<  Înapoi la Pagina cu vieţile anterioare ale CORINEI


Comentariile CORINEI la vieţile sale anterioare

 

În ţara noastră, educaţia financiară lipseşte, din păcate; se câştiga cu două mâini şi se manâncă cu trei, oamenii se îndatorează pe viaţă pentru lucruri pe care nu şi le permit sau de care nici nu au nevoie.

Corina, 5 august 2020


Acum înţeleg foarte multe, incusiv de ce tocmai la Roma am citit cărţile despre reîncarnare ale doctorului Newton şi mi-am dorit să îmi aflu vieţile anterioare. 

Am văzut mai demult filmul "The Zohar Secret"... mi se recomandase pentru a înţelege reîncarnarea. Am stat aţintită până la final să înţeleg tâlcul, firul roşu, printre secvenţele disparate din diferitele vieţi anterioare ale personajului principal, care îşi dorea şi el să ducă o viaţă liniştită, dar nu şi nu! Când îi era lumea mai dragă, atunci apărea nebunul său dublu - spiritul - care strica tot. În final se înţelegea că spiritul dorea de la bietul om să repare o greşeală dintr-o viaţă anterioară de acum 2000 ani: să repună în circulaţie un manuscris care tot apărea şi dispărea şi care, potrivit spiritului, ar fi schimbat istoria.  

Corina, 1 iulie 2020


Cu siguranţă te-ai uitat la filmul "Stăpânul inelelor" şi ştii cine este Bilbo – un gentilom cu inimă bună, cu o minte sclipitoare, visător, dar dornic să meargă în aventuri şi să pună umărul la realizarea unor fapte extraordinare. Prin împrejurări nebănuite, Bilbo, şi nu puternicii săi tovarăşi, ajunge în posesia inelului puterii, care controla toate celelalte inele ale puterii şi care îi aparţinea de drept Lordului întunericului. Inelul îl face invizibil, îi oferă longevitate şi îi poate realiza orice dorinţă. Deţinătorul inelului puterii poate face ceea ce doreşte, poate subjuga popoare... Toţi doresc inelul şi toţi sunt gata să se facă sclavii lui, pentru că inelul are voinţă proprie şi se pricepe să îşi subjuge deţinătorii, din care suge toată umanitatea, apoi îi părăseşte pentru o altă gazdă. Ei, Bilbo, personaj neobişnuit, nu se foloseşte niciodată de puterile inelului, ci doar îl păstrează la el toată viaţa, ca pe o mărturie din nişte vremuri în care el a făcut ceva extraordinar. Bilbo este singurul personaj care are puterea să renunţe de bunăvoie la inel atunci când i se cere – şi asta e o calitate, nu un defect. E mare lucru să fii conştient că eşti un instrument vremelnic, un canal, poftim, un mediu prin care inelul îşi exercită puterea, pentru a trece apoi la altul. Este nebunia cea mai curată să considere cineva că, având un inel al puterii în posesie, poate să schimbe mersul istoriei, să dirijeze, să facă şi să dreagă, evident, totul pentru aşa-zisul "bine comun", altă utopie. 

Visătorii sunt cei mai buni deţinători ai inelelor puterii, în mâinile pragmaticilor e jale!  Am remarcat că extrem de puţini sunt aceia care, asemeni lui Bilbo, se pricep să înţeleagă că sunt doar nişte deţinători vremelnici al unor inele subordonate inelelor puterii şi că oamenii din jurul lor nu îi slujesc pe ei, ci slujesc inelul puterii. Unii ajung la spitalul 9 când un inel din acesta le alunecă printre degete! 

Tot ceea ce îţi pot spune este că oamenii de rând, vrăjiţi şi ei de puterea inelelor puterii, se amăgesc cumplit crezând într-un conducător care să le salveze vieţile mizerabile, să le dea condiţii mai bune de viaţă etc. Toate curentele politice sunt nişte utopii şi cei care nu înţeleg asta riscă să trăiască în minciuni toată viaţa. Nu neg influenţa covârşitoare a factorului politic în toate aspectele vieţii, numai că schimbările pe care ele le aduc sunt lente şi sunt la nivel de colectivitate, de grupuri sociale. Nu e hocus-pocus, dovleacul se face trăsură şi şoriceii vizitii! Oamenii trebuie să înveţe să îşi asume responsabilitatea pentru viaţa lor şi pentru faptele lor şi să nu mai dea vina pe guverne, pe legi, pe corupţie, pe oamenii bogaţi. În orice regim politic şi în orice vremuri, poţi prospera şi avea o viaţă împlinită sau dimpotrivă, o viaţă mizerabilă.

Eu mizez pe educaţie, nu doar pe cea care se predă acum în şcoli. Ce bine ar fi dacă s-ar preda educaţie financiară, sanitară, dacă ar învăţa copiii în şcoală cum funcţionează diversele sisteme... cu siguranţă şi-ar gestiona altfel viaţa. Oricât de mulţi bani i-ai da pe mână unui om sărac, care visează numai bani, în câtva timp va ajunge şi mai sărac, pentru că nu va şti cum să îi gestioneze. Oricât de multă putere ai lăsa pe mâna unuia care nu a avut nicio responsabilitate, mai devreme sau mai târziu, puterea îl va doborî.  

Corina, 29 iunie 2020


Se anunţă o criză asemănătoare celei din 1929 (de fapt, acestea sunt evenimente ciclice, indiferent de politică). Am început să mă instruiesc din punct de vedere financiar şi am descoperit nişte lucruri foarte interesante, care, din păcate, nu se învaţă la şcoală, iar românaşii noştri îşi iau credite în perioada de creştere economică, sperând că va fi aşa tot timpul, iar când vine o criză, se trezesc cu datorii şi falimente pe care nu le pot duce, plus că oricum cheltuie mai mult decât câştigă, nepunând mai nimic deoparte şi necheltuind mai nimic pentru propria educaţie continuă. Potrivit acestui curs educaţional, fiecare om ar trebui să aibă pus deoparte un back-up de vreo 12 salarii şi, dacă are şi copii, atunci de 24 de salarii. Backup-ul acesta ar trebui să fie o treime în lei şi două treimi în două valute diferite. Iar veniturile să le împartă astfel: 10% pentru libertate financiară - o sumă de care nu te atingi decât în momentul în care vrei să cumperi ceva care să îţi aducă libertate financiară: un teren, o casă pe care să o închiriezi, acţiuni la bursă etc. Nu maşină şi casă personală; alţi 10% pentru donaţii, 10 % pentru educaţie continuă, 10% pentru achiziţii mai mari (gen casă, maşină, concedii şi elemente neprevăzute), 5% distracţii şi doar 55% necesităţile de bază, mâncare şi utilităţi. Mai sunt şi alte lucruri foarte educative pe care le aflu de la aceste cursuri şi le pun în practică, spre marea mea suprindere. Marea majoritate a românilor nu cunosc aceste lucruri şi nici nu concep să trăiască aşa, iar când apare o criză cum e cea de acum se întâmplă numai drame şi tragedii. 

Corina, 20 iunie 2020


Mă bucur să aud că sunt de folos cuvintele mele. Am observat că este o perioadă în care persoanele care şi-au format o comunitate în domenii de spiritualitate şi dezvoltare personală sunt asaltate de cereri de ajutor şi de încurajare. Românii ar trebui să se educe, să înţeleagă circuitul banilor, cum să îşi organizeze viaţa, să nu-şi mai lase la voia întâmplării vieţile, operaţiunile financiare, să fie dispuşi să renunţe la idei şi prejudecăţi.... of, o serie întreagă de lucruri care nu sunt învăţate şi pentru care poate spiritele noastre se vor mai reîntrupa încă de câteva sute de ori. Pentru unii, cu adevărat, se năruie o lume pe care ei şi-au creat-o şi şi-au organizat-o singuri fără socoteală... Unii - care nu sunt puţini - nici nu cred în existenţa virusului. Dar ca să închei într-o notă optimistă, toate acestea vor trece, pentru că sunt ciclice şi e bine să fim recunoscători pentru ceea ce avem şi ceea ce suntem, să căutăm să creştem, să ne dezvoltăm, să fim oameni mai buni.... 

Îţi trimit o postare care a circulat în spaţiul online şi care îi este atribuită lui Mark Cole: 

Corina, 7 mai 2020


În ceea ce priveşte problemele noastre de actualitate... cine urmăreşte şi ştiri financiare află despre nişte cifre care arată mai rău decât la marea depresiune din 1929 şi despre ciclitatea economiei. Cine mai cercetează şi puţină istorie ştie ce a urmat după crahul din 1929, de-alde Hitler, de-alde Stalin şi nu mai zic... istoria este ciclică. La nivel individual însă lucrurile nu vor fi chiar atât de rele  - întotdeauna sunt învinşi şi învingători, indiferent de vremuri, iar spiritele care ne animă profită din plin pentru elevarea lor spirituală. Pandemia aceasta are multe lecţii să ne înveţe, în timp ce reglează nişte dezechilibre planetare şi scutură eşafodaje de idei şi de sisteme. Acest virus mititel invită la responsabilitate personală foarte mare, iar toate câte îi vor urma ne va fi dat să le vedem. Să încheiem într-o notă optimistă, istoria merge mereu înainte, lumile se recreează, după necaz vine bucurie, după scădere vine creştere pentru oamenii supravieţuitori care au încredere şi care nu se leagă de ceea ce a fost. E bine să găsim oportunităţi în toate câte ne sunt date să trăim. 

