<  Înapoi la Prima pagină Spiritus
 

ANIMĂLUŢ DULCE omagiu necuvântătoarelor

Dialoguri telepatice cu animale şi spiritele lor   Povestiri despre animale   Mari iubitori ai animalelor   Apel către cei bogaţi   Imagini de la ZOO Brasov   Aşteptăm colaborarea voastră pentru rubricile de mai sus la: psydetective@yahoo.com Urşii gunoieri din Braşov. Imagini în premieră, luate de Răzvan Petre (15.11.2009).    Animãluţe distractive Papagal Einstein Papagal dansator Cor de cai (click pe ei)   21 mar 2009: S-a aflat pe meridianele lumii cã parapsihologul Nina Petre vorbeste cu spiritele animalelor. Citiţi: Ananova (Anglia) The Daily Telegraph (Australia)  Hln (Belgia)  Radio22 (Bosnia Hertzegovina) Ikypros, Typos (Cipru) Abidjan TV (Coasta de Fildes) 24 sata, Net (Croaţia) Webavisen (Danemarca) Ilumaailm (Estonia) RMN (Filipine) Findance, Iltalehti, Ohtuleht, Paranormaaliblogi (Finlanda) Bonjour Planet Earth, EVANA, Nouvel Obs, Yahoo France Actualites, Wikio, Zigonet (Franţa) Ethnos, E-go, Troktiko (Grecia) Le Matin (Haiti) 4to40 (India) Kapanlagi, Our News Blog (Indonezia) Irish Times (Irlanda) Novosti Israilia de limbã rusã (Israel) Grenswetenschap, Spitsneuws, Waar Maar Raar (Olanda)  Dziennik, Onet (Polonia) Ecomagazin, Evenimentul de Botosani, Presa Online, Realitatea.net, Ring, Ştiri locale (România) Blic, TK Info (Serbia) Indirekt, Siol (Slovenia)  Encircling, J-walk blog, Shortnews, USA Today  (S.U.A.) Karpatinfo (Ungaria) Baomay (Vietnam) Puteţi folosi Google Translate pentru traducerea link-urilor (preferabil în limba englezã).   EMOŢIONANTE   EMPATIE !!!

Cum credeţi că priveşte Dumnezeu dragostea noastră, a oamenilor faţă de animale?” “DUMNEZEU le este recunoscător tuturor oamenilor care ajută şi iubesc animalele ca şi cum ar fi fraţii şi surorile lor. Oamenii care se încumetă să lupte pentru ocrotirea celor fără de cuvânt îşi pregătesc un drum mai uşor şi mai liniştit către lumea noastră, a Spiritelor Înalte. Deopotrivă cu atitudinea lor plină de bunătate, aceste fiinţe cu suflet mare ajută spiritele animalelor ocrotite de ele să se apropie de spiritele care au fost cândva oameni. Este o acţiune nobilă, perfect normală, ce se înscrie în multitudinea faptelor caritabile care onorează şi înalţă spiritual fiinţa umană.” Entitatea astrală IBRAHIM 27 octombrie 2008 DIALOGURI TELEPATICE CU ANIMALE YouTube  Câinele cunoscutei cântăreţe de muzică populară Elena Merişoreanu este interpelat telepatic de doamna parapsiholog NINA PETRE. Discuţia se poartă între mintea parapsihologului şi subconştientul câinelui Nico, în casa doamnei Merişoreanu din Bucureşti. Parapsihologul traduce în cuvinte omeneşti informaţiile transmise telepatic de câine. 5 mai 2009   IN MEMORIAM Omagierea unor necuvântătoare trecute în lumea de dincolo   Mesaj de la stăpâna lui BEAUTY   Înregistrare audio     Când Beauty s-a pierdut sau a fost furată, de fapt nici nu ştiu ce s-a întâmplat, nu eram eu cu ea, era soţul meu, care a lăsat-o la intrarea într-o mică alimentară de cartier şi, când a ieşit, după 2 minute, nu a mai găsit-o. Vreau să vă spun că în Bucureşti foarte mulţi proprietari de căţeluşi îi lasă la uşa magazinului cât cumpără ceva şi îi iau la plecare, fără să se întâmple să dispară. De aceea vreau să ştiu ce s-a întâmplat! Între mine şi puiul meu a fost cea mai frumoasă poveste de iubire, era umbra mea de când veneam de la servici şi până plecam a doua zi, dormea cu căpuşorul ei dulce lângă capul meu, respira odată cu mine, mânca numai din mâna mea, iar când eram