<  "Aham-sphurana" index

Despre fenomenul Aham-sphurana

extrase de John David

Selecţii din pag. 100-103, 489, 753-754, 1039, 1232, 1190-1191, 1209, 1281-1282

ramana maharshi

Pag. 100-101

Î: Deci, această stare de conştiinţă care rămâne ferm neschimbată şi netulburată de gândire, se numeşte Sahaja-stithi?

B: Nu. Se numeşte Aham Sphurana.

Î: Atunci ce este Sahaja-stithi?

B: Nu este posibilă nicio descriere. Fiinţa reflectată — conştiinţa aflată într-un corp fizic — este distrusă; după ce aceasta este distrusă, rămâne doar ceea ce a existat întotdeauna. Este Realitatea Absolută. Ea transcende dualităţile precum fiinţa şi nefiinţa, cunoaşterea şi ignoranţa, lumina şi întunericul, etc. Este ASTA — CARE — ESTE, atât se poate spune despre ea.

În Biblie i se spune YHWH. Deşi acolo El pare un Dumnezeu personal, care călăuzeşte destinul copiilor lui Israel, profeţii talmudici din vechime cunoşteau aspectul transcendental, la fel ca şi Cristos. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeu cel Atotputernic, dar după numele Meu, Yahweh, nu m-au cunoscut.” Pe de altă parte, termenul Yahweh apare de multe ori în "Geneza". Este vreo contradicţie? Nu. Profeţii dinainte de vremea lui Moise îl cunoscuseră pe Dumnezeul personal Yahweh, dar Moise a fost primul căruia i-a fost revelat aspectul transcendental, fără formă. Profeţii anteriori cunoşteau numele, dar nu şi semnificaţia lui. Îl iubeau pe Dumnezeu şi îi preţuiau numele, dar nu au înţeles semnificaţia sau importanţa numelui.

Numele înseamnă „Eu sunt Ceea ce sunt”. Dumnezeu i-a revelat lui Moise semnificaţia numelui, pe când profeţilor anteriori li s-a dat doar numele. Şi înseamnă că cel care este doar conştient ca Subiect, fără să cunoască vreun obiect, este absorbit sau transformat în Dumnezeu. Aceasta nu este o convingere intelectuală sau afirmaţie mentală. Este înflorirea Inimii — lotusul iubirii din interior.

***

pag. 102-103

Î: Bhagavan a spus ieri ceva despre „Aham Sphurana”. După ce am ajuns la acest Aham Sphurana, cum se procedează de acolo până la Realizarea Sinelui finală, Sahaja-stithi?

B: După ce am ajuns la Aham Sphurana, nu mai este posibil niciun efort. Pentru cel care a ajuns la Sphurana, această întrebare este imposibilă — ca orice altă întrebare. Nu mai apare nicio îndoială, deoarece cel care se poate îndoi s-a predat cu mult timp în urmă Fiinţei infinite care străluceşte în propria sa Inimă ca lumina adevăratului „Eu”. Cel care a ajuns la Sphurana şi rămâne perpetuu unit cu ea, în loc să oscileze, nu s-ar gândi niciodată „Am ajuns la Aham Sphurana. Acum mă întreb când se va ivi Realizarea Sinelui Absolut.” Şi n-ar gândi niciun alt gând.

Gânditorul, odată dispărut, cine să mai fabrice gânduri? Cel care rămâne statornic în starea de Sphurana nu tânjeşte la Realizare — şi la nimic altceva — căci nu mai are nicio nevoie. Deoarece o ieşire din ea este întotdeauna posibilă teoretic, Sphurana este clasificată tot ca sadhana [practică spirituală] — totuşi, este cea mai înaltă etapă a sadhanei, deoarece este susţinută fără nici cea mai mică urmă de efort sau fără să mai rămână vreo intenţie.

O Sphurana continuă este posibilă numai după ce simţul eu-lui a fost abandonat total. Înainte de a se manifesta continuu, este posibil ca discipolul să experimenteze fulgerări ale acesteia. În loc să lase aceste fulgerări să-i distragă atenţia şi în loc să facă un efort deliberat pentru a le reproduce din nou, el ar trebui să se întrebe calm: „Cine a experimentat asta?” până când Sphurana devine continuă.

