<  "Aham-sphurana" index

Non-acţiunea. De-realizează non-Sinele

Selecţii din pag. 428, 1419-1420, 494

ramana  squirrel

Pag. 428

Non-acţiunea

Î.: Dacă rămân la rădăcina minţii sau ca pură Conştiinţă, îmi voi realiza Sinele?

B.: Întrebarea arată că încă este prezent în minte conceptul de „Realizare a Sinelui”. A rămâne la rădăcina minţii trebuie să fie un lucru firesc; trebuie să fie starea naturală. Pe de altă parte, tu încerci să o faci în mod voluntar, ca să câştigi astfel premiul pe care îl numeşti „Realizare de Sine”. Poate funcţiona aşa ceva? Nu.

Nemişcarea nu poate fi dobândită cu mintea. Apa nu poate fi făcută apă uscată. Renunţă să mai fii mintea şi va rămâne doar liniştea. Oamenii vor să afle cum se poate „face” acest lucru. Nu se poate face, pentru că a „face” îi este antiteza. Jiddu Krishnamurti a spus: «Negarea totală este esenţa pozitivului». A nu face nimic cu mintea – asta este Realizarea.

Acţiunea nu poate duce la non-acţiune; absenţa faptei este numită non-făptuire. Non-acţiunea nu este o varietate exotică a acţiunii; pur şi simplu, a nu făptui. Renunţarea la gândire nu este o făptuire. Prin urmare, nu cere să fie realizată prin efort sau voinţă. Dacă încă mai există vreun efort sau voinţă, eşti încă blocat în tărâmul făptuirii. Trecerea de la tărâmul faptei la cel al non-faptei trebuie să fie un colaps natural. Nu trebuie forţat.

[***]

pag. 1419-1420

Î: Să-mi fixez atenţia în partea dreaptă a pieptului – corect?

B.: Când ţi se spune să te contopeşti cu Inima, de unde ai venit, nu înseamnă că trebuie să „faci” asta. A „face” înseamnă să-ţi foloseşti mintea sau să-i permiţi să funcţioneze, adică să o încurajezi să se îndepărteze de Inimă. A „nu face” înseamnă a nu te opune ca mintea să devină permanent cuprinsă de Strălucirea Inimii. Nu trebuie să ajuţi mintea să ajungă la Inimă.

Orice ai încerca să faci pentru a ajuta mintea să se scufunde în Inimă doar o va îndepărta şi mai mult. Există o singură cale de a ajunge cu adevărat la Inimă şi anume părăsirea tărâmului lui „a face” odată pentru totdeauna. Renunţă să faci orice cu mintea. Păstrează mintea perfect trează şi alertă, dar perfect nemişcată şi liniştită.

Efortul sau voinţa de a rămâne nemişcat este tot o mişcare. Dacă mintea este menţinută la infinit în jagrat-sushupti [somnul treaz, vigilent], ea se scufundă în Inimă automat şi se dizolvă acolo odată pentru totdeauna ca o păpuşă de sare aruncată în ocean. Deci, în loc să te concentrezi la partea dreaptă a pieptului, caută sursa minţii şi aşa vei descoperi că se află în partea dreaptă a pieptului.

Oamenii întreabă ce practică să facă pentru a menţine mintea nemişcată. Ce răspuns ar trebui dat la această întrebare? Liniştea este starea naturală a oricui. O distrugem permiţând gândurilor să apară. Nu mai gândi şi mintea devine nemişcată. Pur şi simplu.

Î.: Încerc să-mi opresc fluxul de gândire. Nu am niciun succes.

B.: De ce? Pentru că te străduieşti să contracarezi gândul cu gândul. Gândul „nu trebuie să gândesc” nu poate ucide gândul. Numai liniştea poate stinge gândurile.

Î.: Cum să-mi cultiv această linişte?

B.: Renunţând la vrittis [turbioanele] minţii.

Î.: Cum anume?

B.: Calea este „Cine sunt eu?”.

***

Î.: Efortul este o piedică pentru realizarea Sinelui?

B.: Da.

Î.: Atunci de ce ne îndeamnă Bhagavan să depunem eforturi pentru a Realiza Sinele?

