"Carte frumoasă, cinste cui te-a scris"
CATERINA
Editura Univers, 2002
Bătrâneţea îl apropie pe om, pe neştiute, de el însuşi şi de cei morţi. Morţii cei iubiţi ne apropie de Dumnezeu. (p.19)
Sunt sigură că mamele ne apără şi, dacă nu ar fi ele, cu puterea lor de dincolo de mormânt, cei răi ne-ar fi înghiţit de mult. (p.21)
< sus >
OCHII TUAREGULUI
Editura Polirom, 2007
- Poţi fi bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, poţi fi umil sau puternic, urât sau iubit, dar nu poţi trăi fără onoare, răspunse Gacel cu hotărâre. Şi poţi ajunge în rai sărac, umil şi fără neveste, fiindcă acolo domneşte belşugul şi toate dorinţele îţi vor fi împlinite, dar nu poţi ajunge în rai fără onoare. Este singurul lucru pe care trebuie să îl aduci cu tine.
- Niciodată nu mi-a trecut prin minte să privesc lucrurile din această perspectivă, recunoscu francezul. Dar e clar că pe lumea cealaltă nu poţi să iei bani, putere şi cu atât mai puţin boli, dar, desigur, poţi să iei cu tine ideea pe care o ai despre propria ta valoare şi despre ceea ce ai fost capabil să faci de-a lungul vieţii.
- Tatăl meu a făcut lucruri importante, a apărat principiile credinţei şi culturii noastre, de aceea a muri împăcat cu sine însuşi. Orice tuareg ar fi mulţumit să trăiască şi să moară ca el.
IUBIRE PE O INSULĂ BLESTEMATĂ
Editura Polirom, 2011
- Cine nu a cunoscut-o îi neagă cu înverşunare existenţa, dar cine a simţit de aproape puterea răsuflării ei se dă bătut şi recunoaşte că este singurul monstru cu adevărat de neînvins.
- La cine te referi?
- La dragoste.
- Dragoste...? repetă arcuindu-şi sprâncenele a dezaprobare monseniorul Cazorla. Dragostea va fi mereu o binecuvântare divină, niciodată un "monstru cu adevărat de neînvins".
- Aşa cum se întâmplă când fluviul care ne dă viaţă se revarsă sau focul care ne încălzeşte se aprinde în pădure, câteodată pasiunea ce ne umple de fericire creşte şi tot creşte, hrănindu-se din ea însăşi, până când în lume nu mai rămâne alt orizont în afară de dragoste şi în momentul acela nu mai faci parte din stirpea omenească, ci te prefaci într-o făptură diferită, compusă din două jumătăţi, deşi în realitate e doar una singură.
De-a lungul istoriei s-au pierdut mari imperii din pricina atracţiei irezistibile pe care a simţit-o un bărbat pentru o femeie ori s-au câştigat regate din pricina atracţiei irezistibile pe care o simţea o femeie pentru un bărbat.
Dar când sentimentul acesta era împărtăşit, prea puţin mai conta ce fel de imperii sau de regate se pierdeau sau se câştigau, căci în joc era propriul lor univers.
BORA BORA
Editura Polirom, 2008
- Dacă ţi-e teamă că Maiana se va simţi mai astrasă de un penis uriaş sau de o perlă mare, înseamnă, fiul meu, că alegerea ta a fost greşită, iar, în acest caz, cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla este să aleagă pe altcineva. Dragostea care aduce pe lume copii şi care ţine o viaţă întreagă este mai presus de mărimea penisurilor sau de valoarea perlelor.
PĂMÂNT VIRGIN
Editura Polirom, 2006
Dacă ar fi aflat la timp adevărul despre război, s-ar fi mărginit să-şi rupă livretul militar şi să fugă cu mult timp înainte în Amazonia. Ar fi scăpat de atâtea lucruri!
Odată, i-a trecut prin minte că, dacă într-o zi va ajunge Preşedinte, va impune o materie obligatorie în toate şcolile: "RĂZBOIUL".
Războiul ar fi predat din primul moment, de la grădiniţă, şi ar sădi în spiritul copiilor convingerea că nu e deloc vorba de o aventură romantică jucată de eroi chipeşi şi infirmiere frumoase, ci de o adevărată anticameră a infernului, un sabat satanic în care specia umană se cufundă în adâncurile degradării sale.
Ar traumatiza minţile copiilor în aşa fel încât, atunci când vor deveni oameni mari, războiul ar fi pentru ei un "tabu" asemănător incestului. (p.65)
Oamenii îşi bat joc de acei bătrâni care le duc flori câinilor lor şi îşi amintesc de ei ani de zile, dar şi eu i-am dus flori lui Tom-Tom şi am plâns pe mormântul lui. Lumea rămâne atât de pustie când moare un câine bun! Aveam doisprezece ani şi l-am îngropat în parc, unde era tufişul mai des, unde ne jucam urmărind veveriţele. Îi plăcea locul ăla. Era ca selvele astea, înalt şi tăcut, des şi întunecat. L-am îngropat, m-am aruncat pe mormântul lui să privesc norii ce treceau, cenuşii şi murdari, şi mi-am spus că într-o zi norii mei vor fi albi. Şi acum îmi mai lipseşte Tom-Tom. Avem nevoie să fim iubiţi, fără să ni se ceară nimic în schimb. Să ni se ţină companie, fără să trebuiască să ţinem companie. Să fim ascultaţi, fără să trebuiască să ascultăm. (p.234)
< sus >
ŞAMAN, VINDECĂTOR, ÎNŢELEPT. Cum să te vindeci şi cum să îi vindeci pe ceilalţi, folosind medicina energetică a amerindienilor
Editura For You, 2008
Există pericole asociate cu vindecarea energetică atât pentru client, cât şi pentru vindecător. Mult prea mulţi practicieni prost pregătiţi se ocupă de vindecarea energetică, fără să înţeleagă mecanismul câmpului energetic uman. Am văzut oameni diagnosticaţi cu cancer primind "vindecare energetică" pentru tumoarea lor, rezultatul fiind răspândirea cancerului în întregul organism. Spre uimirea lor, au descoperit că celulele canceroase se hrănesc din anumite forme de energie. Am văzut, de asemenea, persoane care sufereau de probleme psihologice grave şi care au fost tratate de vindecători necalificaţi, situaţia pacienţilor exacerbându-se, iar simptomele nevrozelor sau disfuncţiile de percepţie acutizându-se.
< sus >
MANUAL DE RADIESTEZIE
Editura Aldomar, 1996
Una din componentele informaticii viitorului este aceea a folosirii biofenomenelor în general, dar în special a psihicului uman pentru obţinerea de informaţii cu performanţe de rapiditate şi de economicitate remarcabile în raport cu orice alt sistem, dar mai ales pentru obţinerea lor acolo unde nici un alt sistem de investigare nu poate da rezultate.
Alexandru Măruţă, octombrie 1995, Bucureşti
Un mare filozof şi reformator a arătat acum circa 2500 de ani: "Universul este unul în spaţiu ca şi în timp. Toate fiinţele sunt identice în esenţa lor şi se supun aceluiaşi principiu. Ele se manifestă în atât de variate forme din cauza stadiilor de evoluţie în care se găsesc. Tot ceea ce vedem şi ceea ce nu vedem, provine din acelaşi element iniţial asociat în diverse condiţii. Universul se găseşte în noi, după cum fiecare din noi ne găsim în orice parte a Universului." Acestea ne demonstrează că oamenii din vechime au reuşit să întrevadă - cu o aproximaţie relativă - mecanismul materiei şi să-şi formeze o idee despre legătura dintre materie şi energie.
< sus >
RĂZBUNAREA
Editura Art, 2008
─ Şi cum mai stai cu vieţuitoarele de pe alte planete?
Sadler înălţă din umeri şi făcu o mutră acră:
─ La fel.
─ Vrei să spui că le vezi, literalmente, sau încerci să exprimi în felul ăsta o experienţă a imaginaţiei?
─ Sadler îşi goli cana de bere.
─ Eu cred că le văd ─ cel puţin, o parte din mine aşa crede.
─ Şi ce-ai de gând să faci?
─ Constat că pot trăi foarte bine şi aşa, îi răspunse Sadler cu glas ferm.
< sus >
ENIGMA TUNGUSKA
Editura Litera International, 2008
Traducere de Ioana Ionescu
Când s-a aflat explicaţia pe care ruşii o dădeau în 1976 fenomenului din Tunguska, mulţi au spus: "Bine că n-a căzut într-un ţinut locuit!". E adevărat, ce catastrofă s-ar fi produs! Astronautul englez Kirkpatrick a calculat că, dacă "proiectilul cosmic" ar fi ajuns pe Pământ cu 5 ore şi 57 minute mai devreme, ar fi pulverizat întreaga metropolă a ţarilor, Sankt Petersburg-ul. Dar, ca prin miracol, aşa ceva nu s-a întâmplat. Bomba a explodat într-un loc îndepărtat al planetei, aproape lipsit de mijloace de comunicare (şi de aceea foarte slab populat), unde a afectat doar câţiva locuitori izolaţi, deşi a ucis mii de animale şi a distrus o enormă suprafaţă de pădure.
"Dacă un om de ştiinţă spune că un lucru este posibil, are dreptate; dar daca spune că este cu neputinţă, se înşală." Arthur C. Clarke
Ţinând seama de cercetările pe care în ultimii treizeci de ani le-au dus la bun sfârşit cei care studiază fenomenul OZN, nu există nici cel mai mic indiciu că aceia care controlează aceste obiecte ar avea intenţia să ni se alăture nouă, locuitorilor Pământului, cu bune intenţii. Abia dacă au existat câteva contacte sporadice.
< sus >
TIGRUL ALB
Editura RAO, 2008
Traducere de Irina Iacobescu
Din respect pentru dragostea de libertate a poporului chinez și din credința că viitorul lumii aparține omului galben și brun, acum când stăpânul nostru de odinioară - omul alb - își irosește viața cu homosexualitatea, cu telefoanele mobile, cu abuzul de droguri, mă ofer să vă spun pe gratis adevărul despre Bangalore, prin a vă dezvălui povestea vieții mele.
Vedeți dumneavoastră, când o să ajungeți în Bangalore și o să vă opriți la vreun semafor, copiii o să vină la mașină și o să vă bată în geam, încercând să vă vândă la negru vreo carte de afaceri americană, învelită cu grijă în celofan, care are un titlu de genul: Zece secrete ale succesului în afaceri! ...
...Istoria lumii este de fapt istoria a zece mii de ani de război între mințile săracilor și cele ale bogaților. Fiecare parte încearcă mereu să o tragă pe sfoară pe cealaltă. Așa se-ntâmplă de când se știe lumea și pământul. Săracii câștigă câteva bătălii (fac pipi în ghivecele cu flori, mai dau câte un picior câinilor de companie etc.), dar, desigur, bogații tot câștigă războiul de zece mii de ani.
De fapt, imaginea străinelor cu părul auriu - și o să vedeți că Bangalore e plin de așa ceva astăzi - m-a convins că albii încep să se veștejească. Toți arată atât de vlăguiți și de fragili... Nu o să vedeți niciodată unul cu burtă mare. Pentru asta îl consider responsabil pe președintele Americii: el a legalizat homosexualitatea la el în țară, iar acum bărbații se căsătoresc cu alți bărbați, în loc să își ia femei. Pe asta am auzit-o la radio. Asta va duce la declinul omului alb. În plus, albii folosesc prea mult telefoanele mobile, iar asta le distruge creierii. Este un fapt cunoscut: telefoanele mobile cauzează cancer și afectează masculinitatea.
< sus >
CERCUL CARE SE ÎNCHIDE
Editura Politică, 1979
Traducere de Florin Ionescu
S-a observat şi o lozincă cu textul: "Dumnezeu n-a murit; El este poluat pe Pămînt"...
Aşa cum spunea Anthony Storr: "Tristul adevăr este acela că noi alcătuim specia cea mai crudă şi mai nemiloasă care a trăit vreodată pe Pămînt".
Un istoric incrimina religia: "Creştinătatea poartă o grea povară de vinovăţie... Vom continua să avem o criză ecologică tot mai gravă atîta timp cît nu vom respinge axioma creştină că singura raţiune de a fi a naturii este să slujească pe om" (Lynn White, istoric)
< sus >
ÎNŢELEPCIUNEA EVANGHELIEI
Publicaţie în 8 volume a revistei lunare ÎNŢELEPCIUNEA, Rio de Janeiro, 1964
Comentariu la Parabola semănătorului
- scurt fragment tradus de Răzvan Petre -
"Principalele secrete sunt:
Împărăţia Cerului nu este în exterior, ci înăuntru;
Nu vine cu zgomotul victoriilor sau cu aplauzele publicului, ci in liniştea meditaţiei;
Nu soseşte cu mândria învingătorului, ci cu umilinţa învinsului;
Nu e dobândita cu mânia celui care îşi învinge un adversar, ci cu dragostea celui care îşi iubeşte oponenţii ca pe nişte binefăcători;
Nu este căpătată după ce am intrat în grota întunecată a mormântului, ci cât suntem vii;
Nu este "din această lume" a strădaniilor egoiste, ci din lumea spirituală, în care, deşi încă mai este încarnat, trăieşte Spiritul, individualitatea;
Nu este alcătuita din titluri regeşti sau superioritate ierarhică, ci din experienţă lăuntrică fără aparenţe exterioare;
Nu este o cucerire vizibilă altora, ci este realizată în ascunzişul inimii, unde locuieşte Tatăl."
Sabedoria do Evangelho (terceiro volume) - Parabola do Semeador (pag.26)Extras din profunda şi frumoasa analiză a eminentului profesor Carlos Juliano Torres Pastorino referitoare la Parabola cristică a semănătorului (Matei 13:1-9).