Odată ce Sphurana devine starea permanentă, la timpul potrivit, se va stinge şi ea, aşa cum arderea unui calup de camfor este completă când nu se mai vede nici camforul, nici flacăra şi rămâne doar Realitatea — acesta este Sahaja-stithi al lui Jnana-siddha [puterea supranaturală a cunoaşterii transcendente] despre care întrebi.

Î: Care sunt simptomele fizice ale Sphurana? Se pierd cumva simţurile fizice? Provoacă pierderea conştienţei corpului?

B: Poate apărea sau nu un val involuntar de oprire a respiraţiei; ar putea apărea şi o senzaţie de palpitaţie sau pulsaţie — dar de ce pui întrebarea asta?! Scufundă-te înăuntru şi VEZI singur.

Important este că în starea de Sphurana nu se mai poate „să iei o decizie”. Totul este hotărât de Puterea Superioară... iar mintea ta, după ce şi-a pierdut capacitatea de a face comparaţii sau judecăţi de valoare, este redusă la simpla conştiinţă de a fi. Organele senzoriale funcţionează normal, iar conştiinţa încă nu e înstrăinată de corp, dar evenimentele din lumea exterioară sunt observate detaşat, fără nicio aversiune sau fascinaţie, ca cineva care urmăreşte un film de cinema fără cel mai mic interes. Acţiunile nu sunt premeditate, ci spontane. Trupul devine o unealtă în mâinile Atotputernicului, extazul inundă sufletul şi, orbit de vraja beţiei divine, plânge şi râde, cântă şi strigă, fără niciun scop aparent. Acestea sunt doar simptome externe vizibile ale Adâncului care te atrage în interior si este posibil să nu se manifeste deloc. Aşa eram eu în Madurai, vărsând lacrimi de dor la Templul Meenakshi, fără să am nici cea mai mică idee de ce. Nici măcar gândul: „Oare de ce plângem?” nu a apărut.

Nu toţi au experienţa plânsului după Dumnezeu, fără să ştie dacă plâng chinuiţi de dor sau în extazul împlinirii, şi oricum nepăsându-le de ce. Important este dacă a fost suprimată sau nu, în interior, identificarea cu corpul sau ideea că „eu făptuiesc”. Dacă ideea „eu sunt agregatul corp-minte” este complet abandonată, nu rămâne nicio urmă de intenţie sau voinţă. Nu eu am hotărât: „Hai să mergem la Tiruvannamalai”. Ci doar, [priveam silueta de pe canapea atingându-şi uşor umărul drept cu un deget delicat] — a venit aici — atâta tot.

[***]

pag. 489

Î: În "Discuţii cu Ramana Maharshi" [notiţe luate în aceeaşi perioadă, între 1935-1939, de către Sri Munagala Venkataramiah], se spune după cum urmează:

„Realizarea lui Jnana este întotdeauna un Vritti. Există o distincţie între Vritti Jnana sau Realizarea şi Reala Svarupa [natura esenţială divină]. Svarupa este Jnana Însăşi, este Conştiinţa. Svarupa este Sat Chit, care este omniprezent. Este întotdeauna prezentă de la sine. Când realizezi asta, Realizarea se numeşte Vritti Jnana. Numai din perspectiva existenţei tale umane vorbeşti despre Realizare sau Jnana. Prin urmare, când vorbim despre Jnana, ne referim întotdeauna la Vritti Jnana şi nu la Svarupa Jnana; căci însăşi Svarupa este întotdeauna Conştiinţa Jnana.”

Acest pasaj mi se pare complet deconcertant. Ar putea Bhagavan să mi-l explice?

