CORNELIU VADIM TUDOR - AFORISME

1266. Eu nu am memorie, sau, dacă vreţi, pentru mine memoria este al şaselea simţ: atunci cînd simt că trebuie să reţin ceva care îmi place şi mă marchează, totul se petrece de la sine, fără nici un efort special, fiind întipărit pe ceara scoarţei cerebrale.    

549. Atunci cînd văd cum se bat doi oameni, fizic, îmi e ruşine că m-am născut.

275. Nu suport durerea fizică şi, de aceea, m-am ferit, întotdeauna, să o provoc altora - fie oameni, animale şi chiar plante.    

443. Eu am o imunitate pe care nu mi-o poate ridica decît moartea: sunt imun la frică. Fără să vreau, îl imit pe Martin Luther, care, la 1517, le-a răspuns contestatarilor săi: "Nu pot altfel!"    

464. Eu am fost lider încă din copilărie, fără nici un efort special - toţi veneau la mine să-i apăr, să-i ocrotesc, să le spun cum e mai bine. Această autoritate provine din aura personalităţii, pentru care n-am nici un merit, fiindcă m-am născut cu ea şi e mai de preţ decît orice cunună de lauri, decît orice coroană sau funcţie.    

1081. Un om de geniu trăieşte drama lipsei de comunicare: el poate avea partener de viaţă, dar nu şi partener de discuţii. Geniul se înţelege mai bine cu florile şi animalele, decît cu oamenii.

940. În mine trăiesc, în permanenţă, doi oameni: unul care se controlează şi încearcă să facă faţă convenienţelor sociale - şi altul sălbatic, care se revoltă împotriva nedreptăţii, a ticăloşiei şi a prostiei. De aici stupoarea pe care o provoc eu printre cei care nu mă cunosc.    

1446. În septembrie 2002 mi-am dat demisia din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei dintr-o raţiune superioară: am vrut să-mi demonstrez mie însumi că nu mă interesează nici o funcţie efemeră, pămîntească, şi cred că am reuşit.

557. Am cunoscut oameni care întîi m-au sufocat cu dragostea lor, iar apoi m-au sufocat cu ura lor. Nu le-am cerut nici una, nici alta. În ambele situaţii, eu am rămas acelaşi.

722. Din moment ce sunt indiferent la elogii, cum poate crede cineva că mă tulbură insultele?

77. Toate animalele din lume se împacă în inima mea.

617. Dintre toţi copiii, orfanii mă impresionează cel mai mult. E îngrozitor să nu vină nimeni la tine, să nu te sărute nimeni, să n-ai după cine să te piteşti, să n-ai cu cine să te mîndreşti în faţa celorlalţi prichindei. Oh, Doamne, cîtă nedreptate pe lumea asta!

369. Am făcut primul pas către Creştinism, dar am intrat într-o dilemă: într-adevăr, nu mă mai iubesc deloc pe mine însumi, însă nu pot nici să-i iubesc, necondiţionat, pe ceilalţi. Îmi este imposibil să mă întorc din drum, dar răutatea oamenilor nu mă lasă nici să merg înainte. Ce să fac, Doamne?

394. Lecturile, muzica, arta monumentală, piesele de teatru, filmele palpitante - toate ne dau un handicap îngrozitor. În raport cu ele, noi pricepem că nu trăim, că viaţa noastră de zi cu zi e atît de ştearsă, de mediocră.

581. Cît de greu îi este omului superior ca, după un regal al spiritului (lectură, muzică, albume, colecţii, meditaţie, reverie), să revină în planul vieţii reale, cu mizeriile şi intrigile ei deprimante! Parcă e un înger rănit...

132. Inamicii mei sunt atît de slabi de minte, încît n-au înţeles un lucru simplu: ei nu se luptă cu mine, ci cu destinul meu. Cînd ei nu-şi pot influenţa propriul destin, cum ar putea oare să-l întrerupă pe al meu?

1075. Menirea mea pe pămînt este să-i vindec pe români de două boli cronice: mizeria materială şi ticăloşirea spirituală. Aceasta este singura Reformă care contează, cu adevărat.