bolnavă mă veghea la cap. Mi-a dăruit cele mai frumoase clipe pe care le-am trăit în viaţa mea, între noi comunicarea era totală. Mi-aş dori să  ştiu că a  fost şi ea fericită cu mine. Acum... s-a sfârşit. Inimioara ei, pe care puneam de multe ori urechea şi i-o ascultam, s-a oprit pentru totdeauna şi,după cum spuneţi, este tare nefericită. Îmi doresc din suflet să mă ajutaţi să comunic cu puiul meu, să o rog să mă ierte că am lăsat-o cu soţul meu în acea zi nenorocită şi, mai ales, să fiu lângă sufleţelul ei atunci când se va reîncarna, dar cum să ştiu care va fi acel animăluţ care va găzdui spiritul dragei mele Beauty? Voi face tot ce mi-aţi spus, pentru că vreau să nu se chinuie, să nu sufere deloc acolo unde este acum şi vreau să se întoarcă la mine cât mai repede. Da, puteţi pune povestea micuţei mele Beauty, vă rog să faceţi tot ce ştiţi că este nevoie pentru ca ea să fie liniştită, să nu îi fie frică, să se poată înălţa în pace.  Somn uşor, sufleţelul meu minunat, iubita mea dragă, mami te va iubi veşnic! Sufletul meu plânge după ochişorii ei blânzi şi nevinovaţi, vă rog mult de tot să încercaţi să o contactaţi, poate acum aveţi semnale de la ea, nu îmi găsesc liniştea, vorbesc cu ea tot timpul de atunci şi o chem la mine. Am pus anunţul pe multe site-uri, am pus afişe peste tot: în staţiile de metrou, în parcuri, la clinicile veterinare, dar până acum nimic. În momentul în care am vrut să i-o dau soţului meu să o scoată afară, pur şi simplu nu voia să coboare din pat, ea care era atât de bucuroasă când mergea afară. Am tras-o pur şi simplu şi am trimis-o la moarte, acest lucru nu mi-l voi ierta nici măcar atunci când voi închide ochii pentru totdeauna, voi lua cu mine în mormânt toată durerea şi vina de a nu-i fi respectat dorinţa de a rămâne în casă. Îmi aduc aminte că eram cu ea în braţe cu 6 zile înainte de ziua aceea nenorocită, ţinea căpuşorul lângă obrazul meu şi, dintr-o dată, m-a fulgerat un gând care spunea: "Doamne, Beauty, ne iubim prea mult, oare ce se va intampla?" Şi iată că s-a întâmplat cel mai rău lucru! Dacă aş fi ştiut! Decembrie 2009 Citiţi mesajul primit de la spiritul lui Beauty Mesaj de la stăpâna lui MEXICO Acum aproape 2 săptămâni a plecat în acea lume mai bună iubitul meu căţel, alături de care am petrecut 14 ani minunaţi. Sunt devastată de durere şi îmi doresc nespus să ştiu că e bine acolo... Sper ca iubirea mea să-l însoţeasca în drumul lui şi să-l ajute să-şi găsească locul pe care îl merită... A fost un prieten minunat... Pentru mine a însemnat mult mai mult decât un animăluţ de companie... Nu avea codiţă deloc - s-a născut fără ea şi a transmis această particularitate şi puilor lui. A fost un căţel cu o personalitate extrem de puternică, a ştiut să obţină ce vrea, i-a dominat prin atitudine pe prietenii lui patrupezi, impunându-se ca "şef" (era realmente respectat de toţi câinii). Sper să-şi găsească şi el liniştea şi să ştie că nu e singur, că gândul meu bun e mereu cu el... August 2008 Citiţi mesajul primit de la spiritul lui Mexico   Mesaj de la stăpâna lui ALBERTO Pe data de 21 august s-a dus un SUFLET de CÂINE. Dupa 48 de ore de chinuri pentru el, 48 de ore de speranţă că va trăi pentru noi, a plecat într-un loc numai de el ştiut. Îl chema Alberto. Un câine extaordinar. Vesel. Optimist. Cu poftă de viaţă. Lipsit de ranchiună. Afectuos. Bun paznic. În ultima lui zi de viaţă, abia se mai putea ţine pe picioare, însă tot se ţinea după mine ca să îl mângâi. Nu am crezut că va muri, altfel aş fi stat cu