<  Înapoi la Pagina Rãzvan Petre

ÎNVÃTÃTURA SACRÃ

Studiu de Rãzvan Petre

Cercetãtorul fenomenelor parapsihologice "pe viu" – nu doar prin lecturi ocazionale - ar putea fi bulversat de multitudinea de practici si întâmplãri bizare rãspândite pe tot globul. Putem întelege socul sãu psihologic numai însiruind câteva dintre acestea: transformãri alchimice, cãlãtorii astrale samanice, substante halucinogene, magie voodoo, oameni zombi, posedati de spirite, diverse demonstratii ale fakirilor ce dovedesc stãpânirea unor procese psihofiziologice necunoscute stiintei actuale. Poate de aceea, unii cititori, saturati mental cu aceste realitãti supranaturale, le neagã din comoditate, pentru a nu-si tulbura echilibrul psihic si a-si duce viata ca mai înainte, dupã bunul plac. Altii îsi gãsesc refugiul în religie, care le aduce linistea sufleteascã dupã care tânjesc.

Totusi, marile religii actuale - în luptã crâncenã cu credinta materialistã si cu scepticismul nihilist - parcã nu au forta spontanã de convingere pe care o are proto-spiritualitatea, traditiile samanice. Un rol are, desigur, naivitatea si credinta oarbã a indigenilor, considerati "primitivi" de cãtre noi. Ne referim totusi la realitatea obiectivã, verificatã de nenumãrati cercetãtori occidentali, a unor fenomene venind din altã lume. Stiinta modernã le circumscrie de obicei ca fiind "autosugestii", "fenomene normale" sau, mai nou, "fenomene cuantice ori parapsihologice". Dar stiinta nu ne poate aduce seninãtatea religiei, ea este mereu frãmântatã, nelinistitã, nesigurã si, de fapt, nu a explicat para-normalul.

Prin urmare, pe planetã oamenii au doi piloni care le pot aduce siguranta: fie traditiile politeiste, animiste, bazate de samanul paranormal, fie religia monoteistã majoritarã, bazatã pe preotul moralist. Am simplificat lucrurile pentru a le diferentia mai clar. Samanismul poate, dar are limite filosofice (poate, dar nu stie); religia stie, dar are limite practice (stie, dar nu poate).

O sintezã între cele douã extreme este înfãptuitã de traditia indianã. Teoriile sale ne ridicã mintea si sufletul cu mult deasupra planului mundan, iar practica yoga egaleazã si depãseste performantele samanilor. În plus, metodele yoghine nu sunt deloc fioroase, socante, dezechilibrante, precum cele samanice. Yoga pune accent pe valorizarea fiintei umane, pe omagierea libertãtii sale. Samanul este un servitor neconditionat si chinuit al zeitãtilor tribului.

O privire de ansamblu magnificã asupra lumii, vietii si Divinitãtii o gãsim în Upanisade (scrise între 800-300 î.d.Cr.), care reprezintã o sintezã a misticii Vedelor, depãsindu-le ca profunzime. Upanisadele au rãmas actuale pânã astãzi, fiind consacrate prin comentariile lui Shankara (cca. 800 d.Cr.), cel care a consolidat sistemului Advaita-Vedanta. Adãpându-se la izvorul de întelepciune al Upanisadelor, multi maestri spirituali indieni au adus clarificãri personale, completãri bazate pe practica yoga personalã, închinatã unirii sufletului cu Dumnezeu.

O astfel de schemã a lumii ne prezintã Sri Yukteswar în cartea sa "Învãtãtura sacrã" (editatã în anul 1894), o culegere de Sutre comentate de Domnia sa. Am sintetizat acest informatii deosebite în tabelul de mai jos, adãugând si o micã contributie personalã, sperãm binevenitã. Sinteza prezintã elemente devenite deja clasice în filosofia indianã. Sigur cã i s-ar putea reprosa aspectul simplificator si speculativ, dar orice schemã asta si face: reduce necunoscutul la ceva inteligibil. În secolul XX, multe alte informatii inedite au fost transmise omenirii prin mediumi, dar si acelea îsi pot gãsi un loc aici. Schema este clarã si, desi nu trebuie confundatã cu Realitatea în sine (de necuprins într-o explicatie didacticã), ea aduce lãmuiri metafizice de mare pret. Experienta samanicã apare aici drept o etapã intermediarã, de obtinere a unor puteri paranormale (siddhis) la nivelul planului astral, care nu este capãtul drumului spiritual. Învãtãtura sacrã ne vorbeste de acest capãt al drumului spre care ne îndreptãm cu totii, mai repede sau mai lent. Îl numeste eliberare, mântuire, deschiderea ochilor spirituali care vãd iluzia lumii (maya), unire cu Dumnezeu. Sunt prezentate, simplificat, toate etapele pe care le-am parcurs si pe care le mai avem de parcurs, fiecare dintre noi, pânã la împlinirea telului final al existentei noastre. Vietile noastre succesive au un rol evolutiv evident, spaimele si suferintele noastre nu sunt vesnice, ci ne împing sã progresãm spre infinit. Acesta este mesajul salvator al filosofiei indiene vedantice non-dualiste, întãrit, sustinut de cãtre practica yoga individualã. Întelepciunea cãrtilor sfinte indiene este reiteratã de realizarea personalã a acestor adevãruri de cãtre mari maestri spirituali, cum a fost, incontestabil, Sri Yukteswar (guru-l lui Paramahamsa Yogananda).

