<  "Aham-sphurana" index

Eu nu sunt trupul

Selecţii din pag. 1197-1207

ramana maharshi

Î.: Bhagavan afirmă că Conştienţa este natura reală a Sinelui. Dar ce este mai exact această Conştienţă? Conştienţa a ce anume?

B.: Exişti sau nu?

Î.: Da.

B.: De unde ştii?

Î.: Nu înţeleg ce încearcă Bhagavan să spună.

B.: Ai cumva nevoie de o oglindă în faţa ochilor ca să deduci că ai ochi? Vezi, deci poţi spune că ai ochi care funcţionează. Similar, nu este necesar să fii conştient de lume sau de trup pentru a fi sigur de propria existenţă.

Ştii că exişti datorită Conştienţei EU-SUNT. Această Conştienţă nu este altceva decât Conştienţa Subiectivă a fiinţării. Această Conştiinţă este mereu acolo, indiferent dacă dormi, visezi sau eşti aparent treaz. Este întotdeauna neschimbată şi neafectată. Recunoaşte-o ca fiind propria ta Fiinţă.

Omul crede că este făcut din carne şi oase. Dar această credinţă este o greşeală. Eşti pură Conştiinţă. Aspectul fizic este secundar, iar distrugerea lui nu te poate afecta, căci eşti non-fizic şi etern, unicul Sine. Toate fenomenele au un început şi un sfârşit. Ceea ce se naşte va muri şi ceea ce este creat va fi distrus. Te-ai născut vreodată? Dacă te consideri corpul, da. Dar eşti Tu corpul?!

Î.: Care ar fi dovada că nu sunt acest corp?

B.: Dovada constă în faptul că corpul, cu care acum te identifici în mod greşit, se pierde în stările de vis şi de somn adânc. Totuşi, la sculare, Te regăseşti în acelaşi corp. Dar asta ar putea fi doar continuitatea memoriei şi nimic mai mult. Însă ce dovadă ai că eşti acest corp fizic format din carne şi oase?

Î.: Toate amintirile mele sunt legate numai de acest corp. Nu-mi amintesc să fi ocupat vreun alt corp.

B.: Experienţa de a ocupa un corp este doar un fenomen mental care se suprapune peste pura Conştiinţă. Să presupunem că mergi pe bicicletă şi te gândeşti serios la ceva pe tot parcursul drumului. După un timp, te pomeneşti la destinaţia dorită. Dar nu ai nicio amintire din călătorie, deoarece te-ai concentrat în întregime pe problema pe care încercai să o rezolvi în capul tău, în timp ce pedalai din greu. Chiar şi cu atenţia în altă parte, mâinile şi picioarele te-au purtat involuntar la destinaţie.

Ce sugerează asta? Că ne asumăm senzaţia că am fi autorul faptei; de fapt, toate activităţile au loc spontan. Corpul îndeplineşte automat propriul scenariu predestinat. Dacă ne procupăm să fim Sinele, îndatoririle noastre vor fi îndeplinite fără probleme de către organism, fără a fi nevoie de nici cea mai mică intervenţie din partea noastră.

Spui că îţi aminteşti că ai ocupat doar acest corp. Chiar şi în vise ocupăm atât de multe corpuri. Înseamnă că suntem vreunul dintre acele corpuri de vis?! În visele noastre, trupurile vin şi pleacă, dar Sinele nostru, Visătorul, rămâne neafectat.

De asemenea, multe sunt corpurile în care te-ai regăsit de-a lungul veacurilor — dar niciunul dintre ele nu eşti TU. Tu eşti, repet, Sinele fără trup.

Î.: Atunci cum de am ajuns să mă confund cu acest corp?

B.: În vise, ai multe experienţe ciudate. Abia după trezire îţi dai seama că experienţele din vis nu s-au întâmplat niciodată, ci au fost toate doar imaginare. La fel şi aici. Natura noastră adevărată este că suntem şi am fost întotdeauna Sinele fără trup, fără formă şi indestructibil. Însă ne imaginăm că am fi prinşi într-un corp şi că facem încercări obositoare de a ne elibera de iluzia că am trage după noi un corp, în timp ce, de fapt, suntem tot timpul liberi.

