<  Înapoi la Cele 7 forme de yoga


GURU YOGA

Studiu de Răzvan Petre

Conform traditiei yoghine, Gratia poate veni a) de la Guru-Învătător, b) de la Sinele ATMAN sau c) de la Dumnezeu BRAHMAN. Să le detaliem pe fiecare:

a) Guru-l este Maestrul, Învătătorul aflat lângă discipol.
El poate oferi Gratia sa în mai multe moduri:

- Fiecare initiere în tainele sistemului yoga este o formă de Guru yoga. Fără initiere, doar cu lecturi si schimburi de idei, drumul rămâne închis.

- Maestrul poate dărui (prin punerea mâinilor sau doar prin privire) o stare de extaz divin acelui discipol care îi este drag (datorită aspiratiei sale sincere, nu din alte considerente personale) si care este pregătit psihic să suporte o atare experientă bulversantă.

- Maestrul poate prelua, partial sau integral, karma negativă a discipolului, care nu îi permitea să progreseze pe calea indicată de Guru. Acest serviciu divin poate trece neobservat de către discipol, fiind un act smerit al Maestrului. Acesta nu vrea laude sau ca adeptul să se simtă îndatorat, grija sa fiind ca discipolul să avanseze natural si de bună-voie.

Pare dificil să găsim un Guru adevărat în carne si oase, prin multimea de falsi prooroci si autointitulati "Mesia", "salvatori" ai pământenilor. Astfel de Maestri autentici există, dar conjunctura în care trăim ne poate face imposibilă întâlnirea si, mai ales, frecventarea unie scoli spirituale. Totusi, ne putem apropia telepatic de un Mare Maestru celebru decedat, utilizând imaginea si cuvintele sale, înregistrate în cărti sau prin mijloace audio-video. Aspirantul sincer care rezonează cu Spiritul desăvârsit al unui mare Sfânt, din orice religie ar fi, poate primi un ajutor decisiv pentru evolutia sa spirituală. Acesta va deveni Îngerul său îndrumător, de un nivel mult mai ridicat decât ceilalti îngeri păzitori ai omului. Dialogul va fi telepatic intuitiv, iar proba realitătii acestei colaborări trebuie căutată în progresul concret, determinabil chiar de alte persoane, pe calea spirituală pe care discipolul s-a dăruit. Gratia Guru-lui se va face simtită si pe această cale originală. Avantajul este că poti avea mai multi Maestri, culminând cu Isus Cristos, care este cel mai înalt Spirit la care putem avea acces.

 

SUFERINTELE FIZICE ALE MAESTRILOR

Uneori, Marii Maestri preferă să ardă karma discipolilor prin propria suferintă fizică. Această metodă dură poate arde rapid o mare cantitate de karmă, chiar de la mai multi discipoli simultan. Altfel, această suferintă urma să izbucnească, mai devreme sau mai târziu, când se vor fi asteptat mai putin, ca niste obstacole aproape de netrecut în momentele de crestere spirituală ale adeptilor. Foarte multi Mari Maestri au fost grav bolnavi sau au murit de tineri, si aceasta nu din cauza propriei karme – ea nu mai exista -, ci prin preluarea si arderea unei mari karme negative de la discipoli.

În Noul Testament putem citi cum Isus a scos dracii dintr-un om si i-a trimis într-o turmă de porci. Suferintele acelui om erau explicate prin karma sa negativă, deci demonii aveau o justificare divină în a-l chinui. Odată îndepărtati, ei s-au simtit nedreptătiti din punctul de vedere al legilor universale, reprosând Divinitătii incorectitudinea gestului, si de aceea li s-a dat altă pradă în compensare, mai putin importantă din punct de vedere spiritual. Suferintele Maestrului nu sunt doar fizice, ci mai ales astrale, unde este chinuit de demoni, sub forme greu de imaginat sau suportat pentru noi, oamenii obisnuiti. Maestrul Yogananda a fost grav bolnav o perioadă de timp si el descrie lupta sa astrală inimaginabilă, dusă cu stoicism si curaj, pentru a-i scăpa de karmă pe discipoli. Dacă nu l-ar fi chinuit pe Guru, demonii i-ar fi lovit mai târziu pe discipoli, purtătorii acelei karme cumplite, ceea ce le-ar fi blocat ascensiunea spre Dumnezeu în acea viată.