Sri Yukteshwar (1855-1936)

Nu ne propunem sã convertim cititorii spre disciplina Advaita-Vedanta (non-dualismul spiritualist), pãtruns deja în Occident, dar care se pare cã nu are destulã vlagã – cel putin deocamdatã. Cu atât mai putin nu îndemnãm pe nimeni sã-si schimbe religia. Lumea merge înainte, si noi odatã cu ea. Dorim însã a scoate la luminã giuvaeruri de gândire spiritualã care ne pot ajuta în propria noastrã dezvoltare personalã. Faptul cã universul este bine asezat, cã putem avea parte de o sclipire din planul divin care a creat lumea, cã avem idee de etapele urmãtoare ce ne asteaptã, cã le putem chiar grãbi în mod stiintific, cã trebuie sã fim optimisti în legãturã cu viitorul planetei si omenirii, cã avem toate motivele sã-L iubim pe Dumnezeu si sã-L manifestãm în faptele noastre – toate acestea si multe altele reies din studiul "Învãtãturii sacre", ceea ce o recomandã spre lectura celor avizi de cunoastere spiritualã.

Iatã temele principale cuprinse în schema tabelarã a "Învãtãturii sacre", între care s-au trasat corespondente sau analogii:

• CREATIA LUMII
• PLANURILE DE EXISTENTÃ
• TREPTELE DE EXTAZ
• EPOCILE DE CONSTIENTIZARE GLOBALÃ
• CREAREA OMULUI
• TREPTELE DE EVOLUTIE FIZICÃ

"Cartea aceasta urmãreste sã arate cu limpezime cã în toate religiile existã  o unitate esentialã; cã feluritele învãtãturi ale diverselor confesiuni nu se deosebesc, cã lumea exterioarã si lumea interioarã au evoluat în acelasi mod, în acelasi timp; cã toate Scripturile admit acelasi tel suprem pentru om. Însã aceste adevãruri fundamentale nu sunt usor de înteles. Este aproape cu neputintã - având în vedere divergentele existente între diferitele religii în ignoranta oamenilor - sã ridici vãlul pentru a arunca o privire asupra acestor adevãruri. Credintele favorizeazã un spirit de ostilitate si disensiuni, iar ignoranta omeneascã adânceste prãpastia ce separã o religie de alta. Doar putine persoane dotate exceptional se pot sustrage influentelor credintelor pe care le au, spre a contempla unitatea absolutã a adevãrurilor propovãduite de toate marile religii."

(Sri Yukteshwar Giri - Introducere la "Învãtãtura Sacrã", Ed. Herald 2001)

***

CREATIA LUMII

"Creatia este un joc de idei în Substanta Eternã care este Dumnezeu Tatãl."

Primele sutre se referã la crearea lumii de cãtre Dumnezeu cel nemanifestat. Conform învãtãturii indiene, primele 4 idei originare pe care le-a gândit Dumnezeu au fost: vibratia primordialã AUM, din care au iesit Spatiul, Timpul si Atomul (particula). Acestea 4 sunt omniprezente în vesnicie, constituind fundamentul ideatic al universului. Toatã Creatia rezultã din aceste 4 idei originare!

Savantii zilelor noastre studiazã în cadrul fizicii relativiste continuumul Spatiu-Timp, iar în cadrul fizicii atomice dualitatea corpuscul-undã (Atom-Vibratie). Prevedem cã fizica va înregistra un salt calitativ decisiv atunci când va reuni toate cele 4 notiuni esentiale într-una singurã.

