< Înapoi la In memoriam Corneliu Vadim Tudor
Jurnalul Naţional, 24 noiembrie 2004
Jurnalul Naţional: Pentru cine candidaţi?
Corneliu Vadim Tudor: Nu candidez pentru mine, nu mă interesează funcţiile, ca dovadă că sunt singurul parlamentar european care şi-a dat demisia. În anul 2002, în semn de protest faţă de o complicitate suspectă în lichidarea unui post de televiziune, eu mi-am dat demisia din funcţia de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Pentru ce candidaţi?
Eu candidez în primul rând pentru că ţara trebuie guvernată, condusă. În al doilea rând, pentru că modul în care ea a fost condusă până acum este catastrofal. De asemenea, candidez pentru a reda demnitatea poporului român. Ştiu că poporul român merită o soartă mult mai bună, e un popor nobil. Din păcate, a ajuns acum oaia neagră a Europei. Îţi vine uneori să te împuşti când vezi pegra unor anumite categorii de populaţie din România cum infestează aerul Europei Occidentale şi ne fac de râs, pentru că nu se spune că sunt ţigani, se spune că sunt români. Candidez pentru a salva de la umilinţă această ţară.
Ce câştigaţi din această candidatură?
Eu în general din politică nu am câştigat absolut nimic. M-am ales cu un început de diabet pe care îl ţin sub control şi pe care l-am făcut chiar în Senat. Prima glicemie din viaţa mea mi-a luat-o chiar ministrul Sănătăţii de pe atunci, Iulian Mincu, în biroul meu de la Senat în 1994. S-a speriat că aveam atunci 400 glicemie, eu habar n-aveam ce e aia diabet. După câteva săptămâni, fostul meu coleg de şcoală, Adrian Năstase, mi-a zis că avea aceleaşi simptome. I-am zis să se ducă să-şi glicemia. S-a dus a doua zi şi mi-a zis că el avea aproape 500. Iată ce ne dă nouă politică. Mie, personal, bani nu mi-a adus. Mi s-a adus în schimb o popularitate mare pe plan mondial. Într-un fel, e un câştig, pentru că mi-am făcut cunoscută vocea şi cei care au ştiut să dea la o parte glazura negativă pe care mi-au aplicat-o unii din interes au văzut adevăratul om Vadim Tudor.
Dar ca preşedinte ce aţi avea de câştigat?
Eu am altă tablă de valori, eu nu vorbesc în termeni de câştig şi de pierderi. Luni seara stau uneori la mine la tipografie, la Casa Scânteii, până la 6 dimineaţa ca să-mi scot revista din care trăiesc eu şi copilaşii mei. Tabla mea de valori se bazează pe alte repere. România are nevoie de o nouă ordine morală. Ca istoric, eu caut în existenţa anterioară a României nişte epoci să fie cât de cât asemănătoare cu cea de acum şi nu găsesc. Acum aproape că e pierdută orice speranţă, pentru că oamenii cinstiţi rezistă din ce în ce mai greu. Asta este supărarea mea cea mare, că am început să ne obişnuim cu neobişnuitul, s-a spart tabla de valori morale a poporului român.
Vreţi să intraţi în cartea de istorie?
Nu, eu nu am orgolii de-astea. Eu încă sunt în faza primară a întrebărilor fundamentale. Care este sensul vieţii. Tare mi-ar fi ciudă să constat că sensul vieţii e, de fapt, un nonsens, să constat că de fapt viaţa nu are nici un sens. Ar fi o tragedie îngrozitoare să ne dăm seama că Dumnezeu a creat lumea întâmplător.
Cât de grea e moştenirea lăsată de Ion Iliescu?
Mie îmi pare rău că trebuie să o spun, sunt la momentul adevărului, Iliescu este piaza rea a poporului român. Cu aerul că el e simpatic, că este un uncheş sfătos, că ne dă poveţe, se aşază pe şanţ cu babele din Olteniţa şi le vorbeşte de negarea negaţiei şi de purgarea purgaţiei şi le spune cum cânta el în corul Liceului "Spiru Haret". Cu aerul ăsta că nu face rău la nimeni, el a imprimat direcţia satanistă a mersului societăţii româneşti. Vorbiţi de moştenire. Nu e nici o moştenire, pentru că el vrea să conducă ţara în continuare. Acum nu mai poate să candideze şi îl împinge pe marioneta asta de Adrian Năstase, cu speranţa că tot el va conduce, cu aparatul lui. În faza în care suntem noi acum şi pe baza datelor care prefigurează o mare fraudă electorală în următoarele zile, cred că nu se poate vorbi de o moştenire a lui Ion Iliescu, pentru că ăsta nu se dă plecat nici cu picioarele înainte pe catafalc. El nu a auzit de cuvântul pensie.