B: Atunci când mintea încetează să se intereseze de lumea obiectivă şi rămâne, involuntar şi fără efort, în starea sa naturală, primordială de fiinţă pură, este vritti-jnana. Se poate spune că cineva a ajuns în starea de vritti-jnana numai când mintea sa rămâne aşa nu ca rezultat al vreunui motiv sau obiectiv, ci pentru că acum nu ştie altceva. Mintea, care mai devreme era conştiinţa ascunsă într-o reţea labirintică de vrittis [turbioane mintale], este acum redusă la simpla conştiinţă de a fi, căreia efortul sau obiectivul îi sunt cu totul străine. Deci nu se pune problema de a te strădui să rămâi liniştit. Liniştea este acum starea naturală. Acesta este manoni-vritti sau vritti-jnana. În această stare, nimic nu-ţi poate devia atenţia de la conştienţa pur subiectivă. Mintea rămâne blocată în punctul de origine. Lumina adevăratului Sine („eul–Eu”) poate fi simţită clar cum străluceşte. Experienţa licăririi „eului–Eu” se numeşte Aham Sphurana. Întrucât această stare nu se produce prin angrenarea vreunui efort mental, ci mai degrabă din cauza năruirii minţii, unele cărţi spun că este o stare transcendentală.

Î: Este aceasta starea unui Jnani?

B: Nu. Când până şi mintea rarefiată este distrusă în Dincolo, aceasta este Sahaja-stithi a unui Jnani. Dar nu trebuie să-ţi faci griji pentru toate astea. Este inutil. Este suficient să pierzi eul. După aceea, totul devine automat.

[***]

pag. ?

B: Acest fenomen se numeşte Aham Sphurana sau licărirea Sinelui. Indică faptul că, în momentul în care a avut loc această licărire, predomina o stare de absorbţie incompletă sau parţială în Inimă. Starea cea mai de dorit este însă completa absorbţie.

Î: Cum aş putea obţine această absorbţie completă?

B: Eforturile te pot conduce doar până la Sphurana. Rămâi continuu şi neîncetat în Sphurana; lasă restul în seama lui Dumnezeu sau Sinelui.

Î: Adesea, chiar şi în timp ce are loc Sphurana, apar gânduri care îmi distrag atenţia. Ce ar trebui să fac în astfel de momente?

B: Eliberează-te uşor de gând; asta e tot. Facultatea mentală nu este distrusă în timpul stării de Sphurana; ci este într-o stare de repaus sau reţinere; ori de câte ori se reactivează, priveşte cu atenţie gândul care i-a provocat activarea şi se va stinge. Este necesară o practică constantă şi continuă până când te-ai stabilit în mod natural în Sphurana — adică, până când ajungi într-o stare în care nu este necesar niciun efort din partea ta să păstrezi Sphurana. Scufundă mintea în Sphurana iar şi iar şi iar şi ţine-o scufundată acolo până când Sphurana va decurge în mod natural şi fără niciun efort din partea ta. Dar dacă există o dorinţă sau hotărâre în minte — „Eu realizez Sphurana pentru că asta îmi va aduce Eliberarea” — atunci Eliberarea nu va răsări niciodată. Sphurana nu trebuie să fie rezultatul unui proces mental; trebuie să fie naturală, lipsită de motivaţie, spontană şi necauzată de nimic. Abia atunci va răsări Eliberarea. Cei care aşteaptă sau anticipează sau doresc Eliberarea nu o găsesc niciodată. Abandonează-te necondiţionat în Sphurana şi ea te va elibera.

[***]

pag. 753-754

Î: Care este diferenţa dintre starea de Nirvikalpa Samadhi şi cea de Aham Sphurana — dacă există vreuna? Care dintre acestea două este superioară şi care ar fi starea supremă?

B: Ambele sunt la fel de valoroase. În Nirvikalpa Samadhi, conştiinţa corpului este absentă. Nirvikalpa + conştiinţa corpului ⇒ Aham Sphurana. Totuşi, Aham Sphurana este propice distrugerii vasanas [impresii imprimate în psihic, tendinţe], ceea ce nu-i posibil atunci când mintea este temporar absorbită în Inimă, blocând conştiinţa corpului şi eliminând percepţia senzorială pe durata experienţei [de Nirvikalpa Samadhi].