Titlul original:
< sus >
JANE EYRE
Editura Minerva, 1970
Traducere de Paul B. Marian şi D. Mazilu
Cînd o să fii singură, fă-ţi rugăciunile, domnişoară Eyre ; dacă nu te vei căi, Dumnezeu va îngădui unui duh rău să coboare prin coş ca să te răpească.
Începui să-mi amintesc ce auzisem spunîndu-se despre morţii care, tulburaţi în morminte prin călcarea ultimelor lor dorinţi, se întorc pe pămînt spre a pedepsi pe cei ce-şi calcă jurămîntul şi a răzbuna pe cel obijduit.
Nu violenţa domoleşte ura şi nu răzbunarea lecuieşte nedreptatea.
Mi se pare că viaţa-i prea scurtă ca s-o petrecem hrănindu-ne ura sau ţinînd minte nedreptăţile. Oare pe lumea asta nu sîntem toţi împovăraţi de greşeli ? Eu sînt încredinţată că va veni în curînd o vreme cînd ne vom putea lipsi de trupurile astea care ne duc în ispită. Atunci, scăpînd de apăsătoarea noastră temniţă de carne, vom scăpa şi de înjosire şi păcat ; atunci nu ne va mai rămîne decît scînteia spiritului, principiul impalpabil al vieţii şi al gîndirii, curat ca în clipa cînd a ieşit din mîna Ziditorului. El se va întoarce de unde a purces, pentru a fi transmis – poate – unei fiinţe superioare omului. Poate că va urca pe rînd treptele slavei ; poate, în sfîrşit, palida rază a sufletului omenesc se va preface în strălucitoarea lumină a serafimilor! Dar este oare sigur că acest principiu nu va degenera cumva dinspre om înspre duhul răului ?
Socotesc veşnicia o odihnă necurmată, un lăcaş de lumină, nu o prăpastie şi un loc de spaimă. Şi afară de asta, cu această credinţă pot deosebi foarte limpede pe criminal de crima lui : pot să iert cu toată sinceritatea pe primul şi să urăsc pe cea de-a doua ; cu această credinţă dorinţa de răzbunare nu-mi poate otrăvi sufletul, nicicînd josnicia nu mă scîrbeşte prea adînc, iar nedreptatea niciodată nu mă zbrobeşte. Trăiesc liniştită, îndreptîndu-mi ochii către sfîrşitul vieţii mele!
Dincolo de lumea asta şi în afară de seminţia omenească există o lume nevăzută şi o împărăţie a duhurilor ; lumea aceea se află în jurul nostru, fiindcă ea este pretutindeni şi acele duhuri veghează asupra noastră, pentru că li s-a dat menirea să ne păzească ; şi dacă murim în suferinţă şi ruşine, dacă batjocura ne loveşte din toate părţile şi ura ne striveşte, îngerii ne văd chinul şi ne recunosc nevinovăţia. [...] Dumnezeu aşteaptă doar ca spiritul să se elibereze de trup, pentru a ne încununa cu o răsplată deplină. De ce să ne lăsăm aşadar striviţi de nenorocire, cînd viaţa-i atît de scurtă, iar moartea ne aduce în chip atît de neîndoielnic fericirea şi slava ?
Solomon a avut dreptate : "Mai de preţ este un blid de linte acolo unde e dragoste, decît un bou îngrăşat acolo unde e ură".
– Unde este Dumnezeu ? Ce este Dumnezeu ?
– E creatorul meu şi al tău. El nu-şi va nimici niciodată făpturile. Mă bizui deplin pe puterea lui şi mă încredinţez bunătăţii sale. Număr ceasurile pînă în clipa cea mare care mă va dărui lui şi mi-l va descoperi.
– Atunci, Helen, tu eşti sigură că raiul există şi că sufletele noastre pot ajunge acolo după moarte ?
– Da, Jane, sînt sigură că există o viaţă viitoare. Eu cred că Dumnezeu e bun şi că pot să-i încredinţez lui ceea ce e nemuritor în mine fără să mă tem de greşeală. Dumnezeu este tatăl meu, Dumnezeu este prietenul meu ; eu îl iubesc şi cred că şi el mă iubeşte.
< sus >
BEZNĂ SUB SOARE
Editura Ideea Europeană, 2009
- Ai auzit ceva despre evenimentele din România de acum şase ani?
- Despre execuţia lui Ceauşescu? Atunci se vorbea că la Bucureşti a acţionat un grup rusesc, dar nu am crezut în aceste zvonuri.
- În zadar. Atunci mai existau K.G.B. şi U.R.S.S. şi am reuşit să obţin anumite informaţii despre evenimentele din România. Moscova, e adevărat, a ascuns cu multă rigurozitate participarea acestora la evenimentele româneşti. Dar am reuşit să primim nişte informaţii şi de la chinezi, şi de la palestinieni. Aşadar, atunci la Moscova s-a hotărât schimbarea cam prea odiosului, cum li se părea lor Ceauşescu, cu un lider mai modern, acceptabil. Acestea au fost ideile febrile ale liderului lor, Mihail Gorbaciov, despre "socialismul cu faţă umană". Atunci au fost trimise special grupuri în Bucureşti şi Transilvania care au început să provoace activ dezordini. Iar la mitingul la care Preşedintele Ceauşescu a început să vorbească în faţa poporului, brusc au început să nu mai funcţioneze toate microfoanele. Poţi să-ţi imaginezi efectul respectivei cuvântări.
< sus >
TU BINECUVÎNTEZI TOT CE ATINGI
New York, S.U.A.
Traducere de Claudia Marinescu
Această carte de poeme este o călătorie spirituală care te inspiră să descoperi însemnătatea VIEŢII şi frumuseţea IUBIRII. Fiecare poem este scris cu sinceritate şi profunzime şi exprimă complexităţile condiţiei umane. Este ca şi cînd o oglindă este plasată în faţa cititorului spre reflectare şi introspecţie.
Iar oglinda te va întreba:
Cît de bine te iubeşti pe tine însuţi?
Cît de bine iubeşti pe aproapele tău?
Cît de bine iubeşti lumea?
Prezentarea pe larg a cărţi "EVERYTHING YOU TOUCH YOU BLESS", de Claudia Marinescu
CONTACT INFO:
< sus >
101 POEZII - BIJUTERII
Editura Viitorul Românesc, 2004
MEMENTO MORI
Şi dacă tot murim pe lumea asta
hai să murim frumos, ca nişte prinţi
eroică şi tristă ne e casta
iar primăvara şi-a ieşit din minţi
Precum un viu avertisment al morţii
ne însoţeşte umbra pe pămînt
e un memento zilnic, luat în porţii
vendeta celor care nu mai sînt
Şi poate că aici e tocmai iadul
unui tărîm din alte galaxii
sîntem visaţi, noi sîntem doar răsadul
trimis în lung surghiun spre a trăi
Dar noi trăim? Îmi pare mai degrabă
cobai divinităţii că sîntem
e viaţa noastră broderia slabă
ţesută de păianjenul suprem
Noi am murit demult, din clipa-n care
s-a stins întîiul om în univers
iar naşterea e numai o eroare
ce se îndreaptă, tot mereu, din mers
LUMINĂ
Posomorît mi-e sufletul, şi greu
dar cotropit de-o magică iubire
aprilie cu braţ de curcubeu
îmbracă Pomul Vieţii ca pe-un mire
Un ciclu nou începe-n Univers
cu flori şi ierburi clocotind de fluturi
cu turme grele ce rodesc din mers
perpetuînd lumina de-nceputuri
Căci din lumină toate s-au născut
şi în lumină totul iar învie
iar Cartea lui Enoh se face scut
peste credinţa mea în veşnicie
Această stare nouă mi-o asum
ca Hermes cu puterea trismegistă
am să vă las într-un poem postum
un semn adînc că moartea nu există
Că omul nu-i creat întîmplător
menit a fost pentru ceva anume
iar pentru cei ce pătimesc şi mor
va fi din nou o primăvară-n lume
Nemuritor e omul ca un zeu
revers etern aceleiaşi monede –
posomorît mi-e sufletul, şi greu
dar şi mai greu mi-ar fi dacă n-aş crede
AFORISME
Editura Fundaţiei România Mare, 2002
Dumnezeu vrea de la oameni totul sau nimic. Diavolul se
mulţumeşte şi cu puţin.
Cea mai mare greşeală a oamenilor este aceea de a cere
puterilor spirituale să le dea dovezi materiale.
În timp ce viaţa merge înainte, moartea e deja acolo.
Singura bătaie ruptă
din rai: bătaia inimii.
Dumnezeu a creat lumea în şase zile, iar în a şaptea zi
lumea L-a negat pe Dumnezeu.
Mai bine să regrete lumea că ai murit, decît că ai trăit
prea mult.
La Judecata de Apoi, ateul I-a spus lui Dumnezeu: "Pentru o
fiinţă care nici nu există, Te ţii destul de bine!"
Aceia care bocesc un
mort îşi urlă, în realitate, propria spaimă de moarte.
Doamne, n-am decît o dorinţă în viaţa de apoi: aş vrea ca
la un televizor al Raiului să văd, pe îndelete, filmul vieţii mele.
Mestecenii sînt lumînări pe tortul vrăjitoarelor.
Marea artă a educaţiei constă în a feri copilul de anturaje rele.
Dispare o lume atunci
cînd la televizor apar mai mulţi actori morţi decît vii.
Era o Lună atît de clară, că se vedeau urmele lui Isus pe
ape…
Frica de Dumnezeu e singura formă de curaj adevărat.
Dumnezeu a făcut bolile, dar şi leacurile lor naturale - trebuie
doar să le găsim în ierburi, plante şi fructe, atîta tot.
Ni se topesc părinţii,
în amintire, ca nişte candele de zăpadă...
Fiinţele dragi care mor sînt ambasadorii noştri în lumea
de apoi, care vor şti să ne primească după cum se cuvine.
În timpul viselor, copilăria dispune de omul bătrîn după
bunul ei plac.
DISTIHURI
Editura Fundaţiei România Mare, 2006
Isus cînta la pian pe o colină...
Torenţială ploaie de lumină...
Omule, se poate şi mai rău!
Roagă-te să mori în patul tău...
Ah, cînd vom scăpa de ruşinea aceasta:
Ţăranul român, care-şi bate nevasta?
Nu fi trufaş, smereşte-te mereu
Şi Îi vei fi pe plac lui Dumnezeu.
Doar cîţiva oameni sfinţi care se roagă
Ţin în spinarea lor Planeta-ntreagă.
Spun zilnic sufletului meu:
Întoarce-te la Dumnezeu!
Tu, om păcătos:
Înapoi, la Christos!
Aud cum cîntă îngerii, departe:
Numai cei morţi nu se mai tem de moarte...
Iartă-mă, Doamne, că gîndesc urît
Iar eu Te iert că mă loveşti atît...
Cît mai rabzi, Doamne, specia umană
Nu vezi cît e de rea şi de vicleană?
Nu-I viu Isus? Îl văd mereu
În pacea din căminul meu!
ÎNGERUL RĂNIT
Editura Fundaţiei România Mare, 2004
Moartea e dureroasă nu pentru că te desparţi de lume, ci
pentru că te desparţi de tine.
Crucile din cimitire parcă sînt antenele cu care morţii
încearcă să comunice cu lumea din afară.
Prin respiraţie, divinitatea intră, neîncetat, în corpul nostru.
Dualitatea permanentă
a minţii noastre ne împiedică să cunoaştem esenţa fenomenelor.
Viaţa omului care crede în Dumnezeu este alcătuită din ore
duble.
Specia umană e rezultatul împerecherii maimuţelor cu
îngerii.
Cine Îl laudă pe Dumnezeu nu poate să-i mai laude şi pe oameni.
Pentru că Dumnezeu nu
ne sare în ajutor cît am bate din palme, noi ne îndoim de existenţa Lui.
Progresele ştiinţei vor face ca timpul şi spaţiul să aibă
o singură unitate de măsură: lumina.
Altarul bisericii este maşina de scris a lui Dumnezeu.
De ce Dumnezeu alege visul pentru comunicarea cu oamenii?
Iubim animalele care
se comportă ca oamenii, dar ne îngrozesc oamenii care se comportă ca animalele.
Dumnezeu a hotărît ca, în marea călătorie a morţii, omul
să plece fără nici un bagaj.
Cele mai periculoase boli ale noastre sînt păcatele
noastre: trufia, lăcomia, preacurvia, beţia, prefăcătoria. Pentru ele,
există un singur doctor: Isus!
Dumnezeu este pretutindeni: şi în realitate, şi în irealitate.
Istoria speciei umane
ne demonstrează că, după o cruntă umilire, urmează răsplata şi înălţarea. Aşa se
întîmplă şi după moartea fiecăruia dintre noi: putrezirea trupului este uvertura
nemuririi sufleteşti.
Dumnezeu, artistul de geniu care a compus simfonia ploii
şi a pictat fresca zăpezii...
Ne retrăim copilăria, ca pe un film văzut din nou, prin
copiii şi nepoţii noştri.
< sus >
ZIUA MÂNIEI
Editura Rao, 2006
David Koresh nu mai cunoscuse un astfel de sentiment al puterii din zilele petrecute la Muntele Carmel. Oamenii iubindu-l, temându-se de el, adorându-l, îndoindu-se ─ îi dădeau un sentiment de împlinire personală. Avea nevoie de ură aproape la fel de mult ca de adulare. Cei cu adevărat divini, predicase el adesea, sunt dispreţuiţi şi respinşi de oameni. Îl crucificaseră pe Isus, îi lapidaseră pe apostoli şi îi arseseră pe sfinţi. Cei pe care lumea îi adoră, staruri pop şi eroi ai sportului, politicieni şi regine ale filmului, nu sunt niciodată iubiţi cu adevărat. Când cad în dizgraţie, cad pentru totdeauna şi tot ce au şi tot ce sunt devine ruşine.