Un alt cunoscut exemplu zguduitor este răstignirea pe cruce a lui Isus Cristos. Prin chinurile Sale, el a ars karma negativă a multor ucenici ce Îl urmau. A ales această cale rapidă si eficientă, pregătind astfel terenul răspândirii mesajul Său de iubire divină. Dacă ucenicii nu ar fi fost curătati de resturile karmice, ei nu ar fi putut îndeplini misiunea de propovăduire si martiraj, din cauza diverselor blocaje de pe parcurs, orchestrate de către demoni. Marea Flacără, care a fost Isus, s-a metamorfozat astfel în mii de mici flăcări, ce s-au răspândit pe tot întinsul Pământului. Cei 33 de ani petrecuti printre păcătosi au fost de ajuns pentru Marea Lumină a Cerurilor. Era o diferentă atât de mare între Sfintenia sa si obscuritatea acelei lumi! Poate că cel mai mare sacrificiu al Său a fost tocmai viata printre păcătosi. În loc să continue să trăiască în Palestina ca un mare Întelept, Isus a preferat să se multiplice în mii de mesageri ce au dus "vestea bună" (evanghelia) că există viată după moarte, o viată în slavă si iubire. Succesul noii religii confirmă justetea alegerii Sale.

 

b) Gurul este Sinele individual ATMAN, Spiritul din om.

Aici este vorba despre acumulările karmice pozitive, spirituale, sau lipsa oricărui bagaj karmic (în cazul avatarilor, bodhisattvasilor). Acestea îi provoacă omului încă din copilărie, dar mai ales în adolescentă, iluminări bruste, izbucnirea unor capacităti paranormale, reamintirea spontană a vietilor anterioare, în care a avut vreo misiune spirituală. Este o auto-trezire, datorată misiunii asumate si realizărilor spirituale remarcabile din vietile anterioare. Gratia este, de fapt, norocul omului care are în el un asemenea spirit, ce îl iluminează.

 

c) Guru-l este Dumnezeu.

Gratia Divină actionează fără nici o explicatie, desi nu ca un capriciu, ci după o întelepciune divină. Dacă Dumnezeu consideră necesar, va face o minune cu un om!

Iată, de exemplu, cei întorsi din moarte clinică. Nu toti, dar majoritatea dintre cei care au primit o nouă sansă si o nouă viată se transformă profund, dobândind o viziune mistică si devenind un focar spiritual pentru cei din jur. În aceste cazuri, Gratia Divină a actionat în ultima clipă, salvând nu numai trupul, ci mai ales sufletul omului, si prin acesta, sufletele altor semeni cu care ia contact.

MAESTRUL YOGANANDA, DESPRE GRATIA LUI DUMNEZEU:

"Este adevărat că, unor fiinte oarbe, actiunile Sale pot să pară uneori un joc, dar ele nu sunt decât influentele cauzale ale karmei trecute. De ce ar încălca Dumnezeu propriile Lui legi? Doar El este cel care le-a creat.

Dumnezeu nu are nevoie de linguseli. Gratia Sa nu se bazează pe afinităti sau aversiuni personale. El răspunde la dragostea aspirantului spiritual, dar această dragoste trebuie să fie si ea impersonală, trebuie să fie eliberată de toate motivatiile egoiste.

Odată, am cunoscut un om care a pus 100 dolari pe farfuria în care se realiza colecta, în timpul slujbei de duminică, iar mai tîrziu si-a exprimat dezamăgirea că Dumnezeu nu i-a ascultat rugămintea ce a însotit acest act. Să nu vă imaginati că Dumnezeu poate fi mituit sau flatat, astfel încât să-I cumpărati Gratia, să-L determinati să vă dăruiască Gratia Sa. Singurul lucru pe care-l puteti face ca să-L câstigati este să-I dăruiti dragostea voastră.

Ce este de fapt Gratia? Este puterea lui Dumnezeu, distinctă de toate celelalte, Dumnezeu fiind singura realitate; El este singura putere a existentei. Privind din acest punct de vedere, eforturile voastre umane sunt iluzorii; puterea Sa este cea care ne face să ne îndeplinim toate actiunile vietii noastre, iar esecurile pe care le suportăm nu sunt datorate decât lipsei de armonizare a fiintei noastre cu această putere.