el până în ultima lui clipă. Îl vegheasem cu o noapte în urmă, când îţi săpase o groapă în curte şi se culcase în ea. Mergea la tratament şi am sperat că totul o să fie bine. Nu ştiu de ce a murit. Era în tratament pentru un hematom la ureche. A murit afară, pe prispă. Casa noastră este acum fără energia lui de viaţă. Mă uit noaptea pe geam şi aştept să-l văd afară, alergând. Degeaba. Mă scol dimineaţa şi aştept să-l văd bucurându-se că m-am trezit şi aşteptându-mă să îi dau să mănânce şi să-l dau afară. Degeaba. Alberto nu mai este. El trăieşte acum numai în sufletele noastre chinuite de un dor sfâşietor după el. Ne este dor de el. Am aşteptat în fiecare zi şi noapte un semn de la el, dar nu a venit, însă eu încă aştept semnul. De când a murit, nu ne mai găsim liniştea şi pacea. Ne lipseşte pofta de viaţă. Copilul meu, care are un an şi jumătate, nu mai vrea să stea singur fără mine. Plânge. Zi şi noapte, dacă se trezeşte şi este singur, începe să plângă. I-am explicat că Alberto s-a dus într-un loc cu pajişti şi câmpii, un loc unde aleargă, se joacă cu alţi căţei şi este fericit. Însă degeaba. Cu o seară înainte să moară Alberto, copilul a întins mâna spre ceva de el văzut şi a dorit să-l apuce cu mânuţele. Mi-l arăta şi mie, dar eu nu vedeam nimic. Tot încerca să prindă acel ceva, însă eu nu vedeam ce. M-am înfiorat. Poate că a ştiut că Alberto va muri şi, în felul lui, nu poate accepta nici el. Mie îmi este un dor nespus de el. Nu am cunoscut până acum durerea pierderii cuiva drag. Te sfâşie, sufletul îţi este golit, iar povara pe care o duci este mult prea grea. Tot ceea ce ne dorim este să ne permită să îl visăm şi să ne mai viziteze din când în când, când ne este foarte dor de el. Dorim să ştim că este bine acolo unde s-a dus, că nu ne-a uitat şi că ne-a iubit şi ne-a iertat greşelile noaste. În amurgul răcoros al unei zile de vară, venea pe lume un suflet. Era un suflet de câine. L-am numit Alberto. A fost o zi fericită în viaţa noastră. Şase suflete îşi începeau drumul în viaţă. Pe tine te-am păstrat. Un câine dorit şi iubit. Şapte ani te-ai bucurat de fiecare zi hărăzită de Dumnezeu şi ne-ai încântat şi nouă sufletele cu fericirea ta. Au fost şapte ani plini de viaţă şi bucurie că trăieşti, cum numai tu puteai să simţi! Însă, în lumina caldă a unei dimineţi de vară, te-ai dus de lângă noi. Te-ai dus odată cu roua dimineţii. Pe prispă, privind afară şi păzind poarta. Te-ai dus lin şi fără zgomot. Într-o lume numai de tine ştiuţă. Atât îţi hărăzise Dumnezeu. Şapte ani şi şase zile. Ce ai lăsat în urma ta? Un dor nestins! Te aştept încă în fiecare noapte să vii la mine în vis şi să-ţi pui boticul pe piciorul meu. Te caut în fiecare zi, în speranţa că te voi vedea în casă sau în curte. Zadarnic însă! Tu te afli în altă lume. Poate ne veghezi de acolo, aşa cum ai făcut toată viaţa ta. ÎMI ESTE DOR DE TINE! Îmi lipseşte bucuria ta de viaţă! Nu sunt capabila să accept faptul că nu mai eşti printre noi!   Rugămintea mea către tine, Alberto, este să vii din când în când în visele mele şi să-ţi pui boticul pe piciorul meu. Atunci când dorul meu nu mai poate fi stins de nici o fotografie şi de nici o amintire, vino la mine! August 2008 Citiţi mesajul primit de la spiritul lui Alberto   Mesaj de la stăpâna lui DICKI Dicky a fost primul meu căţel şi s-a născut pe 30 mai 1994. A scăpat de parvoviroză ca prin minune când a fost pui, căci vânzătorul a minţit că avea vaccinurile făcute. Apoi, la 2 ani, un câine l-a muşcat şi ochiul i-a ieşit din orbită, i