Acest fapt va fi înţeles doar când vom ajunge în acel stadiu. Vom fi surprinşi că am încercat cu disperare să realizăm ceva ce eram şi suntem mereu. Iată o pildă clarificatoare: /p>

UUn bărbat se duce la culcare în această sală. Visează că a plecat într-o excursie prin lume, călătoreşte peste văi şi dealuri, prin păduri şi câmpii, prin deşert şi pe mare, pe diverse continente şi, după mulţi ani de călătorii obositoare, se întoarce în această ţară, ajunge la Tiruvannamalai, intră în ashram şi păşeşte în sală.

Tocmai în acel moment, se trezeşte şi constată că nu s-a mişcat niciun centimetru, ci doarme exact acolo unde s-a întins. Nu s-a întors în sală după mari eforturi, ci este şi a fost mereu în sală.

Este exact acelaşi lucru. Dacă se pune întrebarea de ce, fiind Sinele fără formă, ne imaginăm că am fi legaţi de un corp, eu răspund astfel: de ce, fiind în sală, ţi-ai imaginat că eşti într-o aventură mondială, traversând văi şi dealuri, deşertul şi marea?! Totul este mintea sau maya.

Î.: Ce se înţelege prin maya? Înţeleg că este un cuvânt sanscrit care se traduce prin „iluzie”.

B.: Când mintea acordă atenţie la orice altceva decât ei însăşi, spunem că se află sub influenţa mayei. Când mintea îşi acordă atenţie exclusiv sieşi, descoperă că este Sinele şi atunci nu există maya. Iluzia înseamnă că ne-am păcălit că am fi corpul sau mintea sau intelectul sau orice altceva. Adică ne-am considerat a fi ceea ce nu suntem.

Dacă, pe de altă parte, rămânem în starea noastră naturală, suntem eliberaţi de iluzie. Eliberarea de orice identificare este nemurirea. Imaginându-ne că am fi corpul perisabil, ne amăgim să credem că suntem creaturi muritoare. Dacă dispare această falsă identificare cu corpul şi mintea, ne dăm seama că suntem Sinele nemuritor.

Î.: Cum mă pot convinge că sunt Sinele?

B.: Nu este nevoie să faci asta. Renunţă la gândul că ai fi non-Sinele şi atunci rămâne doar Sinele. E de ajuns. Asta-i tot ce-i de făcut. Sinele nu se proclamă că este Sinele. Ci doar rămâne ca Sine. Nu serveşte niciunui scop să-ţi spui: „Eu sunt Sinele”. Ce sens ar avea? Oare omul repetă mereu: „Sunt om, sunt om…”?

Doar dacă în mintea ta ar apărea ideea că ai fi o vacă sau un câine, atunci ar trebui să-ţi repeţi că chiar eşti om. Numai într-un astfel de caz ar trebui să-ţi aminteşti continuu „Sunt om”. Dar se întâmplă vreodată acest lucru?! Ştim că nu suntem nici vaci, nici câini, ci oameni. Similar, fiind mereu Sinele nepieritor, nu trebuie să insistăm pe nemurirea Sinelui. Este suficient să ne păstrăm ca pura Conştiinţă care nu este tulburată de gânduri.

Î.: Dacă vreau să realizez Sinele, ar trebui să închid ochii faţă de lume?

B.: Este suficient ca mintea să fie detaşată de întâmplările lumii. Este ca şi cum ai expune un film fotografic la lumină; cu cât filmul este mai expus, cu atât imaginea formată pe el este mai puţin vizibilă. Dacă filmul este lăsat la lumină puternică pentru o perioadă lungă de timp, nu se mai discerne nicio imagine. La fel şi aici. Dacă mintea rămâne neseparată de lumina Conştiinţei pentru o lungă perioadă de timp în mod continuu, îşi pierde capacitatea de a observa obiecte sau de a gândi la lucrurile lumii. Atunci rămâne în starea sa naturală, starea de pură Conştiinţă.

Î.: O persoană a cărei minte este fixată în pura Conştiinţă îşi va pierde oare capacitatea de a funcţiona normal în lume? Oare nu devine o formă de viaţă vegetativă, ca cineva căzut în comă?

