simultan cu Energia (sat). Nu este o elaborare savantă, ci o necesitate divin orgasmică (ananda), fiindcă Absolutul nu e conştient de sine şi de nimic, FIIND absolut tot ce este creat – şi urât şi frumos, şi rău şi bun, şi adevărat şi fals.

Din starea originară de libertate, creaţia se percepe a fi un continuum de Energie unitar. Dar odată cu apariţia Conştiinţei, lumea pare a fi formată din nenumărate obiecte dispuse în spaţiu şi mişcate în timp...

Să ne închipuim că Energia divină ar fi un fir conductor de electricitate, izolat cu un prim strat de conştiinţă şi al doilea strat de conştiinţă-de-sine. Al doilea, fiind mai departe de miezul energetic, e mai predispus la halucinaţii, la fantezii, la credinţe. Poate crede şi inventa orice, în deplină libertate. De pildă, că el ar fi centrul puterii şi, desigur, al universului.

Se poate însă întâmpla Marea minune şi revelaţie ca izolaţia firului să fie tăiată (secţionată) cu totul. Atunci se descoperă miezul conducător de Energie.

Secţionarea izolaţiei simbolizează ELIBERAREA de conştiinţă şi de eu. Astfel se scapă de iluzia unui centru. Când Conştiinţa se contractă energetic, apare iluzia că ar exista un „cineva” separat. E ca un joc naiv, care, când se termină, lasă în urmă doar câmpul infinit al Energiei infinite unice...

La fel ca un fir electric rămas fără izolaţie, omul eliberat va continua să transmită Energia ca înainte. Doar că acum o face mai aerisit, mai relaxat, fără presiunea pusă de conştiinţa izolatoare.

Dar cum apare eliberarea? La fel cum se dez-izolează un fir sub tensiune: incidental. Nimic din ce face Energia nu-i pregătit de „cineva”, ci este spontan şi imprevizibil.

< Sus >

SAT-CIT-ANANDA (4) Ananda, beatitudinea

Absolutul este una. Este nimic şi totul.

Ca „NIMIC”, nu poate fi descris; de aceea îi şi spunem nimic. E foarte simplu, dar de neînţeles.

Ca „TOTUL”, este întreaga Creaţie, ce POATE fi descrisă ca sat-cit-ananda.

Fig.1 Absolutul, Conştiinţa şi Energia sunt una. Unitatea originară.

Energia este sat, conştiinţa este cit, iar bucuria existării este ananda.

Această descriere provine din perspectiva Conştiinţei, căci numai ea are puncte de vedere. Energia este un întreg, deci nu are nicio perspectivă anume, conţinându-le pe toate.

Fig.2 Conştiinţa percepe Energia prin propria lentilă, numită spaţiu-timp şi cauză-efect.

Conştiinţa percepe Energia, în mod obişnuit (avidya), prin propria, lentilă numită spaţiu-timp şi cauză-efect. Conştiinţa produce aparenţa dualităţii.

Conştiinţa acoperă ca un voal Energia sălbatică, pură. E ca un tampon, o iluzie, o poveste despre Creaţie.

Iluminarea (vidya) înseamnă să percepi nondualitatea, adică să vezi Energia fără interpretări şi poveşti.

Ca fenomen, ea poate fi împărţită în două faze: 1) percepţia nimicului Absolut şi 2) percepţia directă a Energiei.

Fig.3 Iluminare nonduală parţială

Iluminarea parţială este când Conştiinţa percepe direct Absolutul doar ca vid, în non-spaţiu şi non-timp.

Este o revelaţie uimitoare, dar incompletă şi nesatisfăcătoare. Când Conştiinţa iluminatului vede că Absolutul nu este doar nimic, ci şi totul, adică percepe lumea ca Energia UNICĂ, abia atunci simte şi iubirea sau fericirea necondiţionată, originară.

Fig.4 Iluminarea nonduală totală. Conştiinţa percepe direct şi Energia

Prin conexiunea cu Absolutul, Conştiinţa percepe direct şi Energia. Cercul se închide şi în Conştiinţă apare ananda, beatitudinea existării.

Acum poate vorbi despre „fericirea adevărată”, prin contrast cu povara existenţei, ce o simţea înainte.

În concluzie:

Când omul iluminat exclamă „Asta e totul”, el nu reduce lumea la viziunea îngustă a minţii omeneşti. Trebuie înţeles: „Acest nimic este totul”.

„Nimic” nu poate fi perceput mental.

„Totul” înseamnă Energie plus Conştiinţă.

Absolutul este una. Este nimic şi totul, nemanifestat şi manifestat. Ca manifestare, este şi Conştiinţa, este şi Energia.

< Sus >

Răzvan A. Petre
30 decembrie 2025