< sus >
ÎNTRE DOUĂ LUMI
Editura Mirador, 1995
"CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI"
Aşa scrie pe frontonul unui templu antic din oraşul Delfi, Grecia. Aceasta a fost şi este încă deviza multor filozofi, oameni de ştiinţă, credincioşi...
Dacă nu ne recunoaştem noi înşine fizic, atunci cum o să ne cunoaştem adâncurile nebănuite ale sufletului? Numai printr-o revelaţie putem ajunge să cunoaştem sufletul.
"Datorită doamnei Desanca, prin voia lui Dumnezeu, am ajuns să-mi pun întrebări şi să caut răspunsuri. Cine sunt, ce rost am pe Pământ, cum trebuie să fiu. Sunt întrebări pe care nu mi le-am pus cu simţ de răspundere până acum. Cred că fiecare dintre noi trebuie să şi le pună. Trebuie să ne pregătim, căci nu vom înţelege altfel Adevărul."
A IUBI, A MURI
LUMEA VOASTRă
Lumea voastră n-o înţeleg.
oameni, mi-e din ce în ce mai
greu, mi-e inima rănită şi
trupul obosit, n-am timp să
stau, n-am timp să m-odihnesc.
răutatea voastră mă doboară, o
simt, ca o suliţă, în piept
M-A ACUZAT
M-a acuzat astăzi cineva că lucrez
cu duhuri rele, că nu ţi-aş sluji Ţie,
Doamne, iartă-l pentru ce a spus.
iartă-l, poate a spus asta din prea mare
dragoste pentru Tine, n-a gândit. el
poate nici nu ştie că cel rău n-a ajutat
şi n-a vindecat, niciodată, pe nimeni.
TREBUIE Să
Trebuie să recunosc, cu
durere şi cu tristeţe, n-am
fost fericită în lumea voastră,
n-am fost niciodată
fericită în lumea voastră, nu
mi-aţi dat nimic, decât durere,
tristeţe şi lacrimi amare
< sus >
AVENTURA MARELUI RAID
Editura Meridiane, 1989
Traducere Pavel Popescu
"Aventura nu există.
E numai în mintea celui care o urmăreşte; dar în clipa în care a atins-o cu degetul, ea piere ca să renască sub o altă formă, mult mai departe, la limitele imaginaţiei." (Pierre Mac Orlan)
Cuiva care l-a întrebat: Sînteţi credincios?, Jacques Brel i-a răspuns: cred că Dumnezeu sînt de fapt oamenii şi că, într-o bună zi, o vor afla.
La stînga, strîmtoarea lui Magellan se întinde la piciorul falezelor, albastră sub cerul alb-cenuşiu, înţesată de scheletele navelor naufragiate, aidoma unui monstru sătul. Magellan e cel care în 1520, cu prilejul escalei de la San Julian, i-a botezat pe indienii localnici "patagonezi". Se pare că, debarcînd, membrii expediţiei au întîlnit un bărbat gigantic, căruia abia îi ajungeau pînă la brîu: teribil de impresionat, căpitanul i-a zis Patagon, adică "labă de urs".
< sus >
ENERGETICA SUBTILĂ A FIINŢEI UMANE
Editura Aldomar, 1996
Conştiinţa este cea care ne avertizează că majoritatea acţiunilor noastre se explică prin anumite motive.
Am înţeles că progresul cunoştinţelor asupra adevăratei interpretări a naturii şi fenomenelor ei specifice este dat de flexibilitatea părerilor noastre, de capacitatea de a le schimba de îndată ce ele nu sunt conforme cu realitatea.
Din experienţă, putem spune că o receptarea mai bună a fenomenelor aşa zise "paranormale" are loc dacă iei hotărârea de a te implica activ în experimentarea lor.
< sus >
ÎNSEMNĂRI DIN SUBTERANĂ şi alte microromane
Editura Polirom, 2007
Cred că cea mai importantă, cea mai înrădăcinată nevoie a poporului rus este nevoia de suferinţă perpetuă şi nepotolită, pretutindeni şi în toate. S-ar părea că de această sete de suferinţă s-a molipsit de la începutul tuturor veacurilor. Poporul rus chiar şi în fericire are negreşit o porţiune de suferinţă, altfel pentru el fericirea nu ar fi deplină."
< sus >
REIKI, metodă orientală de transfer energetic
Editura Teora, 1994
Cred că nu greşesc dacă afirm că, încă de la apariţia sa pe planeta Pământ, omul a fost confruntat cu numeroase fenomene pe care nu le-a putut înţelege şi pe care le-a considerat misterioase sau magice.
Pe măsura dezvoltării gândirii sale, unele din acestea şi-au pierdut caracterul ocult, iar altele nu s-au schimbat până astăzi. O parte din aceste fenomene au fost cunoscute de oameni instruiţi în acest scop (şamani, vraci etc), care le-au transmis din generaţie în generaţie.
Unele informaţii s-au pierdut un timp, pentru a fi redescoperite apoi tot de oameni pregătiţi, dar la alt nivel de cunoaştere.
REIKI TRADIŢIONAL, Metoda de vindecare Usui, de la gradul I la Maestru
Editura Teora, 1997
Deşi în toată lumea se vorbeşte şi se scrie mult despre Reiki, emiţându-se fel de fel de idei, unele foarte originale şi chiar fanteziste, totuşi Reiki-ul nu este o disciplină controversată. El s-a impus prin simplitate, comoditate, eficienţă, adaptabilitate şi universalitate acolo unde era nevoie de el şi se extinde în lumea contemporană, pe o arie din ce în ce mai mare.
Reiki-ul nu este dogmatic, el este foarte flexibil, adaptându-se realităţilor vieţii cotidiene. Totdeauna a fost aşa, chiar în vremurile străvechi, pentru că ţelul Reiki-ului este să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Oamenii de azi, fiind diferiţi de cei de acum câteva mii de ani, este firesc să practice un alt fel de Reiki decât cei de atunci.
< sus >
O CĂLĂTORIE ÎN INDIA
Editura Polirom, 2014
Ce o să se întâmple cu toate fetele noastre dacă bărbaţii refuză să se căsătorească? O să se mărite cu oameni de categorie inferioară sau...
Şi începu iar cunoscuta poveste a unei fete de viţă imperială care, neputându-şi găsi nici un bărbat în cercul restrâns din care mândria ei îi îngăduia să-şi aleagă soţul, a rămas să trăiască nemăritată; acum ajunsese la vârsta de 30 de ani şi tot nemăritată avea să moară, căci nimeni nu mai voia să o ia. În timp ce povestea se depăna, cei doi bărbaţi fură pătrunşi de tâlcul ei. Tragedia se întindea ca o pată neagră pe obrazul întregii comunităţi; aproape că ar fi fost mai bună poligamia, decât să moară o femeie fără bucuriile pe care Dumnezeu i le-a hărăzit dintru început, anume căsătoria, maternitatea, puterea în casă, căci pentru ce altceva e născută femeia şi cum poate bărbatul care i-a refuzat aceste daruri să îndrăznească a se înfăţişa Făcătorului lui şi al ei în ziua cea de pe urmă?
< sus >
BASTARDA ISTANBULULUI
Editura Polirom, 2007
Regula de aur a prudenţei pentru femeile din Istanbul: Nu răspundeţi niciodată când sunteţi agresată pe stradă, fiindcă o femeie care răspunde sau, şi mai rău, îşi înjură agresorul nu face decât să stârnească şi mai mult entuziasmul acestuia!
Regula de argint a prudenţei pentru femeile din Istanbul: Când sunteţi agresate pe stradă. nu vă pierdeţi cumpătul, fiindcă o femeie care-şi pierde cumpătul în faţa agresiunii nu face decât să-şi înrăutăţească situaţia!
Regula de bronz a prudenţei pentru femeile din Istanbul: Când sunteţi agreste pe stradă, mai bine daţi uitării întregul incident de îndată ce vă reluaţi drumul, pentru că, dacă vă gândiţi toată ziua la el, nu faceţi decât să vă distrugeţi nervii!
Regula de fier a prudenţei pentru femeile din Istanbul: Dacă eşti fragilă ca o ceaşcă de ceai, fie găseşte o cale de-a nu intra niciodată în contact cu apa clocotită şi speră că te vei mărita cu un soţ ideal, fie culcă-te cu cineva şi frânge-ţi inima cât mai curând. Sau încetează să mai fii o femeie fragilă ca o ceaşcă de ceai!
< sus >
RĂZBOIUL PSIHOTRONIC. Câmpul de luptă mental
Editura Phobos, 2008
Secolul XX a fost martorul unui interes major în percepţia extrasenzorială şi în ocultism. Dr. J.B.Rhine, ale cărui faimoase lucrări de la Universitatea Duke din SUA au pus bazele ştiinţifice ale percepţiei extrasenzoriale, a condus domeniul cercetărilor de telepatie şi percepţie extrasenzorială din ţările vestice. Savanţii sovietici au dus aceste cercetări mult mai departe. Ei nu şi-au pus problema dacă percepţia extrasenzorială există, ci au mers pe ipoteza că aceasta există şi că a fost demonstrat de alţii acest fapt.
MOTTO
"Fereşte-te să stai la palavre despre aceste lucruri cu mulţimea sau cu oamenii de rând; căci nu voiesc ca tu să devii ţinta pizmei şi cu atât mai puţin să fii luat în derâdere de cei mulţi.
Căci cei ce se aseamănă se au întotdeauna la inimă, însă cel ce este diferit nu îl înghite pe cel ce nu-i seamănă. Vorbe ca acestea au foarte puţini ascultători şi poate că foarte puţini vor avea şi de acum înainte, căci ele au ceva neobişnuit în ele." HERMES TRISMEGISTUS
< sus >
SULEYMAN MAGNIFICUL ŞI SULTANA HURREM. Dragoste şi moarte la Istanbul
Editura Corint, 2013
În timpul domniei sale, Imperiul Otoman a fost forţa decisivă în politica mondială: Africa a fost împiedicată să se creştineze, monarhiile naţionale din Europa au fost menţinute, iar protestantismul a fost susţinut pentru a fi acceptat în Europa ca o doctrină nouă.
Sultanul Suleyman Legiuitorul, unul dintre cei mai mari conducători din istoria Imperiului Otoman, s-a născut pe 6 noiembrie 1494 la Trabzon, pe când tatăl său, sultanul Yavuz Selim, era guvernatorul Trabzonului. Potrivit unor zvonuri, numele i-a fost dat după cel al profetului Suleyman, care se găsea la pagina unde s-a deschis Coranul la naşterea lui. Istoricii occidentali l-au numit pe Suleyman I "Marele Turc", "Suleyman Magnificul", iar mai apoi l-au menţionat drept "Suleyman Legiuitorul".
< sus >
LUMEA SUFLETELOR (carte album)
Editura Orfeu 79, 2013
Un fenomen foarte interesant se produce atunci când grupuri de persoane au aceleaşi vibraţii ale energiilor propriilor gândiri şi când unele dintre acestea au şi capacitatea de a emite uşor materii din corpurile lor invizibile: ectoplasmele respective intrând în rezonanţă, se atrag şi norişorii individuali se adună împreună. Fenomenul ia însă amploare când există un număr sporit de oameni având aceleaşi gândiri care intră în rezonanţă: formele-gând ale acestora se aglomerează într-un nor invizibil mai mare, a cărui energie totală poate influenţa neştiut şi alte persoane sau grupuri de persoane; asemenea nori nevăzuţi - care radiază într-o culoare specifică "conţinutului" ideilor care l-au generat - au primit denumirea de egregori. (În cărţile personale pe care le-am citat la această Notă, am demonstrat cu documente fotografice obţinute în locuri foarte diferite, realitatea acestor fenomene invizibile, cât şi amploarea lor fizică-energetică - a cărei importanţă este - din păcate - atât de puţin cunoscută de oameni...).
Există înregistrări documentare ce redau şi un alt aspect foarte interesant al "fizicii ectoplasmiei invizibile" - confirmând în plus percepţiile clarvăzătorilor descrise în literatura Ştiinţelor Spirituale reactualizate: persoanele care au capacităţi de medium şi care şi-au cultivat un avans spiritual prin gândiri şi făptuiri mereu pozitive-benefice, pot emite cantităţi mai mari de substanţe din propriile corpuri invizibile; dar chiar mai mult: le pot amplifica activând materii similare din aer, prin concentrarea mai intensă a gândirii în scopul dorit. Acesta este desigur cazul mediumilor care s-au dedicat experimentelor mai mult sau mai puţin ştiinţifice, dar fenomenul se produce în mod natural şi la diferite persoane având predispoziţii native, cel mai adesea acestea neştiind însă că au asemenea manifestări invizibile.
< sus >
TIBETUL SECRET
Editura SAECULUM I.O., 2002
India a fost Grecia Asiei. India a fost pentru orient ceea ce Grecia a fost pentru occident, pentru noi; adică începutul tuturor sistemelor de gândire, al tuturor influenţelor din arte şi din poezie care au determinat timp de milenii, şi încă determină, viaţa spirituală a milioane de oameni. În plus: în timp ce Grecia nu a contribuit la civilizaţia occidentului prin religia care urma să-i devină proprie, India a dat Asiei prin budism cea mai grandioasă mişcare civilizatoare.