519. De la un timp, nu mai ţin discursuri, ci predici.

254. La ce sunt necesar eu? De ce era nevoie şi de un om ca mine? Poate pentru că trebuia să existe cineva care să patruleze pe fîşia de graniţă dintre religie şi ştiinţă...

85. Un preot mi-a spus că 70% dintre călugări sunt homosexuali. Mă întreb: cît timp vor mai rezista ceilalţi 30%?

169. Nu mă întrebaţi ce fel de creştin sunt - ortodox, catolic, protestant, baptist etc. Eu sunt un creştin primar, din Secolul I.

1309. Datoria supremă a generaţiei noastre este unificarea religiei creştine. La întoarcerea Lui pe pămînt, Isus Christos, obosit de povara mileniilor, nu poate să bată la uşa a zeci de biserici, care uneori se mai şi duşmănesc, ci la una singură. El n-are zeci de mirese, ci numai una singură.

442. Noul Testament ne spune că nu trebuie să urîm. Şi totuşi, eu, unul, urăsc mizeria, urăsc sărăcia, urăsc hoţia, urăsc făţărnicia, urăsc trădarea, urăsc crima. N-am ce să fac, nu pot să mă schimb, şi nici nu vreau. Îmi găsesc consolarea în îndemnul Sfîntului Augustin: "Iubeşte-L pe Dumnezeu şi, în rest, fă ce-ţi place".

202. Forţa fără morală este o monstruozitate, iar morala fără forţă e o utopie.

367. Din nefericire, Planeta e condusă de oameni fără idealuri nobile, cărora cele mai multe idei le vin pe aripile unor vicii: băutura, fumatul şi alte stimulente.

1042. Ne e teamă să renunţăm la starea veşnică de harţă ca să nu-i dezamăgim pe admiratorii noştri. Războinicul e aclamat de mai mulţi oameni decît evlaviosul care se roagă în genunchi.

923. În sport, şi nu numai în sport, străinii nu te respectă decît dacă îi baţi.

62. Tot încercînd să-i fac pe oameni mai buni, m-am făcut pe mine însumi mai rău.

1313. Constat, cu bucurie, că în fiecare colectivitate există un Vadim al II-lea, sau un Mic Vadim - adică oameni însetaţi de dreptate, care vor să-mi semene. Cine ştie, s-ar putea ca lucrarea asupra comportamentului oamenilor să fie cea mai durabilă operă a mea.

795. Nu o Nouă Ordine Mondială ne trebuie în Mileniul III - ci o Nouă Ordine Morală.

483. Îi pedepsesc pe cei care încalcă Legea Domnului. E singura mea formă de răutate.

658. Eu sunt exigent şi voi mă numiţi dictator. Probabil că dacă aş fi dictator cu adevărat, m-aţi aclama ca pe un om providenţial.

799. Conducător de oameni este cel care se conştientizează cel mai bine pe sine însuşi.

162. Frica de Dumnezeu e singura formă de curaj adevărat.

516. I-am înţeles pe sihaştri şi călugări abia atunci cînd, pătruns de extaz mistic, mi-a fost ruşine de viaţa de ocară pe care am dus-o şi-am plîns amarnic în sufletul meu...

602. Atunci cînd devii odios, rişti să te omoare chiar îngerul tău păzitor.

1288. Îndrăgostiţii se despart definitiv doar atunci cînd îngerii lor nu se mai suportă.

969. Şi dacă Pămîntul e doar locul unde sunt trimise în surghiun sufletele de pe altă stea?

129. De ce-ţi faci griji? De ce te porţi de parcă n-ar exista Dumnezeu? Lasă-te în voia Lui, care găseşte rezolvări miraculoase la toate necazurile copiilor Săi!

150. Vai, nouă, ceasul Judecăţii se apropie şi am făcut mai multe fapte rele decît bune!

208. Secretul puterii mele? Îl întreb pe Dumnezeu, în fiecare zi, ce trebuie să fac.

511. Dumnezeu ne vorbeşte în multe chipuri, prin tot felul de semne: prin vise, prin boli, prin vindecări miraculoase, prin gura unui copil, prin fenomene atmosferice, prin evenimente familiale, naţionale, internaţionale sau chiar cosmice etc. Toate acestea au darul să ne apropie de credinţă, nicidecum să ne îndepărteze.