Dintr-o perspectivã metafizicã - atât cât putem intui si pune în cuvinte - Spatiul este creat prin deplasarea vibratiei primordiale AUM fãrã oprire. Tot ce este atins de aceastã vibratie devine Spatiu, durata acestei vibratii devenind Timp. Tot Vibratia creeazã iluzia atomului – particulele elementare sunt o vibratie de un anumit tip, mentinutã constantã. Putem deci reduce cele 4 idei la una singurã, primordialã: vibratia AUM. Ea este dorinta Creatorului de a se manifesta ca ceva limitat. Prin Timp, Cel neschimbat creeazã schimbarea. Prin Spatiu, Unicul indivizibil creeazã diviziunea, separarea. Prin Atom, Cel Atotstiutor îmbracã o parte din Sine (o micã zonã Spatialã) în ignorantã (Avidya) pentru o perioadã limitatã de Timp.

Cele trei atribute ale Divinitãtii sunt Sat-Chit-Ananda:

1.     SAT (existenta vesnicã)
2.     CHIT (cunoasterea absolutã) - se citeste "cit", ca în "citire".
3.     ANANDA (beatitudinea netulburatã)

CHIT este puterea divinitãtii de a simti, adicã Constiinta. Din ANANDA apare puterea divinitãtii de a crea (numitã Shakti, sau Prakriti). Aceasta înseamnã cã Dumnezeu a creat lumea din preaplinul bucuriei sale de a fi, pentru a-si multiplica iubirea si fericirea. Suferinta creaturii este pretul plãtit pentru a regãsi Beatitudinea din care a fost creatã.

Creatia se mai numeste si MAYA (iluzia cosmicã), în sensul în care toate fiintele resimt ruperea, separarea lor de Tatãl Ceresc. Când se referã la un individ, iluzia cosmicã se numeste AVIDYA (ignoranta spiritualã privind natura divinã a Constiintei individuale).

Primele 4 idei originare stabilesc cadrul general al creatiei (Vibratia AUM, Spatiul, Timpul si Atomul). Atomul sau ANU se referã atât la multimea de particule elementare ce formeazã materia, dar si la orice in-divid, organism format dintr-o multime de atomi si submultimi de atomi. Astfel, omul este el însusi un ANU. Cele 4 idei originare se numesc împreunã CHITTA (Inima creatiei), punctul de pornire a manifestãrii cosmice. Din acesta este emanatã lumea mentalo-cauzalã, alcãtuitã din combinarea celor 5 tattve (numite simbolic "pãmânt, apã, foc, aer, eter", respectiv în sanscritã "prithivi, apas, tejas, vayu, akasha"). Aceastã lume mentalo-cauzalã, în care obiectele si fiintele nu au formã, se cristalizeazã mai departe în trei grade diferite de densitate (corespunzând celor 3 gunas: sattva, raja, tama - asemenea aburului care, rãcindu-se, devine lichid si, înghetând, devine solid): lumea astralã, apoi cea etericã, si în final cea fizicã.

"Mi-am dat seama atunci cã ceea ce se numeste Brahman (Absolutul-Dumnezeu ) este de fapt identic cu Shakti (Suprema Energie Manifestatoare). Îl numesc Brahman atunci când El este inactiv (transcendent) si Shakti atunci când creazã, mentine si distruge lumile. Este întocmai precum apa, care uneori este linistitã, iar alteori este acoperitã de valuri. Este precum focul si puterea lui de a arde. Nu poti sã te gândesti la foc fãrã sã te gândesti la puterea lui de a arde si, de asemenea, nu te poti gândi la puterea de a arde fãrã sã te gândesti simultan si la foc. Nu poti sã concepi razele soarelui fãrã Soare si nici Soarele fãrã razele lui." (Sri Ramakrishna)

Unii filosofeazã astfel: "Oare de ce Dumnezeu este atât de crud si nu ne împiedicã sã gresim, ca sã fim perfecti si sã nu mai suferim?". Iatã mai jos un rãspuns cât se poate de logic:

Atributele CHIT (cunoasterea absolutã) si ANANDA (beatitudinea netulburatã) ale Existentei Divine (SAT) sunt inseparabile, coexistente. Dumnezeu ne-a fãcut "dupã chipul si asemãnarea Sa", ceea ce, printr-un joc de cuvinte, ar putea fi rescris "dupã chit-ul si ananda Sa". Omul este un dumnezeu la scarã redusã... Bucuriile omului sunt scurte strãfulgerãri ale Prea-fericirii divine (ananda). Constiinta omului este un ecou îndepãrtat al Totalei Constiintei divine, care are ca atribut natural LIBERTATEA; Constiinta divinã nu poate fi restrânsã, mãrginitã de nimic. De aceea, omul este dotat si el, volens-nolens, cu liber-arbitru. Deseori, el trebuie sã aleagã între mai multe optiuni, sub care se deghizeazã binele si rãul. Angrenarea liberului-arbitru nu se face, desigur, la întâmplare, ci prin utilizarea cunoasterii si a intuitiei - datorate aceleiasi Constiinte din om. Într-adevãr, pentru a putea fi cândva, sau mereu, fericit, omul este "condamnat" la libertate. Notiunea de perfectionare, îmbunãtãtire a omului nu se poate separa de notiunea de libertate. Planetele se miscã extrem de exact pe orbitele lor, atingând aproape perfectiunea. Dar ele nu sunt fericite (ananda) de aceastã realizare, fiindcã le lipseste constiinta (chit).

7 PLANURI DE EXISTENTÃ

Odatã ce lumea a fost creatã, ea este delimitatã în 7 nivele de existentã diferite. De fapt, existã foarte multe nivele intermediare, dar schema se referã la marile demarcatii:

1. Cele trei lumi nemanifestate (Satyaloka, Tapoloka, Jnanaloka), care sunt divine.
2. Un plan intermediar (Maharloka), care face legãtura cu lumea creatã.
3. Lumea creatã (Swarloka, Bhuvarloka, Bhuloka)

Lumea subtilã (Bhuvarloka) este alcãtuitã din 5 tanmatras (obiecte ale simturilor), materii subtile.

5 TREPTE DE EXTAZ

Cele 7 lumi nu sunt simple speculatii filosofice. Ele pot fi vizitate, în duh, de cãtre omul dedicat acestei activitãti, dupã cum specificã Yoga-sutras de Patanjali. Vizitarea acestor lumi invizibile este posibilã în starea de extaz yoghin (samadhi). În tabel am trasat o corespondentã aproximativã între planurile vibratorii si nivelele de constiintã atinse în transa extaticã.

Un alt mare maestru al Indiei, Sri Ramakrishna, mãrturiseste despre trãirea sa din Nirvikalpa-samadhi, extazul contopirii cu Absolutul Divin: "Universul se stinge. Spatiul însusi nu mai existã. Mai întâi, umbrele estompate ale ideilor continuã sã mai pluteascã pe fundalul obscur al mintii. Singura, slaba constiintã a Eu-lui se repetã, monotonã. Apoi si aceasta se pierde în Realitatea Sinelui Suprem. Orice dualism se sterge. Spatiul finit si spatiul infinit nu mai sunt decât unul. Dincolo de cuvinte, dincolo de gândire, am realizat Absolutul." Apoi, Sri Ramakrishna avea sã depãseascã chiar si nivelul de realizare al maestrului sãu vedantin, atingând starea de Bhava-mukta, în care prezenta constiintei divine este continuã si permanentã, el fiind în acelasi timp si în manifestare, si în Dumnezeu.

4 EPOCI CICLICE DE CONSTIENTIZARE GLOBALÃ

Dacã atingerea celor 7 planuri este accesibilã numai celor initiati, dedicati si care au parte de gratia divinã, în schimb Sri Yukteshwar, care era si astrolog vedic, a calculat epocile în care întreaga populatie de pe Pãmânt are acces la aceste lumi. Rezultatele sale contrazic traditiile hinduse, dar au o justificare astrologicã modernã, confirmatã recent de stiintã. Iatã un fragment din cartea marelui yoghin, care descrie modul prin care a calculat durata epocilor.

În prezent ne aflãm în Dwapara yuga, epoca când omul a început sã stãpâneascã fenomenele lumii eterice: energia electricã si toate fenomenele studiate amãnuntit de fizicã si chimie. În ultimele decenii, oamenii s-au familiarizat tot mai mult cu fenomenele paranormale, legate de lumea etericã si astralã. Pe viitor se prevede o accelerare a descoperirilor revolutionare si o repudiere generalã a doctrinelor materialiste, ce au limitat gândirea omeneascã de atâtea secole încoace.

CREAREA OMULUI... 5+1

"Celebra" divizare a omului în cele 5 învelisuri (koshas), preluatã de teosofie si parapsihologie, necesitã unele mentiuni (vezi figura 1, de mai jos).