< sus >
CARACATIŢA
Editura ALDO PRESS, 2004
- Închipuie-ţi, murmură el, închipuie-ţi: stau sub peri în beznă, o chem mereu, mereu, şi de fiecare dată răspunsul se apropie tot mai mult, tot mai mult. Aştept, am să aştept, şi până la sfârşit, într-o noapte, în noaptea cea mare, ea... Deodată tensiunea încetă. Scoţând o exclamaţie, făcând cu mâna un gest violent, evaziv, Vanamee se dezmetici: Oh, strigă el, cum de îndrăznesc? Ce să fie asta? Uneori mi-e teamă, alteori mă înfioară o plăcere, o bucurie cum n-am mai încercat după ce a murit. Dar ce tulbure e totul! Cum pot să-ţi explic ceea ce s-a întâmplat atunci când am chemat-o, în noapte... Acel slab, îndepărtat, nevăzut freamăt în întuneric, acea imaterială, abia sesizabilă, acea bănuită fluturare. Ceva nedesluşit, perceptibil numai de un al şaselea simţ. [...]
- Cred, răspunse Vanamee, în existenţa unui al şaselea simţ, sau mai curând a unui întreg sistem de alte simţuri nedefinite, care deocamdată n-au fost identificate. Oamenii care trăiesc mult timp singuri în mijlocul naturii simt prezenţa acestora. Poate că e un fenomen elementar, pe care-l împărtăşim împreună cu plantele şi animalele. Acest fenomen îndeamnă păsările să plece spre miazăzi cu mult înainte de a se răci vremea, el face bobul de grâu să răzbată spre soare. Simţul acesta nu înşală niciodată. Poţi să nu vezi bine, să nu auzi bine, dar, o dată sesizat, acest al şaselea simţ reacţionează prompt. Te poţi bizui pe el.
< sus >
O FATĂ DE PREOT
Editura Polirom, 2011
- Vai, domnişoară, dacă ai şti ce alinare e asta pentru noi - doar aşa, să ne gândim la Rai! Îmi zîce Pither al meu, când vine acasă istovit sara târziu şi ne chinuie rău reumatismu', "Nu mai pune boala la suflet, draga mea, îmi zîce, că acu' nu mai avem mult pân-om ajunge în Rai, zîce. Că pentru ăi ca noi o fo' făcut Raiu', zîce, păntru ăi de se căznesc aşa, ca noi, care n-om băut şi om fo' cu frică de Dumnezeu şi ne-om spovedit la tăte slujbele de-mpărtăşanie". Aşa-i că aşe e cel mai bine, domnişoară Dorothy - sărman în viaţa asta şi bogat în viaţa ailaltă? Nu ca bogaţii ăia, că nici otomobilele şi nici căşile lor frumoase n-o să-i scape de viermele care nu doarme şi de focu' care nu să stinge.
După asta s-au mai aşezat câteva minute, iar doamna Pither a mai vorbit puţin despre Rai. Era incredibil cât de des se gândea la Rai, dar şi mai incredibil era cât de concret şi de intens era acesta pentru ea. Străzile de aur şi porţile de perle orientale erau la fel de reale pentru ea ca şi cum le-ar fi avut efectiv în faţa ochilor. Iar imaginea din mintea ei cuprindea până şi cele mai concrete şi mai pământeşti amănunte. Cât de moi erau paturile acolo! Cât de gustoasă era mâncarea! Cât de plăcute atingerii şi de curate erau veşmintele de mătase pe care le îmbrăcai în fiecare dimineaţă! Şi niciodată, în vecii vecilor, nu mai trebuia să munceşti! Imaginea Raiului era sprijinul şi consolarea ei, în aproape fiecare moment al vieţii sale, iar cumplitele ei tânguieli despre vieţile "sărmanilor care se spetesc muncind" erau ,în mod straniu, temperate de o satisfacţie la gândul că, la urma urmei, "sărmanii care se spetesc muncind" sunt primii care vor ajunge în Rai. Era un fel de pact pe care-l încheiase, acceptând o viaţă de muncă istovitoare în schimbul unei fericiri eterne. Credinţa ei era aproape prea mare, dacă e posibil aşa ceva. Era un lucru straniu, însă certitudinea cu care doamna Pither era sigură că o aşteaptă Raiul - ca un soi de azil glorios pentru incurabili - îi provoca lui Dorothy o stinghereală ciudată.
< sus >
CĂLĂTORIE ÎN ORIENT
Editura univers, 1977
— Aş mai înţelege, i-am răspuns, dacă, în calitate de musulman, s-ar fi devotat pentru a salva viaţa unei fiinţe, dar ştiu că respectul adevăraţilor credincioşi pentru animale nu merge atît de departe, deoarece le taie ca să le mănînce.
— Bineînţeles că le taie, dar cu un întreg ritual şi rostind diferite rugăciuni; nu le taie beregata decît folosind un cuţit cu mînerul străpuns de trei cuie şi cu tăişul neştirbit. Dacă găina s-ar fi înecat adineauri, bietul om era sigur că avea să moară pînă în trei zile.
— Asta-i cu totul altceva, i-am spus atunci armeanului.
Aşadar, pentru orientali, este întotdeauna un lucru serios să ucizi un animal. Nu o poţi face decît strict pentru hrană, şi respectînd nişte forme care amintesc vechea instituţie a jertfei. Se ştie că există un obicei asemănător la izraeliţi, măcelarii lor fiind obligaţi să folosească sacrificatori care ţin de organizarea religioasă şi taie animalele numai după rostirea formulelor consacrate. Această prejudecată se regăseşte, cu diferite nuanţe, în majoritatea religiilor din Levant. Chiar şi vînătoarea nu este tolerată decît pentru fiare şi drept pedeapsă pentru stricăciunile comise de ele. Totuşi vînătoarea cu şoimul era, pe vremea califilor, distracţia celor mari, dar printr-o interpretare care trecea asupra păsării de pradă răspunderea sîngelui vărsat. În fond, fără a adopta ideile Indiei, se poate recunoaşte ceva măreţ în această concepţie de a nu ucide nici un animal fără necesitate. Formulele recomandate pentru cazul în care li se ia viaţa din nevoia de a le folosi pentru hrană au probabil drept scop să împiedice ca suferinţa să se prelungească mai mult decît o clipă, ceea ce este din păcate imposibil în cazul vînătorii.
< sus >
GUNOAIELE RĂZBOIULUI
Editura Polirom, 2007
- Comuniştii tratează fiecare persoană ca pe un număr. Unu şi cu unu fac doi. O sută de oameni se unesc şi astfel se obţine puterea a o sută de oameni, de parcă oamenii ar fi cai. Pentru mine, e prea simplu. Cred că trebuie să existe o putere deasupra celei individuale, ca un multiplicator. Dacă intri în contact cu acea putere, te poţi multiplica. Poţi deveni o sută sau o mie, în funcţie de coeficientul de multiplicare.
- Eşti un om meditativ, Yuan. Aşadar, ai ajuns la concluzia că Dumnezeu este acea putere?
- Nu, nu încă. Dar ar trebui să existe un coeficient de multiplicare pentru fiinţa umană.
< sus >
COLIBA UNCHIULUI TOM
Editura pentru literatură, 1967
- Copii! Sunt bucuroasă că vă aud din nou, fiindcă nu ştiu când voi pleca pe drumul cel de veci. Dar sunt pregătită, copii! Am legăturica asta gata şi basmaua pe cap; nu fac decât să aştept să vină carul să mă ia. Câteodată, noaptea, mi se pare că îi aud roţile scârţâind şi mă uit tot timpul afară pe fereastră. Fiţi şi voi întotdeauna gata, căci vă spun, copii - adăugă ea, bătând cu băţul în podea -, acest drum de veci e un lucru mare. E un lucru măreţ, copii! E minunat!
< sus >
ULTIMUL CHEI
Editura Univers, Romanul secolului XX, 1997
Traducere Anca Milu-Vaidesegan
Marcos nu fusese niciodată preocupat de probleme religioase, respecta preceptele învăţate în copilarie, accepta cu seninătate Biserica şi pe Dumnezeu, nu avea habar de tulburările oamenilor cu adevărat religioşi. Aşadar, de la moartea Raquelei se refugiase în singura noţiune care-l putea salva: comunicarea sfinţilor, a celor botezaţi, promisiunea reîntâlnirii eterne, făcu din acea noţiune o certitudine şi începu să se alimenteze cu acea certitudine până ce fu capabil să accepte că trupul închis în urna din cala vaporului nu avea nicio legătură cu femeia pe care o iubise şi pe care va continua s-o iubească şi căreia i se va alătura într-o zi, trupuri nevătămate şi glorioase, într-o altă viaţă, într-o altă dimensiune, într-un alt spaţiu.
< sus >
REFLECŢII
Magazin Istoric, noiembrie 2015
Introducere la articolul "Reflecţii polemice despre anul 1918 în istoria românilor", de academician Ioan-Aurel Pop
Nu se ştie în detaliu prin ce mecanisme ale minţii ne atrage trecutul, dar fenomenul este incontestabil, chiar dacă unii dintre noi detestă (sau afirmă că detestă) acest lucru. O explicaţie generală există şi este arhicunoscută: istoria reprezintă viaţa oamenilor trăitori în trecut, iar viaţa este esenţa "trestiei gânditoare" numite om. Cum să nu fim atraşi de viaţă, adică de noi înşine, de soarta noastră? Apreciat sau nu, apelul la istorie se produce în cele mai variate împrejurări şi de către oameni cu pregătiri şi orientări diferite, ceea ce este chiar de admirat şi de încurajat.
< sus >
PORTRETUL UNEI FAMILII TURCEŞTI
O poveste din Istanbulul de altădată
Editura Polirom, 2014
Mama şi-a ridicat privirea ca să se uite la bunica.
"Dacă n-am fi avut banii, tăi, n-am fi supravieţuit", i-a spus ea bunicii care asculta imperturbabilă. "Sunt mii de oameni care nu au nimic şi cu toate astea guvernul îi ignoră şi-i lasă să moară în stradă. Pentru asta au plecat bărbaţii noştri să lupte? Pentru asta s-a dus soţul meu? Dacă există vreun Dumnezeu deasupra noastră, atunci ar trebui să se arate milostiv faţă de văduvele şi orfanii care-au rămas. Asta dacă există un Dumnezeu!"
< sus >
CRAIUL CÂMPIILOR
Editura Univers enciclopedic, 1998
Polonezii distruseseră vechea viaţă de familie a leşilor. Femeile cu sânge fierbinte puteau face tot ce li se năzărea. Bătrânii prevesteau pedepse grele, dar până şi credinţa în zei scăzuse. Unde era Baba Zaga cu mătura ei cerească? Unde era Swiatawid, zeul cu patru feţe, care vedea totul de la un capăt la altul al lumii? Unde se ascundea zeul cu trei feţe? Unde era Pirnon, zeul tunetului, al fulgerului şi al furtunii? Unde erau spiritele Yedza şi Nocnica şi toţi ceilalţi când polonezii au atacat tabăra şi au vărsat atâta sânge nevinovat? Dacă nu exista dreptate printre zei, de ce să se supună oamenii ordinelor lor? Cybula o spusese deschis: toate credinţele erau minciuni. Atât cât trăiau, oamenii trebuiau să se bucure cât puteau. Un om mort nu făcea nici cât o ceapă degerată. Nimeni nu s-a întors vreodată din scobiturile pământului să povestească ce se întâmplă acolo.
Craiul Rudy a amintit taberei că în curând se va strânge recolta şi va fi nevoie de ajutorul tuturor. A mai spus că vor trebui construite colibe noi, pentru că iernile erau reci, iar corturile erau bune doar în lunile calde de vară. A terminat discursul cu o rugăciune adresată zeilor şi cu promisiunea unui sacrificiu - când va fi strânsă recolta - către zeul ploii, al picăturilor de rouă, al soarelui şi al recoltei bogate - Hlebodawca.
Leşii nu auziseră de el, dar Nosec îi povestise lui Cybula că acest zeu trăia atât în râu, cât şi pe pământ. Când se înfuria, pricinuia inundaţii, ruperi de nori, chiar grindină mare cât oul de gâscă. Putea să trimită lăcuste să devoreze spicele de grâu de pe câmp. Cei care locuiau lângă râuri mari ca Vistula, Warta, Bug, Wieprz, puteau câteodată să-l vadă - un uriaş cu barbă şi cu părul cârlionţat de culoarea paiului. Când râdea, se auzea tunetul bubuind şi fulgerul îi ţâşnea din ochi. Norii erau caii lui. Zbura ca o pasăre şi înota ca un peşte. Câteodată în zori puteai să-l vezi gol scăldându-se în râu împreună cu toate fecioarele care-i fuseseră sacrificate. Erau şi ele goale-goluţe cu părul până la brâu, cu sâni şi pântece atât de frumoase, că îţi luau ochii. Nosec i-a mărturisit lui Cybula: "Eu nu l-am zărit niciodată".
< sus >
POVESTIRILE EVEI LUNA
Editura Elit, 2000
Nici soțul înmormântat în mausoleul propriei camere, nici extenuantele ceasuri de activitate cotidiană n-o putură împiedica pe Clarisa să mai rămână o dată însărcinată. Moașa o avertiză că, după toate probabilitățile, avea să aducă pe lume tot un copil anormal, însă Clarisa o liniști cu argumentul că în univers Dumnezeu ține un anumit echilibru, că așa cum El a plăsmuit lucruri strâmbe, a urzit în același timp și altele drepte, fiecărei virtuți îi corespunde un păcat, fiecărei bucurii o nefericire, fiecărui rău un bine și, tot așa, se compensează toate de-a lungul veacurilor, după cum roata vieții se învârte la nesfârșit. Pendulul se duce și se întoarce cu o precizie inexorabilă, spunea ea.
