Judecătorul roman s-a frecat pe frunte şi apoi a vorbit ridicând vocea: Ascultaţi-mă încă o dată cu toţii! - În aceste trei zile am urmărit cu multă atenţie pe acest băiat şi după tot ce am auzit şi văzut, cred că este deosebit de clar faptul că el este o fiinţă cu totul deosebită faţă de noi, bieţi muritori de pe acest pământ!
          După naşterea Sa produsă pe acest pământ, el aparţine neamului evreilor şi, deci, se află parţial sub jurisdicţia Templului, parţial sub jurisdicţia noastră, asemenea oricărui evreu. Dar am putut să-mi dau seama, că, de fapt, Spiritul acestui copil se află la baza tuturor legilor, atât a legilor statului şi a altor forme obsteşti de organizare, cât şi la baza tuturor Legilor lui DUMNEZEU după care se orientează întreaga materie şi sunt conduse toate spiritele din natură, Legi care nouă nu ni se vor revela niciodată! El este în acelaşi timp un judecător extrem de înţelept şi de drept, iar în fiinţa sa nu există nici cel mai mic atom de răutate! Ce să-i mai facem noi cu legile noastre, când în realitate el este stăpân peste toate legile?!
          De aceea, eu îl declar ca fiind liber şi mai presus de toate legile noastre romane, ca şi faţă de legile Templului vostru şi declar aici cu convingere că acest Templu nu este demn să primească între zidurile lui o personalitate aşa de sfântă şi, de câte ori va dori să viziteze acest Ierusalim viciat, el va fi primit cu cea mai mare căldură şi cu toată cinstirea pe care muritorii o pot aduce unui nemuritor şi DUMNEZEU atotputernic, în palatul meu oficial, care este mai puţin profanat.
          Iar dacă vei vrea vreodată să vii la mine, eu voi striga să audă toţi: Ascultaţi, popoare, casei mele şi stăpânitorului roman i s-a adus cea mai mare binecuvântare!
          El vă va retrage binecuvântarea pe care ne-o va da nouă, păgânilor, iar noi vă vom călca în picioare şi vă vom strivi şi vom presăra cenuşă şi praf peste acest lăcaş unde v-aţi lăsat slăviţi ca zei, fiind adoraţi şi preaslăviţi de un popor pe care l-aţi prostit!
          Eu, am vorbit, acum dintr-o adâncă convingere şi sunt de părere să ridicăm această şedinţă, pentru că, aţi dovedit, că este foarte greu să vă schimbe cineva părerea! De ce să mai risipim cuvinte atât de sfinte pentru nişte urechi surde şi pentru inimi mai tari ca pietrele?!
          Eu am spus: Să mai rămânem încă vreo câteva clipe, până ce vin aici cei care Mă caută de trei zile! Ei vor afla la hanul Nazaret, care aparţine de Templu, unde Mă găsesc şi vor veni să Mă caute aici. Cu ei voi pleca înapoi la Nazaret. Căci cu trupul Eu trebuie să rămân la cei pe care Eu însumi Mi i-am ales şi care îmi sunt credincioşi!
          Judecătorul a spus: Dar cum s-a întâmplat că părinţii tăi naturali te-au pierdut? Căci, după părerea mea, ei ar fi trebuit să te însoţească încoace şi acum îmi amintesc, că la intrarea în marea sală comună de examen a Templului te aflai între un bătrân cu o ţinută demnă şi o femeie foarte tânără, cu înfăţişarea pioasă! Probabil că după ce au achitat mica taxă ei au plecat din Templu împreună cu ceilalţi, după care nu i-am mai văzut; dar ei trebuie să fi ştiut că tu nu poţi fi în altă parte decât aici?!
          Eu am.spus: Dragă prietene, este foarte simplu: Eu am vrut să fie astfel, pentru că se află în voinţa Mea şi ordinea Mea veşnică! Căci aşa cum ţi-am spus: această scenă a fost prevăzută în Mine din veci. De aceea ea s-a putut desfăşura într-un mod absolut natural!
          Părinţii mei naturali M-au aşteptat, ca şi ceilalţi, la hanul de care am mai vorbit, ştiind că n-avem cum să ne pierdem. Dar pentru că tatăl Meu adoptiv Iosif avea de luat de la un fierar din Damasc o serie de unelte, iar mama Mea naturală a trebuit să-l însoţescă şi, bănuind că s-ar putea să mai întârzie, au rugat mai multe rude şi nazariteni cunoscuţi ca, în cazul când el şi Maria se întorc prea târziu, să mă ia cu ei până la prima staţie, ca ei să nu mai fie nevoiţi să vină până la Ierusalim, care nu se afla în drumul lor.
          Aşa a fost aranjat şi aşa s-a făcut. Părinţii mei au întârziat cam mult şi când au ajuns la staţia respectivă au întâlnit o mulţime de nazariteni cunoscuţi sau rude, dar Eu nu eram cu ei. Atunci şi-au închipuit că am plecat mai devreme cu alţi însoţitori până la hanul următor - ceea ce nu i-a îngrijorat deloc, aşa că au pornit liniştiţi la drum şi au ajuns la hanul cu pricina abia după miezul nopţii. Dar Eu nu eram nici acolo!
          Dis-de-dimineată ei s-au sculat şi au pornit-o din nou la drum, la un han situat la o distanţă considerabilă; dar şi acolo au constatat că nu era nici urmă de Mine! Atunci au hotărât să se întoarcă aici şi acum au sosit deja la hanul nostru, unde s-au interesat şi au aflat de Mine, aşa că în curând vor apare aici să mă dojenească!
          Judecătorul roman a spus: Nici pomeneală de dojană, eu am să mă opun categoric!
          Eu am spus: Ei, lasă, vei vedea că totul o să se întâmple exact aşa cum a prezis profetul, Eu le voi spune atunci părerea Mea, care va fi benefică pentru ei, ca oameni!
          Preotul Superior a vrut atunci să mai spună câteva cuvinte, dar judecătorul roman şi Simon al nostru n-au mai admis şi au declarat încă o dată şedinta închisă.