Purusha (sau Atman) este Sinele separat de Dumnezeu, este constiinta purã individualizatã. În sus, îl asteaptã unirea cu Tatãl într-o unicã fiintã. În jos, el este aruncat în manifestare, este creat ca spirit liber.

Aici se înconjoarã cu primul învelis protector, numit "perispirit" (Anandamayakosha). Din comunicãrile spiritiste, se stie cã în general perispiritul este compus din energii de toate nivelurile, astfel încât spiritul are acces si la lumile inferioare. Totusi, în schema koshas-urilor, deoarece învelisul Ananda este cel mai de sus, perispiritul ar corespunde unui spirit foarte evoluat, care are acces la Maharloka, prin dezbrãcarea de celelalte energii inferioare. Spiritele inferioare nu pot scãpa de lestul energiilor mai grosiere pentru a se înãlta pânã în aceastã sferã înaltã. Deci am putea spune cã, în exclusivitate, Anandamayakosha este primul strat, cel mai rafinat, al perispiritului.

Încarnarea spiritului liber într-un trup de om se face la nivelul lui Vijnanamayakosha (planul mentalo-cauzal). De la acest nivel în jos începe alcãtuirea organismului uman. Aici gãsim si principiul intelectual, Buddhi, care ajutã omul sã discrimineze între bine si rãu, sã scape de Avidya (ignoranta spiritualã) si îl sprijinã în eforturile sale de rafinare a vibratiei constiintei.

Manomayakosha este structura astralã, din care origineazã senzatia si dorinta. Aici se aflã si cele 5 Jnanedriyas (organe subtile de simt) corespunzãtoare vãzului, auzului, mirosului, gustului si atingerii tactile. Numele acestui nivel provine de la Manas, care este principiul mental, orientat spre obiectele simturilor si a naturii exterioare. Manas mai este numit si anandatva (a doua, falsa fericire), adevãrata fericire fiind de gãsit doar în lumile superioare. Dorintele grosiere, care formeazã materia primã a psihicului, sunt de fapt o "bucurie coruptã", dupã spusele lui Paramahamsa Yogananda. Omul aspirã spre Ananda (fericirea netulburatã de nimic), dar este captat de aceste dorinte care îi promit Fericirea, nereusind decât o satisfactie scurtã si superificialã, mai apoi el pornind iarãsi în cãutarea fericirii pierdute.

Din punctul de vedere al cãutãtorului Adevãrului, Buddhi este polul evolutiei, al revelatiei spirituale, iar Manas este polul cufundãrii în iluzia spiritualã (Avidya). Desigur, rolul pragmatic al mintii (Manas) omului prins în vârtejul lumii nu este pus la îndoialã nici un moment, ci doar suprematia absolutã pe care si-o arogã. Datoritã acestei orbiri, cei mai multi oameni sunt înclinati sã creadã cã doar creatia materialã existã (defectul spiritual numit abhinivesha) si îsi identificã Sinele spiritual cu corpul cel trecãtor (defectul spiritual numit asmita) devenind astfel egoisti.

Actiunea organelor de actiune fizicã (cele 5 karmendriyas: gura, mâinile, picioarele, organul genital, organul de excretie) origineazã din Pranamayakosha, adicã planul eteric. Afirmatia poate pãrea ciudatã. Totusi, putem s-o explicãm astfel: Comenzile motorii cãtre muschi vin pe cale neuronalã. Or, functionarea nervilor este de naturã etericã - fie cã ne referim la fluxul electric transmis de neuron, fie cã ne referim la energia etericã, mai rafinatã care hrãneste, întretine si reface neuronul.

 
Figura 1 - © Rãzvan Petre

6 TREPTE DE EVOLUTIE FIZICÃ

Evolutia lumii vii parcurge mai multe trepte evolutive, care pot fi puse în corespondentã cu nivelele vibratorii mentionate.

Regnul mineral (culoarea indigo) poate fi descris ca având drept caracteristicã evidentã pasivitatea materiei fizice; celelalte tipuri de vibratii sunt încã în stare latentã sau foarte slabe, ascunse în "miezul" materiei.

Trecerea la regnul vegetal (culoarea rosie) se face prin manifestarea tot mai pregnantã a materiei eterice, care determinã în primul rând o anume actiune în mediu si asupra mediului.