Gratia lui Dumnezeu ne este dăruită în proportia în care noi suntem deschisi fată de El. Gratia nu vine din exteriorul nostru; ea este operatia care se produce în interior, prin intermediul propriei noastre realităti superioare. Cu cât vom trăi mai constienti si cu cât vom trăi mai putin dominati de ego, vom beneficia din ce în ce mai mult de Gratia Divină.

Omul trebuie să folosească toate resursele care-i sunt puse la dispozitie pentru a atinge Suprema Eliberare. Eforturile sale nu vor fi încununate de succes decât în momentul în care va întelege că nu el, ci Dumnezeu este Cel care actionează prin intermediul său, inspirându-l si ghidându-l. Considerându-l pe Dumnezeu ca fiind Cel care actionează, nu trebuie ca prin aceasta să devenim pasivi; ci să depunem mari eforturi pentru a fi receptivi la influenta Sa.

Aspirantul trebuie să se dăruiască cu optimism si bucurie acestui flux al Gratiei interioare. Forta care există în voi este a voastră personală; vă este dăruită de Dumnezeu, folositi-o! Dumnezeu n-o va folosi în locul vostru. Cu cât vă veti pune mai mult la unison cu vointa Sa infinită, în toate actiunile si gândurile voastre, cu atât mai mult puterea Sa si binecuvântarea Sa vă va da încredere, ghidându-vă în tot ceea ce faceti.

Dumnezeu nu va răspunde întotdeauna rugămintilor tale în felul în care te astepti; dar dacă aspiratia ta către El nu va avea fluctuatii, atunci vei primi chiar mai mult decât bănuiai."


CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL

Duhul Sfânt. Retragerea harului. Smerenia

 

Dumnezeu este Iubire nesfârsită, Iubire cu neputintă de tâlcuit.
Adam mergea pe pământ plângând din inima din pricina relelor sale fără de număr.
Dar gândurile mintii lui erau la Dumnezeu.
Si când trupul lui era slăbit si la capătul puterilor si nu mai putea vărsa lacrimi,
Chiar si atunci mintea lui ardea de dorul după Dumnezeu,
Căci nu putea uita Raiul si frumusetea lui;
Dar, mai mult decât toate, Adam era iubit de Dumnezeu,
Si această iubire îi dădea puterea de a se avânta spre El.

*

Din clipa în care am cunoscut pe Domnul, sufletul meu năzuieste spre El, si nimic nu mă mai bucură pe pământ. Dumnezeu este singura mea bucurie. El e fericirea mea, tăria mea, întelepciunea mea, bogătia mea.

*

- De ce te tângui, suflete al meu,
si versi lacrimi?
Ai uitat ce a făcut Domnul pentru tine, cel vrednic de toata osânda?

- Nu, n-am uitat ce nesfârsită iubire a revărsat asupra mea Domnul
si-mi aduc aminte de dulceata Duhului Sfânt.
Cunosc iubirea Domnului
si cât de dulce este El sufletului si trupului.

- De ce plângi, suflete al meu,
dacă cunosti pe Domnul tău si negrăita Lui bunătate fată de tine?
Ce mai vrei de la Stăpânul Care ti-a arătat o asemenea iubire?

- Sufletul meu doreste să nu mai piardă nicicând harul Domnului,
căci dulceata Lui atrage sufletul meu
să iubească pe Ziditorul lui.

*

Unii zic că asa a fost mai demult, dar că acum toate acestea s-au învechit (perimat), însă nimic nu trece niciodată când este vorba de Domnul: numai noi ne schimbăm, devenim răi si astfel pierdem harul. Dar celui ce cere Domnul îi dă toate (Matei 7,7-8), nu pentru că suntem vrednici, ci pentru că El este milostiv si ne iubeste. Scriu aceasta pentru că sufletul meu cunoaste pe Domnul.

