<  "Aham-sphurana" index

Fără minte nu există lume

Selecţii din pag. 154, 1207-1209  

ramana maharshi

Pag. 154

Î.: Bhagavan spune în versetul 30 al poemului Ulladhu Narpadhu: „căutarea Realităţii începe în minte”. Totuşi, când oamenii îi cer îndrumări practice pentru această căutare, el vorbeşte despre Inimă. Care este explicaţia? Este Inima ultima etapă a practicii sau Scopul însuşi?

B.: Aspirantul începe practica întorcându-şi mintea spre interior pentru a se opune atacului gândurilor feroce, năvalnice, care îl chinuie ziua şi noaptea şi îi răpesc pacea. Mulţumită practicii, el ajunge în cele din urmă să localizeze senzaţia de „eu” prin simţire-reamintire. Când mintea se scufundă în cele din urmă în Inimă, este simţită copleşitoarea Fericire netulburată. Apoi apare sentimentul „Eu”, care nu are nimic de-a face cu intelectul şi care nu este separat de pura Conştiinţa Subiectivă. Deci, mintea trebuie cuprinsă în Inimă. Inima nu poate fi abordată direct prin practică. Realizarea ei apare numai atunci când mintea a fost, în sfârşit, golită de toate tendinţele de distragere şi deviere a atenţiei.

Î.: În versetul 266 din Vivekachudamani, Sri Shankaracharya spune că Brahman poate fi realizat de buddhi, intelectul subtil, ceea ce înseamnă că intelectul trebuie să fie de mare ajutor în Realizare. În timp ce opinia lui Shankara pare să fie că un buddhi purificat este indispensabil pentru Realizare, Bhagavan este de părere că trebuie distrus pentru ca Realizarea să apară. Nu este aşa?

B.: Cuvântul „buddhi” este corect tradus de tine ca „intelectul subtil”; acesta este sensul său obişnuit; dar în acest vers ar putea însemna în mod specific şi peştera Inimii.

Bhagavan rugă apoi pe cineva din Sală să citească cu voce tare Versetul 266:

«În peştera lui Buddhi există Brahman, distinct de elementele grosiere şi subtile, Existenţa Absolută, Supremă, Unicul fără secund. Cel care trăieşte în această peşteră ca Brahman, o, Preaiubite, nu va mai intra vreodată în pântecele unei femei.»

Mintea purificată, curăţată de turbioanele mentale, nu diferă de Sine.

***

Pag. ?

B.: Buddhi, ca facultate de discriminare între corect şi greşit, bine şi rău, cu siguranţă că trebuie să dispară înainte de zorii Realizării. Însă Buddhi, în sensul de intelect subtil, ajută mintea să-şi caute neîncetat propria-i sursă şi, prin urmare, îl conduce pe aspirant la Realizare. Mintea purificată, curăţată de turbioanele mentale, duce automat la Realizarea Sinelui.

Î.: Dacă îmi pierd capacitatea de a distinge între corect şi greşit, bine şi rău, nu-i oare periculos? S-ar putea să le fac rău altora, fără să-mi dau seama, ceea ce este rău. S-ar putea să nu-i pot împiedica pe alţii să-mi facă rău, neştiind că sunt atacat şi că ar trebui să mă protejez împotriva vătămării.

B.: Pe măsură ce vei avansa mai adânc în practică, vei descoperi singur că nu există chestiuni precum bine, rău, corect, greşit, malefic, moralitate etc.. Asta am vrut să spun. În lume, trebuie menţinute standardele obişnuite de comportament.

Î.: Dar oare asta nu-i un dublu standard, care seamănă a ipocrizie?

B.: Nu. Odată ce ai atins un anumit stadiu de introversie mentală, vei descoperi că comportamentul tău spontan în relaţia cu ceilalţi se bazează nu pe mintea ta, ci pe a lor.

Î.: În urmă cu ceva timp, Sri Bhagavan mi-a spus că numai mintea mea există.

B.: Aparentele întrebări trebuie să primească aparente răspunsuri din acelaşi plan al imaginaţiei.

Î.: Nu înţeleg.

B.: Advaita [nondualismul] este menit pentru aplicare internă, mentală. Este ca în povestea regelui Janala, care a fost întrebat de ce elefantul este dus la adăpostul de elefanţi, vaca, la staulul de vaci şi câinele, la cuşcă. Dacă încerci să aplici Advaita în lume, vei da de necazuri.

Pag. ?

Î: L-am auzit pe Bhagavan spunând „Cunoaşterea lumii aparţine doar cunoscătorului lumii”. Ce înseamnă asta?

B.: Că lumea există doar în minte – că apariţia oricărei lumi (adică a fenomenelor manifestate) nu este separată de mintea ta.

Î.: Oare nu sunt tot atâtea minţi în lume câţi oameni sunt? Toate sunt emanate din Sine în acelaşi timp?