Animalul (culoarea orange) are caracteristicã esentialã simtirea si dorinta (nivelul astral), iar actiunea sa asupra mediului este si mai pregnantã. Filosoful danez Martinus spune cã suferinta atinge apogeul la nivelul regnului animal. Aici apare Manas, o constiintã egoticã absolutã care amplificã durerile fizice si le dubleazã cu cele psihologice. Culorile din desen corespund celor utilizate de Martinus în cartea sa "Al treilea testament" pentru a desemna aceleasi regnuri.

Regnul uman (culoarea galbenã) este caracterizat de o dezvoltare fulminantã a nivelului mentalo-cauzal, al ratiunii, sentimentelor nobile si este începutul vietii spirituale (tendinta buddhicã). Nu toti oamenii pot fi plasati pe de-a-ntregul în regnul uman, unii atârnând încã pe muchia dintre animal si om.

Anumiti oameni dobândesc puteri supranaturale (siddhis), si sunt numiti de ceilalti "supraoameni, zei sau îngeri". Alcãtuind un sui-generis regn angelic (culoarea verde), supraomul are acces la lumea spiritelor libere, devenind un egal al lor. Totusi, evolutia sa nu a luat sfârsit.

Ultima treaptã ce poate fi atinsã în viata pãmânteascã este conditia de eliberat (sannyasi, sau jivanmukti). Acum omul si-a cunoscut pe deplin Sinele divin (purusha, atman – triunghiul albastru) si nu mai poate fi pãcãlit de iluzia cosmicã (Maya), pentru cã a dobândit definitiv Vidya (cunoasterea realitãtii Sat-chit-ananda) si libertatea totalã de a se manifesta ca centru creator. Acum el constientizeazã cã este creat "dupã chipul si asemãnarea lui Dumnezeu" si ne-o spune si nouã, chiar dacã încã nu-l putem întelege.

Existã atât de putini eliberati spirituali pe planetã încât nu putem vorbi de constituirea unui regn distinct, ci mai mult de "accidente" fericite. Acest nivel nu face parte deocamdatã din ordinea naturii, cãci, dintr-un punct de vedere filosofic, ar însemna o negare în bloc a iluziei cosmice; iar din punct de vedere practic, nu este posibil în mod obiectiv. Aceste "exceptii", mari exemple de vietuire duhovniceascã, sunt necesare treptelor inferioare de evolutie pentru a le arãta drumul fiintelor umane ce aspirã spre înalt, dar care nu stiu unde si cum sã caute. Ei sunt maestrii spirituali, guru, învãtati desãvârsiti, mântuitori ai sufletelor însetate de luminã si adevãr...

5 CAUZE ALE SUFERINTEI,
3 MOTIVE ALE FERICIRII

Din Maya decurg cele douã aspecte: puterea de întunecare (spiritualã) si puterea de polarizare.

Puterea de întunecare creazã Asmita (egocentrismul), prin care Sinele este identificat eronat ca fiind corpul muritor, si Abhinivesha, prin care omul crede cã real este doar ceea ce el vede si pipãie. Puterea de polarizare creeazã Raga (atasamentul pentru ceea ce produce satisfactie, plãcere) si Dvesha (aversiunea pentru tot ceea ce aduce neplãcere). Acestea 4 sunt pricinile suferintelor omului, pe care înteleptul se strãduieste sã le învingã. Din Avidya izvorãsc toate 4, deci ea este sursa principalã a suferintelor. Pentru a lupta împotriva suferintei personale, omul întelept cautã sã alunge Ignoranta spiritualã – mama tuturor relelor. Desigur cã aceasta nu eliminã durerile celorlalti, dar Yoga este o cale de mântuire individualã, nu în grup. De altfel, nu existã nicãieri notiunea de "mântuire colectivã"!

Dacã pentru cei mai multi cititori este destul de usor de înteles ce înseamnã sã-ti diminuezi egosimul si sã crezi în existenta lucrurilor invizibile, mult mai dificil pare sã întelegem cum ne-am putea sustrage principiului psihic al plãcerii-neplãcerii (raga-dvesha), care este plasat la baza inconstientului fiintei animale. Aceastã neutralitate nu poate fi obtinutã prin vointã, ci ridicându-ne nivelul constiintei pânã când gãsim plãceri superioare dupã care sã ne conducem viata. Martirii lui Cristos asta au dovedit prin sacrificiul lor. Nu poti renunta la principiul firesc al plãcerii-neplãcerii decât suprapunându-i un principiu superior, care sã îi controleze suprematia sa de pânã acum. Si asta se obtine treptat, cu rãbdare, prin practica spiritualã în viata de zi cu zi...