Vă consideraţi un politician carismatic?
Nu o să auziţi niciodată că mă laud. Nu vreau să fiu carismatic, nu vreau să fiu simpatic, nu vreau să fac gropiţe în obraji, nu vreau să fiu agreat de nimeni, vreau să fiu drept. Secretul succesului meu, atât cât este: eu rostesc cu vehemenţă şi cu forţă de convingere marile adevăruri, cel puţin ale poporului român la această epocă.
Ce aţi scoate din CV-ul dumneavoastră?
Nu e foarte bogat CV-ul meu, dar nu mă ruşinez cu el. Eu mi-am făcut întâia datorie pe care o are un bărbat faţă de ţara lui: m-am dus la armată. Am tipărit 20 de cărţi. Într-o viaţă de om, până la 55 de ani, cred că am făcut tot ce se putea face, pornind de la o copilărie defavorizată. Am fost al cincilea copil al unei familii foarte sărace, mergeam la Liceul "Sfântul Sava" şi îmi dădeau surorile mele bluzele lor şi pantofi de-ai lor, nişte şoşoni cu fermoar, pentru că era iarnă.
În campanie, românii vor circ sau soluţii concrete?
Eu am încredere în discernământul românilor. Poporul român este matur. El se răscoală rar, mămăliga nu face explozie, cum se zice, dar atunci când face, e devastatoare. Românii nu vor circ. Poetul naţional al românilor e un poet tragic, e Mihai Eminescu. Păi dacă românii voiau circ, alegeau un poet mai uşor, un epigramist, pe Cincinat Pavelescu sau pe Ion Minulescu.
Câţi bani aţi cheltuit din propriul buzunar pentru campania electorală?
Eu nu am bani. Eu nu am noţiunea banilor, nu am nici un ban în buzunar. Banul e ochiul dracului. Ai nevoie de bani pentru necesarul zilnic, politica de anvergură nu se face fără bani. Nu mă întrebaţi de bani, nu mă pricep, am o infirmitate socială în privinţa banilor. Nu ştiu cât câştig, nu mă interesează, dar vă asigur că un om ca mine are o viaţă destul de modestă. Am altă tablă de valori, din care banii nu fac parte.
Care va fi primă măsură pe care o veţi lua ca preşedinte?
Am spus, va fi lichidarea mafiei. În 48 de ore voi lichida mafia cu legea în mână. Până nu băgăm câteva sute de gangsteri la puşcărie nu va fi linişte în România. Apoi voi şterge datoriile pe care le au cei mai amărâţi dintre români, să le fac românilor o bucurie de Crăciun şi de Anul Nou.
Ca preşedinte, ce tip de relaţie puteţi avea cu Guvernul?
Preşedintele poate desemna un prim-ministru din partidul care a câştigat alegerile sau poate desemna din alt partid, poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional. Eu nu aş fi un preşedinte marionetă, nu aş fi un preşedinte decorativ, nu mi-aş încălca prerogativele, dar nu aş fi nici un papaşă, un tătuc al naţiunii.
Agreaţi ideea unui guvern de tehnocraţi?
Da. De profesionişti şi tehnocraţi, este singura soluţie.
Dar a unuia de uniune naţională?
Se poate şi aşa. Pentru salvarea ţării da, dar fiecare partid din acest guvern să-şi elimine hoţii, să-şi elimine corupţii, să-şi elimine mafioţii.
Partidul care formează guvernul vă propune pentru funcţia de prim-ministru două nume: un fost colaborator al Securităţii înainte de 1989 şi un personaj implicat într-un scandal de corupţie după 1989. Sunteţi obligat să alegeţi pe unul dintre ei. Pentru cine optaţi?
M-aş opri la cuvântul obligat. Nimeni nu-l obligă pe preşedinte. Eu nu voi fi preşedintele de cârpă care să fie obligat... de cine, primul ministru? Eu îl oblig pe şeful partidului care a câştigat alegerile să găsească pe altcineva. Ipotetic vorbind însă, l-aş alege pe primul, cel despre care se zice că a colaborat cu Securitatea. Nu toţi care au colaborat sau au fost ofiţeri de Securitate sunt de demonizat. În nici un caz nu aş merge cu corupţii la drum.
Cu excepţia dvs., pe care dintre candidaţi l-aţi vota?
