< Înapoi la Cele 7 forme de yoga
Extras din: Nicolae Achimescu - India, religie si filosofie, Ed. Tehnopress Iasi, 2001, pag.114-117
Orice act, dar în special actul ritual, îl condamnă pe om să se supună la infinit ciclului reîncarnărilor (samsara). Singura modalitate de a te elibera din această ciclicitate este să te detasezi de karman, deci de societatea umană, prin renuntarea totală la ceea ce ai fost până în acel moment. Adică să devii sannyasin. Tocmai această renuntare (sannyasa), această ruptură definitivă a omului cu ceea ce reprezenta el până atunci, îl va conduce pe acesta spre adevărata eliberare (moksa). În momentul în care omul se rupe de grupul social din care face parte - act prin excelentă individual -, el nu recurge la acest act pentru a-si recunoaste si confirma individualitatea, ci, dimpotrivă, pentru a o anihila, pentru a-si detasa propriul "eu" (atman) de orice însusire individualizată sau individualizarea si pentru a si-l contopi cu Brahman.
Detasându-se de povara karman-ului, sannyasin-ul încearcă să redobândească puritatea propriului "sine" (atman), implicit a Sinelui universal, a lui Brahman. Nu-l mai interesează nimic din această lume, din tot ceea ce tine de aceasta. Important pentru el rămâne doar atman, unica fiintă cu adevărat vesnică care trebuie eliberată de nastere si moarte. Preocupat să rămână liber de orice legătură cu orice fiintă - aversiune sau iubire, invidie sau dispret —, sannyasin-ul este interesat exclusiv de eliberarea atman-ului său, de eliberarea finală- moksa.
Nefiind conditionat de nici o functie, de nici un loc, ci "neîndreptând nici un gând spre viitor si privind cu indiferentă la prezent", sannyasin-ul fără casă, fără avere "trăieste identificat cu Sinele vesnic si nu mai observă nimic altceva". Vezi Sankara, Vivekacudamani, 432; 457.
"Nu-i mai pasă dacă trupul, tesut din firele karmei, se destramă sau dăinuie, asa cum unei vaci nu-i pasă ce se întâmplă cu ghirlanda pe care i-a atârnat-o cineva de gât, întrucât facultătile spiritului său se odihnesc acum în Puterea Sfântă (brahman), esenta fericirii". Ibidem, 416.
Regăsirea adevăratului "Sine" (atman-Brahman) reprezintă pentru orice sannyasin antidotul transmigratiei. De altfel, scopul mărturisit al fiecăruia dintre acestia este acela de a nu mai renaste, astfel încât, cândva, să se poată elibera pentru totdeauna din acest lant sufocant al reîncarnărilor (samsara), perceput de el ca o formă de sclavie, de autoprizonierat. Din această perspectivă, este foarte interesant că si acei indieni - este vorba, practic, de o majoritate covârsitoare - care nu tind să realizeze acest lucru imediat, percep eliberarea ca pe o vocatie fundamentală a omului si îl admiră pe cel care si-a asumat statutul si conditia de sannyasin.
La acest de-al patrulea stadiu al vietii (după stadiile de copil, tânăr, cap de familie) se poate ajunge în orice moment, dacă ai trecut prin stadiile amintite si dacă decizia în acest sens este definitivă. Cei care îsi abandonează astfel statutul de pater familias si adoptă o existentă fără un cămin familial sunt cunoscuti sub diferite nume, între care detasati, rătăcitori sau întelepti (sannyasi, parivrajaka, sadhu) si de yoghini. Se întâmplă uneori zilnic în India ca oameni care până atunci au ocupat posturi de înalti demnitari în stat, s-au bucurat de cele mai mari onoruri sau au fost mari bogătasi, brusc să-si redirectioneze viata în acest fel, să devină sihastri. Momentul acesta semnifică literalmente o "moarte" în raport cu lumea, cu societatea din care provin, întrucât ei trebuie să se supună inclusiv ritualurilor funerare proprii, înainte de a o porni pe drumul pe care ei însisi si l-au ales. Unii ar putea fi înclinati să asimileze această alegere unui act de penitentă, în genul penitentei crestine, dar este vorba mai degrabă de "o schimbare de spirit", de o schimbare de busolă, dacă putem spune asa.
Paradoxal, sannyasin-ul care renuntă la societatea în care a trăit până odinioară, este obligat, totusi, să trăiască în simbioză cu aceasta pe mai departe, întrucât el nu-si poate acoperi singur nevoile materiale de supravietuire, oricât de restrictive ar fi acestea. Tocmai de aceea, se spune că un sannyasin nu critică neapărat societatea, valorile sau zeii acesteia, ci apelează mai degrabă la o relativizare "în bloc" a ceea ce "lumea" consideră adevăruri si valori. Astfel, el consideră viata din interiorul oricărei caste, implicit ritualurile devotionale specifice acesteia, drept un "vis colectiv", o iluzie universală (maya). Pentru cel ce a renuntat la lumea si structurile ei actuale, membrul fiecărei caste hinduse duce o existentă repetitivă, el vegetarizează pur si simplu, fără să încerce să facă ceva cu viata sa, să o directioneze într-o directie imediată dorită de el însusi. Relatia ignorantă-dorintă nu este pentru orice sannyasin nimic altceva decât expresia autoprizonieratului de care vorbeam, reprezentarea concretă în fiecare dintre noi a supunerii oarbe fată de maya. Pentru el, prizonierii societătii împărtite în caste se prezintă ca un fel de "somnambuli" si, din acest motiv, refuză să mai doarmă cu ei.
