<  "Aham-sphurana" index

Jnani şi Parabrahman

Selecţii din pag. 963-966

ramana maharshi

Pag. ?

În prefaţa la ediţia îngrijită de John David, Swami Hamsananda citează un pasaj din cartea „Aham-sphurana”.

«Bhagavan afirmă că mintea unui Jnani nu este operată de el însuşi, deoarece el nu are minte, ci de către Divinitate. Bhagavan spune: „Mintea este de fapt în proprietatea Sinelui, iar noi suntem hoţii care am furat mintea şi credem că ne aparţine şi ne identificăm cu ea, şi astfel se creează iluzia. Înapoiază mintea furată proprietarului ei de drept prin abandonul de sine şi lasă-te guvernat de el! Prin asta, vei realiza că "nu tu eşti făptuitorul" şi că totul este făcut de Dumnezeu.

Îndrum cititorii spre cartea lui Sri G.V. Subbaramayya, Ramana Reminiscences, unde, la pag. 20-21, este relatată întâmplarea următoare. Fiica acestuia, Indira, s-a îmbolnăvit de moarte, iar el a cerut ajutor urgent de la Bhagavan, printr-un mesaj telegrafic, după care fata şi-a revenit. Mai târziu, fiind în vizită la ashram, l-a întrebat: „Sri Bhagavan, nici măcar atunci nu v-aţi gândit că trebuie să faceţi ceva pentru a salva copilul?”.

Răspunsul lui Bhagavan a venit imediat: „Chiar şi gândul de a salva copilul este o sankalpa [intenţie], iar cel care are orice fel de sankalpa nu este un Jnani. De fapt, un astfel de gând este inutil. În momentul în care ochiul unui Jnani cade asupra unui lucru, începe o "acţiune automată divină" care, ea însăşi, conduce la cel mai înalt bine.” Conversaţia a avut loc în telugu, cu excepţia frazei în engleză "divine, automatic action" pe care a rostit-o direct Sri Bhagavan.»

* * *

Pag. 963-966

Î.: Care este diferenţa dintre jivan-mukti [cel eliberat încă din timpul vieţii] şi videha-mukti [cel eliberat după moarte]?

B.: Nu e nicio diferenţă. Se spune că jivan-mukta obţine videha-mukti atunci când corpul moare. Dar ia gândeşte-te puţin, mai are el ceva de obţinut?! Astfel de diferenţe apar exclusiv din punctul de vedere al omului obişnuit. Ele nu există din punctul de vedere al unui Jnani. Nu există nicio schimbare în starea unui Jnani după abandonarea corpului.

Î.: Din faptul că corpul este viu nu deducem oare că există conştiinţa corpului? Şi se poate oare spune că cineva care încă are conştiinţa fizică a atins Eliberarea?

B.: Cine ţi-a spus că un Jnani are conştiinţă corporală?! Când nodul dintre simţire şi non-simţire este dezlegat, conştiinţa corpului se pierde irevocabil.

Î.: Poate corpul să rămână viu fără conştiinţa corpului?

B.: De ce nu?! Corpul este doar o masă inertă de substanţe chimice organice. Nu are ataşată de el senzaţia de „eu”. Crezi că cuvântul „Viaţă” se referă la existenţa biologică? „Viaţa” înseamnă „Conştiinţă”. Conştiinţa EU-SUNT nu se pierde niciodată în oricare dintre cele 3 stări.

Starea de veghe trece. EU-SUNT. Starea de vis trece. EU-SUNT. Starea de somn adânc trece. EU-SUNT. Eu sunt mereu. Să lăsăm conştiinţa-derivată să adopte orice formă îi place. Conştiinţa-părinte „EU-SUNT” este întotdeauna prezentă. Este cunoscută sub numele de Mahat în limbaj vedantic. Dacă aceasta este menţinută cu fermitate, se descoperă că trupul este doar o apariţie în Sine şi a Sinelui. Abia atunci dispare complet ideea că corpul ar fi responsabil pentru susţinerea vieţii.

***

Î.: Dacă totul este o iluzie, măcar Dumnezeu este real?

B.: Eşti conştient de Dumnezeu în somnul profund?

Î.: Nu.

B.: Care este concluzia inevitabilă?

Î.: Deci şi Dumnezeu este doar un mit, aşa cum este şi lumea – este adevărat?

B.: Dumnezeu este real doar dacă şi cât mai există mintea sau ego-ul.

Î.: Dar Absolutul Impersonal – pe care Bhagavan îl numeşte „Sinele”?

B.: În cazul Său, cine crezi că mai poate ridica această întrebare sau orice altă întrebare?

Î.: Dar non-Sinele?

B.: Ce înţelegi prin non-Sine?

Î.: Ceea ce nu este Sinele.

B.: Imposibil. Nu poate exista nimic în afara Sinelui.

Î.: Dar ego-ul?

B.: Ego-ul cui?

Î.: Deci ego-ul chiar nu există deloc?

B.: Nu. Mintea sau ego-ul este ficţiunea ficţiunilor. În momentul în care „eu” încearcă hotărât să se cunoască, se descoperă a fi Sinele. Dar acest lucru nu se poate întâmpla atâta timp cât vreo vasana, samskara sau altă sămânţă mai zace latent în minte. De aceea se recomandă practica vichara, care distruge constant toate turbioanele din minte. Vichara are succes doar dacă este desfăşurată continuu şi neîncetat.

Î.: Atunci când mai are timp omul să şi muncească?

B.: Atât vichara, cât şi munca în lume pot fi efectuate concomitent.

Î.: Vichara urmăreşte obţinerea unei stări în care nu există mişcarea gândurilor.

B.: Corect.

Î.: Pe de altă parte, munca în lume îmi cere să gândesc.