*

Când sufletul meu a pierdut smerenia, atunci am devenit irascibil - stiu asta din experientă - dar sufletul meu si-a adus aminte de smerenia lui Hristos si a însetat după ea. Am început să-L rog pe Dumnezeu să mă ierte, să curete mintea mea de mândrie si să-mi dea pacea. Iar când sufletul meu a început să urască păcatul, Duhul Sfânt m-a învătat rugăciunea neîncetată si iubirea. În fiecare noapte vărsam lacrimi rugându-mă pentru poporul lui Dumnezeu, mai cu seamă pentru cei morti. Sunt mâhnit că oamenii se lipsesc pe ei însisi de un Domn atât de milostiv. Într-o zi, i-am spus Duhovnicului meu: "Mi-e milă de oamenii care suferă în iad: în fiecare zi plâng pentru ei si durerea sufletului meu e atât de mare, că plâng chiar si pentru demoni". Si Duhovnicul mi-a răspuns că această rugăciune e insuflată de harul lui Dumnezeu.

*

Mare lucru bun este a învăta smerenia lui Hristos, Ea face viata mai usoara si fericită si totul devine dulce inimii. Numai celor smeriti li se descoperă Domnul prin Duhul Sfânt, dar dacă nu ne smerim, nu vom putea vedea pe Dumnezeu. Smerenia e lumina în care putem vedea Lumina lui Dumnezeu, cum cântă Biserica: “Întru lumina Ta vom vedea Lumina".

Când sufletul se apropie de Domnul, este înfricosat. Dar când vede pe Domnul, se bucură negrăit de frumusetea Slavei Sale, iar Iubirea lui Dumnezeu si dulceata Duhului Sfânt îl fac să uite cu desăvârsire pământul. Acesta este Raiul Domnului: Toti oamenii vor rămâne în iubire si, prin smerenia lor asemenea lui Hristos, toti vor fi fericiti să-i vadă pe ceilalti mai presus decât ei însisi. Smerenia lui Hristos locuieste în cei mai mici: ei sunt fericiti să fie cei mai mici. E ceea ce mi-a descoperit Domnul.
“Doamne, dă-ne Duhul Sfânt. Prin El, Te vom slăvi zi si noapte, căci dacă trupul nostru e slab, Duhul Tău e viu si dă sufletului puterea de a Te sluji cu râvnă. El întăreste în sufletul nostru iubirea Ta, îl linisteste întru Tine cu o odihnă desăvârsită si nu mai vrea să se gândească decât la iubirea Ta".

Este o deosebire uriasă între omul cel mai simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt si omul, chiar foarte mare, care n-a cunoscut harul Sfântului Duh.

E o mare deosebire între faptul de a crede că Dumnezeu există, printr-o cunostintă naturală sau din Scripturi, si acela de a cunoaste pe Domnul prin Duhul Sfânt. Mintea celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt arde zi si noapte de dragoste pentru Dumnezeu si sufletul lui nu se mai poate alipi de cele pământesti.

Sufletul care n-a încercat (din experientă) dulceata Sfântului Duh îsi găseste plăcerea în desertăciunea si slava acestei lumi, în bogătii sau în putere. Dar Domnul este unica dorintă a sufletului care L-a cunoscut prin Duhul Sfânt; bogătiile si slava pământului nu mai sunt nimic pentru el.

Cel ce a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt a învătat de la El smerenia; el seamană cu Stăpânul său, Hristos, Fiul lui Dumnezeu si se face asemenea Lui.

Multe osteneli si multe lacrimi trebuie pentru a păstra duhul smerit al lui Hristos, dar fără el, lumina vietii se stinge si sufletul moare.

Trupul poate fi uscat repede prin post, sufletul însă nu e deloc usor de supus, ca el să rămână mereu smerit, si aceasta ia multă vreme. Sfânta Maria Egipteanca a luptat 17 ani împotriva patimilor ei, ca niste fiare sălbatice, si abia apoi si-a găsit pacea, măcar că îsi uscase repede trupul, neavând în pustie nimic eu ce să se hrănească.

Inimile noastre s-au învârtosat cu totul si nu întelegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos. E adevărat că această smerenie si aceasta iubire nu se cunosc decât prin harul Duhului Sfânt, dar uităm că e cu putintă să atragem harul la noi. Pentru aceasta însă trebuie să-l dorim din tot sufletul nostru. Dar cum pot să doresc ceea ce n-am cunoscut? Noi toti avem putin din această cunostintă si Duhul Sfânt miscă fiecare suflet să caute pe Dumnezeu.