B.: Nu. Activităţile destinate a fi desfăşurate de organism se desfăşoară de la sine, fără nicio intervenţie din partea ta.

Î.: Asta nu înseamnă că nu aş mai avea niciun control asupra acţiunilor corpului?! Nu este o situaţie periculoasă?

B.: Odată ce ne-am predat Atotputernicului, El are în mod automat grijă să fie făcut numai ceea ce trebuie făcut la un moment dat. El ştie ce să facă şi când şi cum. Lasă totul în întregime în seama Lui. Dar nu ar trebui să-L judeci. Chiar dacă ceea ce face El nu este pe placul tău, nu te amesteca. Dacă te-ai predat, înseamnă că trebuie să accepţi în totalitate voinţa lui Dumnezeu ca forţa călăuzitoare supremă a vieţii tale şi că prioritatea exclusivă în viaţă este să nu îngădui ca propriile tale idei să intre în conflict cu ale lui Dumnezeu. /p>

ÎÎn urma unei perfecte predări de sine, rămâne doar acceptarea completă. Dacă predarea către Dumnezeu a fost cu adevărat necondiţionată sau fără rezerve, nu mai e loc de lamentări cu privire la defectele şi erorile observate la propria persoană.

Î.: Înseamnă că trebuie să ne încredem orbeşte în Dumnezeu? Dar pentru asta, evident, e nevoie de o credinţă uriaşă!

B.: Ţi-am dat explicaţia despre predarea în braţele lui Dumnezeu, deoarece ai vrut să fii sigur că lucrurile vor continua într-un mod armonios chiar şi după ce mintea ta a încetat să mai acorde atenţie lumii. Dar adevărul este că celui interesat cu disperare de Realizarea Sinelui nu îi va păsa dacă viaţa sa lumească decurge pozitiv sau nu; chiar dacă n-ar decurge bine, tot nu s-ar deranja cu această problemă. Când mintea devine introvertită, datorită investigaţiei „Cine sunt eu?”, şi rămâne cufundată în Inimă, viaţa exterioară continuă automat conform destinului, datorită forţei karmei.

Nu-ţi face griji cum ar fi afectată viaţa ta lumească dacă îţi dedici mintea investigării de sine; s-ar putea chiar să nu apară nicio schimbare în viaţa exterioară. Dacă te concentrezi calm pe a rămâne ca fiinţa Sinelui, răsturnările şi tulburările din lumea exterioară vor începe treptat să se estompeze sau să se îndepărteze şi te vei odihni în pacea Sinelui în timp ce activităţile corpului şi rolurile tale ca persoană vor fi îndeplinite automat de Puterea Superioară.

Aceasta este o chestiune de trăire directă şi o vei înţelege doar când te vei cufunda din ce în ce mai adânc în beatitudinea Sinelui, dacă vei menţine mintea constant în acea stare în care există conştiinţa alertă a fiinţării, dar nu gânduri şi nici somnolenţă [somn treaz].

Î.: Dacă lumea dispare, oare nu este un lucru negativ?! Nu ne-am născut în această lume pentru a trăi în ea şi a o experimenta?!

B.: Pui această întrebare pentru că ai impresia că ai fi corpul. Imaginându-ţi că ai fi corpul, mă întrebi dacă nu te-ai născut pe lume pentru a o putea experimenta. Însă, a existat vreodată vreo naştere pentru Tine?! Află că tu, Sinele neschimbător, nu te-ai născut niciodată. Ceea ce s-a născut era doar trupul. Ce treabă ai Tu cu corpul? Nu eşti corpul.

În vise iei un corp după altul, dar după trezire, rămâne vreunul dintre ele cu tine?! La fel şi aici. Corpul şi lumea pe care el o experimentează sunt suprapuneri peste natura Ta de pură Conştiinţă. Când îţi realizezi Sinele, lumea dispare ca realitate obiectivă şi este văzută a fi ceea ce este cu adevărat — doar o apariţie în Sine.