Corina, 22 aprilie 2020


Eu zic să fim optimişti - schimbarea e inevitabilă şi are un scop. Din când în când, în istorie, are loc un restart - războaie, epidemii - la capătul lor şi chiar în timpul lor au loc cele mai valoroase realizări. Probabil că această epidemie nu va fi decât începutul unor astfel de schimbări. Să ne păzească Dumnezeu de război! Noi creăm viitorul, cu fiecare acţiune a noastră, intrând de bunăvoie sau ieşind din destinele proiectate de spirite. Păcat că sunt atâţia oameni inconştienţi de acest lucru! 

Eu una mă simt mai bine în casă, pentru că sunt o persoană introvertită, am posibilitatea să lucrez de acasă în această perioadă plus că nu mai am parte de persoane malefice în jur. Nu ştiu dacă este adevărată ideea trecerii planetei într-o nouă dimensiune, însă am observat nişte lucruri:

1. natura se simte foarte bine, se aud păsărelele, totul a revenit la viaţă.

2. parcă am simţurile ceva mai ascuţite. De pildă, simt aproape spiritul bunicii. Mi s-a întâmplat de două ori să-i simt prezenţa când am ieşit din bloc în timpul stării de urgenţă. Simt că e la post şi veghează. Din două, una: ori mi s-au ascuţit mie simţurile, ori spiritul bunicii e mai activ şi îşi face manifestată prezenţa. A fost o senzaţie foarte plăcută, de ocrotire, însoţită de bucuria că lumea renaşte la viaţă. Am şi visat-o de câteva ori.

 3. persoanele "malefice" nu au stare şi intră în depresie, stând închise între patru pereţi şi nemaiputând face rău.

4. Pandemia arată foarte clar sentimentul de interconectare care a existat în societate şi în lume - eu astfel înţeleg tot acest castel din cărţi de joc care s-a dărâmat doar pentru că ai tras o singură carte. Fac "meditaţia cafelei", dar înainte îmi era foarte greu să mă gândesc la principiile din spatele ei. De pildă, atunci când oferi bacşiş, spre exemplu, tehnica este să te gândeşti la ce faptă bună ai făcut şi la efectele în lanţ pe care le declanşează această faptă bună - că persoana respectivă care a primit bacşişul s-a bucurat, că ai contribuit nu numai la bunăstarea sa financiară, dar şi la bunăstarea familiei sale şi la bunăstarea celor care cumpără de la ea şi tot aşa, până când, în final, bacşişul se întoarce la tine, cu dobândă. Trebuie să ai o minte foarte largă să vezi astfel lucrurile petrecându-se în univers pornind de la o bancnotă de un leu oferită unei persoane, dar pandemia ne-a arătat foarte clar că raţionamentul din spatele meditaţiei cafelei este corect, din păcate, şi în forma negativă, şi efectele se întâmplă câteodată surprinzător de repede.

Corina, 22 aprilie 2020

 

Comentarii la episodul 1 - Rosalia

"Vă mulţumesc foaaarte mult pentru această analiză... Rosalia... aveam o păpuşă pe care am numit-o aşa, în copilărie. Era o păpuşă distinsă, cu păr platinat şi rochiţă roz, era, într-un fel, şefa tuturor celorlalte păpuşi.

A fost emoţionant să citesc povestea Rosaliei. M-am bucurat tare mult că a fost o femeie cultivată şi împlinită, care a iubit şi a trăit în bunăstare într-un oraş atât de frumos. Se pare că am o karmă bună moştenită de la ea. Sunt multe asemănări între mine şi ea. Şi eu am fost o fetiţă inteligentă şi ascultătoare, curioasă, singură la părinţi, iar ai mei mi-au respectat dorinţa şi m-au susţinut să studiez, să îmi fac o carieră şi nu să mă căsătoresc de tânără... Am început să dau meditaţii la franceză cu un copil... Îmi plac strugurii, florile şi Egiptul şi mereu mi-am dorit să fiu bunică..."

15 martie 2019

< sus >

Comentarii la episodul 2 - Felipe

"Acum îmi dau seama şi de ce înţeleg aşa de bine limba portugheză. Se vede că acest strămoş a dus o viaţă demnă, dacă i-a ajutat pe acei indieni năpăstuiţi. Poate că de aici mi se trag anumite blocaje legate de bani şi de comerţ, în general... Altfel, firea curioasă, dornică de cunoaştere şi parţial iubitoare de riscuri o am şi eu. Îmi plăcea mult să mă uit la „Dr. Quinn”... Ţin minte că atunci când eram foarte mică, pe la vreo 4 ani, am văzut o păpuşă care m-a fermecat şi când am auzit că o cheamă Carolina, am făcut tot ce am putut pentru a mi se cumpăra. O iubeam mult. Ştiam că păpuşa Carolina, cea cu păr negru împletit şi cu rochie lungă înflorată e mai dinainte de păpuşa Rosalia, cea delicată şi maiestuoasă..."

8 mai 2019

"Mă bucur că Felipe Castelo a fost un om fericit în familie. Viaţa Atyiei şi a lui Hatim probabil a fost foarte grea în locurile şi în timpurile acelea... poate că de aceea spiritul s-a întrupat mai apoi în personaje din clasa de mijloc, precum Felipe, Rosalia sau Corina. Mă intrigă povestea Blancei. Vizionară în sensul de şamană, de prezicătoare sau mistică? Am studiat puţin Evul mediu occidental şi un pic mai mult misticii şi iubesc Franţa. Cred că această strămoaşă îmi va spune mai multe şi poate influenţe din viaţa ei de atunci se vor regăsi şi într-a mea."

30 mai 2019

< sus >

Comentarii la episodul 3 - Alenka

"Sunt multe asemănări între viaţa Rosaliei şi cea a Alenkăi - seamănă puţin şi cu viaţa mea, în sensul că şi eu am fost singură la părinţi, ca ele două, şi educaţia mea (marcată de învăţarea limbilor franceză şi latină) a avut ca scop şi elevarea socială. Au iubit amândouă călătoriile, la fel ca mine, şi au fost femei împlinite în căsnicie (atât cât a fost), şi-au întrecut statutul social în care s-au născut şi au răzbit în viaţă...

M-am bucurat să citesc că Alenka le-a lăsat pe fiicele ei să se căsătorească cu cine au dorit, în epoca aceea. Trebuie să fi fost o persoană foarte deschisă la minte şi inimoasă (aşa ca mine). Ideea asta a căsătoriei din dragoste m-a urmărit mereu. Văd că este un tipar care se repetă la Alenka şi la Rosalia - rămân văduve, în urma scufundării unui vapor, şi simt că viaţa lor fără bărbatul iubit nu mai merită să fie trăită, mor cu imaginea bărbatului iubit.

Au parte şi de tot sprijinul părinţilor şi al socrilor. Sper că Corina este o femeie mai independentă şi va depăşi acest tipar de dependenţă emoţională al strămoaşelor. Oricum, faţă de cele două, îmi place să cred că am avansat pe scara socială datorită calităţilor mele şi nu mulţumită vreunui bărbat. Este însă foarte adevărat că tendinţa spre singurătate, linişte şi lecturi se bate cap în cap cu aspiraţia spre o iubire unică, înălţătoare, bazată pe căsătorie şi existenţa copiilor.

Rusoaica mi-a dăruit lucruri frumoase, probabil de la ea îmi vine şi aplecarea către Biserică şi sacru. A dus o viaţă admirabilă, zic eu, pentru că a reuşit să îşi depăşească condiţia socială, să îşi crească fetele şi să le ofere libertatea de a se căsători cu cine au vrut.

Tot reflectând la povestea celor două femei antecesoare (ba chiar şi a lui Felipe), m-am gândit că au avut cu toţii sprijinul necondiţionat al familiei proprii şi al celei extinse. În existenţa aceasta, lucrurile sunt doar parţial adevărate, în sensul că bunicii mei m-au susţinut foarte mult cât timp au fost în viaţă, dar m-au şi pregătit pentru viaţă, spunându-mi că va trebui să mă descurc singură în viaţă, şi pentru că am crescut fără mamă, şi pentru că, din punct de vedere social, nu îmi pot pune pile pe nicăieri, aşa cum li se întâmplă altora... Până acum cred că am reuşit să mă descurc suficient de bine fără pile, în sensul că, atunci când am avut nevoie, am atras oameni buni care să mă ajute, sper că mă bucur totuşi de o karmă bună. Asta mi-a declanşat şi o anumită mândrie că am răzbătut singură, dar şi o oarecare sfidare a ierarhiilor, a aranjamentelor şi a pilelor. Ader la valorile şi principiile "aristocraţiei", dar totodată îi cam dispreţuiesc pe membrii ei şi lumea lor plină de snobism, conformism şi reguli stupide – probabil şi asta e o moştenire de la Alenka.

20 iunie 2019

< sus >

Comentarii la episodul 4 - Atiya

"Atiya a dus o viaţă plină de suferinţe, care a fost totuşi compensată mai apoi de împlinirea sufletească a Alenkăi şi a Rosaliei... În copilăria mea iubeam cămilele şi nu îmi plăceau covoarele. Nici acum nu îmi plac."