Î: Se spune că yoghinii se privează de conştiinţa corpului şi rămân fără ea timp de decenii.

B: Yoghinii încearcă să elimine conştiinţa corpului prin practicarea kevala-kumbhaka [reţinerea suflului de aer] pentru perioade anormal de mari — dar necazul cu această abordare este că încă mai rămâne a fi eliminată intenţia de a rămâne fără conştiinţa corpului. Din acest motiv, este mai bine să nu încercaţi să eliminaţi cu forţa conştiinţa corpului, care, la urma urmei, este doar o limitare inofensivă odată ce aţi renunţat la infamul şi amăgitorul obicei al identificării false [a Sinelui cu non-Sinele]. Orice posibilitate de voinţă şi efort trebuie distruse pentru ca să poată răsări Jnana.

În ce priveşte tendinţele automate ale corpului, lăsaţi limitările conştiinţei corporale să dispară de la sine. Nu trebuie să ne preocupăm de asta ca de un obstacol care ar trebui rezolvat. Nu e nevoie să distrugeţi corpul sau să-l topiţi cumva în neant. Pur şi simplu, încetaţi să vă identificaţi sau asociaţi cu el în vreun fel; atât va fi de ajuns. Încercarea de a scăpa de corp vă obligă să-i acordaţi o atenţie suplimentară. În schimb, mutaţi-vă atenţia dinspre corp către Sine; asta trebuie făcut.

În ceea ce priveşte starea spirituală supremă despre care ai întrebat, ea este Sahaja-stithi a unui Jnani. Nu poate fi atinsă prin sadhana [practică spirituală]. Niciun efort nu o poate realiza. Abandonează-I-te necondiţionat şi vei fi absorbit de ea. Vichara [investigarea de sine] foloseşte doar pentru a pregăti mintea pentru predarea necondiţionată. Dacă te poţi abandona total, de ce ai mai avea nevoie de vichara şi cum ai mai putea-o face — cine va mai fi rămas atunci să investigheze gândurile?

Î: Sinele este situat în partea dreaptă a pieptului?

B: Asta e valabil doar atâta timp cât crezi că ai un corp. Aşa crezi?

Î: Da. Cum l-aş putea nega? Oare Bhagavan nu vede acest trup discutând cu el?

B: Corpul nu spune „eu sunt tu”. Ci tu spui că eşti corpul. Când vei scăpa de această atitudine eronată că ai fi cumva legat de corp, atunci vei şti unde se află Sinele. Sinele nu este nicăieri; doar Este.

Î: Dar ideea lui Sri Bhagavan că hridaya-granthi [blocajul Inimii (Sinelui)] este reprezentat de un punct din corpul fizic — oare nu invalidează această idee?

B: Descoperă tu Sinele non-dual şi ne vom ocupa mai târziu de relaţia lui cu corpul, dacă chiar trebuie: atunci, nu acum. Este adevărat că există un orificiu în partea dreaptă a pieptului, ca o mică gaură. Această valvă este întotdeauna închisă, dar se deschide prin vichara — iar consecinţa este că străluceşte Aham Sphurana.

Totuşi, toate acestea sunt doar relativ valabile. De fapt, un Jnani care rămâne în starea de Ajata Advaita este irevocabil pierdut faţă de „realitatea fizică”. Aceste explicaţii nu sunt pentru el; ele sunt formulate doar pentru a satisface curiozitatea omului obişnuit — ele sunt adevărate doar în măsura în care consideri ca adevărată existenţa ta corporală, şi nu mai mult.

Î: Oare vivisecţia corpului de către un anatomist priceput va dezvălui prezenţa acestui organ?

B: Nu. Se află în planul subtil-energetic.

Î: Dar folosind un microscop?

B: Voiam să spun că, din experienţa mea, este, pur şi simplu, un loc de acumulare a energiei mentale. S-ar putea să nu aibă nicio influenţă fizică. Cu toate acestea, în acea regiune ar putea fi simţită o senzaţie fizică de pulsaţie sau trepidaţie. Adevărul este că astfel de chestiuni nu sunt deloc importante. Lucrarea de făcut, sau mai degrabă de des-făcut, este să realizezi Sinele. Orice ai experimenta, nu contează. Cine este experimentatorul? Aceasta este întrebarea esenţială.