După părerea ta, eşti o persoană limitată, alcătuită din materie fizică, observând şi trăind într-o lume permanentă, obiectiv reală. Această atitudine trebuie să dispară. Tu eşti Spirit pur. Aparenţa materiei grosiere este o iluzie. Nu există absolut nimic fizic. Ceea ce EXISTĂ este doar Spirit.

Î.: Dar putem atinge şi simţi materia solidă...

B.: Asta-i frumuseţea mayei! Crezi că atingi şi simţi o materie solidă. Toate percepţiile senzoriale pe care le simţim, inclusiv senzaţiile corporale cum ar fi foamea, frigul, durerea etc., toate sunt ca o bobină de film ce rulează în faţa becului de la proiector. Proiectorul este Sinele şi lumina emisă este pura Conştiinţă. În sala de cinema, când filmul începe să ruleze, pe ecran sunt proiectate imagini înregistrate, dar lumina care dă viaţă imaginilor rămâne neschimbată.

Tot aşa, pura Conştiinţă rămâne întotdeauna neafectată de nimic. În ne-înţelepciunea noastră, ne identificăm cu unul dintre personajele de pe ecran şi ne plângem că suntem simpli muritori.

Eşti acea Forţă invizibilă de conştiinţă fără conţinut, care dă viaţă corpului şi, de asemenea, lumii care pare a înconjura corpul. Corpul şi tot restul acestui cosmos este doar o aparenţă în Conştiinţa pură a Sinelui.

Î.: Dar cum să am această experienţă directă? Înţeleg cuvintele tale doar la nivel intelectual. Cum să am experienţa practică că lumea este doar o apariţie în Mine?

B.: O astfel de experienţă vine în mod natural celor care şi-au Realizat Sinele

Î.: Aşadar, dacă încetez complet să privesc lumea ca fiind reală, voi putea să-mi realizez adevăratul Sine?

B.: Da, asta este. Mintea poate fie să se împrăştie în cosmos, fie poate rămâne neclintită în Inimă; în acest din urmă caz, se transformă rapid în Sine.

Î.: Puteţi să-mi spuneţi, vă rog, ce este exact acest Sine despre care vorbiţi?

B.: Este acea întindere nelimitată de Conştiinţă care nu are nimic de-a face şi nu poate fi în niciun fel limitată de aspectele temporale sau spaţiale, care sunt doar nişte construcţii mentale. Este diferit de senzaţia ta de conştiinţă personală, care, din cauza imaginaţiei tale încăpăţânate că „eu sunt corpul”, se simte închisă într-un anumit corp şi, prin urmare, este inevitabil legată de timp şi spaţiu.

Î.: Ce mă împiedică să fiu conştient de adevăratul meu Sine?

B.: Fiecare om din lume se auto-numeşte „eu”, considerându-se a fi corpul fizic care s-a născut. Dar nimeni nu investighează ce înseamnă acest „eu”. Dacă investigaţia este urmată în mod serios, nu se găseşte niciodată acel ceva numit „eu”, şi atunci rămâne doar Sinele. /p>

CCe împiedică conştienţa de Sine? „Eu” este vinovatul. „Eu” este cunoscut drept maya sau iluzia. „Eu”, care nu-i altceva decât ego-ul sau mintea, nu poate rămâne singur; se agaţă mereu de ceva sau se asociază cu ceva.

În starea de veghe, se identifică cu corpul grosier format din carne şi sânge; în vise, cu un corp din vis şi aşa mai departe. Aceste adăugiri inutile sunt fabricate de minte, pentru că mintea nu vrea să se cufunde în Sine şi să devină una cu El. Dacă tendinţa minţii de a se asocia cu obiectele este oprită definitiv, mintea rămâne moartă. În starea în care nu se asociază cu gândurile, obiectele şi conceptele mentale, natura reală a minţii poate fi descoperită ca fiind pura Conştiinţă, în care nu există nici cea mai mică urmă de perturbare.

Pentru a ne recupera natura originară liberă de false limitări, trebuie să căutăm continuu şi neîncetat sursa minţii. Atunci mintea se potoleşte şi rămânem ca adevăratul nostru Sine. Căutarea continuă a ce este mintea va avea ca rezultat dispariţia acesteia.