Nu dau nume, dar în nici un caz voturile nu i le voi da lui Adrian Năstase.
< sus >
Libertatea, 27 ianuarie 2004
Nu e uşor să te inviţi în casa senatorului Corneliu Vadim Tudor, cu atât mai puţin să-l convingi să se lase fotografiat cu familia. "Dar chiar crezi că interesează pe cineva ce fac eu acasă?...". Faţa de familist a senatorului este una extrem de relaxată. Alături de cele două fetiţe şi de nevastă, politicianul hulit, contestat, slobod la gură se transformă într-un tată blând şi un soţ afectuos.
În casa din Cotroceni nu pătrund decât prietenii. O locuinţă bine întreţinută, cu patru camere, pod şi beci, cu o curte populată de corcituri de tot felul, adunate din milă şi dragoste de prin cimitire, parcuri sau salvate de aiurea. Pereţii camerelor sunt "tapetaţi" cu tablouri scumpe şi cu icoane, fiecare cu propria istorie. Soţia senatorului, o doamnă fină, se retrage discret, strunind câinii care se agită la apariţia unui nou-venit. Rămân doar fetiţele, Eugenia şi Lidia, două puştoaice cu ochi superbi, oblici, care sunt pregătite să-şi intre în rolul de secretare pentru tatăl lor.
După o zi încordată de muncă, Corneliu Vadim Tudor ne spune că are nevoie de multă linişte. Vecinătatea cu câinii agitaţi ai fostului premier Radu Vasile îi tulbură deseori nervii. "Eu am 25 şi nu latră atât cât latră ai lui Vasile. Ai mei au fost dresaţi la timp. Din cauza zgomotului, sunt nevoit să mă culc cu dopuri în urechi. De regulă, adorm spre 3-4 dimineaţa, după ce termin de citit. Dacă nu mă deranjează câinii, atunci sigur trebuie să se declanşeze o alarmă. Acum câteva săptămâni a trebuit să dau telefon la Secţia 17, pentru că a urlat ore în şir alarma unei maşini, în tot cartierul. Sunt hotărât să propun în Parlament o lege care să interzică folosirea alarmelor, dar nu pentru că mă deranjează pe mine. Cred că e problema multor oameni care sunt treziţi de zgomotul lor strident".
Soţul C.V. Tudor nu are nici o legătură cu problemele casnice. Spune că nu-i aparţin. "Eu poruncesc sau tac", îl citează, râzând, pe Napoleon. Pentru treburile domestice plăteşte două menajere şi trei aghiotanţi - "nu sunt body-guarzi, cum s-a scris, eu n-am nevoie să fiu apărat", ne spune. Mofturi nu face niciodată la masă, mănâncă ceea ce i se pune în faţă. Nici achiziţionarea hainelor nu-l scoate prin magazine. Nea Ilie, croitorul de la Opera Română, îi face costumele pe care le comandă. "Nu sunt pretenţios, eu am trăit într-o familie cu cinci copii, toţi într-o cameră, şi am învăţat să mă mulţumesc cu orice". Îi amintesc că măcar la ceasuri şi-a permis să fie extravagant, alegându-şi unul de mii de dolari. "Ceasul acela l-am dat, nu-l mai am. Adică, atunci când vezi un ceas de aur la un chelner ţi se pare normal, dar la un şef de partid nu!? Eu nu am cultul banilor, nu fac parte din tabla mea de valori. Când ajung în străinătate, îmi cumpăr numai cărţi. Recent, am luat de la un anticar patru albume cu autografele marilor oameni care au făcut istoria şi muzica şi care m-au costat 2.500 euro".
În proporţie de 90%, timpul liber şi-l consumă scriind şi citind. "Noaptea citesc alternativ 15-20 de cărţi. La televizor mă uit rar, e un drog pe care ni-l injectăm cu telecomanda. Mai trec pe Discovery şi pe canalele cu filme americane. Americanii au cucerit lumea nu prin Pentagon, ci prin Hollywood".
Pentru acest an, senatorul are o mare dorinţă: să se facă un film după un scenariu scris de el. Un text istoric - cum altfel? - înviorat de o poveste de dragoste.
Programul senatorului este extrem de încărcat, aşa că în puţinele ore libere se ocupă de educaţia fetelor. Jeni şi Lidia sunt duse la balet, la muzee şi... la cimitirul Bellu. "Le-am învăţat să aibă cultul valorilor. Schimbăm apa la flori, aranjăm candela, le povestesc de Eminescu... în fiecare zi de luni le duc la tipografie, că atunci scot revista."
< sus >