<  "Aham-sphurana" index

Dialog cu un aspirant matur

Selecţie din pag. 1259-1262

ramana maharshi

24 septembrie 1936

Dl. Greenleaves se prezentă maestrului, iar Bhagavan îi zâmbi amabil. Omul înmână un bilet interpretului. Aşa cum se făcea uneori – mai ales când caucazienii aveau întrebări legate de practică, pe care le scriau pe o hârtie – conţinutul biletului era citit în Sală în beneficiul tuturor participanţilor, astfel încât răspunsul maestrului să poată fi înţeles de toţi cei prezenţi.

„Aici se experimentează uneori o străfulgerare de conştiinţă cosmică care pare să fie în afara locului normal al sinelui. Având în vedere că acest căutător nu vrea să se împovăreze cu concepte filozofice, ci caută o explicaţie pragmatică, ce l-ar sfătui Bhagavan să facă pentru (a) obţinerea, (b) păstrarea şi (c) extinderea acestor străfulgerări? Pentru a le putea provoca la dorinţă e nevoie de retragerea din viaţa de lume?”

B.: Spui că ceea ce ai trăit se simţea ca fiind în afara ta. Dar gândeşte-te – oare poate exista vreo experienţă în absenţa celui care experimentează? Toate experienţele aparţin doar experimentatorului. Prin urmare, nimic din orizontul percepţiilor sau trăirii tale nu poate exista în afara Ta.

În afara sau în interiorul cui? Al cui exterior şi al cui interior? Cel care pune problema bifurcării „înăuntru” şi „în afară” – cine este el? Investighează. Vei descoperi că ideea de interior/exterior este relevantă dacă şi numai dacă există un subiect şi un obiect. Din moment ce văzătorul obiectelor şi trăitorul experienţelor nu poate fi altul decât subiectul, prin introspecţie se descoperă că toate obiectele şi experienţele apar numai în interiorul subiectului.

Dar cine este acest subiect? Investighează. "Cine sunt eu?", adică a urmări aham-vritti [gândul de “eu”] până la sursa sa – asta e practica. Investigându-te pe tine însuţi, subiectul, eşti atras în tărâmul purei Conştiinţe Subiective, care se află dincolo de subiect. Vorbeai despre sinele normal. Ce este, după tine, acest sine normal?

Dl. Greenleaves: Mintea.

B.: Da. Mintea este doar o noţiune. Ai investigat vreodată ce este ea de fapt?

G.: Nu... se pare că am luat-o de bună atâta timp.

B.: Asta este greşeala. Că se acceptă că mintea ar fi Sinele. Sinele există întotdeauna – în timp ce mintea apare şi dispare. Mai există mintea în somnul profund? Dar Sinele tău este mereu acolo. Mintea – care s-a amăgit imaginându-şi că ar fi un muritor cu o formă fizică şi ar trăi într-o lume percepută ca obiectiv reală – este plină de limitări.

Pe de altă parte, pura Conştiinţă Subiectivă nu cunoaşte nicio limitare.

G.: Cum să obţin această pură Conştiinţă Subiectivă?

B.: Prin investigaţia „Cine sunt eu?”.

(a) Vorbeşti despre obţinerea Conştiinţei. Conştiinţa este mereu acolo. Doar că noi ne ocupăm de alte lucruri; şi atunci ne lăsăm chinuiţi de întrebarea fără rost despre cum poţi ajunge la Conştiinţă. Conştiinţa există prin sine; pare ascunsă doar pentru că atenţia noastră este extrovertită. Îndepărtează vălul gândului care acoperă revelaţia şi Conştiinţa va fi revelată.

(b) Vorbeşti despre păstrarea Conştiinţei. Dacă şi când se realizează că Conştiinţa este substratul neschimbător care stă la baza noţiunii egoiste de „eu”, atunci ea devine experienţa ta directă şi imediată şi nu poate fi niciodată pierdută.

(c) Nu poate fi vorba de extinderea Conştiinţei, deoarece este nedivizată; rămâne întotdeauna aşa cum ESTE dintotdeauna, fără contracţie sau expansiune.

(d) Vorbeşti despre retragerea din viaţa lumească. Singurătatea autentică este retragerea din lumea gândurilor – adică rămânerea în Fiinţa Sinelui. Dar poate fi ceva străin Sinelui? Retragerea poate fi doar dintr-o locaţie sau stare într-alta. Niciuna nu este separată de Sine. Toate fiind Sinele, retragerea este imposibilă şi de neconceput.