Numele de Blaum fu din nou pe buzele tuturor când îi apăru ultima carte, care nu doar ca zgudui teoriile tradiționale, dar declanșă o avalanșă de iluzii în toată țara. În lunga lui experiență spitalicească, Roberto tratase nenumărați pacienți de cancer și constatase că, în timp ce pe unii moartea îi dobora, alții reușeau cu același tratament să supraviețuiască. În carte se străduia să demonstreze relația dintre cancer și starea de spirit, susținând că tristețea și singurătatea înlesnesc multiplicarea funestelor celule, căci sistemul de apărare al bolnavului deprimat slăbește, pe când, dacă există motivații temeinice, organismul se luptă neobosit cu răul. De aceea, spunea el, tratamentul nu trebuie să se limiteze la metode chirugicale, chimice sau farmaceutice, care acționează asupra fizicului, ci trebuie să țină seama, în primul rând, de starea psihică. În ultimul capitol, sugerează că cele mai bune rezultate le au cei care pot conta pe un partener iubitor sau altă formă de afectivitate, căci amorul are un efect benefic pe care nici medicamentele cele mai puternice nu-l pot concura.
< sus >
APRILIE SPULBERAT
Editura Polirom, 2004
După un an şi jumătate de la moartea fratelui, maică-sa spălase în cele din urmă cămaşa pe care acesta o purtase în ziua în care fusese ucis. Un an şi jumătate, plină de sânge cum era, cămaşa aşteptase, după cum cerea obiceiul, ziua în care avea să fie spălată. Se spune că, atunci când petele de sânge de pe ea încep să se îngălbenească, sufletul celui ucis se zbate neliniștit cerând răzbunare. În nenumărate rânduri, în clipele de singurătate, Ghiorgu urcase în odaia de sus și o privise. Petele se îngălbeneau, se îngălbeneau mereu. Ceea ce mărturisea neliniștea mortului. Și de câte ori nu o visase el albindu-se printre clăbucii de săpun și fluturând apoi pe frânghie în vântul primăvăratic! Dar dimineața o găsea tot acolo, plină de pete de sânge uscat, iar el o privea și o privea până ce ochii începeau să-i lăcrimeze de oboseală. Și astfel, săptămână după săptămână, încerca să surprindă semnele pe care mortul le trimitea afară din adâncul pământului, unde se afla îngropat.
MESAGERII PLOII
Editura Humanitas, 2010
În tabără nu se vorbea despre altceva decât despre viitorul proces al blestemătorului. Din cauza acestuia dăduse greș și primul asalt asupra cetății. Sosiseră și câțiva învățați din capitală, de la Palatul Marelui Blestem, cu câteva instrumente și funii, ca să-i dovedească vina. Au făcut măsurătorile necesare și au ajuns la concluzia că blestemul a fost trimis greșit, pentru că blestemul este ca o săgeată, dacă-l trimiți greșit de la început, traiectoria lui greșită rămâne. Astfel, când blestemul a ajuns la cetate, el a atins doar zidul din dreapta, iar lovitura principală s-a dus în vânt, a zburat departe, până ce a întâlnit vreo țarină sau pășune, care se vor usca și prăpădi în câțiva ani, în vreme ce cetatea a rămas aproape neatinsă.
< sus >
CRUCEA DE GHEAŢĂ
Editura Fahrenheit, 1996
Unei intense participări la suferinţele preotului, urmarite încă din copilărie, i se adaugă interesul nostru pentru problema comunicării dintre nişte fiinţe atât de diferite unele de altele. Întrebările ce rezultă de aici vizează toate speranţele ideologice ale secolului nostru: dacă vrei să transmiţi cuiva un mesaj, până la ce punct te poţi conforma naturii sale, diferite de a ta, fără să denaturezi mesajul propus de tine? Iar ceva mai încolo ne întrebăm ce sens mai are această dorinţă de a "răspândi cuvântul", această nevoie omeneasă de a convinge, această urmărită unitate care presupune mereu o ştirbire a diversităţii altuia, presupune să nu-ţi găseşti liniştea până când n-ai făcut asemeni ţie ceea ce nu seamănă cu tine.
LUCE D'ERAMO, în Prefaţă
< sus >
CAMPIONUL VÎRSTEI
Editura Univers, Colecţia Globus, 1988
Traducere Helliana Ianculescu
din capitolul Apostolul
Ştiu că vă e frică de moarte. Citesc asta în ochii şi buzele voastre, iar pe faţă vi se citeşte moartea ! Am venit să vă învăţ cum trebuie să muriţi. Am venit să vă uşurez teama pentru ca să nu vă mai fie groază de moarte, ci dimpotrivă ca să vă bucuraţi de ea. Toţi sînteţi îndrăgostiţi de carnea şi măruntaiele voastre care vor fi aruncate în groapa comună, pradă viermilor. Toţi vă închipuiţi că nu există viaţă în afara acesteia, iar eu am venit să vă aduc un mesaj de pe steaua Olaia. Este steaua sclavilor de pe acest pămînt. Lutul în care sînt învelite sufletele voastre e primit de la acest pămînt ; trebuie să-l daţi înapoi pămîntului. Fiindcă o să dobîndiţi o nouă înfăţişare, sufletele voastre vor primi o nouă îmbrăcăminte. Şi eu o să vă povestesc despre noua voastră viaţă de pe steaua Olaia pentru ca despărţirea de această planetă mucegăită să pară mai uşoară.
De aceea vă sfătuiesc să puneţi capăt suferinţelor acestei vieţi. Aruncaţi zdrenţele trupurilor voastre ce vă leagă de acest pămînt. Eliberaţi-vă sufletele ! Rugaţi-vă noaptea la stele ! Ele sînt locurile de popas ale sufletelor veşnice în pelerinajul lor prin infinit. [...]
Am venit aici de pe steaua liberă Aliovali care este o cometă. Se rostogoleşte veşnic prin spaţiu, nesupusă nici unei legi a revenirii, îşi croieşte drum prin cosmos după propria ei voinţă, ocolind stîncile lumii. Face parte dintre stelele puternice care s-au împotrivit robiei cu forţe primare şi-au ţîşnit în spaţiul cel larg în căutarea marii aventuri. Este locuită de fiinţele cele mai desăvîrşite fiindcă sufletele lor se vor încarna în stelele pe care şi le aleg singure. Străbătînd în lung şi-n lat cosmosul, ele au descifrat enigma veşniciei şi tainele infinitului. Sînt atotputernice fiindcă sînt zei. Aliovali este steaua zeilor. Şi eu sînt un locuitor al stelei Aliovali. Şi o să mă întorc din nou pe ea după ce o să scutur materia hidoasă în care m-am înfăşurat de bună voie pentru a explora aceste ţinuturi uitate de lume.
< sus >
PRECUM ÎN CER, AŞA ŞI LA HAVANA
Editura ALLFA, 2003
Traducere Mariana Sipoş
Şi deşi îşi dădea seama că şi Cabeza Pulpo putea bănui că legătura lui cu viaţa era tocmai Petra Porter, niciodată nu i-a fost teamă că femeia l-ar putea trăda, nici măcar dacă ar fi fost torturată. Nu numai că-l iubise cu o pasiune delirantă, pe care nu o va uita nici unul dintre ei, dar îi şi descântase în ritualul yoruba, presărându-i pe cap nucă de cocos rasă ca să-l purifice şi să-l ferească de rele. Îi stimulase ideile şi ceruse şi protecţia Fecioarei de la Caridad del Cobre, patroana Cubei, după ce se rugase în credinţa ei pentru viaţa lui Harry, după ce îi ghicise de cel puţin patru ori în melci, în ceremonii sacre, prezicându-i de fiecare dată triumful proiectului lui clandestin. Ea a fost cea care l-a încredinţat divinităţilor orisha, ea însăşi i-a fost santera şi protectoare, încercând să îmbuneze puterile divine în favoarea marelui plan pe care Hiram Solar îl punea la cale pentru a fugi din Insulă.
< sus >
OAMENI FERICIŢI PRINTRE LACRIMI
Editura Univers, Colecţia Romanul Secolului XX, 1997
Traducere Odette Mărgăritescu
din capitolul 1.3 şi 2
La simpla apariţie a celor doi diaconi mohorâţi, toţi începeau să-i studieze de la distanţă, şi asta pentru că se îndoiau că ar avea privire de preot. Nu le îngăduiau un hohot de râs în public sau vreun gest de neastâmpăr, şi nici nu crezuseră prea mult în cucernicia lor. În opinia tuturora, acei tineri se duseseră la seminar doar ca să fugă de sapă şi de plug, aşa cum alţii îşi căutau porţia de lacrimi prin ţări fericite doar ca să scape de armată. De altfel, meseria de preot cerea o privire ageră de uliu, în stare să tragă cu un ochi la Dumnezeu şi cu altul la lume, iar ei nu erau decât doi sturzi prostănaci, lipsiţi de geniul vicleniei ecleziastice.
Ţara ne-a învăţat să fim necrofili prin tradiţie: să ne venerăm morţii de căpătâi. Ne-a educat în religia nobilă de a ne îndoi coloana vertebrală, toţi numai închinăciune şi evlavie, în faţa celor care au avut un singur merit: s-au strămutat în altă lume. Şi odată trecuţi pe tărâmul unde moartea înseamnă întuneric şi nesfârşire, dobândesc virtutea supremă: încetează să mai tulbure umbra celor vii.
Totuşi, şi cum în mod sigur ştii şi dumneata, există îngerii păzitori, fiinţe foarte oportune şi uşor de invocat. E suficient să-i chemi, cu voce stinsă şi chiar numai în gând, că sosesc numaidecât în zbor din adâncul tăcerii pentru a te scăpa din cele mai mari nenorociri. De nenumărate ori am cerut ajutorul şi iertarea acelor păsări invizibile, în căutarea unui semn sau a vreunei veşti despre viitorul meu.
< sus >
CĂPITANII NISIPURILOR
Editura Univers, Colecţia Romanul Secolului XX, 2011
Traducere Laura Bădescu
din capitolul "Vărsatul"
Omolu a trimis în oraş buba neagră. Dar cei care stăteau în partea de sus a oraşului, cei bogaţi, s-au vaccinat, iar Omolu era o zeiţă din pădurile Africii, nu ştia nimic despre vaccin. Iar vărsatul a coborât în oraşul săracilor şi i-a îmbolnăvit pe oamenii sănătoşi, i-a doborât pe negri în paturi, umplându-i de bube. Atunci au venit oamenii de la serviciul public de sănătate, au pus bolnavii în saci şi i-au dus într-un lazaret. Femeile plângeau, ştiind că n-aveau să-i mai vadă niciodată.
< sus >
LUMI OCULTE
O călătorie iniţiatică printre vrăji, santería afro-cubaneză şi vodoo
Editura Litera International 2008
Traducere de Ioana Ionescu
Astăzi am pierdut unele dintre valorile care în America latină sunt încă vii, precum familia sau tribul. Un indigen n-ar putea niciodată să fie nerespectuos cu o persoană mai în etate şi n-ar putea să o abandoneze în selvă, fiindcă acestea sunt valori care, precum onoarea şi cuvântul dat, sunt încă vii la aceste popoare, pe care le numim sălbatice sau sărace. Oamenii aceia sunt vaccinaţi împotriva societăţii de consum, sub jugul căreia ne aflăm noi.
(Miguel de la Quadra Salcedo, Madrid, 4 aprilie 2006)
Populaţia quechua are trei porunci: să nu omori, să nu furi şi să nu stai cu mâinile în sân. Lenea este mama tuturor relelor. În viaţă trebuie să ai mereu un vis, ceva pentru care să trăieşti, ceva pentru care să lupţi. Trebuie să crezi în existenţa binelui şi a răului şi să te îngrijeşti de partea spirituală.
(Miguel de la Quadra Salcedo, Madrid, 4 aprilie 2006)
"Răul se face fără efort, firesc, ca o fatalitate; binele este mereu rodul unei arte." (Baudelaire)
Este mai greu să lucrezi cu binele, fiindcă trebuie să-l înveţi şi să lupţi pentru el, pe când răul te subjugă imediat, nu trebuie decât să ţi-l propui şi imediat ajungi în lumea lui, ce-i drept, fără întoarcere.
Aşa cum l-am auzit spunând odată pe Narciso Ibanez Serrador, pe care îl admir atât de mult: "În adolescenţă trebuie să bei viaţa dintr-o sorbitură, la maturitate, s-o mănânci cu poftă şi după şaizeci de ani, s-o fumezi, ca să te poţi bucura de ea din plin."
< sus >
PEPITA JIMENEZ
Editura LEDA, 2004
Traducere Andrei Ionescu
M-am gândit de multe ori la două metode de educație complet deosebite: metoda celor care se străduiesc să păstreze la copii nevinovăția, confundând-o cu ignoranța, care își închipuie că, neștiind ce-i păcatul, se vor feri mai ușor de el, și metoda celor care, de îndată ce copilul ajunge la vârsta înțelegerii, procedează curajos, dar delicat, păstrând cuvenita pudoare, și îi arată răul în toată goliciunea lui înspăimântătoare, ca acesta să-l urască și să se ferească de el. Eu socot că răul trebuie cunoscut pentru a putea aprecia mai bine nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, ținta ideală, și niciodată atinsă, spre care se îndreaptă cele mai bune intenții ale noastre.