 17 august 2019

"M-a înduioşat tare karma bietei sclave din Siria. M-am bucurat că, până la urmă, a reuşit să fie liberă şi că munca ei i-a oferit dreptul la o viaţă mai bună în sclavie şi i-a asigurat venitul când a fost eliberată. Cine ştie ce păcate karmice o fi avut de ispăşit şi ea, şi rusoaica văduvă de tânără, care şi-a crescut singură fetele, ba chiar şi Rosalia, care şi-a pierdut soţul într-un chip aşa de violent. Poate că răspunsul va veni în episodul militarului din Afganistan. Mă bucur că, după acest episod, spiritul meu a hotărât să se întrupeze într-o boieroaică, apoi într-un om de afaceri tenace, apoi într-o femeie burgheză, apoi în mine. Fără urmă de modestie, posed un spirit inteligent şi evoluat, care învaţă repede şi care ştie să-şi aleagă oameni buni drept cobai, adică oameni pe care el, spiritul, îi poate conduce şi în care se poate manifesta.

M-a bucurat mult că a acceptat să fie eliberată - trebuie multă tărie de caracter să faci asta, după ce toată viaţa, 40 ani, ai fost sclavă într-un harem izolat, plus că este vorba şi despre aspectul financiar (în timpurile alea, sclavii de casă duceau o viaţă mai îndestulătoare decât mulţi oameni liberi).

Sper că greutăţile vieţii să nu o fi transformat într-o persoană acră şi posomorâtă. Mi-ar fi plăcut să ştiu că era un spirit liber, dincolo de condiţia socială.

Pun pariu că militarul ăla, Hatim, a fost un nesăbuit, care a omorât femei şi a produs multă suferinţă în vieţile altora... sau poate vizionara Blance nu a fost înţeleasă de către societate şi de aceea spiritul o fi preferat să se manifeste apoi printr-un cobai mai violent... 

Da, am observat că jungla socială este, în chip esenţial, la fel cu cea din alte timpuri, doar că am mai progresat la nivelul cantităţii resurselor şi al calităţii vieţii. În schimb, într-adevăr, oamenii din alte timpuri aveau o putere mult mai mare de a răzbi şi de a îndura, deşi aveau opţiuni şi posibilităţi mai restrânse decât în ziua de azi. Credinţa şi spiritualitatea sunt foarte importante în viaţa omului, în plan existenţial - te ajută să nu cazi sau să te ridici şi să suporţi mai uşor loviturile vieţii. Cu adevărat, suntem nişte cobai în mâinile acestor forţe. Ştiu că am predispoziţia de a fi supusă către persoane egoiste, dar mă lupt din răsputeri să nu mă las supusă. Bănuiam eu că, într-o existenţă, spiritul meu s-a întrupat într-o sclavă într-un harem... "

 20 august 2019

< sus >

Comentarii la episodul 5 - Hatim

"Trebuie să reflectez mult la aceste poveşti. În ceea ce priveşte primele vieţi, aveam nişte fascinaţii în copilărie: romanele ruseşti, cămilele... citind această viaţă, nu mi-am adus aminte de nimic din copilărie. Părea că nu îl ştiu de nicăieri pe Hatim. Abia când am citit că avea voinţă puternică, optimism şi tenacitate, avea încredere în steaua sa şi în Dumnezeu, mi-am închipuit eu că îl ştiu de undeva, de vreme ce îi semăn aşa mult. 

Hatim a ucis oameni? Dacă da, înseamnă că a revărsat o karmă negativă asupra celorlalţi. Poate că a făcut totuşi şi lucruri bune. 

Pe de o parte, mă bucur că am avut un strămoş viteaz şi că acest spirit al meu s-a întrupat şi în războinici, nu numai în femei melancolice. Pe de altă parte, îmi dau seama - în ciuda descrierii frumoase - că Hatim, vrând-nevrând, a acumulat o karmă negativă prin faptul că era luptător. Mă bucur că a avut o familie frumoasă (până acum, toţi strămoşii au avut familie şi copii, ceea ce îmi dă speranţe că în existenţa aceasta mă voi bucura şi eu de aşa ceva...). Până la urmă, nu a fost o existenţă atât de rea cum îmi imaginam eu." 

 17 septembrie 2019

< sus >

Comentarii la episodul 6 - Blanche

"M-am gândit mult în aceste zile la tiparele care deja sunt vizibile din aceste 6 poveşti. M-au răscolit mult răspunsurile la întrebări şi povestea acestei drăgălaşe Blanche, pe care o simt atât de vie în sufletul meu.

Cum poate fi anulată karma negativă a lui Hatim? Vreau să îmi ajut şi spiritul, dar şi să fac în aşa fel încât karma acestui bărbat de atâtea secole să nu se abată asupra mea (adică eu înţeleg fenomenul la nivel teoretic, dar practic, spiritele acestea folosesc oamenii ca pe nişte cobai pentru a-şi satisface ele dorinţele de evoluţie şi karma)...

Spiritul bunicii mele, la fel ca în povestea sclavei, a venit să mă ajute să gestionez situaţia generată de o karmă negativă şi să mă înveţe cum să o trăiesc... De asemenea, faptul că rusoaica îşi pierde soţul în tinereţe poate fi o consecinţă a karmei lui Hatim? Când am primit desfăşurătorul vieţilor trecute, am avut o strângere de inimă la Felipe, când am văzut în dreptul lui om de afaceri - în gândul meu, omul acela avea legătură cu schimburile de sclavi, aşa că am răsuflat uşurată când i-am citit viaţa - mă gândesc, dar poate e doar un scenariu, că este o viaţă în care spiritul putea să urmeze tiparul lui Hatim, dar a avut forţa să schimbe macazul, aşa că a recuperat mult din karma lui Hatim. 

Când eram mică-mică, ai mei se gândeau că voi fi croitoreasă... aveam două maşini de cusut, bunica îmi cumpăra o grămadă de materiale pentru a-mi face rochii (am un dulap plin ochi cu aceste materiale)... doar că eu foloseam maşina de cusut pe post de masă pentru lecţii şi nu ştiu nimic din această artă. Altfel, bunica şi mama mea se pricepeau să coasă, să croşeteze - adică se păstrează acelaşi tipar textil ca la Blanche şi Atyia. Îmi plac mult rochiile şi bijuteriile elegante, îmi place mult stilul elegant. Citind viaţa, m-am gândit să mă îmbrac mai elegant, să îmi fac rochii... e o imagine foarte vie, cred că a fost o viaţă foarte împlinită.

Ador marea, mai ales Mediterana, încerc să îmi cultiv feminitatea (Blanche trebuie să fi fost o femeie foaaarte feminină), sunt o femeie destul de emancipată.... Mărturisesc că, atunci când am primit desfăşurătorul de vieţi şi am văzut în dreptul lui Blance (da, Blance e numele medieval din franceza veche pentru Blanche) vizionară, mi-am zis "cine ştie ce vrăjitoare o fi fost şi o fi murit arsă pe rug!" (am mare fobie de foc).

Mi-aţi făcut nişte observaţii la viaţa lui Blance. Într-adevăr, şi eu sunt o persoană care se ataşează foarte tare de locuri, de persoane... înţeleg că nu e bine pentru evoluţia spirituală. Şi tot melancolică, şi am devenit şi eu scumpă la vorbă şi prudentă în relaţia cu persoanele de sex feminin, care sunt şi bârfitoare şi invidioase... Faptul că Blanche a refuzat să meargă în Genova şi ataşamentul ei faţă de soţ i-a cauzat moartea şi o karmă negativă?! De fapt, toţi oamenii mor până la urmă într-un fel... Mă întreb de ce spiritul a ales apoi să devină luptător în Siria? (poate pentru a învăţa să se apere şi să îi apere pe alţii, să ştie să lupte pentru viaţa lui? Dacă e aşa, înseamnă că Blanche murise foarte supărată şi revoltată). Blanche a creat o karmă negativă pentru că nu a vrut să meargă la fiul ei şi a rămas să se întreţină singură? (Se vede că era o femeie destul de emancipată şi puţin inconştientă...) Văd că se repetă tiparul naufragiului - şi Rosalia avea premoniţii, şi soţul boieroaicei şi soţul Rosaliei mor pe mare... de trei ori legătura aceasta puternică cu marea, cu porturile.... Şi eu mai visez, dar nu am premoniţii.

Îmi place mult de această strămoaşă a mea şi îmi place să investighez tiparele acestor vieţi. Mi-am propus ca, la anul, să vizitez şi Marsilia şi Genova.

  29 octombrie 2019

< sus >

Comentarii la episodul 7 - Saveriu

"Îmi închipui că Saveriu a fost un om bun, poate chiar zelos şi că a acumulat o karmă bună. Mă bucur că Tama a fost vraci, deşi a trăit doar 40 de ani, iar povestea japonezei artist plastic cred că va fi una sfâşietor de tristă... Bunica mea credea foarte mult în reîncarnare şi credea că într-o viaţă anterioară fusese vraci..."

15 noiembrie 2019

"Vineri aveam în faţă o hartă a lumii pe un perete şi am identificat pe ea insula Corsica. Apoi, nu ştiu de ce, gândul şi privirea mea s-au dus fix la Eritreea... şi mă gândeam că Eritreea vine de la numele Mării Roşii şi că eu voi fi în Iordania, la Marea Roşie, peste câteva zile... asta se întâmpla, aşadar, până să aflu povestea lui Saveriu. 

