< Arhiva cu înregistrări video
În ziua de 10 august 2007, Nina Petre a fost invitată în studioul televiziunii B1 de către realizatoarea Carolina Soare Magherescu. Urmăriţi fragmentul din emisiunea "6, Vine presa!" (13 aug 2007) în care clarvăzătoarea vorbeşte despre activitatea sa de detectiv psihic.
Vocea realizatoarei: Pentru Nina Petre, clarvăzător şi medium renumit, nu există mistere de neelucidat. Poate afla răspunsurile la întrebările aflate în impas şi află conjuncturile în care au avut loc decese suspecte. Datorită percepţiilor sale extrasenzoriale, Nina Petre a ajuns să colaboreze şi cu Poliţia, în clarificarea unor anchete grele. Până acum, consideră că a reuşit să soluţioneze peste 5000 de cazuri şi să intre în contact cu aproape 2000 de entităţi astrale, inclusiv cu cele ale unor personalităţi istorice. Cu spiritul Prea Fericitului Părinte Teoctist a comunicat la două zile după decesul său. Acesta i-ar fi spus că nu-şi regretă faptele din timpul vieţii, deşi a plecat cu câteva temeri:
Nina Petre: Doreşte, foarte mult, ca unul dintre cei doi înalţi prelaţi, pe care el i-a îndrumat spre a deveni ceea ce sunt, să ajungă succesorul său, dar se îndoieşte că acela dintre cei doi care îi este cel mai apropiat de suflet va reuşi să continue lucrarea începută şi desăvârşită de Domnia sa.
Vocea realizatoarei: Sfârşitul cuplului Ceauşescu şi decăderea familiei sale au fost îndelung studiate de Nina Petre. Ea consideră că procesul şi executarea celor doi soţi în Decembrie '89 a fost doar o făcătură. Nicolae Ceauşescu nu a murit răpus de gloanţe la Târgovişte, ci o sosie de-a lui. În schimb, fostul dictator al României a reuşit să fugă din ţară, ascunzându-se într-o ţară arabă, unde a şi murit, 10 ani mai târziu. Nu la fel de norocoasă a fost Elena Ceauşescu, care a fost păcălită şi trădată, susţine parapsihologul:
Nina Petre: A fost lămurită să se comporte în mod natural la acel proces, ca şi cum ar fi fost soţia individului de lângă ea, promiţându-i se că nu se va mai întâmpla nimic rău după aceea, şi poate nu a crezut nici în ultima clipă, în faţa plutonului de execuţie, că va fi împuşcată. Există controverse, dar un lucru este cert: dacă s-a refuzat deschiderea mormintelor din Ghencea, înseamnă că un anumit aspect legat de moartea soţilor Ceauşescu este nesigur, este putred şi nu se doreşte aflarea adevărului.
Vocea realizatoarei: Un alt personaj controversat este cel al lui Mihai Pacepa, căruia i-a fost scris să trăiască ascuns, departe de semenii săi:
Nina Petre: La ora actuală, Pacepa este foarte grav bolnav. Cred că se află într-o clinică privată pentru bolnavii care îşi aşteaptă sfârşitul. Este resemnat şi nu are prea multe să îşi reproşeze.
Vocea realizatoarei: În schimb, despre profilul lui Ion Râmaru, parapsihologul Nina Petre spune că este un exemplu al fenomenului migraţiei sufletelor de la un trup la altul, care explică schimbarea radicală a comportamentului în timpul vieţii:
Nina Petre: În viaţa anterioară a avut multe frustrări, mai ales în domeniul sexual. În viaţa următoare, cea pe care noi i-am cunoscut-o, nu a înţeles, în spirit creştinesc, ceea ce ar trebui să facă în viaţa de zi cu zi, şi, la un moment dat, spiritul său - care nu era de proastă calitate - l-a părăsit, intrând în creierul său un spirit de joasă condiţie, pe care, în limbaj popular, îl denumim "demon".
Vocea realizatoarei: De o karmă grea a avut parte şi artistul Ioan Luchian Mihalea. Din păcate, el nu şi-a înţeles misiunea pe pământ, susţine Nina Petre, de unde şi sfârşitul tragic de care a avut parte:
Nina Petre: În viaţa precedentă a fost un fel de hoţ de drumul mare, care a ucis multă lume. Dacă Ioan Luchian Mihalea ar fi îmbrăţişat meseria de medic, cu deosebire cea de medic pediatru, atunci poate că ar fi scăpat de această moarte violentă.
Vocea realizatoarei: În schimb, cu totul diferit se prezintă, în opinia parapsihologului, sfârşitul tragic şi violent al îndrăgitei cântăreţe Mihaela Runceanu:
Nina Petre: Ea a avut un spirit foarte înalt. Şi trebuia să plece. Şi-a încheiat misiunea pe pământ.
Vocea realizatoarei: După studierea atâtor cazuri, sfatul parapsihologului este să ne trăim viaţa şi să ne bucurăm de ea, atât cât ne-a fost dat, căutând să facem bine, ori de câte ori putem.
SFÂRŞIT