Privit din această perspectivă, sannyasin-ul hindus se plasează, totusi, în afara societătii pe care o contestă si o ignoră, chiar o dispretuieste. El este înclinat tot mai mult să prefere extremele, în căutarea unei libertăti metafizice absolute; el devine cumva "anarhic" si chiar "antisocial".
După ce si-a părăsit propria casă, conform Dharmasutras de odinioară, orice sannyasin nu mai are dreptul la o nouă locuintă proprie. El trebuie să călătorească permanent, fără o anumită destinatie, să nu poposească niciodată două nopti la rând în acelasi sat, nici mai mult de cinci nopti la rând în acelasi oras. Avem aici "prototipul" cersetorului ambulant dintotdeauna. Acesta îsi schimbă locul etapizat, pentru a supravietui. Foarte interesant este că întotdeauna, de-a lungul istoriei, cersetorul supravietuieste doar singur, pentru că se refuză în general cersitul în grup. Doar pe perioada celor patru luni ale anotimpului ploios, dacă este posibil, sannyasin-ul îsi poate permite să-si găsească adăpostul într-un loc de pelerinaj (tirtha). însă, el trebuie să rămână si în această situatie singur, să nu-si caute si să nu accepte nici un fel de camarazi.
Desi Sastrele "ortodoxe" pun un accent preponderent pe viata celibatară a unui sannyasin, totusi practica hindusă modernă este mai flexibilă. Cei consacrati acestui stadiu al vietii trebuie să fie buni si prietenosi cu orice creatură, trebuie să-i caracterizeze totdeauna adevărul si sinceritatea. Unui sannyasin nu-i este permis să mai aprindă niciodată focul, fie pentru a aduce sacrificii, fie pentru a găti. El este obligat să se hrănească doar din cersit, retinând din acesta alimentele trebuitoare exclusiv pentru o singură masă. De asemenea, nu trebuie să se simtă niciodată sătul, ci să consume doar atât cât îi este necesar pentru supravietuire; să se dispenseze de restul, mai putin de hainele pe care le poartă. Chiar si hainele pe care le poartă nu pot fi orice haine, ci haine vechi, purtate de altii.
În hinduismul contemporan se constată o decadentă a statutului originar - sannyasa- între altele pentru faptul că la acesta au acces toate castele, inclusiv femeile, apoi pentru faptul că monahii-sannyasin-i se pot căsători fără să-si piardă acest statut. Vechile texte sacre avertizează, de altfel, că cel ce si-a asumat statutul de a "renunta" la această viată si, totusi, nu renuntă la viata sexuală, va fi obligat să suporte consecinte îngrozitoare: el va trebui să trăiască 60.000 de ani ca vierme în excremente, se va reîncarna ca sobolan, vultur, câine, măgar, porc, pom fără flori si fructe, ca spirit rău si abia după aceea ca om, dar într-o subcastă numită candala.
Initierea în treapta de sannyasin este distinctă de la o sectă hinduistă (sampradaya) la alta. În mod normal, ea se realizează după o perioadă mai îndelungată de îndrumare si teste, efectuate de un maestru spiritual (guru). Înainte de initiere se prevede, în general, o perioadă de post si abstinentă, apoi raderea oricăror fire de păr existente pe corp, după care incinerarea simbolică a cadavrului celui ce se initiază; în cadrul acestui ritual, despre care am amintit, săvârsitorul este însusi candidatul la initiere, care se asează pe rugul pregătit de el însusi, si din acest moment el este ca si "mort" pentru lumea aceasta. Tocmai de aceea, cel ce acum se initiază, când va sosi momentul mortii sale reale, fizice, nu va mai fi incinerat, ci înhumat, în continuare, candidatul îsi dă jos hainele purtate până atunci; el renuntă la identitatea sa socială, simbolizată de numele său si, o dată cu aceasta, la toate drepturile si îndatoririle fată de societate. Totodată, respectivul renuntă la semnele care-l caracterizează din punct de vedere social (pieptănătura, vesmântul, cordonul sacru al brahmanilor etc.), această ruptură solemnă si simbolică fiind mult mai semnificativă decât simplul abandon al avutiei materiale la care sannyasin-ul refuză să mai aibă acces.
Nimeni nu poate evalua cu exactitate câti sannyasin-i, călugări si călugărite hinduse, există în prezent în India. Statisticile oficiale nu sunt totdeauna convingătoare, pentru că cei mai multi sannyasin-i se deplasează permanent într-o parte sau alta a Indiei, unii dintre acestia revin după un anumit timp la familiile lor, iar altii locuiesc în zone inaccesibile autoritătilor guvernamentale. Oricum, există câteva zeci de milioane de sannyasin-i în India, ceea ce demonstrează cert vitalitatea hinduismului.