Saveriu a slujit toată viaţa lui, Biserica. Să ştiţi că şi în existenţa aceasta îmi place să cred că slujesc Biserica. Am vizitat Pisa, mi-a plăcut mai mult decât Florenţa şi ştiam eu de undeva că Pisa, odată, a fost mai influentă decât Florenţa. Am văzut pe internet cum arată Bonifacio - este fix genul de insulă care îmi place mie mult, cu creste muntoase... pe măsură ce citesc din aceste episoade, mă descopăr mai mult. Dacă m-aş fi născut băiat, aş fi fost, fără doar şi poate, preot, asta ştiu sigur, dar mereu mi-am zis, din copilărie, că mai bine că nu sunt bărbat, pentru că aş fi fost un preot prost, care ar fi propovăduit în deşert la toată lumea - acum înţeleg de unde am avut mereu acest sentiment. Pe de altă parte, mă confrunt şi în viaţa aceasta cu oameni sau sisteme care îmi pun beţe în roate şi care îmi solicita toată răbdarea şi perseverenţa de care pot da dovadă.

Observ că Saveriu i-a transmis lui Felipe predispoziţia de a muri de malarie. Ştiu ca expediţiile catolice în ţările aceste monofizite au fost sortite eşecului şi în secolele de mai târziu, dar mă gândesc că e nevoie de multă răbdare, perseverenţă şi putere interioară să stai 30 ani într-o ţară străină şi săracă să le predici unora despre firea umană a lui Dumnezeu." 

 26 noiembrie 2019

< sus >

Comentarii la episodul 8 - Tama

"E o viaţă foarte frumoasă, într-adevăr, care are multe asemănări cu cea a lui Saveriu, de intermediar între religie şi oameni, de viaţă demnă, dedicată slujirii până la capăt a unei religii, aceeaşi chemare care vine din copilărie şi care este cultivată de tată, aşa încât personajul este ajutat să meargă pe calea pe care o doreşte... Regăsesc cu amuzament ludicul şi, ca să zic aşa, o formă de duplicitate, de disimulare a acestui spirit al meu, în joaca de-a doctorul şi de-a ghicitul a Tamei, în relaţiile secrete ale lui Saveriu... De mic copil am fost fascinată de tot ceea ce însemna ocultism, spiritism, reîncarnări, fenomene paranormale, devoram ziarul "Dracula". Mai târziu, în facultate, am fost atrasă de această latură antropologică a la Levi Strauss, de studierea unor triburi sălbatice, cu obiceiurile şi credinţele lor. De abia aştept să citesc episodul Maiko, poate de acolo voi înţelege de ce eroina aceasta a avut acest sfârşit tragic, legat de sexualitate. Cine ştie ce gheişă o fi fost Maiko, dacă după ea doi înaintaşi au ales calea celibatului şi una a şi murit din cauza asta! Văd că Saveriu nu a fost atât de strict să respecte întru totul celibatul impus de religia sa, poate că spiritul său a fost influenţat şi de moartea Tamei în această direcţie. Observ că harul acesta al presimţirilor şi exercitarea puterii feminine s-a transmis, într-o anumită măsură, tuturor înaintaşelor spirituale. Mi-ar plăcea să am altruismul Tamei. Tama seamănă foarte mult cu bunica mea, inclusiv partea cu foşnetul frunzelor de la mormânt..."

31 decembrie 2019

"Referitor la Tama... când am citit prima dată răspunsul dvs, am simţit că spiritul meu îşi aduce aminte povestea, că fix aşa se întâmplase cu acel luptător care o iubea, apoi mi-am zis că e prea cu iz de telenovelă. Observ că se repetă tiparul soţiei de marinar, al luptătorului şi al negustorului. Probabil viaţa lui Angeliki va semăna cu cea a lui Blance, cea a lui Tehuac cu cea a lui Hatim, iar cea a lui Erik sper să semene cu cea a lui Felipe, nu cu cea a Atyiei.

Tama a fost o femeie arhetipul preotesei, care şi-a ştiut de mică vocaţia şi şi-a împlinit-o în folosul comunităţii ei, a făcut multe fapte bune şi a ajutat oamenii, bucurându-se de respect, însă a refuzat dragostea şi a fost ucisă. Misiunea şi viaţa plină de privaţiuni a Tamei a fost continuată de preotul catolic Saveriu, dar la un alt nivel - el a plecat din mijlocul comunităţii sale şi a trebuit să predice unora de alt neam şi de altă cultură - de aici dificultăţile şi conflictele sale, totuşi, nu a repetat greşeala Tamei şi nu a respins dragostea, având relaţii cu alte femei. Dar, ca şi în cazul Tamei, vocaţia l-a acaparat de tot şi a uitat de părinţi şi de Pisa...

Apoi a urmat o pauză de o viaţă mai îmbelşugată (ah, Franţa, mare, spiritul lui Ovidiu, haine frumoase şi bijuterii - femeia trebuie să fi fost fericită!), în care Blance îşi foloseşte darul previziunii şi trăieşte liniştită cu marinarul ei, faţă de care cred că dezvoltase un puternic ataşament - la fel ca în cazul celor doi predecesori, este prea acaparată de ceea ce face şi alege să nu se mute la fiul ei, ceea ce îi provoacă moartea.

Apoi vine Hatim, care poate mai repară câte ceva din karma de familie, prin devotamentul său faţă de familie, de care are grijă şi loialitate, dar care îşi creează o karmă negativă ucigând şi luând prizonieri şi, evident că, având o mentalitate de slugă, nici nu a reuşit să facă avere, aşa cum spera... (tare mi-e teamă că viaţa luptătorului din Guatemala o să fie la indigo!).

Aşa apare Atyia, care este, evident, o sclavă, care plăteşte multe din faptele lui Hatim, prin furtul de la părinţi, moartea copiilor şi viaţa din harem. A fost minunat că biata femeie s-a putut elibera din sclavie şi s-a putut întreţine apoi ca un om liber, din talentul şi priceperea lui Blance.

Apoi a venit Alenka, care prin educaţie a făcut saltul social şi a avut viaţa de familie împlinită, însă, probabil că urmare a karmei lui Hatim, şi-a pierdut bărbatul în tinereţe.

Felipe păstrează ceva din Tama, având milă de indieni şi dându-le chinină şi alimente, iar Rosalia continuă cumva viaţa lui Blance şi a Alenkăi, dar la un nivel mai elevat. Observ că, după fiecare reîncarnare, spiritul creşte mai mult şi viaţa devine mai... rafinată şi mai complicată.

Dacă aş alege trei cuvinte pentru fiecare viaţă, acestea ar fi: 

Tama - demnitate, vindecare, previziuni  

Saveriu - credinţă, misiune, călător

Blance - ţesut, previziuni, ataşament

Hatim - muncă, luptă, loialitate

Atyia - sclavie, durere, ţesut.

Alenka - educaţie, văduvie, maternitate

Felipe - comerţ, milă, indieni

Rosalia - cultură, călătorii, moşie.

10 ianuarie 2020

"Doar nişte mici reflecţii: în karma 12 spiritul e întrupat într o femeie care îşi pierde fiica devenită sclavă la 10 ani. În karma Atyei, spiritul se întrupează într-o femeie care devine sclavă la 10 ani. Din cauza unui predecesor care luase ostatici. În ambele cazuri părinţii nu-şi mai văd copila...

Cât despre Tama, atunci când eram mică, îmi plăcea să bat toba şi aveam o jucărie toboşar. Nu am învăţat niciodată să fluier, dar îmi plăcea mult. Iar rotocoalele de fum... îmi place să fumez pasiv narghilea. 

Remarcile mele despre copilărie pot fi puerile, dar ele sunt pentru mine dovada că aceste episoade karmice sunt credibile."  

2 martie 2020

< sus >

Comentarii la episodul 9 - Mayako

"Foarte înălţătoare ultimele trei vieţi - Mayako, Tama şi Saveriu -, puse în slujba divinităţii şi a sacrificiului de sine, deşi protagoniştii au trăit în culturi cu totul şi cu totul diferite. Toţi trei observ că au fost prea absorbiţi de muncă şi misiunea lor, dar cred că şi-au creat o karmă bună, prin dedicare şi perseverenţă. Personaje foarte demne şi puternice. 

Viaţa aceasta m-a îngândurat. Nu mă atrag culturile japoneză şi chineză, nu am cunoştinţe despre ele şi, deşi am vizitat muzee mari de peste hotare, nu am fost curioasă să văd măştile orientale. În schimb, am mare pasiune pentru toate artefactele greceşti şi romane, care erau şi ele pictate, însă, evident, picturile nu s-au mai păstrat. La fel era şi în teatrul grecesc cu măştile personajelor... interesant, într-o epocă în care Europa era sub migratori. Poate o să am ocazia să călătoresc vreodată în Japonia. 

Nu mi-au plăcut instinctiv tablourile, deşi bunica mea tot îmi spunea că aveam talent când eram mică. Nu mi-a plăcut şi pace, dar îmi plăcea să colorez. Şi acum coloratul e un mijloc bun de eliminare a stresului. 

Întâmplarea face să mă fi aflat în ziua în care am primit emailul la un copil care vrea să devină artist. Primise nişte acuarela guaşă, eu le-am cercetat, iar el mi-a spus că nu sunt bune, pentru că miros a detergent...

În viaţa aceasta, nu muncesc până la epuizare. Observ iar tiparul femeii văduve care de abia aşteaptă să îşi regăsească soţul mort... măcar s-a schimbat materialul, nu mai e textil, e ceramică şi vopsea. "

24 februarie 2020

< sus >

Comentarii la episodul 10 - Erik

"Viaţa lui Erik... le anticipează pe cele ale lui Blance şi Felipe. Mă bucur că am avut un înaintaş harnic şi bogat în vremuri altfel întunecate pentru Europa. Admiraţia pentru produse orientale... au avut-o şi Blance şi Rosalia. Rosalia a avut parte şi de o fermă la ţară, probabil şi Alenka (eu nu îmi doresc neapărat. Să fiu o persoană prospera însă, da). Observ că şi Alenka şi Rosalia au avut bărbaţi care au murit cu vaporul pe mare, pentru că au plecat în ciuda avertismentelor soţiilor - probabil că această experienţă karmică se repetă într-un schimb de roluri. 

