Home  

NĂDEJDEA - manuscris olograf
de Vergiliu Neculau, zis "Moşu" (1901 - 1983)

înţelept din Bacău, profesor, autodidact, cunoscător al limbii sanscrite, a mai multor forme de Yoga şi prieten cu Mircea Eliade

«Domnul m-a învăţat din tinereţea mea ca să nădăjduiesc în Providenţă; dacă m-aş naşte încă o dată, m-aş lăsa de mai înainte să fiu condus (chiar şi în lucrurile cele mai mici şi neînsemnate) de această Providenţă Dumnezeiască – cu simplicitatea unui copil şi cu dispreţuirea ştiinţelor omeneşti.

Este o plăcere pentru sufletul meu, dăruit cu totul Domnului, de a păşi cu ochii închişi acolo unde Providenţa Domnului vrea să mă conducă.

Intenţiile Providenţei sunt de necercetat (de către mintea omenească), dar sunt întotdeauna minunate pentru acei care cred în Ea... Să lăsăm deci sufletul nostru a călători în corabia Providenţei; ea ne va conduce într-un liman bun. Dumnezeu nu numai că POATE să ne dea cele bune, dar chiar vrea VREA să le dea, ca un tată bun; binecuvântat cel care speră în El! Nefericiţi însă sunt acei care cred în cele omeneşti: ele făgăduiesc multe, dar dau puţin – şi pe puţinul acela îl fac scump plătit.

De-am putea noi înţelege Providenţa Domnului, în toată minunăţia Sa, atunci inima noastră ar trebui să se înveselească de iubire şi de mulţumire. Ce mare este iubirea Domnului faţă de oameni! Cum ne apără şi ne conduce aşa de milostiv! El vrea ca noi să aparţinem – cu totul – Lui! Aşadar, să nu încercăm să căutăm un alt braţ pe care să ne bizuim, decât al Lui; nimic să nu avem în minte şi în faţa ochilor decât pe El singur; să unim Voinţa noastră aşa de strâns cu a Lui, încât nimic să nu poată sminti unirea asta.

Să avem mulţumire şi bucurie, să vrem în toate tocmai ceea ce vrea Sfânta Providenţă! Să ne lăsăm conduşi de El! Să nu ne gândim aşa de mult la noi înşine! Să trăim în Providenţa Domnului! Noi o să fim bine păziţi dacă nu avem alt adăpost decât al Lui!

Treburile noastre au să meargă şi mai bine dacă Domnul este cu noi. Oare poate să se prăbuşească un copil care este dus de braţele tatălui său iubitor?! Domnul iubeşte cu o gingăşie de nespus pe toţi cei care cu totul se lasă duşi în grija Lui şi se predau orânduielilor Sale, deoarece ei nu se uită la schimbarea dulcelui şi amarului cu care Providenţa îi probează – dar se ţin în toate de aceasta, convinşi că „Domnul toate le face spre binele acelora care Îl iubesc”... Aşa vorbesc ei cu Jesus: „Îţi dăruiesc Ţie sufletul, corpul, împreună cu toate cele ce am; să dispui de ele după plăcerea Ta. Eu mă învoiesc cu cele ce dispui, eu Te vreau pe Tine în mine şi să dispui pentru mine cum Îţi place; Îţi las în seama Ta toată grija mea pentru mine...”

Aşadar, trebuie să avem în frământările acestei vieţi o permanentă şi neclintibilă nepăsare a vieţii – şi dacă totul se schimbă în preajma noastră, să avem privirea liniştită, aţintită la Domnul. Să se întâmple în jurul nostru, ba chiar în noi, şi cele mai mari tulburări; de-ar fi sufletul nostru plin de bucurie sau de tristeţe, de-ar fi dulce sau amar, în pace sau furtună, în mângâiere sau scârbă, de ne-ar arde soarele sau ne-ar răcori roua... sufletul nostru să privească întotdeauna plăcerea Domnului; în asta constă adevărata noastră avere.

Fiindcă eu (fie mai curând, fie mai târziu) numai în bunătatea şi milostivirea Domnului pot să-mi găsesc mântuirea – vreau de azi înainte să mă arunc în braţele Lui. Soarta mea este pusă în mâna Tatălui Ceresc: să mi se întâmple după voinţa Lui. („Fie că trăim, fie că murim, noi tot ai Domnului suntem!” zice Sfântul Apostol Paul)»

Foto text original

mosu - nadejdea1 mosu - nadejdea2

< Sus >