Î: Şi care e răspunsul?

B.: Află singur.

***

pag. 1039

Î: Conceptul japonez de Satori este acelaşi cu conceptul hindus de Moksha?

B: Nu. Satori este vibraţia radioasă sau Aham Sphurana.

[***]

Pag. 1232

Mr. Knowles: Ce se înţelege prin „eul-Eu”?

B.: Mintea fără „eu” este „eul-Eu”; când această absenţă devine permanentă, rezultă automat Realizarea Sinelui.

[***]

pag. 1190-1191

Î: Ce este acest „eu-Eu”? Este acelaşi cu Jnana?

B: Nu, „eul-Eu” este etapa dinaintea Sahaja-stithi unui Jnani. Este cunoscut sub numele de Aham Sphurana [pulsaţia Sinelui]. Când Sphurana devine continuă, de neoprit şi spontană — adică atunci când s-a solidificat, ca să spunem aşa, într-un fenomen permanent — conduce la Sahaja-stithi. În limbajul vedantic, Aham Sphurana este cunoscut ca vritti-jnana. I se mai spune şi conştiinţă cosmică. Se numeşte „cosmică” deoarece mintea în acea stare este într-o formă generică. Adică, nu este ţinută captivă de aham-vritti [gândul primordial „eu”] pe durata experienţei. Dacă distrugerea purva-samskaras [predispoziţiilor latente, imprimări psihice] este incompletă, ulterior aham-vritti se reafirmă şi fluxul gândurilor se reia ca de obicei. Sphurana, când este păstrată continuu, slăbeşte aham-vritti, care este singura cauza pentru hridaya-granthi [blocajul Inimii — adică, ego-ul] şi conferă Mukti [eliberarea de întrupare şi renaşterile viitoare].

Î: Cum să păstrez continuu Sphurana?

B: Efortul sau voinţa de a o face este în sine un obstacol în calea strălucirii Sphurana. Dacă rămâi aşa cum EŞTI, Sphurana străluceşte de la sine.

Î: A spus Bhagavan că experienţa de Sphurana este însoţită de o senzaţie ca de înţepătură în partea dreaptă a pieptului?

B: Lasă în pace senzaţia fizică; ar putea fi provocată de Sphurana, dar este inutil să crezi că doar dacă ai avut senzaţia înseamnă că ai fi Realizat ceva. Important este să rămâi mereu în starea de negândire, dar nu prin efort sau voinţă. „Eul” subtil, cel care observă că mintea rămâne în această stare, trebuie şi el să dispară. Numai atunci Realizarea este posibilă.

[***]

pag. 1209

Î: Uneori vorbeşti despre ceva numit Aham Sphurana. Este acelaşi lucru cu conştiinţa cosmică?

B: Da. Se numeşte aşa pentru că, în acea stare, mintea subtilă simte Inima ca o vibraţie pulsatorie; se poate manifesta şi senzaţia fizică din partea dreaptă a pieptului. Dar această senzaţie, în general, nu merită vreo atenţie deosebită; serveşte doar ca indiciu că mintea, prin practică îndelungată, a devenit în mare măsură subtilă şi senină. Este un semn de progres, dar nu trebuie confundat cu scopul final. Important este ca mintea să rămână mereu, fără efort şi involuntar, în starea sa naturală de absenţă a gândirii.

Î.: Încerc să contemplu tot timpul ideea: „Eu sunt Sinele, care transcende toate fenomenele".

B.: Este inutil să faci acest lucru.

Î.: Şi de ce, vă rog?