G.: Dacă Sinele se revelează întotdeauna din propria-i voinţă, de ce mai este nevoie de practică?

B.: Practica liniştirii are doar rolul de a preveni tulburarea naturii Păcii inerente nemuritoare. Fiind substratul de la baza minţii, Tu întotdeauna eşti în starea naturală, indiferent dacă urmezi vreo practică sau nu... A rămâne aşa cum EŞTI, fără îndoială, este starea ta naturală.

G.: În acest caz, putem spune că toată lumea este Realizată!

B.: Starea naturală rămâne nestingherită şi neschimbată indiferent dacă te odihneşti în ea sau nu. Chiar şi gândirea ia naştere doar printr-o modificare a stării naturale. Starea naturală este Fiinţare simplă; când gândurile apar în ea, devii mintea. Oamenii doar se prefac că nu sunt Realizaţi.

Toţi spun „Eu”. Cum atunci ar putea ei să nu recunoască Sinele? Numai că ei confundă non-Eul – cum ar fi corpul şi mintea – cu Sinele. Dacă i se pune capăt acestui obicei dăunător, va rămâne doar simpla Fiinţare. Din punctul nostru de vedere prezent, numim Realizare starea în care lipsesc gândurile, fără efort şi involuntar dar, de fapt, starea fără gânduri este starea naturală şi orice altceva – sub numele colectiv de „minte” – este o adunătură inutilă. Dacă se elimină aceste acumulări nedorite, ceea ce rămâne este Fiinţa Sinelui.

G.: Cum să-mi dezrădăcinez ignoranţa despre Sine?

B.: Ignoranţa înseamnă fie uitarea Sinelui, fie obiceiul dăunător de a acorda atenţie la ceea ce nu este Sinele, care împiedică cunoaşterea Sinelui. Tot efortul nostru este îndreptat numai spre distrugerea obiceiului de gândire; gândurile sunt remanifestări ale predispoziţiilor latente existente sub formă de seminţe; ele dau naştere diversităţii mentale, care este cauza principală a tuturor problemelor.

Conform sistemului Vedanta, efortul poate fi împărţit în (a) sravana, (b) manana şi (c) nidi-dhyasana.

În cazul Kritopasaka [căutătorul devotat, cu mintea pură], efectul sravana [auzirea doctrinei] este imediat şi aspirantul se odihneşte în Fiinţa Sinelui de îndată.

Pe de altă parte, Akritopasaka [căutătorul obişnuit] poate simţi că este incapabil să reziste ca simplă Fiinţare, chiar şi după ce a auzit în mod repetat adevărul că indisciplina minţii [adică tendinţa ei de a se îndepărta de sursa ei] trebuie să fie înlăturată, dacă se doreşte recăpătarea stării naturale de beatitudine. De ce? Din cauza triplei impurităţi: ignoranţă [adică, a-ţi imagina lumea ca fiind reală în mod obiectiv şi pe tine ca fiind conţinut în ea, deşi adevărul este că lumea nu este diferită de mintea care o percepe], îndoială [oare nu cumva învăţăturile enunţate de Vedanta sunt greşite?] şi identificare greşită [adică, luarea non-Sinelui drept Sinele].

G.: Cum să smulg din rădăcină aceste impurităţi?

B.: (a) Pentru a elimina ignoranţa la nivelul intelectului, aspirantul trebuie să AUDĂ adevărul în mod repetat, până când cunoştinţele sale teoretice despre subiectul Ajata Advaita devin foarte clare.

(b) Pentru a înlătura îndoielile, el trebuie să REFLECTEZE continuu asupra adevărului Ajata Advaita, până când încrederea sa în adevărul doctrinei este eliberată de orice fel de îndoieli.

(c) Pentru a elimina identificarea greşită a Sinelui cu non-Sinele [cum ar fi corpul, percepţiile sale senzoriale, mintea, intelectul şi aşa mai departe], mintea căutătorului trebuie să devină focalizată; chitta-ekagratha [focalizarea minţii] este practica preliminară în efortul nostru de a ajunge la starea de Ajata Advaita.

Aceste criterii odată atinse, obstacolele sunt eliminate şi domneşte pacea permanentă. Nu este nevoie să aspirăm la vreo nouă stare. Renunţă la gândurile tale şi va fi de ajuns. Fără perfecta introversie a minţii, prin care mintea este redusă la un singur minuscul punct infinitezimal, putem oare atinge Realizarea?!