Știu prea bine că necredincioșii din ziua de astăzi învinuiesc fără nici un temei sfânta noastră religie, că îndeamnă sufletele să urască cele lumești, să nesocotească natura, s-o disprețuiască, ba chiar să se teamă de ea, ca și cum ar fi în ea ceva diavolesc, și că înăbușă dragostea și toate simțămintele omenești prin ceea ce ei numesc monstruosul egoism al iubirii de Dumnezeu, deoarece socotesc că sufletul se iubește de fapt pe sine însuși iubindu-l pe Dumnezeu. Știu prea bine că nu e așa, că nu aceasta e adevărata credință, că dragostea pentru Dumnezeu înseamnă bunătate, și că să-l iubești pe Dumnezeu înseamnă să iubești toate lucrurile, căci totul e în Dumnezeu și Dumnezeu e în toate, într-un chip înălțător și inefabil. Știu prea bine că nu păcătuiesc iubind făpturile creației din dragoste pentru Dumnezeu, fiindcă asta înseamnă să le iubești cum se cuvine; căci ce altceva sunt ele decât întruparea și dovada dragostei lui Dumnezeu?
< sus >
FEBRA NEAGRĂ
Editura LEDA, 2013
Traducere Adina și Gabriel Rațiu
Toate legendele conțin o fărâmă de adevăr, domnișoară Lane. Mi-au încăput pe mâini cărți și artefacte ce nu vor ajunge niciodată în muzee sau biblioteci, lucruri pe care niciun arheolog sau istoric nu le-ar putea desluși vreodată. Multe realități se ascund în cea pe care noi o considerăm a noastră. Majoritatea oamenilor își duc viața în ignoranță, fără să vadă mai departe de propriul nas. Iar pe lângă aceștia, suntem noi, cei câțiva care știm că lumea este infinit mai complexă.
Am fost fascinată de povestea acelei tinere obișnuite și imperfecte aruncată într-o lume tenebroasă, extraordinară și înfricoșătoare, populată de personaje pozitive și negative greu de deosebit.
Am urmat-o în Zonele Întunecate - părți din orașele noastre ocupate de Umbre mortale și care au dispărut de pe hărți, deși poți oricând pătrunde în una dintre ele dacă nu ești precaut; în adâncul labirinturilor subterane în care sălășluiesc cei mai primejdioși monștri - genul de monștri care există în oricare dintre noi; și până pe tărâmul cel mai înșelător - cel locuit de Fae, cu farmecul său irezistibil, atracția sa fatală și minciuni mortale.
< sus >
SPĂLAREA CREIERULUI - ŞTIINŢA MANIPULĂRII
Editura Paralela 45, 2007
Traducere Doina Doru
Ca şi în cazul conştiinţei sau afectivităţii, până de curând, spălarea creierului nu a fost considerată demnă de o cercetare ştiinţifică, fiind considerată mai mult produsul unor adepţi ţicniţi ai teoriei conspiraţiei sau, în cel mai bun caz, ideea este acceptată, dar legată numai de anumite împrejurări politice.
Însă spălarea creierului înseamnă mai mult decât atât. În esenţă, este o idee malefică, visul de a controla total mintea omului, care într-un fel sau altul ne afectează pe toţi. Spălarea creierului reprezintă, de fapt, suprema invadare a intimităţii: ea caută să controleze nu doar faptele oamenilor, ci şi gândurile lor. Ea ne trezeşte cele mai adânci temeri, ne ameninţă cu pierderea libertăţii şi chiar a identităţii. Şi cu toate acestea, ştim extrem de puţin despre cum poate fi manipulată mintea noastră.
< sus >
PROIECTUL SFERA
Editura Adevăr Divin, 2010
Traducere prof. dr. Mihai Popescu
Fenomenul Sfera ne pune în faţă o întrebare complet nouă şi cred că acesta este principalul domeniu de interes. Există şi alte dimensiuni dincolo de dimensiunile materiale pe care le cunoaştem, şi ce implicaţii ar putea să aibă acest lucru asupra felului în care ne înţelegem pe noi înşine? Cu 400 de ani în urmă, Giordano Bruno a fost ars pe rug la Roma, de către Inchiziţie, pentru că sugerase posibilitatea vieţii inteligente în afara Pământului. Ca afront adus ortodoxiei radicale, religioase ori seculare, apariţia acestei noi probleme ar putea transforma delictul lui Giordano Bruno într-un păcat minor. Fiindcă se pare că nu am înţeles încă pe deplin importanţa celebrelor cuvinte ale lui Shakespeare: "There are more things in heaven and earth... than are dreamt of in our philosophy" ("Sunt mai multe lucruri în cer şi pe pământ... decât am visat în filozofia noastră" - Hamlet, act 1, scena V, n.trad)
Fotografiile cu sfere într-adevăr interesante au început să apară doar după ce am început să petrec una până la două ore în fiecare zi făcând fotografii sau analizând imaginile pe computer. Dacă păstram acest program timp de mai multe zile, rezultatele erau de obicei remarcabile, aproape dramatice; dacă nu urmam programul, rezultatele erau rareori notabile. Pe scurt, mi-am dat seama că fotografierea sferelor nu este ceva care poate fi realizat satisfăcător grăbindu-ne să luăm câteva imagini în pauzele comerciale din timpul serialelor favorite.
< sus >
ERETICUL
Editura RAO, 2011
Traducere Tudora Şandru Mehedinţi
"Cum să treci sub tăcere atâtea forme de violenţă săvârşite şi în numele credinţei? Războaie religioase, tribunale ale Inchiziţiei şi alte forme de încălcare a drepturilor omului... Este nevoie ca Biserica, în acord cu Conciliul Vatican II, să revizuiască din proprie iniţiativă aspectele obscure ale istoriei sale, punându-le în valoare în lumina principiilor Evangheliei."
(Ioan Paul al II-lea către cardinali, 1994)
< sus >
LA STEAUA, poezie tradusă în portugheză de Luciano Maia
| LA STEAUA | À ESTRELA |
La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre, Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, şi nu e. Tot astfel când al nostru dor Pieri în noapte-adâncă, Lumina stinsului amor Ne urmăreşte încă. |
Até à estrela que reluz Há uma distância de trespasse. Correu milênios sua luz Para que enfim nos alcançasse
Talvez há muito já se fora No longe azul extinto astro Porém seus raios só agora Ao nosso olhar mostram seu rastro.
A aura da estrela que morreu No alto do céu se faz dar fé. Era, e ninguém a percebeu, Hoje que a vemos já năo é.
Também assim a nossa dor Na abissal noite se finda. Porém a luz do extinto amor Os nossos passos segue ainda. |
Pagina poetului brazilian Luciano Maia (consul al României în Fortaleza)
volumul de poezii de Mihai Eminescu traduse de domnia sa în limba portugheză.
< sus >
RICHARD SORGE, aşa cum a fost
Editura Junimea, 1977
Traducere Sergiu Adam şi Tiberiu Ionescu
Îşi aminti un vechi proverb japonez: "Cînd începi un lucru mare, nu le uita pe cele mici!"
Îmi amintesc adesea aforismul unui filozof roman, mi se pare Seneca: "Soarta îl duce pe cel care vrea şi îl tîrăşte pe cel care nu vrea."
Trecutul, trecutul... E ca un revolver îndreptat asupra ţintei şi care poate trage în orice moment...
O faptă eroică nu se încredinţează oricui, la întîmplare. Dreptul de a o înfăptui trebuie cucerit în luptă, trebuie obţinut prin exemplul întregii tale conduite. La o faptă eroică este trimis doar acela care e demn de o faptă eroică, deoarece ea se săvîrşeşte în numele unui ideal mare şi nobil.
Începea să înţeleagă: istoria nu înseamnă doar faptele din trecut, ea se făureşte şi acum, în văzul tuturor.
"Noroiul nu se prinde de diamant" - spune un vechi proverb oriental.
Se spune curent şi, neîndoielnic, aşa este, că un secret cunoscut de trei oameni încetează să mai fie un secret.
Gingis-han izbutise să cucerească o jumătate a lumii pentru că nu iubea vinul. "Omul beat - spunea adesea sîngerosul cotropitor - este surd, orb şi fără judecată... Toată iscusinţa şi toate talentele lui nu-i pot aduce nimic în afară de ruşine. Un conducător devotat băuturii nu e în stare să facă nici o faptă măreaţă. Comandantul beţiv nu poate impune disciplina în rîndul ostaşilor săi. Dacă nu rezişti fără băutură, străduieşte-te să te îmbeţi de cel mult trei ori pe lună. Dacă te îmbeţi o singură dată, e cu atît mai bine. Dacă nu bei deloc, e încă şi mai bine. Dar unde vei găsi unul care să nu se fi îmbătat niciodată?!"
Cînd omul e animat în activitatea sa de un ideal nobil, devine posibil chiar şi ceea ce părea, la un moment dat, imposibil.
< sus >
LUPTÎND CU IMPOSIBILUL
Editura RAO, 2006
Traducere Doina Popa Scurtu
A fost cît pe ce să mor în apa îngheţată, am simţit pe obraz colţii urşilor polari, am supravieţuit unor temperaturi de minus şaizeci de grade, am mers pe drumuri ocolite, întinse pe o mie două sute de kilometri, în bezna unor nopţi de iarnă arctică, am avut degetele, faţa şi chiar plămînii îngheţaţi, am luptat timp de cinci zile şi cinci nopţi în barca mea crăpată de trunchiul unui copac, pentru a ajunge pe coastele Groenlandei, înainte de a doborî recordul mondial al traversării acestei ţări; mi-am pierdut tot echipamentul şi era să ard de viu... şi totuşi nu mă aflu decît la mijlocul călătoriei! Această expediţie avea să fie una dintre cele mai grele din cariera mea, atât mental, cît şi fizic, căci Arctica este un stăpîn care nu iartă nici o greşeală. Dar, totodată, şi una dintre cele pasionante regiuni, căci am avut de înfruntat acolo pericole nemaiîntîlnite pînă atunci.
< sus >
MIRON CRISTEA (Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române)
MAGAZIN ISTORIC septembrie 2014
Desigur, chemarea omului pe acest pământ este nu de a trăi în zadar, ci a-ţi pune puterile sufleteşti şi trupeşti ce ţi le-a dăruit bunul Dumnezeu la muncă cinstită pentru tine însuţi, pentru familia ta, iar de altă parte în scopul de a contribui cât mai mult la binele obştesc, la propăşirea şi întărirea neamului din care faci parte.
< sus >
MONSENIORUL GHIKA, APOSTOL ŞI MARTIR
autor Ştefan Nicolae
Editura Crater 1991
Capitolul "Vladimir Ghika: Meditaţii"
Dumnezeu dă celui care dă. Dumnezeu dăruieşte celui ce dăruieşte.
A consola înseamnă să poţi aduce celuilalt un lucru mai adevărat decît durerea lui. A consola înseamnă să faci să trăiască o speranţă. A consola înseamnă să laşi să se vadă în noi, pentru cel care suferă, dragostea lui Dumnezeu pentru el.
Orice lucru aduce cu sine o revelaţie şi o enigmă: revelaţia prezenţei sale şi enigma destinului său.
Mîinile celor care muncesc văd mai mult decît ochii celor care dorm.
< sus >
GROTESC
Editura Rao, 2007
"Bunicul meu era un profet, un ghicitor. Mi s-a spus că începuse o afacere de succes în sat, dar în curând şi-a pierdut clientela pentru că nu prevedea decât ghinioane. În cele din urmă, a ieşit din afacere şi familia noastră a sărăcit şi mai mult. După aceea bunicul meu nu a mai vrut să citească nimănui în palmă viitorul, chiar dacă era rugat, iar acasă refuza să discute cu familia. Dacă vorbea vreodată, cei de lângă el se alarmau, fiindu-le teamă de profeţiile sale de rău-augur. Deşi nu păcălea pe nimeni, oamenii îl urau. Aşa că s-a hotărât să nu mai deschidă gura.
După ceva vreme, bunicul meu nici n-a mai ieşit din casă."
< sus >
CTITORUL
Magazin Istoric, octombrie 2014
"Ceea ce rămâne după o viaţă sunt faptele. A ne apleca asupra acelor fapte care au reprezentat momente de răscruce în istoria ţării este nu numai o datorie morală, dar şi o obligaţie, într-un moment de cumpănă."
< sus >
NOJOUD ALI în colaborare cu Delphine Minoui
NOJOUD, DIVORȚATĂ LA 10 ANI
Ed. Pandora M, 2010, traducere Daniel Nicolescu
"Nu aveam voie să ies din casă, nici să merg după apă la izvor, nici să mă plâng, nici să zic ”nu”. Nici vorbă să mă mai gândesc la școală. Cu toate astea, mă topeam de dor să stau într-o bancă, să o ascult pe învățătoare spunându-ne povești noi și să merg să-mi scriu numele, cu cretă albă, pe o tablă neagră.
Khardji, satul meu natal, îmi devenise străin. Acasă, cât era ziua de lungă, trebuia să ascult de poruncile soacrei mele: să mărunțesc legume, să hrănesc găinile, să pregătesc ceaiul pentru invitații aflați în trecere, să mătur pe jos, să spăl vasele. Degeaba mă chinuiam să curăț cratițele înnegrite de slin, era cu neputință să le redau culoarea de origine. Cârpele de vase erau cenușii și puțeau. Împrejurul meu roiau muștele. Când mă opream câte o clipă, soacră-mea mă trăgea de păr cu mâinile pline de unsoare. La sfârșitul zilei eram la fel de lipicioasă ca bucătăria, iar unghiile îmi erau negre.
Într-o dimineață, am cerut voie să merg să mă joc cu copiii de-o seamă cu mine.
- Unde te trezești, în vacanță? m-a certat ea.
- Vă rog, doar câteva clipe...
- Nici vorbă! O femeie căsătorită nu-și poate îngădui să meargă unde poftește. Asta ar mai lipsi, să ne pătezi onoarea."