O, cum trebuie cerut Domnului ca El să dea sufletului smerit pe Duhul Sfânt! Sufletul smerit se bucură de o mare pace, dar sufletul mândru se chinuie pe sine însusi. Omul mândru nu cunoaste iubirea lui Dumnezeu, e departe de Dumnezeu. Este fălos pentru că e bogat sau învătat sau slăvit, dar nu stie, nefericitul, sărăcia si căderea sa, pentru că nu cunoaste pe Dumnezeu. Dar Domnul ajută pe cel ce luptă împotriva mândriei sale să biruiască această patimă.

Când Domnul te va lumina, sufletul tău va simti prezenta Lui, va simti că Domnul l-a iertat si îl iubeste. Vei sti aceasta din propria ta experientă si harul Duhului Sfânt va da mărturie de mântuirea ta în sufletul tău si vei voi să strigi tare lumii întregi: “Cât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru noi!"

Până când Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeste, omul nu poate să o stie, căci e cu neputintă pentru mintea pământească să înteleagă numai din cărti cu ce fel de iubire iubeste Domnul pe oameni.

Dar pentru a te mântui, trebuie să te smeresti. Căci omul mândru, chiar dacă ar fi băgat cu forta în Rai, nu si-ar găsi aici odihna, ar fi nemultumit si ar spune: “De ce n-am primul loc?". Sufletul smerit e plin de iubire si nu caută să fie primul, ci doreste binele pentru toti oamenii si se multumeste cu orice.

Omul mândru sau se teme de demoni, sau se aseamănă lor. Dar nu trebuie să ne temem de demoni, ci de mândrie si trufie, căci ele ne fac să pierdem harul.

Ce trebuie făcut pentru a avea pace în suflet si în trup? Pentru aceasta trebuie să iubesti pe toti oamenii ca pe tine însuti si să fii gata să mori în tot ceasul. Când sufletul îsi aduce aminte de moarte, el devine smerit si se predă cu totul voii lui Dumnezeu, dorind să fie în pace cu toti si să iubească pe toti oamenii.

Când pacea lui Hristos intră într-un suflet, el este bucuros de a sedea, ca Iov, pe gunoi si a vedea pe ceilalti în slavă: atunci sufletul este fericit să fie mai rău decât toti. Taina acestei smerenii a lui Hristos e mare si cu neputintă de dezvăluit. Din iubire, sufletul doreste pentru oricare mai mult bine decât pentru sine însusi, se bucură când vede pe altii într-o situatie mai bună decât el si se întristează când îi vede suferind.

Domnul iubeste pe oameni, dar îngăduie să fie loviti de încercări si necazuri, ca să-si cunoască neputinta lor si să se smerească si, pentru smerenia lor, să primeasca pe Duhul Sfânt. Cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, totul este minunat.

Dacă cineva suferă mult de sărăcie, de boală si nu se smereste, suferă fără folos. Cel ce se smereste va fi multumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru că Domnul e bogătia si viata lui, si toti oamenii vor fi uimiti de frumusetea sufletului lui.

Tu zici: “Viata mea e plină de suferinti". Dar eu îti voi răspunde, sau mai degrabă Domnul Însusi îti spune: “Smereste-te si vei vedea că, spre uimirea ta, încercările tale se vor preface în odihnă si vei spune: “De ce mă chinuiam si întristam atât altădată?" Acum însă esti fericit pentru că te-ai smerit si harul a venit. Acum, chiar dacă ai fi singur în sărăcie, bucuria nu te va părăsi, căci ai în suflet pacea despre care a zis Domnul: “Pacea Mea o dau vouă" (Ioan 14,27). Asa dă Domnul pace oricărui suflet smerit.

Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură o clipă fata apelor, apoi se scufundă în adâncuri. Asa sunt înghitite si necazurile în inima celui smerit, căci tăria Domnului e cu el.

Domnul nu Se descoperă pe Sine sufletului mândru. Chiar dacă ar studia toate cărtile pământului, omul mândru nu va cunoaste niciodată pe Domnul. Căci mândria lui nu lasă loc în el pentru harul Sfântului Duh si Dumnezeu nu e cunoscut decât prin Duhul Sfânt.