B.: Descoperă CE eşti şi rămâi veşnic AŞA. Ce rost are să repeţi că eşti Sinele? Este oare Sinele cel care repetă asta? Ceea ce ESTE cu adevărat nici măcar nu zice „Eu", ci rămâne veşnic ca propria Sa Fiinţă. Sinele tace întotdeauna. Aşadar, cel ce repetă „Eu sunt Sinele” nu este, de fapt, decât ego-ul sau mintea. Dizolvarea minţii este scopul tuturor eforturilor noastre. Repetând „Eu sunt asta” sau „Eu sunt aia” doar vei întări mintea, nicidecum să scapi de ea. Aşadar, o astfel de contemplare nu este utilă; ba chiar e contraproductivă, deoarece hrăneşte ego-ul tot mai mult.

Ţi s-a spus să renunţi la ideea că ai fi acest corp, această persoană şi aşa mai departe. În schimb, vii cu această idee că eşti Sinele. Eliberarea de orice idee aduce beatifica tăcere a Sinelui, nu ideea „Eu sunt Sinele”. Renunţă la toate ideile şi păstrează tăcerea dacă doreşti fericirea Sinelui. În ceea ce priveşte Realizarea, gândul „Eu sunt Sinele” este la fel de dăunător ca orice alt gând. Evită toate gândurile. Absenţa gândurilor înseamnă fericire. Atunci când această absenţă survine fără efort, este o beatitudine mai presus de imaginaţie, dincolo de puterea de conceptualizare a minţii. Trebuie să o trăieşti direct pentru a înţelege ce este.

Î.: Când folosiţi cuvântul Inimă, vă referiţi la Sine?

B.: Inima este doar un alt nume pentru Sine.

[***]

pag.1281-1282

Î: Când întreb „Cine sunt eu?” simt o senzaţie intensă, pulsatorie în centrul inimii, despre care vorbeşte Sri Bhagavan, în partea dreaptă a pieptului. Este ca o senzaţie pe care ar avea-o cineva copleşit de emoţie; îmi aduce lacrimi în ochi. De fiecare dată când investighez „Cine sunt eu?” sunt atras de acest centru. Este suficient să fiu atent la această senzaţie? Pun această întrebare pentru că am auzit că Bhagavan opinează că, deşi concentrarea asupra acestui centru al inimii este un exerciţiu spiritual benefic, nu este acelaşi lucru cu vichara; şi nu vreau să mă păcălesc făcând altceva decât vichara. Sunt foarte nerăbdător să mă eliberez chiar în această viaţă.

B: În loc să te străduieşti să fii atent la această senzaţie, rămâi pasiv. De ce să inventezi un „eu” fals şi apoi să-i ceri să decidă dacă vrea să fie atent la senzaţie sau nu? Dacă încerci să păstrezi o astfel de senzaţie, ea va dispărea. Nu încerca să „faci” nimic în legătură cu Sphurana. Dacă încerci să „faci” ceva cu ea sau să o apuci cumva, va dispărea şi te vei întreba unde ai greşit şi de ce senzaţia a dispărut. Sphurana trebuie să fie continuă. Va rămâne aşa doar dacă o laşi în pace — adică, rămâi aşa cum EŞTI în mod natural. Este necesară absenţa totală a oricărui efort pentru a susţine Sphurana în mod continuu. De ce?

Pentru că efortul implică existenţa unui ego care îl face, iar dacă ego-ul îşi reia activităţile, Sphurana va trebui să dispară. Fă toate eforturile pentru a rămâne complet fără niciun efort. Cine este cel care vrea să se agaţe strâns de Sphurana? Este obraznicul demonaş cunoscut sub numele de ego. Aşadar, nu permite eu-lui să perturbe Sphurana; las-o să continue la nesfârşit, doar rămânând ca ea [Sphurana] fără oprire. Această Sphurana este o experienţă parţială a Sinelui. Este un indiciu al Gloriei care se apropie. Dar dacă vrem să se înalţe până în Sine, nu trebuie tulburată; trebuie să i se permită să continue la nesfârşit. Pentru asta, ego-ul trebuie ţinut în frâu — prin intermediul vichara [investigarea de sine]. Deci, ori de câte ori descoperi că Sphurana slăbeşte, întreabă-te „Cine sunt eu?”. Îşi va reveni, până la urmă.

***

 traducere de Răzvan A. Petre,
26 ianuarie 2024

< Sus >