s-a scurs tot lichidul şi, treptat, şi-a pierdut vederea la ochiul stâng. Ajunsese să nu mai suporte când ajungeam la veterinar pentru injecţii şi chiar pentru vaccin. Eu îl ador pe Dicky, dar el a avut o viaţă chinuită. Dicky a decedat la noi acasă, luni, 6 august 2007, în jur de ora 2 dimineaţa, de sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului şi l-am îngropat în grădina din faţa blocului. În iulie şi începutul lui august au fost nişte zile caniculare, se chinuia să respire, iar exact în ziua când a murit a început să plouă cu găleata în continuu timp de 3-4 zile. Nu ştiu ce înseamnă exact, ori că a avut o viaţă tristă, ori i-a părut rău că a plecat dintre noi. Dickiţă mami, îmi este foarte dor de tine. Nu o să te uit niciodată şi vei trăi întotdeauna în sufletul meu! Dickiţă, ţi-am promis că o să ne mutăm şi noi la casă, să avem curtea noastră, în care să te poţi juca în voie. Iartă-mă că nu mi-am ţinut promisiunea. Nu ne-am mutat nici acum, căci nu-şi mai are rostul. Iartă-mă că te-am neglijat atunci când plecam să am grijă de căţeii amărâţi şi tu mă aşteptai cu orele în bucătărie. Sper că eşti fericit acum, aşa cum merită sufleţelul tău pur şi nevinovat, căci ai fost bun şi înţelegător şi ai permis altor căţei să convieţuiască cu tine, deşi te mai supărai când mâncau din mâncarea ta. Sper ca eşti împreună cu prietenii tăi: sora ta Kitty, Ştefăniţă (puiuţul de nici 3 luni care a murit de jigodie), Pegas (care te-a iubit foarte mult, te întâmpina de fiecare dată când ieşeam afară, şi care a murit subit, în decurs de 1 oră, săracul, probabil otrăvit, pe 19 ianuarie 2007) şi Nana (care a murit cu 4 zile înaintea ta, pe 2 august 2007, o căţeluşă nevinovată de 1 an, căreia un om foarte rău i-a dat special otravă de şobolani; ai văzut-o şi tu cum s-a chinuit 7 zile, în ciuda tuturor tratamentelor la 2 doctori, şi-a vomitat tot sângele şi a murit la noi în casă). Iartă-mă că m-am răzbunat pe tine după moartea Nanei şi ţi-am dat câteva palme, în ultimele tale zile, căci eu credeam că tu nu vroiai să stai în picioare, dar tu, săracul, nu puteai şi trebuia să te ţin să-ţi faci nevoile! Parcă îmi pierdusem minţile când am văzut cum s-a chinuit biata Nana şi nu mai gândeam limpede. Îmi pare foarte rău, căci nu ştiam că şi tu vei pleca dintre noi atât de repede. Cred că din cauza asta eşti supărat pe mine, căci tu, săracul, nu ştiai ce este cu tine, nici nu întorceai capul când te strigam, iar eu te-am plesnit, căci refuzam să cred că eşti bolnav şi nu te mai poţi ridica în picioare. Poate de aceea nu te-am visat decât de 2 ori. Dickiţă, noi te iubim foarte mult şi te vom iubi mereu, îţi mulţumim că ne-ai ales pe noi să fim familia ta, deşi nu am fost perfecţi. Eu îţi mulţumesc că mi-ai inspirat această dragoste pentru căţeii nimănui, totul a pornit de la tine. Sper să fii şi tu răsplătit şi ajutat acolo sus, aşa cum ai ajutat şi tu aici, pe pământ. Sper că eşti mai fericit acolo, înconjurat de alţi îngeraşi şi îţi mulţumesc că mi-ai lăsat o părticică din tine, cei 2 copilaşi ai tăi, căţeii tăi Cipi şi Rocco. Să mă aştepţi când va veni timpul să fiu alături de tine, Dickiţă, copilaşul meu! Ianuarie 2008 Citiţi mesajul primit de la spiritul lui Dicki   Mesaj de la stăpâna porumbelului PALOMA Paloma-ul meu a murit săptămâna trecută. A venit, drăgălaşul de el, la mine să-l salvez şi nu am ştiut ce să fac... Mi-am dat seama că este bolnăvior tare şi că o să moară şi m-am gândit că nu pot face nimic... A fost aşa bucuros când m-a văzut! Iar