< sus >
GÂNDURI PENTRU FIECARE ZI - 2013
Editura Prosveta, 2013, colecţia Izvor
"De unde vine puterea unui mag? Din faptul că este capabil să furnizeze entităților lumii invizibile materia primă datorită căreia ele intră în contact cu planul fizic și acționează asupra lui. În funcție de preocupările, de activitățile sale, el degajă niște fluide de o natură specifică, iar aceste fluide permit entităților să ia o formă și să acționeze. O ființă animată de intenții criminale atrage prin emanațiile sale o mulțime de spirite întunecate: ele se grăbesc să se hrănească cu toate aceste miasme ce se degajă din el și să facă rău. Nu omul însuși produce răul, ci îi furnizează mijloacele, materia de care alții se vor folosi.
Și invers, prezența unui mag alb furnizează spiritelor luminoase materia de care ele se vor folosi pentru a aduce peste tot niște binecuvântări. Lucrați pentru lumină, faceți bine? Din voi se degajă atunci o materie foarte pură pe care entitățile celeste vin să o culeagă. Așa cum albinele culeg nectarul florilor pentru a produce mierea."
< sus >
FORTĂREAŢA ALBĂ
Editura Curtea Veche, 2007
Traducere de Luminiţa Munteanu
El vorbea, iar eu ascultam: vorbea despre nerozia sferelor străvezii în care, chipurile, erau atârnate stelele; poate că exista ceva, altceva, care le ţinea agăţate acolo, ca, de pildă, o forţă nevăzută, o forţă de atracţie, cine ştie; apoi susţinea că poate şi Pământul se rotea împrejurul a ceva, la fel ca Soarele - poate că toate stelele se roteau în jurul unui centru, de a cărui existenţă nici măcar nu aveam habar. Mai apoi a studiat o nouă masă stelară, în vederea unei cosmografii cu mult mai largi, susţinând că el avea să gândească mai cuprinzător decât Batlamyus, şi a făcut aluzie la teorii menite să dureze un nou sistem: poate că Luna se rotea în jurul Pământului, iar Pământul, în jurul Soarelui; poate că, pe de altă parte, în centru se afla Venus.
< sus >
SPLENDOAREA ASCUNSă
Editura MIX, 2013
Traducere de Carmen Ştefania Neacşu
Unul dintre cele mai semnificative lucruri pe care le-am învăţat e să nu mă întristez când trădaţi, să nu mă simt mâhnit atunci când o luaţi pe drumuri greşite – de fapt, nici măcar să nu mă aştept de la voi să vă încredeţi în mine. (...) Atâţia oameni în care am avut încredere totală m-au trădat cu atâta uşurinţă. A existat o vreme când erau gata să moară pentru mine şi apoi un lucru mărunt... dacă nu le-am împlinit aşteptările, pe care nu m-am învoit niciodată să le împlinesc, iubirea lor s-a transfomat într-o mare ură.
< sus >
ŞAMANUL, FIZICIANUL ŞI MISTICUL
Editura Humanitas, 2003
Nenumărate dovezi confirmă faptul că în toate colţurile lumii s-a dezvoltat o tradiţie şamanică. Aceasta implică coexistenţa unei lumi dinamice şi omniprezente a spiritelor cu lumea materială. Aceste spirite, manifestări ale forţelor naturii, sunt invizibile pentru majoritatea oamenilor, dar nu şi pentru şamani, fiinţe dotate cu capacităţi paranormale.
Şamanii practicau vindecarea şi divinaţia, prezidau ritualurile de adoraţie şi alte ceremonii, servind chiar drept sfătuitori ai regilor. Aptitudinile lor erau recunoscute, cultivate şi întreţinute deoarece ele permiteau accesul la domeniul magiei. Cel dotat cu astfel de capacităţi trata în mod direct cu spiritele şi opera ca mediator între lumea lăuntrică şi cea materială.
< sus >
Din INTRODUCERE la cartea "Cu Magellan în jurul lumii", după Antonio Pigafetta şi alte surse
Editura Ştiinţifică, 1962
Cultural, descompunerea feudalismului se face simţită prin eliberarea gândirii şi a sensibilităţii de tutela înrobitoare a bisericii, prin risipirea fantomelor teologale: miracole, dogme, superstiţii. Adevărul şi frumosul nu mai sunt date, etern şi imuabil, de revelaţia divină; ele sunt căutate în natură, tot mai adânc, tot mai departe şi tot mai îndrăzneţ. Afirmaţile cărţilor sfinte sunt dezminţite pe rând de observarea vieţii asupra căreia se pleacă, cu nesăţioasă pasiune, atât omul de ştiinţă, cât şi artistul. Ştiinţa se orientează spre cunoaşterea empirică şi spre înţelegerea mecanicistă a universului; arta, laicizată, redescoperă şi-şi însuşeşte cultul antichităţii pentru frumuseţea trupului, pentru podoabă şi pentru plăcerile vieţii pământene. Umanismul, sceptic faţă de dogme, ironic faţă de ascetism, e încă un agent dizolvant al dominaţiei bisericii. Îl ajută, e drept, la aceasta biserica însăşi prin luxul şi corupţia curţii papale, prin scandalul indulgenţelor şi prin ororile inchiziţiei.
< sus >
SEMNELE REVELATOARE privind caracterul şi destinul
Editura Antet XX, 2005
Traducere de Mihnea Columbeanu
Prima şansă sau neşansă a omului este, fără nici o îndoială, robusteţea sau debilitatea sa. Dar un accident care duce la orbire sau la o amputare ne poate ameninţa în orice moment. or, putem vedea indivizi care scapă nevătămaţi din pericole repetate şi prelungite, pe când alţii rămân infirmi în cele mai arbitrare situaţii. Nu cred, am mai spus, în fatalitatea absolută a predestinărilor. Destinul rezultă, după cum am încercat să arăt, din înclinaţiile primitive modificabile prin voinţă şi din influenţele providenţiale.
< sus >
PAUL ŞTEFĂNESCU
SPIRITISMUL
Editura Phobos, 2005
Propagarea spiritismului a urmat, încă de la început, o linie constant ascendentă, cu toate eforturile făcute pentru a-i denatura caracterul, pentru a-l discredita în faţa opiniei publice. Este de observat că tot ce s-a făcut în acest scop i-a favorizat răspândirea; contestarea care i-a fost făcută, l-a pus la îndemâna oamenilor care nu-l cunoşteau; cu cât a fost ponegrit şi ridiculizat mai mult, cu cât blamările au fost mai violente, cu atât s-a aţâţat curiozitatea şi, pentru că nu putea decât să învingă, a rezultat că adversarii săi materialişti marxişti au devenit, fără să vrea, propagatorii cei mai înfocaţi. Toate defăimările nu i-au adus nici un rău, pentru că studiat la izvorul său adevărat, a fost găsit altfel decât fusese înfăţişat de către denigratorii săi.
< sus >
PARAPSIHOLOGIA PRACTICĂ
Editura Coruţ Pavel, 2011
Orice persoană cultă care adânceşte cunoaşterea paranormalului şi face o analiză obiectivă a vieţii Umanităţii ajunge sigur la concluzia că, în această fază de evoluţie, trăim pe planeta nefericiţilor semicivilizaţi. Suferinţele oamenilor sunt atât de multe şi numărul persoanelor cu adevărat fericite atât de mic, încât ne întrebăm dacă nu suntem cumva urmaşii unor pedepsiţi pentru grave infracţiuni împotriva unei ordini superioare, de nivel galactic. Eu mi-am pus întrebarea şi cred că am găsit răspunsul corect. Divinitatea nu ne-a pedepsit să suferim necazuri, injustiţie, sărăcie, umilinţă, disperare etc pe această planetă. Noi, oamenii terrani, ne producem majoritatea suferinţelor, datorită ignoranţei în chestiuni fundamentale, persistenţei însuşirilor bestiale achiziţionate din natură şi imperfecţiunii orânduirilor socio-economice în care trăim.
< sus >
REGINA ALBĂ
Editura POLIROM, 2010
Nu-i nevoie de judecată pentru a executa o vrăjitoare, deşi judecata n-a dat greş niciodată: e uşor de găsit oameni care să depună mărturie, sub jurământ, că le-au murit vacile ori că i-a aruncat calul din şa din cauza deochiului unei vrăjitoare. Dar oricum nu e nevoie nici de martori, nici de judecată. Pentru dovedirea vinovăţiei unei vrăjitoare e nevoie de un singur preot sau un lord ca Warwick poate s-o declare pur şi simplu vinovată şi nimeni n-o va apăra. Iar atunci poate fi sugrumată şi îngropată la răscrucea satului. De obicei, fierarul e pus s-o sugrume, fiindcă, datorită meseriei sale, are mâini puternice.
REGINA ROŞIE
Editura POLIROM, 2011
- Dar, negreşit, Dumnezeu vrea ca fiul meu să fie în siguranţă! Fiul meu e fără de păcat şi descinde din spiţa regească. Face parte din adevărata casă regală. Negreşit, Dumnezeu vrea ca el să fie în siguranţă, pentru a sluji Casa de Lancaster! Ceea ce vreau eu şi ceea ce vrea Dumnezeu trebuie să fie unul şi acelaşi lucru.
- Chiar crezi că Dumnezeu, în cerul lui, cu toţi îngerii aflat acolo de la începuturile timpului şi privind spre Ziua Judecăţii de Apoi, se uită într-adevăr în jos la întreaga lume şi vă vede, pe tine şi pe micul Henry Tudor, şi spune că orice alegi să faci e voia Lui?
< sus >
MIROSUL LUMII
Editura LEDA, Grupul Editorial Corint, 2007
─ Are vreo importanţă ce vreau să ajung când până la urmă tot soarta e cea care decide?
─ Ah! Soarta, a ţipat el, izbucnind în râs.
─ Nu văd ce e atât de hilar, am spus pe un ton glacial. Cum poţi să crezi că viaţa e în mâinile tale când... când mâine ai putea fi ucis într-un accident sau...
M-am înecat uşor.
─ ...într-o explozie?
Stătea în picioare înaintea mea, aplecându-se spre mine în timp ce stăteam pe canapea.
─ Aici este diferenţa dintre culturile noastre, a rostit cu o voce joasă şi triumfătoare. Voi credeţi în soartă şi ajungeţi înrobiţi. Noi credem în voinţa individului şi ajungem stăpânii lumii.
─ Şi grecii credeau în soartă. Şi la vremea lor au fost stăpânii lumii.
< sus >
GREUTATEA UMBREI
Editura Univers, 2012
Motto:
Aici povestea noastră se revarsă bineînţeles în marea taină şi în ea se pierd şi reperele noastre: adică în infinitul trecutului, în care fiecare origine se vădeşte doar un reazem aparent şi un ţel nedefinitiv, a cărui natură de taină se datoreşte faptului că esenţa ei nu este cea a liniei, ci aceea a sferei. Linia nu are taină. Taina dăinuieşte în sferă. Dar aceasta constă din împlinire şi corespondenţă, este o dublă jumătate ce se încheie într-o unitate, se compune dintr-o emisferă superioară şi o emisferă inferioară, una cerească şi una pământească, amândouă împlinindu-se într-un tot, aşa încât ceea ce este sus se află deopotrivă şi jos, iar ceea ce este să se împlinească pe pământ se repetă în cer, unul regăsindu-se în celălalt. Corespondenţa reciprocă însă a două jumătăţi, care împreună formează întregul şi se unesc pentru a alcătui rotundul sferei, echivalează cu o adevărată schimbare, cu rotaţia adică. Sfera se rostogoleşte: asta stă în natura sa. Ce-i sus ajunge curând jos, iar ce-i jos sus, dacă în asemenea situaţie se mai poate în genere vorbi de sus şi jos. Nu numai că pământescul şi cerescul se recunosc unul într-altul, dar, datorită rotaţiei sferice, cerescul se preface în pământesc, iar pământescul în ceresc, de unde se vede, de unde rezultă adevărul că zeii pot deveni oameni, iar oamenii, la rândul lor, zei.
Thomas Mann, "Iosif şi fraţii săi" (trad. Petru Manoliu)
Cu obişnuita lui lentoare, adună cărţile, la început, una câte una - dezvăluia mistere. El însuşi, cu felul lui de a fi, cu priceperea în ale premoniţiei şi ghicitului, el însuşi un vrăjitor, cunoştea taine de nepătruns pentru ceilalţi, citea în figuri, simboluri şi numere liniile care străbăteau vieţile.
Bătu uşor cu palma în masă cu satisfacţie când văzu apărându-i bogăţia magică a unui popă şi a unei dame de caro. Rombul, care nu-i altceva decât suprapunerea a două triunghiuri, simboliza luxul şi abundenţa. Erau cunoscuţi cei care profanaseră Destinul?
De ce Destinul este gravat în clar-obscurul viziunilor? Juca pentru a uita de capcane - de aceea era de acord cu diversiunea. Aşadar, de ce veneau cărţile acestea trădătoare? Îşi ascunse zâmbetul abia schiţat - căci nici măcar zâmbetul nu era o plăcere - în întunericul buzelor. Un popă şi dama de cupă - cum spuneam - erau tăiaţi de un valet de pică - Îngerul Răzbunării. Trei cărţi, două triunghiuri, o armă.
Aşadar, cu ochii lui care vedea şi prin ziduri, putea ghici: rombul era simbolul de necontestat al bogăţiei, al intrigii şi al dragostei. Tăiat de o spadă, valetul încoronat, rombul semnifica Destinul rupt la jumătate, o justificare, o moarte anunţată. Astfel, primele trei cărţi din jocul lui erau uimitor de clare: popa şi dama de caro erau Abel şi Dina; valetul de pică era el. Trădase. Iar dacă trădase era pentru că, înainte să cunoască misterul, spada se interpusese între popă şi dama de caro.