Luminati prin Botez, oamenii cred în Dumnezeu, dar sunt unii care Îl si cunosc pe Dumnezeu. E bine să crezi în Dumnezeu, dar să-L cunosti pe Dumnezeu, iată fericirea. Desigur, cei ce cred sunt, si ei, fericiti, cum a zis Domnul Apostolului Toma: “Pentru că M-ai văzut si M-ai pipăit, crezi. Fericiti cei ce n-au văzut si au crezut" (Ioan 20,29).

Desi e blând, totusi Domnul lasă sufletul să flămânzească din pricina mândriei lui si nu-i dă harul câtă vreme n-a învătat smerenia. As fi pierit sub povara păcatelor mele si de multă vreme as fi fost în iad dacă Domnul si Prea Curata Maică a Domnului n-ar fi avut milă de mine. O, cât de bland si pasnic e glasul Lui! Un glas din cer, cum nu se aude niciodată pe pământ. Si acum, plin de lacrimi, scriu despre Domnul milei ca despre propriul meu Tată. Dulce este pentru suflet să fie împreună cu Domnul. Adam a gustat această fericire în Rai, când vedea pe Domnul fată către fată. Sufletul nostru simte si el că Domnul e cu noi, precum a zis: “Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacurilor" (Matei 28,20).

Maica Domnului e mai presus decât toti în smerenie, de aceea toate popoarele pământului o numesc “Prea Fericita", si toate Puterile ceresti îi slujesc. Pe această Maică a Sa Domnul ne-a dat-o pentru ocrotirea si ajutorul nostru.

Omul mândru se teme de reprosuri, dar cel smerit nicidecum. Cel ce a atins smerenia lui Hristos doreste statornic să i se facă reprosuri, primeste cu bucurie ocările si se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât începutul smereniei. Când sufletul cunoaste prin Duhul Sfânt cât de blând si smerit e Domnul, se socoteste pe sine însusi mai rău decât toti păcătosii si este fericit să stea pe gunoaie în zdrente, ca Iov, si să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucind asemenea lui Hristos.

Sufletul meu tânjeste după Tine, Doamne. Mi-ai ascuns fata Ta si m-am tulburat. Si iarăsi sufletul meu doreste foarte să Te vadă, căci Tu l-ai atras. Dacă nu m-ai fi atras prin harul Tău, n-as putea să tânjesc asa după Tine, nici să Te caut cu lacrimi.

Cel ce n-a cunoscut si n-a pierdut, cum va cauta si ce va cauta?

Când trăiam în lume, mă gândeam la Tine, dar nu în continuu. Acum, duhul meu arde până la lacrimi de dorinta de a Te vedea pe Tine, Lumina mea.

Tu m-ai povătuit prin milostivirea Ta. Te-ai ascuns de la mine ca sufletul meu să învete smerenia; căci, fără smerenie, harul nu poate fi păstrat si o grea întristare si descurajare cuprinde atunci sufletul. Dar când a devenit smerit, atunci nici descurajarea, nici tristetea nu se apropie de el, căci Duhul lui Dumnezeu îl umple de bucurie si veselie.

Inima mi-e grea de milă de acesti oameni nefericiti care nu cunosc pe Dumnezeu. Ei sunt mândri că au ajuns să zboare, dar nu e nimic uimitor în aceasta: si păsările zboară si slăvesc pe Dumnezeu. Dar omul, zidire a lui Dumnezeu, uită si părăseste pe Ziditorul lui. Gândeste-te putin, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu la Judecata de apoi? Unde vei putea fugi ca să te ascunzi departe de Fata lui Dumnezeu?

Nimic nu e mai bun decât a trăi în smerenie si iubire. Atunci sufletul cunoaste o adâncă pace si nu încearcă să se ridice deasupra aproapelui său. Dacă iubim pe vrăjmasii nostri, mândria nu va mai avea loc în sufletul nostru, căci iubirea lui Hristos nu caută să stăpânească. Mândria mistuie ca un foc tot ce e bun, dar smerenia lui Hristos e de netâlcuit si nesfârsit de dulce. Dacă oamenii ar sti aceasta, tot pământul s-ar strădui să câstige această stiintă. Zi si noapte mă nevoiesc pentru ea, dar nu ajung să o stăpânesc. Sufletul meu se gândeste mereu: n-am atins încă ceea ce caut si nu mă pot resemna cu aceasta.