B.: Incorect.

Î.: Sunt arhitect. Oare când întocmesc planuri, mă gândesc „Cine sunt eu?” sau „Ce lungime va avea această faţadă?” ?!

B.: Aceasta este greşeala.

Î.: Care?

B.: Ai impresia că vichara implică doar să te întrebi „Cine sunt eu?”. Acesta este doar primul pas. Vichara vizează o stare în care nu mai există undele mentale. Acest lucru nu poate fi realizat doar întrebându-te „Cine sunt eu?”. Întrebarea „Cine sunt eu?” e menită doar de a opri dezvoltarea în continuare a gândului la care se întâmplă să te gândeşti. După ce gândul a fost restrâns, du mintea înapoi la sursa sa, care este starea primordială de Conştienţă Subiectivă susţinută fără efort şi involuntar.

Când te afli în această stare, nici gândul „Cine sunt eu?” şi nici un alt gând nu ar trebui să te tulbure; iar dacă se întâmplă, întreabă-te „Cine sunt eu?” şi revino imediat la stare. „Cine sunt eu?” este un topor cu care să dobori gândurile pe măsură ce apar, dintr-o dată. După ce gândul a fost doborât, mintea trebuie să se retragă în starea sa naturală. Întrebarea respectivă este doar un instrument care te ajută să treci fără efort şi involuntar de pe tărâmul gândirii pe tărâmul liniştii mentale. O minte liniştită este în mod exclusiv Conştienţă Subiectivă.

Când, ca urmare a faptului că ai practicat intens în acest mod, poţi să rămâi în linişte fără efort şi involuntar, toată munca ce trebuie îndeplinită de corp va merge de la sine, ca un mecanism de ceas. Vei fi atunci surprins de eficienţa atinsă, deşi nu ai făcut nimic de fapt! Aşadar, în timp ce întocmeşti planuri de construcţie a clădirilor, nu te gândi nici la „Cine sunt eu?” şi nici la alt gând, ci păstrează-ţi mintea nemişcată. Atunci munca va decurge de la sine.

Î.: Această stare naturală menţionată de Bhagavan este aceeaşi cu Parabrahman menţionat în Upanishade?

B.: Nu. El este Dincolo.

Î.: Atunci, cum îl voi cunoaşte pe Parabrahman, care este scopul final al naşterii umane, conform scripturilor?

B.: Starea naturală a minţii în care gândirea, dorinţa, aspiraţia, voinţa sau efortul lipsesc cu desăvârşire, chiar ea te va conduce acolo. Dar nu o poţi avea peste noapte. Este necesară o practică susţinută pentru a-ţi dezrădăcina toate vechile vasanas şi alte seminţe mentale.

Î.: Dacă mintea trebuie distrusă pentru a fi posibilă Realizarea, se pune întrebarea: cum a apărut mintea şi de ce?

B.: Deja nu există nicio minte. Căutând mintea, ajungem la Sine. Mintea nu poate fi găsită niciodată. Cum să găseşti ceva care nu există deloc? Ceea ce nu a putut fi, nu a existat niciodată. Ceea ce nu poate fi, nu este. Există doar ceea ce ESTE, care este Sinele. Vorbind din punctul de vedere al minţii, cu siguranţă că nu vei putea nega existenţa minţii. Singura modalitate de a descoperi cu adevărat inexistenţa minţii este de a realiza Sinele, şi invers.

Î.: Cuvintele lui Bhagvan au un impact puternic asupra mea. Dar îmi voi aminti de ele?

B.: Nu este nevoie să te forţezi să-ţi aminteşti nimic. Cuvintele Înţelepţilor nu sunt menite să fie memorate literal. Poţi practica vichara când îţi aminteşti de mine, dar nu încerca să „faci” nimic cu orice altceva ai auzit aici. Lasă cuvintele să se cufunde adânc în mintea ta. Când va veni momentul, îşi vor face treaba.

Păsările aruncă excremente care conţin seminţe pe tot felul de terenuri. Pe unele terenuri încolţesc imediat. În altele, este nevoie de timp, fiind nevoie de condiţii favorabile ca să aibă loc germinarea. Va veni un moment în care nu te vei simţi mulţumit până nu vei realiza Sinele. Dorinţa de a se trezi sau de a descoperi Realitatea creşte încet în mintea neofitului. În timp, ea ucide toate celelalte gânduri şi devine singura preocupare care ocupă mintea în exclusivitate.

Aceasta este etapa în care aspirantul este gata să scufunde mintea în Inimă şi s-o lase acolo anihilată definitiv. Setea de Jnana trebuie lăsată să crească netulburată în minte. Este precum zambila de apă, acea buruiană fatală care sufocă până la moarte tot sistemul ecologic al unei întinderi de apă. Buruiana se întinde pe iaz prin seminţe minuscule. În timp, se înmulţeşte rapid şi opreşte accesul la lumina soarelui pentru celelalte organisme vii care trăiesc în iaz. Cum? Acoperă întreaga suprafaţă a iazului. Nimic nu mai poate supravieţui în acel iaz.

Tot astfel, dacă este disponibil Harul Guru-lui, sămânţa de Jnana plantată de Înţelept se înmulţeşte în marele distrugător al iluziei, care sufocă mintea până la moarte. Cum? Acoperă întreaga suprafaţă a minţii cu focul arzător al vairagya [renunţarea la sine] – adică, repulsia faţă de samsara.

Î.: Deci până atunci, e suficient să aştept?

B.: Nu; continuă-ţi efortul de a investiga „Cine sunt eu?”. Dar efortul va da roade numai atunci când existenţa corporală lumească îţi va deveni total intolerabilă.

[***]

< Sus >

 traducere de Răzvan A. Petre,
6 februarie 2024