694. Dumnezeu îi tratează pe cei care îi încalcă poruncile ce pe rebuturi ale creaţiei Sale, care îi pot strica şi pe alţii. În aceste cazuri, El nu mai e încet la mînie, şi nici măcar iute la mînie: e mînia însăşi!

831. Drepturile Omului? Ce risipă de vorbe! Omul are un singur drept: să-L slujească pe Dumnezeu, care l-a creat din nimic.

173. Principala menire a lui Isus pe pămînt a fost aceea de a fi un model comportamental - de bunătate, frumuseţe şi cinste - pentru specia umană, care, fără El, s-ar fi sălbăticit şi, probabil, s-ar fi auto-distrus pînă acum.

362. Astăzi am închis telefonul, radioul şi televizorul, am tras obloanele dinspre lumea tumultuoasă, de afară, mi-am luat capul în palme şi am rămas singur cu Isus. Oh, mă simt atît de bine! Aceasta e viaţa adevărată!

815. Mă gîndesc zi de zi, ceas de ceas, la Isus. Dacă El n-ar trăi în mine, de ce aş face asta, de unde ar izvorî imboldul meu năvalnic?

101. Doamne, n-am decît o dorinţă în viaţa de apoi: aş vrea ca la un televizor al Raiului să văd, pe îndelete, filmul vieţii mele!

170. Fiinţele dragi care mor sunt ambasadorii noştri în lumea de apoi, care vor şti să ne primească după cum se cuvine.

553. Întotdeauna am suferit ca un cîine înainte de moartea unei fiinţe iubite. În clipa morţii propriu-zise, o substanţă miraculoasă (endorfina?) parcă mă anestezia şi mă însenina, brusc, ca un semn că omul drag e bine acolo unde e. Apoi, am citi în "Confesiunile" Sfîntului Augustin că şi el trăise aceeaşi experienţă la moartea preaiubitei sale mame, Monica.

741. Peste 90% din oameni se gîndesc mai mult la nemurirea trupului decît la nemurirea sufletului - de aici lipsa de pregătire, şocul grozav al morţii.

1303. Temniţa propriului nostru trup este cea mai ferecată din lume şi din ea nu ne va elibera decît moartea. Cine îngroapă un mort, îi îngroapă, de fapt, cuşca în care a stat prizonier.

1444. Lumea de dincolo este guvernată de Legea Tăcerii. Extrem de rar li se permite spiritelor să o încalce şi să intre în contact cu noi. Eu intuiesc şi de ce: pentru că lumea aceea este atît de minunată, încît Părintele Ceresc se teme că oamenii ar putea să facă orice, inclusiv să se sinucidă, ca să ajungă acolo, la cei dragi.

403. Sinucigaşii vor să scape de necazurile pe care le au în această viaţă dar, fulgerător, se confruntă cu necazurile şi mai mari ale unei vieţi de apoi insuportabile. Iată de ce sufletele lor nu-şi găsesc liniştea.

335. Morţii ştiu mai multe despre noi decît ştim noi despre ei.

207. Mai aşteptaţi puţin şi veţi vedea că moartea nu e doar obligatorie, pentru fiecare om, ci şi necesară şi binecuvîntată. Fără despărţirea de trup, cum aţi vrea să se elibereze sufletul şi să-şi împlinească menirea? Toată viaţa şi-a bătut joc trupul de suflet, aşa că îşi merită soarta, nu-l plîngeţi şi nu vă speriaţi.

330. Fenomenele paranormale n-ar trebui să ne sperie, ci să ne bucure: da, există viaţa de apoi! Dar dacă o vom rata şi pe aceea, aşa cum ne-am ratat-o pe cea pămntească, atunci mai bine lipsă.

762. Lumea de apoi nu există doar după moartea noastră, ci în permanenţă.

235. Nemurirea sufletului este asigurată de particulele purtătoare de spirit, care trăiesc tot atît de mult cît trăieşte Banca de Date a Universului.