Există multe feluri de smerenie. Unul e ascultător si-si face reprosuri siesi în toate; si aceasta e smerenie. Un altul se căieste pentru păcatele sale si se socoteste un nemernic înaintea lui Dumnezeu; si aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt; cunoasterea si gustul ei sunt diferite.

Când, în Duhul Sfânt, sufletul vede cât de blând si smerit e Domnul, se smereste pe sine până la capăt. Această smerenie e cu totul deosebită si nimeni nu o poate tâlcui în cuvinte. Dacă oamenii ar sti prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu totii: bogatii ar dispretui bogătiile lor, savantii stiinta lor, ocârmuitorii, puterea si vaza lor. Toti ar trăi într-o pace adâncă si în iubire, si o mare bucurie ar domni pe pământ.

Când sufletul se predă voii lui Dumnezeu, mintea e plină de El si stă înaintea lui Dumnezeu în rugăciune curată.

*

“Un vultur zbura în înăltimi, se desfăta de frumusetea lumii si gândea în sinea lui: "Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi si munti, mări si râuri, câmpii si păduri; văd multime de fiare si păsări; văd orase si sate si cum trăiesc oamenii. Dar cocosul de la tară nu cunoaste nimic în afara ogrăzii în care trăieste si nu vede decât câtiva oameni si câteva dobitoace. Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii“. Si vulturul a venit să se aseze pe acoperisul gospodăriei si a văzut cât de tantos si de vesel se plimbă cocosul în mijlocul găinilor lui si s-a gândit: "înseamnă că e multumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“.

Si vulturul a început să-i vorbească cocosului despre frumusetea si bogătia lumii. La început, cocosul l-a ascultat cu atentie, dar nu întelegea nimic. Văzând că nu întelege nimic, vulturul s-a mâhnit si i-a fost greu să mai vorbească cu cocosul. La rândul lui, cocosul, neîntelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea si-i era greu să-l asculte. Si fiecare a rămas multumit de soarta lui. Asa se întâmplă atunci când un om învătat vorbeste cu unul neînvătat si, încă si mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbeste cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocosului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua si noaptea la legea Domnului [Ps 1, 2] si se înaltă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol si împrăstiat. Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înăltimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu si vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în întunericul noptii; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava desartă, sau de bogătii, sau caută desfătările trupesti. Si atunci când un om duhovnicesc se întâlneste cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor si anevoios.

*

Era odată un suflet păcătos pe care Domnul l-a chemat la pocăintă, si acest suflet s-a întors spre Domnul, Care l-a primit cu milostivire si i s-a arătat lui. Domnul e atât de milostiv, smerit si blând. Pentru nesfârsita Lui bunătate, El nu si-a adus aminte de păcatele lui, si acesta L-a iubit si se avântă spre El cum zboară pasărea din colivia ei strâmtă spre tufisurile înverzite.
Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu - Dumnezeu milostiv, iubitor si blând - si L-a iubit până la sfârsit. Iubirea lui arzătoare îl atrage fără satiu spre El, căci harul Domnului e nesfârsit de dulce si el încălzeste mintea, inima si întreg trupul lui istovit.

*

Multă vreme nu am fost în stare să înteleg ce mi se întâmpla. Îmi spuneam: nu judec pe nimeni, nu primesc gânduri rele, îmi fac constiincios ascultarea, mă restrâng la hrană, mă rog neîncetat, si atunci de ce si-au luat demonii acest obicei de a veni la mine? Văd că sunt în greseală, dar nu-mi pot da seama de ce. Când mă rog, ei dispar pentru o vreme, dar apoi vin din nou. Mult timp sufletul meu a fost în această luptă. Am destăinuit aceasta unor Bătrâni. Ei au tăcut. Eram tulburat si încurcat.
Într-o noapte, sedeam în chilia mea si deodată s-a umplut de demoni. Am început să mă rog fierbinte si Domnul i-a alungat, dar ei au venit din nou. Atunci m-am ridicat ca să fac metanii înaintea icoanelor, dar eram înconjurat de demoni, iar unul din ei stătea în fata mea în asa fel încât nu mă puteam închina icoanelor fără să mă închin înaintea lui. Atunci m-am asezat din nou jos si am zis:
"Doamne, Tu vezi că vreau să mă rog Tie cu mintea curată, dar demonii nu mă lasă. Spune-mi ce trebuie să fac ca să se depărteze de mine".
Si atunci am primit în sufletul meu acest răspuns de la Domnul: "Cei mândri pătimesc pururea aceasta din partea demonilor".
"Doamne - am zis atunci - Tu esti milostiv. Sufletul meu Te cunoaste. Spune-mi ce trebuie să fac ca sufletul meu să devină smerit".
Si atunci Domnul mi-a răspuns în sufletul meu:
"Tine mintea ta în iad si nu deznădăjdui"