Cu mâna uşoară ca o pană de pasăre trase un nouă de pică - iar de astă dată buzele lui nu se putură abţine să schiţeze un zâmbet adevărat. Nouă, care, în picioare, e un trei triplat; iar întors e un şase, un trei dublu, toate înnegrite; fără să se pună la socoteală că în interiorul cărţii apăreau nouă semne, fiind câte patru de fiecare parte şi unul în centru. Trăgându-se o linie orizontală, imaginară, între semnul de pică din centru şi cele patru de deasupra, s-ar putea crea un nou triunghi, tot imaginar; la fel cum, plecând de la acelaşi semn spre extremităţile inferioare, se poate desena un alt triunghi; totul, două triunghiuri negre şi întunecate, mereu imaginare, sub semnul de pică. Acelaşi semn care, înroşit, recrease cupa, popa şi dama din cărţile anterioare. Astfel se justifica trădarea - prin apariţia triunghiului, al treilea element între popă şi damă. Asta făcuse Abel încrucişându-şi braţele în noaptea trădării - el însuşi trasase liniile misterului. (pag.43)
< sus >
O IUBIRE ÎN BAGDAD
Editura ALLFA, 2006
În mijloc, înconjurată de un zid de oameni, se desfăşura cea mai bizară luptă din câte am văzut. Erau implicaţi trei băieţi din găşti naţionaliste care erau mereu dispuşi să-i provoace şi să-i bată pe evrei. Erau elevi de gimnaziu, asta se vedea după uniformele lor din stofă ieftină şi de proastă calitate. Aşa cum fuseseră şi fraţii lor mai mari care ne atacaseră pe noi, în anul 1941, în acele zile negre ale stăpânirii naziste. Acestora însă le lipsea siguranţa de sine şi aroganţa fraţilor lor mai mari, de aceea nu proferau înjurături cu voce tare, doreau doar să-şi bată victimele cât mai eficient. De partea cealaltă era un singur băiat. Nici el nu scotea nici un sunet. Mi se părea chiar că se străduia să respire controlat şi să nu gâfâie aşa cum ar face unul care este implicat într-o luptă.
Băiatul purta un costum alb şi pantofi maro, strălucitori. Avea părul tuns după ultima modă, lins, cu cărare pe-o parte, ca un actor de film. Avea haina închisă la nasturi şi cămaşa încă băgată în pantaloni. În primul moment am avut impresia că băiatul evreu executa un fel de dans greoi şi nu că se lupta pentru viaţa lui. Tot mereu îşi ridica mâna dreaptă printre loviturile de pumni pentru a pipăi dacă freza îi mai era în ordine, iar cu stânga, din când în când, îşi aranja cravata roşie care, din cauza loviturilor de pumni şi de picioare, îi tot ieşea din pantaloni.
Băiatul arăta bine, dar nu de aceea eram eu şi ceilalţi spectatori fascinaţi de el. Nu era transpirat, cu toate că era zăpuşeală, iar feţele adversarilor săi erau ude leoarcă. Am întins gâtul şi am tresărit când i-am văzut faţa. Ochii lui erau ca de mort, privirea departe. Lupta lui era fără speranţă. Cădea şi se scula, punea un adversar la pământ şi se retrăgea, şi mereu îşi netezea părul şi-şi aranja cravata. O dată, unul dintre adversari îi răsuci braţul stâng aşa de tare că am crezut că i-L va rupe, dar faţa băiatului nu se schimonosi de durere. Îi dădu adversarului o lovitură cu piciorul, apoi se întoarse spre următorul.
Nu puţini arabi erau de faţă. Ei ştiau, desigur, cine erau luptătorii, dar nici unul nu era dispus să se amestece. Tăceau, la fel ca şi evreii prezenţi printre spectatori. Uneori însă uitau unde se aflau şi strigau "Bravo! Bravo!", când vedeau câte o lovitură reuşită sau un atac extraordinar al băiatului evreu sau al adversarilor săi arabi.
Băiatul îşi continua dansul macabru. Dacă va fi înfrânt, adversarii lui vor tăbărî pe el şi nimeni nu poate şti dacă va scăpa cu viaţă. Dacă va ieşi victorios, privitorii arabi nu vor accepta că un singur evreu a bătut trei arabi.
< sus >
DANSATOAREA DE KABUKI
Editura Humanitas Fiction, 2008, 2011
Traducere de Angela Hondru
Când au ajuns aproape de casă, cu găleţile pline, Okiku bătea în trunchiul bătrânului pin din faţa casei şi striga în gura mare:
Plecaţi flori, plecaţi mai repede.
Plecaţi cai, plecaţi mai repede.
Plecaţi palanchine, plecaţi mai repede!
Ţinutul Izumo e plin de pini negri rezistenţi la apă şi la nisip. Mulţi oameni se căţăraseră pe ei în timpul inundaţiilor. Acest soi de pin are trunchiul negru, scoarţa aspră şi te face să te simţi în siguranţa când te lipeşti de el. Scorţa se desprinsese puţin din partea în care bătea Okiku cu palma. Semăna cu o floare... cu un câine... cu o barcă... nu se ştie cu ce. Ori de câte ori copiii voiau ceva, băteau în trunchi şi-şi strigau dorinţa în gura mare.
< sus >
SACRED BIRTHING: Birthing a New Humanity
Editura Trafford Publishing, 2003
"A sacred birth is truly for one purpose - to birth a child in a way that can best preserve the essence of divinity that accompanies each new being."
"O naştere sacră are singurul scop să aducă pe lume un copil în aşa fel încât să păstreze cel mai bine esenţa divinităţii prezentă în fiecare nouă fiinţă." (traducere Răzvan Petre)
http://www.sacredbirthing.com/
< sus >
TESS D'URBERVILLE - O FEMEIE PURĂ
Editura Minerva, Biblioteca pentru toţi, 1972
Traducere de Eugenia Cîncea şi Catinca Ralea
După ce rămase singură cu copiii, Tess se duse mai întîi în magazie să vîre Zodiacul sub acoperişul de stuf. Maică-sa se temea în chip bizar, ca de-un idol, de această carte soioasă ; de aceea nu îngăduia niciodată ca ea să rămînă în casă peste noapte, şi de fiecare dată, după ce o consultau, cartea era dusă în magazie. O adevărată prăpastie, o prăpastie de vreo două sute de ani, se întindea între mamă şi fiică : prima era împovărată cu un maldăr de superstiţii, tradiţii populare, dialecte şi balade transmise din gură în gură – toate pe cale de dispariţie – în timp ce a doua poseda o instrucţie şcolară şi cunoştinţe generale conforme cu ultimele programe. Aşa că ori de cîte ori mama şi fiica se aflau împreună, epoca regelui Iacob şi cea a reginei Victoria se suprapuneau.
Angel ciuli urechea. Vîntul care bătea pe deasupra acestui edificiu făcea să se audă un fel de zbîrnîit, ca sunetul unei harfe uriaşe cu o singură coardă. ăsta era însă singurul sunet care se desluşea, aşa că, ridicînd mîna şi înaintînd vreo doi paşi, Clare pipăi suprafaţa verticală a zidului. Părea să fie făcut din piatră masivă, fără nici un fel de legături de mortar, şi fără ornamente. Plimbîndu-şi degetele pe suprafaţa de piatră, îşi dădu seama că se aflau lîngă un stîlp gigantic, de formă pătrată ; întinse mîna stîngă şi dădu de un alt stîlp, aidoma cu primul. Deasupra capetelor lor, la o oarecare înălţime, se afla ceva care făcea cerul să pară şi mai întunecat şi care semăna cu o imensă arhitravă întinsă între stîlpi. Intrară cu grijă dedesupt, trecînd printre stîlpii de piatră care făceau să răsune ecoul fîşîitului slab al paşilor. Şi totuşi, li se părea că sînt încă afară, deoarece clădirea n-avea acoperiş. Tess, speriată, nu îndrăznea nici să răsufle, iar Angel întrebă, uimit:
- Ce-o mai fi şi asta?
Pipăind într-o parte, dădură de alt stîlp, care, ca şi primul, avea aspectul unui turn pătrat, masiv şi neornamentat, iar dincolo de el mai găsiră şi alţii. Toată construcţia era alcătuită din bolţi şi stîlpi, dintre care unii erau legaţi pe deasupra de arhitrave neîntrerupte.
- Un adevărat templu al vînturilor, spuse Angel.
Stîlpul următor era izolat, unii formau un triliton, iar alţii erau căzuţi la pămînt; laturile lor erau atît de late, încît uşor ai fi putut trece cu trăsura peste ele. După un timp îşi dădură seama că toţi aceşti stîlpi formau o pădure de monoliţi, aşezaţi în grupuri pe cîmpia acoperită cu iarbă. Cei doi înaintară de-a lungul acestui pavilion al nopţii, pînă ajunseră în mijlocul lui.
- E Stonehenge ! spuse Clare.
- Adică templul acela păgîn ?
- Da. E mai bătrîn decît veacurile, mai vechi decît neamul d’Urberville!
< sus >
TRISTEȚEA SAMURAIULUI
Editura Trei, 2012
Traducere de Carmen Otilia Spînu
- Și de ce judecătorul dumitale nu-și suflecă mânecile și nu coboară să dea o mână de ajutor în loc să se mulțumească să spună ce e bine și ce e rău, de pe tronul lui?
- Nu suntem copii cărora să li se spună ce trebuie să facă. Suntem ființe libere și ca atare ne confruntăm cu consecințele faptelor noastre.
- Sincer, părinte, nu cred că i-a dat cineva voie Dumnezeului ăsta al dumitale să-mi ceară socoteală pentru faptele mele.
- Ce crezi tu sau ce cred eu nu schimbă adevărul. Curând te vei afla în Viața Veșnică și totul va avea sens, a răspuns calm preotul.
Maria l-a întrebat de ce ar vrea un om nemurirea.
- De ce să mănânc? De ce să continui să respir? De ce să continui să beau din păhărelul ăsta de plastic? De ce continui să iau pastilele acestea colorate? De ce nu mă dau bătută? Aș vrea să opresc totul. Să pun punct. Nemurirea - cine o vrea? Un ciclu continuu de nașteri și morți, repetarea aceleiași agonii iar și iar, fără niciun motiv. Moartea este condiția a tot ce este viu. Este prețul care trebuie plătit. Iar Dumnezeu nu are nicio legătură cu asta. Trebuie să-l lăsăm în pace pe Dumnezeu. Vina este a fluidelor, a chimiei care se revoltă împotriva propriului corp, a geneticii, a fragilității omenești. Nu există zei și nici eroi. Doar iluzii. Ar fi de ajuns să accept asta și totul ar fi mult mai simplu pentru mine.
Pe măsură ce treceau zilele, în întunericul în care nu se întâmpla nimic, voința Martei dispărea. Stătea într-un colț ore întregi, fixând cu privirea găurile ferestrei acoperite, cu mintea goală. Se gândea că poate va avea aceeași soartă ca vrăjitoarele din unele sate din Flandra Evului Mediu: le zideau în fațadele catedralelor, lăsând o mică deschizătură orizontală prin care li se arunca mâncarea, și erau lăsate acolo până mureau, de multe ori după ani și ani de claustrare. Asta avea de gând și temnicerul ei să facă cu ea?
< sus >
MIZERABILII
Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1960
Traducere de Lucia Demetrius şi Tudor Măinescu
Atîta vreme cît va exista, din pricina legilor şi a moravurilor, un blestem social care creează în chip artificial, în plină civilizaţie, adevărate iaduri, agravînd cu o fatalitate omenească destinul, care e de esenţă divină; atîta vreme cît cele trei probleme ale secolului: înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea întunericului, nu vor fi rezolvate; atîta vreme cît în anumite pături constrîngerile sociale vor fi cu putinţă; cu alte cuvinte, şi într-un sens şi mai larg, atîta vreme cît pe pămînt vor dăinui ignoranţa şi mizeria - cărţi de felul celei de faţă nu vor fi zadarnice.
Hauteville-House, 1 ianuarie 1862
< sus >
YRAM (Marcel Forhan)
DOCTORUL SUFLETULUI
Editura Gill & Dana Cart SRL, 1994
E extrem de greu să îţi formezi, cu ajutorul cunoştinţelor generale ale epocii noastre, o părere raţională asupra existenţei proprii. Această ignoranţă atrage o sumedenie de erori în toate celelalte domenii. Pentru multă lume, progresul social reprezintă singura realitate şi politica actuală constă în a imagina un sistem în care fiecare va putea face ceea ce îi place.
Această utopie, întreţinută cu îngrijire de profitori de toate categoriile, a determinat un fel de cristalizare a gândirii moderne. Progresul ştiinţei, religiei, filosofiei nu e un progres real. Se scrie mult, se gândeşte puţin. Şi de îndată ce o lucrare tratează chestiuni care cer un efort de gândire, e aruncată în fundul unui sertar.
Marea problemă care se ridică şi care s-a pus totdeauna imaginaţiei oamenilor este aceea a nemuririi. Dacă am putea cunoaşte exact ce devenim după moarte, dacă am putea şti într-un chip sigur dacă e cu putinţă să trăim, să simţim, să vedem, să gândim, să înţelegem într-o altă lume cu aceeaşi uşurinţă ca şi pe Pământ, ce progres formidabil am îndeplini! Fără exagerare, se poate spune că aceasta ar fi cea mai mare revoluţie îndeplinită vreodată în toate domeniile activităţii noastre. Şi dacă există un fapt în stare să micşoreze o parte din suferinţele omeneşti, se poate spune că cunoaşterea acestei enigme seculare ar fi una din cele mai mari binefaceri care s-ar putea aduce omenirii.
< sus >