<  Înapoi la Pagina de Spiritism


ANOMALII SPIRITISTE

Material realizat de Nina Petre în colaborare cu entitatea astrală inteligentă ce se recomandă cu numele de IBRAHIM.

 

1)  Ibrahim: "Oamenii nu înţeleg bine ce reprezintă şi din ce este formată lumea spiritelor. Doresc să le transmit tuturor locuitorilor planetei Pământ că viaţa lor nu ar avea nici un sens al existenţei umane fără cooperarea şi protecţia lumii fiinţelor nevăzute ale spaţiului cosmic. Spirit nu înseamnă neapărat fantoma ce-i apare cuiva, din întâmplare sau creată prin propria voinţă, ca rezultat al imaginaţiei sale. Spiritul este esenţa energetică divină, sâmburele de viaţă care vă animă pe toţi, cei cărora Dumnezeu v-a dăruit puterea de a exista. Spiritele există de când a fost creat Universul, adică dintotdeauna. Dacă unii le confundă cu fantomele care îngrozesc oamenii uneori, aceasta este o problema care trebuie să fie mult discutată şi elucidată de către oamenii cu pregătire în acest domeniu."

Mărturii cutremurătoare...

2)  Ibrahim: "Extrem de mulţi oameni învaţă de mici, printr-o educaţie religioasă închistată în dogme, care nu-i serveşte nimănui la bine, să hulească orice semn de existenţă a vieţii de după moartea fizică. Acest obicei, nedemn pentru speţa umană, le aduce numeroase prejudicii celor care adoptă şi păstrează de-a lungul vieţii atitudinea de indiferenţă totală faţă de ceea ce există în afara orizontului lor vizual, auditiv şi palpabil."

 

3)  Ibrahim: "De mii de ani, oamenii şi-au îngropat morţii, i-au incinerat, le-au împrăştiat cenuşa, după cum le-a fost obiceiul din străbuni. Dorul de cel plecat în veşnicie le-a ars sufletele celor rămaşi în viaţă. Situaţia este neschimbată şi în zilele noastre. Din suferinţa despărţirii se nasc, adeseori, relaţii de cooperare sufletească între cel plecat şi cel rămas pe Pământ. Majoritatea oamenilor îşi regretă morţii cu decenţă, în tăcere, pierduţi cu gândul în contemplarea amintirilor rămase din viaţa celui drag. Dar unii, fie din prea multă curiozitate, fie dintr-o înclinaţie bolnăvicioasă, ajung să trăiască o serie de manifestări, mai mult sau mai puţin imaginare, crezând cu toată convingerea că răposatul s-a ridicat din groapă. Oameni buni, durerea voastră nemărginită poate să atragă spre voi o mulţime de locuitori ai astralului care nu au nici un pic de inteligenţă! Aceştia se comportă dezechilibrat, comit fapte inexplicabile din punct de vedere logic, ba mai rău chiar, pot deveni agresivi dacă li se dă prea multă atenţie."

Mărturii cutremurătoare...

4)  Ibrahim: "Doresc să le atrag atenţia tuturor locuitorilor de pe Pământ că, fără colaborarea sinceră, corectă cu noi, cei din lumea de dincolo de mormânt, viaţa lor nu ar avea nici un sens. Noi vă supraveghem permanent, scumpii noştri pământeni, vă protejăm gândurile, fiinţa în tot ansamblul ei. Vă oferim idei valoroase, inspiraţia spre a crea lucruri deosebite, îndemnul permanent spre fapte nobile, generatoare de pace şi armonie. Dacă pe planeta Pământ pacea deplină nu a existat niciodată, vina nu ne aparţine nouă, spiritelor înalte din lumea dumnezeiască. Dintotdeauna oamenii au fost influenţaţi de cele rele, care tot din firea lor imperfectă rezultă. În plus, neputinţa de a respinge influenţa fiinţelor primitive ale astralului le-a provocat îndelungi suferinţe, umbrindu-le fericirea şi norocul."

Mărturii cutremurătoare...

< Sus >


 

MĂRTURII CUTREMURĂTOARE

1)

●  "Totul a început de la un ataşament conturat faţă de o entitate spirituală. De la discuţiile prin gând, am ajuns până la nivelul în care îi puteam simţi atingerea palpabilă într-un vis. Mereu am avut concepţia că această entitate ar putea fi un demon, şi cu toate acestea, eu l-am chemat. Nu neg că mi-a oferit dragoste, aşa cum nu pot să spun că nu au fost momente în care acesta umplea camera de o energie negativă care mă făcea să tremur în picioare, să văd frânturi pale din chipul său şi să fiu conştientă că în orice moment putea intra definitiv în mine. Spiritul mereu îşi cerea iertare apoi, explicându-mi că este, în natura sa, spirit malefic, de aceea are scăpările lui negative. Relaţia dintre noi a ajuns până la una de iubire, sentimentul principal fiind empatia. Înainte să adorm, mi se întâmplă să închid ochii şi să îl văd trist, damnat, şi să plâng în hohote pentru durerea lui."