"Dumnezeu este în toti oamenii, dar nu toti oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferintei lor." (Sri Ramakrishna)

Eliberarea de suferintã fiind telul omului, trebuie recunoscute si cele 3 nevoi reale ale sale. Ele nu sunt de gãsit în afara Sinelui si sunt Sat, Chit si Ananda. În prima etapã, satisfãcându-si toate dorintele sufletului, eliberatul dobândeste Ananda, adevãrata fericire. Apoi, inima fiind pe deplin multumitã, se dezvoltã Chit, Constiinta tuturor modificãrilor Naturii (Prakriti), pânã la prima sa manifestare: vibratia AUM. Întelegând natura creatiei (Maya), omul eliberat de iluzie vede cã propriul Sine este Substanta realã indestructibilã si pururi eternã, Sat. Aceste realizãri ultime nu sunt posibile fãrã Gratia divinã, care nu poate fi nicicum fortatã sau pãcãlitã. De aceea, orice practicã spiritualã trebuie sã fie sustinutã de smerenie si devotiune sincerã fatã de Supremul Creator...

"Invocati Divinul cu o inimã plinã de dorinta de a-L vedea si de a-L lãsa sã se manifeste deplin în si prin voi. Sunt oameni care, din dragoste pentru femeia si copiii lor, umplu un vas cu lacrimile lor. Dar unde este cel care plânge din dragoste pentru Dumnezeu?" (Sri Ramakrishna)

Nici mãcar un Guru în carne si oase, socotit a avea puteri divine, nu îsi poate impune vointa asupra destinului nostru. El ne aratã drumul, dar nu merge în locul nostru. Iatã cum explicã Sri Yukteshwar acest lucru discipolului sãu Swami Satyananda: "Uite ce este, nu are rost sã crezi orbeste cã, dupã ce te voi atinge cu puterea mea, vei fi deja mântuit, sau cã te va astepta un car din Cer sã te ia. Atingerea sacrã a unui guru realizat spiritual te ajutã sã-ti dezvolti Cunoasterea si, din respect cã ai primit aceastã Cunoastere, trebuie sã devii tu însuti un întelept, mergând pe cãrarea elevãrii Sufletului si utilizând tehnicile date tie de Guru."

PARABOLA CINEMATOGRAFULUI

Întelepciunea anticã hindusã a Upanisadelor ne-a transmis o imagine despre Dumnezeu si lume pe care o redescoperã toti sfintii si maestrii iluminati atunci când reusesc sã se apropie de Creator.

Dumnezeu este SAT (adevãr), iar Creatia Sa este ASAT (neadevãr, iluzie). Desigur cã trebuie sã nuantãm aceastã afirmatie transantã. Când intri în Împãrãtia lui Dumnezeu - si numai atunci - îti dai seama cã Natura nu este decât un vis al Sãu. Visele noastre se nasc din substanta inconstientului si sunt, de aceea, cât se poate de reale, dar numai cât dureazã visul; la trezire revenim la realitatea cotidianã, care este coerentã si ne influenteazã viata, pe când visul rãmâne o fantasmã fãrã urmãri. Tot astfel, când vizionãm o piesã de teatru, credem cã actiunea este realã si trãim emotional drama reprezentatã. Este suficient un moment de luciditate (de exemplu, ne sunã telefonul) si, dintr-o datã, pãrãsim fictiunea, care pãrea atât de vie...! Aplauzele de la finalul piesei sunt semnalul reîntoarcerii tuturor, spectatori si actori, la viata de zi cu zi, cea realã...

De asemenea, putem descrie misterul vietii si al evolutiei prin alegoria unei sãli de cinematograf...

Sã ne imaginãm un imens ecran de proiectie, înalt si lat cât universul. Pe acesta este proiectat un film – filmul vietii -, un imens si orbitor fascicul luminos iesind cu putere de sus, din cabina de proiectie. Pe ecran apar simultan toate personajele filmului, care realizeazã diverse actiuni.

Spectatorul este invitat în sala întunecoasã, în care filmul a început deja de mult timp, si condus la locul sãu. Aproape orbit de imaginile luminoase de pe ecran, pipãind scaunul pe care se va aseza, dã peste o lanternã micutã, cu luminã de tip laser, folositã la prezentãrile publice pe post de arãtãtor. I se spune sã îsi aleagã un personaj si sã-l urmãreascã pe ecran cu lumina rosie, subtire si focalizatã. Spectatorul este prins de actiunea filmului, trãind la unison cu personajul sãu diverse stãri paroxistice, foarte solicitante nervos, sau plictisindu-se în lungile perioade de apatie ale personajului. Pentru cã sala este în beznã, nu-si dã seama cã, alãturi de el, mai sunt nenumãrati alti spectatori, atintind spotul rosu pe ecran, fiecare pe câte un alt personaj.