Î.: Mi-e frică să-mi imaginez o stare fără minte.

B.: Cum te simţi în starea de somn profund fără vise?

Î.: În somnul profund nu am conştienţă de nimic.

B.: Asta spui acum, dar ai spus asta sau altceva când erai în starea de somn?

Î.: Nu.

B.: Starea de somn este considerată a fi gol sau vid din perspectiva stării de veghe. Mintea nu-şi poate aminti cum era fără de minte. Cum să-şi amintească propria absenţă?! În somn nu era nicio minte. Prin urmare, orice spune mintea despre somn este neapărat fals. Nu are sens să crezi mărturia minţii despre starea de somn, deoarece mintea nu era atunci acolo.

Mintea nu poate cunoaşte non-mintea, care implică absenţa totală a minţii. /p>

AAdevărul este că somnul este o stare de Unitate. Suntem fericiţi în somn, pentru că suntem complet eliberaţi de gândire sau imaginaţie. Când „eu” reintră în joc, spunem că ne-am trezit. Dar care este adevărul? Eşti treaz acum?! Nu. Eşti profund adormit — pentru adevăratul tău Sine.

Aceeaşi Unitate din starea de somn profund există şi acum; nu este nicio întrerupere. Diversitatea cosmosului pe care o percepi acum este produsul minţii. Dacă mintea este transcensă, rămâne doar Fericirea necondiţionată, care este adevărata ta natură.

Î.: Dar cum să fac asta?

B.: Nu sunt necesare eforturi speciale pentru a Realiza Sinele. Doar FII ceea ce EŞTI.

Î.: Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi.

B.: Conştienţa Sinelui nu trebuie cultivată, pentru că există dintotdeauna. Ce trebuie să faci este să renunţi la conştienţa non-Sinelui. Atunci doar Sinele rămâne etern. Mintea omului este plină de ataşamente, dorinţe şi gânduri de tot felul; dacă toate acestea sunt aruncate, rămâne doar esenţa minţii, substratul nemuritor care este pura Conştiinţă.

Să presupunem că vrei să faci spaţiu într-o încăpere pline de gunoaie inutile. Aduci spaţiu suplimentar din exterior? Nu. Pur şi simplu, arunci tot ce este în cameră şi astfel camera devine perfect spaţioasă. Similar, renunţă la tot conţinutul minţii. După aceea, nu mai trebuie să faci nimic — Sinele este automat Realizat. Realizarea Sinelui înseamnă şi este posibilă doar prin abandonarea non-Sinelui.

Î.: Dar dacă eu sunt cu adevărat Sinele fără formă, de ce am acest corp?

B.: Ţi s-a explicat că corpul nu este altceva decât un fenomen mental. Din cauză că îi acorzi atenţie şi îl confunzi cu Tine, corpul pare real. Lumea, ca şi trupul, nu este altceva decât impresia din mintea ta că ar exista ceva numit „lume”.

Ceea ce oamenii numesc „lume” este doar un simplu concept în mintea lor. Deci, dacă dai atenţie exclusiv Sinelui, vei descoperi în curând că nu ai avut niciodată vreun corp şi că ai fost întotdeauna Sinele fără trup şi fără formă, singura Realitate perfectă care stă la baza nenumăratelor varietăţi de nume şi forme pe care le vezi in jurul tău.

Î.: Deci, eu doar îmi imaginez că am un corp, însă, de fapt, deja nu am niciun corp?

B.: Aşa este.

Î.: Dar senzaţiile corporale precum durerea mi se par foarte reale. Nu pot să le minimalizez sau să le exclud ca fiind simple creaţii mentale sau imaginaţie.

B.: Ţi s-a explicat că toate percepţiile şi impresiile senzoriale — inclusiv cele referitoare la conştiinţa corporală — sunt suprapuneri de idei peste pura Conştiinţă. Te identifici mental cu senzaţiile corporale în loc să rămâi ca pură Conştiinţă; aici e necazul.

Î.: Dar când simţim durere, frig etc. în trup, aceste senzaţii nu sunt rezultatul gândurilor noastre; au o realitate fizică cu totul aparte de mintea noastră sau de gândurile ei.