912. În vis, ne scoatem morţii la plimbare.

190. În vis, noi apărem cu corpurile noastre astrale.

334. Noi ne ducem ziua la mormintele oamenilor dragi, iar aceştia ne întorc vizitele, noaptea, în vis...

443. Visele de după-amiază sunt mai clare şi mai bogate decît cele din timpul nopţii. Explicaţia este aceea că subconştientul nostru este accesat telepatic de unele creiere dominatoare, care se gîndesc intens la noi.

478. Am constatat că mult mai des vor să intre morţii în legătură cu noi, decît invers.

875. Visele din timpul somnului n-ar avea nici un rost, dacă n-am intui acest adevăr tulburător: prin intermediul lor ni se transmit mesaje din altă lume.

627. Poate că Dumnezeu a uitat de specia umană, timp de 2000 de ani, fiindca Se ocupă şi de alte Planete şi Galaxii - dar un lucru e sigur: îngerii Lui au lucrat tot timpul!

186. Niciodată nu suntem singuri! Îngerii păzitori şi spiritele îndrumătoare stau, în permanenţă, în jurul nostru.

1004. Şeful îngerilor mei păzitori e spiritul mamei.

338. Dumnezeu e imparţial. El i-a pedepsit pe evrei pentru răstignirea lui Isus, înarmînd mîna generalului roman Titus să le dărîme Templul, în anul 70. Dar Dumnezeu îi bate şi pe romani, după numai cîţiva ani, în 79, prin erupţia Vezuviului.

652. Tragedia dacilor se pare că s-a datorat blestemelor rostite de druizi (preoţii celţi): în anii 60-59 î.Chr., Burebista i-a măcelărit fără milă pe celţii care încercau să se stabilească în Dacia.

579. Dumnezeu ne bate din 3 motive: fie că am păcătuit noi, fie că au păcătuit înaintaşii noştri şi a căzut blestemul pe noi, fie că vrea să ne încerce. Ultimele două motive nu putem să le avităm - dar primul motiv, da, stă în puterea noastră.

820. La Auschwitz, poporul evreu a fost şi el răstignit...

1260. Nu vă mai prefaceţi că nu înţelegeţi: atunci cînd un copil se îneacă, sau se surpă un mal peste el, sau moare pe terenul de sport, ori e călcat de maşină, sau e ucis de un criminal - e vorba despre destinul lui, ursit încă de la naştere. În unele cazuri, Dumnezeu îi bate pe părinţi sau bunici pentru păcate grave, în alte cazuri împiedică, în faşă, apariţia unor mari răufăcători, dar, ascultaţi-mă, în cele mai multe cazuri îi cheamă la El pe aceşti îngeri neprihăniţi pentru a le da o nouă misiune pe pămînt, într-un alt ciclu al vieţii.

399. Nu, nu mi s-a părut: într-o dimineaţă, pe cînd mă rugam, un înger m-a atins pe coapsa dreaptă...

1263. Fiecare om are, de cîteva ori în viaţă, sentimentul că a mai trăit întîmplarea asta, că a mai spus vorbele acelea, că a mai vizitat locurile respective etc. Cum se explică asta? Prin capacitatea de anticipaţie, care precede un eveniment şi, atunci cînd acesta se produce cu adevărat, creează senzaţia stranie de "déjà vu".

1440. Întîmplare strict autentică din familia mea. În decembrie 1988, pe cînd mama agoniza pe un pat de spital la Fundeni, vegheată de sora mea Lidia şi de fratele meu Pavel, la un moment dat s-a auzit, foarte clar, vocea tatălui mamei  (tata mare, cum se zice în Ardeal), decedat cu exact 20 de ani înainte, strigînd-o pe nume: "Jeni, Jeni!". Fraţii mei au desluşit-o limpede, s-au uitat unul la altul, înmărmuriţi, şi au amuţit. Nu li s-a părut cîtuşi de puţin, îşi erau martori, unul altuia.