Dupã o vreme, lumina lanternei începe sã-si schimbe culoarea spre verde... iar spectatorul observã cã începe sã intuiascã urmãtorii pasi ai personajului din film, cã bãnuieste care este directia tramei. La un moment dat, când lumina spotului devine albastrã, spectatorul este invitat sã vinã sus, chiar în cabina de proiectie. Aici este doar o usoarã semi-obscuritate, el putând vedea alte siluete de oameni, fiecare cu haine si tunsori diferite, dar nedistingându-le prea bine fetele. Spectatorii continuã sã urmãreascã cu lanternele cu spoturi albastre aceleasi personaje, dar mai au timp sã schimbe si impresii între ei, sã se împrieteneascã. Filmul este la fel de antrenant, dar atmosfera creatã de colegii-spectatori este mai calmã, mai degajatã decât jos, în salã. Spectatorul nostru constatã cã actiunea personajului se aseamãnã tot mai mult cu dorintele sale, cu gândurile sale. Simte cã, acum, el nu doar intuieste mersul actiunii, ci chiar îl provoacã – este propriul sãu actor si scenarist! Asta dã un plus de savoare si de interes, nu atât pentru film, cât pentru interactiunea dintre mintea sa si proiectia de pe ecran.

Lumina lanternei devine acum din ce în ce mai albã. Spectatorul începe sã distingã fetele colegilor, ba chiar si pe cea a regizorului, care se aflã alãturi de ei, în cabina de proiectie. Este uimit sã afle cã regizorul poate modifica actiunea întregului film, chiar în timpul derulãrii sale. Totusi, întelege bine acest lucru, pentru cã stie cã si el poate schimba traiectoria personajului sãu. Dar, ceea ce îl socheazã este faptul cã, privind foarte atent, vede cã toti cei prezenti au aceeasi figurã! Este figura sa!!! Aceeasi. Reprodusã la miliarde de insi diferiti. Cutremurãtor si extatic... El este creatorul filmului, si spectatorul, si actorul...

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

"Conform sistemului filosofic Vedanta, lumea este lipsitã de realitate întrucât durata ei de conservare este limitatã, finitã. Lumea în care trãim este irealã nu pentru cã nu existã în sensul propriu al cuvântului, în sensul cã ar fi o iluzie a simturilor noastre; sub acest aspect ea nu este o iluzie, fiindcã în acest moment precis ea existã, fiinteazã; rãmâne însã irealã si iluzorie tocmai pentru faptul cã nu va mai fi peste zece mii sau sute de mii de ani." (Nicolae Achimescu - India, religie si filosofie, pag.105)

Nu devenim automat mai spirituali dacã citim despre aceastã conceptie Jnana-yoghinã asupra Cosmosului. Rolul sãu poate fi acela de a ne oferi un suport teoretic pentru aspiratia si practica personalã. Poate si mai mobilizante sunt pentru noi mãrturiile directe ale marilor realizati spirituali, care ne indicã drept suprem tel al cãutãrii religioase unul si acelasi pentru toti copiii Pãmântului: vederea lui Dumnezeu în slavã si manifestarea Sa prin fiinta noastrã, nestânjenitã de micul ego. Nu este un lucru la îndemâna oricui sã asimileze în forul sãu lãuntric aceste învãtãturi sacre de Jnana-yoga, prezente si în alte forme religioase. Dar, odatã sãmânta aruncatã, poate va gãsi un sol fertil unde sã dea rod!

"Discutiile prezentate de Upanisade între maestru si discipoli sunt deseori doar un fel de întrebãri socratice, pânã ce discipolul respectiv îsi gãseste propriul drum. Cuvintele sunt inutile atunci când este vorba de ceea ce este incognoscibil si inexprimabil. Ele devin inteligibile abia în momentul în care s-a realizat experienta directã si personalã. Dupã aceea, devin din nou inutile. Tocmai de aceea nu se recomandã speculatiile, rod al gândirii discursive, ci meditatia contemplativã." (Nicolae Achimescu - India, religie si filosofie, pag.110)

Rãzvan Petre
2 august 2008

Cititi si studiul CELE 7 TREPTE DE LUMINÃ