Am fost în Elveţia şi m-a fascinat lacul Geneva, acum înţeleg de ce. Elveţienii sunt oamenii prosperi, având cu totul şi cu totul altfel de mentalităţi decât ale noastre. Românii noştri trebuie să se educe foarte mult, să gândească altfel şi să deprindă alte obiceiuri. Într-un muzeu etnografic dintr-un orăşel de ţară elveţian, care încerca să reconstituie vieţile oamenilor ce au trăit cu multe secole înaintea noastră, am rămas surprinsă ce viaţă prosperă aveau ţăranii, cum produceau brânză, lapte şi tot felul de alte produse nu doar pentru propriul lor consum, ci pentru întreaga comunitate. Când ai ca mentalitate ideea de contribuţie în comunitate, altfel te porţi, altfel munceşti şi altfel câştigi. Românaşii noştri sunt la ani-lumină, dar tot mai sunt speranţe, cu această globalizare şi cu cei care au ajuns să muncească în ţări civilizate, ca Elveţia, Olanda, Germania, Marea Britanie, nu în cele latine, care seamănă destul cu România. Ehe, tare mult m-am desfătat să mă plimb cu vaporaşul pe lacurile Elveţiei! Când vizitez un oraş nou, îmi place să merg cu vaporul pe râul care îl străbate. Şi în Cişmigiu e o mare plăcere pentru mine să merg cu hidrobicicleta. În Herestrău nu, pentru că sunt apele mai adânci. Cu barca, nici o şansă, întra-adevăr, îmi este foarte frică. 

De asemenea, se repetă tiparul copil singur la părinţi, care are o singură soţie şi un singur copil. Am simpatie faţă de evrei, la mine funcţionează mentalitatea de evreu bogat şi inteligent. 

Spre deosebire de viaţa săracă a Angelicăi, care cultiva şi ea cereale, Erik a avut şansa să fie el negustor şi de sclavi. Când am văzut anul trecut că Felipe a fost om de afaceri, mi-am închipuit că a făcut comerţ cu sclavi. Iată că Erik era acela. Într-o viaţă, spiritul se încarnează în mama care îşi pierde copilul care ajunge sclav, în alta, e negustor de sclavi, în alta, ia sclavi, în alta, e el însuşi sclav...

Când eram mică, îmi plăcea să merg la piaţă cu bunica şi apoi mă jucam pe balcon de-a vânzătoarea, imaginându-mi că vând toate proviziile de pe balcon cu mărunţiş. Ba uneori, ceream şi bancnotele familiei, să mă joc cu ele. Am cheltuit foarte, foarte mult timp în copilărie jucându-mă cu bani, de-a vânzătorul şi clientul..."  

17 martie 2020

"Ar fi bine ca românii noştri să nu mai fie aşa de fatalişti şi să nu mai dea atât vina pe Dumnezeu, pe noroc, pe diavol sau pe farmece când lucrurile merg altfel faţă de cum îşi doresc, să se educe mai mult, să îşi facă planuri de viitor, să lucreze la ele, şlefuindu-şi talentele şi dobândind altele noi, în loc să trăiască de pe o zi pe alta şi să tot aştepte de la unii şi de la alţii ceva. 

Hehe, mi-ar plăcea să fiu ca Erik. Bogat la 20 ani! Elveţia e altă lume, acolo şi când respiri aerul, simţi bogăţie. Acum înţeleg de ce m-am bucurat mult în viaţa aceasta de o plimbare cu vaporul pe lacurile elveţiene, în mijlocul unei ierni geroase, în care am simţit că am la picioare întreaga lume. Sunt foarte interesante aceste vieţi, atât de diferite. Poate că, după întruparea lui Erik, spiritul meu a mai avut ocazia să se plimbe pe acele lacuri purtând trup doar acum, cu mine, sau poate Rosalia o fi avut acest privilegiu... Tocmai de aceea ar trebui să ne simţim foarte recunoscători pentru ceea ce avem. 

 M-am gândit că Erik a murit din imprudenţă, tot aşa cum şi Blance a comis o imprudenţă, s-a expus pericolului şi a fost omorâtă pe stradă pentru bani. Şi eu sunt o persoană cam imprudentă... De altfel, Blance, negustoreasă de haine şi bijuterii, e prima care, după trei întrupări, ajunge să se apropie, într-o mai mică măsură, ce-i drept, în Franţa secolului XII, de bunăstarea şi de unele dintre obiectele de lux orientale cu ajutorul cărora a făcut avere Erik. Iar japoneza Mayko, următoarea întrupare, păstrează de la Erik hărnicia şi atracţia faţă de obiectele orientale, pe care le confecţionează pentru a fi purtate în conexiune cu sacrul şi nu pentru a acumula avere. Boieroaica Alenka va ajunge, intuiesc, să aibă un echilibru între bogăţie şi spiritual, echilibru pe care îl va transmite, cred, şi înaintaşilor: Felipe acumulează şi el ceva avere, dar nu uită de oamenii necăjiţi din acele triburi şi nu face comerţ cu sclavi, iar Rosalia, fiica unui bancher şi soţia unui industriaş de haine, are multe preocupări culturale. 

Sunt tare curioasă în ceea ce priveşte viaţa luptătorului din Guatemala şi celelalte vieţi. Observ o legătură puternică a spiritului cu triburile acestea din America şi prin Tama, şi prin Felipe, oameni dedicaţi, în felul lor, ajutorării şi protejării acestor semeni. Să fi fost oare luptătorul Tehuac asemenea luptătorului Hatim ori asemeni luptătorului îndrăgostit de vraciul Tama?" 

3 aprilie 2020

"Şi un gând de care mi-am dat seama, tot cugetând la Erik: mă tot întrebam de ce unele dintre predecesoare (Blance, Alenka, Rosalia) au presimţiri în legătură cu morţile pe apă care li s-ar putea întâmpla negustorilor de mărfuri. Apoi a venit episodul Tama şi m-am gândit că de aici se trag calităţile premonitorii. Apoi a venit moartea lui Erik. Erik era, fără îndoială, un om util societăţii din care făcea parte şi probabil că moartea sa imprudentă a condus la un dezechilibru. Poate că morţile lui Ghenadi şi Salvatore - foarte dureroase pentru femeile în care s-a încarnat apoi spiritul meu - au compensat karmic acest dezechilibru? Sigur voi descoperi lucruri şi mai interesante în vieţile precedente." 

6 aprilie 2020

< sus >

Comentarii la episodul 11 - Tehuac

"Îţi mulţumesc pentru acest episod, care dezvoltă o altă faţetă a spiritului meu. Pe măsură ce ne îndepărtăm în timp, sunt vieţi şi mai interesante! 

M-am bucurat să citesc povestea lui Tehuac, cu atât mai mult cu cât pare că a fost un strămoş cu care să mă pot mândri. Am mai multe reflecţii despre această viaţă, în corelaţie cu celelalte. Mi-l imaginez ca pe un uriaş blând şi jovial, înconjurat de o droaie de nepoţi. 

Observ că acest spirit s-a desfătat în cele mai exotice civilizaţii..."

30 aprilie 2020

< sus >

Comentarii la episodul 12 - Angeliki

"Mi-ar plăcea să citesc episodul referitor la Tehuac, apoi Eric, apoi Mayako, ca să văd cum a evoluat spiritul între episodul Angelika şi episodul Tama. M-a frapat că e o asemănare între cele două destine: ambele refuză dragostea unui bărbat, din motive obiective, de a respecta un jurământ (căsătorie, respectiv celibat), iar acesta se răzbuna foarte rău. Tiparul acesta nu se mai regăseşte apoi în vieţile următoare. În schimb, tiparul cu confecţionarea de textile se tot repetă de-a lungul vieţilor, la fel şi cel al presimţirilor. De asemenea, se repetă tiparul că, după o viaţă paşnică de soţie de marinar (Angelica, Blance), urmează una de războinic (Hatim, Tehuac)."  

23 ianuarie 2020

Reflecţiile mele

În primul rând, observ cu câtă uşurinţă se plimbă acest spirit al meu printre cele mai diferite civilizaţii care au existat: o ţărancă grecoaică creştină, un războinic mayaş, un negustor bogat elveţian, o artistă japoneză, o femeie vraci indiană, un preot misionar, o negustoreasă franţuzoaică, o sclavă siriană, un războinic afgan, o boieroaică rusoaică, un om de afaceri (ce frumos sună!) mexican, o profesoară italiancă...

În al doilea rând, observ că, din 12 vieţi, trei au legătură directă cu triburi indiene: Tehuac, Tama şi Felipe - toate cele trei personaje joacă un rol binefăcător în viaţa acestor comunităţi şi îşi pierd viaţa la datorie, din cauza condiţiilor ostile din acele medii. Probabil că vor mai fi vieţi anterioare care vor explora această relaţie. Ca Tama, Tehuac e fiu de preot local şi, totuşi, vieţile lor sunt atât de diferite. Iar Felipe are tangenţe exterioare cu indienii săi, nefiind unul de-al lor - probabil spiritul şi-a dorit să exploreze mai multe faţete ale acestor triburi.