B.: Nu există mai multe minţi. Doar mintea Ta se iveşte din Sine; se defineşte drept „eu”; presupune că obiectele pe care le percepe prin simţuri sunt separate de ea şi că au o existenţă obiectivă, independentă de percepţia pe care o are asupra lor; generează dorinţe faţă de acele obiecte şi se simte frustrată atunci când acele dorinţe sunt zădărnicite; îşi pune întrebări despre sensul şi scopul vieţii; şi, în cele din urmă, face investigaţia „Cine sunt eu?”, în urma căreia se reîntoarce tăcută în Sine. Întregul acest ciclu se petrece doar din punctul de vedere al minţii. Sinele nu este conştient de nicio schimbare.

Întrucât orice percepţie [senzorială sau intelectuală] are ca obiect numai ceea ce nu există, şi din moment ce ideea de „alte minţi” este doar o inferenţă mentală, nu există alte minţi. A Ta este singura minte care pare că există şi, dacă o investighezi îndeaproape şi intens pentru o perioadă de timp prelungită şi neîntreruptă, chiar şi aceasta va dispărea, revelând în urma ei Substratul, singurul care a existat dintotdeauna.

Î: Cum se poate aşa ceva? După cum eu am o minte, tot aşa trebuie aşa aibă şi ceilalţi din această sală – cu excepţia lui Bhagavan, desigur, care a eliminat-o cu succes.

B.: Scena care apare în faţa ochilor Tăi este doar produsul propriei Tale minţi.

Î.: Există vreo dovadă în acest sens?

B.: Lumea şi mintea se ivesc împreună şi se asamblează ca una. Gândeşte-te la starea de somn fără vise. Exista atunci vreo multiplicitate?

Î.: Universul poate exista în somn, deşi nu-l percep eu.

B.: Cel care percepe este Unicul creator şi singura cauză a manifestării – iar în absenţa lui nu există altceva decât fericire.

Î.: Înţeleg acest raţionament. Dar din nou întreb – cum se poate dovedi?

B.: Entitatea care doreşte dovezi este mintea. Dar poate mintea să descopere dovada propriei inexistenţe? Nu. Renunţă la minte şi vei fi absorbit în Dincolo. Cea competentă să constate sau să judece problema existenţei minţii – şi, prin urmare, a existenţei manifestării – nu poate fi mintea însăşi. Mintea poate cunoaşte numai mintea, în timp ce în starea fără de gânduri există o clară absenţă a minţii.

Î.: Cine recunoaşte absenţa minţii în starea fără de gânduri?

B.: Deoarece nu există nicio minte care să recunoască ceva sau să poată fi recunoscută, problema aceasta nu se pune niciodată în starea fără de gânduri.

Sugestia că mintea este o entitate perisabilă dă naştere unei curiozităţi de a descoperi Substratul (dacă chiar există şi ce ar fi acesta) care rămâne după ce mintea a fost distrusă. Această curiozitate, cunoscută sub numele de Atma-jigyasa, face ca mintea să devină introvertită şi astfel duce la Realizare.

Î.: Toate fiinţele umane au această curiozitate?

B.: Nu.

Î.: Cum se obţine ea?

B.: Prin graţia Guru-lui.

Î.: Iar aceasta cum se obţine?

B.: Dacă continui să lucrezi cu lumina disponibilă, îţi vei întâlni Gurul, căci El însuşi te va căuta.

***

Î.: Am nişte îndoieli despre ceea ce am citit în Biblie, în special în legătură cu acţiunile şi spusele lui Isus. Pot să le clarific cu Sri Bhagavan, pe care îl consider a fi o întruchipare vie a lui Cristos Însuşi?

Bhagavan îngădui calm din cap.

Î.: Ce înseamnă expresia „Ego eimi” [Eu sunt] venită din gura lui Isus?

B.: Dintre toate numele lui Dumnezeu, cel care esenţializează cel mai bine singurul mijloc direct de a-L realiza este „Ehyeh asher ehyeh” [Eu sunt ceea ce sunt], care i se dezvăluie lui Moise din rugul aprins. Celor care cunosc semnificaţia numelui li se dezvăluie şi mijlocul de realizare, pentru că sunt una:

«Fiindcă Mă iubeşte, zice Domnul, de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.» [Psalmii 91:14]

Isus i-a asigurat pe discipolii săi şi pe oricine doreşte să asculte că Eliberarea se obţine nu prin fapte bune, ci numai prin Harul lui Dumnezeu şi că un astfel de Har nu vine în mod arbitrar, ci numai la cei care au auzit numele lui Dumnezeu şi i-au înţeles semnificaţia. Semnificaţia este că direcţia în care trebuie canalizată mintea este completa introversie, care face posibilă Realizarea. „Eu sunt Ceea ce sunt” arată că mintea nu este conştientă de nimic altceva decât de Ea însăşi – este starea de samadhi.