*

O milostivirea lui Dumnezeu! Sunt un ticălos înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, dar Domnul mă iubeste, mă luminează si mă vindecă. El Însusi învată sufletul meu smerenia si iubirea, răbdarea si ascultarea, si revarsă toate binefacerile Lui peste mine.
De atunci, tin mintea mea în iad si ard în focul cel întunecos. Doresc pe Domnul si-L caut cu lacrimi, zicând:
"Curând voi muri si voi merge să petrec în întunecata temnită a iadului. Acolo eu singur voi arde si voi tânji după Domnul si voi plânge: Unde esti Tu, Domnul meu, pe Care sufletul meu Te cunoaste?"
Si acest gând mi-a fost de mare folos: mintea mea s-a curătat si sufletul meu a aflat odihna.

*

Am inceput să lucrez asa cum m-a învătat Domnul meu si sufletul meu a cunoscut odihna în Dumnezeu si acum, ziua si noaptea, cer de la Dumnezeu smerenia lui Hristos! O cunosc, dar nu ajung s-o dobândesc. O cunosc prin harul lui Dumnezeu, dar nu o pot tâlcui în cuvinte. O caut ca pe un mărgăritar scump si scânteietor. E mai plăcut sufletului si mai dulce decât lumea întreagă. Am cunoscut-o din experientă. Si nu vă mirati de aceasta. Duhul Sfânt este pe pământ, locuieste în noi si ne luminează. El ne dă să cunoastem pe Dumnezeu. El ne dă să ne gândim la Dumnezeu. El ne dă să iubim pe Domnul. El ne dă harul cuvântului. El ne dă să preamărim pe Domnul. El ne dă bucuria si veselia.

 

Extrase din cartea "Cuviosul Siluan Athonitul - Între Iadul deznădejdii si Iadul smereniei" apărută la editura Deisis, Alba Iulia, 1994.


Pasi pe nisip

Autor necunoscut

 

Am avut un vis în noaptea de Crăciun:

Mergeam pe o plajă,

iar Dumnezeu

păsea alături de mine,

pasii ni se imprimau pe nisip,

lăsând o urmă dublă:

una era a mea, cealaltă a Lui.

Atunci mi-a trecut prin minte ideea

că fiecare din pasii nostri

reprezentau o zi din viata mea.

M-am oprit ca să privesc în urmă.

Si am revăzut toti pasii

care se pierdeau în depărtare.

Dar am observat ca în unele locuri,

în loc de două urme,

nu mai era decât una singură...

Am revăzut filmul vietii mele.

Ce surpriză!

Locurile în care nu se vedea

decât o singură urmă

corespondeau cu zilele cele mai întunecate

ale existentei mele:

zile de neliniste si de rea-vointă,

zile de egoism sau de proastă dispozitie,

zile de încercări si de îndoială,

zile de nesuportat...

Zile în care eu fusesem de nesuportat.

Si atunci, întorcându-mă spre Domnul,

am îndrăznit să-I reprosez:

-Totusi, ne-ai promis că vei fi cu noi

în toate zilele!

De ce nu Ti-ai tinut promisiunea?

De ce m-ai lăsat singur

în cele mai grele momente din viată,

în zilele când aveam cea mai mare nevoie

de Tine?

 

Iar Domnul mi-a răspuns:

- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut

decât o singură urmă de pasi pe nisip

sunt zilele în care te-am purtat pe brate...