Până acum, jumătate dintre cele 12 vieţi se duc în Europa şi sunt, în majoritatea lor, vieţi frumoase şi prospere, excepţie făcând, desigur, viaţa Angelikăi. 

Tripticul acesta Angeliki - Tehuac - Erik este foarte interesant. Tehuac are în comun cu Angeliki povestea tristă a răpirii fetiţei de 10 ani, demnitatea şi hărnicia ei, mediul sărac, o droaie de obligaţii şi legături familiale. Mi-ar plăcea să cred că felul demn şi curajos în care Angeliki şi Tehuac au gestionat aceste coordonate i-au permis lui Erik să se nască într-un spaţiu prosper, să ajungă om bogat şi să aibă o familie de care să fie mândru.

În timpul acesta citesc o carte care se numeşte "Profeţiile tatălui bogat" a unui milionar american. Acolo se spune că oamenii din clasa săracă investesc în a face copii aşa cum oamenii din clasa de mijloc investesc în a avea o casă a lor şi aşa cum oamenii bogaţi investesc în active financiare. Tiparul fetiţei de zece ani răpite apare până acum în trei vieţi, din care una îi aparţine spiritului meu. Mi-ar plăcea să aflu unde îşi are originea.  

30 aprilie 2020

< sus >

Comentarii la episodul 13 - Eemeli

"Este o lună frumoasă pentru mine... cu emoţii pozitive, cu plimbări, cu contemplaţie, cu conştientizări...

Povestea lui Eemeli este aşa de simplă... în sfârşit, un om normal în care s-a întrupat acest spirit dornic de evoluţie. 

Ca asemănări... iubirea pentru călătoriile pe mare, care e prezentă la mai mulţi antecesori. Şi perechea iubitoare care se stinge imediat după moartea lui (tot aşa cum, în alte vieţi, spiritul meu a suferit după moartea partenerului)... Suferinţele de la coloana vertebrală. Când eram mică, ştiam că Laponia e ţara lui Moş Crăciun...

19 august 2020

< sus >

Comentarii la episodul 14 - Tarisai

"Aşa cum episodul cu drăgălaşa Blance a adus în viaţa mea ideea de a merge la croitorie pentru rochii, se pare că şi episodul Tarisai mi-a adus în viaţă o experienţă în care am avut posibilitatea să particip la un dans extatic şi la o meditaţie în natură, unde am simit că sunt parte integrantă din natură! A fost o experienţă foarte ciudată. Eu, cum sunt o fiinţă cerebrală, m-am dedat greu la dânsul extatic şi, oricum, nu am lăsat garda jos pe deplin niciun moment. Însă am avut un deja-vu în timpul dansului: platoul cu cireşe şi roşii cherry îl mai văzusem undeva, în timp ce oamenii dansau frenetic. Şi meditaţia din pădure a fost extraordinară. În ultimul timp, simt din ce în ce mai des nevoia de a mă conecta cu natura. Am îmbrăţişat copaci, am mers cu picioarele pe iarbă. 

11 iulie 2020

Se vede că spiritul a dorit să se reîncarneze şi a preferat o reîncarnare mai uşoară, păstrând interesele pentru mitologie, pictură şi viaţa de după moarte. Este o existenţă simplă, în care probabil spiritul a avut şansa să îşi reîncarce bateriile, să se reconecteze cu sursa divină... Îmi aduc aminte când am citit în adolescenţă la Eliade despre aceste picturi rupestre şi îmi amintesc dorinţa de a merge acolo şi de a le vedea."  

1 iulie 2020

< sus >

Comentarii la episodul 15 - Karbuk

"Mulţumesc! De când aşteptam aşa ceva! În sfârşit, o viaţă plină de cărţi, bogăţie, aventuri, politică, intrigi de curte şi locuri vechi şi iubite! Mulţumesc, foarte frumoasă viaţă şi destul de asemănătoare cu ce trăiesc acum... Puterea atrage mereu ca un magnet şi, în preajma ei, trăsăturile umane se amplifică. Toţi doresc să stea în preajma "purtătorului inelului puterii", să servească puterea şi să se împărtăşească cu ea. Apropierea de putere naşte multă invidie şi ură. Cei care se învrednicesc să trăiască în lumea cărţilor au, şi în zilele noastre, soarta anticarului Vibius: oamenii cu ştiinţă de carte, săraci, cu venituri precare, trăiesc cu mentalul în lumi inaccesibile celorlalţi, lumi iluzorii, care îi ajută să scape de viaţa cotidiană inspidă. Cei cărora zeii le zâmbesc, dăruindu-le o poziţie respectabilă în societate, sunt fericiţi că îşi pot folosi învăţătura şi ştiinţa de carte în slujba unor idealuri sociale şi politice actuale, dându-le o utilizare mai înaltă, însă au nevoie să-şi cultive multe abilităţi ca să reziste şi să prospere în acea lume dinamică, măcinată de invidii, de lupte pentru putere şi ascensiune, şi de o grămadă de întorsături de situaţie. 

Pe alţii, precum Karbuk, viaţa îi pune în ambele situaţii în viaţă. Îl simt pe Karbuk cel mai aproape de inima mea. 2009 ani a aşteptat spiritul acesta împrejurările din viaţa mea de acum. A fi secretarul "Cleopatrei" înseamnă a o ajuta pe "Cleopatra" să creeze în realitate lumea pe care o doreşte, având buzunarele pline de aur şi ochii strălucind de visuri. A fi negustorul Vibius din Roma înseamnă să trăieşti cu burta goală imaginându-ţi o lume care nu mai este. Evident, cei mai mulţi sunt oameni mărunţi şi invidioşi ca Julius, care, pentru o anume sumă de bani, sunt capabili să facă afacerile cele mai proaste, vânzând prietenii şi cărţi.

Şi mai e pilda cu cei doi fraţi, din care unul ajunge consilierul regelui, iar celălalt, un călugăr sărac. Consilierul îi zice: Vezi, dacă nu ai învăţat să trăieşti la curtea regelui, acum mănânci orz şi linte! Şi călugărul îi răspunde: Iar tu, dacă nu ai învăţat să mănânci orz şi linte, acum eşti sluga regelui!

Şi unii, şi alţii ştiu că manuscrisele şi carţile, fiind bunuri atât de preţioase, dar atât de perisabile, trebuie transmise mai departe, sub orice formă, generaţiilor şi civilizaţiilor următoare. Mai ales atunci când sunt martorii unei schimbări istorice de anvergură şi aparţin "lumii / puterii vechi", care trebuie să piară, pentru a lăsa loc "lumii / puterii noi", care se afirmă. Probabil că şi noi trăim în 2020 asemenea vremuri de zbatere pentru "crearea unei noi ordini mondiale", dar lucrurile acestea se întâmplă frecvent în istorie.  

În orice alt loc din lume s-ar fi putut ascunde Karbuk pentru a duce o viaţă dublă şi a-şi scrie amitirile despre Cleopatra, dar el a ales fix capitala Imperiului cuceritor! 

Înţeleg mult mai bine, prin prisma acestui episod, menirea mea din viaţa aceasta şi împrejurările care m-au condus la ea. Înţeleg totodată şi piedicile pe care le am (dincolo de influenţele karmice de la diverşi războinici antecesori). 

Am în plan ca, atunci când se va termina nebunia cu pandemia, să vizitez Egiptul, care m-a atras întotdeauna. Până acum, am vizitat foarte multe muzee din lume care păstrează artefacte egiptene, dar în Egipt încă nu am ajuns, să văd piramidele, să simt deşertul sub tălpi, să mă plimb pe Nil şi să văd biblioteca Alexandriei. Bietul Karbuk, nu s-a putut bucura să fie mumificat. Poate voi mai întâlni alţi antecesori egipteni, totuşi, mai ales că mie îmi plac mumiile cu reprezentări hieratice, din Vechiul Regat, cele de pe vremea lui Karbuk cred că erau de genul celor din Fayoum, cu faţa mortului pictată pe ele.  

Nu cred că o iubea pe persoana Cleopatra, ci ce încarna ea, frumuseţea, puterea, ambiţia de a cuceri lumea. Linguşitor nu cred că era. Probabil a murit bucuros că şi-a dat viaţa din cauza ei şi că nu a mai fost nevoit să ducă o viaţă dublă. Cine l-a omorât în închisoare? Sper că, în alte încarnări, spiritul a avut ocazia să se "răzbune" pe de-alde Julius şi din ăştia ca el, cozi de topor. 

 Cum se raporta Karbuk la puterea romană? Aprecia civilizaţia romană? De ce a ales până la urmă să trăiască la Roma în loc să îşi piardă urma altundeva?

Şi fetiţa Glicheria e sclavă tot la Roma. Roma e un loc frumos, am petrecut luni întregi acolo, în fiecare weekend vizitam toate ruinele - majoritatea sunt din vremea lui Augustus - şi mă apucă o nostalgie după o civilizaţie pierdută... La Roma am început să citesc cărţile dr. Newton despre reîncarnare, a fost un loc care mi-a hrănit foarte mult latura aceasta de evadare din realitatea cotidiană şi o imensă nostalgie, care avea puţin de a face cu studiile mele. Roma ar fi putut fi o perioadă rodnică din viaţa mea, însă eu am stat în contemplaţie gândind, pe drept cuvânt, la nemurirea sufletului. În schimb, în Grecia mă simt tonică şi plină de energie, iar vestigiile de acolo mă încarcă pozitiv. Înaintea vieţii lui Karbuk, sigur au fost nişte existente mai fericite în Grecia.  