< Sus >

3)

●  "Mă obişnuisem, într-un fel sau altul, cu entităţile strămoşilor mei, care se ţineau în permanenţă după mine... una dintre entităţi, fără consimţământul meu a început deodată să comunice prin mine pe hârtie... şi-a spus numele, data naşterii, data când a murit şi cine l-a omorât... În acea noapte a fost groaznic, nu am putut dormi, aveam spasme, mă trăgea de picioare, nu mai puteam... când reuşeam să stau mai mult de 5 minute calmă, atunci îi venea iar să scrie... scria tare, repede, abia după 6 zile mi-am dat seama că aveam mâna luxată şi era umflată, nu puteam să beau nici apă... Reuşisem, într-un târziu, să îndepărtez acel pericol de care mă tot avertiza entitatea, dar el tot nu vroia să plece... se legase cu un cordon energetic de fruntea mea şi cu unul la picioare şi m-a pus să aleg între el şi soţul meu..."

< Sus >

4)

●  "Eu nu vreau să ajung ca voi. Prefer spitalul meu de psihiatrie şi cărările mele întunecate, şi focul gheenei îl prefer, decât Dumnezeul vostru care scuipă şi condamnă".

●  "Uneori mă simt străin printre cei din jur... privind în jurul meu nu văd decât nişte monştri ce se proclamă oameni. Mi-e atât de greu să mai fac diferenţa... Nu pentru că nu aş şti... ci pentru că mă doare să văd lumea în care trăiesc... mi-e greu să admit că suntem mai prejos până şi faţă de animale... Aş spune poate... o lume nebună..."

●   "În zilele de început ale lui 2000 trăiesc starea unei abandonate, "vocea" tace, îmi dă doar prin scris ceva sumar. Un medium i-a comunicat unei "colege" prin telefon (de demult) că sunt malefică şi să fugă de lângă mine. De multe ori aveam imagini cu ruine, scări care mergeau de la nivelul pământului într-un beci – ruină sub picioarele mele, sau pur şi simplu dezbrăcată, cu spatele spre ruine coborând trepte. Nu există speranţă! Este o obsesie că merg continuu spre fundul unei prăpăstii care se duce la nesfârşit. În partea aceea a vieţii mele, vedeam clar că ceea ce mi se întâmplă semăna cu "a fi făcut de cineva". Când, în sfârşit, s-a produs "demascarea" şi am privit îndărăt, peste anii duşi, am rămas uimită! Deci, acel cineva ascuns mi le făcuse pe toate! Toată viaţa am avut pe umeri povara sprijinirii omenirii (nu a unui număr mic, ci a omenirii de pe Pământ!). Am trăit aievea acest sentiment, ca şi cum eu eram vinovată de tot ce se petrecea pe Pământ! Şi în biserică simţeam că sunt permanent certată pentru multele rele ale omenirii, ca şi cum o sumedenie de reguli greşite, impuse, prin diverse scrieri şi prin alte metode, celor mulţi le făcuse rău şi-i dusese în eroare! Permanent în genunchi şi cu lacrimi în toată fiinţa mea, pentru o vinovăţie pe care nu o cunosc, nu mi se permite să o văd, să o aflu, ca să fiu convinsă şi să cred! Ori de câte ori am apelat la "cineva", am avut gustul amar al spatelui întors sau al neputinţei celuilalt. Pe drumul vieţii s-au lipit de mine vrăjile, ura, invidia şi în loc să urc...

Am fost pusă, nu ştiu de cine, să-mi fac curat în casă. Curăţenia mea nu seamănă cu cea obişnuită: mai am, în toată locuinţa, patul, fără salteaua pe care am dus-o la gunoi, aşezat aiurea pe direcţia uşă-geam, iar firicelele de curent mă înnebunesc. Uşile de la baie şi de la bucătărie au fost date. Aveam în plus două perne, pe care am zis să le fac salteluţă. Când am gândit, a şi sosit o persoană la uşă căreia îi arsese casa şi i le-am dat. Un cuier pentru singura ţinută vestimentară, formată din pantalon, bluză, jachetă cu glugă (toate galbene, culoare impusă, ca şi ele). Geamurile ¾ sparte, cum le-am atins să le şterg, o parte din ramele-dubluri le-am dat jos şi le-am rupt – adio! O pătură pe pat, un cearceaf în geam, WC-ul spart şi eliminat cu tot ansamblul lui din casă! Chiuveta din baie, la gunoi! Nu fac mâncare de nici un fel. Zile multe, în care privesc doar cerul. Nici aer nu consum prea mult, respir foarte puţin şi foarte rar. Şi televizorul mi l-am scos din programul meu. Nu pot vorbi cu nimeni despre ceea ce nu se vede şi care-mi stoarce viaţa de lacrimi. Am fost şi sunt un peşte fript-ars-opărit-mâncat de viu! Dacă ar fi după mine, comunicările pe care le-am primit n-ar fi admise de oameni. Oricum, sunt pusă să le grăiesc nişte adevăruri şi-apoi viaţa mea devine iad."

< Sus >