Din contră, „eu sunt asta sau aia...” apare în stările de veghe şi de vis, când mintea este ocupată cu nume şi forme, amintiri şi credinţe, diferenţe şi separare. „Eu sunt” este numenul, substratul din care mintea îşi trage existenţa şi în care se dizolvă. „Eu sunt” face referire la o stare în care nu poate exista nimic extern. Această stare exista înaintea minţii şi continuă să existe la temelia ei.

Afirmând „Eu sunt”, Isus nu huleşte credinţa iudaică din perioada Templului lui Irod; ci indică faptul că starea lui transcende timpul şi spaţiul: „Înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt”. Scopul rostirii acestor cuvinte (dacă poate fi atribuit vreun scop faptelor Celui a cărui minte este moartă) este de a proclama că starea în care au dispărut conceptele de timp şi spaţiu este cu adevărat singura stare demnă de efortul nostru.

„Eu sunt” – adică starea minţii care nu vede sau nu recunoaşte nimic altceva decât pe sine – „calea, adevărul şi viaţa”. (Ioan 14:6)

***

Pag. 1207-1209

Î.: Dacă mintea nu este altceva decât gândurile pe care le are conţine, înseamnă că distrugerea totală a tuturor gândurilor va duce la dispariţia minţii?

B.: Nu doar distrugerea gândurilor, ci trebuie să se oprească şi tendinţa de extrovertire. Gândurile îţi voalează adevărata ta natură, care este pura Conştiinţă. Atunci când gândeşti, nu eşti conştient de tine ca fiind pură Conştiinţă. Din acest motiv trebuie evitat obiceiul de a alimenta gândurile. Oameni cred că Realizarea Sinelui înseamnă să înţeleagă la modul intelectual că ei sunt una cu pura Conştiinţă. Nu este aşa.

Capacitatea de fabricare a gândurilor, adică mintea, trebuie să piară cu totul pentru a se putea avea Realizarea. Iar mintea poate fi ucisă doar prin menţinerea ei continuu în jagrat-sushupti [somnul treaz, vigilent].

Î.: Vă rog să explicaţi ce se înţelege prin „jagrat-sushupti”.

B.: Păstrează mintea trează şi alertă, dar fii şi fără gânduri, şi fără somnolenţă; înseamnă acelaşi lucru cu a rămâne ca pură Conştiinţă. La începutul practicii tale, este necesar un efort conştient şi deliberat pentru a ţine gândurile la distanţă. Atunci când mintea rămâne mereu în jagrat-sushupti, dar când nu mai faci niciun efort de a o menţine în această stare, mintea se întoarce la originea sa, la Sine, şi se stinge acolo o dată pentru totdeauna. Această stare este cunoscută sub numele de Jnana.

Î.: Cum pot Realiza ceva dacă însuşi efortul pe care îl presupune această acţiune se dovedeşte a fi un obstacol?

B.: La început, este necesar un efort pentru a rămâne fără gânduri. Dar după o practică îndelungată, se ajunge la starea fără gânduri menţinută fără efort. Trebuie reţinut faptul că această stare de spirit nu e deloc nouă, extraordinară sau fantastică. Ea este starea fundamentală, naturală. Dar noi ne-am îndepărtat de ea şi rătăcim pe tărâmul gândirii. Tot acest efort este necesar pentru a ne întoarce la starea naturală. Mintea se deprinde cu orice obicei îi impui.

Cu cât gândeşti mai mult, cu atât ai mai mult chef să gândeşti. Pe de altă parte, dacă îţi faci un obicei din a rămâne liniştit şi fără gânduri, el devine natura minţii. Depinde în întregime de tine ce faci cu mintea ta.

Însă niciun efort nu poate Revela Sinele. Doar atunci când orice efort a încetat complet, Sinele se va revela pe Sine. Ţi se cere să depui mereu efortul de a rămâne fără gânduri doar pentru ca, în cele din urmă, să poţi ajunge la lipsa gândurilor fără efort. Calea este efortul, iar scopul este lipsa de efort.

[***]

Î.: Ce este conştiinţa cosmică?

B.: Mintea golită de „eu”.

Î.: Este acelaşi lucru cu Realizarea Sinelui?

B.: Nu. În Realizare sau Jnana nu există deloc minte.

Î.: Aţi putea explica mai mult?

B.: Conştiinţa cosmică se numeşte vritti-jnana în limbajul vedantic. Atunci când mintea, fără efort şi permanent, se găseşte în pura Conştiinţă, unde nu există nici cea mai mică urmă de gând sau de tendinţă, şi când mintea şi-a pierdut orice intenţie de a părăsi acea stare sau de a aspira la orice altă stare, atunci spunem că se află în starea de conştiinţă cosmică. În timp ce se află în această stare, mintea devine conştientă de Inimă ca fiind „eul-Eu”.

Cu toate acestea, nu este starea finală de Realizare. Starea finală este produsă în mod automat de către Sinele Însuşi în cazul celui care a atins starea de vritti-jnana şi rămâne permanent stabilit în ea; nu mai este nevoie de niciun efort suplimentar.

[***]

< Sus >

 traducere de Răzvan A. Petre,
1 februarie 2024