28 mai 2020

Şi revenind la Karbuk... mi-ai scris că spiritul său nu şi-a dorit să meargă la Roma, deci înseamnă că nu şi-a urmat destinul în totalitate. Ce îi menise destinul, dacă nu se ducea la Roma? Care era menirea lui şi unde a greşit? Poate ar fi trebuit să o apere pe Cleopatra? Probabil aşa-zisa sinucidere a ei a fost o trădare din partea unor oameni de-ai ei, care erau de fapt prieteni cu romanii... Ce putea face Karbuk după moartea Cleopatrei şi de ce a fugit de fapt la Roma? Era clar că ar fi trebuit să se ascundă şi să ducă o viaţă dublă, oriunde ar fi mers. Ar fi trebuit, ca un scrib ce era, să se asigure că povestea Cleopatrei va răzbate peste veacuri? În fine, sper că de-a lungul acestor două mii de ani şi 14 reîncarnări, spiritul acesta să fi învăţat ceva care să îl ajute în această viaţă să repare greşelile lui Karbuk.

Acum înţeleg foarte multe, incusiv de ce tocmai la Roma am citit cărţile despre reîncarnare ale doctorului Newton şi mi-am dorit să îmi aflu vieţile anterioare. 

Te vei bucura să afli că azi am pus mici cărămizi pentru egitptologie şi pentru salvarea reputaţiei bietului Karbuk. Îţi voi spune despre ce este vorba când va fi totul finalizat. 

Mai am nişte întrebări despre Karbuk: 

În privinţa poetului Ovidius... ce relaţie au avut cei doi? Eu mi-am imaginat că l-a cunoscut, pentru că din copilărie am o fixaţie cu poetul ăsta. Mi-a dăruit multe acest poet. Am scris despre el şi voi mai scrie - pare-se - şi în subiecte care au referire la Egiptul antic. Cronologic vorbind, Vibius trebuie să-l fi cunoscut pe Ovidius pe când scria poezii de dragoste care aveau ca inspiraţie poezia elenistică a lui Calimah, care a fost un mare erudit al Bibliotecii din Alexandria, trăind cu vreo 300 ani înaintea protagoniştilor noştri. Mai târziu, Ovidius a devenit poetul de curte al lui Augustus, având faimă mare, iar apoi, din cauza unor intrigi, a fost exilat de Augustus în ţinuturile noastre. Deci, cumva, destinele lui Karbuk şi al lui Ovidius seamănă. Ştii cumva ce s-a ales de spiritul lui Ovidius? Era o vreme în care şi aprindeam lumânări pentru sufletul lui. 

Ce făcea Karbuk în timpul bătăliei de la Actium? Apoi, de curiozitate: fiul Cleopatrei, Cesarion, ucis de Octavian, chiar era al lui Caesar? Spiritele lui Caesar, Marcus Antonius şi Cicero sunt printre noi? Cu siguranţă, Karbuk i-a cunoscut pe toţi. Apoi, tot mi-ar plăcea să ştiu de ce spiritul nostru a fost atât de supărat pe Karbuk. Dacă rămânea în Egipt sau fugea în altă parte şi nu era prins, oare operele sale despre Egipt şi Cleopatra ar fi avut vreo şansă să ajungă până la noi? Nu prea înţeleg ce voia spiritul de la el. Teoretic, un mic gest ar putea schimba istoria. Practic însă, oare nu îi era sortit lui Octavian Augustus să fie devină primul împărat al Romei?... Bătălia de la Actium a decis totul şi Octavian a reuşit să aibă în mâinile sale toată puterea. Cel mai probabil că M. Antonius şi Cleopatra au fost trădaţi de oameni din interior, dar istoria o scriu întotdeauna învingătorii.  

1 iulie 2020

< sus >

Comentarii la episodul 16 - Nisaba

"Mult s-a bucurat sufletul meu de această poveste. Fără îndoială, Nisaba a fost mai iubită şi a avut o viaţă mai liniştită decât acea Nyssa, regina Pontului, născută în acelaşi an cu ea... 

Foarte interesant că apoi s-a întrupat într-un dregător credincios, care apoi a devenit fugar şi a sfârşit trădat de prieteni. Adică fix cum fusese Koryun. 

Ce frumos să mori în grădina ta cu gândul la bărbatul iubit! Ehee, cine ştie câte suferinţe o fi avut sclava din Armenia pentru ca să aibă apoi o astfel de întrupare. 

Oare voi ajunge vreodată în viaţa aceasta la Ninive şi la Mosul? Adică să nu mai fie război acolo şi să se facă turism?Vestigii din Ninive... Povestiţi-mi mai multe. Iubesc piesele din muzee. 

Şi-a dorit oare vreodată Nisaba să meargă în Armenia şi să îşi sprijine soţul să ajungă rege? Nu cred că avea asemenea pretenţii... Sper totuşi că aflase până la urma cine era, de fapt, soţul ei... 

E o femeie care seamănă cu Blance, cu Alenka şi Rosalia. Seamănă şi cu mine puţin, mă rog, adică cu viaţa pe care o doresc."

21 august 2020

< sus >

Comentarii la episodul 18 - Kohar

O sclavă, un luptător şi o prinţesă... aceste personaje au existat în viaţa armenei Kohar şi în toate aceste personaje, unul după altul, s-a întrupat sufletul, şi sunt convinsă că a învăţat multe şi a ars destulă karmă. Cred că spiritul sclavei Kohar şi-a dorit să vadă cum e să fii în pielea luptătorului care are sclave (figura masculinităţii bărbatului şi al stăpânului) şi în pielea stăpânei prinţese, mai ales că prinţesa a fost tot în Mesopotamia.

E o tristeţe care mă cuprinde şi mă lasă mută şi la soarta lui Sang, şi la cea a lui Kohar. Bine că existenţele de mai apoi au fost mai împlinite. Nu aş putea spune ce anume a făcut diferenţa, dar cred că avatarul Atyia a fost mai elevat decât Kohar, iar Tehuac şi Hatim, mai evoluaţi decât Sang. 

Mă aşteptam karma lui Sang să fi fost înaintea lui Kohar, ar fi fost prea simplu să fie doar o răscumpărare karmică. Sufletul acesta şi-a dorit să ştie.

Ştiţi... îmi plac, mă atrag, simt o mare afinitate cu vieţile frumoase şi împlinite, cu prinţesa Nisaba, cu Blance, Tama, cu Karbuk (ştiam eu că nu şi-a regretat acea moarte!), dar îi simt în mine pe toţi ceilalţi, cu toate ale lor. Ştiu cruzimea lui Sang (nu o manifest deloc, dar e în mine), ştiu curajul şi sângele rece al lui Tehuac când îşi implanta pumnalul în jertfe (nu le manifest, nu aş omorî o insectă, dar sunt în mine)...  

27 octombrie 2020

< sus >

Comentarii la episodul 19 - Chua şi la episodul 20 - Itane

Ultimele două episoade au fost cu adevărat deosebite şi înălţătoare, în acord cu misiunea sufletului meu. 

Îmi amintesc că am deschis anul 2020 cu povestea grecoaicei din Salonic, cu blânda şi săraca Angeliki, căreia i se furase odorul. Acum am închis anul tot cu minunata Grecie, cu preoteasa Itane, crescută în palat. Sigur, probabil era o urmă din vechile şi bogatele palate minoice... Iubirea mea şi fascinaţia pebtru civilizaţia grecească antică au rădăcini adânci. A fost un an neobişnuit, mai bogat în evenimente spirituale. 

Când voi călători în Creta voi merge şi în Phaistos neapărat. 

Altfel se citesc în oglindă poveştile de viaţă ale lui Itane, Tehuac şi Tama. Altfel se înţelege de ce Tehuac a acceptat jertfe sângeroase, luând asupra sa o karmă de care predecesoarea sa se ferise cu preţul vieţii. Tama e şi ea fecioara înţeleaptă, care îşi alege de mică vocaţia după cea a tatălui şi îşi slujeşte comunitatea, jertfindu-şi viaţa pentru a nu îşi compromite slujirea. Probabil aceste trei vieţi au fost foarte importante pentru spirit, mai ales că am observat că povesteşti la fiecare dintre ele şi ceremonialul înmormântării şi impactul avut în comunitate. Cred că de la Itane am moştenit nobleţea sufletească, o atitudine mai de prinţesă, aplecarea către mister şi misterii şi frica de şerpi. Îmi amintesc un episod din copilărie când mă jucam în casa altui copil şi am răcnit când am văzut, printre jucăriile lui, un şarpe. 

Iar apoi vine viaţa lui Chua... dedicată învăţăturii, luminării minţilor celorlalţi, a îmbinării textelor vechi cu umanismul, are multe din principiile pe care azi le preţuiesc în viaţă. Chua a fost răsplătit pentru jertfa Itanei cu o familie frumoasă, cu tenacitatea de a lupta cu prostia şi răutatea oamenilor şi de a aduce o rază de lumină în minţile oamenilor. Probabil asta şi-a dorit sufletul, după experienţa nefericită a Itanei, să îşi slujească altfel comunitatea, prin educaţie. S-a născut într-o familie săracă şi şi-a depăşit condiţia umană, prin educaţie. Cel mai probabil, din această viaţă mi se trage convingerea profundă în valoarea educaţiei şi în capacitatea ei de şlefuire a caracterului unui om. Ştiu şi eu, poate Chua nu trebuia să ducă atâtea lupte... poate era nevoie să accepte anumite lucruri şi să nu mai fie atât de îndârjit împotriva unora şi a altora...