eu nu am putut să-l salvez. Măcar dacă aş fi încercat ceva. Măcar dacă aş fi stat mai mult cu el... M-am rugat pentru el la Doamne-Doamne să facă o minune să-l salveze, că eu nu pot să fac minuni. Mă simt aşa de vinovată... Era puiuţul meu mic şi drăgălaş. L-am iubit pe Paloma. În ultima seară, s-a supărat pe mine şi s-a întors cu spatele la mine... Cred că îi era rău tare. Mi-era frică să îl tot iau în mână, m-am gândit că poate îl doare ceva. A venit cu o zi înainte de a-l vedea eu şi m-a aşteptat, săracul... A sperat că eu îl pot face bine. Iar eu nu am făcut nimic. Tot ce am făcut a fost să-l îndop cu mâncare, pe care a şi vomitat-o a doua zi. Paloma era un puiuţ de porumbel pe care eu l-am salvat de la moarte în primăvară. Era în balconul meu, iar părinţii lui au vrut să-l omoare - l-au tot ciocănit în cap, că era plin de sânge şi ţipa, sărăcuţul, şi se chinuia să fugă - se târa, că era prea mic să meargă. Bineînţeles că nu am putut să-i las pe porumbei să-l omoare, aşa că l-am luat în casa şi... l-am crescut, l-am învăţat să zboare... Eu vorbeam cu el în limba mea românească, el mă mai certa când era supărat pe mine în limba lui porumbărească... aşa scumpel era (era fetiţă). După ce a crescut şi a învăţat să zboare l-am scos în balcon. Vreo lună a dormit exact pe pervazul geamului de la balcon, până când ceilalţi porumbei l-au alungat de tot. Dar venea din când în când la mine, să îi dau grăunţele. Mânca din palma mea şi voia să intre în casă. Câteodată îl lăsam să intre să ciugulească grăunţele de pe mochetă. Totdeauna îl aşteptam să vina şi umpleam balconul de grăunţe, numai în speranţa că, printre porumbeii care mâncau, era şi Paloma. Era aşa de bucuros când mă vedea şi, practic, îmi transmitea şi mie bucuria lui. Nu l-am mai văzut de mult, dar luni dimineaţă era pe geam, exact în locul unde stătea când era copilaş - nu am mai putut de bucurie când l-am văzut. Şi el era aşa bucuros. Am ieşit şi i-am dat nişte grăunţele, dar nu se mişca deloc - stătea ca o statuie. După ce am plecat din balcon, alţi 2 porumbei l-au atacat şi au început să smulgă penele de pe el, iar el stătea, sărăcuţul, căzut şi nu protesta în nici un fel. După ce am alungat porumbeii, s-a ridicat şi s-a dus cuminţel în colţul balconului. L-am luat în casă şi aşa am văzut că nu putea nici să meargă, nici să zboare, nici să scoată nici un sunet. Cred că venise de duminică (după urmele lăsate în balcon), dar eu am fost la muncă toată ziua şi am venit acasă după ora 6, când era întuneric şi nu l-am văzut. Când a simţit că e bolnăvior, a venit înapoi la mine - ştia că eu îl protejez. A venit la mine să îl fac bine, iar eu nu am făcut nimic. Acum, când aud porumbeii în balcon sau când îi văd, îmi vine să plâng. Vin la mâncare şi nici nu-mi vine să le mai dau ceva. De fapt, îmi vine să plâng toată ziuă. Îmi pare aşa de rău şi mă simt aşa de vinovată că nu am putut să-l salvez. Şi îmi lipsesc ochişorii ăia plini de bucurie. Nu m-a uitat niciodată, iar când a simţit că este bolnăvior, a venit înapoi la mine să-mi spună. A ştiut în mintea lui că eu îl fac bine. De-acum nu am să-l mai văd niciodată. Totdeauna mă uitam pe geam, iar când venea câte un porumbel, imediat ieşeam şi îl chemam... să văd dacă este Paloma (Paloma venea când îl chemam, ceilalţi nu). Iar când îl vedeam, toată ziua eram bucuroasă - era Paloma-ul meu. Tare mândră eram cu el. Toată lumea ştia de Paloma. Practic, l-am iubit pe Paloma, aşa micuţ şi nevinovat. Şi sunt convinsă că şi el m-a iubit pe mine. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost că a venit înapoi la mine când a ştiut că este bolnav şi nu mai poate zbura... a venit acasă. Iar eu nu am putut să-l ajut cu nimic. Este un sentiment groaznic.  Sunt nervoasă şi supărată pe mine. Şi mă simt foarte vinovată. Este cumplit să vezi un sufleţel cum se stinge, să vezi câtă speranţă îşi pune în tine să-l salvezi, iar tu să nu poţi face altceva decât să te uiţi la el cum moare. Oare cum pot trăi cu ei înşişi acei oameni care au sufletul să faca atâta rău altor fiinţe? Cât despre Paloma, m-am întristat să ştiu că a fost un puiuţ care a suferit. Nu am ştiut că-l doare ceva - de câte ori mă vedea, avea ochişori bucuroşi; de fapt, eu cred că el chiar se bucura să mă vadă. Bucuria lui m-a indus în eroare şi ultima oară. Când l-am luat ultima oară din balcon, deşi era ceva în neregulă cu el (abia mergea şi nu putea să deschidă aripioarele să zboare), când l-am luat în mână, s-a prins de degetele mele să-şi ţină echilibrul şi era bucuros. Nu mi-am dat seama cât de grav este. Nu ştiam ce are şi i-am dat mâncare (i-am băgat pe gât, ca atunci când era puiuţ) şi apă şi el părea bucuros. L-am lăsat în baie şi am plecat la şcoală şi mă tot gândeam ce bine că l-am văzut la timp, căci altfel ceilalţi porumbei îl omorau. Seara, când am venit, deja nu mai putea nici să mearga şi, ironia sorţii, a murit după 2 zile, la mine în baie! A doua seară am încercat să-i dau păpiţă şi nu a mai vrut, apoi s-a supărat tare şi s-a întors cu spatele la mine. Şi era aşa de supărat, că nici nu am mai putut să mă uit la el, mai ales că eram aproape convinsă că o să moară. Apoi, dimineaţa, pe la ora 6, m-am trezit că îmi era rău tare. M-am dus la baie şi Paloma era cu faţa înspre mine şi părea că vrea să vina spre mine şi părea... senin. Nu se mişca, stătea ca o statuie.  Apoi, pe la ora 9 tot aşa era. Părea bucuros, senin, stătea ca o statuie, parcă voia să-şi ia zborul... Dar am tot mişcat palma prin faţa lui şi nu-mi urmărea mâna - am avut impresia că nu mai vede. Până la ora 10, murise deja... Moartea lui Paloma m-a epuizat moral. De fapt, am mustrări de conştiinţă şi mi-e ciudă pe mine. Luni, dacă plecam la şcoală cu 5 minute mai devreme, nu-l mai vedeam şi nu aş fi ştiut niciodată că a murit. Dar nu ştiu prin ce minune a mai reuşit el să se cocoaţe pe geam. Stătea acolo de parcă l-a pus cineva cu mâna - căci după ce l-am văzut şi l-am luat în casă, am constatat că el nu mai putea deschide aripile. Pentru mine este un mister cum de a putut el să se cocoaţe acolo în condiţiile în care nu mai putea deschide aripile şi abia mai mergea. Este clar că şi-a dorit cu orice preţ ca eu să îl văd - a avut încredere totală în mine - practic, mi-a spus "uite-mă aici, mic şi bolnăvior, nu vrei să ai grijă de mine?" Vreau să-l văd pe Paloma, vreau să vorbesc cu el! Vreau să ştiu unde este Paloma acum, daca îi este bine acolo, dacă îi este frică, dacă este singurel... Vreau să ştiu dacă este supărat pe mine că nu am ştiut ce să fac. Vreau să îi cer iertare... El a fost un sufleţel mic şi nevinovat, iar eu... Vreau să îmi cer iertare de la Paloma, căci el a venit şi şi-a pus viaţa şi speranţa în mâinile mele, mi-a spus "ai grijă de mine", iar eu ce am făcut?!!!? Vreau să îi transmit că îmi lipseşte şi ca îmi este dor să vină la mine pe mână, şi că îmi lipsesc ochişorii lui bucuroşi...  şi că l-am iubit ca pe copilaşul meu. Şi că îmi pare atât de rău că nu l-am putut salva! Ianuarie 2007 Citiţi mesajul primit de la spiritul lui Paloma