B.: Durerea nu apare în tine ca corp; ci durerea apare în Tine ca Sine. Când există durere, devii nefericit, din cauză că, gândindu-te că eşti corpul, îţi imaginezi că ţie ţi se provoacă durere. Dar există oare altceva în afara ta?! Durerea eşti Tu, corpul eşti Tu, totul eşti chiar Tu însuţi şi nu există nimic în afara Ta.

NNu eşti corpul sau mintea care te crezi a fi. Eşti acea expansiune plenară şi nestăvilită de Conştiinţă pură, care nu cunoaşte nicio limitare. Dar pentru a rămâne ca pura Conştiinţă, fără a te mocirli în băltoaca gândirii, e nevoie de o practică continuă şi susţinută.

Î.: Cum s-a separat mintea de Sine?

B.: Ceea ce noi numim „minte” este o iluzie auto-întreţinută. Rămânând noi în planul iluziei, orice concluzie la care am ajunge despre cum sau de ce s-a format iluzia va fi, de asemenea, doar iluzorie. Să studiem iluzia în timp ce rămânem blocaţi în planul aceleiaşi iluzii este un exerciţiu stupid, ridicol şi lipsit de sens.

Când mintea îşi întoarce atenţia exclusiv asupra ei însăşi sau asupra purei Conştiinţe subiacente, se dovedeşte că nu a existat niciodată o minte sau iluzie. Cea mai sigură cale de a transcende mintea sau iluzia este să fii foarte atent la ea tot timpul. Caută mintea şi atunci ea va dispărea.

Vorbind pe drept, nici nu există ceva cu numele de „minte”. Corpul este doar o masă de substanţe chimice organice puse împreună. El este insensibil şi, prin urmare, incapabil să spună „eu”. Sinele este pură Conştiinţă şi non-dual; nici el nu poate spune „eu”. Ce este atunci această entitate-fantomă denumită minte sau „eu”? Această entitate pare să existe doar în stările de veghe şi vis, deoarece în somnul profund nimeni nu spune „eu”. Aşadar, ce este mai exact acest „eu”? Este ceva intermediar între corpul inert şi Sinele auto-radiant. Acest ego, minte sau „eu” este o entitate falsă şi înşelătoare. Ea nu are nicio raţiune de a fi.

Când este căutată, dispare ca o fantomă. [...]

Deci mintea sau ego-ul este o legătură intangibilă între corp şi pura Conştiinţă. Ea nu este reală. Atâta timp cât nu este observată atent, continuă să îţi dea bătăi de cap. Dar atunci când o cauţi, constaţi că nu există. [...]

În planul minţii, nu poate fi găsit niciun răspuns veridic la întrebarea de ce s-a separat mintea de Sine, deoarece ficţiunea nu poate produce adevăr; iar odată ce mintea este transcensă, întrebarea nu se mai pune deloc, pentru că atunci rămâne doar Sinele. Aşadar, singurul răspuns care poate fi dat la întrebarea ta este că mintea nu s-a separat niciodată de Sine.

Cel care s-a stabilit în starea de Realizare ştie Adevărul că nu poate exista nicio entitate cunoscută sub numele de „minte”. Mintea este un mit.

Î.: Dacă mintea este un mit, rezultă că şi liberul arbitru este un mit.

B.: Aşa este.

Î.: Deci, totul este predestinat?

B.: Da.

Î.: În acest caz, de ce ar trebui să mă strădui să caut şi să obţin Realizarea? Poate că sunt predestinat să nu realizez Sinele. De asemenea, dacă totul este predestinat, ce libertate a dat Creatorul omului?

B.: De unde ştii tu care-i destinul tău?! Ce anume ţi-a dat dreptul sau ideea de a decide în mod arbitrar şi fără drept de apel că nu ai fi sortit să dobândeşti Realizarea?!

 În ceea ce priveşte libertatea, eşti întotdeauna liber să NU să te identifici cu corpul; iar cel care renunţă la identificarea cu corpul nu este şi nu poate fi afectat de plăcerile şi durerile care decurg din activităţile acestuia.

[***]

< Sus >

 traducere de Răzvan A. Petre,
7 februarie 2024