G.: În experienţa mea de zi cu zi, îmi observ mintea plină de gânduri chiar şi atunci când nu fac niciun efort conştient să gândesc sau să rămân fără gânduri.

B.: Înseamnă că extroversia a devenit starea naturală. Pentru ca liniştea perfectă să poată fi atinsă este necesară practica. În ce constă practica? În (a) sravana, (b) manana şi (c) nidi-dhyasana, aşa cum tocmai ţi le-am explicat.

Aceşti paşi nu sunt realizaţi prin citirea cărţilor sau angajarea în discuţii filozofice. Este necesară o practică neîncetată pentru a menţine mintea retrasă de la înclinaţiile ei faţă de simţuri.

Introversia sau liniştea minţii nu poate fi obţinută într-o zi. Continuă să exersezi până când practica devine la fel de naturală şi uşoară ca respiraţia. Practica retragerii sau a introversiunii minţii ar trebui menţinută până când extroversiunea nu mai este deloc posibilă.

G.: Unii par să realizeze Sinele fără niciun efort. Alţii fac eforturi, dar nu reuşesc. De ce?

B.: Aspirantul poate fi Kritopasaka sau A-kritopasaka. Cel dintâi este apt să realizeze Sinele chiar şi cu cel mai mic stimul: îi pot sta în cale câteva mici îndoieli, dar ele sunt uşor de îndepărtat dacă aude adevărul doar o singură dată de la Guru: imediat ajunge în starea de shashwata-manoni-vritti [eterna eliberare de vârtejurile mentale].

În cazul aspirantului Akritopasaka sunt necesare toate tipurile de ajutor; e cuprins de îndoieli chiar şi după ce a auzit în mod repetat adevărul de la Guru; prin urmare, el nu trebuie să renunţe la contemplarea cuvintelor Guru până când va dobândi starea de shashwata-manoni-vritti.

În sravana, manana şi nidi-dhyasana, primele două sunt activităţi intelectuale, în timp ce ultima implică practică – iar practica este introversia minţii: se realizează prin intermediul vichara [investigaţia de sine].

G.: Susţine Bhagavan teoria renaşterii sau reîncarnării?

B.: Naşterea şi moartea sunt false experienţe mentale, nu fapte. Pe de altă parte, existenţa subiectivă este un fapt incontestabil. Preocupă-te de fapte, nu de ficţiune. Dacă te-ai născut acum, înseamnă că poţi să te naşti şi mai târziu. Dar ia gândeşte-te – oare eşti născut acum?!

G.: Înseamnă că Sinele nici nu se naşte, nici nu moare?

B.: Da. Nu te preocupa de chestiuni inutile. Ceea ce se naşte îşi va duce singur de grijă şi, în cele din urmă, va pleca aşa cum a venit. Ceea ce ESTE rămâne mereu. Diversitatea sau varietatea fenomenelor mentale nu are sfârşit. Ignoră conţinutul minţii şi scufundă-te în Inimă: aceasta este calea către Pacea de unde nu mai este posibilă întoarcerea.

G.: Binevoieşte Bhagavan să-mi spună cum a apărut mintea – cum s-a despărţit sau s-a separat mintea de Sine?

B.: Orice răspuns la această întrebare poate fi dat doar la nivelul intelectului sau al minţii însăşi. Poate un astfel de răspuns să fie şi adevărat?! Singurul răspuns adecvat la această întrebare este să realizezi chiar tu Sinele. Realizează Sinele şi vezi singur dacă ar putea exista vreodată ceva numit minte: atunci vei vedea că mintea nu a apărut niciodată. Explicaţiile teoretice nu pot transmite adevărul.

G.: Dacă totul este predestinat, atunci şi Realizarea – descoperirea naturii mele adevărate şi eterne – este predestinată? Şi dacă sunt destinat să nu realizez Sinele?

B.: Nu te preocupa de chestiunea asta, ci continuă-ţi efortul. Oare, înainte de a te aşeza la cină, te întrebi: „Oricum voi muri într-o zi; şi atunci, la ce folos să hrănesc acest corp, care este sortit să piară inevitabil într-o zi?”, sau te aşezi să mănânci cu bucurie după o zi obositoare de muncă?!

G.: A doua variantă – mai ales dacă mâncarea este bună! 😊

B.: [râzând] Tot aşa, continuă cu investigaţia „Cine sunt eu?”. Efortul necontenit, serios, perseverent, hotărât nu poate da greş. Succesul va apărea obligatoriu!

***

 traducere de Răzvan A. Petre,
27 ianuarie 2024

< Sus >