1442. Altă întîmplare bizară. În vara anului 2001, fratele meu Pavel se lupta cu boala nemiloasă a cancerului. Nimic nu-l ajuta, eram disperaţi. Într-o noapte, eu l-am visat pe tatăl nostru, stins din viaţă cu 8 ani înainte, mergînd cu paşi repezi, pe poteca din curtea copilăriei, în urma lui Pavel, care se grăbea şi el. Pentru mine, totul devenise clar: venise să-l ia! După două luni, în ciuda tuturor tratamentelor medicale şi a slujbelor religioase, fratele meu s-a prăpădit. Cine, oare, ne hotărăşte destinul, cu mult înainte, şi, uneori, ne mai şi trimite semne prevestitoare?

1443. În urmă cu cîţiva ani, l-am visat pe fostul meu coleg de liceu, Adrian Năstase, ştirb: îi căzuseră doi dinţi din faţă. A doua zi, aveam să-l văd la Parlament şi i-am spus: "Ai grijă că te paşte un mare necaz, s-ar putea să-ţi moară cineva apropiat!" După două luni, i-a murit tatăl.

258. Noi credem că se face curent în odaie şi, cînd colo, intră tot felul de spirite.

327. Morţii nu mai sunt oameni, într-adevăr, ci post-oameni. Mă preocupă din ce în ce mai insistent capacitatea savantă a spiritelor de a capta şi folosi bioplasma existentă în natură pentru a se corporaliza. Ele vorbesc şi chiar au umbră, cei care contestă asta sunt ridicoli. Şi totuşi, dacă numai astfel de activităţi minore desfăşoară aceste spirite, şi anume bîntuirea unor case, sau apariţiile pe marginea unor drumuri, atunci mă întreb: la ce mai serveşte nemurirea?

1024. Toate vindecările miraculoase, prin icoane făcătoare de minuni, masluri şi pelerinaje la locuri sfinte, sunt rodul descătuşării unor izvoare lăuntrice, ascunse în trupul şi sufletul nostru. Ele îşi au explicaţia în cel mai scurt tratat de medicină din Istorie: versetul biblic "Credinţa ta te-a mîntuit!"

822. Există o energie colosală în Univers, care mişcă vîntul, valurile mării, stelele pe cer, care produce gravitaţia şi cutremurele etc. Acei oameni care se vor pricepe ca, prin magnetul palmelor, să capteze o infimă parte din acest flux energetic nestăvilit, vor avea o sănătate de fier.

856. Dumnezeu nu poate şi nici nu vrea să comunice cu toţi cei 6 miliarde de oameni ai Planetei, cifră cu mult prea multe zerouri. El vorbeşte cu 6 mii de iniţiaţi, prin semne şi revelaţii suficient de convingătoare, despre existenţa Lui şi mersul Lumii.

352. Sunt oameni care îl au pe dracul în ei: degajă energii negative, pretutindeni seamănă sămînţă de vrajbă şi pe ce pun mîna distrug. Prin ei, specia umană este legată încă, ombilical, de preistorie.

187. Blestemele, farmecele şi vrăjile există şi pot face rău oamenilor. Trebuie însă ştiut că ele nu au efect decît cu permisiunea lui Dumnezeu.

301. Forţele malefice din alte sfere interferează frecvenţa creierului nostru - şi atunci, pentru cîteva fracţiuni de secundă, gîndim rău. Şi tot atunci, de ruşine, am vrea să murim.

209. Religia şi-a anexat toate artele şi nici o ştiinţă!

219. Toate descoperirile ştiinţifice nu fac decît să sporească misterul lumii.

501. Ştiinţa a făcut milioane şi milioane de minuni pînă acum, dar un singur lucru n-a putut face: şi anume să explice legătura dintre trup şi suflet.

