< Înapoi la Pagina de Spiritism
„Dragii mei tovarăşi români,
Mă adresez vouă, în această zi de mare sărbătoare pentru toată suflarea creştină, dar şi de mare tristeţe pentru poporul meu adevărat - cei mulţi şi necăjiţi care suspină cu amar atunci când îmi aud numele. Au trecut 14 ani de la dispariţia mea fizică din faţa ochilor voştri. Nu m-au împuşcat blestemaţii, lingăii şi bandiţii care s-au lăudat cu această faptă dezonorantă! Am fost salvat în ultimul moment de oameni inteligenţi, cu suflet mare, care, din păcate, nu au fost răsplătiţi de nimeni. Unde eşti Tu, Domnule Dumnezeu? De ce pentru unii eşti mumă şi pentru alţii ciumă? Nu voi înţelege niciodată cum Îţi este Voia, deşi m-ai şcolit zile şi nopţi la rând, de vreo 3 ani încoace!
Despre ţara mea, ce pot să mai spun? Cu ce vă mai pot ajuta, bieţi români care mă chemaţi neobosiţi să ies din mormînt pentru a vă ajuta, ca pe vremuri? Unde mă aflu acum, liber în zările albastre, pot eu să vă mai construiesc locuinţe, să vă dau locuri de muncă, să vă ocrotesc? Nici vorbă de aşa ceva! Aţi vrut democraţie, fără să ştiţi ce înseamnă ea cu adevărat. Aici mă simt şi eu vinovat, pentru că v-am limitat dreptul la cultură, crezând, de naiv ce eram, că oamenii prea citiţi devin periculoşi.
Văd că vă pregătiţi pentru o nouă campanie electorală. Păi, nu era mai uşor pe vremea mea? Totul mergea perfect, în mod disciplinat, fără înjurături, calomnii, împroşcarea candidaţilor cu toate murdăriile posibile şi multe alte mizerii care se fac acum. Este revoltător ce se petrece acum în ţara noastră! Unde este disciplina, bunul simţ şi isteţimea minţii celor care lucrează la televiziuni şi ziare? Le-a luat banul şi mintea din cap? Ce-i drept, e drept, multe murături stricate vor să ajungă în funcţii înalte, la conducerea ţării, dar cei care le cunosc, de ce le iau apărarea? La ciolan visaţi, tovarăşi, la ciolan? Ei lasă, că or să vă iasă ciolanele prin piele, pînă când o să vă săturaţi să mai minţiţi poporul cu televizorul! Mă mir şi eu că mai găsesc, pe ici pe colo, cîte un politician care vorbeşte frumos despre mine. Pe unul dintre ei l-aţi şi făcut ţap ispăşitor. Toţi daţi în Vadim, prin toate ziarele, de parcă v-a intrat holera în capete! Ca să fiu sincer, tipul mi-a făcut şi mie mulţi nervi. Când auzeam ce comportare de tînăr năbădăios avea, parcă îl vedeam pe bietul Nicu, dragul meu băiat. De multe ori era mai impertinent decât Nicu, dar, aşa cum nu mi-am omorît copilul, nu l-am omorât nici pe Vadim! Vedeţi cu toţii, dragi români, că nu am fost un criminal, un ucigaş paranoic, aşa cum spun unii. Am fost, pur şi simplu, o enigmă a istoriei, cu un sfîrşit tragic, la fel ca şi fratele meu de suflet, Saddam.
Ce circ se mai face şi pe seama lui! Dar, între popoarele noastre există o mare asemănare: unii de la putere şi-au vîndut preşedintele pentru bani mulţi, însă masele mari populare ne-au iubit şi ne regretă cu multă sinceritate. Cine mai crede acum, în Irak, în capturarea lui Saddam? De ce spun oamenii de rînd că Saddam este eroul lor? Ştiţi de ce? Pentru că a murit ca un erou, încercînd să îşi apere ţara şi poporul! Aşa cum adevărul morţii mele iese încet, încet la iveală, tot aşa se vor descoperi circumstanţele dispariţiei lui Saddam. Mai aveţi puţină răbdare şi veţi afla cu toţii tot ce vă interesează!
În acest trist Crăciun al anului 2003, când nici vremea de afară parcă nu mai ţine cu oamenii nevoiaşi, aş dori nespus de mult să vă ştiu mai bine adăpostiţi, mai liniştiţi sufleteşte şi mai bine hrăniţi. Poate se va îndura Domnul Dumnezeu să-şi mai micşoreze severitatea faţă de voi, aducîndu-vă un dram în plus de binecuvîntare, aşa cum numai El ştie să o facă!
Rămîi cu bine, drag şi nevinovat popor român! Ai fost mereu o victimă a istoriei şi a rapacităţii altor popoare. Eu sper că roata istoriei se întoarce şi pentru tine!
Nicolae Ceauşescu,
cel ce suferă alături de voi...”
25 decembrie 2003
< sus >