B.: Efortul este necesar până când devine inutil.

Î.: Nu înţeleg ce spune Bhagavan.

B.: Până când mintea nu este redusă la starea primordială de pură Conştiinţă Subiectivă, căreia îi sunt străine efortul şi voinţa, efortul este necesar. Odată atinsă această stare, orice efort suplimentar te va întoarce în mlaştina lui „a face”. Aşadar, fă efort până când devine imposibil să mai faci vreun efort, adică până când se ajunge la starea shashwata-manoni-vritti [eterna eliberare de vârtejurile mentale]. Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte. E nevoie de o practică neobosită pe o perioadă lungă de timp.

Î.: Dar Bhagavan a realizat-o în douăzeci şi şapte de minute de practică în Madurai!

B.: Nu toţi se nasc la fel. Unii oameni au minţi mai introvertite prin naştere decât ale altora.

Î.: De ce această inegalitate?

B.: Nu are rost să intrăm în chestiunea asta. Foloseşte-te de ceea ce ai.

[***]

De-realizează non-Sinele

Pag. 494

Î.: Dacă ar fi să credem afirmaţiile teologice creştine, toţi ne naştem înglodaţi în păcat. Este corectă doctrina păcatului originar?

B.: Ce se naşte se poate naşte numai în păcat. Cel Nenăscut este fără de păcat; de aceea El nu se naşte niciodată. Naşterea în samsara prevesteşte deja agonia. De fapt, tu eşti unicul Absolut. Dar se pare că acum ţi-ai asumat nişte limitări şi ai luat forma acestui corp perisabil. Adevăratul tău Sine nu cunoaşte nici început, nici sfârşit. Dar acum se pare că te-ai născut şi vei muri. De ce?

Î.: Nu ştiu.

B.: Află.

Î.: Dacă îmi predau viaţa Celui Atotputernic, nu voi mai avea nicio grijă după aceea?

B.: Cel care s-a predat cu adevărat nu ar pune această întrebare sau orice altă întrebare. Abandonul de sine nu este un mijloc pentru un scop. Abandonul nu constă în „a face” ceva. Renunţă la totul şi nu te mai îngrijora de nimic – asta înseamnă predare de sine. Unii, când li se spune să se abandoneze, răspund: „S-a făcut, swami. Acum, când voi realiza Sinele?”. Este absurd. A te abandona înseamnă a renunţa chiar şi la conceptualizarea primordială aham-vritti [gândul de „eu”]. Dacă tu nu mai eşti acolo, cine va mai ridica îndoieli sau întrebări? După abandonul adevărat, rămâne doar Tăcerea.

***

Î.: Care este miezul învăţăturilor lui Bhagavan?

B.: Tu spui că „eu” exist; află cine este acesta! Găseşte sursa gândului; rămâi acolo o dată pentru totdeauna.

Î.: De unde ştim noi că toată chestia asta cu Realizarea Sinelui nu este doar o mare înşelătorie?

B.: Exact asta este.

Î.: Ce?! Atunci de ce ţineţi acest ashram şi duceţi oamenii în eroare?

B.: Eu nu ţin niciun ashram. Oamenii vin aici şi întreabă cum se poate realiza Sinele. Li se spune ceva şi pleacă mulţumiţi pe moment. Din câte ştiu eu, nimic nu poate oferi Realizarea. Sinele este întotdeauna Realizat. Soarele nu poate cunoaşte întunericul.

Nu există altceva care ar putea Realiza Sinele, decât Sinele. Nu există două Sineşi, ca să se poată Realiza unul pe celălalt. Deci, cine să Realizeze şi ce? Dacă se renunţă la totul [mai ales la cel care renunţă], Sinele se înfăţişează singur. Dar oamenii nu înţeleg acest lucru şi vor să „Realizeze Sinele”. Ce pot eu să le fac? Cum să Realizezi ceva care doar El e Real? Poţi să dai realitate Realităţii? Oare nu-i ridicol?! Tot ce se poate face este să de-realizezi non-Sinele. Atunci singur Sinele rămâne.

***

< Sus >

 traducere de Răzvan A. Petre,
29 ianuarie 2024