584. Ştiinţa merge bine pînă la un punct, unde se poticneşte. Ea nu poate să explice două entităţi, una din macrocosmos şi alta din microcosmos: Dumnezeu şi Sufletul. De ce oare? Ce le aseamănă pe amîndouă? Încep să mă luminez: cred că Sufletul este sămînţa (nucleul, celula, genomul indestructibil) pe care a sădit-o Dumnezeu, genetic, în fiecare om. Aşa se explică şi forţa miraculoasă a rugăciunii. Noi de rugăm, de fapt, la acel Dumnezeu care se află în noi, iar acest minuscul "aparat de emisie" transmite, instantaneu, frămîntările şi stările noastre de spirit la Tatăl Ceresc, cu care se află în contact direct. Atunci cînd murim, Dumnezeu Îşi recuperează preţiosul "implant", pe care îl foloseşte şi în alte cazuri, după Planul Său. E un fapt demonstrat ştiinţific că, în timp ce trupul se modifică în permanenţă şi capătă o nouă compoziţie moleculară, o dată la 30 de zile (după Flammarion), sufletul nu se schimbă, are o continuitate care ne face să credem că este dintr-o altă materie, sau, mai bine zis, din anti-materie. Sufletul e ca o perlă, la care nu ajungi decît după distrugerea scoicii, adică a învelişului trupesc. Aşa se explică şi refuzul încăpăţînat, al fiecărui om, de a accepta gîndul că el va muri - oricui i se poate întîmpla asta, dar nu lui. De ce? Pentru că Dumnezeu i-a sădit, în aceeaşi "diodă", ideea nemuririi. În sfîrşit, aşa se explică şi visele, prin care, cine ştie, s-ar putea să fim controlaţi de Forţele Cereşti. Omul ia cunoştinţă de existenţa sufletului atunci cînd descoperă vocea lăuntrică a propriei sale identităţi: "De ce sunt eu şi nu altul?"

590. Secolul XXI va fi religios, iar acceastă religie va avea trei iniţiale: O.Z.N.

1014. Secolul XXI va fi un secol al marilor miracole.

857. Imaginaţi-vă ce ar însemna să echivalăm forţa fizică cu forţa minţii! Ei, bine, un geniu absolut, ca Leonardo da Vinci, ar putea ridica 2 tone ca pe o pernă, ar alerga 100 de metri în 4 secunde, ar sări 10 metri în înălţime, ar înota ca un peşte şi ar sufla peste o pădure ca în corola unei păpădii. Ştiţi care este culmea? Eu sunt convins că un astfel de moment va veni pentru specia umană.

1370. Secolul XX L-a obosit chiar şi pe Dumnezeu.

212. Cît mai rabzi, Doamne, specia umană
        Nu vezi cît e de rea şi de vicleană?

152. O catastrofă naturală face pentru pocăirea oamenilor mai mult decît milioane de predicatori.

1231. În viaţa oamenilor aleşi vine o vreme cînd, în maximum un an, se produc mutaţii fundamentale, de parcă un suflet nou, cu o energie necunoscută, a intrat în corpul lor: vocea gîndului e mai gravă, selectorul minţii alege doar ce este cu adevărat important, sunt respinse în mod firesc otrăvurile şi excitantele de tot felul (ţigări, băuturi tari), nici conversaţia inutilă nu mai e agreată, trupul parcă intră în levitaţie, totul evoluînd către o viaţa înterioară din ce în ce mai bogată şi mai naturală, care se rezumă la un singur cuvînt: iluminare. Asta se cheamă regenerare, naştere din nou. Este ultimul semn pe care, înaintea revelaţiei morţii, ni-l dă Dumnezeu despre existenţa şi lucrarea Lui asupra acelor oameni pe care i-a înobilat cu o misiune pe pămînt.

1252. Cea mai serioasă autoritate n-o degajă oamenii cu funcţii înalte, nici cei bogaţi - ci iluminaţii, nu în sens masonic, ci în sensul revelaţiei permanente. În preajma lor, toţi ceilalţi trebuie să tacă şi să se încarce de energie. Pînă şi animalele care nu i-au văzut niciodată îi recunosc de stăpîni şi se culcă la pisioarele lor. Ce înseamnă iluminarea? Nu se poate explica în cuvinte, aşa cum nu se poate da o definiţie a iubirii, sau a poeziei. Poate că este o pace interioară, care izvorăşte din comunicarea de taină cu Dumnezeu.

< sus >