E o viaţă frumoasă, în slujba Binelui, care are destule asemănări cu cea de acum şi pentru care sunt recunoscătoare. Karbuk se va naşte într-o familie bogată şi va sluji familia imperială prin cunoaşterea sa, iar mai apoi, peste multe sute de ani, boieroaica Alenka îşi va depăşi condiţia socială, datorită educaţiei primite, reuşind să se mărite cu un om bogat. Pe lângă şlefuirea propriu-zisă a omului cu carte, care trăieşte altfel şi altfel înţelege viaţa. China pentru mine nu prezintă nicio atracţie, nici Confucius. 

Observ la Chua că doreşte înadins să rămână sărac. Cred că unui om instruit că el i-ar fi fost uşor să profite de anumite avantaje corespunzătoare pregătirii sale. De ce nu a făcut-o? Treaba cu sărac şi cinstit vs bogat şi corupt mi se pare reducţionistă rău. Întotdeauna vor fi bogaţi şi săraci şi diferenţe mari între cele două pături, asta nu înseamnă că vreunii greşesc.

30 decembrie 2020

< sus >

Comentarii la episodul 20 - Itane şi la episodul 21 - Eron

M-a impresionat mult de tot povestea evreului. Cine ştie ce o fi ispăşit spiritul lui Eron?! Observ că se repetă în mai multe vieţi meşteşugurile familiei şi hărnicia şi prosperitatea prin muncă. Şi figura singurului copil la părinţi. După Eron, apare Itane. După o viaţă trudnică de meşteşugar, o viaţă de femeie născută în palat, care nu cunoaşte osteneala. Itane, dincolo de povestea ei tristă, e o făptură privilegiată, are părinţi aleşi şi o profesie nobilă. Acelaşi celibat, dar din alte motive însă. Dacă viaţa i-a oferit lui Eron ruşine şi neputinţa fizică, Itane s-a bucurat de vaza oamenilor care veneau la ei şi, mai mult, a primit darul de a le vindeca bolile.

Poate că ar trebui să încetez să mai văd aceste beteşuguri trupeşti ca pedepse karmice pentru cine ştie ce excese făcute de antecesori şi să le văd că posibilităţi de elevare. Mă gândesc - poate greşesc - că viaţa Itanei i-a servit mult spiritului spre elevare sufletească.

Poate că, fără viaţă dureroasă a lui Eron, viaţa jertfelnică a Itanei nu ar fi fost posibilă şi atunci viaţa lui Eron să fi fost o pregătire pentru cea a Itanei? Eron nu a putut concepe copii, iar Itane, deşi nu a conceput nici ea copii, şi-a dat viaţa pentru a salva vieţile noilor născuţi. Dacă era fanatică, sigur omora copiii, ca Tehuac. Poate că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu exista experienţa din viaţa lui Eron, cine ştie... Orişicum, Eron se putea sinucide, dar nu a făcut-o. Mă rog, era evreu, a muncit pentru el şi pentru părinţii lui, şi-a asumat soarta. În interiorul lui, cred că fost un om curajos. A fost şi iubit de o femeie şi s-a întreţinut singur! Sper că viaţa lui Eric, negustorul bogat, cel cu nevasta evreică şi mândru de familia lui, să îi fi şters ruşinea. 

2 februarie 2021

< sus >

Comentarii la episodul 22 - Giotis (Krar)

E o poveste tristă, adică aşa pare. Deşi eu iubesc mult, foarte mult Grecia şi locurile pe care le menţionezi în această scrisoare... Ahaia, Pelopones, Corint rezonează frumos în inima mea. Am avut ocazia să le vizitez.

De abia aştept să citesc şi povestea femeii din India, ca să mă lămuresc de ce a avut Giotis Krar o soartă aşa tristă, cu atâtea privaţiuni. Observ că am avut mulţi antecesori sclavi, trebuie să mă gândesc bine, să compar şi să analizez cu soarta alte personaje. E drept şi că am avut mulţi antecesori bogaţi şi stăpâni.

Mă bucur de veştile pe care mi le dai.

14 martie 2021

Povestea lui Krar mi-a adus aminte de un film preferat din copilărie, "Xena, prinţesa războinică"... sufletul meu vibra de fiecare dată când auzea cuvintele din deschiderea serialului: ”In a time of ancient gods, of warriors and kings...”. După ce am citit povestea sclavului trac luptător, după mulţi ani, am revăzut un episod din "Xena", care era şi ea o războinică tracă în lumea greacă.

Poveştile cu zei şi eroi din Grecia au fost mereu un refugiu din lumea reală şi acum încep să înţeleg de ce erau atât de vii în sufletul meu. Giotis, Itani şi Angeliki au iubit pământul Greciei, fără îndoială... Într-un orăşel italian, parcă Trieste, am vizitat un palat la malul mării, mi s-a părut cel mai frumos loc de pe pământ. Giotis, Itani, Kohar au trăit în palate la malul mării... iar despre fascinaţia mea pentru corăbii şi vapoare am tot avut prilejul să vorbesc cu alte ocazii - mi se pare că am făcut-o chiar la prima viaţă, cea a Rosaliei. Chiar dacă e o poveste tristă şi crudă, nu am simţit foarte multă repulsie... astea erau vremurile, barbare, şi foarte mulţi oameni au avut asemenea poveşti de viaţă.

Această lipsă însă trebuie să fi fost foarte marcantă, de vreme ce succesorul lui, Eron, căruia i se va permite o existenţă liniştită, va fi şi el însemnat cu un beteşug marcant - lipsa organului sexual şi imposibilitatea de a se bucura de o viaţă normală. Poate că sclavul Giotis, de dinaintea lui, fusese mult prea viril şi omorâse nişte oameni? Şi această neputinţă a lui Eron de a-şi exprima condiţia fizică în faţa oamenilor pare să fie o reminiscenţă a tăierii limbii lui Krar.

E foarte trist că trei predecesori consecutivi au fost celibatari şi nu au avut copii - Krar, Eron, Itani... şi mai sunt, de-a lungul vieţilor, şi Tama şi preotul Saveriu...

Remarc cât de mulţi antecesori ai mei au servit şi au stat în preajma puterii deţinute de mari conducători (Krar, Kohar, Karbuk, Nisaba, Mayako,... şi Chua, într-un fel). Sclave au fost şi Kohar, şi Atyia, furate de mici din familiile lor. Nu-i bai, am avut după ele nişte prinţese şi domniţe, ca Nisaba şi Alenka. Iar luptători au fost şi Hatim, Tehuac, ba chiar şi Sang.

Mari asemănări dintre viaţa mea şi viaţa aceasta nu văd... bine, în afară de trauma suferită de mic copil la 8 ani, asemănătoare cu cea a sclavei Atyia, în afară de acest peisaj desprins parcă din "Xena, prinţesa războinică", în afară de Grecia antică.... probabil că am un ataşament mare legat de viaţa aceea şi de cultura ei şi probabil şi de un personaj sau două care se regăsesc în această viaţă. Sunt până acum trei vieţi în Grecia şi toate sunt crude, dar eu sunt tot foarte ataşată de acea cultură. Remarc că după povestea Eron, care probabil că a mai ars din karma negativă de boală şi de neputinţa de exprimare, spiritul se întoarce în Grecia şi probabil că prin sacrificiul lui Itani, mai arde din karma de războinic a lui Giotis. Peste câteva vieţi e povestea lui Angeliki, unde remarc un schimb de roluri - de această dată e vorba despre o femeie căreia i se răpeşte copila şi pe care nu o mai revede niciodată.

Povestea lui Krar-Giotis vine oricum din timpurile lui Homer... iar cea a femeii din India din timpurile Mahabharatei. Să vedem acum şi femeia din India... o fi oare ca Tarisai?

22 martie 2021

< sus >

Comentarii la episodul 23 - Sakra

India nu m-a atras niciodată, dar am respect faţă de casta războinicilor kşatria. Biata Sakra... reminiscenţe din acea viaţă sunt destul de multe. Şi eu am o afecţiune la picior... simt o mare compasiune faţă de această prinţesă şi sper ca, între timp, sufletul meu să fi învăţat ceva. Mă bucur că prinţesa mesopotamiană a reuşit să trăiască fericită, să primească dragostea şi să depăşească obstacolele.

Observ că, după o viaţă de prinţesă, urmează o viaţă de sclav. Şi observ că beteşugul fizic se repetă de vreo trei vieţi încoace la Sakra, Giotis şi Eron. Ba chiar povestea de dragoste a lui Eron e fix la fel cu a Sakrei, ba chiar mai dificilă, din cauza handicapului fizic mult mai puternic. Şi acelaşi deznodământ trist: niciunul nu reuşeşte să depăşească problema pentru a se bucura de dragoste... cred că aceeaşi poveste e şi cu femeia vraci Tama. Teama de ce va zice comunitatea, teama de pierderea statutului social, care în vremurile acelea era mult mai important decât e acum...

Pasiunea pentru bijuterii şi haine se tot repetă şi în alte vieţi. Şi palatul, viaţa de lux şi răsfăţul... şi Sakra, de bine, de rău, a iubit şi a fost iubită şi, până la urmă, a trăit o viaţă îndestulătoare. Nu ştiu în ce măsură a apreciat aceasta, dacă nu prea ieşea din palat, să cunoască şi altă lume...

1 mai 2021

< sus >